O capodoperă cinematografică românească din 1953

Filmul O scrisoare pierdută după piesa cu același titlu de Ion Luca CARAGIALE a fost realizat în anul 1953 și un canal de televiziune l-a prezentat azi 25 ianuarie 20225, deci după 72 de ani de la turnare și privind fiecare secvență că poesa o știu foarte, foarte bine, am constatat că nu și-a pierdut prospețimea și reprezintă o capodoperă, pentru că piesa era o capodoperă, iar actorii joacă magistral.
Filmul a fost realizat în regia lui Sică ALEXANDRESCU - artist al poporului.
Distribuția include pe următorii artiști:
BRÂNZOVENESCU - Grigore VASILIU BIRLIC  - artist al poporului.
Agamemnon DANDANACHE - Radu BELIGAN - artist al poporului.
Zaharia TRAHANACHE - Alexandru GIUGARU - artist al poporului.
Ghiță PRISTANDA - Marcel ANGHELESCU - artist al poporului.
Ștefan TIPĂTESCU - Niky ATANASIU  - artist al poporului.
Cetățeanul turmentat - Costache ANTONIU - artist al poporului.
Zoe TRAHANACHE - Elvira GODEANU - artistă emerită
Nae CAȚAVENCU - Ion TALIANU - artist emerit
Se vede că pentru a fi realizat acest film au fost solicitați cei mai buni actori pe care îi avea România la acel moment, căci din 8 roluri, 6 erau interpretate de   artiști ai poporului și două roluri era interpretate de artiști emeriți.

Am comparat filmul din 1953 cu filmul de televiziune având preluarea spectacolului de la Teatrul BULANDRA din 1982 și am ajuns la concluzia că amândouă transpunerile pe peliculă sunt excepționale și ambele merită să fie văzute și revăzute, căci merită.

(25 ianuarie 2025)

Întrebare

 Pe 14 septembrie 2006 o crainică de televiziune anunța decesul unui om politic retras. Nu a trecut mult timp și și-a făcut apariția pe post un personaj care l-a împroșcat cu noroi pe cel care nici nu se răcise măcar. Noi creștinii avem vorba: de morți numai de bine. Personajul nu știa aceste vorbe. Din acea clipă l-am considerat pe acel personaj nimic altceva decât un gunoi fără valoare. Și a rămas așa mereu.

(12 septembrie 2021)

Artiștii ai poporului din România

Comuniștii care copiau de la URSS tot ce era de copiat, au adus la noi titlurile de artist al poporului și de artist emerit, titluri care au fost acordate actorilor, soliștilor, dirijorilor, compozitorilor, pictorilor, sculptorilor și balerinilor de la noi. Au primit prin decret semnat la Consiliu de Stat titlul de artist al poporului următorii:

Ioana RADU

George CALBOREANU

Grigore VASILIU BIRLIC

Alexandru GIUGARU

George VRACA

Sonia CRUCERU

Corneliu BABA

Maria FILOTTI

Arta FLORESCU

Zenaida PALLY

Nicolae HERLEA

Lucia STURDZA BULANDRA

Radu BELIGAN

George GEORGESCU

Ion VOICU

Ion DACIAN

Sică ALEXANDRESCU

Ion IRIMESCU

Ion FINTEȘTEANU

Corneliu BABA

Dumitru GHIAȚĂ

Miluță GHEORGHIU

Ionel BUDIȘTEANU

Ștefan CIUBOTĂRAȘU.

Respectivii aveau și unele avantaje materiale, dar cea mai importantă era recunoașterea valorii, căci acordarea acestui titlu nu se făcea la grămadă, ci operau criterii cu care lumea era de acord și de prea puține ori s-a greșit, în sensul acordării titlului unora care nu-l meritau. Se va vedea că în istoria culturii cei care au primit titlul de artist al poporului au rămas ca figuri de primă mărime. În epocă se spunea că Nicolae HERLEA la cei 35 de ani ai săi era cel mai tânăr artist al poporului, rolul lui Figaro și succesul de la Scala și Metropolitan i-au fost favorabile obținerii titlului.

Nu am regrete că nu se mai acordă titlul de artist al poporului acum, căci ori de câte ori se rostea numele artistului se specifica faptul că este artist al poporului. Acum prezidentul acordă titluri, dar nu se amintesc atunci când se rostește numele artistului. Doar când moare se trag salve de tun și se pune drapelul pe sicriu. O ierarhizare a oamenilor de artă se impune și acordarea acelor titluri era o formă și aducea competiția în rândul artiștilor, căci una este averea și alta este talentul. La teatru radiofonic am auzit vocile unora dintre marii actori. Ceva mai târziu i-am văzut la televizor. Pe unii câtăreți i-am ascultat la radio sau am avut discuri cu cântece interpretate de ei. Lumea era atunci foarte selectivă, căci costurile realizării unui disc erau foarte mari și nimic nu se întâmpla cu viteza de azi.

(15 martie 2021)