Studenții de azi și criza dintre generații

Nu am crezut niciodată în criza dintre generații. Cred numai că uneori se întâmplă ca vârstnicii să fie mai puțin indulgenți cu tinerii și să se supraevalueze în raport cu generația tânără. Tot așa este adevărat că uneori sunt tineri care pierd contactul cu realitatea și se cred buricul pământului, doar în contextul în care generația mai învârstă îi întărâtă și le ațâță acele elemente vecine orgoliului nemăsurat, încât își pierd controlul. În aceste cazuri și bătrânii, dar și tinerii fac greșeli impardonabile, care se traduc eronat prin conflict între generații, deși este vorba de cazuri oarecum izolate. Lucrând în mediul academic, am avut ocazia să întâlnesc foarte mulți tineri. Dacă judec la rece, cu siguranță că din 1.000 de studenți nu mi s-a întâmplat să identific un student sau o studentă despre care să conchid că este generator de criză dintre generații prin conflicte chiar de mărime mică. Nu am întâlnit pur și simplu, deși nu mă laud că sunt o fire băncoasă, indulgentă, sensibilă la rugăminți, pile și alte chestii vecine cu pomana și neprincipialitatea, ca să nu spun toleranța și corupția. După peste 40 de ani de muncă conchid că generația de studenți de după 1989 este:

- temeinică,

- focusată,

- calculată,

- independentă,

- prudentă,

- ambițioasă,

- muncitoare,

- cotrectă,

- generoasă,

- principială,

- riguroasă,

- onestă,

- respectuoasă,

- luptătoare,

ceea ce-i permite să facă evaluări și ierarhizări pe baza unor criterii valorice unanim acceptate, în concordanță cu mersul general al societății. Generația tânără acceptă adevărurile așa cum sunt ele, necosmetizate, dar în condițiile unei transparențe totale. Ea nu lucrează cu jumătăți de măsură. Dorește reguli clare și universal aplicabile, cu cât mai puține excepții. Generația tânără coexistă cu toate generațiile de dinaintea ei cu condiția ca înaintașii să dovedească:

- respect,

- determinare, 

- obiectivitate,

- competitivitate,

- armonie,

- decență,

- siguranță, 

iar experiența să fie fundament pentru calitate în tot ceea ce se execută indiferent de nivelul unde adulții, maturii și bătrânii stau la butoane sau muncesc cot la cot cu tinerii. Am avut ocazia să lucrez în echipe cu tineri și de multe ori am învățat lucruri noi de la ei și uneori ei au învățat câte ceva de la mine, dar cel mai important lucru a fost că tot ceea ce trebuia să finalizăm, am finalizat la termen și la nivelul de calitate cerut de beneficiar, iar tinerii au fost la super-înălțime prin tot ce au făcut.

(11 februarie 2018)

CSIE'50 - Comparabilitatea, compatibilitatea și echivalarea

Pentru a reuși o plasare coreftă a unei facultăți în sistemul academic internațional se procedează astfel:

• se analizează denumirea facultății și se caută să se vadă dacă mai există în lume și alte facultăți cu același nume; în cazul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică se va vedea că există facultăți de statistică, facultăți de informatică economică și facultăți de cibernetică; consacrate sunt denumirile de computer science, statistics și cybernetics; este interesant de analizat frecvența cu care acestea se regăsesc în structurile universităților; din cunoștințele mele, cele mai multe facultăți sunt cele de computer science;
  
• se caută în planurile de învățământ de la universități din alte țări, să se vadă dacă există disciplinele din planul de învățământ al facultății de la noi; când a fost refăcută secția de Informatică Economică din facultatea de Cibernetică după 1990 s-a căutat să se introducă în planurile de învățământ discipline care existau la mari universități ale lumii; în acele vremuri nu existau acele orgolii nemăsurate și provinciale care dominau pe unii profesori ce inventau discipline cu denumiri bombastice care nu spuneau nimic; așa au apărut discipline precum: Baze de date, Programarea calculatoarelor, Programarea în limbaje de asamblare, Ingineria programării, Multimedia, Sisteme de operare, Rețele de calculatoare, Inteligență artificială, Calitate software, Testarea software, Programare evolutivă, Pachete software, Structuri de date și tot așa;
• introducerea în curricula disciplinelor a capitolelor care se regăseau și în străinătate, ceea ce a permis în cazul multor absolvenți de la noi să meargă în străinătate la muncă și să li se echivaleze studiile, lucru foarte important atunci când aceștia au dorit să facă masterate sau stagii doctorale;
• includerea în bibliografie a unor cărți fundamentale după care erau predate cursuri la mari universități din USA, ceea ce a ușurat și mai mult asigurarea compatibilității curriculare cu discipline de la alte universități; ceea ce nu s-a reușit a fost acceptarea ideii ca profesorii români să traducă acele cărți și să predea după ele, la noi fiind destul de jemant ca un full
  
  professor să nu aibă propriul său curs; îmi aduc aminte că într-un an am anunțat că voi preda după cartea indicată exact prin coordonatele următoare: Saumyendra SENGUPTA, Carl Philip KOROBKIN - C++ Object-Oriented data Structured,Springer Verlag, Berlin, 1994, 708 pg.,ISBN 0-387-94194-0; la pauza următoare un coleg distins m-a abordat și mi-a zis că eu ca full profesor nu cadrează să predau după cartea altuia, ci să am și eu cărțile mele de structuri de date, cărți pe care le și aveam, dar mi s-a părut că e de bon ton să fac și eu ce fac alți profesori din lume și nu le cade blazonul; la noi, nu este chiar așa.

Când am construit lista profesorilor care predau în Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică am tercut în dreptul lor și disciplinele pe care le predau respectivii și nu mică mi-a fost mirarea să văd că foarte multe discipline au denumiri mioritice sau adaptate tărâmurilor noastre cele dâmbovițene, care nu se regăsesc în planurile de pregătire de pe la nicio altă universitate. M-am bucurat să regăsesc Econometria, Statistica, Microeconomia, Macroeconomia, Contabilitatea, Marketing-ul, Sisteme de operare, Programare Java și SGBD, iar la unele cu mici adăugiri se regăsesc cuvinte cheie și în alte universități ca discipline. Totul este de conținut, pentru a se asigura compatibilitate cât de cât.

(17 mai 2017, ora 17,17)

Milionul de laptopuri

Am mai spus și o repet: în societate organul crează funcția și nu este ca în biologie unde s-ar zice că funcția crează organul, după Carl von Linné.

Vin cu un exemplu.

Prin anul 2005 s-a prezentat la mine pe când eram director la Direcția de Informatizare și Personal din Ministerul Educației și cercetării, profesorul pensionar M.P. cu propunerea de a lansa un program susținut de profesorul  Nicholas Negropontede la MIT, de înzestrare a învățământului gimnazial și liceal de la noi cu 1.000.000 de laptopuri de 100 USD bucata. Mi s-a explicat că în Brazilia, China și India acest program național finanțat de guvernele țărilor respective a funcționat.

Se făcea u mare eroare și anume, nu se ținea seama de faptul că Brazilia are o populație de 202.768.562 locuitori, China are o populație de 1.350.695.000 locuitor, India are o populație de 1.330.000.000 locuitori, în timp de România are o populație de 20.121.641, adică de cel puțin 10 ori mai mică decât Brazilia și de 60 de ori mai mică decât India și China. Înseamnă că milionul de laptopuri funcționează cu totul  diferit acolo în comparație cu populația de la noi, mai ales că PIB-ul pe cap de locuitpr arată cu totul altfel la ei decât la noi și tot așa se pune problema și cu semnificația unui laptop la elevul de la noi și, respectiv, la elevul brazilian, chinez sau indian.

Ca lucrurile să fie clare, am propus și s-a întrunit o comisie formată din cei mai tari profesori de calculatoare din Ro care a analizat această problemă pentru a se lua o decizie corectă legată de a achizițional cele 1.000.000 de laptopuri la 100 USD bucata, adică un efort de 100.000.000 USD pentru statul român și a rezultat că nu este oportună o astfel de investiție pentru că:

- exista deja programul de 200 euro pentru calculatoare la elevi cu venituri mici;

- tehnic folosirea în clase este imposibilă din cauza firelor de alimentare;

- fiabilitatea ar face ca 30% să fie în reparații ceea ce presupune service imens;

- costurile ascunse sunt mult mai mari decât cei 100 USD per bucată.

Răspunsul a fost convingător și acest program nu a fost implementat. Era rezonabil ca statul să sprijine cu 300 - 400 euro familiile pentru a achiziționa laptopuri performante, părinții venind și ei cu niște sume. Sunt sigur că impunând accesul la acest program a familiilor sărace, dar cu oarece venituri, nu ar mai fi existat familii cu venituri zero, așa cum se demonstra la programul 200 euro, ci lucrurile ar fi luat o cu totul altă întorsătură. Formula nu a fost agreată, pentru că se stricau niște jocuri, căci dacă laptopul ar fi costat nu 100 USD, ci 97 USD și programul ar fi prevăzut 120 USD din mărinimia condeiului, diferența...

(11 mai 2017)

CSIE'50 - absolvenți deveniți universitari

Rar mi s-a dat să întâlnesc situații în care absolvenți ai unei facultăți penetrează pe poziții didactice în alte facultăți ale aceleiași universități, așa cum se întâmplă cu absolvenții Facultății de Cibernetică, Informatică și Statistică Economică, pe care îi regăsin cam pe la toate departamentele din Academia de Studii Economice, unde sunt recunoscuți ca fiind cadre didactice de nădejde.

Subiectul acesta l-am abordat ceva mai demult și l-am concretizat în tabelul Absolventi ai Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, profesori in departamente din ASE si din alte Universitati din tara noastra, care încă mai trebuie completat pentru a reda cu precizie dimensiunea fenomenului.

Am avut nenumărate prilejuri să întâlnesc pe foarte mulți dintre mai tinerii colegi, universitari prestigioși, care mi-au fost studenți când eram și eu mai tânăr, ceea ce m-a bucurat foarte mult, știind că erau extraordinari ca studenți și la învățătură dar și în activitatea de cercetare științifică studențească. De multe ori am regretat că în vremurile în care nu erau opriți în învățământul universitar tineri deosebiți prin repartiție guvernamentală, aceștia au plecat în producție sau în cercetare unde au strălucit, dar pentru învățământul superior au fost pierderi efective, iremediabile.

(15 martie 2017)

Dinastiile în universități

Se zice că javrele mor de drum lung și proștii de grija altora. Deja există aplicații web care prezintă de-a fir a păr detalii picante despre modul în care sunt create adevărate familii în universități și ei acolo prezintă caracterul nociv al relațiilor de rudenie, fără să pună accent că uneori răul are la bază și nonperformanța petenților.

Nu iau aici în analiză familiile întemeiate după ce tinrele cadre didactice s-au îndrăgostit și s-au căsătorit. Nu acestea sunt dinastiile din mediul universitar. 

Încep să devină dinastii acele situații în care soțul și soția pe care i-am creditat ca neintrând în zona dinastiiilor fac imprudența de a-și aduce în aceeași universitate una sau două din odrasle sau chiar pe toate. Dinastia în mediul academic este definită ca fiind formată obligatoriu:

• din soțul care își aduce forțat soția să lucreze cu el în catedră sau în facultate, poziția sa permițându-i o stfel de abordare abuzivă; dacă consoarta sau consortul sunt niște forme de viață cu calități extraordinare, cu siguranță că și înttr-o altă universitate și-ar găsi locul de manifestare, nu sub pulpana partenerului;
• din soțul care aduce în universitate fiica sau în general copiii, căci le-a descoperit calități indubitable de dascăli; să nu ităm că mulți dintre copiii de cadre didactice aduse ca studenți sau studente, obțin note mari și pentru că tăticii sau mămicuțele lor le sunt în preajmă ca vajnici protectori; un singur caz știu când odrasla unui profesor a fost forțată să plece din CSIE ca student și să se mute altundeva căci n-ar fi promovat sistemele de calcul în vecii-vecilor;
• din soț adus, din copii adusi, din gineri, adică tot neamul; am discutat de situația în care o doamnă era stresată de faptul că fiul său avea concurs de preparator cu o comisie în care tăticul, șef de catedră, era președinte de comisie, iar printre membri comisiei se afla nașul de botez al catindatului;
• din tătic disperat care dorea să lase ostul său cel de profesor pentru odrasla sa care trebuia să fie demn continuator, numai că performanșa fiului nu era nici cât la degetul ăl mic al bătrânului de la București, cum s-ar zice acum; noroc că nu a fost nevoie, căci slăbiciunea sistemului i-a adus fericirea nesperată și tatălui și fiului, în veacul-veacurilor.

În țările civilizate astfel de abordări nici n-ar fi de conceput, darmite să fie puse în practică. Noi preluăm cu ușurință de toate de la toți și le aplicăm cum vrem noi, adică așa cum vre mușchii noștri, adică foarte aiurea. N-aș avea nimic de comentat dacă ceea ce eu am vazut cu ochii mei nu m-ar duce la concluziile că dinastiile în universități, în catedre sau în facultăți, joacă un rol negativ pentru că sunt în mod deosebit prin ceea ce produc:

- agresive;

- retrograde;

- nonvalorice;

- perturbatoare;

- noncriteriale;

- artificiale;

- violente;

- asimetrice;

- dubioase.

Dacă în vremea comunismului mai erau cât de cât principii, bolnave bazate pe suspiciuni, care frânau excesele, acum în numele democrației și ale drepturilor omului în care eliminarea oricăror urme de discriminare generează aberații, dinastiile au căpătat forme dintre cele mai nepotrivite, cu efecte devastatoare. Cunosc foarte mulți profesori universitari ai căror copii au terminat facultăți unde părinții nu erau cadre didactice. Cunosc profesori universitari ai căror copii au făcut carieră în alte universități decât cele unde părinții lor lucrau. Cunosc profesori universitari ai căror copii au făcut doctorate în alte universități decât acelea unde ei eraau conducători de doctorat. Cunosc și cazurile pe invers, care sunt prea numeroase și care sunt dovedite cu acte în regulă, dar datorită caracterului lor bizar, nu merită atenție. Legea învățământului conține niște muguri ai combaterii procedelor de dinastificare, dar cu eficiență mică, redusă la imposibilitatea de a obține funcții de conducere la nivel de vecinătate.

Cine chiar are curiozități am exemple dintre cele mai colorate, pe care nu le-am pus aici din motive lesne de înțeles, căci chestiunile picante de can-can nu fac obiectul acestui blog, serios, zic eu.

(20 noiembrie 2016)

Sistemul educațional ca fabrică de diplome

Fiecare școală că este gimnaziu, că este liceu, că este universitate, are niște cursanți care încep să învețe la ele și mai trebuie să termine. Dacă e necesar, finalizarea este cu un examen care are diferite denumiri, capacitate, bacalaureat, licență, disertație și apoteotic, teză de doctorat. În mod normal câți cursanți sunt cam tot atât de multe diplome ar trebui să fie eliberate dacă toți cursanții ar învăța și ar promova clasele și ar lua notă de trecere la examen sau calificativ de trecere, după caz.

Se spune că o universitate este fabrică de diplome dacă și numai dacă:

• nu are filtre normale de gestionare a proceselor de evaluare;
• oferă diplome și celor care nu îndeplinesc criteriile minimale;
• absolvenții lor sunt respinși de piața muncii ca fiind neperformanți;
• prea mulți dintre cei cu diplome nu lucrează la nivelul de calificare scris acolo.

În opinia mea, avem un mare deficit de persoane cu calificare. Sunt țări în care 30% din absolvenții de liceu au studii superioare și lucrează pe posturile pebtru acare au calificare înală. Afirmațiile că avem prea multe universități, că avem prea mulți studenți sunt pure aberații de doi bani. ceea ce nu avem noi este altceva și anume:

• profesori de excepție;
• cursuri și culegeri de probleme;
• laboratoare foarte bine dotate;
• proiecte și lucrări de realizat; exigență;
• conștiința studentului că vine să învețe;
• sistem care stimulează performanța pe piata muncii;
• mândria de a fi cel mai bun în profesie;
• coduri de etică profesională; 
• stimularea performanței prin diferențiere;
• sistem ierarhic bazat pe valori autentice;
• modele de urmat;
• corelarea dintre calificare și salariu;
• stabilirea unei ierarhii a universităților în funcție de performanța absolvenților pe piața muncii.

Nu va trece prea mult timp și se va ajunge și aici. Și atunci vor fi unii care vor vorbi de școli care sunt fabrici de diplome, pentru că inevitabil unele vor fi mai bune, altele mai puțin bune. De asemenea, unii absolvenți vor găsi locuri de muncă, alții nu, pentru că economia fiind neplanificat, ajustările înseamnă uneori șomaj, alteori un necesar neacoperit de specialiști și tot așa. Să nu uităm că nu suntem ca americanii să ne urcăm în automobil și să plecăm cu cățel, cu purcel în alt stat. Noi suntem legați de casă, de părinți de păduri, de câmpii și de prieteni.

(26 octombrie 2016)