Ce ne spun diplomele unui candidat la un post oarecare?

Diplomele unui candidat care dorește să ocupe un post oarecare, spun foarte multe. Pe diplomă sunt scrise suficiente elemente pentru a ne da seama despre profilul candidatului. Dacă știm anul nașterii candidatului, folosind informația de pe diploma de absolvire ne dăm seama ce vârstă avea candidatul când a terminat:
-  liceul, știind că optim era să-l termine la 19 ani,
- facultatea, știind că optim era s-o termine până-n 25 de ani,
- masteratul, știind că optim era să-l termine până-n 30 de ani,
- doctoratul, știind că optim era să-l termine până-n 40 de ani.

Cine a terminat liceul la 30 de ani și brusc a finalizat o facultate, un master și un doctorat, când în paralel ocupa și o poziție în aparatul central de partid, deja concluzia că persoana a trecut ca gâsca prin apă este nu conturată, ci bine fundamentată, căci o persoană ocupată peste 12 ore pe zi cu munca pentru care are salariu, nu are timp nici de învățat, mai ales că finalizarea liceului la 30 de ani, arată că nu i-a prea plăcut cartea. Dacă la dosar apar mai multe diplome de licență, de la facultăți obscure și mai multe diplome de masterat, tot așa de la facultăți obscure, concluzia că avem în față un vânător de diplome, este deja o realitate care nu trebuie să ne lase pasivi și să luăm decizii corecte, căci noi avem nevoie de oameni serioși, nu de diletanți, superficiali și suficienți. Contează și concordanța între studiile pentru care există diplome și pozițiile ocupate la diferite organizații. Cineva care are studii de drept și nu a fost nicio secundă procuror, judecător, avocat, consilier juridic sau notar


(04 octombrie 2025)

Ehei, cât de greu mai era și doctoratul de pe vremea mea...

Pe vremea mea și când spun pe vremea mea mă gândesc la câțiva ani de după 1970. Deci, pe vremea mea, doctoratul era doctorat pentru că:
- numărul de conducători de doctorat nu era foarte mare, ci era foarte mic,
- numărul de teze care se susțineau într-un an era și el un număr foarte mic,
- erau doar absolvenți valoroși care doreau să facă doctoratul căci le trebuia,
- nu avea nimic de fudulie în el, pentru a da bine în CV și doar atât,
- dacă te înhămai să faci un doctorat, cinci ani cel puțin trebuia să te sacrifici muncind din greu, 

- nu se vorbea despre plagiat, căc i așa ceva era de neconceput pentru mediul academic,

- era o mare rușine de nu te mai spășa o mie de ape dacă teza de doctorat era respinsă,

- unul cu teza respinsă devenea un paria și toată lumea îl evita, lucru știut și nedorit.
Dacă în intervalul 1922 - 1939 existau cel mult 80 de doctoranzi, iar numărul celor care susțineau tezele de doctorat nu depășea 30 într-un an, în intervalul 1956 - 1965, numărul celor care terminau stagiul doctoral nu a depășit 13 candidați în științe anual, ca în intervalul 1968 - 1985, numărul de doctoranzi  în ASE nu a depășit 537 într-un an, iar numărul tezelor susținute în intervalul 1981 - 1985 a fost de teze de doctorat, niciodată nu s-au susținut mai mult de 30 de teze într-un an. Între 1956 și 1989 numărul de teze de doctotat în ASE niciodată nu a fost mai mare de 81 teze pe an. În anul în care am susținut eu teza de doctorat, adică 1978, numai 38 de doctoranzi au finalizat la toate specializările din ASE, dar în 1988 numai 23 de doctoranzi au susținut tezele de doctoranzi, cam 1 din 20 de doctoranzi reușeau să susțină teza de doctorat în final.

După 1989 a crescut numărul de domenii și de specializări de doctorat, a crescut foarte mult numărul conducătorilor de doctorat și a crescut foarte mult numărul doctoranzilor. S-a creat cumva impresia că doctoratul a devenit o formă de masă de calificare a persoanelor.

În anul universitar 2019 -2020 au fost în ASE 206 conducători de doctorat și s-au înscris la doctorat după ce au promovat colocviul de admitere, un număr de 383 de doctoranzi. În intervalul 2012 - 2019 au fost susținute în ASE 1003 teze de doctorat. În anul 2012 au fost susținute 269 teze de doctorat, dar au fost și ani cu doar 67 teze de doctorat susținute. În intervalul 2012 - 2019 au fost susținute 1003 teze de doctorat, dar să nu uităm că atunci a fost implementat software anti-plagiat și filtrele legate de calitatea și originalitatea tezelor a făcut să scadă elanul celor care ar fi îndrăznit să se prezinte în ședințele publice cu sub-produse. Nu-mi amintesc ca în ASE să fi fost cazuri de conducători de doctorat cărora să li se fi retras dreptul de conducere de doctorat, cum nu-mi amintesc nici de teze de doctorat retrase ca fiind plagiate dovedite sau de anulări ale diplomelor de doctor pentru că ulterior acordării titlului s-a dovedit că teza este un plagiat, ceea ce este o notă excelentă pentru ASE. Dacă pe vremea mea, urmăreau să facă doctorate inși care lucrau fie în învățământul superior, fie în cercetarea științifică, acum sunt și tineri care fac doctorate pentru a-și dovedi că sunt în stare și de așa ceva, pur și simplu. Pe vremea mea doctoratul era cu mult mai greu, pentru că stagiul doctoral dura peste 4 ani obligatoriu, erau examene și referate, iar teza se elabora separat în doi sau mai mulți ani și nu prea era timp pentru alte activități, căci documentarea și munca de cercetare ocupa mult timp din programul zilnic, doctoranzii nu prea aveau munci de conducere, ci erau preponderent asistenți universitari sau cercetători științifici la început de drum, iar conducătorii erau adevărați monștri sacri, prin notorietatea realizărilor lor.




(19 septembrie 2025)

De ce vrea lumea să facă doctorate în știință?

Am stat și m-am gândit cum să dau un răspuns cât mai corect la întrebarea de ce vrea lumea să facă doctorate în știință și am găsit o serie de răspunsuri, pe care le enumer aici, în continuare. 
Lumea vrea să facă doctorate în știință, pentru că:
- doctoratul este condiție de admitere într-o meserie, ca de exemoplu, asistent universitar,
- promovarea pe funcțiile de lector, conferențiar și profesor universitar cer doctorat,
- dacă ai doctoratul primești un procent în plus la salariu,
- doctoratul este echivalat automat cu gradul unu din  învățământ,
- în cercetarea științifică acesta este dovada trecerii unui prag superior al activității,
- unii doresc să aprofundeze un domeniu și să obțină titlul de doctor pentru ei,
- titlul de doctor în știință într-un CV dă bine,
- li s-a oferit oportunitatea de a face ceva fără mare efort și nu vor s-o rateze,
- o diplomă în plus, fie ea și de doctor, dacă se poate, nu strică la o adică,
- cei care nu au simțul ridicolului, cred că a fi doctor în știință este o banalitate.
La viața mea am întâlnit tot felul de personaje, care mai de care mai doctor în ceva, dar foarte puține persoane care au titlul de doctor pe care le-am întâlnit chiar au folosit rezultatele din tezele lor de doctoral la locul lor de muncă, pentru a dovedi că n-au pierdut timpul degeaba în stagiile lor doctorale.

(20 februarie 2025)

Cum se proiectează o carieră academică?

Trebuie să spun din start că un tânăr care visează să devină profesor universitar, trebuie să se definească din prima zi de studenție, căci cariera academică presupune:
- medii mari în toți anii de studii,
- să te cunoască profesorii,
- să te remarci cu fapte bune în fața colegilor,
- să lucrezi sistematic,
- să participi la cursuri și la seminarii,
- să citești mult despre domeniul pentru acre vrei să fii profesionist,
- să colaborezi cu profesorii tăi în situațiile care ți se oferă.

Cariera academică nu se face nici în uzină, nici pe câmp, ci într-un departament, unde ca proaspăt absolvent trebuie să te prezinți cu o carte de vizită foarte clar construită, care trebuie să conțină:

- o medie mare la absolvirea studiilor de licență,

- o medie mare la un curs de masterat pe domeniul departamentului,

- o lucrare de disertație cu un profesor renumit din departament,

- un proiect de derularea a unui stagiu doctoral,

- participări la conferințe științifice,

- elaborarea și publicarea de articole în reviste,

- angrenarea în munca specifică realizării de proiecte de cercetare științifică.

Cariera academică înseamnă:

- trei ani de finalizare a studiilor de licență,

- doi ani de finalizare a unui masterat,

- trei ani dar nu mai mult de cinci pentru finalizarea unui doctorat,

- participarea la un concurs de admitere ca asistent universitar în departament,

- trei ani dar nu mai mult de șase ani de activitate de asistent universitar,

- patru ani, dar nu mai mult de șapte ani ca lector universitar,

- trei ani, dar nu mai mult de 7 ani pe poziția de conferențiar universitar,

- în niciun caz nu trebuie să treci de 50 de ani fără a fi profesor universitar.

Cariera academică presupune o  planificare riguroase a pargurgerii tuturor pașilor, care sunt cunoscuți, mai ales ca sarcini ce trebuie îndeplinite pentru a participa la concursuri de promovare, dar mai întâi trebuie să fie create posturile de concurs, ceea ce impune ca activitatea pe care o desfășori să genereze condiții pentru a fi create acele posturi și pentru a fi scoase la concurs, căci nu se întâmplă nimic în cazul în care nu ești apreciat de cei din jur și mai ales de către cei care au în pix decizia.

În concluzie, cariera academică are un parcurs bine definit temporal, ca medii și ca număr de puncte necesar trecerii de la o etapă la alta, fără a se face rabat de niciun fel, căci în mediul academic onoarea este pe primul plan, chiar dacă nu este clamată pe holurile universității sau în sălile de curs și de seminarii.

Oricare dintre noi dacă ia o foaie de hârtie și un pix, își creionează traiectoria și știe ce și cum la fiecare vârstă, cu condiția abordării realiste, clare a potențialului și cu definirea corectă a ipotezelor de lucru.

(26 ianuarie 2025)

Vrei să faci un doctorat? Uită-te în oglinda sufletului tău!

Dacă vrei să derulezi un stagiu doctoral, trebuie să te uiți în oglinda sufletului tău, de unul singur și să-ți vezi acolo trecutul și prezentul, pentru a trage concluzia care ți se potrivește cel mai bine cu ceea ce trebuie să faci, dacă începi un doctorat și mai vrei să-l și termini cu succes, adică să susții teza de doctorat.

Dacă ai fost repetent sau corigent, ai decența și reprimă-ți treaba cu doctoratul că nu este de nasul tău. Doctoratul este pentru oamenii:

- serioși,

- muncitori,

- disciplinați,

- perseverenți,

- exigenți,

- corecți.

Dacă ai apucături de:

- șmecheraș,

- fentos,

- chibițar,

- troglodit,

- leneș,

- superficial,

- profitor,

lasă doctoratul pentru alții că nu este de tine, căci în stagiul doctoral se muncește al naibii de mult, se nădușește la greu și uneori soluțiile se lasă așteptate și numai un om tenace va reuși să răzbată acolo după zeci și zeci de încercări nereușite, căci soarele va veni și pe strada ta, după zile și nopți de căutări.

Dacă totuși vei începe un stagiu doctoral, trebuie să știi că din 20 indivizi care încep, finalizează acel stagiu cu susținerea tezei de doctorat nu mai mult de cinci dintre ei, dar mai sigur, nu mai mult de trei. Înseamnă că dacă ai început stagiul doctoral și nu ai finalizat, ai pierdut timpul fără rost, mimând activitatea de cercetare științifică, în loc să te distrezi, să faci afaceri, adică să duci mai departe felul tău de a fi, care este un mod de viață onorabil, recunoscut de societate, căci lumea din jurul nostru nu este formată din savanți încărcați de titluri academice, ci din oameni normali, ca mine, ca tine, cu bune și cu rele, nu neapărat împopoțonați cu titlul de doctor, care nu-i folosește la nimic în munca lui de zi cu zi.

(28 iulie 2024) 

Cum se citește un CV?

Viața m-a învățat să citesc un Curriculum Vitae. 
În primul rând mă uit să văd dacă am în față un CV complet, adică are în el date despre:
- studii,

- medii de absolvire,
- locuri de muncă,
- domenii de interes,
- certificări, 
- hobby,
- limbi străine,
- distincții,
- publicații,
- referințe.

Prima dată mă uit la studii, să văd ce școli a terminat respectiva persoană și dacă folosește titulaturile corecte. Eu merg să văd poziția în listele oficiale ale respectivelor școli și mă edific imediat dacă persoana și-a finalizat studiile în școli din prima treime a listei oficiale sau dacă se află în a doua jumătate a listei oficiale. Analizez diplomele pe care le-a obținut și mai ales, când le-a obținut. Una este să ai bacul la 19 ani și cu totul altfel stau lucrurile să ai bacul la 35 de ani. Una este să susții teza de doctorat la sub 30 de ani când ești un neica-nimeni și cu totul altfel stau lucrurile să susții teza de doctorat când ești demnitar în primii 20 din stat. Cine are prea multe masterate îmi dă de gândit, căci este foarte greu să ții mai mulți pepeni într-o mână. Cine scrie despre un stagiu doctoral prelungit nepermis de mult și nefinalizat, are deja o problemă, pe care și-a creat-o singur, căci stagiul de doctorand perpetuu este un lucru rău.

Mie nu-mi plac oamenii care au peste 40 de domenii de interes. Eu am enumerat la mine în CV nu mai mult de 5 domenii de interes la o carieră de peste 40 de ani. Mie nu-mi plac oamenii care pun tot felul de diplome obținute în străinătate și dacă încerci să vezi unde sunt acele instituții plasate în ierarhizarea mondială a universităților, nu le găsești sau sunt undeva după poziția 3.000.

Nu mă iau pe mine reper care am lucrat 42 de ani într-un singur loc, dar nu voi fi de acord cu cel care-mi prezintă într-un CV cum că în 5 ani de activitate a schimbat 15 locuri de muncă. Ceva-ceva este în neregulă la respectivul de nu a făcut purici niciunde.

Mai multe nu scriu aici, pentru că sunt secretele mele care mă călăuzesc în a-l evalua pe cel care-mi prezintă CV-ul său, iar dacă aș continua, ar trebui să dezvolt care sunt punctele tari și care sunt punctele slabe dintr-un CV, ceea ce ar ușura munca celor de la Resurse Umane - HR și nu e treaba mea.

Eu când merg să târguiesc lăutarii de nuntă, nu stau să le ascult repertoriul în stradă. Mă uit cum pun arcușul pe vioară. Tot așa și cu cititul unui CV. Mă lămuresc în doi timpi și trei mișcări.

(12 august 2023)
 

Cine este doctorand în America?

 În America, a fi doctorand este chiar un act de mândrie pentru că doctorandul:
- nu este oricine,
- a dovedit înaltă performanță ca student,
- este acceptat de un mare profesor,
- dispune de 5 ani pentru cercetare științifică,
- este încrezător în forțele sale,
- are răbdare și putere de muncă pe bani puțini,
- știe că după finalizarea tezei va avea un viitor strălucit.

Doctorandul este un muncitor de execuție la bază în domeniul cercetării științifice. El face documentare. El concepe ipoteze de lucru. El construiește modele. El propune pașii unor tehnici și metode. El experimentează. El trage concluzii. Dacă lucrurile merg bine el rafinează modelul, metoda sau tehnica și dacă este mulțumit, generalizează. Doctorandul în America nu are și un alt job. Doctorandul în America nu are și o funcție publică. El stă la biroul lui, în laboratorul lui, cu aparatele sale, cu datele sale cu experimentele sale 24/24 și muncește, căci inspirația nu vine la comandă și 1% succes este precedat de 99% încercări care pregătesc acel succes, prin muncă, muncă și iar muncă.

Doctorandul din America își acceptă statutul de om care are un conducător de doctorat, un profesor foarte renumit, care lucrează la un proiect al conducătorului de doctorat, care simte că munca lui duce spre un set de rezultate pe care le va trece ca soluții originale în teza sa de doctorat. A fi doctorand în America înseamnă în primul rând a fi acceptat ca cercetător științific, om care muncește pentru a soluționa o problemă nouă, nerezolvată încă, folosind mijloacele cercetării științifice. Soluția generală a noii probleme este deja cunoscută de conducătorul științific, doctoranzii sunt cei care lucrează la detalii și detaliile sunt cele care contează pentru fiecare doctorand în parte, căci ele se concretizează în final prin soluțiile originale din teza de doctorat a fiecăruia dintre ei.


(24 iunie 2023)

Toate la vremea lor

În mintea mea, aia care mi-a mai rămas acum la 76 de ani, cred că toate trebuie făcute la vremea lor.
Copilăria trebuie trăită când ești copil.
Adolescența trebuie trăită când ești adolescent.
Tinerețea trebuie trăită când ești tânăr.
Școala elementară se face până la vârsta de 17 ani.
Bacalaureatul nu se susține mai târziu de 20 de ani.
Facultatea nu se face mai târziu de 27 de ani.
Doctoratul nu se face când ai ajuns pe o funcție importantă, căci nu mai înseamnă muncă adevărată.

Un nene a făcut liceul la 27 de ani. Apoi a făcut facultate și vreo patru masterate. Un alt nece a făcut un doctorat în probleme de minerit, deși facultatea lui nu avea nicio legătură cu mineritul. Abordările caricaturale și se par excese de lipsă de inteligență, din moment ce societatea nu a creat bariere insurmontabile de a-l determina pe X sau pe Y să aibă o altă traiectorie cu întreruperi, care să justifice un examen de bacalaureat la bătrânețe și un doctorat la senectute. Eu nu cred în doctoratul celui de pe poziție de la director în sus, căci el nu mai are timp să facă 3 ani cercetare științifică cel puțin 4 ore pe zi pe domeniul în care-și face teza de doctorat, căci soluțiile originale autentice nu apar bătând din palme.

Noi avem proverbul: prostul, nu e prost destul dacă nu e și fudul. Spune multe acest proverb și se aplică al naibii de mult ărintre mulți compatrioți de-ai mei, care uită cine sunt cu adcărat și câte parale fac.

(21 iunie 2023)

Ai moacă de doctorand?

Doctorand nu este oricine. Doctorand este numai cel care are moacă de doctorand. Moaca de doctorand se deosebește de celelalte moace prin ceva anume. Doctorandul are:
- o privire iscoditoare,
- o aură specifică,
- o vorbă inteligentă,
- fraza măsurată,
- mersul neșovăielnic,
- gesturi rapide,

- salutul ferm.

Doctorandul este omul care este în stare să-și facă un plan pe termen lung și aici mă refer la cei trei ani ai stagiului obligatoriu și la perioada de elaborare a tezei de doctorat, în condițiile în care nu este vorba de acea obligativitate specifică perioadei de studii de licență sau de masterat, care determină calificarea propriu-zisă, ci la o formă de supra-calificare la care persoana a achiesat. Experiența mi-a arătat că doctorandul se deosebește prin ceva anume de ceilalți oameni, deci are o moacă aparte. Trăsăturile feței lui arată fermitate, încredere, disponibilitate la efort și continuitate în derularea unui program. Trebuie să spun că am reușit să fac diferența ți în toate cazurile când am zis că X are moacă de doctorand, chiar a fost doctorand și nu orice fel de doctorand, ci unul care a finalizat stagiul susținând teza de doctorat cu brio.



(21 iunie 2023)

Inteligența artificială și tezele de doctorat

În momentul de față software anti plagiat a încercat să facă ordine cât de cât în tezele de doctorat, căci scot în evidență cât este preluat în mod neautorizat din alte surse, indicând chiar și sursele și ponderea textelor plagiate.

Existența aplicațiilor înzestrate cu Inteligență Artificială - IA specializate pe teze de doctorat au menirea de a revoluționa modul de a gândi doctoratul în așa fel încât să urmeze stagiul doctoral numai cei în stare :

- să facă cercetare științifică autentică,

- să dispună de timp pentru studierea cu adevărat a problemelor,

- să elaboreze soluții originale pentru rezolvarea de probleme,

- să dovedească aplecare spre muncă de creație,

- să elaboreze conținut logic de calitate.

O aplicație AI orientată pe teze de doctorat, mai întâi va avea capacitatea de a face analize calitative ale conținutului.

Va identifica vocabularul folosit de autorul tezei.

Va compara vocabularul tezei cu vocabularul domeniului în care este elaborată teza.

Va stabili calitatea textului.

Va identifica stilul autorului, așa cum aplicațiile AI identifică dacă un text este al unui anumit prozator sau poet sau dacă un anumit solfegiu este al unui anumit compozitor.

Să presupunem că doctorandul crează conținutul digital al tezei în cloud și aplicația IA recunoaște amprentele digitale ale acestuia. Din acest punct se va contabiliza tot ceea ce face doctorandul adică:

- timpul stat pe lucrul la teză,

- viteza de tastare,

- corecțiile,

- pauzele,

- căutările pe Internet,

- operațiile de preluare,

- ștergerile de conținut,

- verificarea logicii construcțiilor,

- reorganizarea de fișiere.

Acolo se va găsi totul despre activitatea doctorandului la teză, ceea ce va permite să se vadă dacă doctorandul a lucrat, a transpirat, a creat și mai ales se vor calcula indicatorii necesari pentru a se vedea că doctorandul este autorul unei teze valoroase. Acum câțiva ani, cu un doctorand al meu, fără a avea o aplicație înzestrată cu IA am reușit să facem analiză calitativă pe text, ceea ce reușea să scoată în evidență măsura în care sunt respectate cerințe. Noi eram doi indivizi care am alocat ceva resurse. Acum, că există echipe puternice care au fonduri imense, care folosesc instrumente sofisticate de dezvoltare de aplicații IA, a face contabilizarea modului în care doctorandul lucrează ca la un proiect oarecare unde se urmărește alocare și nivelare de resurse, nu mai este ceva ieșit din comun. Numai că acest mod este supărător pentru doctoranzii neperformanți, care văd într-un doctorat obținut fraudulos singura lor modalitate de a ieși în evidență cu ceva. Ei vor fi aceia care vor spune că IA este periculoasă etc., etc., etc. IA este periculoasă că taie aripile de carton ale tuturor neaveniților, care cred că știința este calea lor de a penetra pe ușa din dos în lumea selectă a valorilor, fără ca ei să fie valori. IA este singura cale de a face curățenie în lumea jegoasă a impostorilor.



(05 mai 2023)

Groaza lucrurilor neterminate

Întotdeauna am fost îngrozit de lucrurile neterminate. Când am început un lucru, mi-am dorit să-l termin. În vremea când eram student în primul an de facultate, am avut un coleg ceva mai mare decât mine și el tot în primul an, dar care începuse vreo cinci facultăți și nu orice facultăți, ci facultăți foarte bune, dar nu terminase niciuna din varii motive, zicea el, motive întemeiate. De atunci am devenit îngrozit că și eu să mă găsesc în situația de a începe facultatea fără s-o termin. Nu am avut liniște până nu m-am văzut cu diploma de stat în mână și cu repartiția în buzunar. Și când am început stagiul doctoral tot așa a fost. Nu am avut liniște până nu am susținut teza de doctorat și nu am avut în mână diploma de doctor. Groaza aceasta nu m-a părăsit niciodată. Cu copiii mei tot așa am fost. Nu am avut liniște până nu am văzut diplomele lor care dovedeau că au început ceva și au și terminat cu succes acel ceva. Și în ziua de azi am groaza lucrurilor neterminate. Este motivul din care înainte de a începe ceva, planific totul până la cele mai mici detalii și pornesc la treabă. Presiunea nu mai este la nivelul din vremea studenției, dar liniște nu am până nu am finalizat ceea ce am început.

Este motivul din care nu mi-am propus obiective irealizabile în viața mea, ci lucruri normale, pe care am avut credința că le voi duce la bun sfârșit în intervalul de timp impus de alții sau planificat de mine.

Încă din studenție eu am fost obișnuit să lucrez secvențial. Am început ceva, am lucrat, am finalizat. Numai după ce am finalizat ceea ce am început, treceam la realizarea unei alte lucrări, pe care munceam s-o finalizez. Niciodată nu am avut pe biroul de lucru mai multe chestii începute, ca să sar de la una la alta pentru a finaliza mai multe lucrări cam la același moment. dacă mi-a venit vreo idee când lucram la ceva, o notam pe o bucată de hârtie și după ce finalizam ceea ce aveam în lucru, dacă era ceva interesant, treceam să lucrez la dezvoltarea ideii scrise pe petecul de hârtie.

(03 mai 2023)

Cine pe cine alege la doctorat?

Apare întrebările firești:
- doctorandul își alege conducătorul științific?
- conducătorul științific își alege doctoranzii?

Am avut calitatea de conducător științific de doctorat și trebuie să spun că eu mi-am ales doctoranzii. Pentru a fi doctorandul meu, un tânăr sau o tânără începea să lucreze cu mine încă din vremea studenției. Mai întâi lucram la cursuri și la seminarii, după aceea pe la cercurile științifice. Lucram și pe la contracte de cercetare. Finalul studiilor de licență era colaborarea la elaborarea lucrării de licență, unde eu eram conducător științific. Pe tot traseul de 2 - 3 ani îmi dădeam seama de calitățile studentului și apreciam în mod deosebit:

- seriozitatea,

- eficiența,

- punctualitatea,

- perseverența, 

- corectitudinea, 

- modestia,

- calmul,

- echilibrul.

Nu mi-au plăcut niciodată slugarnicii, lăudăroșii, distrații, superficialii, bășcălioșii, mincinoșii, ineficienții, încrezuții, leneșii, șmecherașii. Am dispus de suficiente tehnici și metode de a-i identifica pe toți cei care nu erau după profilul definit de mine. dacă vedeam un tânăr că îndeplinește cerințele de care aveam nevoie, îl întrebam dacă dorește să derulăm împreună un stagiu doctoral. Dacă aveam în anul respectiv trei locuri la doctorat, eu puneam doar la trei tineri pe care îi consideram cei mai valoroși în raport cu criteriile mele întrebarea și la colocviul de admitere eu aveam trei candidați. Ei erau pregătiți să facă față exigențelor comisiei, astfel încât să nu mă trezesc în situația că am trei locuri și dintre cei cărora le-am adresat invitația de a se prezenta la colocviul de admitere, să fie vreunul care nu obține punctajul necesar ocupării unui loc. 

Au fost situații când am lansat invitația unor studenți foarte buni și aceștia m-au refuzat. Au fost și situații când studenții au zis da și nu s-au mai prezentat. Oricare dintre cei cu care am discutat și m-au evitat, dacă reveneau, refuzul meu era categoric, pentru că greșisem când i-am considerat serioși.

Mie mi s-a părut corect să procedez așa, pentru că stagiul doctoral nu este așa cum ar crede unii tot un fel de studenție. În stagiul doctoral, se face cercetare științifică, se caută soluții originale, ori acestea nu apar pocnind din degete, ci este un proces greu, îndelungat, presărat de insuccese uneori, iar lucrul în aceste condiții presupune încrederea doctorandului în conducătorul lui științific, dar și a conducătorului științific în doctorand, căci niciodată conducătorul nu trebuie să-și răcească gura de pomană și doctorandul să persevereze într-o eroare, care duce așa cum duce orice drum înfundat către nicăieri.

Pe toată durata în care am fost conducător științific de doctorat, am avut onoarea să lucrez numai cu tineri foarte valoroși, care se încadrau în profilul definit de mine și după atâția ani, spun că alegerile făcute de mine nu a fost greșită,  am finalizat cu susținere de teză de doctorat în proporție de 87%. Restul de 13% au fost cazuri nefericite, dar trebuie să nu uită, că și fabrica de porțelanuri Rosenthal are pierderi de 13%, dar produsele care ies de pe porțile ei sunt perfecte.




(19 decembrie 2022) 

Coordonații coordonați

Mediul academic a cunoscut în ultimii 20 de ani o degradare de nerecunoscut, dar și ireversibilă ca să zic așa. Se știe că universitarii formează o categorie socială pauperă, iar în ziua de azi contează cu mult mai mult decât hrana spirituală, rezolvarea problemelor de zi cu zi cu care se confruntă cel ce trudește la catedră, în laborator sau ca persoană publică în activități de voluntariat.

Oamenii aceștia care și-au tocit coatele pe băncile facultății, care au zăbovit ani și ani în biblioteci să facă doctoratul și să publice articole, cărți, ca apoi să ajungă profesori universitari, glorioși și împovărați de neajunsuri, cu familii care așteaptă de la ei ceva mai multă bunăstare, devin după ce au nădușit ani și ani, coordonatori de doctorat.

Pe poziția de coordonatori de teze de doctorat întră în circuitul de schimburi, nu neapărat echitabile, de valori. Aici se despart apele. Pe de o parte sunt coordonatorii științifici care-și conservă verticalitatea și ierarhizarea de valori, ceea ce determină selectarea de doctoranzi valoroși, care știu să muncească și-și fac tezele de doctorat cu trudă în biblioteci și în laboratoare. Acești coordonatori științifici chiar coordonează teze, știu ce este scris în acele teze și-și pun amprenta, căci ei stăpânesc domeniul în care doctorandul lucrează, cercetează și-și scrie teza.

Pe de cealaltă parte, sunt coordonatorii științifici care din clipa în care au devenit cu această calitate, consideră că ușile Raiului s-au deschis pentru ei. Din acea clipă cohorte de tineri mediocri care au acoperit sfera politicului, își îndreaptă privirile către noii coordonatori științifici și vin cu oferte extrem de tentante, care vizează poziții de demnități publice,  poziții în consilii de administrație ale unor agenții sau bănci, bine plătite. Este foarte important ca în comunitatea academică să se știe că profesorul Ț coordonează activitatea doctorandului X, care este demnitar de rang înalt, puternic. Din acea clipă, bietul Ț, insignifiantul Ț, devine printre colegii săi un cineva de maximă importanță și putere. Un astfel de coordonator de teze de doctorat devine coordonat, căci doctorandul special vine cu ideea de teză, cu teza chiar și coordonatorul Ț, devenit coordonat, trebuie să execute ceea ce i se cere, căci a acceptat firimiturile de la masa bogatului și trebuie să se resemneze cu noua poziție de slugă a lui X.

Ar fi interesant de mers în catedre, de discutat și de văzut evoluții fulminante ale unor profesori modești, după ce au devenit conducătorii de doctorat ai unor demnitari, atât timp cât demnitarii fie au terminat stagiile doctorale cu succea, fie și-au păstrat funcțiile și nu au intrat la pușcărie.


(17 decembrie 2022)

Primul meu doctorand, INGAUTA Clotaire

Pentru mine a fost o surpriză fantastică în momentul în care fostul meu student INGAUTA Clotaire m-a căutat pentru a face împreună un doctorat. S-a prezentat la o discuție și a fost admis la doctorat. INGAUTA Clotaire a fost în studenție un tip foarte serios, cu dorința de a învăța meseria de programator și a obținut note foarte bune la disciplinele unde am lucrat împreună. Știindu-l un student foarte bun, am avut certitudinea că și de pe poziția de doctorand va face treabă foarte bună.

Am făcut un plan de pregătire a doctoratului, cam după modelul pe care l-am avut eu. Și examenele și referatele lui INGAUTA Clotaire au decurs foarte apropiate de cele pe acre eu le-am făcut în stagiul meu doctoral. Comisiile de examene, susținerile de referate, au decurs foarte apropiate ca examenele și referatele de pe vremea când eu am făcut doctorat, pentru că ceea ce a făcut profesorul Ludovic TOVISSI, conducătorul meu de doctorat, doream să fac eu.

INGAUTA Clotaire a susținut teza de doctorat în anul 1997 și am tot dreptul să spun că a avut o teză de doctorat foarte frumoasă, căci în comisia lui au fost profesori exigenți, iar profesorul Dumitru OPREA era rector al Universității Al. Ioan CUZA și am avut și un specialist deosebit de important din BNR. Am avut onoarea ca ședința publică de susținere a tezei de doctorat a lui Clotaire să fie condusă de profesorul Dumitru MARIN, decanul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. Teza de doctorat a lui INGAUTA Clotaire s-a intitulat Agregarea structurilor de date din sistemul financiar și a inclus multe soluții originale, căci el era pasionat de problemele specifice sistemului bancar mai ales.

Pentru mine a fost un excelent început, pentru că am reușit să fac pe toată durata când am fost conducător de doctorat, exact ceea ce mi-am dorit, adică să promovez elementele valorice și să nu fac niciun compromis la calitate în selectarea doctoranzilor, în modul în care am derulat stagiile doctorale și mai ales în modul în care eu am urmărit realizarea tezelor de doctorat, căci nu doctorandul mă coordona pe mine, ci eu îl coordonam pe acesta.

(17 decembrie 2022) 

Doctoratul de pe vremea mea: admis la doctorat

Am scris despre colocviul de admitere la doctorat.  În data de 3 aprilie 1972 s-a emis comunicarea din partea decanului Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică prin care eram anunțat că:
- am fost admis la doctorat,
- profesorul Ludovic TOVISSI este conducătorul meu științific,
- în termen de două luni trebuie să fac planul de pregătire,
- este necesar să fac și o structură a tezei de doctorat,
- stagiul meu doctoral de 4 ani începe cu data de 15 martie 1972.

Vestea am primit-o cu mare bucurie. Din acea clipă deveneam doctorand. Această calitate nu mi-a plăcut deloc, pentru că doctorandul nu este nici cal, nici măgar, este ceva neisprăvit, pentru că mulți după ce susțin examenele și referatele, se complac cu statutul de doctorand, nu lucrează la teză și ajung să fie exmatriculați. Când am primit acea comunicare semnată de decan am simțit că deasupra capului meu s-a ridicat o sabie de care voi scăpa doar în clipa în care voi susține teza de doctorat și după ce voi avea confirmarea titlului de doctor de la minister.

Eu am avut din anul întâi de facultate obsesia lucrurilor neterminate, căci am avut un coleg care începuse cinci facultăți bune, fără a termina vreuna. De atunci, până nu finalizam ceea ce am început, consideram că în orice moment există riscul de a nu finaliza. Această obsesie m-a urmărit toată viața. Și până copiii mei au terminat facultatea, tot obsesia aceasta am avut-o.

Am avut mai multe discuții cu profesorul Ludovic TOVISSI, conducătorul meu științific și destul de repede am stabilit și planul de pregătire individuală și planul tezei de doctorat. Eu citisem multe teze de doctorat de la universitățile din Franța și din USA care erau la biblioteca de la etajul al VII-lea de la Centrul de calcul al ASE și analizasem structurile acelor teze, iar eu am zis să învăț de la cei mai buni, de aceea nu m-am dus la tezele de doctorat elaborate la noi.


(15 decembrie 2022)

Doctoratul de pe vremea mea: colocviul de admitere la doctorat

Ca și în vremurile de demult și acum, admiterea la doctorat se face prin participarea candidaților la un colocviu de admitere. Pe vremea mea, la avizierul catedrei de Cibernetică Economică a apărut cu multe luni înainte, o bibliografie pentru colocviul de admitere la doctorat și se știa că acesta va avea loc, așa cum se proceda de ani și ani de zile, într-o anumită lună a anului universitar, care abia începea.

Ca orice om care vrea să mai fie și admis la un examen sau colocviu, mi-am acea bibliografie și m-am apucat să citesc și să conspectez. Așa erau vremurile, căci nu exista Internet, nu existau laptopuri și trebuia să merg prin biblioteca ASE să iau cărțile și să le citesc la sala de lectură, căci nu mi se împrumutau acasă.

Am citit și mi-am făcut o planificare să parcurg în timp util cam tot ceea ce era în bibliografia obligatorie. Acolo erau și documente de partid. Nu-mi erau străine căci citeam ziarul Scânteia și eram la curent. Mă interesau cărțile de specialitate. 

Aveam un teanc destul de mare de pagini cu notițe. 

Aveam și multe fișe bibliografice cu ceea ce citisem.

Avansam într-un ritm satisfăcător și mai citeam și acasă, căci cumpărasem multe dintre cărțile care apăruseră prin Editura tehnică și care nu chiar din întâmplare se găseau în bibliografia obligatorie.

La un moment dat s-a anunțat și ziua colocviului de admitere.

Nu știam care sunt colegii din catedră care vin la admitere. Noi nu discutam între noi.

Nu știam cine va fi în comisia de admitere.

Trebuia să fac un dosar.

La început am crezut că va fi floare la ureche. Am avut surpriza ca șeful de sub-colectiv să-mi spună că nu este de acord să primesc caracterizarea, piesă absolut necesară la dosar, mai ales când i-am spus cine va fi conducătorul de doctorat cu care discutasem.

Profesorul meu din studenție, doctorul Valeriu PESCARU, directorul Centrului de calcul al ASE,  m-a văzut destul de abăturt Când i-am spus despre ce este vorba, mi-a zis:

- Măi, IVANE, îți dau eu recomandarea, nu mă opun viitorului tău!

Având toate piesele la dosar, m-am înscris. Eram liniștit, mai ales, că mi-am văzut numele pe lista candidaților la acel colocviu de admitere, cu ordinea de intrare la examinare.

Mie mi-a venit rândul destul de târziu. Membrii comisiei nu-mi erau cunoscuți în afară de profesorul Gheorghe VASILESCU, decan al facultății noastre.

Erau pe masă niște bilete. Am tras un bilet. L-am citit și cineva din comisie m-a întrebat dacă e momentul să trecem la treabă. Am răspuns afirmativ și am început să discut. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că discuția a alunecat spre direcția subiectului tezei de doctorat și mai ales spre zona de programare a calculatoarelor, pentru că profesorii erau interesați să vadă cum voi folosi eu calculatorul în conducerea secției întreprinderii industriale. Atunci am vorbit despre sistemul BOMP de la IBM căci pe vremea cât lucrasem ca analist în Centrul de calcul al ASE căutasem să înțeleg multe despre acest sistem și chiar scrisesem niște programe COBOL. Cred că am fost convingător și am mai răspuns la câteva întrebări, de detaliu, din care comisia a căutat să se convingă de faptul că avusesem în mână anumite cărți. La un moment dat am scos din geanta mea niște foi și ceva fișe bibliografice pentru a face niște referiri foarte exacte. Acela a fost momentul din care cineva din comisie a spus că este suficient. Mi-a mulțumit și am plecat.

Nu știu ce s-a discutat după ce am plecat eu, dar a doua zi, mi-au ajuns la urechi din secretariatul catedrei că făcusem o treabă bună și să nu-mi fac griji. La mine vorbele sunt importante, dar contează scrisul. După un timp, am primit un înscris prin care eram anunțat că eram admis la doctorat și se impune să trec la pasul următor, acela de a construi programul individual de pregătire a doctoratului cu examene, cu referate cu o schiță a tezei de doctorat.

Era în anul 1972. Pe atunci aveam 25 de ani și tot viitorul în față. Numai faptul că am un mare defect: am obsesia lucrurilor neterminate. Începea un drum, deci era startul unui lucru neterminat. Au fost șase ani în care am dus o luptă cu mine însumi de a face exact ceea ce trebuie pentru a termina ceea ce abia am început. Eram optimist, dar în același timp știam că va fi foarte greu. Auzisem despre foarte mulți profesori care începuseră doctoratul și se poticniseră, ceea ce mă cam speria.

Eram doctorand și acest lucru conta foarte mult. Am auzit că șeful meu de sub-colectiv, la aflarea veștii că nu ținusem seama de cuvântul lui se supărase. Mi-am zis că și tata mare s-a supărat și a pus mâinile pe piept și a murit. Important era faptul că mi-am creat senzația că viața mea depindea de mine și doar de mine, ceea ce mă făcea să mă cred un om liber ca păsările cerului, iar pentru un tip la 25 de ani este senzația cea mai plăcută pe această lume.
Devenisem doctorand. Știam că aceasta este o calitate temporară și trebuie făcut pasul următor, acela de a susține teza. Doctorandul, în mintea mea nu era nici cal, nici măgar, era un fel de mârțoagă, iar eu la 25 de ani mă visam un armăsar pur-sânge. Era prima mea victorie. Așa îmi închipuiam eu, în naivitatea mea de atunci, căci multe lucruri aveau să se întâmple și nimic nu era așezat aleator, ci totul avea un anume sens.


(27 noiembrie 2022) 

Cât timp îți mănâncă un doctorat?

Un doctorat înseamnă un nivel superior de instruire.
Ai făcut o facultate într-un anumit domeniu, ai studiat sistematic trei ani și ai obținut note foarte bune la examene pentru că:
- ai studiat cursurile,
- ai citit bibliografia suplimentară, 
- a realizat proiectele cerute, 
- te-ai remarcat la seminarii și la cursuri,
- profesorii te-au văzut muncind,

- petreci ore bune zilnic documentându-te,
- a întocmit lucrări la cercurile științifice studențești.
Consideri că ceea ce ai învățat în cei trei sau mai mulți ani de facultate nu sunt suficienți și simți nevoia să faci un master tot pe acea meserie cu acre ai început și:
- dai examene în cei doi ani de master,
- faci referate,
- participi în echipe de cercetare,
- elaborezi proiecte,

- de documentezi și chiar faci cercetare științifică.
- faci o lucrare de disertație care includ elemente de cercetare,
- identifici un profesor cu care ai vrea să continui cercetările în viitor.

după ce ai susținut lucrarea de disertație și simți nevoia să faci cercetare științifică, te gândești să faci un doctorat care înseamnă:

- cel puțin 3 ani de muncă de documentare,

- să dedici cel puțin 4-6 ore zilnic doctoratului,

- scrierea de articole,

- participarea la conferințe,

- publicarea de articole în reviste de înalt nivel științific, 

- muncă din pasiune pentru a soluționa probleme noi,

- cel puțin un an și jumătate pentru a scrie cele 150 sau 200 de pagini ale tezei de doctorat,

- verificarea rezultatelor originale pe care vrei să le incluzi în teză,

- redactarea tezei de doctorat ca lucrare originală,

- susținerea tezei,

- obținerea titlului științific de doctor.

M-am întrebat câți dintre demnitarii mioritici dispun de 3-5 ani ca zi de zi să lucreze 4-6 ore continuu la doctorat, pentru a face o lucrare serioasă de cercetare științifică în cadrul unei echipe.

Doctoratul nu înseamnă numai titlul de doctor în știință. Doctoratul înseamnă cercetare științifică și după ce a fost susținută teza de doctorat. Doctoratul nu se face pentru a avea diploma de doctor, ci pentru a continua munca de cercetare, căci diploma de doctor certifică faptul că deținătorul ei știe să deruleze toate etapele unui ciclu de cercetare științifică și să coordoneze o echipă care face cercetare științifică.

Cine nu face sau nu a făcut așa, degeaba a derulat un stagiu doctoral, căci diploma de doctor este în sine doar un carton, care în România nici măcar nu arată spectaculos, este chiar banală, enervant de banală...

(04 noiembrie 2022)

Dinastiile românești

Să nu-și închipuie careva că eu stau acum să merg prin biblioteci și arhive să studiez hrisoave prăfuite pentru a identifica arborii genealogici ai dinastiilor de odinioară. Nu voi face așa ceva, căci dinastiile se află aici lângă noi și nu trebuie să fac niciun efort pentru a le identifica și pentru a vedea efectele nocive pe care acestea le au asupra mersului înainte al societății românești.

Dinastiile din bănci sunt extrem de stabile pentru că băncile oferă salarii mari, locurile de muncă sunt curate și nimeni nu trebuie să dea în brânci de atât de multă muncă pentru salariile frumoase care intră pe card lună de lună tatălui, mamei, cuscrului, cuscrei, fiului, fiicei, nurorii, ginerelui.

Dinastiile din universități sunt și ele drăguțe, mai ales că sunt extinse, nu neapărat pentru salarii, ci pentru titlurile academice, pentru timpul disponibil și domnul profesor, cu soția, doamna profesoară, cu fiul undeva asistent universitar, cu viitoarea noră și ea studentă, viitoare doctorandă a viitorului tată-socru, cu amanta, distinsă lector sau conferențiar sau în cel mai rău caz doctorandă, alcătuiesc o structură într-un departament, structură greu de penetrat din moment ce dependențele sunt extrem de strânse și greu de destructurat, căci se face apel la moralitate, la competență și mai ales la nivelul de calificare.

Dinastiile de pe verticală au căpătat valențele cele mai spectaculoase în ultimele două decenii căci pe măsură ce o persoană este plasată pe o poziție de decizie în teritoriu, aceasta își plasează în posturi importante, călduțe, care nu au nicio legătură cu bruma de studii ale soției, fiicei, fiului, nurorii, ginerelui, finului, vărului, nepoatei, nepotului, amantei nr. 1, amantei nr. 2 sau amantei prietenului care la rândul lui a săvârșit un serviciu de angajare care să nu bată la ochi, în contra-partidă.

Toate aceste năclăieli sulfuroase au menirea de a distorsiona realitatea, căci fiin omul nepotrivit la locul nepotrivit, apar tot felul de sincope generate de lipsa de performanță a ocupantului unui post, mai ales dacă este post de decizie și numai așa se explică acoperișurile pe care cea mai mică adiere de vânt le smulge de pe case, podurile care se sfărâmă doar dacă sunt privite cu insistență, clădirile ce trebuie demolate din cauza viciilor de construcție și tot ce intră în categoria banilor aruncați pe fereastră.

(02 august 2022)

Doctoratul ca învățământ de masă

Așa cum fiecare dintre noi purtăm pe dedesubt chiloți, tanga, budigăi, izmene, pamperși, slip sau alte asemenea, tot așa fiecare vrea să-și atârne pe peretele de la closet o diplomă de doctor în ceva acolo, n-are importanță, numai diplomă de doctor să fie.
După anul 2000 doctoratul a fost considerat ca învățământ de masă și s-a dat drumul la:
- creșterea numărului de conducători de doctorat,
- relaxarea condițiilor de admitere la doctorat,
- lejeritatea derulării stagiului doctoral,
- explozia domeniilor de doctorat,
- înmulțirea școlilor doctorale,
- torente de susțineri de teze de doctorat.
Este bine ca într-o țară cu 40% analfabetism, restul de 60% să fie doctori în ceva și dintre aceștia 50% să fie analfabeți funcționali în sensul că au diplomă de doctor fără a profesa o secundă în domeniul pentru care și-au căpătat supra-calificarea. A apărut fenomenul de inflație a tezelor de doctorat, chiar dacă s-au înăsprit condițiile legate de originalitatea conținutului științific al tezelor. O analiză onestă a fenomenului PhD ar trebui să aducă o serie de condiționări care să facă din stagiile doctorale chiar trepte ale perfecționării maxime din punct de vedere al calificării și să determine atingerea acelui nivel calitativ care să redea titlului de doctor exact valoarea pe care acesta trebuie s-o aibă, eliminându-se aspectele caricaturale care au condus la decăderea conceptului ca atare.

Doctoratul nu a fost cândva și nici în viitorul apropiat nu mai trebuie să fie învățământ de masă, lucru care se rezolvă extrem de simplu, prin:

- limitarea numărului de conducători de doctorat,

- restricționarea existenței școlilor doctorale,

- reducerea numărului de locuri la admitere,

- restructurarea stagiului de doctorat,

- introducerea de condiționări la admitere.

Așa cum la teatrul de opera și balet pe poziția de balerin nu se acceptă o persoană care nu are abilități fizice, dar nici pe post de tenor nu se acceptă cineva fără ureche muzicală și fără voce, tot așa trebuie să existe criterii foarte clare de selecție a celor care devin doctoranzi, pentru a reduce rata celor care nu finalizează prin susținerea tezei de doctorat a stagiului și sunt exmatriculați.


(17 octombrie 2021)

Vârsta pentru doctorat este între 25 și 35 de ani

Unii consideră că este foarte important să se știe care este vârsta optimă pentru a începe un stagiu doctoral. În opinia mea, există o vârstă optimă pentru a începe un stagiu doctoral, dar înainte de toate, cel care începe un stagiu doctoral trebuie să îndeplinească o condiții esențiale și anume să aibă:
-  acel nivel de pregătire necesară în domeniul în care face doctoratul,
- resursa timp pentru a derula un stagiu doctoral,
- capacitatea intelectuală dovedită de a face un doctorat,
- comportamentul care să-i permită să cerceteze.
Eu exclud situația în care un individ care în școală a avut numai note de 5(cinci) și de 6(șase) și care a trecut de la un an la altul numai prin restanțe și reexaminări, este în stare să deruleze un stagiu doctoral.
Eu exclud că un individ care nu a publicat niciodată un articol de 5 pagini cu o soluție originală, care nu a fost la nicio conferință științifică cu o comunicare de 5 pagini, să fie în stare să scrie o teză de doctorat de 150 de pagini care include cel puțin 10 soluții originale, din care după citire și analiză determină ca lumea să cadă în șpagat, să facă ochii mari și să înceapă să delireze de fericire.
În concluzie:
- doctorat face cel care a făcut școala la vremea ei,
- doctorat face cel care nu a avut întrerupere după facultate mai mult de 15 ani,
- doctorat face cel care stăpânește foarte bine domeniul în care va cerceta,
- doctorat face cel care a fost elev bun și student foarte bun,
- doctorat face cel care are idei izvorâte din căutări asidue.
Se vorbește despre cei care fac doctorat între 40 și 70 de ani, dar eu sunt convins că 90% dintre doctoranzi trebuie să fie cu vârste la începerea stagiului doctoral cuprinse între 25 și 35 de ani. Înainte de 20 de ani, omul este prea crud, după 40 de ani, omul ete prea bătrân pentru a începe un doctorat. Sunt și excepții, dar acestea sunt atât de puține încât numai cei extrem de determinați încep doctorate în afara intervalului 25 -35 de ani.

După 35 de ani apare rutina, dispare îndrăzneala, omul se uzează și devine monoton, îi dispare zvâcul și culorile din viața lui încep să devină terne, banale, nesemnificative. Stadiul de doctorand nu este o calitate, ci un defect. De aceea nu trebuie abuzat de această titulatură, ci trebuie folosită cu multă reținere.

(16 octombrie 2021)