Soluțiile proaste

Îmi amintesc de nuvela Alexandru LĂPUŞNEANU a lui Costache NEGRUZZI din care am extras fragmentul:

................

- Oh! pacatosul de mine! striga ticalosul. Maica preacurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc!... Dar ce le-am facut oamenilor acestora? Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta si ma jur sa fac o biserica, sa postesc cit voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!... Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niste prosti, pre niste mojici. Pune sa deie cu tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sint boier mare; ei sint niste prosti!

- Prosti, dar multi, raspunse Lapusneanul cu singe rece; sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cind imi spuneai ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara. Sint bucuros ca-ti rasplateste norodul pentru slujba ce mi-ai facut, vinzindu-mi oastea lui Anton Sechele si mai pe urma lasindu-ma si trecind in partea Tomsii.

.......................

Vedem de multe ori soluţii proaste date unor probleme practice, soluţii care numai din întâmplare nu au un final dramatic.

Faptul că nu avem o autostradă Bucureşti-Braşov este o soluţie proastă, care în niciun caz nu este dată de nişte specialişti deştepţi.

Faptul că Bucureştiul este sufocat de maşini staţionate aiurea reprezintă tot un lanţ de soluţii proaste, dat în niciun caz de specialişti cu creierul la ei.

Faptul că multe dintre panourile semnalizatoare ale aeroportului au un avion cu botul îndreptat nu în direcţia de drum spre aeroport este tot o soluţie proastă, dată de nişte specialişti lipsiţi de deşteptăciune.

Exemplele sunt nenumărate şi sunt de necombătut căci ele există, ba mai mult, soluţiile bune şi foarte bune se ştiu şi dacă le vedem în alte locuri implementate, este clar că cele proaste, sunt soluţii proaste şi atât. Ele nu sunt date nici de tipi buni, nici de tipi foarte buni, nici de tipi geniali, cum nu sunt date de mediocrii, ci cu siguranţă sunt date de proşti. Punct.

(18 aprilie 2018)

Porția zilnică de prostie

Prostia este o stare de existență a materiei, a V-a, căci primele patru sunt starea gazoasă, starea lichidă, starea solidă, plasma și ultima pe listă, cu voia dumneavpastră, prostia. Dacă celelalte patru sunt peste tot, evident și prostia este și ea peste tot.

Fiecăruia dintre noi ni se servește zilnic cel puțin o porție de prostie, mai mică sau mai mare, după cum avem norocul, respectiv, neșansa. Cel puțin mie, nu mi s-a întâmplat să treacă o zi fără să fi primit porția de prostie, căci nu există loc unde care să merg fără să întâlnesc persoane care să-și exercite funcția și care să nu facă un oarece pas sau să nu scoată un porumbel, care de fapt se concretizează printr-o prostie. Chiar am ajuns să diger prostiile unora și să mă simt confortabil că mă liniștesc imediat când mi se servește o prostie, consolându-mă că atât o duce capul pe persoana ce emite așa ceva. Ori dacă văd că respectiva persoană atât este în stare să producă, iertarea mea devine operațională și efectivă instantaneu și unidirecțional. Nu voi da niciun exemplu de porții de prostie pe care le primesc zilnic pentru că aș face un pomelnic mult prea lung, ceea ce ar dezamăgi pe cititorul, care și el este bombardat cu prostii probabil mai mari decât cele pe care le recepționez eu.

Cel mult ar trebui să fac niște legături între prostie și lene, între prostie și mediocritate, între prostie și nepricepere, între prostie și minciună, între prostie și lipsă de talent, dar și aceste considerații ar fi extrem de obositoare, căci la fel ca în teoria mulțimilor nu se dau definiții, ci trebuie făcute exemplificări, uneori banale, plictisitoare și neinteresante din moment ce le-am trăit cu toții.
Porția zilnică de prostie este răul necesar din orice societate și motor al dezvoltării, căci numai marile revolte în fața prostiei nasc descoperirile revoluționare din care societatea are de câștigat enorm.
Niciodată să nu credem că numai alții spun prostii. Luați de val, noi nu analizăm bine problemele și dorind să fim interesanți spunem câte o prostie de îngheață apele. Totul este să ne dăm seama de ea, s-o recunoaștem urgent și să reparăm cât mai mult posibil, încât efectele să nu ia amploare și să devină catastrofale.

(14 ianuarie 2018)

Istoria prostiei de la origini până în prezent

Oamenii sunt foarte diferiți între ei. Obiectiv vorbind, există oameni deștepți, iar la polul opus, există oameni proști. Este interesant de văzut cum se face analiza prostiei de-a lungul evoluției speciei umane. Este noormal să fie un capitol al prostiei maimuțelor, ca precursori ai oamenilor, așa cum zicea colegul meu și al lui V.Z., Charles Darwin. Nu ne trebuie nici săpături și nici alte materiale pentru că maimuțe sunt azi pe lângă noi, prin jungle, dar și chiar în Ro se găsesc nenumărați maimuțoi, care s-ar lăsa studiați cu mare plăcere.

Istoria prostiei în epoca de piatră se face pe baza unor deducții, dacă ne gândim că atunci erau utilizate pietre pentru a face arme din ele, pentru a scăpăra sau pentru apărare. Printr-un studiu mai complet se deduce pe baze logice simple cum omul epocii de piatră prost își zdrelea degetele când dorea să construiască unelte, cum el, sărăcuțul în prostia lui, se lovea nu chiar din greșeală cu pietrele în bile, încât urlatul lui sacadat l-ar fi inspirat și pe un strămoș al lui Morse, cred.

Despre istoria prostiei în epoca metalelor merită scris, mai ales că s-au găsit tot felul de piese de cupru, de fier sau de aur în locuri dintre cele mai de negândit, ceea ce arată ori că erau pierdute,, ori că erau puse atât de bine, âîncât nici dracul nu mai dădea de ele. Nu trebuie interpretată prostia ca limită a performanței, căci atunci nu avem de unde să știm ce era adulterul și ce efecte avea el, din moment ce circumcizia nu era o pedeapsă, ci un semn de noblețe.

În perioada sclavagistă sunt destul de multe mărturii ale prostiei la conducători de oști, la stăpâni de sclavi, dar și la doamne nobile care aveau îndeletniciri dintre cele m ai șugubețe. N-aș crede că lapidarea era gestul supremei înțelepciuni, din moment ce femeile dețineau recorduri dintre cele mai puțin de invidiat ale ezxersării acestui obicei primitiv și atroce.

Feudalismul a accentuat răspândirea prostiei ca boală supremă, care nu avea nimic cu ignoranța, ci cu lenevirea creierului, a spiritului și a trupului. Prostia nu ierta nicio clasă, căci erau regi proști, erau nobili proști, dar erau și târgoveți la fel de proști. Probabil că atunci s-a văzut că creierul unui prost are netezimea unui funduleț de bebeluș abia născut.

Capitalismul a avut proștii lui. Acum, în capitalismul nostru să zicem de cumetrie, proștii nu mai respectă legea lui Gauss, ci urmează o lege de distribuție alarmant de diformă, care arată o denistate a celor proști nepermis de ridicată, deși în lumea modernă computerul a adus schimbări importante.

O carte serioasă de istorie nu are cum să ocoloească prostia specifică socialismului sau comunismului. Un rol aparte trebuie acordat prostiei în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Prostia atunci, avea purtătorii ei, adică pe cei proști, care se deosebeau de toți ceilalți proști. Era vorba de omul prost de tip nou, care credea tot felul de baliverne și ajunsese să fie convins că puiul se naște numai din albușul oului, că în afară de învățătura marxist-leninistă nu există nimic, iar tătucul lumii era Stalin.

Despre partea experimentală se vor scrie părți suculente la fiecare capitol, fără a lua în considerare povestioarele cu Păcală sau cu Tândală, ci exemple reale, care sunt gârlă pe lângă noi. 

Era un istoric al cinematografiei Georges Sadoul care a scris o carte tot așa cu cinematografia de la origini până în prezent. Aș fi tare mândru dacă l-aș urma 67,33% în demersul său.

(03 iunie 2017)