Showing posts with label e-Learning. Show all posts
Showing posts with label e-Learning. Show all posts

Sunday, March 23, 2025

Școala a rămas în urmă rău de tot!

Apariția calculatorului electronic de acum 70 de ani trebuia să dea de gândit oamenilor din școli și aceștia trebuiau să se gândească la faptul că lucrurile nu vor sta pe loc și calculatoarele vor deveni:
- mult mai performante,
- accesibile maselor de cetățeni,
- interconectate la ceea ce se va numi internet,
- elemente esențiale în educație,
- dominante în societate.
Pandemia ne-a plesnit peste ochi arătându-ne cât de rămași în urmă suntem. Improvizațiile cu lecțiile online, modul stupid de a-i urmări pe elevi, surogatele bizare legate de susținerea examenelor în universități, au arătat stadiul penibil în care se afla sistemul educațional. Nici ceea ce se înțelege prin e-Learning nu corespunde revoluției din domeniul IT&C și nici cerințelor dezvoltate de așteptările elevilor. S-a creat isteria de a reintroduce caligrafia în școli și de a-i forța pe copii să știe tabla înmulțirii și metode de împărțire, de parcă s-ar strica instantaneu calculatoarele. În loc ca școala să fi progresat și în loc de chestiile stupide să fi trecut la nivelul următor în care operațiile elementare să fie preluate de computere și elevii să facă cu totul altceva, evident, ceva superior, bieții copii sunt torturați de profesorii încremeniți în sistemul de educație vechi din timpurile în care nici nu se vorbea despre calculatoare. Acum dacă puștimea de sub 3 ani știe să folosească telefonul mobil, a-l ține pe copilul de 6 ani cu un caiet și cu un pix  și a-i cere să scrie bastonașe, când bastonașe copilul cere unui software și pe ecran apar tot felul de bastonașe, este deja risipa deliberată a resursei timp a copilului, risipă de care școala nici nu este conștientă, căci învățătorii și profesorii nu realizează că menirea lor acum este alta de când există calculator în ghiozdanul oricărui elev și internetul îi dă răspunsurile elevului la orice îbtrebări. Acum inteligența artificială complică și mai mult lucrurile. Dacă se spunea că Mongolia a trecut direct de la feudalism la socialism, școala are de traversat toate etapele de la școala vechi până la școala în care inteligența artificială este integrată complet în educație, iar arderea etapelor este imposibil de realizat.






(23 martie 2025)

Sunday, March 9, 2025

Revoluția școlară

Revoluția școlară ar fi trebuit să înceapă imediat după 1 ianuarie 2000, câcnd Internetul era deja pe picioarele lui, cum se spune, iar costurile nu erau exorbitante și mai tot poporul avea posibilitatea să-și achiziționeze un computer, cât de cât bun și să-și achiziționeze abonament la pun provider de Internet. N-a fost să fie și abia după ce s-a instalat pandemia s-a dovedit că revoluția școlară nici măcar nu începuse, deși un sistem implementat prin 2005 în școli și aici mă refer la SEI, aducea primele elemente de digitalizare a proceselor educaționale.
Vedem că interesul pentru școala clasică a dispărut, că elevii vor altceva și școala a rămas împietrită în vechile metehne cu profesori care turuie lecții, cu suplinitori, cu manuale-business pentru edituri, cu programe școlare rupte de realitatea socială, adică exact ceea ce nu rebuie să se întâmple. Se vede că ratele abandonului și dezinteresului față de școală au atins cote alarmante și în loc să fie extirpat ceea ce este bolnav în organismul educațional, punând carul înaintea cailor, se fac tot felul de cârpeli, transferând toate carențele în cârca elevului.
La ora actuală, școala nu este pentru elevi, ci pentru profesori. Nu se scot orele de la disciplina X pe motiv că dispar norme și factorii decizionali se întreabă ce vor face cu profesorii care sunt acum și predau la disciplina X. Revoluția școlară înseamnă efectuarea de schimbări din temelii ale școlii. Trebuie ancorată școala la nevoile societății. Trebuie folosite cele mai noi tehnologii ale informației în derularea proceselor didactice. Multă lume se plânge că elevii folosesc desc computerele pentru a efectua calculele. Tot așa trebuie să ne plângem că oamenii folosesc cleștele pentru a scoate cuie, când există posibilitatea ca un cui să fie scos folosind doar degetele. 
Lumea se teme de revoluția școlară, căci oamenii nu-și dau seama că școala în noile condiții are nevoie de altă tipologie de profesori, de alt mod de propagare a cunoștințelor. Acum există posibilitatea de a face vizite, de a folosi lecții virtuale, de a prezenta în modul virtual castele, colecții de tablouri, de a oferii informații care nu manipulează, ci dezvoltă bagajul de cunoștințe. Revoluția școlară are o cu totul altă substanță. teorema lui Pitagora trebuie prezentată, dar produsele multimedia trebuie să-i arate elevului unde se aplică în viața de zi cu zi această teoremă. Enunțarea ei și problemele stupide, așa-zise teoretice nu-l mai satisfac pe elevul care vrea să meargă în producție și să vadă că tot ceea ce el a învățat, se folosește.
În același fel acționează revoluția școlară pentru toate disciplinele. Vrem disciplina de desen. Desigur și aici revoluția școlară presupune schimbări drastice de abordare, căci există produse software pentru a desena pe o tabletă, de a picta pe o tabletă, de a simula folosirea acuarelelor pe tabletă. Revoluția școlară înseamnă și mersul în muzee virtuale și admirarea de picturi, comentarea bazelor perspectivei, pe concret folosind picturi celebre din muzee și arătând exact cum stau lucrurile cu geometria în spațiu, adusă la nivelul unui tablou și cu folosirea culorilor, a umbrelor și tot tacâmul, cum se zice. Revoluția școlară privește toate disciplinele. Nu trebuie lucrat mecanic sau construind diferite struțo-cămile, ci trebuie eradicat totul și luat de la zero. A face transmiterea pe Internet a lucrului  la tablă cu creta și profesorul care dă explicații, se mai încurcă, șterge tabla, corectează, spune raționamente, face simplificări, nu reprezintă revoluție școlară. E-learning înseamnă altceva și revoluția școlară cu e-Learning începe.



(09 martie 2025)

Thursday, February 6, 2025

Inteligența artificială și globalismul

Globalismul este o realitate independentă de ce vreu eu, de ceea ce vrei tu, de ceea ce vrea oricare dintre noi, căci din moment ce există:
- sateliți de comunicație,
- rețele de calculatoare,
- memorii de masă,
- limbaje de programare,
- software performant,
- tehnologii IT&C,
- inteligență artificială,
- bani electronici,
- e-Learning, tele-working, e-Commerce,
au fost sparte toate barierele care mai împiedicau pătrunderea globalismului în viața noastră de zi cu zi. Unii văd în globalism pierderea tradițiilor, omogenizarea societății, dispariția granițelor, pierderea identității naționale, circulația forței de muncă după dictonul latin ubi bene, ibi patria, ceea ce este adevărat numai parțial, căci mobilitatea forței de muncă nu separă individul de sinele lui, pentru a fi utilizată doar componenta destinată muncii, restul rămânând departe de el, pentru a se pierde cu timpul.
Inteligența artificială aduce simultan cu globalismul toate elementele specifice identității etnice a colectivității din care fiecare individ face parte, căci:
- problema traducerii în orice dialect nu mai este o problemă,
- păstrarea tradițiilor devine un element ușor de realizat,
- formularea de solicitări specifice și transpunerea în fapt este garantată.
Dacă ne gândim acum, ne reamintim că la bancomat cu 20 de ani în urmă nu se realizau tranzacții în alte monede decât cea națională, în timp ce acum există bancomate unde se lucrează cu mai multe tipuri de monede, inclusiv de a obține bancnote ale diferitelor state de la un același automat. Globalismul aduce o serie de facilități, inclusiv o serie de optimizări și de proceduri performante, care sunt benefice fiecărui cetățean. Inteligența artificială are rolul de a accelera laturile pozitive ale globalismului, mai ales acolo unde este vorba de resursa timp și de omogenizarea nivelurilor tehnologice de soluționare a problemelor, căci circulația informației implică creșterea exigenței față de calitatea serviciilor și de reducerea termenelor de implementare a tehnologiilor.

(06 februarie 2025)

Wednesday, January 29, 2025

Băncile virtuale împing digitalizarea în sus

Băncile virtuale reprezintă un nou mod de definire a fluxurilor bănești, total diferit de sistemul bancar clasic. În sistemul bancar clasic:
- omul venea la bancă cu banii la păstrare,
- omul stătea la coadă și la cheremul funcționarului,
- se pierdea mult timp pentru orice operație,
- și banca avea elementele ei de corupție în acordarea de credite,
- vulnerabilitățile băncii erau concretizate prin costuri plătite de cetățean.
Digitalizarea aduce elemente noi în societate, iar băncile profită copios în urma procesului de digitalizare, accelerându-l în ideea de a-l împinge în sus, căci digitalizarea aduce reducerea unor cheltuieli, care nu se răsfrâng în reducerea de costuri ale banilor din bănci, ci în creșterea profiturilor pentru toate componentele aflate în lanțul sistemului bancar. Apariția băncilor virtuale este una, dar banca mixtă, adică banca clasică cu numele și câteva funcționalități combinată cu banca virtuală, este construcția gen struțo-cămilă care funcționează de minune și care încurajează dezvoltarea laturii virtuale de bancă, pentru maximizarea profiturilor. Cine crede că băncile virtuale împing digitalizarea în sus de dragul progresului social, gândește pozitiv, dar nu realist, căci băncile dezvoltă virtualizarea pentru maximizarea profiturilor proprii, iar dezvoltarea digitalizării în societate va face ca profiturile să atingă pentru bănci niveluri inimaginabile, nu prin artificii șmecherești, ci prin implementarea de noi algoritmi inteligenți de relaționare a clienților cu banca. 
Acum pensionarii primesc pensia pe card, deci numărul de poștași se reduce, căci și taloanele vin pe e-mail la pensionari. În plus, pensionarii nu mai dau cei 5 lei poștașului că-i aduce pensia la nas. Deci construcția de poștă prin procesul de digitalizare își reduce volumul și tipologiile de activități.  Plățile de taxe și impozite se derulează prin fluxuri electronice, iar creșterea se va accelera în momentul în care și băncile virtuale se vor implica prin reducerea cu un procent minuscul a nivelurilor percepute de la cetățeni. Perioadele ce vor urma vor fi dramatice pentru toate entitățile care lucrează cu băncile, căci acestea vor determina calitatea fluxurilor și nivelul de închidere a circuitelor, prin presiunea pe care o vor face asupra tuturor entităților din societate. Numai dacă vorbim de taxa de înscriere la un examen, vom observa dramatismul pe care în viitorul apropiat îl vor trăi universitățile, căci se vor adapta la cerințele băncilor, prin presiunea cetățenilor care primsec facilitatea de plată în regim virtual și universitatea care dacă rămâne în urmă cu digitalizarea nu receptează mesajul băncii, punând în dificultate pe viitorul student, care a plătit și nu are niciun chef să mai miște hârtii, când el lucrează curent pe TIK TOK.





(29 ianuarie 2025)

Friday, December 8, 2023

Stimularea digitalizării

Digitalizarea presupune pe de o parte statul dornic să facă acest lucru și alocă fonduri pentru dezvoltarea de aplicații informatice, pentru dezvoltarea infrastructurii și pe de altă parte, cetățenii care trebuie să folosească aplicațiile dezvoltate și să se bucure de facilitățile pe care le aduce digitalizarea mai ales în ceea ce privește economia de timp.
Procesul de digitalizare trebuie stimulat până când oamenilor le intră în obișnuință să se folosească de calculator și de alte facilități, iar stimularea trebuie să apară prin bonusuri, prin discounturi și prin premii acordate celor care se alătură dezvoltării procesului de pe poziția de utilizatori. Eu refuz să cred că un nene sau o tanti rămân departe de plata impozitelor folosind plățile online după ce și-au făcut un cont la fisc, după ce află că dacă procedează așa au o reducere de 10%. Nu cred că într-un supermarket un nene sau o tanti vor rămâne cu coșul de produse înțepeniți la casa de marcat, dacă știu că făcând plata în sistemul de self-service au un discount de 3% sau 5% la toate mărfurile pe care le achiziționează.
Mergând pe lucruri sigure, nu pe chestii de șansă cum sunt tombolele sau premiile trase la sorți, toți cei care merg la piață, vor să facă investiții sau doresc să execute plăți, se vor lăsa angrenați în activități specifice digitalizării și vor contribui pe termen lung la generalizarea procesului. În timp așa-zisa cheltuială se va recupera înzecit de la cetățenii al căror randament al muncii va crește spectaculos, căci economia de timp generată prin digitalizare, dezvoltă alte activități profitabile pentru stat, căci TVA este încasat de acesta alături de alte taxe și impozite.



(08 decembrie 2023)

Monday, October 16, 2023

Efectele digitalizării

Fiecare dintre noi simte și resimte efectele digitalizării, dacă dorim să ieșim din abordarea clasică și ne debarasăm de gândurile negre că cineva ne fură identitatea.
Economia de timp este unul dintre cele mai importante efecte al digitalizării.
Pentru plățile utilităților, ale întreținerii, a impozitelor folosim e-Banking și în acest fel suntem scutiți de a mai merge la tot felul de ghișee, de a sta la cozi și de a avea convorbiri cu birocrații acri și lipsiți de empatie. Nu mai batem drumuri, nu mai mergem cu tramvaiul sau cu autobuzul, ci totul se face simplu din fața unui calculator sau și mai rapid, folosind telefonul mobil.
Calitatea serviciilor este un alt mare avantaj al digitalizării.
Dacă dorim să cumpărăm un bilet de tren sau un bilet la un spectacol sau să facem o rezervare la un hotel, folosind aplicațiile existente pe Internet, oferim niște parametri și ni se pun la dispoziție liste sau imagini cu resursele disponibile, dintre care alegem pe cele care ne convin. La rezervarea locului în avion apare schema avionului și locurile disponibile, iar noi nu avem altceva de făcut decât să bifăm locurile care ne interesează. Tot așa se întâmplă deacă dorim un bilet la teatru. Selectăm ziua luna și anul, selectăm ora, selectăm locul dorit și după aceea plătim și memorăm biletul pe care mai apoi îl tipărim pentru a-l avea la intrare în ziua spectacolului, dacă nu preferăm să-l avem stocat în telefon. Și în cazul rezervării camerei la hotel există aplicații extrem de bine puse la punct care ne permit să facem rezervarea și plata camerei care corespunde exact cerințelor noastre.
Planificarea activităților ne permite o excelentă gestionare a fondului de timp de care dispunem.
Dacă înainte trebuia să ne programăm cu telefonul să facem analize sau să mergem la o consultație la medic sau să depunem actele pentru a obține permisul de conducere sau pașaportul, acum această programare se face online. Chiar și pentru obținerea vizei de USA se depun documentele online și programarea se face automat după ce documentele sunt analizate și ele tot automat. În același fel se realizează și transmiterea de CV-uri pentru a obține un job, iar planificarea la interviu se face automat. Și planificarea la un service se realizează tot din fața calculatorului.
Susținerea de examene, care înainte de pandemie era de neconceput, în condițiile digitalizării a devenit o realitate, căci există aplicații care folosesc mai multe componente de tip webcam astfel încât să excludă posibilitatea influențelor externe în derularea examenelor orale, dar și a examenelor de tip grilă.
Generalizarea e-Learning în condițiile pandemiei a făcut ceea ce nu s-a produs în ultimii 25 de ani ca ritm, ca nivel de cuprindere și mai ales ca nivel de diversitate.
Efectele digitalizării sunt multiple și în niciun caz nu trebuie mers pe ideea pierderii de locuri de muncă, ci pe creșterea calității serviciilor către cetățean, pe îmbunătățirea procedurilor  și pe creșterea eficienței muncii în toate domeniile, căci reducerea duratelor de așteptate, înseamnă economie, cu efect direct asupra vieții fiecăruia dintre noi.


(16 octombrie 2023)

Sunday, October 15, 2023

Pe cine sperie Inteligența Artificială?

Așa cum este prezentată în mass-media Inteligența Artificială, aceasta a devenit un fel de Bau-Bau care a început să sperie lumea. Este adevărat că Inteligența Artificială aduce anumite elemente noi, așa cum au adus toate invențiile de-a lungul istoriei și din moment ce s-a trecut la implementarea pe scară largă a noilor tehnici și metode, vechile tehnici și metode au fost abandonate, iar meseriașii care le practicau au trebuit să se recalifice și Inteligența Artificială va proceda la fel, căci tot ceea ce făcea omul și acum fac aplicațiile de Inteligența Artificială, vor impune recalificarea oamenilor și nimeni nu moare de foame. Ceea ce se va întâmpla, se leagă de faptul că Inteligența Artificială va influența activitatea birocraților și aceștia vor deveni din zbirii cetățenilor, doar niște pisicuțe blânde care trebuie să rezolve și să înghită în sec. Ei se tem că-și pierd privilegiul de a-i umili pe cetățenii care veneau în fața ghișeelor să se plocopnească la birocrații care lipsiți de empatie îi tratau cu dispreț pe oamenii care nu meritau deloc așa ceva. Mai au a se teme șmecherii care credeau că prin ceea ce făceau ei, reușeau să fenteze vigilența celor care le evalua munca. Instrumentele înzestrate cu Inteligența Artificială vor descoperi toate falsurile și-i vor pune la punct pe toți indivizii care în suficiența lor, credeau că-și bat joc de cei care munceau onest, trecându-le în față cu impostura de care dădeau dovadă cu prisosință.
Pentru noi, muritorii de rând, Inteligența Artificială ne va face doar bine, căci vom beneficia de toate descoperirile valoroase ale oamenilor și nu vom mai fi la cheremul nimănui, toată viața noastră depinzând 100% de noi și de acțiunile noastre. În sfârșit apare ceva care va restabili scara valorilor pentru noi, muritorii de rând.



(15 octombrie 2023)

Monday, August 21, 2023

Va înlocui Inteligența Artificială - IA pe profesor?

Răspunsul simplist și însoțit de aplauze furtunoase este:
- DAAAAAAAA!!!!!
Se știe că învățământul românesc are salarii mici, are mulți suplinitori și cel mai ușor lucru este să se găsească soluția care este cea mai ieftină, căci un instrument de inteligență artificială este la 20 de lei pe lună și totul se rezolvă, exact cum își rezolvă bărbațiik marile lor probleme folosind femeia gonflabilă, iar femeile, folosinf vibratorul, adică puțin investești, rezultatele vor fi zero.
În opinia mea, Inteligența Artificială - IA intervine în procesul de educație dar nu va înlocui niciodată pe profesor, ci îl va ajuta atât pe profesor, cât și pe elev, să fie mai buni, fiecare pentru poziția pentru care o ocupă, iar dacă nu se va înțelege acest lucru, educația se va îndrepta spre o fundătură.
Nici nu vreau să-mi imaginez cum va arăta o clasă în care elevii stau în fața unui calculator pe ecranul căruia rulează imagini și o voce, le explică tot felul de chestii, iar elevii să zicem că vor fi captivați și vor asimila ce li se spune. Oricât de grozavă ar fi aplicația cu Inteligența Artificială - IA  la clasă, intreracțiunea dintre ea și elevii clasei va fi bântuită de tot felul de elemente neprevăzute pe care le gestionează numai o persoană, bărbat sau femeie, cu calificare adecvată, desigur.
Inteligența Artificială - IA  va juca un rol extraordinar de important în educația elevilor și în perfecționarea continuă a profesorilor. Se va apela la Inteligența Artificială - IA  atunci când se vor realiza lecții de e-Learning pentru a le da substanță, pentru a le crește calitatea. Elevii vor apela la Inteligența Artificială - IA  nu neapărat să li se rezolve problemele, cum greșit se întâmplă acum, ci pentru a fi verificate și evaluate referate, teme de acasă sau în generarea de baterii de teste și în ierarhizarea elevilor după abilitățile lor reale, neinfluențate de factori subiectivi, precum ambițiile părinților.
Mulți își doresc înlocuirea profesorilor slabi cu roboți înzestrați cu Inteligența Artificială - IA. Închideți ochii și imaginați-vă seturi de lecții unde roboții vor preda și chiar vor avea senzori care să preia informațiile legate de comportamentul elevilor, prin scanarea irișilor acestor elevi și-și vor adapta prezentarea subiectelor la nivelul de concentrare al clasei. Dacă chiar credem că totul va decurge normal, înseamnă că dăm dovadă de un idealism exagerat și suntem rupți total de realitate. În loc să ne apuce delirul legat de Inteligența Artificială - IA în înlocuirea profesorilor, mai bine ne-am preocupa să creștem gradul de calificare al profesorilor existenți, să controlăm mai bine problema suplinitorilor și să ne gândim la bietul elev care târățte în fiecare zi un troller de 15 Kg cu tot felul de porcării inutile, zis ghiozdan.

PS: nu aș fi scris acest articol, dacă nu vedeam azi pe TVR1 pe un nene și pe o tanti care spuneau numai și numai prostii despre Inteligența Artificială - IA  și despre înlocuirea profesorilor, bucurându-se ca niște apucați de propriile lor abordări simpliste, grotești, stupide și irealizabile.


(21 august 2023)

Monday, May 29, 2023

Identitatea electronică

Aș fi vrut să găsesc concret care sunt pașii pe care eu trebuie să-i parcurg pentru a avea identitate electronică. Textele poetice sunt frecție la picior de lemn. Vreau fapte concrete.
Pasul 1: cutare, cutare, cutare, 
Pasul 2: cutare, cutare, cutare, 
.....
Pasul N: cutare, cutare, cutare.
Vreau să fac o plată la ghișeul.ro fac cutare, cutare, cutare.
Vreau să mă informez despre impozit pe casă, fac cutare, cutare, cutare.
Să se vadă că identitatea electronică chiar este ceva revoluționar. Până în momentul de față este doar o poveste de adormit copiii.
Varianta beta nu se adresează publicului oarecare, ci unui public format tot din informaticieni, care nu dezarmează când se confruntă cu erori de execuție și de utilizare.



(29 mai 2023)

Friday, March 10, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ștefan MORCOV

 În anul 2005 când am venit la ministerul educației și am avut o colaborare cu firma SIVECO, am avut ocazia să-l cunosc pe tânărul informatician Ștefan MORCOV.
La viața mea am auzit pe foarte mulți vorbind despre e-LEARNING, dar nimeni nu a reușit să mă convingă de faptul că ar fi înțeles corect ceea ce înseamnă acest concept. La un simpozion de la IPB era un nene care vorbea foarte mișto deswpre e-LEARNING, ca la carte și care a încercat să mă pună la punct că nu știam eu definiția dată de UE acestui concept, definiție pe acre el o turuia ca o moară stricată. Când l-am rugat să-mi spună dacă el are o aplicație, un curs, o lucrare de laborator 100% de e-LEARNING a dat-o-n bâlbă, dar ca el erau și încă sunt foarte mulți.
Singurul care m-a convins că știe cu adevărat ce este e-LEARNING este Ștefan MORCOV. Am discutat cu el destul de mult fără să spun ce cred eu că este e-LEARNING, dar ceea ce explica el, se suprapunea destul de mult cu ceea ce credeam eu că este e-LEARNIG. Am căzut de acord că lecțiile livrate de SIVECO în contul proiectului de care ne ocupam noi pentru informatizarea sistemului educațional SEI sunt doar elemente de început, că mai este cale lungă până la a se ajunge la adevăratul e-LEARNING și că cine vrea să facă cu adevărat ceva de e-LEARNING trebuie să scoată din buzunar banul gros și să plătească, pentru că nimic nu este gratis.
Am urmărit evoluția lui Ștefan MORCOV și m-a impresionat faptul că este un tânăr dedicat muncii acesteia de a dezvolta proiecte pentru educație. Aș fi tare bucuros să văd acum, după 18 ani ce a mai făcut el în zona aceasta și am certitudinea că având o bază sănătoasă, rezultatele nu pot fi decât excelente.




(10 martie 2023)

Monday, December 19, 2022

IDD - adică învățământ deschis la distanță în USA prin 1965

Pe când ascultam la radio Vocea Americii când nu împlinisem 18 ani, am aflat că există posibilitatea de a face școală prin corespondență. Atunci am scris o scrisoare, am pus-o la poștă și 21.11. 1965 am primit o scrisoare cu un text foarte interesant, dar care pentru mine a însemnat o formulă din care eram invitat să-mi văd de drumul meu. Între timp, devenisem student și eu știu că nu eram în stare să țin doi pepeni într-o mână, drept care am considerat scrisoarea de răspuns doar un mod protocolar de a se dialoga cu mine.





Peste ani, după 1990, învățământul universitar a găsit forma IDD, dar tot nu s-a aflat la nivelul de separare specific învățământului prin corespondență din USA 1965. Abia după ce a venit pandemia și Internetul a pus stăpânire pe societate, de frica morții, s-a trecut la învățământul 100% la distanță, inclusiv la susținerea de examene.



(19 decembrie 2022)

Tuesday, July 12, 2022

Digitalizarea top-down sau bottom-up?

Cum este și firesc, trebuie să ne întrebăm dacă digitalizarea trebuie să se facă de sus în jos, adică de la organele sau organizațiile statului către populație sau de la populație, către organele statului. Dacă vom zice că adevărul este undeva la mijloc, vom greși profund.
dacă statul vrea să dea tonul în digitalizare și deci digitalizarea să fie top-down, evident, statul trebuie să-l ia pe cetățean drept aliatul lui, să-l:
- învețe,
- studieze,
- stimuleze,
- laude,
- mulțumească.
Cetățeanul formează grupul țintă și acest grup țintă are o serie de caracteristici de care statul care inițiază digitalizarea trebuie să țină seama.
Sunt oameni care nu au poștă electronică, nu au cont de Facebook, nu lucrează cu calculatorul, nu au card bancar, lucrează cu numerar, nu au card de sănătate, nu au telefon mobil, nu folosesc Internetul, nu au calculator. Digitalizarea trebuie să-i respecte, fără a-i pedepsi în vreun fel, dar trebuie să nu-i stimuleze, ci să-i lase în plata Domnului, dacă ei gândesc așa, căci fiecare cum își așterne, exact așa va dormi.
Sunt oameni care acceptă digitalizarea pentru că simt marile avantaje legate în primul rând de economia de timp pe care o obțin când fac plăți de pe telefonul mobil, când comandă alimente de pe telefon, când folosesc aplicații de orientare când sunt la volan pentru a ajunge exact la destinație. Pentru ei, digitalizarea top-down se potrivește ca o mănușă.
Există oameni care nu simt direct beneficiile digitalizării ca procedeu de a manipula informații și ei așteaptă beneficii clare. dacă statul acceptă ca persoanele care folosesc anumite aplicații să plătească taxe reduse cu un procent sau reduse chiar la jumătate în anumite condiții, este clar că acest segment de populație va fi câștigat de partea digitalizării.
Digitalizarea bottom-up ne caracterizează perfect, căci populația a luat-o înaintea statului în ceea ce privește rezervările de camere la hoteluri prin Booking.com, de cumpărare de produse de pe Amazon.com sau Emag.com dar și efectuarea de plăți către furnizorii de utilități prin e-Banking. În pandemie, tot la nivelul executanților a trebuit să se implementeze rapid tot ceea ce înseamnă e-Learning. Oamenii au luat-o înaintea statului și au apelat la tot ceea ce a însemnat aplicații online destinate soluționării de probleme personale, inclusiv de a trimite mesaje între ei pe poșta electronică sau de a se adresa unor organizații tot prin intermediul poștei electronice. Oamenii având exercițiul lucrului cu calculatorul că așa au vrut ei, vor fi ușor de integrat în digitalizare, căci statul le rezolvă probleme pe care ei le intuiau.




(12 iulie 2022)

Tuesday, February 2, 2021

d-AN

 După lupte seculare care au durat vreo 7 ani, iată că visul de a face așa ceva, a devenit realitate. A apărut cartea referită prin:
Ion Ivan, Alin Zamfiroiu, Gheorghe Matei, Narcis Luca - Avutia nationala digitala, Editura ASE, 2020, nr.pag. 196, ISBN: 978-606-34-0339-2


Autorii sunt informaticieni de profesie și cartea reflectă preocupările acestora în zona dezvoltării de componente ale avuției naționale digitale, chestiune care acum este mai actuală ca oricând, având în vedere necesitatea de a realiza multe activități online, cu condiția să existe fondul informațional necesar rezolvării problemelor.






(03 februarie 2021)


Wednesday, March 11, 2020

e-Learning-ul salvator, dacă...

Acum vreo 15 ani, la sfârșitul guvernării sale Adrian NĂSTASE a semnat realizarea unei investiții de peste 110 milioane de dolari pentru implementarea SEI - Sistemul Educațional Informatizat, un proiect realizat de SIVECO împreună cu alte companii private, folosind cele mai bune resurse, adică software și calculatoare de top. Programul a demarat greu, cu finanțare germană, dar a evoluat sub presiunea finanțării care era cu condiții extrem de dure.
Acolo s-au realizat:
- peste 19.000 de laboratoare în școli și licee,
- peste 4.500 de lecții multimedia,
- instruirea profesorilor,
- lucru numai pe bază de licențe.
Așa ceva s-a întâmplat atunci și a fost începutul, adică era bine să spun acum doar începutul, dacă și numai dacă programul investițional ar fi fost continuat în același ritm, ceea ce nu s-a întâmplat.
Investiții s-au mai făcut și nu neglijabile, numai că nu au avut la bază o strategie care să adâncească procesul de instruire asistată de calculator a elevilor, obținându-se nu evoluție, ci stagnare, din moment ce miercuri 11 martie când s-a întrerupt activitatea în școli și licee nu s-a rostit niciodată cuvântul e-Learning, adică să se spună că elevii:
- stau acasă,
- accesează lecții online,
- studiază individual asistați,
- rezolvă asistați teme,
- sunt evaluați,
deci se contină coala ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Statului i-ar fi revenit numai sarcina să ofere facilități legate de realizarea conexiunilor Wi-Fi, prin sprijin de natură financiară mai ales în zonele unde acest lucru este dificil de realizat.
Faptul că stagnarea din e-Learning este aceeași ca stagnarea din întreaga societate românească, arată că realitatea se răzbună pe cei care nu au o strategie și care-și fură căciula singuri.
Noi avem o vorbă: dă, Doamne, mintea românului de pe urmă! Măcar dacă s-ar învăța ceva din această situație nefavorabilă, situație care dacă era gestionată ca lumea, totul ar fi fost OK. Înțeleg prin gestionare nu neapărat dotarea cu calculatoare a școlilor, ci realizarea de software adecvat și de instruirea profesorilor pentru a realizat lecții și pentru a face evaluarea online în sistem videoconferință complexă a elevilor, dar și pentru implementarea de componente bazate pe AI destinate evaluării elevlior altfel decât prin teste grilă, despre care și copiii de țâță știu că sunt general valabile, dar la noi inaplicabile în învățământul preuniversitar în regim online, mai ales când elevii sunt dispersați la casele lor, pe motive de suspicionare că părinții le rezolvă temele, deși elemente de siguranță ar fi nenumărate prin amplasarea a două camere de supraveghere dar și altele la fel de eficiente.


(12 martie 2020)

Friday, March 30, 2018

e-Books

Nu mai este ceva neobișnuit să vedem lumea în autobuz sau în metrou sau în tren că citește cărți pe tabletă. Acesta este e-Books. Trebuie să ne bucurăm că această formă de a citi este un pas revoluționar pentru toată lumea, căci se știe că lumea nu prea mai citește cărți. De aceea este și grava problemă a editurilor care nu mai reușesc pe piață pentru că:
- prețurile sunt mari,
- lumea are treabă,
- librăriile sunt goale,
- manevrarea e greoaie,
- cartea citită se aruncă,
- ideia de bibliotecă e desuetă,
- cititul forțat e dezagreabil.
Cititul cărților în format electronic este o soluție pentru că:
- în tabletă se află o adevărată bibliotecă,
- manevrarea este foarte simplă,
- răsfoirea este banală cu degetul,
- costul este simbolic sau zero,
- se citește oriunde e loc și timp.
Totul acum este ca investitorii să găsească forma de a impune autorii prin cărți electronice și de a găsi modalitatea de a furniza în condiții excelente de preț cărți electronice. Am văzut că multe cărți sunt la liber și este un lucru îmbucurător. dacă s-ar găsi și bonusuri atractive, cu siguranță că numărul cititorilor de e-Books-uri ar fi cu mult mai mare. Eu nu citesc neapărat cărți de literatură pe tabletă, ci articole din reviste sau cărți de programarea calculatoarelor pentru că mă interesează anumite detașii, pe care le regăsesc extrem de lejer dând căutări pe document. Uneori mă enervează teribil unele site-uri care preiau cărțile sau articolele pe de-a moaca și apoi ca să le accesezi la ei trebuie să plătești. Ei prezintă câte ceva, iar restul este blurat. Am văzut asta cu cărți publicate de mine în Editura ASE sau cu articole pe anumite probleme pe care eu le-am publicat acum 1.ooo de ani. Mi se pare o mare mizerie și dezavuez astfel de practici. A face un pdf și a cere bani pe el este deja o mîrlănie. Dar nici nu cred că prind astfel de inginerii de doi bani pe la noi.
Oricum tot ce înseamnă e-Books este de viitor. Este de dorit ca să fie folosite toate resursele Internetului pentru a face din cartea de citit o mare atracție și o mare plăcere.
Cărțile electronice nu au detronat cartea tipărită, dar viitorul este al cărților de citit de pe tabletă. Librăriile vor fi locuri de socializare unde cititorii se întâlnesc cu autorii, primesc autografe, beau o cafea, discută, ceea este cu totul altceva decât a merge la o bibliotecă pentru a citi sau la o librărie pentru a cumpăra o carte de citit printre picături, carte care atârnă greu în geantă.



(30 martie 2018)

e-Check-in

Pe marile aeroporturi există posibilitatea de a face check-in la niște mici automate. Acestea sunt foarte simple și au desene foarte simple care arată modul lor de utilizare. Lucrurile ar trebui să fie și mai bine definite prin dimensionarea biletelor de avion și prin standardizarea modului de citire a informațiilor după paginile scoase la imprimanta laser de acasă a biletului.
Probabil că în viitor se va proceda și în acest fel, dar mai este mult de lucru, pentru că acolo lipsesc opțiunile de alocare a locurilor, rezervarea acestora fiind impusă în prealabil de acasă. Oricum este un pas important.
Dacă utilizarea modalităților electronice de rezervare, de plată și de alocare a locului ar fi însoțită de niște avantaje bănești, cu siguranță că numărul celor care ar folosi e-Check-in al fi cu mult mai amre. Să zicem că li s-ar da la bordul avionului un suc sau o apă sau o cafea, un ceva acolo simbolic de 2-3 euro, ca oamenii să simtă că efortul lor merită și este răsplătit.
e-Check-in este la modă, dar multă lume nu-l folosește, drept care sunt cozi la acele ghișee, cozi care ar fi evitate dacă lumea s-ar simți cu mult mai atrasă de efectuarea check-in-ului folosind aplicația informatică. Nu am folosit decât foarte rar pentru că este peste mână de complicat. Variază de la aparat la aparat modul de citire a biletului imprimat, este sâcâitoare procedura și nu este stimulatoare de nicio sămânță.



(30 martie 2018)

Tuesday, August 29, 2017

Carte cu autograf de la Sandu BALOG

Nu este deloc o coincidență că azi scriu despre cartea  cu autograf oferită de foarte bunul meu prieten Sandu BALOG, azi fiind ziua de Sfântul Alexandru, ziua lui de nume. Despre cercetătorul Sandu BALOG am multe de scris, dar aici vreau să spun clar: Sandu este omul care face cercetare de calitate și ca dovadă stă faptul că de când îl știu el a aprofundat un singur domeniu și anume calitatea a tot ce mișcă în zona informaticii.


Cartea numită Calitatea sistemelor și serviciilor de e-Learning este scrisă împreună cu doamna profesoară Doina BANCIU, cercetător de mare prestigiu, care a făcut pentru ICI lucruri deosebit de importante.

(29 august 2017)