Showing posts with label ATI. Show all posts
Showing posts with label ATI. Show all posts

Tuesday, August 20, 2024

Statistica matematică trebuie să facă lumină în spitalul Sf. PANTELIMON!

Acum peste 40 de ani, Dumnezeu a vrut să am șansa să colaborez cu o echipă de cercetare formată din medici de la Institututl de Ftiziologie, prilej cu care mi-am dat seama că medicii sunt deținătorii unor baze de date de cea mai bună calitate, din toate punctele de vedere.
La vremea aceea se făcea un studiu asupra formelor rotunde și s-a ajuns fără un efort foarte mare să se prelucreze un lot format din 16.000 de înregistrări, toate datele fiind supuse unor teste statistice care să permită concluzii neafectate de erori. La vremea respectivă am folosit mai multe pachete de programe statistice și aici voi enumera VERONICA, EMI, dar și software SSP de la IBM.
Sunt extrem de surprins și de puțin plăcut impresionat că acum în anul 2024, la peste 40 de ani de perioada la care eu am efectuat prelucrări de date din domeniul medical, folosind tehnicile și metodele de atunci, bazate pe utilizarea de cartele perforrate, în secunda a doua a apariției scandalului morților suspecte de la spitalul Sf. PANTELIMON, cercetători adevărați nu au trecut la treabă, adică:
- să preia date legate de dinamica evenimentelor de la ATI,
- să folosească software specializat,
- să procedeze la verificarea de seturi de ipoteze,
- să tragă concluzii fundamentate științific,
- să sprijine actul de justiție folosind metode cantitative,
- să elimine abordările empirice, aproximative și subiective.
Dacă în alte domenii, problema achizițiilor de date este chiar o mare problemă, în domeniul medical, există proceduri de completare a fișelor de observații și mai mult, achiziția de date este realizată de personal de foarte înaltă calificare, adică de medici înșiși, ceea ce dă o garanție suplimentară asupra caracteristicilor de calitate a datelor incluse în acele fișe și aici mă refer la omogenitatea datelor, la comparabilitatea datelor, dar mai ales la completitudinea datelor.
Statistica matematică de la nivelul anului 2024 dispune de implementări software pentru toate tehnicile și metodele pe care le-a dezvoltat. Mai mult, acum există interfețe atât de prietenoase încânt fără niciun fel de dificultate, după stagii scurte de instruire, toți cei interesați au la dispoziție toate instrumentele de a trece rapid la verificarea de ipoteze folosind seturi de date reprezentative, iar rezultatele prelucrărilor statistice vor fi cu niveluri de încredere foarte ridicate, ceea ce înlătură orice speculații fără fundament științific, dar mai ales lipirea de etichete aducătoare de rating în televiziuni. Bazele de date din spitalul Sf. PANTELIMON conțin tot ceea ce este necesar pentru a răspunde cu precizie la toate întrebările legate de mărimile intervalelor și la corelațiile dintre factori determinanți ai dinamicii evoluției pacienților. Trebuie doar folosite aceste baze de date și trebuie doar acceptată ideea existenței de metode științifice, unde abordările emoționale, subiective, grobiene, nu au ce căuta.


(21 august 2024)

Tuesday, August 13, 2024

Capul lui RAFILA vrem, măria-ta!

Așa cum stă bine unei gloate în care corupția este întinsă de sus până jos, din când în când mimează dreptatea, hărnicia, inteligența, disciplina și ordinea. Deși lucrurile mizerabile sunt cunoscute de luni și luni de zile, de fiecare dată este așteptat momentul așa-zis optim de a le scoate la suprafață, pentru a maximiza profitul din punct de vedere politic al lovirii în dușmanul din față, pentru a acapara puterea sau pentru a rămâne la putere, unde banul se obține prin ne-muncă, ne-performanță și prin ne-cinste.
Cum a fost și în cazul azilurilor groazei, tot așa stau lucrurile și în cazul spitalului Sf. PANTELIMON. Numai că cei care au orchestrat acest demers au uitat să țină seama de dimensiunea faptului. Azilurile se refereau la bătrâni. Spitalele se referă la întreaga populație. Azilurile vizau niște ageamii proști, lacomi și corupți. Spitalele se referă la medici, o categorie de persoane supra-calificate, care au rolul de a salva vieți și de a menține starea de sănătate a poporului, în totalitatea lui, incluzându-i aici și pe așa-zișii jurnaliști și pe magistrați. Ca fapt divers, în comunism, la comitetul de partid pe București, în cartea de telefoane se găseau în 98% din cazuri, numele de profesori de la Institutul de Medicină, ceea ce înseamnă că pe nimeni nu interesa de celelalte specializări din învățământul superior, ci toți erau interesat exclusiv de cei care se ocupă de salvarea vieții.
Ceea ce se vede la televizor cu cei de la ATI de la spitalul Sf. PANTELIMON este anunțat ca vârful aisbergului, ceea ce pe mine mă îngrijorează profund, din moment ce subiectul se referă la destabilizarea sistemului de sănătate românesc. Cineva ar trebui să oprească circul și să treacă rapid la treabă, protejându-i pe doctori și restabilind climatul de încredere în aceștia, căci vrând-nevrând, oameni bolnavi sunt pe toate drumurile și bani ca aceștia să se trateze în Austria, Belgia, Germania, Franța, USA, nu sunt. Luptele politice practicate acum pentru câștigarea alegerilor nu vor duce niciunde, căci procentele rămân neschimbate, chiar dacă vulgul cere capul ministrului RAFILA. Să zicem că i se va da satisfacție vulgului. parlamentarii rămân aceiași. Șefii de partide rămân aceiași. Spitalele rămân aceleași. Gloata de manevră rămâne aceeași.  Doar timpul trece și circul mediatic va face nenumărate victime colaterale, iar probleme de la ATI nu se rezolvă decât dacă se crează noi locuri, decât dacă se fac investiții substanțiale în aparatură și în medicamente și mai ales, dacă doctorilor li se acordă respectul cuvenit, căci ei salvează vieți, în timp ce televiziunile manipulează cu nerușinare, politicienii se îmbuibă și corupții zburdă nestingheriți.


(14 august 2024)

Monday, August 12, 2024

Absența protocoalelor de final

Pe vremea copilăriei mele, foarte des auzeam pe colo și pe colo:
- I l-a dat acasă, să moară.
Fie că era vorba de bătrâni, fie că era vorba de oameni maturi, fie că era vorba de tineri, fie că era vorba de copii, când se constata că nu mai este nimic de făcut, familia era chemată să-și ia bolnavul, ca acesta să-și sfârșească zilele acasă. Chiar familiile își doreau ca bolnavii care mai aveau puține zile de trăit, ultimele clipe să și le trăiască respectivii acasă.
Acum lucrurile s-au schimbat și oamenii cred în miracolul unor medicamente și în puterea unor aparate de a-l face pe cel în suferință să devină sănătos, deși realitatea este cu totul alta.
Se știe că numărul de paturi la ATI este limitat.
Se știe că aparatele de care dispun secțiile ATI sunt bob numărat.
Se știe că medicamentele costă și oricât am dori fiecare dintre noi, este imposibil să fie disponibile.
Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de  ATI este mai mic decât numărul de paturi de la secția ATI, nu apar probleme și doctorii își văd de meseria lor de salvatori de vieți.
Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de ATI este cu mult mai mare decât numărul de paturi  din secția ATI și nu există soluție de suplimentare, oricât am vrea noi să gândim altfel, apare necesitatea operării unei selecții și pentru aceasta trebuie să existe protocoale clare, iar decizia constituirii unei liste cu pavienții ierarhizați după anumite criterii se ia de mai mulți doctori împreună cu familiile aparținătoare, nu de o singură persoană, indiferent de cine este aceasta. Se ajunge exact în punctul pe care îl știam eu din copilărie:
- I l-au dat să moară acasă:
Să nu uităm că există popoare care se consideră civilizate unde bătrânii erau duși pe munte și abandonați să moară acolo, în frig, de foame și de sete. Să nu uităm că oamenii care-și trăiesc ultimele clipe de viață își doresc să-și găsească sfârșitul în patul lor, în casa lor, împărtășiți și spovediți. 
Ceea ce se întâmplă acul la spitalul Sf. PANTELIMON arată carențele care există în zona protocoalelor de final, în zona managementului de acolo, dar și în schimbarea de paradigmă din societate care crede că resursele sistemului medical sunt infinite, iar aparținătorii au numai drepturi, nu și obligații, din moment ce mulți prin a se face dreptate doresc să fie despăgubiți cu sume astronomice în raport cu contribuțiile lor la sistemul asigurărilor de sănătate.


(12 august 2024)

Friday, August 9, 2024

A fost nevoie să moară oameni...

Vă este cunoscută această frază memorabilă rostită în 4 noiembrie 2015 de către președintele Klaus IOHANNIS, în legătură cu catastrofa de la Colectiv, iar acum a revenit în actualitate prin ceea ce s-a întâmplat în secția ATI de la spitalul Sf. PANTELIMON. Ceea ce s-a întâmplat la secția ATI face parte dintr-un film de groază, pe care nu mi-l închipuiam că în secolul al XXI-lea că va rula nu pe ecranul de cinematograf, ci în cruda realitate românească.
Televiziunile au reluat în buclă fie transcripturi ale dialogurilor dintre cadrele medicale din secția ATI, fie reproduceri ale unor înregistrări făcute și nu ai cum să nu te cutremuri de ceea ce se discuta acolo și de atitudinea față de pacienții aflați în mare suferință. Ceea ce mă intrigă pe mine este aplecarea respectivelor cadre medicale de a face înregistrări, ceea ce mă duce cu gândul că acolo preocuparea nu era în niciun caz de a se ocupa de pacienți, ci de a se urmări unele pe celelalte și de a face înregistrări, în loc să facă înjecții sau să mânuiască aparatura. Parcă totul făcea parte dintr-un scenariu, în care fiecare se pândea pe fiecare, pentru a identifica erorile, în vederea folosirii lor în instanță. Ne imaginăm ce atmosferă tensionată era acolo și câtă lipsă de preocupare pentru îngrijirea pacienților, din moment ce interesul cadrelor medicale era de a potrivi tehnica de înregistrare astfel încât să fie o cât mai mare acuratețe a acelor ce vor deveni probe în instanță, căci nu bolnavii erau preocuparea lor, ci rezultatul proceselor din sălile de judecată.
Toți care erau puși să facă treabă urmând proceduri, nu au respectat nicio procedură, iar despre deontologie profesională, despre integritate, deja nici nu ai cum să mai vorbești, din moment ce unii s-au erijat în simboluri ale corectitudinii, ale civismului și ale profesionalismului, dar obiectivul primordial era acela de a furniza materiale senzaționale buletinelor de știri din televiziuni, deși salarii primeau pentru cu totul alte activități care ar fi trebuit executate. Pentru că a fost nevoie să moară oameni în secția de ATI de la spitalul Sf. PANTELIMON, urmează să cadă capete, exact cum s-a întâmplat în anul 2015, iar acum că sunt alegeri, efectul va fi o încercare de resetare, numai că așa cum a fost și cu filmulețul cu pixelul albastru din noiembrie 2009, când prezentarea pe micile ecrane s-a făcut prematur, nu ma momentul optim, ceea ce a permis demontarea întregului ansamblu de elemente cu puternic caracter emoțional și totul s-a transformat într-un fâs penibil, fără efect în peisajul electoral de atunci. Dacă se dorea cu adevărat resetare, tehnica acarului PĂUN trebuia altfel elaborată și momentul optim era cu 72 de ore înaintea primului tur al alegerilor, al cărui tip era la altitudinea celor ce-și propuneau resetarea.

(09 august 2024) 

Thursday, August 8, 2024

Respectați-i pe doctori!

Ceea ce vedem acum pe toate canalele de televiziune arată nivelul deplorabil la care mass-media a ajuns, în contextul în care există:
- un deficit uriaș de medici specialiști în spitale,
- foarte mulți medici tineri părăsesc țara,
- sistemul sanitar din țărișoara noastră este subfinanțat,
- prevenția este trecută pe planul al XX-lea,
- starea de sănătate a populației este la pământ.
În loc mass-media să contribuie la crearea climatului de respect față de medici, să se lupte ca finanțarea să atingă cote rezonabile pentru sistemul de sănătate, aceasta se face portdrapelul unor interese antiromânești, lovind frontal în medici. Nu de puține ori televiziunile au prezentat corupția din sistemul medical, insistând asupra laturii generalizatoare, cu efecte dintre cele mai nocive asupra tuturor medicilor. Practicile din mass-media în care adevărurile sunt spuse numai pe jumătate, cu scopul de a manipula pentru a se obține rating la cote ridicate, este scuzabil în orice alt domeniu, mai puțin în zona sistemului de sănătate în general și în special în zona spitalelor. Semănarea neîncrederii în sistemul medical de stat sau privat în general și în special în zona secțiilor de urgență și de ATI, are efecte catastrofale în rândul populației, care se vede fără soluție în rezolvarea de probleme specifice de sănătate.
Medicii trebuie respectați pentru că:
- învață cu mult mai multă carte decât orice altă profesie,
- lucrează cu oamenii, fiind singurii care salvează vieți,
- riscul ca fiecare dintre noi să ajungă pe mâna medicilor este enorm,
- fără respect și fără apreciere niciun medic nu va evolua profesional,
- munca medicului are particularități ce impun responsabilități imense,
- numai profesia de medic înseamnă șansa la viață a fiecăruia dintre noi.
În viață trebuie păstrat un echilibru. Societatea noastră are o anumită structură și cei care cred că vor rezolva problemele din sănătate aplicând regulile unor jocuri care se pretează în comerț, în construcții, în atelierele de manufactură sau în munca de zi cu zi a lucrătorilor pământului, fac o mare eroare, căci a lucra cu sufletul și cu viața nu este sinonim cu a ara pământul, cu a bate fierul înroșit la baros sau cu a mânui halebarda în turnirurile organizate în fața regelui.
Poporul ce nu-și învață cetățenii să respecte pe învățător, pe doctor și pe preot, nu are nicio șansă de a trece prin istorie cu fruntea sus, ci se va târî asemeni unui vierme ce urmează a fi strivit de un bocanc.

(08 august 2024)

Saturday, October 16, 2021

La români a fi bolnav înseamnă...

Pentru români a fi bolnav este o rușine, căci boala este văzută de acest popor primitiv ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu. În copilăria mea, dacă apărea un om cu un beteșug, babele din mahala ziceau că l-a pedepsit Dumnezeu. Se zicea că un blestem lovește până la 99 de neamuri. Deci unul blestemat nu are nici el șansa de a scăpa de blestem dar nici neamurile lui, până la a 99-a spiță. Chiar în anii aceștia am auzit niște femei bătrâne, nu că eu aș fi un june că am 74 de ani, zicând despre un copilaș că e bătut de Dumnezeu pentru greșelile părinților sau bunicilor sau străbunicilor sau stră-străbunicilor.

De aceea, oamenii care sunt bolnavi de COVID, mai ales cei de la țară, evită să iasă și să-și recunoască boala. Așa că ei stau în casă, zac și numai dacă cineva ia atitudine, îi duce la spital, uneori fiind mult prea târziu. Ei cred că au greșit cu ceva, că sunt pedepsiți de Cel de Sus fie pentru ceea ce au greșit ei, fie pentru ceea ce au greșit unii din neamul lor. Când oamenii merg să se roage, ei fac acest lucru pentru a le fi iertate păcatele, pentru a fi iertați și pentru a fi apărați de boli.

La români, oamenii cu dizabilități erau ținuți în casă. Numai acum după anul 2000 a început să se vorbească deschis despre acești oameni cu nevoi speciale. Foarte târziu statu a acordat ajutoare celor care au grijă de acești oameni. Nu de puține ori, oamenii cu nevoi speciale au parte de tratamente inumane din partea celor care se înfruptă din sumele acordate ca ajutor. Nu de puține ori, deși statul declarativ le asigură loc în școli celor cu nevoi speciale, mulți manageri și mulți dascăli, ca să nu spun că și părinții copiilor din clasele unde acești copii aer vrea să vină să învețe, evită contactul cu ei din varii motive sau iau atitudine mai mult sau mai puțin voalat pentru a-i face să se răzgândească și să meargă la altă școală, nu știu care.

Există lipsă de educație, răutate și neputința de a depăși concepții vechi legate de boală. Toți oamenii mor. Nimeni nu moare de sănătos. Toată lumea moare de ceva, dar foarte mulți mor că s-au îmbolnăvit. În opinia mea, nu este o rușine că omul are p boală, că vorbește despre ea și că încearcă s-o trateze. Am văzut atitudinea unora față de cineva care a fost contact cu un om descoperit că are TBC. Se poartă ca și cum respectivul este ciumat. este izolat și nici testul care dovedește că nu are TBC nu este suficient în ochii acestor proști incurabili. În cazul celor care s-au infectat cu COVID lumea ar trebui să aibă o cu totul altă atitudine, căci numai acționând corect se va limita răspândirea acestui virus. A ascunde că este pozitivă persoana, echivalează cu un act criminal, căci dintre cei infectați, există probabilitatea ca unul sau doi dintre contacți să nu supraviețuiască, ceea ce echivalează cu un act criminal.

(16 octombrie 2021)

Friday, October 1, 2021

Președintele IOHANNIS este azi la Aachen

 Președintele Klaus IOHANNIS este  în orașul Aachen unde va primi  mâine 02 octombrie 2021 premiul Carol cel Mare al acestui oraș pentru merite deosebite în ceea ce face pentru România și pentru consolidarea Uniunii Europene.

În țară s-a produs un incendiu la secția ARTI de la spitalul de boli infecțioase de la Constanța unde au murit 7 persoane. Harababura a fost atât de mare că multe ore în cursul zilei se știa de 9 decedați, numai că doi dintre ei fuseseră raportați de două ori. Așa de proaste sunt fluxurile informaționale încât astfel de raportări se produc cam peste tot, iar eu nu mai am încredere în ceea ce raportează instituțiile, căci statistica, se vede de la o poștă că este folosită în scopuri exclusiv politice.

În acest context se fabulează foarte mult pe problema deplasării în Aaches a lui Klaus IOHANNIS și se reamintește că nici pe CEAUȘESCU nu l-a prin cutremurul din 4 martie 1977 în țară, căci se zicea că era mare plimbăreț. Trebuie spus că orice vizită a lui CEAUȘESCU era însoțită de semnarea de contracte economice și după aceea se vedeau exporturi, schimburi de studenți, dezvoltarea de șantiere acolo.

Se știe că izolarea în care ne aflăm nu este bună. faptul că suntem în Europa cotați ca fiind cei mai corupți, că mulți dintre concetățenii noștri sunt hoți de buzunare prin capitalele din Vest, unii sunt criminali, violatori sau execută jafuri care uimesc lumea. Dacă avem și noi un eveniment pozitiv și acel premiu oferit lui Klaus IOHANNIS este eveniment pozitiv, ar trebui să nu mai fim cârcotași, ci ar trebui să mai găsim și alți români care să se remarce prin ceva și a căror valoare să le fie recunoscută așa cum s-a întâmplat cu Simona HALEP când a strălucit la Paris și la Londra.


(01 octombrie 2021)

Politicienii nu rup pisica-n două!

Politicienii noștri sunt:
- lălăiți,
- mocăiți,
- limbăriți,
- limitați,
- mincinoși,
- indeciși,
drept care nu sunt în stare să rupă pisica-n două în legătură cu sistemul de sănătate, pentru a se evita situațiile ca nenorocirea de la secția ATI din spitalul de boli infecțioase de la Constanța unde ai 01 octombrie 2021 au murit arși de vii 7 oameni, datorită unei defecțiuni la instalația electrică. Se vorbește de investiții, dar investițiile care se fac sunt cele neesențiale, sunt pentru borduri, coșuri de gunoi, autoturisme, băncuțe, palmieri, bannere, afișe și mai ales spectacole de doi bani cu artiști de doi bani.
Ca să rupă pisica-n două, politicienii noștri trebuie:
- să definească 5 obiective,
- să-și asume responsabilități,
- să instaureze regula unei singure semnături de aprobare,
- să treacă la treabă,
- să li se evalueze activitatea,
- să elimine pilele, sinecurile,
- să meargă pe competențe reale.
Așa ceva nu se va întâmpla prea curând, căci chestia cu lipsa onoarei va genera în cascadă fenomenele de corupție bazată pe trafic de influeță, cu inși care stau la coadă să primească pomană de la cel care dă aprobări prin semnături fără număr, fără număr, pentru tot felul de nimicuri.
A rupe pisica-n două înseamnă schimbarea radicală a atitudinii față de performanță și față de cei care muncesc, sancționându-i pe cei care se fac că fac, dar nu fac nimic, în schimb primesc salarii babane.

(01 octombrie 2021)

Monday, April 12, 2021

Teoria haosului din matematică

În matematică este teoria haosului. Noi avem o vorbă: viața bate filmul. Așa și cu această teorie. Haosul din viață, bate de departe tot ceea ce teoria haosului are formalizat. Cei care au gândit teoria haosului au avut o gândire organizată, structurată și au adus elementele de formalizare care să ducă mult mai departe toate raționamentele. Oamenii în măreția sau în micimea lor, fac cu mult mai mult haos în jurul lor doar din faptul că fiziologic vorbind cred că sunt superiori în a depăși numărul maxim de discriminări, care este demonstrat că nu va fi depășit în vecii-vecilor.
Îmi vin în minte versurile lui Mihail EMINESCU din Luceafărul:
Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos...
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.
Ceea ce se întâmplă acum cu paturile din secțiile ATI mă duce cu gândul la aceste versuri, care ar trebui recitate de absolventul bănuit de la Vienna University.

(12 aprilie 2021)

Thursday, March 18, 2021

Plăcerea de a îngrozi lumea

Unii au plăcerea nebună de a îngrozi lumea. Numai așa se explică de ce vorbesc că acum valul al IV-lea se va lăsa cu 28.000 de infectări pe zi. Este adevărat că nici acum situația nu este roză, că sunt făcute erori și că unele decizii sunt aiurea. Nu știu cum niște decidenți de nota 5(cinci) ar fi în stare să ia decizii de nota 10(zece), drept care la decidenți de nota 5(cinci) mă voi bucura dacă voi vedea decizii de cel mult nota 6(șase) și chiar unele decizii sunt de nota 6(șase) ceea ce arată că decidenții și-au depășit condiția.

În legătură cu prognoza pentru cele 28.000 de cazuri de infectări probabile în aprilie, trebuie să ne uităm și din gura cui ies astfel de numere. Este ca la buletinul meteo când se prognozează cataclisme, uragane, tornade și în zilele de apocalipsă e soare și cald. Așa că nu pun doi bani pe prognozele unor nene care dau din ei tot felul de chestii doar din dorința de a ieși și ei în față cu ceva. Eu nu știu despre cărțile de vizită ale unor așa-zise vedete, și nici nu mă las impresionat prea ușor. dacă mă uit cum au stat lucrurile, deja respectivii mă plictisesc și nu-i mai iau în seamă.


(18 martie 2021)