Tulburarea obsesiv-compulsivă a comparabilității

Există oameni care nu au liniște până nu fac comparații între ei și cei din jurul lor. Tulburarea obsesiv-compulsivă a comparabilității se manifestă atunci când persoanele compară:

• numărul de camere de la casa lor cu cele ale vecinilor și suferă îngrozitor dacă ei au un număr mai mic de camere decât aceștia: își va propune ca rapid să treacă la corectarea acestui neajuns construind fie prin adăugare, fie prin a lua de la zero;
• mediile de la examene, chiar dacă subiectele sunt de necomparat, iar dacă la ei media este mai mică, născocesc nenumărate argumente din care să reiasă că ei sunt cu mult mai buni, dar condițiile le-au fost potrivnice, viitorul fiindu-le cu siguranță favorabil;
• salariile altora, mergând până la afișarea salariilor cu mult mai mari decât ale lor în mediul virtual, cu întrebări nevinovate legate de posibilitatea de a fi identificate cazuri de încasare fără merite a unor sume, deși ei sunt convinși că așa ceva nu prea are baze reale;
• lucrările realizate de ei cu ale celorlalte, mai mult din punct de vedere cantitativ, considerând că ceea ce au făcut este superior, iar aprecierile întârzie să apară, sperând că într-un viitor nu prea îndepărtat va răsări soarele și pe strada lor.

Tulburarea obsesiv-compulsivă a comparabilității nu este foarte gravă, dar perturbă foarte mult activitatea unei colectivități din moment ce există cineva care ține evidențe la orice, numai în vederea efectuării de comparații care să aibe ca rezultat o uniformizare în jos, exact cum se dorea în timpul comunismului, adică egalitate în sărăcie. Cei care suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă a comparabilității merg pe principiul să moară și capra vecinului și dacă este posibil, cu capra să moară și vecinul. Tulburarea obsesiv-compulsivă a comparabilității adâncește la nivelul individului un nivel de ură atât de profund încât acesta trece la elaborarea de texte anonime pe acre le trimite în nenumărate locuri, convins fiind că dreptatea este a sa, dar fără a lua în considerare că toate acele hârtii ajung să fie analizate cam de cei care fac obiectul ciripitului.

(16 august 2017)

Tulburările obsesiv-compusive dâmbovițene

Învățământul superior dâmbovitean nu este prea diferit de cel din alte părți ale spațiului cartato-danubiano-pontic întrucât și pe Dâmbovița oamenii poartă încărcătura matricei de definire a neamului românesc în totalitatea lui. Tulburările obsesiv-compusive din învățământul superior dâmbovițean au drăgălășeniile lor inconfundabile, dintre care voi prezenta doar câteva.

Unii se cred justițiarii în persoană, drept care pe la toate ședințele de catedră, de consiliu de administrație sau în senatul universitar vin și iau cuvântul folosind foi de hârtie pe care și-au făcut însemnări cu detalii plictisitoare, despre fapte banale care nu interesează pe nimeni, dar pe care ei le cred ca fiind fundamentale pentru pacea universală. Tulburările obsesiv-compusive se manifestă prin insistența de a se considera unici observatori și judecători ai faptelor altora, dar și cei care le fac cunoscute, fără a veni cu idei sau cu soluții și cu atât mai puțin să pună umărul sal soluționarea lor.

Unii au aplecare spre a scrie texte elaborate pe care caută să le facă cunoscute pe rețele de socializare dar și prin folosirea de adrese de e-mail de tip 1 la N, adică ei către toți ceilalți din comunitatea acedemică. Tulburările obsesiv-compusive ale acestora sunt dovedite de disproporția dintre fondul de timp alocat pregătirii activităților didactice pentru care sunt plătiți și timpul alocat elaborării textelor și mai ales urmăririi traseului pe care acestea îl parcurg, cu consecințele care sunt generate de către cei îndreptățiți să se ocupe de plângeri și sesizări, mai ales că acum și un SMS este socotit un act oficial, în mod exagerat desigur.

Alții au aplicare specială spre a-și crea avantaje prorpii, cu un talent disimulat prin a îmbrăca problemele strict personale în chestiuni de interes general, care chipurile ar interesa mase largi. Ei au talentul de a lucra fin, prin învăluire, generând adevărate curente de opinie și numai niște manageri cu miros fin își vor da seama că totul este un  șarlatanie de doi bani.

Ceea ce este ca soluție fundamentală de a face corecții în zona tulburărilor obsesiv-compusive dâmbovițene este votul care intervine din patru în patru ani în mediul academic. Se știe că alegătorii nu greșesc niciodată. Nu întâmplător legea 1 din 2011 a impus niște limite în structurarea departamentelor, căci lucrând cu numere ceva mai mari, votul devine și mai valoros, reflectă și mai bine derularea activităților și face o ierarhizare și mai riguroasă a persoanelor. Am văzut prăbușindu-se mituri, am văzut născându-se eroi ai zilei, ceea ce dă speranță apariției de bariere în promovarea de persoane cu tulburări obsesiv-compusive în zona managementului în structurile academice dâmbovițene, despre care Margareta PÂSLARU zivea că apa râuliui este dulce. M-am întrebat: cum de a băut artist din apa aceea atât de mizerabilă a Dâmboviței?

(16 august 2017)

Tulburările obsesiv-compusive la universitari

Am avut o activitate de peste 40 de ani în mediul academic și Dumnezeu mi-a dat șansa să văd tot felul de situații, dintre care unele prin caracterul lor repetitiv și dominator mi-au creat senzația că există și aici tulburări obsesiv-compulsive, dar oricum altele decât cele descrise în literatură, pe care eu le consider extreme și mult prea ciudate care însă la un moment dat sunt umbrite de ceea ce se întâmplă prin catedrele din universități.

Sunt profesori care s-au familiarizat cu un anumit domeniul o anumită disciplină, pe care nu le-au adus de acasă dar nici nu s-au căscut cu ele sau nu le-au fost puse de ursitoare în scăldătoare. Am observat la aceștia că:

- se cred stăpânii absoluți ai disciplinei sau domeniului respectiv;

- nu dau drept de utilizare altora a disciplinei sau domeniului;

- impun exclusivități pe terminologii și concepte ca proprietari unici;

- la pensionare consideră că universul științific se va probuși prin plecarea lor;

- subordonează pe toată lumea să lucreze voluntar pentru ei;

- publică materiale ca singuri autori, deși și alții au lucrat la ele;

- au ieșiri necontrolate frânând orice inițiativă dacă nu e a lor.

Știu dintr-un final de film polonez că cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, drept care mi-am manifestat convingerea că ciudații cu comportament totalitar vor avea un sfârșit nefavorabil lor, deși nu le vine să creadă că au greșit cumva. În cariera mea, dacă am avut ocazia, am intuit puținătatea calităților celor cu astfel de tulburări și am evitat orice încercare a acestora de a mă subordona, uneori eu fiind violent în limbaj și respingând cu brutalitate ofertele lor caraghioase. Unii spun că puterea corupe. Eu zic că prostia corupe. Omul deștept face lucruri care în niciun caz nu duc spre corupție.

(16 august 2017)

Tulburările obsesiv-compusive în mediul academic

Mediul academic și aici mă refer la universități, facultăți, cvatedre, dezvoltă activități specifice în care unele tulburări obsesiv-compulsive se manifestă în forme greu de înțeles pentru cei din exterior, aceștia din urmă trecându-le cu vederea ca fiind nesemnificative. În realitate, aceste tulburări crează disfuncționalități cu efecte pe termen lung asupra unor grupuri de oameni destul de largi.

Am văzut profesori universitari mai tineri sau mai puțin tineri cu aplicație cam exagerată asupra textelor din teze de doctorat puse pe masa de la catedră. Era normal ca tezele să fie citite, consultate de toată lumea ca la ședința de discuție în care autorul și coordonatorul științific erau prezenți să se poartă discuții de substanță legate de:

- conținut;

- valoare;

- originalitate;

- complexitate;

- eficiență;

- structură;

- reguli.

Am văzut persoane care atunci când citeau își notau destul de multe chestiuni, unii chiar subliniau pe textul altuia cu tot felul de carioci colorate, fiecare culoare având o anumită semnificație. Și treaba se petrecea cu toate tezele puse de autorii lor pe masă la catedră. Nu am privit cu mare atenție aceste manifestări până când unul dintre doctoranzii mei a fost și el supus unei astfel de analiză. În timpul susținerii s-a discutat despre o virgulă cam o jumătate de oră de cel ce se ocupa de analiză pe text până la absurd. Norocul meu a fost că un coleg cu o poziție excelentă în universitate a intervenit punând capăt acelui scenariu demn de Eugen IONESCO. L-am avertizat pe distinsul coleg cu cariocele lui cu tot că la susținerea tezei sale voi proceda la fel. M-am ținut de cuvânt și am fost atât de insistent pe construcțiile gramaticale și semantice încât l-am făcut să sufere profund, până la lacrimi. Credeam că l-am vindecat de subiect, dar n-a fost așa. Nici bătrânețea nu l-a făcut mai înțelept.

(16 august 2017)