Românii noșri de pretutindeni

Circul mult prin Europa.
De fiecare dată am fost plăcut impresionat să intru în vorbă cu români stabiliți în străinătate.
Anul acesta, oriunde am fost și am stat ceva mai mult, am stat de vorbă cu români de-ai noștri.

În Trier am discutat cu doi tineri care lucrau în hotelul unde am tras și eu.

În Bruxelles, la Magazinul de articole sportive de la Mini Europe, am vorbit cu o domnișoară de fel din Banat.

Într-o localitate din Austria am vorbit cu o doamnă care lucra acolo.

În localitatea din Austria cu Tirolul am stat de vorbă cu cineva care lucra într-o patiserie.

Lângă Viena, când am mers la micul dejun, o doamnă care ne-a auzit vorbind românește, a intrat în vorbă cu noi. Era româncă din Bihor și lucra la hotelul unde am tras noi, la recepție.

Da din șapte locuri, în toate șapte să întâlnești persoane care vorbesc limba ta, este dovada clară că foarte mulți dintre românii noștri au plecat în bejenie și și-au lăsat rostul lor de acolo de unde s-au născut, în lipsa speranței că în țara natală vor avea vreo șansă la o viață mai bună. La cele șase milioane de români plecat șa muncă în străinătate, șansa de a-i întâlni oriunde mergi prin Europa, este foarte mare.

Mă bucur să-i știu că  și-au găsit acolo un rost, chiar dacă nu sunt la ei acasă, pentru că a munci din greu și a avea pe ce pune mâna este una, iar a trăi de pe o zi pe alta în tristețe și fără speranță este alta, dar este varianta cea mai rea.

(08 iulie 2026)

Discriminarea subtilă

Eu circul cu mașina mea prin Europa destul de mult și sunt îndreptățit să fac afirmația că sunt discriminat că sunt român, atunci când merg să ocup camera de hotel, rezervată încă de acasă. Știind care sunt caracteristicile camerei atunci când am făcut rezervarea și am corelat ceea ce mi se oferă cu prețul cerut, când am ajuns, camera care mi s-a dat nu era nici pe departe ceea ce plăteam și de fiecare dată:
- am cerut să văd camera,
- dacă nu corespundea cu poza camerei rezervate și plătite, am cerut să mi se respecte rezervarea.
Am observat reticența celor de la recepție și doar insistențele mele au făcut să mi se ofere exact ceea ce am plătit. Nu spun că există discriminare pe față, dar discriminare subtilă, că sunt român, tot există. 

Am învățat lecția și plec cu toate piesele de la dosar, pentru a mi se respecta dreptul de a primi de la recepția hotelului, exact ceea ce am plătit, nici mai mult, nici mai puțin.

La un hotel în Trier, unde am rezervat acum doi ani o cameră ca lumea, mi-a fost repartizată o cameră, undeva într-un pod, mică, întunecoasă și încercările de a o schimba nu au fost de succes, dar acolo există niște reguli foarte clare și pentru a nu reclama, managerul hotelului a făcut o compensare, dar nu de compensare era vorba, ci faptul acea cameră nu era ceea ce cerusem. Tot în Trier, cu o altă ocazie, camera primită avea instalația sanitară defectă și faptul că am solicitat repararea, l-a făcut pe instalator să arate cât de grozav era el, deși priceperea trebuia să și-o pună în evidență înainte de a veni noi la acea cameră.

La Rotterdorf la un hotel mi s-a dat o cameră unde lumina zilei intra prin ferestrele de la baie și de la WC, camera neavând ferestrele ei. La Kavarna, deși știam ce cameră am plătit, mi s-a repartizat inițial o cameră de tot rahatul și după insistențe, acea cameră mi-a fost schimbată cu camera plătită. La Scopje mi s-a dat o cameră cu mult mai mică și mai prost orientată, dar problema s-a rezolvat mai repede decât mă așteptam. La Kaltenbach într-un hotel apoape gol, mi s-a dat o cameră la etajul al III-lea, din acelea cu tavanul înclinat, de ultim etaj, care se încinge la căldură. În Bruxelles la un hotel așa-zis bun, am primit o cameră la demisol, mică, meschină, de nota 2(doi), dar eram prea obosit ca să mai fac comentarii s-o schimb, deși mi s-a zis că drept compensație mi se dă micul dejun pentru cât stau acolo, dar scârba produsă a fost atât de mare încât nu am intrat în jocul managerului.

În concluzie, cam în 60% din cazurile în care m-am cazat, am fost discriminat. Nu mi s-a spus că sunt tratat așa rău din cauză că sunt român, ci la recepție fiind completate documente din care rezulta de unde sunt, a determinat atitudinea neprofesionistă a personalului, generată de considerente istorice sau de comportament a unor conaționali de-ai mei, deși și eu plătesc ca orice alt cetățean care vrea să stea la hotel. Este o discriminare subtilă, făcută mai delicat, mai grosolan, dar discriminare se cheamă.


(03 iulie 2026)

În parcarea subterană de la ParkLake se fumează

Eu știam că în parcările care sunt spații închise, fumatul este interzis. Viața mă contrazice, pentru că am văzut de prea multe ori că în locuri mai dosnice și întunecoase din parcare se fumează în draci. Mă mir că nu există semne care să interzică fumatul. Mă mir că personalul care se ocupă de parcare nu-i atenționează pe cei ce fumează de pericolele pe care le generează.

Culmea este că fumătorii sunt persoane tinere, la acre eu am mult mai multe pretenții, decât la cei de generația mea, care nu au văzut lumea ca tinerii, care au avut contacte cu lumea civilizată din Germania, Franța, Italia, Spania sau Anglia.


(06 marti 2025)

Lista ta de lucrări și inteligența artificială

Dacă ai publicat toate lucrările în reviste din USA ești un fericit, pentru că acolo digitalizarea are un nivel extrem de ridicat și dacă ceri unui instrument software să-ți facă lista cu lucrări, evident ți-o va face și cei ce ți-o vor analiza, vor rămâne uimiți cât de corectă este, cât de bogăția listei, depinde de numărul și de diversitatea  lucrărilor pe care tu le-ai publicat în USA. Același lucru spun și dacă ți-ai publicat lucrările în Japonia, Franța, Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Lituania și cam atât.

Dacă ți-ai publicat toate lucrările în USA, Japonia, Franța, Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia, sau Lituania și concurezi la un post și trimiți lista ta de lucrări, ea va fi verificate cu linkurile lucrărilor și nu vei avea probleme, căci în acele țări revistele există în mediul online și verificarea decurge lin.

În cazul în care ai publicat lucrări în scumpa noastră țărișoară unde părocesul de digitalizare merge ca vai de mama lui, tu trebuie să verifici lucrare de lucrare dacă se află în mediul online postată și tu cu mânuța ta proprietate personală trebuie să pui linkul corect, dacă postarea în online s-a făcut lucrare de lucrare, iar acolo unde nu există așa ceva, tu trebuie să trimiți alături de listă și pagini cu lucrările multiplicate, legate cu sfoară, într-un pachet, pentru a-i convinf=ge pe evaluatorii listei tale de lucrări că spui acolo adevărul.

Repet: inteligența artificială lucrează pe conținut digital existent. Dacă digitalizarea este avansată așa ca în USA, Japonia, Franța, Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Lituania, inteligența artificială îți va construi lista completă și corectă de lucrări, dacă nu, nu. 

Noi avem un proverb: nu cere omului ce n-are. De aceea nu trebuie să cerem inteligenței artificiale să facă ceea ce este imposibil adică să facă din c-c-t bici și să mai și pleznească, adică să facă o listă de lucrări completă, dacă nu există conținutul digital care să includă acele lucrări sau măcar referiri la ele, deși nu este OK pentru că nu există linkurile spre acele lucrări...

(02 februarie 2025)

O statuie modernă din Altötting trebuie privită din toate unghiurile

 

(24 octombrie 2024)

Ungurii ne cumpără glia străbună la metru pătrat!

Televiziunile bolșevice, manipulatoare și neprofesioniste se plângeau cu lacrimi de crocodil ieri 26 ianuarie când se omagia ziua de naștere a patriotului CEAUȘESCU Nicolae, că ungurii lui Viktor ORBAN au cumpărat nenumărate hectare din pământ glia noastră străbună. Am zis că televiziunile sunt manipulatoare, pentru că procesul presupune un cumpărător și un vânzător. În cazul discutat, cumpărătorul este ungurul lui Viktor ORBAN, iar vânzătorul nu este o entitate virtuală sau o entitate supranaturală, ci este românul, care nu a făcut altceva decât să se înscrie în reglile cererii și ofertei, vânzându-și pământul celui care a dat prețul cel mai bun la hectar. Cum ungurul lui Viktor ORBAN a oferit un preț mai bun, românul, patriot și imparțial cu l-a caracterizat Nenea Iancu, i-a dat hectarele din glia străbună ungurului. ca să  fim cinstiți și să nu manipulăm, ar trebui să spunem că mii de hectare din glia noastră cea străbună se află acum în posesia a unor cetățeni italieni, arabi, dar și de multe alte naționalități. Cine a vrut și a avut banii, a venit și dacă a găsit hectare din glia noastră străbună, sfântă și iubită, le-a cumpărat, pentru că banul, ochiul dracului, a făcut din proprietarul de pământ patriot român, un sclav, mai ales că nimeni dintre străinii care au cumpărat aceste pământuri nu le urcă în tren și nu pleacă cu ele spre locurile lor de baștină. Tema a fost de departe manipulatoare în televiziuni, pentru că eu știu cetățeni români care și-au cumpărat case și pământuri în Belgia, în Germania, în Franța, în USA, în Bulgaria și chiar și în Ungaria lui Viktor ORBAN. Televiziunile bolșevice și dâmbovițene în același timp, uită că suntem țară membră a Uniunii Europene și libera circulație este un principiu fundamental al democrației. În plus, aceste televiziuni care se revendică a fi  private, dar care sunt aservite unor interese obscure, uită că mișcarea capitalului este ceva natural și pământul este asemeni aurului, o marfă, cu anumite perticularități, dar tot marfă oarecare este, căci toate mărfurile au particularitățile lor.

Decii ceea ce ziceau televiziunile ieri, era o manipulare de doi bani, căci ele nu știu să facă lucruri inteligente, mai ales că afară era ger, iar transportatorii și fermierii nu au încetat protestele și prin diversiuni ieftine se caută distragerea atenției de la marile teme din societate.

(27 ianuarie 2024)

Soarta lui Volodymyr ZELENSKYY

Volodymyr ZELENSKYY președintele Ucrainei ales în anul 2019 este un bărbat tânăr la 45 de ani, un om dinamic, cu idei clare, cu vorbă măsurată, cu decizii asumate, care a reușit să impună țara sa pe harta lumii prin dârzenia cu care poporul lui luptă pe fronturile de est împotriva armatei ruse. Armata ucraineană a beneficiat de sprijinul militar și economic masiv al USA și țărilor UE și războiul pe care mulți analiști îl credeau de scurtă durată, acum se dovedește că nu este așa și după mai mult de doi ani de război lucrurile s-au schimbat și evaluările sunt și ele altele, mai ales că anul 2024 va fi un an greu, al alegerilor democratice din USA și din multe țări europene. Aceste alegeri schimbă radical politicile legate de războiul dintre Ucraina și Rusia, ținând cont că sancțiunile impuse Rusiei au avut efecte directe asupra țărilor importatoare de petrol și de gaz rusesc. 

Soarta președintelui Volodymyr ZELENSKYY depinde în totalitate de cum decurge războiul dintre țara sa și Rusia, de victoriile pe care armata ucraineană le înregistrează pe câmpurile de luptă, de teritoriile recucerite de aceasta. În intervalul 15 - 17 martie 2024 vor avea alegeri prezidențiale în Rusia, ceea ce presupune ca alegătorii ruși să meargă la urne cu sentimente reînnoite de triumf, așa cum i-a obișnuit propaganda din țara lor, ceea ce înseamnă că și armata rusă își va intensifica bombardamentele și atacurile terestre în lunile ianuarie și februarie, lucru pe care strategii ucrainieni îl au în vedere cu siguranță. 

Am spus că Ucraina a beneficiat de ajutorul masiv militar și economic al USA și țărilor din UE, dar atât în USA, cât și în unele țări ale UE în 2024 vor avea loc alegeri și tema războiului dintre Rusia și Ucraina este o temă importantă, iar efectele economice ale războiului, resimțite de multe țări din UE vor influența pozițiile politicienilor din aceste țări, ceea ce va cântări greu în economia războiului și în dinamica poziției președintelui  Volodymyr ZELENSKYY pe plan intern, căci orice fluctuații ale ajutorului economic, politic și militar din partea USA și UE  se vor reflecta dramatic pe frontul ucrainean și bine ar fi dacă țările care sprijină cauza ucraineană să mențină ritmul acestui sprijin și în anul 2024, pentru ca strategia președintelui Volodymyr ZELENSKYY să aibă asigurată continuitatea și soarta lui să fie una sigură. Să nu uităm că Ungaria și Austria sunt țări membre UE. Să nu uităm că Rusia dorește să schimbe ordinea mondială și are aliați puternici în țări cu aproape două miliarde de locuitori.

(12 decembrie 2024)

Ce spun calculele pe hârtie despre EURO 2024?

Așa cum ghicitul în cafea este luat în considerare de multă lume, tot așa și calculele pe hârtie despre campionatul de fotbal EURO 2024 merită un interes oarecare.

Grupa A

Germania locul 16 în clasamentul FIFA

Scoția locul 36 în clasamentul FIFA

Ungaria locul 27 în clasamentul FIFA

Elveția locul 18 în clasamentul FIFA

Grupa B

Spania locul 8 în clasamentul FIFA

Croația locul 10 în clasamentul FIFA

Italia locul 9 în clasamentul FIFA

Albania locul 62 în clasamentul FIFA
Grupa C

Slovenia  locul 45 în clasamentul FIFA

Danemarca locul 19 în clasamentul FIFA

Serbia locul 34 în clasamentul FIFA

Anglia locul 3 în clasamentul FIFA

Grupa D

Olanda locul 6 în clasamentul FIFA

Austria  locul 24 în clasamentul FIFA

Franța locul 2 în clasamentul FIFA

Play-off A (Polonia loc 31, Țara Galilor - loc 29, Finlanda- loc 59 sau Estonia - loc 122)

Grupa E

Belgia locul 4 în clasamentul FIFA

Slovacia locul 45 în clasamentul FIFA
România locul 43 în clasamentul FIFA

Play-off B (Israel - 75 loc , Ucraina - loc 22, Bosnia - loc 69 sau Islanda - loc 71)

Grupa F

Turcia  locul 37 în clasamentul FIFA

Portugalia locul 7 în clasamentul FIFA

Cehia locul 39 în clasamentul FIFA

Play-off C (Georgia - locul 77, Grecia - locul 47, Kazahstan - locul 100  sau Luxemburg - locul 83) 

În statistică rangurile sunt deosebit de importante mai ales atunci când sunt indici agregați pe baza unor evaluări care folosesc criterii calitative, cu exprimare numerică și de aceea, consider că și în cazul clasamentului FIFA, aceste ranguri care dau locurile ocupate de echipele naționale reflectă suficient de bine nivelul valoric al echipelor. Echipa Germaniei pornește favorită ca țară organizatoare. În acest context, consider că echipele Germaniei, Spaniei, Angliei, Franței, Belgiei și Portugaliei vor cântări greu în dinamica EURO 2024 și finala se va juca între două dintre aceste echipe. Echipele Elveției, Croației, Serbiei, Olandei, României și Turciei vor da culoare și vor face spectacol la EURO 2024.

(03 decembrie 2023)

Calificarea naționalei de fotbal

Îmi aduc aminte de Odă în metru antic lui Mihail EMINESCU din care predau aici câteva versuri: 

Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,

Ochii mei nălțam visători la steaua

Singurătății

Căci ceea ce am văzut la meciul naționalei de fotbal în ultimul meci de calificare pentru campionatul European din 2024 mi-a arătat că politicienii din spațiul mioritic au mari carențe de imaginație, atunci când vor să-și lipească figura lor în poze de echipa de fotbal. Numai simpla lor prezență pe stadion face să se simtă acest artificiu bizar, mai ales când se știe că nu sunt prezenți săptămână de săptămână la meciurile unei echipe favorite, pe poziție de susținători de suflet ai respectivei echipe de fotbal. Ar fi lăudabil mai ales dacă echipa ar fi pe o poziție fluctuantă și ei ar fi dovedit că sunt trup și suflet la bine și la greu cu acea echipă. Nu credeam să învăț a-i privi vreodată în poziții atât de puțin inspirate pe X și pe Y, dar și pe Z, care doar-doar pentru o baie de mulțime, doresc să fie considerați oamenii potriviți, la momentul potrivit, în locul potrivit. Numai că efectul a fost invers și lumea știe să taxeze aceste gesturi forțate.

M-am bucurat că echipa de fotbal s-a calificat pentru campionatul din 2024 din Germania. Voi fi foarte bucuros dacă și în Germania această echipă va evolua frumos.

Să le fie de bine și fotbaliștilor și politicienilor, căci 2024 este anul marelui test pentru toți!

(23 noiembrie 2023)

#REZIST: Finanțatorii

În mod eronat, lumea din spațiul mioritic îi asociază pe membrii colectivității #REZIST cu ONG-urile și de aici cu finanțatorii din străinătate, mai exact cu miliardarul George SOROS. Îmi aduc aminte că în timpul Primului Război Mondial, Mareșalul Alexandru AVERESCU devenise o figură emblematică a poporului și mulți oameni povesteau că l-au văzut me Mareșal la intervale extrem de scurte de timp în puncte geografie extrem de depărtate. În imaginația oamenilor, Mareșalul Alexandru AVERESCU era prezent peste tot. Așa stau lucrurile și cu miliardarul George SOROS, cel care a făcut fundații peste tot în lume și a acordat burse care-i poartă numele, unor tineri pentru a urma cursuri la universități bune din Statele Unite ale Americii, pentru a înțelege mai bine mecanismele democratice, ca reveniți la ei în țară, tinerii să militeze pentru ca valorile autentice democratice să fie implementate și la ei.

Unii dintre membrii colectivității #REZIST sunt în ONG-uri, în fundații și desfășoară muncă de voluntariat, dar cei mai mulți sunt persoane care lucrează atât în mediul privat, cât și la stat, pe poziții extrem de diferite, toți fiind legați de dorința de a aduce România pe drumul dezvoltării corecte, așa cum se dezvoltă țări cu democrații consolidate precum USA, Germania, Anglia, Danemarca, Austria, Suedia, Norvegia, dar și altele.

Pentru adversarii #REZIST, chestiunea cu finanțatorii este un mijloc propagandistic arhicunoscut, de a-i face pe membrii colectivității #REZIST ca fiind niște oameni care răspund la comenzile venite din exterior, ca fiind rupți de dezideratele poporului, melodie pe care am auzit-o de la trompetele FSN-iste în anii '90 când erau descriși protestatarii din Piața Universității care stăteau în corturi, care consumau băuturi alcoolice, mâncau ciocolate cu stimulente, se dedau la tot felul de orgii, toate conturând ideea de golani, finanțați de forțe care vor să destabilizeze fragila democrație originală din viziunea iliesciană. Se vede că propaganda anti-#REZIST folosește aceleași tehnici și metode de odinioară, iar a susține că marile proteste din anii 2017, 2018 și 2019 care au avut loc în București, dar și în alte orașe din țară sunt rezultatul unor finanțări deja este o ipoteză grosolană, căci sumele necesare depășesc cu mult chiar și bugetele unor miliardari, căci nimic nu se concentrează doar într-o țară cu 20 de milioane de suflete, iar miliardarii operează în business-uri la scară mondială.

Observ cum conservatoriștii, în încercarea lor disperată de a-i discredita pe #REZIȘTI caută tot felul de modalități de a arăta că aceștia au venituri din surse obscure, deși managementul pe proiecte oferă nenumărate surse de venit celor ce derulează activități în cadrul unor proiecte, fără a fi legați de programe stricte și de condică de prezență. Ceea ce mă miră pe mine profund este legat de faptul că niciodată nu am văzut o analiză detaliată la cum un bugetar oarecare, fără talente manageriale, devine milionar în euro, nici măcar prin derularea de contracte cu statul, ci pur și simplu, că există și lucrează la stat, în pixul său stând întregul mister la umplerii conturilor prin bănci de aiurea, greu identificabile.

(01 iulie 2023)

Bietul Marcel CIOLACU are obsesii de virgin

Marcel CIOLACU a rezolvat toate problemele din PNRR și i-a rămas problema impozitării salariilor celor din IT&C. Orice fecioară, conștientă că-și va pierde virginitatea într-o zi, își face gânduri cum se va petrece acest lucru. Marcel CIOLACU este un bărbat la 56 de ani și visurile de cum își va pierde el virginitatea le-a avut acum multe zeci de ani și numai niște reminiscențe dureroase îl fac pe el să se gândească la acele momente pe care le asociază salariilor din IT&C și mai ales cu scutirea de impozite de acolo. El spune în naivitatea lui că UE îi cere să elimine excepțiile și în IT este excepție. Nu-și dă seama nefericitul de Marcel CIOLACU că eliminând scutirea de impozit a IT-iștilor, aceștia vor pleca in corpore spre lumea civilizată, care îi așteaptă cu brațele deschise, adică exact în Germania, Anglia, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Danemarca, Austria, Olanda și USA.

Marcel CIOLACU are consilieri atât de slabi, că nimic nu mi-am închipuit. Nici că era să fie altfel, căci fiecare își alege oamenii după chipul și asemănarea lui. Marcel CIOLACU este absolvent al Universității Ecologice, aflată pe poziția 61 din 74 de universități. În niciun caz nu va avea consilieri de la BABEȘ-BOLYAI care este pe poziția 2 sau de la Universitatea București care este pe poziția 4, ci de la universități de care să nu-i creeze lui probleme și pe care să-i domine. Numai așa se explică prostiile pe care Marcel CIOLACU le debitează în public de când este premier. El nu știe că IT-iștii au bagajele făcute, posturile antamate și doar așteaptă decizia bizară cu eliminarea eliminării impozitului pe salariu, ca să plece. Îi voi spune acestui nefericit că nu am eu timp să-mi vizitez foștii absolvenți IT-ști foarte buni, zic eu, care s-au stabilit și și-au cumpărat case în Olanda, Belgia, Franța, Anglia, Germania, USA și care au plecat când a mai fost un zvon de revenirea la impozitarea salariilor pentru cei din IT. Nu mă apuc eu să-i fac niște calcule acestui Marcel CIOLACU, că tot nu le-ar înțelege, dar digitalizarea adevărată n-o face cu vidanjori, bucătari, coafeze, gropari, meserii onorabile, dar fără legătură cu digitalizarea, ci cu informaticieni, de care el vrea să-și bată joc umilindu-i. Mă felicit pentru zicerile și pentru sfaturile pe care le-am dat unor IT-iști, care sunt sigur că-mi mulțumesc pentru ele! 

Ar fi momentul că IT-iștii sunt o categorie specială de oameni care nu se lasă nici păcăliți, nici umiliți de unul ca Marcel CIOLACU, ajuns vremelnic pe poziția de premier, dar niciodată de președinte de stat.

(27 iunie 2023)

Eu și țările vizitate

De-a lungul anilor am vizitat mai multe țări. Prima țară vizitată de mine a fost Bulgaria în anul 1969 pe când eram într-o tabără studențească la Costinești am plecat într-o excursie de o zi la Varna. M-a impresionat Bulgaria și m-am mirat că acolo se vindeau lămâile la felie.

Apoi am vizitat pe vremea comuniștilor URSS, Germania Democrată și Ungaria. Numai după 1989 am avut ocazia să vizitez mai multe țări, pe care le enumer aici și anume: Albania, Andora, Australia, Austria, Belgia, China, Croația, Danemarca, Germania, Gibraltar, Finlanda, Franța, Grecia, India, Italia, Irlanda, Japonia, Lichtenstein, Luxemburg, Macedonia de Nord, Mexic, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, San Marino, Serbia, Spania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia.

De fiecare dată am găsit lucruri interesante, orașe frumoase, monumente de arhitectură remarcabile și muzee cu opere de artă dintre cele mai deosebite. Nu am în minte o țară despre care să spun că nu m-a impresionat prin ceva, despre care să spun că am mers atâția kilometri degeaba, că nu am găsit ceva care să merite efortul. Am avut ocazia să iau contact cu culturi diferite, cu obiceiuri diferite cu arhitecturi diferite și de fiecare dată am avut de învățat sau mi-am confirmat unele gânduri pe care le-am avut s-au m-am minunat că am ajuns să fiu în preajma unui monument foarte cunoscut, despre care citisem sau pe care-l văzusem doar în fotografii. Uneori am făcut și fotografii la acele monumente și ori de câte ori deschid un album cu fotografii sau revăd fotografii pe laptop, trăiesc momente speciale reamintindu-mi că am vizitat Roma și am văzut Columna lui Traian, că am văzut Statuia Libertății, că am văzut Arcul de triumf din Paris, că am văzut Acropole sau Taj Mahal, Piramida din Cabo sau câte și mai câte dintre minunile adevărate ale lumii acesteia.


(16 mai 2023)

Calcule greșite în război

Am cunoscut persoane care nu știu să facă deloc calcule simple. 
Era un tip, care la școală era de nota 6(șase) în mod curent. Eram în spatele lui când spunea că n-a vrut să ia premiu, dar în anul următor va lua premiul întâi. Eram colegi de clasă și ne cunoșteam de șapte ani. Am tăcut și m-am gândit că trebuie să o iei rău pe arătură ca să faci astfel de calcule.

Acum mulți ani m-am apucat să studiez câte ceva despre generarea numerelor pseudo-aleatoare și am căutat să construiesc niște aplicații cu niște programe FORTRAN care foloseau funcția RANDU cu care generam tot felul de distribuții și am zis să fac ceva despre despre dinamica stocurilor pentru K tipuri de produse, care se completau după ce erau întrebuințate în procese de producție. Modelele nu erau deloc simple și concluziile la care am ajuns erau extrem de drăguțe, dar care nu duceau niciunde, căci eu la doctorat aveam cu totul altă temă, iar cu studenții făceam la cursuri și la seminarii fie programe COBOL, FORTAN și ASSIRIS, fie aplicații cu pachetele CROCODIL, OPALINE, TRANSPOR, EMI, VERONICA, deci nimic de simulare de stocuri... Se întâmpla undeva prin 1076, 1977 și 1978. Au trecut de atunci peste 45 de ani și sunt siderat să constat cât de în urmă sunt cei care fac estimări legate de capacitatea țărilor NATO de a furniza arme Ucrainei și de a asigura transportul armamentului spre teatrul de război. Aceleași estimări folosind nu știu ce modele sunt făcute în legătură cu stocurile de armament  și se dau intervale de timp care privesc epuizarea stocurilor. Analiștii uită că:

- stocurile se completează,

- există conversia industriei,

- unele produse își schimbă destinația.

De aceea, când se fac estimări, trebuie neapărat să se țină seama de ceea ce țările democratice produc acum, de capacitatea lor de a se reorienta, de populația de care dispun. Cine nu face așa, greșește foarte mult. O țară care produce 2.000.000 de autoturisme pe an, are capacitatea de a produce instantaneu prin reconversie, echipamente de luptă cât cuprinde și de aceea abordările simpliste sunt periculoase. 

Am recomandat citirea cărții Arta războiului de SUN TZÎ și am atras atenția că necunoașterea și subaprecierea adversarului sunt extrem de periculoase, căci așa zicea el acum peste 2000 de ani. Cercetarea științifică modernă include studierea riscurilor de subapreciere în orice domeniu, iar calculele simpliste, duc la greșeli impardonabile. Voi da exemplul unui tip care a zis că optimizează producția de autoturisme. A folosit algoritmul simplex destinat optimizării continue, în timp ce producția de automobile se preta la utilizarea programării numere întregi, care este altă mâncare de pește. Mai mult, tipul nu luase în calcul duratele de pregătire a reperelor, nici întreruperile în funcționarea utilzajelor. Au râs de el cei din producție nu numai cu gura, ci mai mult cu c-r-l.


(30 ianuarie 2023)

A fost odată RDG...

După Al II-lea Război Mondial, au apărut Republica Democrată Germană - RDG în zona de ocupație sovietică și Republica Federală a Germaniei - RFRG,  în zona Aliaților Americii.
În 1972 am vizitat RDG, mai precis orașele Berlinul de Est, Weimar, Potsdam, Leipzig, Karl-Marx-Stadt, Dresda, Buchenwald, chiar am pus mâna pe zidul Berlinului. Cee a ce m-a frapat era faptul că germanii de est nu modificaseră cu nimic istoria lor, adică menținuseră statuile regilor, nu dărâmaseră castele.
Am constatat că RDG era înaintea noastră din toate punctele de vedere, mai ales că vorbeau de autostrăzile și nu pregetau în a-l aminti pe HITLER sub regimul căruia se construiseră unele din ele.

În RDG exista și o monedă. Ei aveau și mărci poștale care în cataloagele internaționale erau însoțite de un pătrățel negru, adică erau fără valoare pentru că RDG nu era recunoscută în lumea liberă deși dădea nenumărați campioni olimpici și la clasamentul pe medalii bătea de departe țări cu mare tradiție în sport și cu populație de multe ori mai numeroasă ca RDG.

Am văzut că așa cum a apărut RDG din neantul istoriei, tot așa s-a și terminat cu istoria acestui stat artificial creat, căci în 1989 s-a produs reunificarea Germaniei, care a fost un miracol de renaștere a unei mari națiuni.


(14 decembrie 2022)

Restructurarea universităților în UE

Acum câțiva ani, birocrații de la Bruxelles vânturau ideea că o universitate trebuie să revină la un milion de locuitori. Ceva aveau ei în cap, dar totul era legat de:
- banii alocați universității,
- calitatea procesului de instruire,
- satisfacerea pieței muncii,
- utilizarea metodelor moderne,
- ierarhizarea calificărilor,
- creșterea eficienței.

În lista universităților românești de pe Wikipedia există 102 universități, iar noi avem 19 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă că 19 universități ar fi numărul visat la Bruxelles pentru spațiul nostru cel mioritic.
Prin 1997 am văzut o restructurare din temelii la o universitate din Europa de Vest. Exista o schemă a facultăților și departamentelor din universitate. La fiecare departament exista o listă cu posturilor libere cu discipline și cu gradul didactic. Lucrătorii din vechile departamente erau invitați într-o anumită ordine, după criterii extrem de precise. Ei priveau schema nouă a facultăților și departamentelor. Consultau lista posturilor didactice libere și alegeau de acolo poziția care li se potriveau cel mai bine. Ei aveau la dispoziție cam 9 luni pentru a-și pregăti cursurile și seminariile. Am văzut cam într-o oră vreo patru profesori care au trecut prin fața listelor. Unii căutau să câștige timp. Li se spunea că a doua zi, lista posturilor va arăta altfel, căci vin profesori și ocupă posturi care azi sunt libere. Erau foarte triști profesorii care veneau în fața unui tânăr de sub 30 de ani care gestiona întregul proces de restructurare a universității.

Am văzut  și restructurarea unei universități din fosta RDG, proces extrem de dur, căci exista un decalaj imens între cei care lucraseră în RFG cu posibilități de a publica, de a merge la conferințe, de a avea acces la reviste importante, la edituri, la laboratoare  cu dotări de excepție, în timp ce profesorii din RDG au stat și lucrat în cu totul alte condiții, zidul Berlinului fiind definitoriu pentru izolarea celor de acolo. Deși erau cu condiții total diferite, toți s-au așezat la startul unic, cu criterii unice de ierarhizare și rezultatul a fost unul foarte diferit față de ceea ce estimau toți.

Să fie foarte clar, restructurarea universităților românești, după regulile UE nu sunt opționale. Există termene. Există sarcini clare. Există canale de oprire a finanțării. Așa cum a fost procesul Bologna, tot așa se vor restructura și universitățile, oricât de mare ar fi rezistența sistemului existent. 

Ceea ce am văzut eu cu ochii mei în legătură cu procesele de restructurare generate de niște birocrați nu va duce în niciun caz la ceva benefic, exact așa cum s-a întâmplat cu sistemul 3+2+3  licență-master-doctorat, unde în loc să se obțină calitate, s-a obținut cu totul altceva, iar piața pe muncii se resimte lipsa adevăraților specialiști care să execute activități de mare complexitate.


(18 noiembrie 2022) 

Doctoratul în Germania

Am avut ocazia să discut cu un român care și-a făcut doctoratul în Germania acum mulți ani. Din discuțiile pe care le-am avut a rezultat cu claritate că doctoratul în Germania este cu totul altceva decât doctoratul din România.

În primul rând, în Germania sunt reguli de moralitate extrem de stricte. Dacă se identifică o abatere de la normele științifice și de moralitate, indiferent din partea cui vin, întregul edificiu se prăbușește. Doctorandul pierde titlul. Conducătorul de doctorate pierde calitatea aceasta. Chiar și ceilalți doctoranzi au de suferit.

În al doilea rând, conducătorul de doctorat are un domeniu de cercetare în care este recunoscut și toată lumea știe că el cunoaște totul din acel domeniu, adică este la zi cu literatura de specialitate, are rezultate originale recunoscute, cunoaște pe toți specialiștii care activează în respectivul domeniu, este recunoscut de ceilalți când merge la congrese și conferințe științifice.

În al treilea rând, admiterea la doctorat înseamnă de fapt o selecție pe care o face conducătorul de doctorat, care îl studiază pe fiecare candidat, pentru a seconvinge că respectivul are calitățile necesare pentru a derula stagiul doctoral și pentru a finaliza teza de doctorat. Selecția se produce și cu dialogul candidatului cu ceilalți membri ai echipei din laboratorul unde lucrează conducătorul de doctorat, pentru ca aceștia să se convingă că acela care dorește să fie doctorand îndeplinește condiții de moralitate, de performanță și de atitudine pentru a fi acceptat în echipă.

În al patrulea rând, candidatul la calitatea de doctorand participă la întâlnirile fixate de conducător și de membri echipei, primește sarcini cu termene și are obligația să se prezinte să arate ce a lucrat, ce soluții a obținut, cum s-a documentat și mai ales cum știe să argumenteze. Este un proces care durează câteva zile, în niciun caz 30 de minute ca la noi la colocviul de admitere.

În al cincilea rând, admiterea la doctorat cade în exclusivitate în sarcina conducătorului de doctorat. Acesta este cel care face documentația și își asumă întreaga responsabilitate în legătură cu parcursul doctorandului, cu derularea stagiului doctoral și mai ales cu outputurile acestuia, fie că este vorba de studii interne, fie că e vorba de articole pentru reviste, fie că este vorba de teza de doctorat. Totul trece prin mâna conducătorului de doctorat care este responsabil în egală măsură de tot ceea ce face doctorandul lui.

Rezultă cu claritate că în Germania doctoratul nu este învățământ de masă, că tot ce înseamnă doctorat are standarde deosebit de înalte și calitatea este pe primul plan.


(05 noiembrie 2022)

Depășirea momentului de a trăi în trecut

Cei ce trăiesc în trecut nu au nicio șansă de a evolua nici în prezent și cu atât mai mult, nici în viitor. Sunt cunoscute disputele care au existat între diferite popoare pe probleme legate de teritorii învecinate, care în diferite perioade ale istoriei treceau de partea unui stat, ca peste ceva timp, să fie alipite celuilalt stat și mișcarea aceasta a continuat secole de-a rândul.

În opinia mea, singura cale de a depăși această situație tensionată este creșterea bunăstării populațiilor din statele învecinate, astfel încât apartenența la una dintre entități să treacă undeva pe planul al II-lea, singura preocupare a cetățenilor fiind aceea de a-și crește standardul de viață, astfel încât s-și satisfacă cele mai sofisticate nevoi, pe care și le planifică.

Ideea de libertate este una deosebit de importantă pentru fiecare cetățean. Atât timp cât cetățean dispune de toate libertățile de care are nevoie, el nu va mai fi interesat de aspecte teritoriale, de apartenențe la anumite entități, dacă el are libertatea de mișcare și de expresie la cel mai înalt nivel, iar nivelul său de dezvoltare economică este în concordanță cu resursele sale fizice și intelectuale, în spațiul unde trăiește, indiferent de istoricul acelui spațiu.

Sunt cunoscute două state mari din vestul Europei care s-au hârâit secole de-a rândul în legătură cu teritorii pe care și le revendicau când unul când celălalt, desigur prin războaie care nu le-au adus bunăstare niciuneia dintre părți. După Al II-lea Război Mondial, cele două state s-au așezat la masa negocierilor și ca în basmele cu happy end, ele au ajuns la acea formă de coexistență care face să fie prospere, să aibă relații de vecinătate excelente, ceea ce înseamnă că au depășit momentele de trăire în trecut.

Este timpul ca acel exemplu să fie extins și spre alte țări care trăiesc încă în trecut, deși granițele lor nu mai sunt ceea ce au fost acum 100 de ani. Ideea nemulțumirii actuale pentru ceea ce s-a pierdut acum 100 de ani dar și ideea mulțumirii pentru ceea ce s-a câștigat acum 100 de ani, sădesc în inimile concetățenilor acelor state sentimente de frustrare, respectiv, de bucurie, care din când în când sunt alimentate de discursuri sforăitoare sau de tăceri semnificative. Toate au la bază carențe ale bună stării cetățenilor, căci ineficiența economică este înlocuită cu mare ușurință de discursuri care să suplinească bunăstarea și să alimenteze o serie de sentimente care nu au nicio legătură cu realitățile din ziua de azi, când granițele cunt cele care sunt și nimic și nimeni nu are cum să le schimbe în afara stării de pace.

(21 septembrie 2022) 

Castelul Klaffenbach din Germania

 (26 iunie 2022)

Orășelul KASSEL din Germania

 (26 iunie 2022)

Prin satul german Totthalmunster

Mergând cu autoturismul, la anii mei trebuie să nu exagerez cu distanțele și după calculele făcute a rezultat că o oprire în satul Totthalmunster este necesară. Acolo am identificat un hotel bun. Acolo este o viață economică solidă și turistul găsește tot ceea ce are nevoie pentru a-i fi nu bine, ci foarte bine.

Clădirile au fațade curate, îngrijite. Vitrinele sunt și ele aranjate. Nimic nu este lăsat la întâmplare. Comunitatea de acolo este foarte bine organizată. Oamenii știu procedurile, le aplică și nu apar surprize de niciun fel nici în magazine, nici pe stradă, nici în galeriile cu tablouri, nici în hotel. Totul merge ceas.

 (26 iunie 2022)