Documentarea în comunism

Multă lume s-a văitat că nu a putu să facă cercetare științifică în comunism pentru că nu exista posibilitatea de a face o documentare ca lumea. Nu discut acum despre bibliotecile cu carte științifică din București, dar discut de cartea poștală pretipărită, cu care se puteau obține materiale de oriunde din lume, dacă se știa:
- numele autorului,
- denumirea materialului,
- adresa de corespondență a autorului.

Eu am trimis zeci de astfel de cărți poștale și le-am ținut evidența. Nu cred că au fost trei sau patru situații în care nu am primit răspuns și materialul solicitat.

Concluzionez, că în vremurile de atunci și mă refer la perioada 1970 - 1985 documentarea nu a fost marea problemă, cum nici trimiterea de articole științifice la reviste mari în străinătate nu a fost o problemă dacă:

- materialul fusese publicat în țară,

- exista avizul conducătorului instituției,

- cheltuielile le suportai.

Nu a existat situație ca să am un material de publicat sau de trimis la o conferință și să nu-l fi putut trimite că s-ar fi opus cineva din ASE. Nu am avut eu atâtea materiale câte aș fi putut trimite.

La un moment dat, mi-a venit ideea de a-mi face o carte de vizită cu adresa de acasă, pe care am lipit-o pe acestă carte poștală și plicurile îmi veneau acasă, fără vreo problemă. Deci chestia cu imposibilitatea de a te documenta era doar un mit să nu spun o minciună.



(26 decembrie 2025)

Ce calități trebuie să ai, dacă vrei să faci un doctorat pe bune? (I)

Există mai multe feluri de a face un doctorat, dar pentru că eu nu mi-am pierdut timpul cu aiureli, voi scrie aici despre calitățile pe care trebuie să le ai, dacă vrei să începi un stagiu doctoral, pe bune.

În primul rând, trebuie să fi un om realist și extrem de practic, pentru că nu te apuci să faci un doctorat, care durează cel puțin trei ani, doar pentru a avea o diplomă și doar pentru a scrie pe o carte de vizită în dreptul numelui tău Dr sau PhD pe cartea de vizită sau pe plăcuța biroului tău, căci nimeni nu va fi impresionat de titlurile academice, dacă obiectul muncii tale este de cu totul altă natură.

În al doilea rând, trebuie să fi un om muncitor, căci stagiul doctoral înseamnă muncă, muncă și iar muncă, pentru că nimic nu cade din cer și tot ce se obține se face cu sudoarea frunții în multe, chiar foarte multe ore de stat la bibliotecă, de lucrat la calculator, de construit tot felul de variante de soluții, în care eșecurile pândesc la tot pasul și în care succesele vin greu, căci teza de peste 150 de pagini nu se scrie singură.

În al treilea rând, trebuie să fi un om rezistent, căci în cei trei ani cel puțin cât durează stagiul doctoral, apar tot felul de probleme, care mai de care mai presante, care nu au legătură cu doctoratul și dacă nu ai rezistența necesară, te depărtezi de la obiectivul tău de a derula stagiul doctoral în ritmul pe care ți l-ai planificat și este începutul sfârșitului. Totul se duce de râpă și orice încercare de a relua ciclul de muncă întrerupt pentru a face altceva este asemănător unui calvar greu de traversat.

În al patrulea rând, trebuie să fi convins că munca ta nu ți-o poate face nimeni în afară de tine, stagiul doctoral nu este muncă de echipă, niciodată nefiind vorba de tema noastră de cercetare, referatul nostru, teza noastră de doctorat, ci tot timpul este vorba de documentarea pe care am realizat-o eu, referatul pe care l-am elaborat eu, soluția originală pe acre am obținut-o eu în procesul de cercetare științifică și de teza de doctorat a mea, pe care eu singur mi-am scriso sub coordonarea conducătorului științific.




(15 septembrie 2025) 

Cercetătorul științific solitar și autodidact

Există probleme celebre nerezolvate și unele dintre ele chiar au premii în cazul în care va exista cineva care va oferi soluția ce va revoluționa știința. Motorul care funcționează cu apă chioară, este una dintre provocările care stau în fața celor ce vor să câștige un milion de dolari, cât este premiul oferit.
De aceea, peste tot în lume, există inventatori solitari, cum tot așa există cercetători științifici solitari.
Cercetătorul științific solitar este o persoană care:

- este dedicat muncii de unul singur,

- are un obiectiv bine definit,

- își definește o problemă de rezolvat,

- nu precupețește niciun efort,

- studiază fără întrerupere,

- are un nivel de exigență ridicat, 

- își pune mii și mii de întrebări,

- face sacrificii pentru rezolvarea problemei,

- are încredere că soluția este aproape,

- nu discută cu nimeni despre preocupările lui,

- ia măsuri în securizarea rezultatelor,

- își crează o lume a lui în care el e totul,

- nu crede în eșec și pentru succes sacrifică totul.

Nu este de mirare căci cercetătorul științific solitar este autodidact, pentru că el crede că problema asupra căreia se concentrează este problema lui și numai a lui, iar cei din jur dacă vor să discute ceva, el consideră că sunt rău intenționați și vor să-l demobilizeze și să-l abată din drumul său. Sunt foarte rare situațiile în care acest om găsește cu cale să discute despre munca lui și din start el se consideră a fi un neînțeles, miar cei din jur cu toții nu au alt obiectiv decât să-i saboteze munca și eforturile de a obține soluția la problema pe care doar el o cunoaște și pe care doar el a ajuns s-o înțeleagă. Am cunoscut un astfel de cercetător științific solitar și autodidact, care mi-a zis că a scris totul pe câteva pagini, le-a legalizat la un notar și le-a pus într-un plic, pe care și l-a trimis lui însuși, iar cei care vor deschide plicul peste ani și ani își vor da seama că el este cel care a făcut marea descoperire. Nu am aflat nici despre ce problemă era vorba, nici despre natura soluției și nici care ar fi beneficiarii acesteia.


(28 august 2025)

Pregătește-ți cariera de cercetător științific!

Nu oricine are calitățile necesare pentru a fi cercetător științific de succes. Este vorba de:
- a înțelege ce înseamnă cercetarea științifică,
- stabilirea calităților unui cercetător științific,
- proiectarea în timp și pe etape a carierei de cercetător,
- identificarea riscurilor în derularea  etapelor.
O persoană care dorește să devină cercetător științific trebuie să pornească de la faptul că activitatea de cercetare științifică este o activitate de echipă și echipele se constituie doar în locuri unde performanța are un nivel deosebit de ridicat, pentru a fi definite proiecte de cercetare științifică în vederea obținerii finanțării și în acest fel se asigură continuitatea muncii de cercetare.

O persoană, pentru a deveni cercetător științific trebuie să dovedească anumite calități, care se exprimă în primă instanță prin elemente de ordin cantitativ. 

În primul rând, persoana trebuie să aibă în liceu și în facultate medii mari cam la toate disciplinele.

În al doilea rând, persoana să fie caracterizată prin capacitate de a munci constant și ritmic.

În al treilea rând, persoana trebuie să facă dovada că are capacitatea de a lucra în echipă.

În al patrulea rând, persoana trebuie să înceapă, să facă și să termine  toate lucrurile la vremea lor.

În al cincilea rând, persoana să dovedească faptul că știe să învețe proceduri și mai ales că le aplică.

În al șaselea rând, persoana trebuie să evite folosirea lui NU în discuțiile pe care le poartă.

În al șaptelea rând, persoana dacă critică o soluție trebuie să vină cu altă soluție mult mai bună.

În al optulea rând, persoana trebuie să aibă o exprimare clară și să aducă argumente solide la orice.

În al nouălea rând, persoana dacă aduce în discuție un subiect să facă dovada unei solide documentări.

În al zecelea rând, persoana mai întâi oferă rezultate de bună calitate și apoi eventual emite pretenții.

Cercetătorul științific este un om disciplinat, curajos, perseverent, modest, politicos, onest, direct, clar, pozitiv, constructiv, documentat, prietenos, optimist, cultivat, sistematic, receptiv, muncitor, deschis, credincios, altruist, luminos, hotărât, ambițios, neconflictual.

(01 februarie 2025)




(01 ianuarie 2025)

Cât din timpul tău liber îți mănâncă doctoratul?

Ca să faci un doctorat, înseamnă:
- să pregătești admiterea la doctorat,
- să te documentezi,
- să-ți alegi tema de cercetare științifică,
- să faci cercetare științifică,
- să scrii și să publici articole științifice,
- să mergi pe la conferințe științifice,
- să elaborezi niște referate științifice de cel mult 40 de pagini,
- să scrii teza de doctorat de cel puțin 150 de pagini,
- să susții teza în ședință publică,
- și încă multe altele.

Toate aceste activități mănâncă timp și nimic nu se prognozează, căci ideile nu-ți vin la comandă, iar originalitatea abordărilor ține seama de inspirație și niciodată nu se știe exact cum stau lucrurile acolo. Sunt situații în care te zbuciumi o lună și nu se vede nimic, cum tot așa, sunt situații în care ideea strălucitoare apare într-o secundă, când nu te așteptai și nici nu-ți dai seama de unde a venit.

Cine este ministru, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este parlamentar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este primar, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este barosan, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este vedetă, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este președinte de partid, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Cine este mare director, nu are timp să facă cercetare științifică și nici să facă un doctorat.

Documentarea înseamnă să stai să citești cărți, articole, studii cam 4 la 6 ore zilnic, cel puțin 5 luni de zile până te pui pe picioare cu detaliile și subtilitățile din domeniul în care vrei să faci teza de doctorat.

Un articol de 7 pagini nu se face bătând din palme. El trebuie să aibă undeva la 10 titluri strict pe domeniu în bibliografie. Trebuie să conțină și cel puțin o idee originală. O pagină se scrie greu, căci trebuie nădușită, nu glumă, pentru a fi o construcție acceptată în lumea științifică. Articolul se construiește după regulile revistei unde vrei să-l publici și elaborarea lui durează luni bune, cu frământări, cu dubii, cu dorința de a-l perfecționa și mai ales, cu temerile de a nu include acolo chestii greșite. Nici nu mă gândesc la ideea de a plagia din alte surse, căci acum cu software anti-plagiat, eșecul este garantat dacă încerci să preiei aiurea fără să indici sursa.

Doctoratul înseamnă muncă, muncă și iar muncă. A crede că poți pune pe alții să facă ceea ce trebuie să faci tu, adică să scrie în locul tău, orice, absolut orice, un articol, un referat, un capitol de teză, este eroarea erorilor, căci respectivii fac ei ce fac și strecoară acolo șopârlițe, ca atunci când nu mai cedezi șantajelor, să te dea în gât, adică să spună ce este greșit în ceea ce ți-au livrat, chiar contra cost, pentru a te compromite.

Era un nene care s-a cuplat cu o tanti. El nu prea era merituos ca mascul, dar știa ceva meserie. Tanti avea gânduri de mărire și-i trebuia doctorat. Nenea a făcut o teză cu clinciuri numai de el știute. Tanti a susținut acea tezaă și-a atins visul de mărire și i-a dat cu piciorul lui nenea. Nenea rănit în amorul propriu, a elaborat câteva pagini pe care le-a trimis unde trebuie, pagini în care erau prezentat la liniuță toare erorile din teză. O comisie a analizat acele erori, le-a confirmat, a anulat titlul de doctor al lui tanti. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea nu a mea, ci povestea reală.

Concluzia: doctoratul îți mănâncă atât de mult timp, încât merită să-l faci dacă și numai dacă vei lucra toată viața în domeniul în care te-ai documentat și ai cercetat ca să elaborezi teza. Ca să faci un doctorat de amorul artei, pentru a-ți scrie pe cartea de vizită că ești PhD sau pentru a le lăuda la cunoscuți, nu este nicio sfârîâială. Mai bine faci altceva și câștigi bani, îți iei o mașină șmecheră, cumperi țoale de firmă, te plimbi în locuri exotice, într-un cuvânt, îți trăiești viața și nu te legi la cap dacă nu te doare.

(29 iulie 2024)

Fii bărbatul care vrei să fii! (V)

Înainte de orice, documentează-te și apoi certifică-te!

Nimeni nu ne împinge de la spate să ne schimbăm penntru a fi bărbații care vrem să fim, dacă versiunea actuală nu ne mai definește, nu ne mai place sau nu ne mai convine. Noi singuri am decis să operăm schimbări pentru a deveni ceea ce vrem să fim. 

Dacă vreau să-mi schimb meseria și știu spre ce să mă îndrept, pentru că în timp am văzut câte ceva și am fost atent la ceea ce înseamnă meseria spre care doresc să mă îndrept, trebuie:

- să văd dacă noua meserie mi se potrivește,

- să mă documentez ce înseamnă pe termen lung,

- să-mi dau seama dacă schimbările aduse sunt bune pentru mine,

- să văd cum trebuie făcută certificarea,

- să analizez șansele de a intra pe piața muncii,

- să văd cum acceptă cei din jur schimbarea mea.

Nu înseamnă că aceste elemente trebuie să se constituie într-o frână a progresului pe care vreau să-l înregistrez, ci doar trebuie să-mi permită conturarea tuturor ideilor legate de marea schimbare la care mă supun.

Să zicem că am avut o muncă de birou, cu o rutină zilnică, cu proceduri pe care le stăpânesc foarte bine, că șefii mă apreciază și că sunt considerat un om debază la locul de muncă, iar posibilitățile mele de promovare sunt bune. Numai că ceea ce fac îmi dau seama că nu mă mai definește și vreau să devin antrenor personal de fitness, căci am mers pe la sală și am văzut ceea ce face un antrenor de fitness și mi s-a întărit convingerea că această meserie mi se potrivește.

Studiul pe care l-am făcut comparând meseria mea actuală cu meseria de antrenor de fitness arată că există diferențe substanțiale. Eu la birou, lucrez cu hârtiile mele și cu calculatorul meu. La sală, voi lucra cu oameni de toate felurile, cărora trebuie să le vorbesc, cărora trebuie să le fac demonstrații. Și la birou și la sală ca antrenor, trebuie să am răbdare, ceea ce am și nu este deloc pentru mine să fac un efort. Și la birou ca și la sală, trebuie să vorbesc frumos, să fiu calm, ceea ce de asemenea, nu este deloc un efort pentru mine. Mie îmi place să fac mișcare, să alerg, să merg la sală, deci activitatea de la sală nu înseamnă un salt atât de spectaculos încât să-mi fac mari probleme. 

Documentarea mea în legătură schimbarea ce trebuie s-o fac pentru a fi ceea ce vreau să fiu ca bărbat, arată că sunt compatibil cu meseria de antrenor personal de fitness. Dacă tu vrei altceva, trebuie să fii realist spre ce meserie te îndrepți, căci toate necesită:

- timp,

- efort,

- bani,

- calități.

După ce m-am hotărât asupra drumului pe care vreau să merg, trebuie să fac simultan mai multe lucruri dintre care enumer aici câteva:

- să mă certific,

- să-mi schimb obiceiurile,

- să modific atitudinea,

- să-mi fac programul,

- să iau alte haine,

- să umblu la înfățișare.

Într-un cuvânt, dacă vreau să fiu bărbatul care vreau să fiu, nu trebuie să lucrez cu jumătăți de măsură, ci trebuie să fac lucrurile așa cum trebuie, căci detaliile contează enorm. Dacă la birou mergeam cu barba neîngrijită, ca antrenor de fitness baraba mea trebuie să fie ca și cum acum cinci minute am fost la frizer și acesta mi-a ajustat-o cu briciul. Dacă la birou mergeam cu hainele pe care le pusesem pe un cuier, la sala de fitness ca antrenor personal pantalonii mei trebuie să nu fie șifonați, bluza de pe mine nu trebuie să fie boțită, iar pantofii nu trebuie să fie nici cu noroi pe ei, nici scâlciați, adică trebuie să arăt ca scos din cutie, adică să fiu asortat, dichisit și să inspir prin prezența mea că sunt un tip deosebit de atent cu mine.

Certificarea nu este un lucru deloc simplu. Există mulți care oferă certificări pentru diferite meserii, dar eu trebuie să-l aleg pe cel mai serios, a cărui certificare este cea mai valoroasă. În Româânia sunt cam 86 de universități acreditate și care sunt ierarhizate de la 1 la 86. Dacă eu aleg să urmez cursurile universității de pe poziția 59, atunci când în CV voi scrie unde sunt licențiat, oamen ii știu de poziția 59 și voi fi tratat ca atare, din moment ce universitatea de pe poziția 1 este cea mai bună și peste tot se vorbește de top 10 universități, ceea ce înseamnă că și la certificări funcționează ierarhizarea și trebuie să merg la cei acre sunt foarte apreciați, chiar dacă cursurile pentru certificatul de acolo au costuri ceva mai amri, există un anume nivel de exigență și mai ales, există și o rată de respingere destul de mare.

Dacă m-am documentat și urmez cursurile de certificare, sunt pe drumul cel bun și trebuie să mă gândesc foarte serios la începerea muncii în noul domeniu.

(01 decembrie 2023)

Digitalizarea filmelor de arhivă

Am observat că există deja digitalizate nenumărate filme realizate pe peliculă de celuloid, ba mai mult, unele dintre ele au fost prelucrate și li s-a îmbunătățit calitatea sau chiar au fost colorate, deși inițial erau alb-negru, iar rezultatele sunt foarte bune.

Pandemia mi-a arătat că procesul de digitalizare de la noi în ceea ce privește filmele este undeva la început, fără a vorbi de digitalizarea componentelor existente la Arhiva Națională de Filme. Tot timpul noi vorbim de lipsa banilor, dar nu pregetăm a arunca mulți bani pe nimicuri, în lipsa unor obiective mari, dar bine definite. Acum se vaită lumea că guvernul limitează banii la primării pentru cumpărarea de:

- hârtie igienică,

- luminițe de Crăciun, 

- consumabile de birou,

- spectacole aniversare.

Nimeni nu vede marile probleme, cele care sunt esențiale și aici mă refer la digitalizarea filmelor pe celuloid din arhivele de filme, de la televiziune, din teatre sau chiar de la persoane fizice.

Eu am avut aparat de filmat și am avut filme făcute și stocate pe o rolă. Nu am avut condiții speciale de conservare, dar când am găsit posibilitatea de a digitaliza, pentru 100USD am încercat să recuperez ceea ce am filmat, dar am avut surpriza că 90% din materialul filmat s-a pierdut și am recuperat doar 10%, fiind mulțumit că nu am pierdut totul.

Sunt sigur că digitalizarea filmelor artistice sau documentare din arhive se va lăsa cu mari dezamăgiri dacă se va constata că nu au fost conservate bine și mulți metri de peliculă vor fi găsiți compromiși.

Totuși, timpul nu este trecut și ar trebui ca așa cum a procedat ELECTRECORD de și-a digitalizat producția de discuri de vinil, tot așa trebuie să se facă și cu filmele, până nu va fi prea târziu, nu se va înțelege prin acest prea târziu că peliculele vor fi deteriorate, ci dispariția acelor echipamente care asigură conversia dacă procesul de digitalizare a fost încheiat peste tot și am rămas numai noi.


(22 noiembrie 2023)

Inteligența Artificială - IA și productivitatea muncii intelectuale

Munca intelectuală este considerată ceva care nu se supune regulilor specifice cuantificării și a vorbi despre productivitatea muncii intelectuale este ca și cum ai vorbi despre sculpturi care se cântăresc la tonaj, despre picturi date în metri pătrați și în cântece măsurate în decibeli. Totuși, intelectualii se deosebesc unii de lații și prin elemente de ordin cantitativ. Un film are un buget, dar filmul are și un număr de spectatori și deci un volum al încasărilor. Opera unui pictor se măsoară în număr de tablouri dar și în valoarea de piață a tablourilor. Deci, vrând-nevrând trebuie să introducem și elemente cantitative în activitatea intelectualilor, oricât ne displace acest lucru, căci una este să vorbim în general despre talent și alta este să spunem că romanul X s-a vândut într-un milion de exemplare, deși a fost scris în 10 luni și are 340 de pagini.

Productivitatea muncii intelectuale este un concept extrem de controversat, dar este absolut necesar să ținem seama de el, mai ales atunci când ne propunem să vedem rolul pe care îl are Inteligența Artificială - IA în munca intelectualilor, oricare ar fi ei.

Dacă să zicem vrem să scriem un articol original și facem acest lucru în 8 luni de zile, dacă ne ocupăm singuri de traducerea în limba engleză și de alcătuirea bibliografiei, ne mai trebuie o lună de zile. În condițiile în care folosim un software care are Inteligența Artificială - IA, traducerea se realizează aproape instantaneu, iar rudimentele de bibliografie pe care noi doar le-am notat sunt aduse la standardul cerut de revista unde trimitem articolul într-un timp record, adică instantaneu. Fără Inteligența Artificială - IA demersul nostru ar fi durat 9 luni, cu Inteligența Artificială - IA demersul nostru durează 8 luni, căci dacă mai adăugăm câteva minute, deja este nesemnificativă creșterea impusă de prelucrările de software cu Inteligența Artificială - IA. Creșterea productivității muncii cu 12% fără să iau în calcul că Inteligența Artificială - IA intervine și pe traseul elaborării articolului dacă știm să formulăm cereri care să ducă la utilizarea acesteia în activități de rutină pentru prelucrarea de date indiferent cât de complicate sunt formulele de calcul, cu condiția ca datele inițiale de care dispunem să fie complete și corecte. Dacă luăm în calcul și aceste munci, cu siguranță că Inteligența Artificială - IA duce la creșterea spectaculoasă a productivității muncii intelectuale. va trebui să comparăm ce ar fi însemnat scrierea articolului fără componenta de Inteligență Artificială - IA, respectiv, cu utilizarea de Inteligență Artificială - IA.


(18 noiembrie 2023)

Lucrarea mea de licență are soluții proprii?

Fiecare dintre noi face lucrarea de licență care să-l definească și pentru care obține o notă pe care și-o dorește cât mai mare. Există situații în care lucrarea de licență conține soluții proprii. Este vorba de o problemă enunțată și bine definită de studentul care-și scrie lucrarea de licență, problemă la care el oferă o soluție proprie. Soluția proprie constă în:
- construirea unui model, altul decât cele existente în literatură,
- construirea sau modificarea unui algoritm de rezolvare a problemei,
- realizarea unei generalizări pentru soluțiile deja existente,
- implementarea de modele existente și analiza lor comparată,
- schimbarea criterului de performanță și interpretarea rezultatelor,
- definirea unei arhitecturi care soluționează mult mai performant,
- includerea unei interfețe cu mult mai prietenoase,
- atașarea de noi funcționalități la o aplicație existentă,
- schimbarea ipotezelor de lucru în procedurile de execuție,
- creșterea flexibilității în orientarea utilizatorului,
- eliminarea unor erori deja identificate în literatură.
Există nenumărate locuri unde cel care elaborează o lucrare de licență are posibilitatea să intervină cu contribuții proprii și să crească valoarea lucrării pe care o elaborează. Este deosebit de important ca entuziasmul și frenezia de a introduce elemente proprii să fie dublată de perseverența de a verifica faptul că tot ceea ce este realizat are fundamente reale, că rezultatele sunt corecte și nu există nicio fisură care să dea peste cap întreg demersul. Uneori lucrurile sunt prea frumoase pentru a fi adevărate și numai perseverența noastră ne permite să identificăm eroarea făcută involuntar, care ducea la un rezultat perfect, dar fals, rezultat pe care dacă nu-l reverificam, conducea la compromiterea soluției, deși cu o mică modificare totul se aducea pe făgașul normal, cel de succes. Numai că noi înșine trebuie să fim cei care fac verificările și care numai după multă muncă de control și verificare vom conchide că rezultatul muncii noastre este bun. Și dacă am pus o virgulă acolo unde trebuie, virgulă care lipsea, este o contribuție la ceva realizat și care crește valoarea acelui text, care fără acea virgulă era ambiguu, adică nevaloros.

Nu există domeniu de activitate care să nu permită identificarea de soluții proprii, mai ales în cazul lucrărilor de licență, unde documentarea în condițiile digitalizării scoate la iveală mii și mii de elemente care dacă sunt analizate și puse cap la cap, permit interpretări.

Vreau să amintesc aici un text din Cronica optimistului al lui George CĂLINESCU, în care marele critic și istoric literar recunoștea faptul că nu a văzut că bătălia de la Nicopole nu precedase bătălia de la Rovine și o elevă de clasa a VIII-a a semnalat acest lucru, iar Scrisoarea a III-a a lui Mihail EMINESCU arăta cu totul altceva când Baiazid zice: La Nicopole văzut-ai..., iar domnitorul scrie: De din vale de Rovine, grăim Doamnă către tine... Bine a zis Napoleon BONAPARTE că în ranița fiecărui soldat se află bastonul de mareșal. Și în tastatura fiecărui student se află o mare descoperire care se lasă așteptată.

(10 octombrie 2023)

Prea mulți trăncănesc în spațiul mioritic

Dacă  ai proasta inspirație să butonezi telecomanda și să zăbovești pe canalele tv românești, vei avea surpriza că există ba unul care trăncănește, ba doi indivizi care trăncănesc, ba mai mulți pe care un moderator banal îi invită să trăncănească.

În opinia mea, în online există trei abordări:

- act artistic,

- abordare documentară,

- trăncăneală.

Cei care vorbesc despre violuri, trăncănesc.

Cei care vorbesc despre vreme, trăncănesc.

Cei care vorbesc din exterior despre politică, trăncănesc.

Cei care vorbesc din exterior despre literatură, trăncănesc.

Cei care vorbesc din exterior despre teatru, trăncănesc.

Cei care vorbesc din exterior despre istorie, trăncănesc.

Cei care vorbesc din exterior despre orice, trăncănesc.

Am scris sintagma din exterior, înțelegând prin aceasta că respectivii nu sunt politicieni și nu participă la actul decizional, nu sunt scriitori sau editori care să știe exact cu ce se mânâncă literatura, nu sunt istorici care au stat în arhive sau au fost pe teren, nu sunt nici actori, nici regizori care să fie implicați direct în ceea ce se petrece pe o scenă de teatru. Ei prind din zbor diverse chestii și vin la televizor să trăncănească, umplând în acest fel pe bani mulți, timpul de antenă, în timp ce actul artistic sau cel de știință este tratat periferic, deși cultura nu se face prin trăncăneală, ci prin acte artistice, adică la televizor prin filme bune, prin recitaluri de poezie ale unor mari actori, prin spectacole de operă preluate, prin spectacole de teatru preluat și prin filme documentare de valoare științifică incontestabilă. Tot ceea ce vedem cu personaje care prezintă zodii, care vorbesc despre lumea de dincolo, care abordează probleme ale schimburilor energetice, sunt doar trăncăneli ieftine.



(28 septembrie 2023)

Inteligența Artificială și lucrările de sinteză

Cine dispunea acum 20 de ani de un produs software înzestrat cu elemente de Inteligență Artificială - IA și nu spunea nimănui, avea posibilitatea de a scrie lucrări de sinteză pe bandă rulantă și apărea ca fiind un geniu al literaturii științifice, un enciclopedist, ca să mă exprim mai riguros. Produsul software trebuia să aibă un șablon de definire a structurii cărții de sinteză și mecanismele de IA ar fi trebuit să facă ceea ce face acum ChatGPT.

Acum lucrurile sunt deja banale, căci acces la ChatGPT are tot poporul. Ideea de bază este să știi ce să ceri acestui produs pentru a obține un conținut digital de calitate. 

Cine dorește realizarea unei lucrări de sinteză fără surprize, trebuie să solicite construirea de conținut digital folosind ca surse de inspirație numai:

• reviste cu ISSN,
• cărți publicate în edituri recunoscute,
• comunicări la conferințe importante, publicate în volume.

La ora actuală nu mai există opreliști în realizare de lucrări de sinteză. Totuși, factorul uman trebuie să intervină pentru a introduce acele elemente de omogenizare sau de personalizare care să dea o nouă valoare întregului demers. Să nu uităm că discipolii pictau metri pătrați de tablouri, dar apărea Leonardo da VINVI și făcea câteva tușe cu pensula, iar tabloul devenea ceva special, ceva al lui Leonardo. Așa și aici. Cu ChatGPT se realizează o sinteză, dar intervine factorul uman cu câteva elemente proprii de creație și schimbă totul.

(04 iunie 2023)

Nu există scuză

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile legate de istoria națională.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile legate documentarea lor sumară.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile legate folosirea conceptelor.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile de gramatică.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile legate inactivitatea lor.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile legate necunoașterea vremii.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli  legate folosirea incorectă a prognozelor.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli ce privesc interpretarea de rezultate.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile legate plagiatul involuntar.

Nu există  nicio scuză pentru cei ce fac greșeli impardonabile legate calitatea scrisului lor.

Și toate acestea se datorează existenței Internetului și a motoarelor puternice de căutare.

(16 august 2017)

PhD, primul raport

Legislația actuală arată că în stagiul doctoral se fac 3 rapoarte. 

• Primul raport este destinat documentării.
• Al doilea raport este destinat soluțiilor teoretice  originale.
• Al treilea raport conține validarea soluțiilor și diseminarea de rezultate.

Cine crede că are șansa să transfere de la un an la altul ceea ce n-a făcut la momentul potrivit, face o mare greșeală.

Doctorandul trebuie să aibe clar că primul raport presupune:

• o structură foarte clară;
• o documentare exemplară;
• dezvoltarea de șabloane după care completează ceea ce citește;
• o abordare completă;
• realizarea unui studiu aprofundat;
• analiză proprie nu o privire de spectator;
• identificarea elementelor proprii care trebuie incluse;
• luarea în considerare a elementelor de perfecționare.

Pornind de la structura tezei stabilită cu concucătorul, raportul întâi are menirea de a se constitui chiar în zona de început a tezei unde se discută despre stadiul cercetării indicând:

• care sunt cărțile scrise;
• care sunt articolele cu contribuții majore;
• ce comunicări remarcabile s-au făcut în conferințe;
• ce rezultate s-au obținut în laboratoarele de cercetare;
• care dintre teorii au fost duse mai departe și se regăsesc în produție.

Toate trebuie luate în considerare cu ceea ce este pe plan internațional, dar trebuie văzut cu mare atenție ce este realizat la noi în țară. Nu este rezonabil să se știe ce au obținut unii peste măriși țări și să nu se cunoască rezultatele obținute la doi pași de noi.

Acest raport va conține o bibliografie nouă cu lucrări preponderente din ultimii 5 ani și se vor face citări cu mare precizie, iar spiritul analiticx trebuie să primeze, căci raportul nu este nici pe departe o sinteză a unui funcționar care își face treaba cu conștiinciozitate, ci este o lucrare analitică, în care spiritul cercetătorului este dominant. Doctorandul nu este un privitor pasiv, ci face considerații de profunzime arătând limitele de definire a unor concepte și mai ales făcând o analiză de la simplu spre complex, dezvoltând premise spre o generalizare atât de așteptată.

Raportul are undeva la 40 de pagini. Dacă are 8 capotile fără bibliografie, concluzii și introducere, atunci fiecare capitol trebuie să aibă undeva la 4,5 pagini, fără a avea dezechilibre flagrante.

(03 iulie 2016)