Și în anii crunți ai comunismului, ca în orice perioadă nefastă a istoriei noastre, oamenii serioși și-au văzut de treaba lor. Așa se făcea că în anul 1984 graficianul Alexandru OLIAN expunea în ianuarie la una din sălile de expoziții din București, o serie de lucrări pe care eu le-am găsit extrem de valoroase, pentru că ele transfigurau o realitate de care aveam cunoștință și aici mă refer la desenele unor case foarte cunoscute din București, din care amintesc numai Casa LUCHIAN, Casa Constantin TĂNASE, Casa ARGHEZI, Casa ENESCU, Casa KALINDERU, Casa NOTTARA, Casa ZAMBACCIAN.
Am avut posibilitatea să analizez lucrările lui Alexandru OLIAN căci treceam foarte des prin fața unora dintre casele pe care el le avea în tablourile expuse și m-a impresionat capacitatea lui ca din linii ferme să redea detalii extrem de fine de arhitectură, care defineau acele monumente. Acum de câte ori trec pe strada MENDELEEV spre Piața Amzei, oftez supărat că din casa unde cândva a locuit pictorul LUCHIAN a rămas doar o firavă urmă, ca formă tragică a lipsei de respect a contemporanilor mei de după 1989 pentru trecutul nostru al tuturor. Cine nu are trecut, nu merită nimic de la nimeni.
(25 decembrie 2022)
