Monday, January 31, 2022

Groaza de război și setea de afaceri oneroase

S-a văzut viteza de adaptare a celor puși pe căpătuială în pandemie. Acum își freacă mâinile așteptând evoluția situației din Ucraina pentru a face exact ceea ce știu în condițiile vitrege ale unui război în apropierea graniței noastre, adică să speculeze exact ca în pandemie tot ce este de speculat pentru a face bani.
S-a vorbit de îmbogățiți pandemiei.
S-a vorbit de îmbogățiți de război. Nu este exclus ca în perioadele următoare să-i vedem mișunând cu tot felul de contracte suculente cu statul ca să soluționeze chipurile probleme, create, desigur, artificial de ei, căci nu oricine are acces la banul public, oricât de dedicat și bine intenționat ar fi.
În pandemie s-a vorbit de comerțul cu măști aduse aici la prețuri oneroase.
Dacă vor apare probleme de război la estul Ucrainei, le vor veni idei crețe  multora care vor crea crize cu scopul de a se erija ei în salvatori, gata să aducă orice, desigur la prețuri de multe ori mai mari. O mască de 50 de bani ajunsese la 10 lei. Acum o mască FP2 este cu 30% mai scumpă decât în USA, căci pe Dâmbovița totul este foarte scump, mai scump decât la Paris, dacă e să vorbim de modă.
Sunt lucruri care nu vor face obiectul speculei, aici mă refer la curentul electric nestocabil. Dar vor apare surogate, adică instalații pe bază de baterii de mașină sau ceva similar. Comerțul cu  generatoarele de curent pe benzină nu trebuie exclus, căci lumea își va recalibra nevoile. Între a avea curent pentru a lumina o încăpere și a rămâne în întuneric, se va prefera generatorul de curent pe benzină, acum nenecesar în gospodăriile noastre de la bloc ca să zic așa.
Să nu uităm alimentele de bază. Acum trei ani era de neimaginat furnicarul de curieri care aduc comenzi cu alimente cumpărate prin e-commerce de oameni. Acum este normal să faci comandă și să ți se aducă acasă. Vor fi afaceri oneroase așa cum era cu cafeaua în vremurile comuniste, căci oamenii trebuie să mănânce și rupturile de stoc sunt cel mai ușor de creat, pentru a redimensiona cererea la prețuri speciale, căci ca în romantism, eroi excepționali în situații speciale și adaug eu acum, la prețuri speciale, adică mari.




(01 fenruarie 2022) 

Totul la distanță de un click sau de două click-uri

Poeralurile mioritice sunt în marea lor majoritate:
- greoaie,
- încâlcite,
- incomplete,
- nestandardizate,
- neinteresante,
- parazitate,
- făcute cu picioarele,
- redundante,
- neprofesionale,
- neprietenoase,
- instabile, 
- nefiabile,
- volatile.
Este o aventură pentru oricine dorește să-și rezolve o problemă să creadă că o va rezolva online. dacă apelează la un portal străin, booking.com, KLM.com, Amazon.com sau altele, cu siguranță șansele de a rezolva problema sunt mai mari.
Ideea de bază a carențelor la portalurile mioritice este determinată de numărul de click-uri necesare până la obținerea informației dorite. 
Se zice în târg că cel mai mișto portal este acela unde accesul la informația dorită se obține în cel mult două click-uri. Am exersat o astfel de abordare, căci despre acest lucru am discutat cu ani în urmă cu regretatul Marcel VOICA. Anul acesta am zis că este important să experimentez accesarea informației dintr-un singur click. Să vedem ce va ieși.


(31 ianuarie 2022)

Culturiști foarte înalți

Am demonstrat chiar, că înălțimea nu influențează performanțele culturiștilor. Sunt culturiști valoroși cu înălțime sun 170 cm, cum sunt culturiști speciali cu înălțime peste 185 cm și chiar peste 200 cm. Important este ca la evaluarea performanței să se măsoare:
- calitatea masei musculare,
- definirea categoriilor de mușchi,
- simetria dispunerii,
- modul de prezentare,
- scoaterea în evidență a formelor,
- dezvoltarea armonioasă.
Voi da în continuare o listă cu culturiști foarte înalți și cât de înalți sunt ei.
Oliver RICHTER are înălțime de 218,3 cm are 150 kg și circumferința brațelor de 48 cm.
Dalip SINGH are înălțime de 215,5 cm are greutate de 157 kg și circumferință braț de 63 cm.
Conan STEVENS are înălțime de 213 cm are 147 kg și circumferință braț de 63 cm.
Ike CATCHER are înălțime de 204,6 cm
Hafpor BJORNSSON are înălțime de 204,6 cm are greutate de 204 kg și circumferință braț de 53 cm.
Martyn FORD are înălțime de 2002,3 cm are greutate de 145 kg și circumferință braț de 58 cm.
Gabriel DODIȚĂ are înălțime de 201 cm are greutate de 93 kg și circumferința braț de 42 cm la 18 ani.
Aaron REED are înălțime de 199,7 cm are greutate de 138 kg și circumferință braț de 50 cm.
Noah STEER are înălțime de  197,2 cm are 136 kg și circumferință braț de 58 cm
Greg KOVACS are înălțime de 192,3 cm, greutate între 150-155 Kg și circumferința braț de 63,5 cm.
Morgan ASTE are înălțime de 189,6 cm are greutate de 133 kg și circumferință brațe de 61 cm.
Se observă că mai toți culturiștii de talie foarte înaltă ajunși la amturitate au circumferințe ale brațelor ce depășesc 50 cm. Sunt foarte mulți culturiști sub 180 cm care ating greutatea de 130 kg în competiții și au circumferința brațului de peste 50 cm, ceea ce arată că performanța lor nu ține de înălțime.

(31 ianuarie 2022)


Sunday, January 30, 2022

Grigore GHERMAN e cântărețul de muzică populară talentat și cu voce bună

 Grigore GHERMAN este un tânăr cântăresc de muzică populară din zona Moldovei. În repertoriul său se află cântece precum Dor cu dor, Grigoraș din Bucovina, Cântec de pahar, Bucovina raiul meu, Fratele rămâne frate, ori femeia, ori bărbatul, La ușa milostivirii, Tinerețea mea, Ce s-ar face inima?, dau soacra în judecată, Lelișoară, Tatăl meu printre străini, Hora din Cernăuți, Neamul meu pereche n-are, Lelea cea nemăritată, Cântecul mirilor, Unde joacă om frumos, Stânga-dreapta, Așa nuntă n-o mai fost, Câșmuliță soră bună, Cântă cucu, Cucule, cucuț bălan, dar și multe alte cântece.
Grigore GHERMAN are o voce clară, puternică, plăcută, catifelată, dicție perfectă.
Grigore GHERMAN are cântece diverse.
Grigore GHERMAN este foarte atent la rostirea cuvintelor.
Grigore GHERMAN este o prezentă puternică. 
Grigore GHERMAN emană optimism în cântecele sale.
Rostirea sa păstrează specificul graiului moldovenesc.
Aș fi preferat să poarte un costum cu cusături așa cum este costumul tradițional, nu atât de înflorat, deși este stilizat.
Observ că finalul cântecelor sale au un așa, hop așa, hei sau ceva asemenea.
artistul în vârstă de 35 de ani are un repertoriu bine conturat, cu cântece având versuri îngrijite, ceea ce arată preocuparea sa pentru calitatea cântecelor pe care le interpretează. Cântecele lui sunt ritmate, iuți așa cum este muzica populară moldovenească.
Cântecele pe care le-am ascultat sunt cântate de Grigore GHERMAN cu acompaniament de orchestră clasică de muzică populară, fără instrumente electronice.
Concluzionez că Grigore GHERMAN nu cântă, ci interpretează cântecul, transmite emoție. Este un cântăreț de mare perspectivă, dacă va fi la fel de selectiv, disciplinat și perseverent.
dacă cineva dorește să vadă calitățile vocale ale lui  Grigore GHERMAN să asculte cântecul Culule, cucuț bălan și-și va da seama că el este o voce adevărată, cu valențe foarte mari.
Se vede că v este un om cu studii muzicale, cu un orizont cultural de largă  deschidere. El stăpânește foarte bine un instrument cu care se acompaniază uneori, reușind înregistrări interesante. El a trecut bariera grea a competițiilor importante de muzică populară românească, unde a obținut trofee și premii.



(31 ianuarie 2022)

Știriștii, așa-zișii analiști și diletanți care bat câmpii

 Observăm cum știriștii care nu pierd nicio ocazie de a prezenta un accident folosind șabloane enervante, rigide, lemnoase și nesemnificative, așa-zișii analiști politici care n-au ocupat în viața lor o funcție la nivel guvernamental, mai ales la MAE și diletanți care mai de care mai ridicoli, bat câmpii în legătură cu aspectele geostrategice ale situației din Ucraina.
Dacă în legătură cu pandemia le-a priit toate istericalele de abordare, în chestiunile de politică externă lucrurile stau un pic mai mult altfel.
USA este cea mai mare putere militară a lunii. 
Russia este și ea o putere militară considerabilă.
NATO este o organizație foarte bine structurată.
Serghei LAVROV este ministru de externe al Russiei din 2004, deci de 18 ani.
Antony BLINKEN secretarul de stat al USA a făcut în 26 ianuarie 2022 un an vechime pe post.
Cei de pe malurile Dâmboviței își dau cu părerea și fac tot felul de supoziții, crezând că ei au capacitatea de a suplini mulțimea de consilieri militari ce roiesc în jurul președinților Joe BIDEN și Vladimir PUTIN, iar acești consilieri când ajung la o concluzie și imediat ce se ia o decizie, nu o transmit executanților lor, ci știriștilor, așa-zișilor analiști de la București, ca să le asigure lor exclusivități pentru a înșfăca bani din reclame. Realitatea este că atât știriștii, cât și așa-zișii analiști, dar mai ales diletanții dâmbovițeni debitează la prostii și la gogomănii că am senzația că nu-i mai ia nimeni în seamă. Ei confundă ceea ce se discută între Russia și USA cu relatările despre clanurile interlope și cu transmisiunile de la înmormântările unor persoane publice sau ale unor interlopi. 
Să nu spun că și unii care se autointitulează analiști militari înșiră doar ceea ce mintea lor le fată, fără să se bazeze pe nimic,  că pentru a descifra comunicatele seci oferite de oficialii ruși și de oficialii americani trebuie studii aprofundate de politică externă. Nu orice terchea-berchea are abilități să decodeze texte diplomatice de mare complexitate.

(31 ianuarie 2022)

Friday, January 28, 2022

Pandemia ca business nerușinat

În perioada de început a pandemiei s-au făcut cele mai teribile afaceri, s-au dat cele mai răsunătoare tunuri.
Acum se produc chestii dintre cele mai ciudate.
Măștile albastre au prețuri mici, piața lor s-a potolit și profiturile nu mai sunt importante. 
Soluția?
Simplă: impunerea prin lege datorită faptului că virusul OMICRON este mai contagios, a folosirii măștii FP2. Este un nou business. Statul ca organ crează noua funcție. Sunt sigur că există și profitorii care vor aduce aceste măști la prețuri mari pentru a avea profitul lor maximizat, desigur.
Ce va urma?
O altă afacere, căci pandemia a fost și este privită ca business.
Colegul meu MARX, vorba lui Valerică ZGONEA care a fost coleg cu Mihai VITEAZU, a zis că fiecare sistem dispare datorită propriei lui dezvoltări. Așa se vor întâmpla și cu afacerile fundamentate pe cerințele generate de pandemie. Vor dispare, căci ele nu vor mai reprezenta maximizare de profit și capitalul migrează spre direcția unde profitul vine fără riscuri majore.

(28 ianuarie 2022)


Lenea, lăcomia și prostia sunt cauzele fundamentale ale criselor din economie și societate

Într-o societate normală:
- lumea muncește,
- lumea studiază,
- lumea se distrează,
- lumea agonisește.
Numai că societatea include și oameni lacomi, oameni leneși, dar mai cu seamă, oameni proști sau oameni care sunt leneși, lacomi și proști în același timp, această categorie fiind cea mai periculoasă. 
Oamenii care sunt simultan lacomi, leneși și proști fac ei ce fac și găsesc mijloace să creeze dezechilibrele pe care se bazează crizele sociale și economice.
Dacă oamenii leneși, lacomi și proști ajung să stăpânească rostogolirea banilor fără ca aceștia să reprezinte valoare adăugată reală, aduc în bănci prăbușirea fluxurilor normale și generează acea situație în care volumul creditelor neperformante este atât de mare încât băncile se prăbușesc, deși se mizează pe teama statului ca sistemul financiar să moară, drept care statul intervine să salveze câte ceva. 
Acum, criza energetică este declanșată, întreținută și accelerată tot de lacomi, leneși și proști, căci aceștia caută să-și multiplice profiturile. Justific afirmația mea prin:
- declanșarea în sezonul rece când poporul suferă și e obligat să folosească energia,
- pasivitatea statului părtaș la hoție, în a lua măsuri de limitare a efectelor crizei,
- lipsa de solidaritate a cetățenilor care acceptă situația catastrofală.
Niciodată nu va fi altfel, deși am crezut că în era informaticii statul va avea elemente cu mult înainte de declanșarea crizei. Nu s-a întâmplat așa nici în 2009 și nici acum, căci impotența statului are la bază lene, prostie și toleranță la nemuncă.


(28 ianuarie 2022)

Thursday, January 27, 2022

Tiger Classic 2017

Între 8 - 10 septembrie 2017 s-a desfășurat a XI-a ediție a competiției de culturism Tiger Clasic. este prima dată când competiția se desfășoară sub egida FRCF -  Federația Română de Culturism și Fitness și sub egida IFFB - International Federation of Bodybuilding and Fitness.
Pentru înscrierea sportivilor online, aceștia trebuie să specifice:
- țara și afilierea IFBB;
- numele clubului afiliat;
- adresa clubului;
- datele de  identificare ale delegatului de la club;
- datele de identificare ale sportivului participant;
- categoria la care sportivul participă;
- o inregistrare MP3 pentru fondul muzical.


(10 septembrie 2017)

Studiile de fezabilitate care ne copleșesc

La noi studiile de fezabilitate sunt sport național. Un studiu de fezabilitate, scump dealtfel, nu înseamnă nimic. Sunt bani aruncați pe fereastră. Legiuitorul a făcut astfel încât să apară și niște scurgeri legale de bani pe nimic. Ar fi util un studiu de fezabilitate pentru o linie de metrou de la A la B, dacă ar exista deja o linie de metrou, iar studiul ar trebui să demonstreze că se justifică și noua line de metrou tot de la A la B. Din moment ce nu există o astfel de linie și este evident că este necesară, studiul de fezabilitate are o justificare îndoielnică.
Studiul de fezabilitate ar trebui să fie valabil 10 ani cel puțin.
Studiul de fezabilitate ar trebui să fie bază pentru proiectare.
Studiul de fezabilitate ar trebui să fie făcut de proiectant.
Acum, pentru un obiectiv se fac nenumărate studii de fezabilitate.
Există prea multe studii de fezabilitate și nu se face nimic cu ele, căci au fost întocmite de dragul încasării de bani pentru nimic. Se știa din start că studiul de fezabilitate nu va avea nicio valoare. Studiile de fezabilitate ne copleșesc prin număr, costuri, inutilitate și mai ales prin caracterul lor formal, dezarmant și ridicol.

(27 ianuarie 2022)

Wednesday, January 26, 2022

Presa bate câmpii prin amatorismul ei

ca în vremurile ceaușiste, presa românească este lipsită de profesionalism, obiectivitate, profunzime, anvergură și realism. dacă pentru ceea ce se întâmplă în țară abordările superficiale, primitive, simpliste nu deranjeau prea mult, ceea ce se întâmplă acum în legătură cu situația din Ucraina deja arată limitele inacceptabile în care se scaldă jurnaliștii mioritici.
Ei, sărăcuții încearcă să manipuleze și o fac prost, chiar foarte prost.
Nu au imaginație și vin cu frânturi din traducerile oferite de marile agenții de presă. Ei nu sunt în stare să citească presa adevărată, editorialele marilor agenții, căci ei umblă nu după adevăr, ci după senzațional. Mie mi s-a făcut milă de ei. Ei vorbesc despre război. Au fluturat un ordin de chemare al unui rezervist, fără să se documenteze corect și au prezentat totul ca pe un balon de săpun care s-a spart în clipa în care un oficial a explicat cum stau lucrurile.
Se comportă exact ca în timpul pandemiei, căci doresc să atragă atenția cu orice preț, fără a ține seama că se prăbușesc în ridicol. Ei se și văd pe front, cum a fost reporterița care s-a apropiat prea mult și inutil în raport cu obiectivul de a transmite ceva la televiziune, de locul unde s-a produs accidentul de la Mihăilești cu explozia îngrășemintelor din  24 mai 2004.  Ei se și văd implicați pentru a semăna frică, teroare în oamenii de acasă, căci știm cât de mult deformează realitatea mass-media în general și televiziunile în special. Norod=cul nostru este că politicienii nu se uită în gurile jurnaliștilor lacomi după rating, care s-ar vinde la kilogram pentru a aduce banul din publicitate prin știri apocaliptice, mincinoase, manipulatoare și epice doar până la un punct.

(26 ianuarie 2022)

Tuesday, January 25, 2022

Profesorul Mircea DUMITRU s-a antepronunțat...

Profesorul Mircea DUMITRU este președinte provizoriu la CNATDCU unde  se va analiza teza de doctorat a lui Nicolae CIUCĂ. Numai că acest Mircea DUMITRU într-un interviu pentru Libertatea a zis deja că totul e clar, adică teza e plagiată.
În mod normal, românul, îngâmfat, doct, suficient, bizar, incult, zgomotos, plin de el, mediocru, băgăreț și nepriceput, ca să se dea și el mare, dă cu bâta-n baltă, emițând judecăți după capul lui, deși nu știe despre ce vorbește.
Nicolae CIUCĂ a făcut o teză despre ceva din domeniul militar.
Mircea DUMITRU are studii de filosofie, deci nu se pricepe la domeniul militar.
Un pic de decență și de probitate științifică ar fi trebuit să-l facă pe acest Mircea DUMITRU să spună:
- trebuie alcătuită o comisie de specialiști în domeniul care este abordat în teză,
- membrii comisiei trebuie să studieze independent teza și să întocmească rapoarte,
- numai după ce se creionează o concluzie, cei care nu sunt în domeniu, vor vorbi.
Eu așa aș fi făcut. Nu este lașitate, ci o abordare corectă a lucrurilor. Există cineva care acuză. Acuzația trebuie dovedită științific de către specialiști sau infirmată tot de specialiști. Nu vine lumea de pe stradă să arunce cu noroi în cineva și niște proști care să preia din zbor un verdict al unui neavenit și să-l rostogolească. A auzit careva de cuvântul reabilitare? Galileo Galilei a fost reabilitat? Ioana d'Arc a fost reabilitată? De ce nu avem răbdare? Nu avem încredere în specialiști?

(26 ianuarie 2022)

Fără solzi acum, dar mâine?

 Starețul Zenovie Grigore  care zicea că dacă te vaccinezi ți se fac solzi în loc de  piele, acum este în spital că are Covid și i s-a aplicat tratament cu anticorpi monoclonali, care sunt cu mult mai duri decât acele nucleozide modificate din vaccinul Pfizer. Acum voi aștepta să-i crească coarne și coadă starețului, căci așa cum el a bătut câmpii în fața enoriașilor, oricine își va bate joc de el, căci s-a apucat să spună lucruri nepotrivite, medicii, geneticienii și toți cei care se luptă cu pandemia sunt fiii Domnului.


(26 ianuarie 2022)

Friday, January 21, 2022

Nu cere omului ce n-are. E clar?

 Noi facem marea greșeală că cerem unor sub-mediocrii să ofere soluții bunicele unor probleme complexe, câd este știu că ei nu sunt în stare decât să ofere soluții:
- sub-mediocre,
- proaste, 
- foarte proaste,
- catastrofale.
Viața arată că așa stau lucrurile și nu altfel. Dacă ne uităm la problema cu pandemia, tot parcursul a fost jalnic. dacă ne uităm la facturile de la electricitate și de la gaze, vedem cum populația este umilită și totul a devenit un spectacol grotesc. Să nu uităm că Afacerea Skoda a adus mari prejudicii statului român între 1922-1934, ar guvernele țărăniste și liberale s-au făcut părtașe la marele dezastru generat de contractele oneroase încheiate. Corupția era deja la ordinea zilei. Ceea ce s-a întâmplat în pandemie cu materialele sanitare care au zăcut și zac expirate în depozitele statului, materiale achiziționate la prețuri fabuloase în condiții obscure, nu este altceva decât o prelungire a ceea ce au știut liberalii să facă dintotdeauna.
Dacă omul nu are caracter, vom cere să se comporte ca și cum ar avea?
Nu.
dacă omul nu are bun simț, vom cere să se comporte ca și cum ar avea?
Nu.
Dacă omul este hoț și lacom, există posibilitatea de a-l stopa?
Da, cu condiția ca cei din jurul lui să nu fie nici hoți și nici lacomi.
Nu cere omului ce nu are. 
Dacă nu e cinstit, nu-i cere să fie cinstit.
Dacă e prost, nu-i cere să fie deștept.
Dacă e mincinos, nu-i cere să spună numai adevăruri.
Dacă l-am dibuit pe individ și-i știm cusururile, este vina noastră că emitem pretenții ca el să fie altfel decât l-a lăsat natura, căci una este ce vrem noi și alta este de ce este el în stare. În viață, fiecare acționează cum îl duce capul și nu cum vrem noi. Numai câinele este dresat să facă ceea ce vrea stăpânul, omul niciodată. El simulează că a înțeles ce vrem, dar face exact ceea ce crede el. dacă e un profesionist, face cum vrea el, dar face cât de cât bine. dacă e un mediocru, face cum îl taie capul și să nu ne mirăm. Așa a apărut Dorel. Așa a apărut Bulă. Așa a apărut Alinuța.




(21 ianuarie 2022)

Thursday, January 20, 2022

Cum dai în gât pe cel care a plagiat într-o teză de doctorat?

 Varianta nr. 1 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este asociată norocului porcesc, în care cineva găsește o hârtie scrisă de autorul tezei în care acesta a scris:
- titlurile din cartea de unde plagiază,
- titlul cărții plagiate,
- capitolul din teză unde este inserat textul plagiat.
Se zice că astfel se procedează de către cei care merg în biblioteci, citesc cărți și articole de specialitate, au în minte scheletul tezei de doctorat și sunt învățați să pună cap la cap texte de colo și de colo, construind capitole prin colaje.
Varianta nr. 2 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este una naturală, când bărbatul elaborează teza de doctorat folosind tehnici de plagiat nevestei sau amantei, iar când aceasta își vede sacii în căruță, îl lasă pe fraier cu ochii-n soare. Bărbatul păcălit pentru a se răzbuna informează pe cine trebuie că teza necredincioasei este plagiată, indicând cu exactitate sursele și paginile din teză. Comisiei de analiză îi este foarte ușor, declară că teza e plagiată și retrage titlul de doctorat. Este clar că pârâciosul a căutat să obțină favoruri prin nemuncă din moment ce în vremurile bune ale relației cu pseudo-autoarea tezei proceda el însuși la plagiat.
Varianta nr. 3 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este cea naturală, logică și la îndemâna tuturor  celor ambițioși și plin de abnegație care:
- sunt specialiști de mare clasă în domeniul abordat de teză,
- dispun de un an de zile, ca zi de zi să aloce 8 ore obiectivului,
- au o doză mare de țăcăneală la cap căci există riscul ca teza să fie originală.
Specialistul, ia teza de doctorat, o citește cu mare atenție și știind exact literatura, căci el e din domeniul abordat în teză, vede că ceva-ceva, mai mult decât trebuie  din teză, se regăsește în lucrări publicate anterior. Atunci, ia teancul de cărți și reviste din care specialistul știe că s-a plagiat și identifică cu o muncă titanică paginile din cărți și paginile din teză, unde textele sunt identice. Specialistul va face un raport, îl va semna și nu va ști niciodată dacă munca lui va duce la anularea tezei sau la constatarea că autorul tezei a furat mai puțin de 4% și nu se pune.
Varianta nr. 4 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este generată de un individ care lacom de bani sau avantaje oferite de viitorul doctor, trece la elaborarea tezei. O predă, se obține titlul și cel care a beneficiat uită angajamentele față de prestator, drept care prestatorul păcălit, nu are o altă soluție decât să-l dea-n gât pe nerecunoscătorul doctor împăunat cu un titlu nemeritat, printr-o pârâciune.
Varianta nr. 5 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este simplă, căci autorul tezei-colaj se îmbată și omul la beție uită ce spune căci vorbește gura fără el. Se laudă cât de ușor a făcut el teza, indicând câteva lucrări și capitolele unde au fost folosite. Dacă este acolo cineva interesat, îl trage de limbă pe lăudăros și obține cu mult mai mult, chiar și ce a supt de la mămicuța lui. Cu informațiile obținute, cine dorește fructificarea trece la elaborarea unui denunț și s-a deschis cutia pandorei. Trebuie însă efectuată și o mică verificare a lăudăroșeniei, ca denunțul să nu fie apă de ploaie.
Varianta nr. 6 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este specifică tuturor celor care vorbesc în somn și spun ceea ce au făcut în cursul zilei. Nu trebuie decât notate detaliile și verificate. Va rezulta în timp, un raport exact cu toate elementele plagiate.
Varianta nr. 7 de descoperire a plagiatului într-o teză de doctorat este susținută chiar de conducătorul de doctorat care în loc să urmărească pașii urmați de autorul tezei, închide ochii când vede că respectivul folosește indecent și abuziv materiale ale altor autori și uneori chiar îi facilitează respectivului abordarea acestei perspective. A fost cazul unui tip care a dat doctorandului o teză coordonată cândva de el, respectivul doar și-a pus numele pe ea. Plagiatul total a fost descoperit de inabilitatea conducătorului științific de a pune în comisie pe cel care analizase aceeași teză cu ani în urmă. Acesta stoca teze, a făcut comparații și a văzut că cele două teze erau ca două picături identice de apă.

Morala: când cel puțin două persoane știu ceva despre bucătăria indecentă a redactării tezei de doctorat, precis una dintre ele va trăncăni, iar rezultatul este unul previzibil, adică se anulează titlul de doctor.




(20 ianuarie 2022)

Wednesday, January 19, 2022

De ce barosanii este plagiatori

 Îmi permit să folosesc este, căci cei dovediți ca plagiatori de teze de doctorat sunt sub 10.000 și se permite, De la 10.001 în sus,  am obligația să folosesc sunt.
O teză de doctorat se face după ce doctorandul a cercetat asiduu cel puțin doi ani.
O teză de doctorat se face dacă și numai dacă doctoratului i se alocă zilnic 6 ore timp de 3 ani.
O teză de doctorat se face numai de cei hărăziți de natură cu darul ideilor originale.
O teză de doctorat se face dacă și numai dacă doctorandul nu este mediocru. 
Doctoratul este un titlu, dar mai presus de toate este un miraj. Unii cred că doar titlul de doctor le asigură:
- succesul la femei,
- respectul colegilor,
- onoruri în societate,
- poziții administrative,
- salarii babane,
- formulă de adresare,
- acces la oportunități.
Faptul că nu există filtre serioase pentru a-i selecta pe conducătorii de doctorate și pe doctoranzi a generat apariția de cooperative mai ceva decât în fotbal. Se acceptă că o teză de doctorat:
- se scrie singură,
- nu are la bază cercetare,
- dacă e plagiată, se acceptă,
- se face în dorul lelii,
- dacă are 150 de foi e OK,
- e un produs de acceptat.
Nu vreau să se creadă că pe vremea mea doctoratul comunist era o mare scofală. Faptul că nu erau mulți conducători de doctorat, faptul că se dădea admitere serioasă, faptul că examenele și referatele nu aveau deloc caracter formal și mai ales, faptul că teza se dezbătea în catedră, dar se dezbătea cu adevărat, oferea cât de cât garanțiile că nici doctorandul nu este un bou și nici că teza nu este hârtie igienică de șters cu ea la c-u după o criză de diaree zgomotoasă, lichidă și de durată.
Acum, politica porților deschise de la doctorat și pentru conducătorii științifici și pentru doctoranzi, ca în vremurile de început ale comunismului când facultățile se făceau pe puncte, a generat eliminarea criteriilor de selecție și numai cine nu vrea nu este cconducător de doctorat sau doctorand. Numai așa se explică dezinteresul absolvenților de mare calibru de a urma stagii doctorale, lăsând locul aparițiilor de situații dintre cele mai bizare. Dacă pentru a repara o mașină se plătește meseriașu, dacă pentru a prepara un cozonac este plătit cofetarul, cel care face o teză de doctorat pe bani, nu are niciodată interes să facă treabă de calitate, pentru că cel ce obține titlul de doctor pe un produs plătit, la care nu a contribuit, va beneficia de ceea ce nu beneficiază nici proprietarul mașinii reparate și nici cel care mănâncă din cozonac, adică va avea infionit mai multe avantaje. De aceea, o teză de doctorat făcută de altcineva nu va avea nici pe departe acel nivel de calitate care să o facă să treacă de filtrele impuse, căci nimeni nu pierde atât de mult timp pentru a face ceea ce se vinde cu mult sub prețul de producție, dacă s-ar lucra cinsitit, adică, undeva la peste 1.000 kg lingouri de aur pur, per teză elaborată ca lumea.


(20 ianuarie 2022)

LACOSTE doarme?

 Îmi aduc aminte când un fotbalist mioritic atunci când a fost prins drogat, COCA COLA a reziliat contractul cu fotbalistul. Acum, când Novak DJOCOVIK apărea în situațiile jenante, purta tricouri cu crocodilul, simbolul brandului LACOSTE. Nu sunt sigur dacă firma LACOSTE îmbrățișează poziția tenismenului sau nu. 
Cred că se va disocia de Novak DJOCOVIK și dacă el pierde contractul acesta cu o mare firmă de materiale sportive scumpe, cred că va avea probleme financiare într-un viitor foarte apropiat, căci și alți sponsori se vor retrage din activitățile lui Novak DJOCOVIK indiferent de natura acestor activități. Am zis undeva că este începutul sfârșitului pentru Novak DJOCOVIK. 
Să nu uităm că guvernele au mers pe vaccinare.
Să nu uităm că federațiile depind financiar de guverne
Să nu uităm că marile competiții sportive se desfășoară dacă și numai dacă sunt agreate de guverne.
Să nu uităm că voința guvernelor va fi și voința organizatorilor de mari turnee de tenis.
Consecința este una singură: lui Novak DJOCOVIK i se vor trânti ușile-n nas.

(20 ianuarie 2022)


Obsesia exagerată a părinților cu copii unici

În ziua de azi, foarte multe cupluri devin părinți cu copii unici din motive precum:
- nu există și o altă posibilitate fizică,
- împărțirea averii este o problemă,
- egoismul copilului de a diviza dragostea,
- comoditatea de a munci mai mult.
În acest context, este creată premisa părinților de a vedea în unicul lor copil pe:
- cel mai deștept copil,
- cel mai frumos copil,
- cel mai talentat copil,
- cel mai eficient copil,
- cel mai spiritual copil,
- tânărul de succes permanent,
- premiantul întâi al clasei,
- vedeta clasei.
Părinții copilului unic fac tot ce depinde de ei și chiar mult mai mult pentru a-l ajuta să se poziționeze în mod artificial pe poziția celui mai bun.
Ei rezolvă problemele de matematică ale copilului, primite la școală.
Ei desenează tema primită de copil la clasă.
Ei concep referatele la literatură pe care copilul trebuie să-l prezinte la ora de clasă.
Ei merg la ședințele cu părinții și caută să-și susțină copilul.
Ei fac și pe dracul în patru să influențeze obținerea de note maxime, dar nemeritate, la toate disciplinele.
Ei scutesc odrasla de sport pe motiv că sportul micșorează media.
Apar însă și momente ale adevărului, în care copilul cu rezultate de excepție nu se mai poziționează primul într-o competiție la care participă și alți copii cu aceeași pregătire cu a lui. La olimpiade, copilul protejat excesiv de părinți pentru a fi numărul unu în colectivitatea sa, fie nu participă, fie obține rezultate modeste. Și la admiteri la facultăți cu pretenții, acest copil, va avea surprize neplăcute. Crearea unei imagini deformate despre sine, are efecte nefavorabile, căci însuși copilul nu va avea rezultatele dorite de părinți în momentele cheie, precum căsătoria.
Nimeni nu trebuie să le spună acestor părinți că greșesc, pentru că ei interpretează altfel orice mesaj. Ei cred că doar invidia este elementul care-i mână pe alții să le spună că trebuie să-l lase pe copil să se dezvolte natural și nu să fie dominat de ambițiile absurde ale părinților. Eu așa am procedat, deși am văzut desene perfecte făcute de copii, iar când mi-am exprimat dorința de a-mi desena și mie ceva cu autograf, să pun în ramă la mine acasă, copilul doar știa să mâzgălească vreo câteva linii. La fel și în cazul unui copil excelent la matematică, în momentul în care mă tachina, i-am scris o expresie de aritmetică simplă și am văzut că nu știa ordinea operațiilor când deja lucra cu radicali și logaritmi.
M-am resemnat, am mers mai departe de laudele părinților și ale copilului, continuând să-mi beau în liniște cafeaua, căci eram musafir și trebuia să mă simt bine. Alții sunt cei care trebuie să facă ierarhizarea corectă, așa cum fiecare dintre noi e pus la locul lui de către viața neiertătoare.



(19 ianuarie 2022)

Tuesday, January 18, 2022

De la scrieți băieți, numai scrieți, la plagiați băieți, numai plagiați...

Plagiatul este sport național pentru peze de doctorat datorită faptului că:
- mirajul de a fi doctor în științe este imens,
- fac doctorate oameni care nu au timp de așa ceva,
- conducătorii de doctorat sunt iresponsabili,
- nu există sancțiuni dure pentru a-l combate,
- unii nici nu conștientizează că plagiatul e hoție,
- hoțul neprins e negustor cinstit.
În anul 2003 nu se făcea analiza originalității cu un software a tezelor de doctorat și de aceea au scăpat tezele de doctorat plagiate ca fiind originale. Eu nu spun că Nicolae CIUCĂ a plagiat, pentru că nu există:
- teza de doctorat,
- paginile plagiate,
puse în paralel pentru a se vedea că așa stau lucrurile. Îmi amintesc că aveam un doctorand care inclusese în teza sa de doctorat vreo 3 pagini dintr-un articol și analizorul automat de originalitate le-a identificat ca fiind autoplagiat, drept care respectivul le-a eliminat și a pus în locul său alte chestii cu adevărat originale. Și cele 3 pagini ale lui erau tot originale, dar erau deja publicate de autorul tezei mai înainte. Cu atât mai grav este dacă se pun în oglindă paginile tezei lui X cu pagini identice dintr-o lucrare a lui Y, lucrate publicată anterior. La noi, nu există niciodată lucruri foarte clare. La noi există comisii de analiză care nu dau niciun rezultat categoric, ori că că, ori că că.
După cum l-am văzut eu pe Nicolae CIUCĂ, am mari dubii că este plagiator. Acolo este altceva. Ochii lui îmi dau senzația de un tip inteligent și nu prea cred că s-a dedat la o astfel de manevră. Eu știu că prima cheswtie pe care mi-a spus-o conducătorul meu de doctorat a fost aceea de a nu plagia. El era format la școala germană de știință și acolo plagiatul era mai ceva decât o crimă.

(18 ianuarie 2022)
 

Monday, January 17, 2022

Să analizăm filmul Cuibul de viespi

 La un moment dat, am crezut că nu e vorba de transpunerea cinematografică a piesei Gaițele de Alexandru KIRIȚESCU, cu scenariu de Horea POPESCU, căci cum curgea acțiunea nu mă ducea spre piesă, care a fost măcelărită de scenarist. Numai personajele păreau de acolo.
Deși garnitura de actori era superbă, mare mi-a fost mirarea să văd că nu era nici teatru filmat, nici film, ci un amalgam de ceva ce se vedea în filmele anilor '30, când minusurile de decoruri și limitele de a deplasa aparatul de filmat în natură, aveau drept consecință fragmentări aiuritoare de ritm și de acțiune, iar spațiile erau absolut convenționale.
Filmul a fost realizat în 1987 de regizorul de teatru Horea POPESCU, deci o explicație a convențiilor de teatru regăsite în film există.
Actorii, săracii de ei, Tamara BUCIUCEANU, Coca ANDRONESCU, Ovidiu Iuliu MOLDOVAN, Gheorghe DINICĂ, Ileana STANA IONESCU, Maria PLOAE, Marin MORARU, Viviana ALIVIZACHE, Tora VASILESCU, dar și alții, s-au zbuciumat să facă ceva, dar au reușit doar 51,3% din cauza contextului bizar, nefiresc și parțial profesional al managementului.
Eu am văzut piesa Gaițele la Național cu o distribuție Draga OLTEANU, Cezara DAFINESCU, Florin PIERSIC, Marin MORARU, Gheorghe DINICĂ, Coca ANDRONESCU, Ileana STANA IONESCU și alții, ceea ce m-a făcut să compar cu filmul, căci piesa jucată la Sala Icoanei, mi-a plăcut enorm. Regia a fost tot a lui Horea POPESCU, ceea ce a justificat imposibilitatea de a se rupe te piesă, pentru o reinterpretare absolut nouă, care să fie fil-film și nu teatru filmat în secolul al XX-lea.
Deci, pe o scară de la 1 la 10 eu am dat nota 6(șase), căci nu am regăsit replica Anetei DUDULEANU: am trăit să mă văd și moartă.



(17 ianuarie 2022)

Sunday, January 16, 2022

Ceea ce am zis că se va întâmpla, s-a întâmplat

Cine dă o căutare la mine pe blog cu Novak DJOKOVIC va vedea că am spus cu mult timp înainte care va fi deznodământul acestui episod. Eu știu cam cum stau lucrurile în Australia. Acolo nu se lucrează cu jumătăți de măsură. Acolo, ori e albă, ori e neagă. Nu e loc de tocmeală. Reamintesc celor care nu știu, că celor care sunt imigranți nu li se tolerează nicio licență poetică. Ei trebuie să respecte regulile locului și punct.

Acolo există proceduri, legi, regulamente simple, clare, fără interpretări ca să scoată cineva ce vrea din text, după bunul său plac. De aceea, soluția a fost predictibilă în cazul lui Novak DJOKOVIC și dacă ar fi fost pe Dâmbovița, precis se găseau Ț indivizi care să forțeze încălcarea legii și să-l scoată vinovat pe ministrul care s-a opus intrării tenismenului în țară. Să reamintesc cum prostituata care a prestat ilegal, s-a adresat la poliție că a servit un client cu uniformă și nu i-a plătit pentru prestație, accentul dâmbovițean fiind orientat nu spre ilegalitățile celor doi, ci spre partea pecuniară a înșelăciunii. 



(17 ianuarie 2022)

Novak DJOKOVIC și începutul sfârșitului

Nu am de unde să știu ce ar fi făcut  tenismenul Novak DJOKOVIC la Australian Open, dar știu că:
- Novak DJOKOVIC are 35 de ani și un tenisman nu joacă până la 100 de ani,
- Novak DJOKOVIC a câștigat Australian Open de 9 ori,
- Novak DJOKOVIC nu este vaccinat,
- Novak DJOKOVIC s-a încurcat în propriile-i inexactități,
- guvernul australian nu operează cu nuanțe de gri.
În acest context, lui Novak DJOKOVIC i s-a refuzat viza de intrare, va face cale întoarsă și a ieșit destul de șifonat din toată tărășenia. El a crezut că este mai presus de lege, de reguli și de proceduri. S-a înșelat. Nu degeaba s-a zis că e balcanic, pentru că aici în Balcani s-ar fi găsit o portiță să i se dea voie să joace lui Novak DJOKOVIC, căci e marele Novak DJOKOVIC și banul e ochiul dracului.
Novak DJOKOVIC a ieșit din scenă destul de urât, deși milioanele sale nu sunt miliarde pentru a-și permite luxul să facă astfel de ghidușii. Nu cred că ponderea banilor din reclame este neglijabilă în cazul lui Novak DJOKOVIC și de aceea cred că niciun sponsor nu vrea să-și lege numele de un ratangiu al Australian Open, mai ales că s-a făcut atât tam-tam. Îmi amintesc cum culturistul Kai GREEN a avut dificultăți insurmontabile la Mr. Olympia datorită unor chestii deloc compatibile cu spiritul conservator al unor culte religioase, mai ales că au și apărut poze cu o portocală aiurea. Tot piedici va întâmpina și Novak DJOKOVIC, deși crede el că are sacii în căruță. Totuși apusul carierei unui tenismen este după 40 de ani, ceea ce înseamnă că Novak DJOKOVIC va avea 5 ani foarte dificili, căci are pe frunte ștampila de mincinos indisciplinat și încăpățânat, chiar dacă talentul clocotește în el.

(16 ianuarie 2022)

Saturday, January 15, 2022

Oamenii folosesc des cuvântul negru

În vorbirea românului, cuvântul negru apare în diferite construcții uzuale, ceea ce arată că acest popor are capacitatea de a prezenta lucrurile într-un mod cât mai sugestiv. Voi exemplifica modalități de a construi propoziții cu acest cuvânt, fără a arăta că totul se orientează către o limbă de lemn.
Despre un om rău se spune că este negru la suflet.
Când un om este lovit peste față, vede negru în fața ochilor.
Când se vorbește despre părul negru al unei persoane, acesta este asemănat cu pana corbului.
În diete se recomandă consumul de pâine neagră.
Pe piața bijuteriilor la mare preț se află atât perlele negre, cât și diamantele negre.
Alexandre DUMAS a scris romanul  Laleaua neagră, iar STENDHAL a scris romanul Roșu și negru.
Regizorul Bob RAFELSON a realizat în 1987 filmul Văduva neagră (Black Widow).
Unui om cu unghiile neîngrijite i se spune că are negru sub unghii.
Un om care a suferit un necaz mare,  are fața întunecată și este negru de supărare.
Despre un câine foarte rău se zice că este negru în cerul gurii.
Despre obiecte se spune: limuzină neagră, pantofi negrii, geantă de piele neagră, cerneală neagră.
Când o cămașă este nespălată, se zice că are gulerul negru de murdărie.
În vremurile de demult, când minerii ieșeau la suprafață, aveau fața neagră ca tăciunele.
Când vântul bate peste un foc deschis ridică nori negri de funingine.
Despre o persoană se spune că are părul negru ca smoala.
Când cineva așteaptă o soluție se gândește că decidentul n-o avea sufletul chiar atât de negru.
Când se face referire la continentul african se folosește construcția Africa neagră.
Pentru a nu se mai face diferențiere între persoane după culoarea pielii se va spune de negru că este vorba de un afro-american, iar despre un locuitor dintr-o țară africană că este african și toată lumea va înțelege despre ce este vorba. Acum societatea a evoluat foarte mult  și aspectele legate de înfățișare nu mai trebuie luate în considerare sub nicio formă, dar trecutul a fost cum a fost, el nu se schimbă și toți pașii care se fac se referă la viitor. Istoria trebuie lăsată nemodificată, căci nimic din ceea ce s-a petrecut cândva nu are cum să reînvie pentru a fi schimbat. Modificările sunt numai în mintea noastră pentru a ne minți frumos.

(15 ianuarie 2022)


Friday, January 14, 2022

Ce mai știm despre Mihai TRĂISTARIU

Normal, despre Mihai TRĂISTARIU ar trebui să știu:
- ce cântece a mai compus,
- la câte concerte a participat,
- ce premii a mai luat,
- care sunt ultimele clipuri,
- cu ce trupe colaborează,
- când vine pe National Arena.
Nu este chiar așa pentru că Mihai TRĂISTARIU are grijă să ne spună:
- cum stă cu implantul de păr,
- despre o iubită de-a lui de 20 de ani,
- cât costă factura la curent pentru școala de muzică,
- ce mai face fratele său,
- cum îi merg afacerile cu chiriile și taxiurile.
Un interpret de muzică ușoară sau cum s-o numi stilul pe care-l practică Mihai TRĂISTARIU trebuie să aibă alte preocupări, exclusiv de muzică, pentru a se numi vedetă autentică, dar Mihai TRĂISTARIU văd că are alte preocupări, despre care vorbește în aparițiile la Tv. dacă ar avea hituri, dacă ar fi prezent pe Youtube, cu siguranță că televiziunile l-ar invita să doar cânte, nu să spună 90% din timp diverse chestii picante din viața sa și cel mult 10% să mimeze o melodie, playback desigur.

(15 ianuarie 2022)

Situații incredibile, dar adevărate, pentru că...

 Apar în ultimul timp la televizor foste glorii ale scenei românești sau ale concertelor sau ale filmelor de demult, care vorbesc despre pensiile lor jenant de mici. Noi românii avem niște proverbe precum:
- fă-ți vara sanie și iarna căruță,
- cum îți așterni tot așa și dormi,
- nu lăsa pe mâine ce poți face azi.
Am văzut la televizor o distinsă cântăreață de muzică populară care vorbea de pensioara ei ce nu depășea 1.500 lei. Mi-am adus aminte de un foarte bun prieten care-și căsătorea fiica și a dorit să o aducă la nuntă pe doamna cu pricina, să cânte câteva ore. Spunea bunul meu prieten că dialogul cu respectiva cântăreață a început de la 10.000 USD, în vremea când un profesor universitar câștiga salariu de sub 500 USD lunar. Bineînțeles că prietenul meu s-a văzut depășit de situație, dar a mers la o nuntă unde i s-a oferit doamnei o sumă apropiată de 8.000 USD și a negociat cu un alt cântăreț pentru 2.000 USD să cânte toată noaptea la nunta fiicei sale. Cântărețul a fost excelent, după gusturile mele, dar nu-l știam nici de pe discuri, nici de la radio și nici de la televizor. 
Oamenii au câștigat bani frumoși din:
- filme,
- concerte,
- nunți,
- chefuri,
- botezuri,
dar au evitat plata contribuției pentru pensie și s-au văzut în situația ca la bătrânețe să se găsească în această situație delicată, așteptând ca altcineva să facă în locul  ceea ce ei trebuia, adică să-și plătească dările către stat pentru a contribui la fondul de pensii și să aibă la bătrânețe o pensie decentă. Le-a fost foarte convenabil să trăiască bine la tinerețe, fără să se gândească la anii grei și urâți ai vârstei a III-a.
Mi se pare aberant că statul nu intervine energic pentru a-i forța pe managerii de la firmele private  să-și pună salarii cu mult mai mari decât salariul minim pe economie, căci aceștia vor deveni abonați la mila publică la bătrânețe, lucru ce este de evitat prin creșterea contribuțiilor la fondul de pensii în defavoarea unui lux exorbitant, dar temporar. N-ar mai trebui să existe bani nefiscalizați care acum apar sub formă de onorarii. Conceptul de onorariu trebuie să dispară. Tot ce primește o persoană este salariu și trebuie să se regăsească în el contribuții la toate fondurile. Ocolirea dărilor către stat duce la situațiile jenante când actori mari, cu roluri principale în filme, care au încasat sume uriașe, acum sunt doar niște pârliți care stau cu mâna întinsă la banul public și se vaită că statul nu are grijă de ei, căci ei sunt niște valori.


(15 ianuarie 2022)

Thursday, January 13, 2022

Proiecte, evenimente și etcetera

 Cum deschizi aparatul, musai apar așa-zisele noastre vedete care se laudă cu:
- proiectele la care lucrează,
- evenimentele la care participă,
- hiturile pe care le lansează,
- rolurile pe care le interpretează,
- tablourile vândute,
- cărțile publicate,
dar care nu menționează exact cum stă treaba cu conturile din bancă, mai ales că trebuie să vorbească de sume fiscalizate. Știu numai că atunci când ajung în pensie, vedetele au pensii ridicole, căci nu au cotizat, în principal datorită faptului că au încasat bani la negru sau au încasat venituri fără a plăti corect dările de la stat, mergând pe salariul minim pe economie.
Datorită faptului că economica noastră este o economie în care peste 40% sunt neîncasări din TVA, rezultă cu claritate că fiecare se descurcă cum poate, vorba românului. 
Unii cântă la nunți și nu plătesc impozite.
Unii cântă la aniversări sau chermeze private și nu plătesc impozite.
Unii joacă cu diferite ocazii și primesc banul grămadă fără a plăti impozite.
Cine vorbește despre proiecte, de fapt vorbește de un set de activități care are ca obiectiv realizarea unui produs artistic, din care speră să obțină un venit din difuzare, din accesare sau din vânzarea de còpii.
Uneori se mai zvonește că vor fi puși maneliștii să plătească impozite, căci sunt iritați unii ștabi când văd clipuri cu cântăreți de manele care strâng banii cu fărașul pe la botezuri sau își etalează aurul sau grămezile de bani. Lumea nu înțelege că multe dintre acele imagini sunt butaforie, nimic altceva și că maneliștii chiar dacă au câștiguri, nu se scaldă în bani, iar dacă au câștiguri, toți banii lor sunt nădușiți și nu de puține ori ei îndură lucruri pe care nici dușmanilor lor nu le doresc.
Românul are defectul acela de a se lăuda. El zice că în America e mare sculă pe basculă, că e milionar deși face foamea. El și acasă tot vrea să pară ceea ce nu este, căci aici banul se face al naibii de greu. Peste cine a dat pleașca, precis i-a crescut în grădină un copac cu crenzi care în loc de frunze au bacnote de 100 sau 200 de euro, iar dacă e cumva altoit, bacnotele-frunză sunt de 500 de euro.

(14 ianuarie 2022)

Vedetele la noi au ceva complementar

 
În lumea civilizată, vedeta este o persoană care știe să facă ceva onorabil prin care reușește să adauge în conturile personale sume care au o cifră diferită de zero în față, urmată de cel puțin șapte de zerouri. Nu este în niciun caz vedetă o persoană care:
- nu știe să facă ceva din care să câștige bani,
- se evidențiază doar prin scandaluri,
- nu are în conturi zeci de milioane de euro,
- nu are prin ce să stârnească interesul publicului prin talentul său,
- are venituri din colaborări că e vedetă mai mari decât din meseria sa.
Dacă X are colaborare cu o televiziune și încasează pentru că moderează o emisiune 10.000 euro dar din meseria pentru care este considerată vedetă câștigă 2.000 de euro, X nu este vedetă, căci meseria care a propulsat-o nu o consacră financiar.
Ronaldo este vedetă pentru că este fotbalist și din contractul său la club câștigă 30 milioane de euro de la Juventus Torino, iar din postările pe rețele de socializare câștigă 1,5 milioane de euro. Și cântăreții care umplu stadioane sunt vedete pentru că au câștiguri de milioane de euro din vânzarea de bilete ăentru meserioa pe care o practică. Cântăreții care câștigă din concerte finanțate de primării unde publicul nu plătește bilete nu sunt vedete.
Pe meleagurile noastre mioritice unde toată lumea este vedetă, am mari dubii c vreuna dintre persoanele cu aere de vedetă îndeplinește condiția enunțată mai sus. Sunt diferite persoane arondate televiziunilor și nu mică mi-a fost mirarea să văd că la spectacolele de Revelion 2022  se vedea cu ochiul liber cine este și la ce televiziune este sclav, din moment ce nu apare la o altă televiziune prin exclusivitatea din contractul semnat, prin care și-a pierdut libertatea de mișcare.

(14 ianuarie 2022)

Cristian GHINEA este un superficial incurabil

Cristian GHINEA, cel care a coordonat elaborarea PNRR este un individ care a absolvit la 23 de ani Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, unde am mari dubii că ar fi urmat cursuri de:
- macroeconomie,
- econometrie,
- contabilitate,
- statistică,
- microeconomie,
- planificare,
pentru a dobândi cunoștințele necesare coordonării unui proiect așa de mare, de complex și de important cum este și PNRR. L-am ascultat în seara de 12 ianuarie la postul Tv DIGI-24 și m-am îngrozit la prostiile pe care le debita acest individ de o superficialitate inimaginabilă. Dacă ceea ce zice el că a făcut ca produs finit sub forma unei propuneri acceptate de UE a PNRR pentru România, este bun, rămâne de văzut. Dacă era așa de bun, mă întreb în sinea mea cea interioară, de ce nu a fost public și de ce a trebuit făcut cunoscut unor cercuri destul de restrânse, doar la presiuni externe. În opinia mea, un superficial nu avea cum să se înconjoare decât de indivizi la fel de superficiali și în acest context, construcția realizată nu avea cum să iasă una măcar bunicică. Viața va arăta că:
- acest PNRR este irealizabil pe elemente concrete,
- se vor cheltui integral doar banii de consultanță,
- restul de obiective concrete nu vor depăși 30%.
Nu-l recomanda nimic pe Cristian GHINEA pentru a coordona realizarea unei construcții cum este PNRR pentru România, căci el s-a ocupat de chestii minore și nu avea expertiza necesară, căci una este să faci și să coordonezi proiecte de sub 30 milioane de euro și cu totul altfel stau lucrurile când este vorba de proiecte de 100 de ori mai complexe. saltul a fost prea mare în raport cu resursele de care dispune Cristian GHINEA și pălăria a fost prea mare pentru țeasta sa, i-a căzut pe ochi, n-a mai văzut nimic și a ieșit un PNRR care a fost aprobat de niște indivizi care-i seamănă perfect din toate punctele de vedere, mai ales din cel al îmbuibării.


(13 ianuarie 2022)

Wednesday, January 12, 2022

De ce nu avem concurenți la campionatele de patinaj

În vremurile de demult mai apărea câte un român rătăcit la câte un campionat european de patinaj, care se situa unde va pe poziția ultimă sau în cel mai bun caz pe penultima poziție a clasamentului. Nu este de mirare că sportivii români nu excelează în acest sport pentru că:
- lipsesc patinoarele cu activitate permanentă tot anul,
- pentru a obține performanță trebuie multă, chiar prea multă muncă,
- accidentările sunt destul de severe și sportivii evită acest sport,
- disciplina nu este punctul forte al locuitorilor mioritici,
- nu este un sport bănos și facil ca fotbalul, ba din contră, cere mănâncă bani.
Față de alte sporturi unde se vorbește de tradiție, în patinaj tradiția lipsește și este extrem de dificil de a o lua de la zero, chestiile organizatorice și de birocrație fiind esențiale în sufocarea oricărei inițiative. La nivelul de sărăcie din spațiul carpato-danubiano-pontic, a avea un patinoar operațional pe toată durata unui an calendaristic, este:
- o utopie,
- o excentricitate,
- o aberație,
- un lux, 
- o porcărie,
în condițiile în care cu banii pentru a face așa ceva s-ar construi X paturi de spital, ar fi hrăniți Y copilași, s-ar construi W garsoniere și transformările ar continua până la a-i înduioșa și pe cei mai optimiști, pentru a refuza un astfel de demers.
Fără un patinoar permanent, nu există sport de performanță, drept care fără condiții materiale adecvate nu vor exista nici antrenori entuziaști, nici coregrafi dedicați și nici tineri care să pornească pe drumul practicării patinajului, unde sacrificiile sunt imense, iar laurii victoriei sunt extrem de îndepărtați. Toată lumea preferă un fotbalist mediocru, bețiv, netalentat, ineficient, unui tânăr care se zbuciumă pe gheață și care dacă apare într-o competiție, este pe poziția 32 sau 31 sau 30 din 32 de competitori. El este singur acolo într-un clasament, pe când în fotbal, rezultatul se împarte la cei 11 jucători.
Având în vedere că noi ne considerăm cei mai tari în toate, am mari dubii că vom accepta ca vreo 10 - 15 sportivi să meargă undeva unde este o școală de patinaj artistic, fabrică de campioni olimpici pe bandă rulantă, pentru că n-au ei ce să ne învețe pe noi, cei care ne-am născut de le știm pe toate și așa vom rămâne ce am fost în patinaj și mai mult decât atât, adică niște zerouri, cel mult barate.

(13 ianuarie 2022)






Testarea aplicațiilor WEB

Testarea aplicațiilor WEB e cu totul altceva decât testarea altor aplicații pentru că:
- sunt accesate de foarte mulți clienți,
- generează acțiuni de alocare de resurse,
- cu unele se fac plăți efective,
- reprezintă bază de informate,
- rezolvă probleme, iar rezultatele se folosesc efectiv,
- se ia de bun ce se oferă, fără verificare.
Este o problemă de morală efectuarea unei testări:
- complete,
- responsabile,
- corecte,
- atotcuprinzătoare,
- transparente.
Numai o aplicație temeinic testată trebuie postată, iar dacă sunt rezerve, trebuie să se creeze contextul schimbului de mesaje cu utilizatorii pentru a efectua corecțiile care se impun.
Dacă vreau să realizez o aplicație WEB pentru împărțirea a doua numere trebuie:
- să specific domeniile de apartenență a celor două numere,
- să validez dacă șirul  e nenumeric și trebuie să dau mesaj de eroare,
- să tratez distinct cazurile particulare cu mesaje,
- să verific pe multe cazuri și că mă conving că sunt corecte câturile,
- să mă asigur că se reia împărțirea de ori câte ori doresc,
- să mă asigur că toți cei care accesează aplicația vor fi mulțumiți.
Dacă introduc un șir nenumeric trebuie să primesc mesaj adecvat și să fiu lăsat să continui introducerea unui nou șir.
Dacă deîmpărțitul și împărțitorul sunt nuli să se tipărească un mesaj că este vorba despre o nedeterminare.
Dacă împărțitorul este nul și deîmpărțitul este nenul să primesc mesaj și că rezultatul este plus sau minus infinit.
Trebuie să se precizeze dacă se face rotunjiri.
Trebuie să am posibilitatea să aleg nivelul de precizie al operației de împărțire.
Niciun detaliu nu trebuie lăsat la voia întâmplării, căci o aplicație WEB compromite nu pe autor, ci întreg portalul unde este postată.
Undeva, trebuie să existe un buton unde să se spună câteva detalii legate de modul în care s-a efectuat testarea aplicației, garanțiile legate de calitatea rezultatelor fiind esențiale. Chiar dacă aplicația WEB a fost auditată, informațiile legate de acest proces trebuie prezentate în clar.


(12 ianuarie 2022)

Tuesday, January 11, 2022

Aplicațiile informatice prietenoase

O aplicație informatică este prietenoasă, dacă și numai dacă:
- se folosește din prima, fără rateuri,
- nu necesită reintroducerea de date deja introduse cândva,
- rezolvă exact ceea ce dorește utilizatorul,
- oferă spre vizualizare toate rezultatele așteptate de utilizator,
- îl ajută pe utilizator ca efortul său să fie minim,
- evită enervarea utilizatorului din lipsa mesajelor de ghidate,
- păstrează din fluxurile cu care utilizatorul e obișnuit,
- vocabularul său este deja cunoscut de utilizator,
- utilizatorul său primește o doză mare de confort și încredere.
Am văzut aplicații informatice despre care am crezut că au fost scrise exact pentru mine. Am văzut aplicații informatice care presupuneau ca eu să fiu mare profesionist în domeniul financiar și de taxe, drept care am fugit de ele ca dracul de tămâie. Am văzut aplicații care mă puneau să reintroduc tot felul de date despre mine, ca și cum atunci le foloseam pentru prima dată. Am văzut aplicații informatice execrabile, construite doar să arunce prafuri în ochi utilizatorilor, deși nu ofereau nimic dintr-un singur click sau cel mult două. O aplicație informatică devine prietenoasă dacă cel ce o proiectează:
- studiază tipurile de utilizatori,
- identifică problemele pe care utilizatorii doresc să le rezolve,
- reconstituie cuvintele de bază ale vocabularului utilizatorilor,
- stabilește datele de intrare absolut necesare,
- structurează rezultatele pe care utilizatorii le așteaptă.
Să zicem că dorim să plătim taxe și impozite. Vom merge acolo unde se lucrează la această problemă și stabilim grupul țintă, adică persoanele care plătesc taxe și impozite. Vom cere ca aplicația informatică să fie astfel construită încât orice om, oricât de puțin familiarizat cu calculatorul, dacă are acces la Internet, să fie în stare să-și plătească taxele online, fără nicio dificultate, din prima.
Când este accesată aplicația, utilizatorul va privi un text care spune ce face aceasta și el va selecta dacă este sau nu utilizator nou.
Dacă este utilizator nou, trebuie să-și facă un cont. Se știe că băncile virtuale fac acest lucru și se manipulează acolo bani, chiar mulți bani și de aceea problemele stupide legate de securitatea aplicației trebuie depășite instantaneu.
După deschiderea contului, utilizatorul folosind o parolă, are acces la problemele pe care aplicația le rezolvă.
Să zicem că vrea să plătească impozite. Dă click și îi apare o listă cu impozitele pe care trebuie să le plătească. Utilizatorul selectează ce vrea să plătească și pe măsură ce selectează, se calculează un total. Dă click pe butonul PLĂTEȘTE și acolo folosind un flux comun plăților face plata, după care se revine la meniul unde sunt înșirate problemele. 
Am văzut că multe aplicații au butonul de deconectare pus aiurea sau chiar nu există și de aceea le consider greșite, neprietenoase, chiar oribile.
Numai informaticienii nepricepuți, cu dispreț față de clienții lor construiesc aplicații informatice neprietenoase, proaste, îngrozitoare, nefirești și ocolite, ceea ce face ca procesul de digitalizare să fie extraordinar de încetinit, chiar dacă există bune practici și se bagă bani la greu în digitalizare.

(11 ianuarie 2022)

Monday, January 10, 2022

Epopeea lui Novak DJOKOVIC nu s-a terminat încă

Novak DJOKOVIC   se află într-o situație absolut bizară datorată bâlbelor oficialilor australieni.
Novak DJOKOVIC trebuia întrebat dacă este vaccinat.
Dacă Novak DJOKOVIC nu dădea răspunsul până la o dată era considerat neinvitat.
Dacă Novak DJOKOVIC dădea răspuns că nu este vaccinat, nu i se oferea invitație.
Dacă Novak DJOKOVIC oferea documentul că e vaccinat, i se trimitea invitație.
Fără invitație, Novak DJOKOVIC nu primea viză de Australia.
Nu s-a întâmplat nimic din toate aceste lucruri clare și toți au dat-o-n bâlbă.
Bâlbele cu Nr. 1 mondial, goana după profit, i-a făcut pe oficiali să pice în plasa propriei prostii și nehotărâri. Îmi aduc aminte că acum mulți ani, la o nuntă de oameni sărmani, s-au dat invitații și era anunțată Maria LĂTĂREȚU că va cânta la acea nuntă. Tata și mama erau nași și au rămas perplecși când au citit invitația pe care o soră a mea a adus-o de la o prietenă a ei. A venit la nuntă puhoi de oameni s-o vadă pe Maria LĂTĂREȚU, care n-a venit. Dar a fost spectacolul și curiozitatea. Se povestea cum a fost nunta Mariei CIOBANU cu Ion DOLĂNESCU din punct de vedere agricol, căci lumea s-a bulucit să-i vadă, distrugând tot ce i-a ieșit în cale. Așa și cu Novak DJOKOVIC, care doar prin prezența sa, ar fi vândut mii și mii de bilete la prețuri babane. Acum, această așteptare face ca prețurile să crească. Dacă vânzările au depășit cota planificată, Novak DJOKOVIC nu va primi viză. Dacă din punct de vedere economic primirea vizei de către Novak DJOKOVIC înseamnă profit, i se va da, cred unii.
În opinia mea, unde nu este intransigență în aplicarea regulilor, e grav. Australienii au un guvern care are legi pe care le aplică și nu permite niciunui străin care vrea să se stabilească în Australia să vină cu tradițiile lui și să schimbe ceea ce deja e stabilit prin legi, intransigența fiind maximă. Eu cred că Novak DJOKOVIC nu va primi viză. Ironiile la adresa comportamentului balcanic arată tocmai diferențele de intransigență și cum nimeni nu e deasupra legii acolo, nu ca aici, nici Novak DJOKOVIC nu va face excepție, oricât am vrea noi să credem, dar 80% din populația Australiei ar fi indignată în caz contrar.
Eu sunt vaccinat și sunt adeptul că dacă stabilești reguli perfecte, le aplici fără nicio excepție. Nu am drepturi în plus doar că m-am vaccinat. Sunt egal cu toți ceilalți. A fost opțiunea mea și gata. Cine face regulile să și le asume, cu bune dar mai ales cu rele, căci a reduce drepturile oamenilor fără bază legală, e nasol rău de tot. Oamenii nu trebuie umiliți, nici discriminați și nici  sancționați, dacă vor să fie liberi. Atât timp cât fiecare înțelege cum crede el libertatea și luptă pentru ea, am toată admirația pentru aceștia. Toate excepțiile sunt incluse în actul ce definește regulile. Dacă regulile nu sunt aplicate, nu trebuie date. 
Îmi aduc aminte de cheful lui Ludovic ORBAN când AURESCU fuma trabuc. Bâlbele nu-și aveau rostul. Dacă nu au fost sancționați cu demiterea, regulile au fost compromise și nu trebuiau date, tocmai că avem constituția care zice glumița aceea, cum că nimeni nu e mai presus de lege. Ha, ha, ha.








(10 ianuarie 2022)

Saturday, January 8, 2022

Îți dai demisia? OK, o accept.

Am văzut mulți tipi care se cred buricul pământului. Îi pui să facă ceva. Nu fac. dacă le reproșezi, crezându-se de neînlocuit, amenință că-și dau demisia.

Ori de câte ori am întâlnit astfel de specimene, am zis că ar fi timpul să se gândească. Ei au insistat. Eu le-am acceptat cererile de demisie. Am mers cu ei să le înregistreze și am rugat să li se dea cât mai repede dezlegarea, să nu mai fie nevoie de 15 zile. 

În toate cazurile, a doua zi sau doar la câteva ore, respectivii au venit bocind, dar și cu neveste sau cu mame, să fie iertați, că gesturile lor au fost necugetate. Le-am zis la toți că nu depinde de mine reprimirea lor, ci de șefii de la vârf. Deci, dacă au acceptul acestora și aceștia dau verde, să fie reprimiți. 

Mai toți au fost reprimiți, dar șefii cei mari i-au călărit după aceea încât toți au regretat gestul necugetat și nu i-am mai auzit zicând la nervi, că-și dau demisia.

Niciodată nu m-am considerat mare sculă pe basculă și am fost conștient că dacă ocup o poziție, sunt alții 1.000 cu mult mai buni decât mine care ar fi în stare să facă ceea ce fac eu de zece ori mai bine decât mine. De aceea nu am zis niciodată că-mi dau demisia. Când mi-am dat-o, mi-am dat-o și gata. Nu am revenit asupra gestului meu că știam ce fac. Știam că rolul meu se încheiase și trebuia să ies din scenă cu fruntea sus.

Văd acum că Alexandru RAFILA tot zice că-și dă demisia. El nu are argumente, nu are o strategie. A fost pus ministru că este moale, că e asemeni unui aluat de cozonaci, din acre un brutar sau un cofetar face fix ceea ce vrea, căci coca așa este, o pui în orice formă vrei. Păcat că cel căruia i-a zis că-și dă demisia, nu l-a pus s-o scrie și să i-o accepte.


(08 ianuarie 2022)

Costurile digitalizării

 Cine crede că digitalizarea se face pe de-a moaca și bătând din palme, se înșeală amarnic. Digitalizarea:
- se face pe o durată de timp îndelungată,
- este o activitate continuă, caci necesită actualizare prin adăugare,
- presupune echipamente performante,
- necesită personal calificat, instruit special pentru a face digitalizare,
- abordarea integrală a problemei de rezolvat,
- înseamnă testare pentru a se certifica nivelul de calitate atins,
- înseamnă proceduri care să asigure corectitudinea și completitudinea procesului.
Dacă dorim să digitalizăm o revistă se procedează astfel:
- articolele în format electronic se regrupează în numere și volume și se postează în online,
- articolele de pe hârtie se scanează, se regrupează în numere și volume și se pun în online,
- se verifică element cu element că totul este bine făcut.
Devine dramatic în momentul în care ni se semnalează o pagină lipsă, o pagină inversată, un text trunchiat, un element nepus la locul său. Corecțiile sunt extrem de costisitoare, dar ele trebuie făcute. În anii din urmă, am fost preocupat de a avea numerele revistei Informatica Economică puse în online. Erau puse foarte multe volume, dar volumele de început ale revistei se găseau doar în format fizic pe hârtie tipărite. A fost nevoie ca acele numere ale revistei să fie scanate și în acest fel s-a reușit ca toate numerele revistei să se afle în online.
Costurile digitalizării presupun:
- achiziționarea de scannere,
- achiziționarea de calculatoare,
- definirea de proceduri specifice,
- instruirea și certificarea personalului,
- derularea procesului de digitalizare,
- verificarea calității outputurilor,
- testarea produsului final,
- lansarea în utilizarea curentă,
- eventualele corecții,
- derularea actualizărilor curente.
Se zice că obrazul subțire, cu cheltuială se ține. Cine nu ia în calcul structurile de costuri de care am amintit aici, se va găsi în situația că are echipamente și nu are personal calificat care să deruleze procesul corect și complet de digitalizare.

(08 ianuarie 2022)

Digitalizare zero în anul de grație 2022

Nu credeam că după doi ani de pandemie digitalizarea să aibă nivelul zero într-o organizație bugetară importantă. Spun că nivelul este zero pentru că:
- nu se dă bon de ordine automat,
- nu se printează documente de pe un site,
- înregistrarea se face manual într-un registru,
- aștepți fără să ai informații,
- ești trimis la un birou unde datele se scriu de mână,
- ți se eliberează documente scrise de mână. 
Totul este ca în anul 1988, împietrit în timp. Există ceva schimbări:
- termopane,
- scaune tapițate,
- linoleum,
- gresie la scări,
- automate de cafea,
- poartă automată.
Inerția este totală. Lipsa de voință în a digitaliza este absolută. În opinia mea, nu este vorba de dorința executanților din organizație de a rămâne pe pozițiile de acum peste 40 de ani, ci lipsa de preocupare de la nivelul managementului în aș-i proteja subalternii. Acum există soluții moderne de digitalizare, în care aplicațiile sunt deosebit de prietenoase și intuitive.
Omul își face cont.
Omul primește docul de control.
Omul selectează problema pe care dorește să și-o rezolve.
Omul completează minimul de date, căci restul se află în baze de date.
Omul trimite fotografii dacă e nevoie.
Omul așteaptă soluționarea.
Omul primește soluția.
Numai dacă e absolut necesar, omul se prezintă la sediul organizației.
Omul primește rezultatul final.
Omul dă o apreciere soluționării problemei sale.
Trebuie pornit de la ideea că digitalizarea costă și nu costă puțin, ci foarte mulți bani. Oricum, digitalizarea trebuie făcută, PNRR are banii pentru digitalizare, trebuie doar luată decizia și adoptate soluții extrem de eficiente, căci cetățeanul este cel care are de câștigat, ca și funcționarul.


(08 ianuarie 2022)

Friday, January 7, 2022

Sidney POITIER și filmele lui

Cine nu a văzut filmele:

  •  The Defiant Ones (Lanțul) din 1958 cu Sidney POITIER și Tony CURTIS
  • Heat of the Night (În arșița nopții)  din 1967 cu Rod STEIGER și Sidney POITIER
  • Guess Who's Coming to Dinner (Ghici cine vine la cină) din 1968 cu Katharine HEPBURN, Spencer TRACY, Sidnei POITIER, Katharine HOUGHTON
  • The Organization (Organizația) din 1971 cu Barbara McNAIR, Sidney POITIER și Gerald S. O'LOUGHIN,
înseamnă că nu a văzut nimic, deoarece filmele adevărate au avut actori adevărați și Sidney POITIER a fost unul dintre ei.

(07 ianuarie 2022)

România sclavagistă de azi

Nu trebuie să ne gândin că trăim în sclavagism datorită faptului că avem 40% analfabeți, că nu avem autostrăzi, ci pentru că acum în anul 2022 avem sclavi.
Sclavii anului 2022 au stăpâni.
Sclavii anului 2022  sunt sclavi cu contract.
Sclavii anului 2022 sunt vânduți și cumpărați în târgul de sclavi.
Sclavii anului 2022 nu au voie să părăsească plantația.
Sclavii anului 2022 sunt împrumutați altui stăpân de sclavi.
Mă refer aici și acum la jucătorii de fotbal. Există contracte de vânzare a jucătorilor de către un club, către un alt club. Stăpânul de sclavi nu mai are numele de stăpân de sclavi, ci de impresar, dar impresarul se poartă ca un stăpân de sclavi. Să nu uităm scena în care stăpâna de sclavi îi arde o palmă peste ochi unui sclav, care era cu mult mai mult decât ea.
Să nu uităm că există o perioadă numită a transferurilor, perioadă care este exact ca o licitație de sclavi, în care unii cer, alții oferă. Față de sclavii de demult, sclavii de azi sunt tatuați, eleganți, au mașini scumpe, dar nu au multe dintre libertățile omului liber. Deși se zice că sclavia este abolită, în România există multe activități unde se practică vânzarea-cumpărarea de oameni și aici nu mă refer la banii ceruți pentru o mireasă de 12 anișori, ci la lucrurile grave tolerate de societatea unde așa-zisul sport profesionist a îmbrăcat demult hainele unei forme noi de sclavie, la care cei interesați să nu vadă, închid ochii.
Statul este cel care câștigă din vânzarea de jucători de fotbal. 
Gurile rele ar spune că această sclavie este una plăcută, liber consimțită. Oricum ar fi, tot sclavie se numește, chiar dacă este drapată cu mătăsuri și catifele și are poleială de aur de 24 de carate. Atât timp cât fotbalistul nu este liber de contract, trebuie să joace cum i se cântă și impresarul se comportă ca un stăpân de sclavi, căci de felul în care-i exploatează pe jucători depinde profitul său.




(07 ianuarie 2022)

Thursday, January 6, 2022

Iancu GUDA un fel de guru la DIGI24

Economistul Iancu GUDA are calificarea necesară pentru a vorbi despre anumite lucruri din zona financiară, pe înțelesul maselor. El a terminat Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, precum și masteratul celebru DOFIN al lui Moisă ALTER.

El apare pe DIGI 24 și ocupă spații ample. Vorbește prea mult și vorbește repede și acordă prea mult spațiu abordărilor teoretice, devenind puțin credibil, ușor enervant, mai ales că îmi aduce aminte de discursurile lui Nicolae CEAUȘESCU.

Dacă s-ar orienta pe probleme mai simple și cu exemple mai multe, ar deveni mai interesant, pentru că fiecare dintre noi vrea să înveșe să-și înmulțească banii.


(06 ianuarie 2022)

Iluzia suspendării președintelui

Două partide și un grupuscul, care luate la un loc nu depășesc 30% din voturile parlamentului, flutură ideea suspendării președintelui. S-a încercat suspendarea lui Traian BĂSESCU în două rânduri și a fost fără succes. Mergând pe ideea că a III-a oară ar fi cu noroc, USR, AUR și aripa ORBAN din PNL se gândesc să pornească procedura de suspendare a președintelui.

N-au învățat nimic nici AUR și nici USR din depunerea documentelor pentru moțiunea de cenzură, moțiune care nu a ajuns în plen pentru că actorii cei mai importanți nu și-au dorit trecerea moțiunii. Când PSD a vrut, moțiunea a intrat și guvernul a picat. Deci cine are mușchi, face, cine nu are mușchi, stă pe bară și-și răcește gura aiurea.

PSD, PNL și minoritățile au treabă acum. Lor nu le arde de suspendări și deci cele 30% voturi nu vor duce la nimic, decât se va face o furtună într-un pahar de apă chioară, fără vreun efect notabil. Nici poporul nu vrea referendum, căci mai importante sunt alte probleme, iar în anul 2022 nimeni nu mai vrea jocuri de imagine sterile, ci acțiuni concrete care să ducă la rezultate palpabile precum autostrăzi, spitale, școli, efecte pozitive în lupta cu pandemia și ameliorarea nivelului de trai.

Președintele IOHANNIS nu este de suspendat, pentru că el stă acolo în pătrățelul său, nu face jocuri, nu este jucător, nu este bârfitor, nu este guraliv, nu este bețiv, nu este miștocar, adică este tipul de bărbat pe care l-am cunoscut în mahalaua copilăriei mele, tip care-l făcea să se deosebească de femeile care-și ridicau poalele-n cap, se bălăcăreau, se păruiau și-și băteau păsărica pe malul șanțului. Din 2014 am retrăit atmosfera copilăriei mele, când bărbații mergeau la muncă, aveau vorba extrem de măsurată și erau discreți, pricepuți, eficienți și hotărâți. IOHANNIS nu joacă rol de tătuc și-mi place teribil de mult.


(06 ianuarie 2022)

TEODOSIE excentricul înalt ieromonah

L-am văzut pe arhiepiscopul TEODOSIE pe când țineam niște cursul la un master de la Universitatea OVIDIUS și prima impresie făcută a fost una oarecare, căci atunci când am dat noroc, a avut tendința să-i pup mâna, gest pe care-l fac numai cu doamnele. Era îmbrăcat în negru și-i flutura un voal negru pe holurile universității. 
Și-a dorit să fie rector și n-a fost.
Și-a dorit să ajungă mitropolit și nu a ajuns.
Mi-l aduc aminte cum mergea flancat de alte fețe bisericești în drum spre DNA.
Mi-l amintesc cu îi ținea trena niște fețe bisericești supuse.
L-am văzut azi în caleașcă sprijinit de o față bisericească.
L-am văzut cățărându-se aproape sprinten pe cisterne pentru a sfinți apa.
Am văzut oameni de 67 de ani cu mult mai sprinteni decât TEODOSIE.
Arhiepiscopul Tomisului a ieșit în evidență prin gesturi ample și controversate, neagreate de superiorii săi, iar discursul său uneori mai contondent, are priză la o anume parte a enoriașilor, dar pe cei mai mulți îi derajează opulența afișată de el în public. Din punctul meu de vedere, arhiepiscopul TEODOSIE al Tomisului este un personaj care dă pată de culoare vie, peisajului tern în care ne ducem viața de zi cu zi în sărăcie, minciună și obscurantism, acum în secolul al XXI-lea, când genetica a devenit regina științelor.

(06 ianuarie 2022)

Cum trebuie să arate o soluție informatică în digitalizarea dâmbovițeană

 Cum trebuie să arate o soluție informatică în digitalizarea dâmbovițeană? Simplu, simplu, simplu. Exact așa cu maraă pretutindeni.
Pasul 01: îți faci cont la instituția cu care vrei să colaborezi și ai aprolă de acces.
Pasul 02: dacă ești client nou introduci toate datele cerute de instituție.
Pasul 03: iei toate elementele de siguranță pe care instituția le dorește.
Pasul 04: accesezi informațiile de care ai nevoie.
Pasul 05: faci selecțiile care crezi că te avantajează.
Pasul 06: pregătești noi fișiere cerute și trimiți.
Pasul 07: efectuezi plăți.
Pasul 08: apeși butonul LOGOUT și ieși din aplicație.
Pasul 09: notezi undeva username și password ale contului creat.
Pe Dâmbovița, mergând pe principiul ca la noi la nimenea, aplicațiile informatice sunt:
- greoaie,
- neprietenoase,
- imposibile,
- incomplete,
- fragmentate,
căci nu țin seama de cetățean, pentru că instituțiile îș consideră pe acesta drept infractor, nenorocit, slugă, tâmpit, care doar trebuie să plătească ceea ce ele impun discreționar. Lipsa de respect și empatie față de cetățean a făcut ca nenumărate aplicații informatice să nu reprezinte digitalizare ci un mix nefericit între a utiliza calculatorul și a-l pune pe drumuri pe cetățean, în ideea de a-l umili.
A fost treaba cu liberalizarea de pe piața energiei. Dacă soluțiile erau conforme cu digitalizarea, trebuia ca eu, client deja cu contract, să-mi fac cont la furnizor, să mi se propună două variante de contract, să aleg una și să se considere că s-a făcut alegerea, că am deja contract și bonjour. În realitate:
- intram pe un link,
- dădeam date despre mine, care existau deja la furnizor,
- trimiteam niște fotogopii de documente, existente deja la furnizor,
- trimiteam,
- așteptam un răspuns,
- dacă venea răspunsul, confirmam ceva,
- primeam contractul.
Soluție mai tâmpită ac aceasta nici că ar fi existat, căci furnizorul dorea să-i refac eu baza de date cu acele documente existente la el, dar în puturoșenia sa, nu le-ar fi scanat, ci trebuia să i le trimit eu scanate.
Mai trebuie să treacă 200 de ani, vorba lui BRUCAN care a zis 20, până când să se facă și la noi digitalizarea în respect față de cetățean și să învățăm de la alții cum stă treaba cu lucrul bine făcut.



(06 ianuarie 2022)

Wednesday, January 5, 2022

Novak DJOKOVIC, un caz, o atitudine, o ierarhie

 Dacă Novak DJOKOVIC era un debutant, la o rubrică de știri ar fi făcut ceva vâlvă, dar după două ore totul se pierdea în neant. Novak DJOKOVIC este o legendă a tenisului mondial. Cine vrea să aibă un trofeu pe teren, își dorește ca trofeul de pe teren să poarte numele de Novak DJOKOVIC. Acest sportiv are o anumită atitudine față de vaccin. Mă gândesc la ceea ce zicea Ion RAȚIU, care accepta să se lupte până la ultima picătură de energie pentru a-l lăsa pe adversar să-și expună liber opiniile.
Acum Novak DJOKOVIC este pe un aeroport în Australia și așteaptă viza de intrare. 
Novak DJOKOVIC nu s-a vaccinat.
Novak DJOKOVIC este un anti-vaccinist convins.
În lumea civilizată există posibilitatea ca o persoană nevaccinată să fie acceptată ărintre alte persoane dacă are teste PCR valabile. Și Novak DJOKOVIC dacă își face teste PCR și pe durata valabilității, normal ar fi să intre pe teren și să joace. El își plătește testele că nu este un pauper.
Sunt tare curios să văd care va fi finalul. Niște pseudo analiști specializați în orice, cu doctorate chiar în oarece, și-au dat cu părerea și înclinau să creadă că oficialii australieni îi vor refuza intrarea la Australian Open lui Novak DJOKOVIC, ei înșirând tot felul de inepții. Cred că oficialii de la antipozi nu se uită în gurile unor neica-nimeni de pe Dâmbovița. Ar fi jenant dacă Novak DJOKOVIC ar face cale-ntoarsă.


(056 ianuarie 2022)

Gheorghe e musai bețiv?

La viața mea am cunoscut destul de mulți bărbați cu numele de Gheorghe care aveau darul beției și care beau până nu mai știau de ei. Bețivii sunt:

- fricoși,

- mincinoși,

- plângăcioși,

- pupăcioși,

- lacomi,

- zgârciți,

- nepunctuali,

- nepricepuți,

- orgolioși.

Nu scriam acest articol dacă în noaptea asta pe Tradițional Tv nu aș fi ascultat cântecul Ar mai bea Gheorghe, ar mai bea în interpretarea lui Mama ANANIE, care este de fapt o poveste tristă cu un bețiv care a ajuns să-și vândă până și muierea pentru a face rost de bani de băutură. nenumărați bărbați își vând ceasul de la mână, stiloul din buzunar sau cheile mașinii pentru o sticlă de țuică.

Margareta CLIPA are cântecul Ș-ar mai bea Gheorghe,  ar mai bea, tot o poveste a unui bărbat care e părăsit de femei că nu prezintă interes din partea femeilor, care vor ca soț pe unul risipitor, fără darul băuturii.

De asemenea, Liviu VASILICĂ avea în repertoriul său cântecul Mult mi-e Gheorghe băutor, care prezintă decăderea unui bărbat care a căzut în patima băuturii.

Aceste cântece au menirea de a satiriza un viciu și de a servi o lecție aspră tinerilor care sunt la început de drum și care trebuie să știe până unde să meargă cu păhărelul de țuică sau cu paharul de vin, pentru a nu cădea în patima băuturii, care are ca singur efect ruinarea vieții lor.



(06 ianuarie 2022)

Tuesday, January 4, 2022

Un proiect de mare risc, dar cu autofinanțare prin valoare

Toată lumea vrea bani de la buget. Sunt nenumărați milogi, fomiști, trântori care nu ar face nimic, dar care să primească o amărâtă de pomană de la buget. Numai așa se explică puzderia de manifestări mediocre ce au loc pe colo și pe colo, dar care îmrăștie și puținii bani din comune, orașe, municipii pentru a satisface gurile flămânde ale celor ostoiți de nemuncă, pentru că și trândăvia necesită consum de energie.

Cred că cel mai grozav lucru ar fi dacă un nene s-ar duce la bancă și ar cere un credit, punând gaj agoniseala lui de o viață. Cu banii obținuți ar organiza o echipă care să pornească munca de selecție a unor tineri cam de aceeași înălțime, suplii și cu calități necesare desfășurării unui program de dansuri. Un maestru de dans, dar nu de tipul acelui nea Mărin, căci altceva trebuie să se întâmple. Ar trebui făcut un program. Cu instruire densă, la 6 luni ar trebui să apară primul spectacol.

În opinia mea, acel spectacol trebuie să aibă cel puțin 90 de minute dense, fără întrerupere și să aibă o poveste frumoasă care să genereze dansuri și legături între dansuri reprezentative pentru diferite zone ale țării, folosind motive muzicale dintre cele mai cunoscute. Perechile de dansatori, supli, dinamici, flexibili, care funcționează ca o mașinărie perfectă, sincronizată, sunt acele elemente care duc vestea că dai un ban, dar face, iar cu banii încasați se plătesc salarii adevărate, se returnează împrumutul la bancă. 

Nimic nu se face bătând din palme. Așa cum există reguli foarte stricte legate de dansatoarele de la Crazy Girls, tot așa și aici ar trebui să existe reguli legate de vârstă, greutate și capacitate de efort. Pe un proiect al cuiva, respectivul care riscă totul, are dreptul să și impună regulile ca echipa de dansatori să nu fie un cimitir al elefanților și nici o gloată de pile și indivizi netalentați. Toți trebuie să fie și soliști, nimic de umplutură, pentru a face marea performanță.

Are cineva curajul unei astfel de abordări?


(05 ianuarie 2022)

Niște gunoaie de așa-ziși jurnaliști

 Din dorința de a fi citiți, unii dintre așa-zișii jurnaliști dau niște rezumate năucitoare unor texte fără nicio relevanță. Omul care citește titlul alăturat, crede că vor fi prezentare estimări ale cutremurelor din 2022, ceea ce ar fi o aberație absolută, căci nimeni de pe această lume nu este în stare să facă predicții legate de

acest subiect. Numai niște dezaxați ar face specificări ale zilei, lunii, anului, orei și minutul când s-ar produce un cutremuri.
Cel care a plasat titlul, nu a făcut altceva decât să arate că de la începutul anului și până ieri s-au tot produs cutremurie de mici magnitudini, căci se știe că zona Vrancea este caracterizată ca fiind o zonă cu grad de seismicitate ridicat. Deci, individul care a pus știrea, dacă era onest ar fi trebuit să-și intituleze bizareria altfel, dar nici dracul nu ar mai fi citit ceea ce era scris acolo. Când spui Cutremure România 2022 te aștepți la cu totul altceva. Când spui ziua și seismul în România în niciun caz nu mergi cu pomelnicul de mici seisme care se produc în zilele de 01, 02, 03 ianuarie 2022, căci niciun om normal la cap nu trage vreo concluzie din înșirarea celor cââțiva termeni ai unei serii dinamice. Se știe că statistic vorbind, numai seriile de date cu cel puțin 16 termeni fac obiectul unei analize cât de cât decente, fără ca extrapolările să fie categorice. La cât se minte în presa mioritică deja sunt pregătit să nu mai frecventez portalurile îmbâcsite de reclame. Nu mă mir că așa-zișii jurnalșiști nu au învățat nimic din faptul că presa scrisă a sucombat datorităp calității execrabile a articolelor și editorialelor. Acum în online, când timpul este foarte prețios, va rezista numai acea presă de calitate, pe care dacă o citim găsim lucruri din care avem ce învăța, ne sunt folositoare și nu tâmpenii fără sens. Amin!


(05 ianuarie 2022)

JURMA nu folosește modele de prognoză serioase

Toată lumea știe că niciun model de prognoză nu oferă rezultate precum 800.000 sau 15 sau 25.000, căci modelele de prognoză elaborate oferă valori numerice cu virgulă, iar rotunjirile nu duc nici la 15 nici la 25.000 și cu atât mai puțin la 800.000 sau la 20.000.

Întotdeauna când privim serii de date și vedem anumite regularități, ori că prea multe numere se termină cu cifra 5 ori că au ceva comun, trebuie să ne punem problema că respectivele serii de date sunt scoase din burtă sau sunt construite artificial de cineva grăbit, neglijent și interesat în a ajunge musai la o anumită concluzie.

Dacă Octavian JURMA ar fi folosit modele de prognoză corecte, ar spune care sunt acestea, care sunt ipotezele de lucru și și-ar exprima rezervele necesare asupra rezultatelor, căci în fiecare prognoză este posibil să se precizeze care este riscul de eroare. El nu face aceste precizări pentru a nu scădea din spectaculozitatea șirurilor de date pe care le enumeră, iar valorice care îngrozesc poporul sunt cele mai importante pentru televiziunile avide după rating pe știri negative.

(05 ianuarie 2022)