Să mă laud și eu cu ceva...

În 4 august 1987 a venit o carte poștală din Statele Unite ale Americii pe adresa lui Romulus ARHIRE care în vremurile acelea lucra la Biblioteca Națională de Programe - BNP de Institutul de Cercetare în Informatică - ICI, de pe Bd. MICIURIN 8 - 10 sector 1, bicirești, în care cercetătorul Horst ZUSE de la IBM Thomas J. WATSON Research Center din New York solicita autorilor Romulus ARHIRE, Marian MĂCEȘANU și Ion IVAN un exemplar al lucrrii The Comparative Analysis of Complexity of Programs publicată în Applies Cybernetics, Editura Academieie, 1985.

Trebuie să spun aici că în comunism nu existau niciun fel de opreliști în a trikite sau a publica lucrări științifice în străinătate. Trebuia doar să fi fost publicate cumva și în țară, trebuia să nu conțină secrete de stat și trebuia să existe avizul rectorului ASE și o scrisoare către vamă unde se depunea plicul cu articolul ce se trimitea spre publicare, condiții ce nu erau greu de îndeplinit. Nu am avut eu lucrări câte aș fi putut trimite spre publicare în străinătate sau să fie incluse în volumele unor conferințe de specialitate, deci motive să mă vait nu au existat, așa cum s-au văitat unii care nu aveau ce publica, invocând imposibilitatea de a trimite materiale spre publicare. La vremea respectivă i-am trimis materialul solicitat. Interesul cercetătorului american era dat de faptul că publicasem în revista SIGPLAN Notices articolul referit prin:

Ion IVAN, Romulus ARHIRE, Marian MACESANU - Program Complexity Analysis, Hierarchy, Classification, SIGPLAN NOTICES, vol 22, nr. 4, pp. 94-102., 1984

Și atunci, ca și acum, totul este să vrei să faci ceva, să faci ceva și să prezinți ceea ce ai făcut. În rest sunt doar vorbe, bârfe și minciuni de doi bani.





(18 decembrie 2025)

Un articol publicat în North Holland

Am mai spus și o repet: cine avea idei, cine avea ceva de zis, regimul comunist nu-i punea tălpi. Trebuia doar ca autorul să aibă grijă să publice într-o revistă sau într-un volum de comunicări părți ale rezultatelor originale, să obțină aprobările de la rector în cazul meu, care nu erau nicio problemă, să meargă la un anumit oficiu poștal să trimită paginile cu articolul și să plătească timbrele necesare.

Exact așa am procedat cu un articol trimis la o conferință, articol acceptat și publicat în Proceedings of the 6. European Meeting on Cybernetics and Systems Research,  Vienna, Austria, 13-16 April 1982, chiar dacă nu am fost să prezentăm comunicarea științifică din motive pe care nu le reiau aici. Articolul este următorul:

Cu tristețe îmi aduc aminte că editura a trimis un pachet voluminos cu 30 de copii ale articolului, pachet care în buna tradiție mioritică din catedra unde lucrat a fost deschis fără să fiu întrebat și într-o ședință de catedră, în loc să fiu felicitat, am fost pus la zid și mitraliat de către niște neisprăviți, care îmi reproșau că nu le-am cerut avizul științific. Le-am dat replica legată de acest aviz, că el a existat de la persoane competente din ICI căci așa am considerat normal. Chestia i-a înfuriat, dar auzind numele celor care mi-au dat avizul, au înghițit gălușca.

(02 ianuarie 2023)

O scrisoare din 4 august 1987

 Cine spune că în vremurile comuniste era imposibil să publici în străinătate, mănâncă c-c-t. Nu am avut eu ce publica pe cât aș fi putut publica oriunde în Occident. Nimeni nu punea nicio opreliște dacă soluțiile originale erau publicate mai întâi în România. Nimeni nu interzicea nimic, dacă solicitai aprobări. Am avut 3 rectori și niciunul nu a condiționat în vreun fel publicarea de materiale în străinătate.

Și solicitările de a trimite articolele noastre erau rezolvate foarte lejer. Condiția era să avem plicul deschis sau tăiat la un colț și să ne plătim timbrele cu care se făcea trimiterea.

(13 noiembrie 2022)