Istoria ca știință

Știința este știință, adică este creația omului care a reușit să se ridice și să gândească, identificând adevăruri și descoperind legi. Știința presupune judecăți, ipoteze, rezultate, corelații, toate ducând spre adevăruri unanim acceptate.

Știința nu include adevăruri absolute. Adevărurile absolute sunt folosite cel mult pentru a formula premisele unor ipoteze, după care vin demonstrațiile, argumentele logice și concluziile.

În opinia mea, o carte de istorie ca rod al cercetării științifice trebuie să conțină adevăruri demonstrate indubitabil și doar în cazuri excepționale, prin descoperirea de noi documente sau de materiale arheologice, să se producă modificări ale textelor din carte. Acele modificări se justifică, nu prin abordarea subiectivă a materialelor existente, după cum bate vântul și după cum dictează interesele unora sau altora, ci doar motivate de noi informații care apar din noi surse de documentare descoperite.

Cercetarea științifică din domeniul istoriei are ca rezultat texte reci, lipsite de culoare sau de venin și de metafore, care reflectă adevărul istoric, așa cum este el, convenabil sau mai puțin convenabil în raport cu părerile exprimate de-a lungul timpului asupra unor evenimente din trecut. Cercetarea științifică din domeniul istoriei are la bază doar documente, mărturii arheologice, fotografii și analize cantitative bazate pe fapte reale și nicidecum pe impresii subiective sau afirmații făcute cu diferite prilejuri, fără a avea un fundament material cuantificabil riguros și fără a fi însoțite de demonstrații indubitabile.

Există la ora actuală cărți de istorie, dar numai prin faptul că ultimele pagini care se referă la perioadele curente, unde sunt abordări încărcate de subiectivism, își pierd caracterul științific, dar trebuie să trăim cu speranța că în viitor acest neajuns se va remedia. Chiar și dimensiunea textelor care fac referire la evenimente precis definite, în contextul existenții Internetului, nu mai apare ca restricție, drept care istoricii, adcă au de spus ceva ca rzultat al cercetărilor lor riguroase, au posibilitatea s-o spună fără nicio restricție, prin texte de oricât de multe cuvinte, cu oricât de multe reproduceri fotografice de înaltă rezoluție.



(13 martie 2025)

Rescrierea istoriei. Teorie și practică.

Istoria ar trebui să fie o știință și ca orice știință, nu ar trebui să fie schimbătoare, căci nici teorema lui Pitagora nu arată într-un fel pe vremea comuniștilor și arată cu totul altfel după 22 Decembrie 1989 în democrația noastră cea originală. Și tottuși istorie este azi într-un fel, mâine altfel, după cum interesele o cer. Istoria României scrisă de Mihai ROLLER este un exemplu, dar nu singurul, căci în perioada comunistă regalitatea nu a existat în cărțile de istorie, decât cel mult într-o formă caricaturală.

Rescrierea istoriei României prin omisiune înseamnă a trece peste evenimente fără a le menționa.

Rescrierea istoriei României prin trunchiere înseamnă a extrage doar acele pasaje din documente care susțin o teză care nu are nimic comun cu realitatea, teză care folosește unui scop politic imediat.

Rescrierea istoriei României prin supradimensionare înseamnă a accentua rolul unui factor neînsemnat atât de mult încât respectivul factor să devină hotărâtor pentru determinarea turnurii evenimentelor în sensul dorit de autorii cărții de istorie, așa cum s-a întâmplat cu roul partidului comunist la derularea evenimentelor de la 23 August 1944.

Rescrierea istoriei României prin trucare înseamnă a falsifica documente pentru a sprijini o idee, așa cum s-a întâmplat cu o fotografie de la o demonstrație de 1 Mai 1939 în care în fruntea demonstranților apărea un puști de parcă partidul comunist nu ar fi avut conducători cu notorietate.

Atât timp cât nu avem o carte de istorie de 400 pagini care să nu se modifice după cum bate vântul, consider că istoria mai are de lucru și istoricii noștri ar trebui să se întrebe dacă au făcut ceea ce trebui ca prin cercetările lor să facă din istorie o știință și nu un instrument de propagandă. Dacă și PATAPIEVICI, un biet fizician s-a apucat să abirdeze chestii de istorie, cu pipi și altele, deja am o imagine despre cum se rescrie istoria și mai ales, de către cine se face această rescriere.


(08 septembrie 2024) 

Raluca TURCAN în citate celebre

Omul trăiește cât trăiește și pe la sfârșitul vieții, moare!

TVR HD înseamnă TVR Hunedoara.

La mulți ani, Samuel von BRUKENTAL! 

Statul se zdrobește să găsească soluții.

Apariția decrețeilor a fost un boom economic...

Omul să aibă garanția că nu se culcă sănătos și se trezește, ferească Dumnezeu, mort!

Am uitat câți ani am. Am 32 de ani.

Agenții poștali fac în teritoriu politica PSD și propaghează știrea falsă cu neplata pensiilor.

Urmează să includem aceste citate în cartea cu citate celebre alături de citatele din HOMER, PLATON, SHAKESPEARE, NEWTON, EINSTEIN, SHAW, GHANDI, DUBOIS, KANT, TWAIN, FRANKLIN, DEMOCRIT, JOBS, IORGA, TOLSTOI, TURCAN

(14 iunie 2023)

Oamenii providențiali

Prin om providențial înșeleg pe acela care aduce în plan istoric acel element de noutate care reușește să împingă lucrurile atât de departe încât întreaga colectivitate înregistrează un salt spectaculos extraordinar. Omul providențial se află într-un anumit domeniu de activitate și statistic vorbind acesta apare rar și are o ciclicitate care se estimează cu destul de multă acuratețe. Înseamnă că toți cei care au neșansa să trăiască în interiorul unui ciclu, trebuie să se consoleze că nu sunt căntemporani cu omul providențial din domeniul lor de interes.

În plan politic, omul providențial apare o dată la 500 de ani. Dacă ținem seama că Ștefan cel mare a domnit între 1457 și 1504 și că mareșalul Ion Antonescu a devenit șef al statului prin 1940, rezultă acea ciclicitate descurajantă, care duce spre ideia că omul politic providențial va apare undeva după anul 2450. Nu înseamnă că în acest timp  proiectele de țară nu trebuie abordate, însă neavând un om providențial, acestea nu vor fi nici speciale și riscurile de a fi duse la bun sfârșit sunt destul de mari.

În plan literar o mare figură artistică apare cam la 150 de ani. Așa, că dacă Nichita Stănescu a realizat marea sa operă în deceniul al VIII-lea al secolului trecut, să stăm liniștiți că o altă voce puternică în peisajul poeziei românești va irumpe undeva după anul 2130.

Și în sculptură cam la 200 de ani o dată apare un mare talent, ceea ce ne duce cu gândul că 2230 va apare cineva pe aici care să zică un ceva special așa cum a făcut-o marele Brâncuși.

Și în muzică, după marele Enescu tot cam prin  2100 să ne așteptăm să ascultăm ceva de talia lui Oedip sau ceva care să fie pe undeva ca frumusețe cum sunt Rapsodiile enesciene.
O structurate în învîțământul universitar vine undeva 150 de ani. Dacă Faciltatea de Cibernetică a fost înființată în 1967, undeva în jurul lui 2120 va mai fi vorba de o oarece chestie de aceeași anvergură.

Oameni de știință care să facă ceva absolut remarcabil apar cam la o sută de ani. C.I. Parhon a produs endocrinologia prin 1940, ceea ce ne duce cu gândul că prin 2040 ar fi o șansă ca un român să descopere ceva ca lumea științifică să rămână cu gura căscată ca la dentist.

Următorii nu sunt oameni providențiali:

• Administratorii de cimitire șmecheri apar cam la 20 de ani.
• Hoții notorii apar cam la 15 ani.
• Politicienii mediocrii apar zi de zi.
• Criminalii apar lună de lună.
• Proștii apar secundă de secundă.

Mi-a plăcut cum George Călinescu încheie carte adespre viața lui Eminescu arătând că va mai cuge multă apă pe Dunăre până să se mai nască un al doilea mare poet. Tot așa este și în cazul oamenilor providențiali, numai că aici este vorba de apa care trebuie să curgă pe Dâmbovița.

(21 mai 2016)