Showing posts with label femei. Show all posts
Showing posts with label femei. Show all posts

Saturday, March 23, 2024

Arta de a deveni oribilă

Secolul al XXI-lea a adus progrese importante în transformarea din punct de vedere estetic a oamenilor, femei sau bărbați. 
Bărbații au posibilitatea de a-și modifica forma gambelor, forma bicepșilor, forma pectoralilor și de a realiza la comandă pătrățele pe abdomen, dar mai ales de a-și realiza visul secret de mărire a lungimii penisurilor, exact la nivelul de gigantism dorit. Nici eliminarea ridurilor, corectarea designului de la nas și de la buze nu este lăsată la voia întâmplării de unii domni, așa cum nici implantul de păr nu trece pe un plan secund la bărbații cu calviție mai mult sau mai puțin pronunțată. Toate acestea pălesc în fața transformărilor pe care și le impun doamnele.
Aici nu mă refer la acele transformări nevinovate pe care le realizează medicii pe corpurile unor doamne, ci la acele transformări care fac din niște femei frumoase, femei oribile, cu buze îngrozitor de groase și de ridicate, cu nasul atât de în vânt încât depășește limitele năsului obrăznicuș, cu pomeții obrajilor nu corectați, ci de-a dreptul umflați, cu fruntea nu îndreptată și inexpresivă și lucioasă, cu pleoapele de sorginte inumană. În final, dintr-o femeie superbă, respectiva devine o femeie oribilă. Să se înțeleagă clar: nu sunt împotriva micilor retușuri ale chipului unei femei, fie pentru a păcăli trecerea anilor și a o face pe femeie mai tânără cu zece ani, fie pentru a face corecții absolut necesare acolo unde natura sau viața impune corecții, femeia devenind cu mult mai frumoasă sau mai interesantă după intervenția chirurgicală, comparativ cu aspectul pe care îl avea înainte. 
Eu mă refer la femeile care devin oribile din cauză că exagerează pe fondul transformării intervențiilor chirurgicale din evenimente izolate în viața lor, în lucruri obișnuite, ca o a doua natură, prin realizarea de adăugiri la capitolul volume în toate zonele corpului, crezând că orice creștere în exces este benefică. Mergând pe stradă acum 20 de ani, din 1.000 de femei pe care le vedeam, toate erau frumoase, indiferent de vârstă, înălțime, culoarea ochilor, culoarea părului, mers, ținută. Acum lucrurile nu mai stau așa. Din 1.000 de femei pe care le văd pe stradă într-un interval oarecare, 10 sau 20 dintre ele au o înfățișare oribilă pentru că nu au știut unde să se oprească cu corecțiile, exagerând îngrozitor de mult, devenind din ființe agreabile, niște chipuri acricaturale. Există un proverb care spune că dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Dacă din 1.000 de femei, într-o zi oarecare, una singură dintre femei îmi apare în fața ochilor ca fiind persoana care a suferit transformări ale corpului la nivelul exagerărilor necontrolate, ziua aceea este pentru mine o zi ratată.



(23 martie 2024) 

Tuesday, December 19, 2023

Blestemele la poporul mioritic și credincios

În viața mea am văzut multe, că nu am îmbătrânit de pomană, dae ceea ce mi s-a părut special în mahalaua unde am copilărit, au fost blestemele. Multe dintre vecinele mele blestemau de mi se încrețea pielea de pe mine, deși multe nu prea am înțeles pe vremea aceea. Existau vorbe care erau zise în prezența persoanei care era blestemată, dar erau și blesteme care se spuneau când cel blestemat nu era de față. Mama mea zicea că persoana care blestemă face mare păcat și blestemele cad asupra celei care blestemă și ajung până la 99 de neamuri. Mult timp am zis că nu trebuie să scriu aici blesteme, dar acum o voi face, cugândul că sunt împăcat că nu blestem pe nimeni, dar e important ca lumea să știe de ceea ce au fost în stare femeile din mahalaua mea, care a fost distrusă în 1975 la un semn făcut pe când trecea cu mașina cel ce într-o zi de mare sărbătoare avea să sfârșească așa cum i-a fost scris celui ce a demolat Spitalul BRÂCOVENESC, făcând un mare păcat, ce nu i-a fost iertat în veacul veacurilor.
Lovi-l-ar maftina Maicii Domnului, să-l lovească!
Arză-l-ar focul să-l arză, cum a ars biserica de la Costești!
Trăzni-l-ar Dumnezeu, să-l trăznească!
Lovi-l-ar calul ceapeului, să-l lovească!
N-ar mai apuca ziua de mâine, să n-o apuce!
Dar-ar Dumnezeu și Măicuța Domnului, să damblagească, pentru cât rău a făcut!
Lua-i-ar Dumnezeu lumina ochilor din cap, să-i ia!
Cădea-iar mâinile, să-i cază!
Călc-ar trenul, să-l calce ne om de nimic!
Sunt o droaie de blesteme, dar în esență toate se referă la situații grele în care cel vizat trebuia să ajungă pentru faptele sale rele, căci nimeni nu se gândea la justiție pământeană, ci toată lumea care blestema se gândea la justiția divină, căci omul simplu, la necaz, crede că dreptatea vine de la Cel de Sus, uitând că Dumnezeu ne iubește pe toți, cu bune și cu rele și ne iartă când greșim. În opinia mea, blestemele nu reprezintă calea de a regla raporturile dintre oameni. Singurele care au darul de a ne scăpa de rele sunt educația și credința, căci numai prin ele vom face lucruri bune și atunci blestemele nu-și mai au rostul.



(19 decembrie 2023)

Sunday, October 8, 2023

Pedofilia la români

Așa cum se prezintă pe la televizor lucrurile, parcă pedofilia este sport național.
Sunt primari care regulează copile.
Era o mamă care făcea poze cu fiica sa în ipostaze indecente pe care le comercializa.
Chiar există un primar cu un dosar de pedofilie, dar a și fost ales, deși cei din comună știau de tărășenie și probabil era ales mai mult că era viril decât gospodar. În centrele de plasament din Giurgiu e mare scandal mare tot pe teme de întreținut relații sexuale cu minore și chiar au căzut capete. Era și un caz de un polițist care a fosțat o minoră să se reguleze cu el. Nu mă mai miră nimic, din moment ce sexul produce bani și mulți nu s-au desprins de ideea că păsărica femeii este marfă și ei o tratează ca atare dacă mai au și un pic de funcție care să le dea siguranța că femeile le pică în plasă, dacă ei știu să le promită oarece favoruri.
Îmi aduc aminte că acum 1.000 de ani, am mers la o secretară să ridic un material pe care ea mi-l dactilografiase. Femeia era așa într-o meditație oarecare. Am întrebat-o dacă se simte bine și ea mi-a spus că era un pic mirată că un nene, care se dădea mare mascul, i-a zis că o regulase și ea tocmai atunci a aflat. Era o ironie la adresa acelui nene care toată lumea știa că tot ceea ce făcea, făcea iepurește, ca la Cash and carry, cum se zice. Așa și la nefericiții ăștia de pedofili care din lipsă de instrumente și de performanță masculină se dedau la copile care nu știu să compare și nu știu să-i evalueze de la zero în jos, căci dacă evaluarea ar fi dat pe plus, cu siguranță s-ar fi dus ei la femei adevărate, dar de frica de a nu râde femeile adevărate de ei se dau în stambă de pe poziția de pedofili.
Acum de când drogurile s-au generalizat la consum mai ales la tineri, riscul copilelor de a fi victimele abuzurilor sexuale crește exponențial și vom mai auzi de pedofili care s-au înfruptat din darurile copilelor, căci o copilă drogată este victima sigură, iar bărbații fără bărbăție își trăiesc momentul lor de glorie nu  lângă fetița inertă, ci în fetița inertă, care nici nu știe pe ce lume este când își revine din starea aceea imposibilă pe care drogurile i-au creat-o, iar așa-zisul mascul nici măcar nu-și mai scutură cocoșelul, ci pleacă plin de el că a învins într-o bătălie unde pe câmpul de luptă era doar el, căci adversarul era ca și inexistent, din moment ce el a mărșăluit în voie ca boul pe tot câmpul de luptă.



(08 octombrie 2023)

Saturday, August 12, 2023

Ce este un bărbat adevărat?

Toți tinerii și mai puțin tinerii se cred a fi bărbați adevărați, ar se comportă ca niște puști fără experiență, care cred că tot ce zboară se mănâncă. Înainte de orice, trebuie să definim ce înseamnă a fi bărbat adevărat.
Un bărbat este un bărbat adevărat dacă și numai dacă:
- are acele trăsături de caracter specific bărbătești: fermitate, curaj, disciplină, îndemânare, forță,
- nu trăncănește vrute și nevrute,
- nu mută vorba de colo-colo,
- nu se laudă cu cât de mare este doar din vorbe succesul la femei,
- vorbește puțin, cu măsură și cu fermitate, 
- stă pe picioarele lui, din punct de vedere financiar,
- își respectă părinții și îi ajută la nevoie,
- evită vorbele grele în fața femeilor,
- are disciplina muncii în sânge,
- îi lipsesc manifestările de gelozie,
- știe să spună mereu mulțumesc și bună ziua,
- acceptă că femeile știu să facă unele treburi foarte bine,
- își respectă cuvântul întotdeauna,
- nu uită niciodată ceea ce a promis,
- conduce casa și familia chiar când este condus,
- nu-și critică nici femeia și nici copiii în public,
- înjură doar în gând, niciodată cu voce tare,
- are vorba și gesturile măsurate,
- vorbește puțin și merge drept și calcă apăsat,
- când spune ceva, vorba lui este vorbă și punct,
- are o prezență care se simte și când doar tace,
- decide, își asumă și răspunde pentru ceea ce face,
- se implică oferind soluții excelente la probleme grele,
- nu este schimbător ca vremea,
- evită să alerge după doi iepuri, oricare ar fi ei,
- menține liniștea și echilibrul în orice situație,
- este definit complet, încât să fie apreciat de toată lumea ca bărbat adevărat.
Sunt prea puține cazurile în care eu am văzut bărbați adevărați. Sunt prea mulți tineri care nu au avut în viața lor modele de bărbați adevărați și se comportă lamentabil, crezând că se încadrează în ceea ce ar trebui să fie un bărbat adevărat. Fiecare dintre noi trebuie să vadă care sunt punctele tari dintre cele enumerate de mine și unde trebuie să lucreze, pentru a deveni cu certitudine un bărbat adevărat.

(12 august 2023) 

Femeile bețive spun că beau suc, deși se îmbată din cauza alcoolului

Am văzut de ceva timp încoace femei bețive prin reality showurile din televiziuni, dar pentru că nu este voie să se facă apologia alcoolului, bețivele noastre spun. în loc de țuică sau vin sau vodcă sau whisky sau gin, că au băut cam mult suc, ceea ce este încă o dovadă a lașității de care dau dovadă bețivii în general și femeile bețive în special, care nu-și asumă faptul că sunt dominate de viciul băuturii.
Femeile bețive, când au luat prea mult alcool la bord sunt:
- incoerente,
- nesigure la mers,
- agresive în vorbire,
- prea vesele,
- certărețe,
- vulgare, 
- pupăcioase,
- îndărădnice,
- insistente,
- uituce.
Oricum, ar fi bine să le filmezi și când se trezesc din beție să le pui filmul, că dacă se văd cât de penibile sunt, probabil de rușine nu vor mai repeta aventura de a se îmbăta și de a-și pierde controlul a ceea ce fac, mai ales când sunt în public, căci numai faptul că se îmbată este semnul clar că nu au simțul măsurii. Ca orice bețib, femeile bețive, după ce se trezesc, se fac că nu-și aduc aminte nimic și dacă li se spune, se prefac că se rușinează, își aduc aminte că au părinți, că au copii și soți și se apucă să-și ceară iertare dacă i-a pus în situații delicate, promițând că nu o vor mai face niciodată, dar vor acționa vorba proverbului: numai p-ăsta că e cald, cum zice porcul și repetă figura uitând de toate jurămintele.
Eu nu știu ce urmăresc televiziunile din moment ce manifestările femeilor bețive sunt înregistrate și nu operează la montaj, pentru a nu mai oferi exemple proaste tinerilor mai ales. Dar în goana lor după rating, televiziunile oferă telespectatorilor scene dintre cele mai neplăcute cu femei aproape de comă alcoolică sau femei bete, gata-gata să se prăbușească, luând măsuri de protecție cu fraze standard că privitorii nu trebuie să facă ceea ce văd pe micile ecrane și că alcoolul dăunează grav sănătății. Deși prin showuri există și bărbați care se îmbată, nu am explicație de ce televiziunile insistă mult să arate femeile bețive.

(12 august 2023)

Friday, July 7, 2023

#REZIST: vulgarizările tradiționaliștilor

Societatea românească este foarte complexă și conține o mare varietate de  nuanțe în abordarea oricărei probleme. Din când în când apar pe ecranele televizoarelor titluri șocante, care au menirea de a pune într-o lumină ciudată dacă nu nefavorabilă, anumite stări de fapt. Nu mai miră pe nimeni dacă pe burtierele unor showuri de televiziune apar texte precum:
- bărbați care nasc,
- bărbați care alăptează,
- femei cu penis,
- cupluri gay cresc copii.
Dacă ar fi invitați specialiști să discute aspecte legate de aceste rezumate și să lămurească exact cum stau treburile, televiziunile și-ar face onest datoria, dar lucrurile rămân suspendate, mai ales dacă este citit un fragment de știre de ziar, unde cineva a preluat și a făcut un rezumat prin trunchiere a unor știri sau chiar articole științifice. Tradiționaliștii duc în derizoriu orice, pentru că nu au capacitatea aprofundării niciunei probleme, din moment ce au rămas poziționați dor în ceea ce cunosc din copilărie și cel mult ce au preluat din zvonistică și din dogmele transmise din gură-n gură de la o generație la alta, cum că e bine să faci așa sau din contră, nu este bine să faci așa, căci e mare păcat și punct.
O societate care rămâne la acest stadiu are șanse reduse de a progresa, căci vorba cântecului, viața bate filmul și ignorarea realităților duce mai devreme sau mai târziu la crize profunde în societate, iar rezolvarea acestor crize nu are decât soluții violente, radicale și categorice, unde vechiul este înlăturat.



(07 iulie 2023)

Friday, June 2, 2023

Vergeturile la femei

Vergeturile reprezintă efectele transformărilor pe care le aduce trecerea timpului asupra corpului uman. Există mari diferențe între derularea acestui fenomen în funcție de nenumărați factori, analizați foarte detaliat de știința contemporană care a găsit remedii dintre cele mai variate vergeturilor.
Societatea contemporană are o serie de particularități legate de stres, mișcare, alimentație, bugetul de timp, educație, priorități și disponibilitatea persoanei ca ființă socială.
Problema trebuie tratată de la caz la caz, dar nu trebuie discutată pur și simplu, în necunoștință de cauză sau bazându-se pe ironii deplasate, nejustificate sau afectate de un nivel nepermis de superficialitate. În contextul lumii moderne, este extrem de dificil de a realiza acel echilibru care să ducă la prevenirea apariției vergeturilor, căci etapele ciclului pe care-l parcurge orice ființă umană este pândit la tot pasul de riscurile apariției cauzelor generatoare de vergeturi.
Fiecare dintre noi are în minte un model de persoană și de regulă apariția unei persone reale ne determină să identificăm diferențele dintre elementele care definesc modelul și elementele ce definesc persoana reală. Noi suntem ființe raționale pentru a avea o atitudine socială corectă în a exprima sau nu acele diferențe și de a face sau de a nu face comentarii.
Îmi aduc aminte de un vers din poezia Satiră duhului meu de Grigore ALEXANDRESCU și anume:
În loc să critici greșalele străine,
În loc să râzi de alții, mai bine râzi de tine!
Avea dreptate poetul și cred că în zilele noastre, a discuta despre vergeturile femeilor este un lucru deplasat atât timp cât nu cunoaștem contextul în care fiecare persoană își desfășoară activitatea și mai ales, nu cunoaște, contextul pe care l-a parcurs o persoană până a avea o apariție ce ne atrage atenția, mai ales dacă acest lucru nu este intuit, ci este văzut explicit, ca formă de manifestare foarte zgomotoasă și ostentativă, deși alte lucruri ar fi trebuit să fie dominante la un moment dat într-un decor monoton.
Acum trebuie ca televiziunile să abordeze profesionist problema vergeturilor și să propună remedii realiste, nu din acelea pe care îl dau reclamele pentru a vinde tot felul de alifii miraculoase, care se dovedesc a fi doar frecții la picior de lemn. Televiziunile, prin voci autorizate ale unor medici, ale unor fizioterapeuți, ar trebui să contribuie decisiv la educarea maselor pentru a preveni vergeturilor sau pentru a scădea vizibilitatea acestora sau pentru a ameliora formele severe de manifestare a vergeturilor. Nu sunt de acord cu tot felul de gură-cască aflați ca multele în picaj spre farfuria de ciorbă, care abordează problema vergeturilor ca niște amatori stupizi, fără a veni cu soluții și fără a da dovadă de respect față de femei.


(02 iunie 20230

Saturday, April 1, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dorel a lu 'TÂRCĂ

Dorel a lu  'TÂRCĂ era primul fiu al Mariei și al lui TÂRCĂ, primul fin al tatălui meu, căci Dorel era numele de alint de la Tudor, apoi Tudorel, apoi Dorel.
pe mine m-a impresionat Dorel că s-a băgat ucenic la un potcovar care avea baracă undeva mai spre oraș, pusă acolo în ideea de a fura clienții celor care erau mai spre Bascov. Numai că clienții veneau acolo unde mai potcoviseră caii, niciodată nu mergeau pe experimente. 
Și Dorel venea din când în când pe râu să facă baie, dacă patronul lui nu avea nevoie de el. Când apărea Dorel, primul  lucru pe care-l făcea era să ne arate nouă bicepșii lui. Era normal să aibă bicepși foarte dezvoltați din moment ce el dădea la baros toată ziua. Munca fizică îl făcea pe Dorel să aibă mușchi peste tot și el știa acest lucru, drept care dacă apărea duminica și oe râu veneau bărbați mai cu șunci pe ei, Dorel avea grijă să vină să se apropie de ei și să facă diferența. Îmi aduc aminte că într-o zi erau pe râu și niște femei tinere venite cu bărbații lor dar și cu copii să se scalde. Eu eram venit cu tata și cu un prieten al tatei, care prieten s-a scăpat și a tras o înjurătură la adresa unora dintre femei cărora le-a sticlit ochii-n cap după mușchii lui Dorel. Fiind și eu acolo, tata a zis ceva, care semăna a afirmație, dar nedorind ca eu să înțeleg sau să particip la vorbele lor, a schimbat subiectul.
Peste ani și ani, Dorel nu mai era ceea ce fusese în burlăcie. Avea femeie. Avea copii. Avea servici undeva la o fabrică de ambalat mezeluri peste linia de cale ferată, unde avusesem noi pământul agricol. Când l-am revăzut, el m-a recunoscut. Se îngrășase, avea deja o burtă cam prea mare, fața îi era brăzdată de griji, miar hainele nu mai stăteau deloc bine pe el. M-a impresionat ritmul prea rapid de schimbare.




(01 aprilie 2023)

Thursday, September 15, 2022

50% și 50%

Uniunea Europeană vrea să facă revoluție și a pornit cu restructurarea ocupațională, adică se dorește ca în mulțimea pozițiilor pentru salariații bugetari 50% dintre posturi să fie ocupate de femei și 50% dintre posturi să fie ocupate de bărbați. Este din punctul meu de vedere o idee excelentă, căci nu este bine ca la niciun loc de muncă să fie numai femei sau numai bărbați. Este normal ca în orice organizație a statului ponderea de 50% din posturi să fie ocupată de persoane de sex feminin și celelalte 50% din posturi să fie ocupate de bărbați.
Nu este normal ca la o școală să fie 50 de posturi de învățător ocupate de 50 de învățătoare. Deci, acolo trebuie făcută restructurarea urgent și 25 de învățătoare trebuie să plece și în locul lor să vină 25 de învățători.
Nu este normal ca la 100 de spitale să existe 75 de manageri de spital bărbați. Urgent, de acolo trebuie să plece 25 manageri de spital bărbați și în locul lor să vină 25 de manageri de spital femei.
Nu este normal ca în televiziunea națională să nu existe paritate pe tipuri de poziție. dacă sunt acolo 20 de șefi de departamente, rapid trebuie să se ajungă la situația în care 10 sunt șefe de departament femei și restul de 10 să fie bărbați. 
Nu este normal ca guvernul României la ora actuală să aibă 23 de poziții, din care doar Gabriela FIREA este femeie. Urgent, trebuie să se ajungă la 5 bărbați și 6 femei la PNL că are premier și 6 bărbați și 6 femei la PSD, că nu au premier. În 24 de ore cele două partide să nominalizeze miniștri femei și bărbați astfel încât în 5 zile noua structură să fie trecută prin parlament. Tot așa trebuie procedat și la ministere și la agenții și în școli. În trei luni, statul rpmân ar trebui să devină un stat de drept autentic, în care 50% din funcțiile plătite de la buget să fie ocupate de femei și 50% să fie ocupate de bărbați. Nu trebuie să existe nicio derogare, nicio excepție. Acolo unde nu se respectă această regulă de aur, organizația se desființează de la sine și nu se mai înființează niciodată. sarcinile vor fi preluate de altă organizație corect structurată, adică 50% femei și 50% bărbați.
Întrucât parlamentul este organizație bugetară trebuie 50% să fie senatori și 50% să fie senatoare, respectiv, 50% să fie deputați și 50% deputeate. Nu mai trebuie făcute alegeri. Au fost liste la partide cu mult mai mulți candidați decât locuri ocupate și de acolo se iau în ordine femei și bărbați până se realizează structura.
În acest fel, ar trebui procedat ca noi să fim statul unde adevărata democrație se impune și nu mai operează niciun fel de discriminare, căci noi suntem egali, dar egalitatea nu este reală din moment ce bărbații se bucură de privilegii nemeritate, iar femeile care aceleași calificări și aceleași abilități nu ocupă poziții în structurile statului căci se merge pe cutume perimate care produc cel mai grav nivel de ineficiență.


(15 septembrie 2022)

Thursday, September 1, 2022

BUHNICI, cel care dă cu bâta-n baltă și face stropi

George BUHNICI are niște apariții absolut bizare, căci se vede că nu are studii de știința comunicării și nici nu este înconjurat de specialiști în public-relations. El se crede jurnalist, dar se vede că are abordări superficiale, din moment ce nu este în stare să stingă un conflict pe care tot el l-a generat aiurea.

George BUHNICI nu a citit nicio carte de specialitate legată de teoria conflictelor din mass-media, căci dacă ar fi citit nu ar fi făcut atât de multe erori și văd că în loc să iasă din clenciuri, mai rău se afundă. Aparițiile lui George BUHNICI sunt cu un conținut greu de explicat.

Ca tot românul și George BUHNICI caută să dea vina pe alții pentru bazaconiile pe care le-a debitat în legătură cu femeile cu vergeturi și în legătură cu aspectul de minoră al consoartei sale. Toate problemele se stingeau dacă el, adică George BUHNICI în persoană își cerea iertare de la toate femeile pentru ceea ce a spus, chiar și fără a se justifica în vreun fel. Își cerea iertare și punct.

Viața m-a învățat ca în momentul în care am greșit, să recunosc că am greșit și să mulțumesc frumos celui care mi-a găsit greșeala. Dacă sunt în stare să fac corecția pe loc, o fac, dacă cineva face corecția, îi mulțumesc public, dacă nu, studiez modul corect, fac corecția, anunț public că am greșit și arăt că fac corecția. Nu caut explicații să-mi dau singur dreptate, pentru a ieși deasupra, când e clar ca bună ziua că am greșit. o astfel de abordare nu face decât să mă afund în greșeală și de ieșit se iese și mai greu.

Nu-l înțeleg pe George BUHNICI de ce nu recunoaște că a greșit și dă vina pe alții care i-au scos din context spusele. A spus prostii. A jignit. Acum caută s-o dea cotită, să se victimizeze și să pozeze în băiatul neajutorat, care are și el probleme, ca indirect să treacă lumea peste erorile de dinainte. Soluția aleasă este greșită și în niciun caz nu va duce la stingerea scandalului. El pune paie pe foc. Mi-e milă de  BUHNICI.



(01 septembrie 2022)

Thursday, June 16, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Ilie NĂSTASE

 Pentru mine Ilie NĂSTASE este un simbol.
Pentru mine Ilie NĂSTASE este un monstru sacru.
Pentru mine Ilie NĂSTASE este un  fenomen.
Pentru mine Ilie NĂSTASE este unic.
Prin ceea ce a făcut el în tenis, Ilie NĂSTASE a fost, este și va fi irepetabil.
Și totuși, Ilie NĂSTASE m-a dezamăgit prin implicarea intr-o viață pusă pe ecranele tv lângă femei care nu și-au dorit niciodată altceva decât să fie și ele nevestele lui Ilie NĂSTASE și nimic altceva, căci simțeau că transferul de notorietate de la Ilie NĂSTASE către ele este singura lor cale de femei coapte de a se afirma, după ce le-a trecut tinerețea.
Ilie NĂSTASE m-a dezamăgit când a fost pus pe burtă de un polițist și i-a reamintit acestuia că el este general al armatei române, de parcă avea vreo legătură gradul de general cu starea de ebrietate.
Ilie NĂSTASE m-a dezamăgit că se lasă antrenat în mici hărțuiel de alcov care-i erodează poziția socială, lângă o femeie care merge pe muchie de cuțit, care știe că la următoarea greșeală, dacă este condamnat, Ilie NĂSTASE pierde și trece să execute o pedeapsă oarecare. El este un om bătrân că la 76 de ani, un bărbat nu se mai consideră nici tânăr, nici matur, ci bătrân, să faci pe adolescentul mi se pare exagerat și dezamăgitor.


(16 iunie 2022)


Saturday, December 11, 2021

Bărbații amanți

Întotdeauna nedumerirea mea a fost legată de faptul că dacă stai de vorbă cu un bărbat, oricare ar fi acesta, afli că este amantul perfect. Dilema apare din faptul că dacă toți bărbații sunt amanți perfecți, nu ar trebuii să existe bărbați încornorați. Dacă există bărbați încornorați înseamnă că ori bărbații care spun că sunt amanți perfecți mint, ori că femeile care spun că au amanți se laudă și nu au.

Realitatea, în opinia mea, este la mijloc. Printre bărbați există unii care sunt amanți perfecți după care femeile aleargă cu limba scoasă, tot așa cum alții sunt boar bărbați, buni de casă, cu meserie, cu mașină, cu salariu, respectați în lume, despre care nu știe nici vântul, nici pământul ce și cum.

Eu știu că un câine care latră, nu mușcă. Tot așa un bărbat tânăr, mai puțin tânăr sau bătrân, care se laudă cât de amant e el, în proporție de 101% numai gura e de el, căci cel ce face, tace, nu iese nici la moară, nici în târg și nici la gară să se laude cu faptele lui de vitejie masculină, oricare ar fi acestea. 

Am auzit o poveste conform căreia atunci când un tip a murit, l-au jelit două femei, în locuri diferite, căci nu se știa una de cealaltă. Nevasta l-a jelit când îl ducea pe ultimul drum. Amanta jelea în fața unei fotografii, undeva într-o încăpere de nu știa nimeni de ce o face. Povestea a rămas așa. Soția a plâns un soț iubitor,  dedicat familiei. Cealaltă femeie și-a jelit marea iubire și pe bărbatul iubit. Totul a purtat numele simplu: discreție.


(12 decembrie 2021)

Thursday, May 10, 2018

11 motive din care femeia pălmuiește pe bărbat în public

Am văzut gesturi disgrațioase atât la femei, cât și la bărbați, pe care le dezaprob cu toată puterea mea, căci sunt degradante pentru ceea ce semnifică ele ca gesturi, dar mai ales pentru cei care le fac. În public se întâmplă multe, dar pălmuirea, indiferent cine o face, este unul dintre cele mai mizerabile gesturi, drept care am căutat să-l înțeleg, să mi-l explic și mai ales să văd care sunt resorturile care-l geherează și-l susțin. Motivele pălmurii unui bărbat de către o femeie în public sunt:
01. lipsa de educație și de respect a femeii,
02. prea multă dragoste din partea lui,
03. i se permite dintr-o bunătate prost înțeleasă,
04. un caracter nemodelat adecvat la femeie,
05. dorința de a domina în orice ocazie a femeii,
06. imposibilitatea de a se controla a femeii,
07. așa a văzut ea în familie la mă-sa,
08. credința ei că face bine pălmuind,
09. o răbufnire a acumulărilor pe termen lung,
10. nu s-a maturizat suficient și crede că e o joacă,
11. vrea să arate că este puternică și egală cu el.
Numai faptul că se ajunge aici arată minusuri grave în acel cuplu, căci soluționarea oricărei probleme nu se face în public, cu zgomot și prin gesturi reprobrabile, din partea oricui ar veni ele. Am văzut multe femei care-și pălmuiau bărbații și aceștia stăteau ca mamelucii, fără vreo reacție, nu la nivel fizic, ci la nivel faptic și aici mă refer la separarea definitivă. Cuplul unde lucrurile nu sunt clarificare și este lăsat loc pentru izbucniri necontrolate nu are nici viitor și nici armonie, oricâtă miere ar curge după o pălmuire, căci repetabilitatea este iminentă. O singură dată când eram într-o excursie am văzut o doamnă tânără când în public și-a pălmuit partenerul. Acesta s-a urcat în mașină și a plecat. Eu plecasem de câteva minute. La următoarea oprire el era singur. Când m-am întors, relația nu mai exista, iar tânăra regreta gestul, dar fără efect, totuși în plan economic pierderea sa fiind imensă. Pălmuirea din orice direcție vine este o dovadă de primitivism în cuplu și nu duce la soluționarea niciunei probleme, fie că sunt simple, fie că sunt complicate. Sunt împotriva violenței.



(10 mai 2018)

Tuesday, May 8, 2018

21 motive din care femeile divorțează

Femeile nu divorțează din fericire, bogăție și moft. Ele divorțează dacă bărbatul este:
01. leneș
02. bețiv
03. cartofor
04. gelos
05. cheltuitor
06. egoist
07. prostovan
08. laș
09. certăreț
10. violent
11. tâmpit
12. avar
13. nepriceput
14. băgăreț
15. plângăcios
16. molâu
17. bârfitor
18. intrigant
19. delăsător
20. râncaci
21. neputincios.
Femeile trec cu vederea foarte multe defecte la un bărbat, doar dacă defectele nu sunt dominante și niciodată nu depășesc cifra de trei. O femeie nu va accepta niciodată un bărbat leneș, gelos și tâmpit, sre exemplu, cum niciodată femeia nu va accepta niciodată să-și continue viața lângă un bărbat nepriceput, egoist, cheltuitor, intrigant și bațiv. La un defect, cel mult două, femeia trece cu vederea, deși riscurile sunt foarte mari, căci în pragul divorțului un bărbat cu un astfel de defect va crede că va veni sârșitul lumii și deciziile sale sunt imprevizibile, chiar dramatice. defectele bărbaților devin motive certe de divorț.

(08 mai 2018)

Friday, May 4, 2018

9 situații din care ne dăm seama că o femeie este proastă

Am văzut nenumărate femei extrem de deștepte la viața mea. Dar am văzut și felei proaste. Pe acestea le identificăm rapid, fără niciun efort pentru că:
- își torturează copiii,
- își bat mamele,
- pun copiii să bea cot la cot cu ele,
- trimit fetițele să se prostitueze,
- fumează în nasul pruncilor.
- umblă rupte și nespălate,
- bete criță fac pipi în drum,
- dau foc la lucrurile din casă,
- înjură birjărește în autobuze.
Nu eu am concluzionat că așa stau lucrurile, ci în atare situații tot femeile au spus că exemplarele ce fac cele enumerate de mine, sunt niște proaste. De multe orim mama ea zicea despre unele dintre cele pe care le vedea în atare ipostaze:
- Ioane, vezi cât de proastă e!
Mare  dreptate avea mama, Dumnezeu s-o ierte, căci nicio femeie în una din situațiile enumerate de mine nu trebuie să fie acuzată de genialitate, de cumpătare sau de bunătate.


(05 mai 2018)

Sunday, March 11, 2018

Bărbații bătrâni...

Bărbații bătrâni și foarte bătrâni se pricopsesc cu amante sau cu neveste tinere pentru că:
- au averi de tocat și de lăsat moștenire cât mai rapid,
- au impresia că sunt iubiți pentru calitățile lor,
- le plac laudele privind performanțele lor de masculi,
- fiind însoțiți de femei tinere obțin transfer de frumusețe,
- nu-i interesează ce zice lumea din jur câtuși de puțin,
- acasă nu aud vorbe frumoase și nu sunt drăgălășiți,
- societatea îi apreciază pentru trofeele cucerite,
- a ieși din banal este un sport destinat numai lor,
- sunt femei care vor confort maxim cu minim de efort,
- prostia și credulitatea fac casă foarte bună,
- ei gândesc ca orice bărbat, doar cu jumătate de creier.
Aceștia nu trebuie judecați, nu trebuie sfătuiți, nu trebuie compătimiți. Ei își trăiesc viața la maxim, exact așa cum își doresc, indiferent de ce se întâmplă în jurul lor. Ei au un vis pe care îl transformă în rrealitate ori de câte ori li se oferă ocazia și nu clipesc atunci când fac pașii decisivi, cât despre judecată nici nu are cum să fie vorba, căci sunt orbiți de iubire, de putere și de orgoliu.
De fiecare dată când prieteni maim mult decât copți, mi-au făcut cunoștință cu noile neveste sau noile prietene ceva mai tinere decât copilele lor, probabil nu mi-am mascat consternarea prea bine, dezamăgindu-i pe amândoi. Numai că am dres rapid busuiocul printr-un banc bine plasat sau printr-o invitație la a ciocni un pahar de ceva special sau pur și simplu, schimbând vorba la ceea ce meleag străin am vizitat în ultimul timp și cât de bine a fost în acel trip.
Nu trebuie uitat nicio clipă că niciun bărbat nu este ocolit de o asemenea întâmplare și este păcat să judece careva pentru exact ceea ce chiar el face și nu dorește să fie luat la bani mărunți.


(12 martie 2018)

Sunday, June 25, 2017

Privitul în oglindă la români

Privitul în oglindă la români este un obicei monstros, dureros, lunecos și periculos. Românul când se uită în oglindă:
- nu se vede pe el;
- vede ceea ce vrea;
- admiră numai ceva;
- are gândul împrăștiat;
- este înfumurat;
- detestă adevărul;
- percepe alte culori;
- e rupt de realitate;
- se autoadmiră;
- cade în extaz;
- devine zmeu;
- nu mai aude;
- își pierde rațiunea.
Numai așa se explică deciziile halucinante pe care le luăm cu toții în momente cheie ale vieții noastre și care duc la interpretări de neînțeles pentru ei din jur. Mulți bărbați care se privesc în oglindă se văd Brad PITT și multe femei când se privesc în oglindă se văd Angelina JOLIE. Numai așa se explică tendința spre extravaganțe și excentricități ale multor compatrioți de-ai mei careși doresc vacanțe exotice, deși veniturile lor sunt mai mult decât modeste, haine de firmă sau mașini dintre cele mai sofisticate.
Este și mai trist atunci când cel ce se privește în oglindă vede vreo treizeci de indivizi trași la indigo, care îi crează imaginea de supraom gata să:
- facă singur lucrurile unei echipe;
- fie prezent în același timp în mai multe locații;
- aibă comportamente foarte diferite;
- subaprecieze pe toți cei din jur; 
- fie extrem de combativ, chiar virulent;
- se avânt în necunoscut pozând în erou.
În opinia mea, privitul în oglindă pentru noi, cei care provenim din țara numită România trebuie să pornească de la faptul că:
- nu avem nici o mie de km de autostradă;
- Europa este împânzită de cercșetori de aici;
- industria noastră este sublimă în inexistența ei;
- în afară de bordurizări n-am prea făcut altceva;
- trădările, vânzările sunt specialitatea casei;
- marile lucrări de infrastructură sunt tărăgănate;
- trenul merge cu sub 60 km la oră în medie;
- agricultura produce scump și puțin;
- se minte cum se respiră.
Am văzut în Macy's niște oglinzi care:
- lățesc;
- subțiază;
- strâmbă;
- urâțesc.
Oricum, nu avem noi oglinzi de Veneția, dar nici oglinzi mincinoase nu avem. Este numai o problemă a mentalului colectiv, de a nu vedea realitatea exact așa cum este și de a accepta lucrurile simple ca pe adevărate postulate, de la care să pornim și să mergem mai departe. În istorie am avut bărbați de stat devărați, oșteni viteși, femei muncitoare, bărbați care sfărâmau munții. Acum este o perioadă ceva mai vagă, în care non-valorile sunt prea zgomotoase și când liderii sunt cam obosiți și le lipsește și vlaga și le lipsește și elanul și le lipsesc și idealurile de a-i urni pe oameni să înfăptuiască lucruri mărețe, demne de un popor care a trecut prin istorie cu fruntea sus. Trebui numai ca privindu-ne în oglindă să ne vedem exact așa cum sunte, Dacă suntem grași să ne acceptă că suntem grași. Dacă suntem blonzi și ceva mai scunzi, să acceptăm că suntem blonzi și ceva mai scunzi. Dacă suntem la 60 de ani să nu ne mai falsificăm nici trecutul, nici prezentul și nici să nu ne mințim că suntem de 30 de ani, căci ceilalți 30 de ani vin năvalnic și necruțători peste noi. Când vom fi realiști și serioși, atunci vom avea și autostrăzi și spitale ca lumea și sistem educațional adevărat și valori.




(26 iunie 2017)

Sunday, September 4, 2016

Femei care divorțează

Nicio femeie nu divorțează de bine. O femeie divorțează de rău, adică:

  • o bate bărbatul;
  • are bărbat bețiv;
  • bărbatul e prost rău de tot;
  • bărbatul e molâu;
  • socrii sunt aiurea;
  • nu ies din neînțelegeri;
  • au să-și reproșeze multe;
  • nu sunt înțelepți;
  • de, d-aia.
Ceea ce este nasol leg de ce se întâmplă când femeia crede că divorțul se datorează 100% bărbatului, ea neavând nicio contribuție la redimensionarea răului într-un rău și mai mare și mai profund și de fapt un rău ireversibil. Se vorbește de violența domestică, iar acum în condițiile în care legea o apără pe femeie de tot ceea ce este legat de această speță, rămâne de neconceput cum femeia, în calitate de soție acceptă să fie bătută și umilită, deși legea o apără. Mai mult, nu este o scuză că a iertat un bătăuș în ideia că acesta se va îndrepta. Sunt situații din care apare inevitabil divorțul însă nu mai sunt întrunite condițiile unei conviețuiri civilizate. Legea este cea care stabilește vinovății, legea este cea care face împărțirea bunurilor și clarifică toate elementele legate de custodia copiilor. În opinia mea, femeile care ajung să divorțeze au o vină importantă pentru că:
  • nu au făcut o alegere bună, toate având semne că profilul bărbatului căruia i-au spus DA nu este cel care trebuie, dar au plecat de la premise greșite când au ales să meargă pe un drum alături de respectivul;
  • au acceptat să aibă un statut în care violențele erau aplicate lor, deși lucrul era de stopat din prima clipă; cel care dă o palmă unei femei, nu se va opri niciodată și va repeta violențele pentru că în educația lui și în natura lui violența este o caracteristică nemodificabilă;
  • merg cu ideia că lucrurile rele se vor îndrepta cu timpul și vor intra pe un făgaș bun ceea ce nu se întâmplă niciodată, pentru că năravul din fire al unui bărbat, nu are lecuire;
  • se consideră purtătoare ale cauzelor care generează comportamentul inadecvat al bărbatului și cred că menirea lor este să suporte rele tratamente pentru a nu intra în gura lumii, în judecata rudelor și pentru a nu periclita viitorul copiilor, întrucât între trauma unor copii care trăiesc într-o familie destrămată și păstrarea acelei familii, optează nejustificat pentru a suporta tot ceea ce este mai rău pentru ele.
Acum femeile sunt apărate de lege dar există și posibilitatea de a avea independență economică și de a fi informate, cu condiția de a conștientiza că sunt puternice și că viața lor depinde integral de ele, de deciziile lor și mai ales de ceea ce ele vor să li se întâmple. Ridicatul din umeri nu este o soluție, iar propriile probleme nu le rezolvă nici vecinii și cu atât mai puțin lumea de pe stradă. Rezolvarea oricărei probleme stă în puterile persoane care se confruntă cu problemele și soluțiile sunt exact cele pe care respectivele persoane și le doresc. Există numeroase femei care divorțează și care au puterea s-o ia de la capăt, cu demnitate și cu gândul de a nu repeta experiențele nefericite ale mariajului încheiat. Am apreciat întotdeauna persoanele care au avut puterea să rupă răul de la rădăcină și să nu opereze cu jumătătți de măsură, ci să facă marele pas de a se despărți de un trecut care a fost caracterizat prin suferințe, restricții, neajunsuri, violență și un mod dominant de comportament al partenerului, care nu merită să poarte titulatura de soț și cu atât mai puțin aceea de bărbat, ci de otreapă, da.



(04 septembrie 2016)

Thursday, May 26, 2016

Ce arată calculele din creion pentru Primăria Bucureștilor

M-am gândit să încep cu GVF prescurtare la Gabriela VRÂNCEANU FIREA, candidată la fotoliul de primar general al Bucureștilor, pentru că în sondaje are poziția cea mai bună. Este vorba despre o poziție încă necontestată de ceilalți contracandidați din varii motive, deși aruncarea cu noroi spre GVF se manifestă plenar cu orice prilej, deși cei care aruncă se consideră domni autentici și gândesc la faptul  că au un comportament civilizat față de o doamnă.
Am observat în cele câteva confruntări electorale discuții referitoare la:

  • comuna Voluntari, deși GVF este candidat la primăria Bucureștilor;
  • fostul primar Oprescu care este considerat a fi pur PSDist;
  • ura viscerală față de un partid de stânga;
  • minusurile din capitală puse în spinarea stângii;
  • bugetele, corupția din primărie ca fiind datorate lui GVF.
Discuțiile fiind 2:1, adică doi de pe partea dreapta a spectrului politic și un candidat al stângii, au generat o lipsă de echilibru gestionată fără abilitate în toate studiourile, mai ales că toși moderatorii au dovedit misoginism cronic.


Candidata GVF a rezistat să zic aproape eroic și nu și-a exteriorizat nici disprețul și nici superioritatea în fața unui mod de abordare destul de jenant-simplist și legat de chestia cu centrul de votare de la Londra și nici cel legat de numărul de taximetre de aiurea fluturând un document din 2013.

Totuși, dacă se votează și chiar dacă dreapta este foarte divizată, doar faptul co femeile care ies la vot nu-și dau votul tot unei femei ca ele în proporție de 60%, Rezultă în niște ipoteze simplificatoare, că bărbații în misoginismul lor nu dau votul lor unei femei în proporție de 70%, că GVF va obține 35% din voturile Bucureștenilor, în timp ce în ipoteza egalității dintre cei doi candidați Cătălin Predoiu și Nicușor Dan, acestora le revin 32,5% fiecăruia. Dacă însă se păstrează decalajul dintre ei, adică Dan are dublul lui Predoiu, atunci Dan va avea cel puțin 48% din voturi și va deveni primarul ales. 

Dar matematica este ceva mai complicată datorită faptului că Turcescu trebuie luat în calcule, ceea ce diminuează ponderile candideaților bărbați. GVF rămâne staționară la 35% din voturi, în timp ce fiecare din cei trei candidați bărbați vor avea fiecare 21,5% din voturi. Păstrând poziționările din sondaje în ideia că dan are dublul lui Predoiu și Turcescu o treime din procentele lui Dan, se ajunge ca Turcescu să obțină 7%, Predoiu 10% iar Dan să obțină tot 48%. rezultă cu claritate că și în condițiile lipsei de unitate a dreptei cel care iese învingător este Nicușor Dan. Ceea ce este greu de luat în calcul are legătură cu inabilitățile forțelor de dreapta care nu și-au păstrat o tonalitate de curtuazie față de ceilalți candidați tot de dreapta, retezând orice cale de dialog spre realizarea unei uniri a fosțelor care să ducă spre un candidat unic sprijinit de toți.

Dacă hotărârea femeilor este proverbială față de alte femei, adică nu se modifică, la bărbați însă misoginismul are caracter fluctuant determinat de nenumărați factori. Numai o reducere de la 70% la 65% a voturilor date de bărbați către candidații bărbați, atrage de la sine creșterea la 40% a voturilor obținute de GVF, iar Dan obține 43%. Se observă că din creion, cu niște ipoteze simplificatoare, în toate cazurile învingător este Nicușor Dan.
Am observat un comportament neadecvat la candidatul Nicușor Dan, paralel cu o creștere a capacității de dialog la Predoiu, ceea ce va duce la reducerea decalajului dintre cei doi. În noile condiții GVF rămâne la 35%, Predoiu obține 18%, Turcescu obține 6%, iar Dan obține 41%.
Numai evenimente speciale sau comportamentul total schimbat al candidaților generează fluctuații care să deplaseze structurile din interiorul celor 65% din voturi ce constituie bazinul candidaților bărbați, însă există limite legate de imposibilitatea de a dubla.

(27 mai 2016)