Spovedania procurorilor

Ce câtva timp încoace, niște procurori revocați din DNA au intervenții pe la televiziuni. Lumea chiar crede că aceștia vor face dezvăluiri incendiare, care vor declanșea cutremure în sistem, concretizate prin acea demisie la care toți râvnesc, cu sufletul la gură, ca premisă a propriilor lor măriri.

Nu trebuie să-i bănuiesc nici pe reporteri sau pe moderatori de calități ieșite din comun care să le permită dirijarea discuțiilor cu oarece măiestrie pentru a forța obținerea altor răspunsuri decât:

- nici nu confirm, nici nu infirm;

- la această întrebare deontologia profesională nu-mi permite să răspund;

- fiind un dosar în lucru, nu am voie să dau detalii;

- nu comentez;

- detaliile se află depuse la inspecția judiciară;

- dați-mi voie să nu răspund la această întrebare;

- adevărul va ieși la iveală cât de curând;

- am încredere în inspecția juducuară;

- să așteptăm rezultatul pe care îl va oferi inspecția judiciară;

- de acest aspect se ocupă organele abilitate.

Toată lumea crede că atunci când se anunță un dialog cu un procuror vor apărea elemente cât de cât interesante, care să explice evoluțiile din sistem și care să motiveze ascensiunile sau decăderile unora dintre actori. În realitate, acest sistem funcționează după reguli proprii, cu totul altele decât sistemele cibernetice dinamice, ierarhizate, cu reglare normală, întrucât structura lor a fost concepută așa încât aspectele de reglare au o cu totul altă abordare decât cea cunoscută și acceptată în cazul celorlalte subsisteme ce alcătuiesc de regulă un stat, fie democratic, fie dictatorial.

Cine își imaginează că acele apariții la televizor ale procurorilor sunt altceva decât semnale codate oferite celor care trebuie să le primească, se înșeală pentru că:

- lumea lor este o lume specială;

- fiecare are secrete de care toți ceilalți se tem;

- judecățile sunt specifice sistemelor închise;

- între arbitrar, proceduri și reguli nu există granițe;

- păstrarea privilegiilor este apărată strașnic;

- procurorii sunt și ei oameni, cu calități și cu defecte.
Există acolo o lume, o lume a procurorilor, cu problemele lor, cu bucuriile lor, cu durerile lor. Funcționează ca sistem închis, iar celor din afara lor le este imposibil să înțeleagă ce se întâmplă acolo. Ei singuri trebuie să-și rezolve problemele lor, acolo, între ei, iar spectatorii nu au ce afla, căci explicațiile lor nu vor fi înțelese de noi ceilalți orice efort vom face. Acolo este o oală în clocot, iar cei din exterior n-au a-și băga nasul căci aburul este prea fierbinte. Așa că în acest caz, toți vor trebui să-și reprime setea de bârfă, scandal și de sânge, sete pe care doar lumea politică le oferă cu larghețe.

Cei ce  speră că în serile în care procurorii rup tăcerea, chiar fac acest lucru, vor avea o mare dezamăgire. În niciun caz, în fața unui microfon aceștia nu se imaginează sub ăpatrafirul unui preot pentru a-și începe spovedania. Ei de fapt nu spun nimic, ci lasă impresia că sunt deținătorii unor mari adevăruri, a unor secrete teribile șidacă se apucă să deșerte sacul, vor apare lucruri supărătoare. În realitate, respectivii nu dețin nici secrete, nu au nici adevăruri ascunse, ci sunt niște persoane a căror eficiență are un nivel mai scăzut, lucru normal într-o colectivitate, unde există o eficiență medie și obiectiv vorbind, există eficiență maximă, dar și eficiență minimă, media de eficienți fiind undeva în interiorul intervalului definit de celelalte două. Este ceva natural, banal, frontal și cotidian, căci oamenii sunt foarte diferiți. De aceea apar ierarhizări care duc la intrări dar și la ieșiri din sistem. Rămân cei eficienți, pleacă cei cu eficiență scăzută. Așa se întâmplă peste tot. Selecția naturală își spune și în rândul acestei categorii socio-profesionale cuvântul. Simplu.

(19 iulie 2017)

Dantura lui A.L.

C. L. apare excesiv de des la televizor. Nici nu știu ce zice, dar zice. Nu înțeleg nimic, pentru că în loc să ascult ce zice, eu îi analizez dantura absolut nelucrată. La banii lui, ar fi trebuit să aibă o dantură dacă nu de vedetă de film american, cel puțin una curățată cu atenție de un stomatolog foarte bun. Eu am niște chestii care mă distrag, precum:

- mâneca descusută sub braș a Patriciei Kaas la concertul de la București plătit de o rețea de mobile;

- un student care scrie cu stânga și stă în primul rând când eu predau cursul, fără a citi de pe foi;

- persoanele care mestecă gumă când eu vorbesc liber;
- ciorapii cârpiți la balerini;
- nasturele rupt de la sacoul unui orator plin de el;

- musca de pe fruntea unui invitat la un show tv.

Respectivii chiar dacă sunt superbi, chiar dacă spun lucruri nemaipomenite, pe mine m-au pierdut. Au ei un nu știu ce, care mă fac să mă concentrez pe altceva și ei chiar dacă spun lucruri geniale, nu-i mai urmăresc pentru că nu am capacitatea să mai fac și acest lucru din moment ce întreaga mea atenție este concentrată pe un detaliu absolut nesemnificativ. Acum este dantura lui A. L. personaj deloc sărac în condițiile în care stomatologia are progrese excepționale și nici durerile nu mai sunt cele de acum 30 de ani. Am mai văzut un domn care tot așa are o problemă cu partea dreaptă de sus a danturii, dar cred că este în lucru. Nici dantura lui Ion Iliescu nu era fără cusur, tocmai pentru că era perfectă, inuman de perfectă.

În opinia mea, dantura îl definește pe fiecare dintre noi 100%. Unul cu bani și fără dinți în gură este un fricos. Unul cu bani și cu o dantură naturală și îngrijită este omul care știe ce vrea de la el și va cere și altora lucruri importante. Unul fără bani dar cu dantură ca lumea este sănătos și de aici începe orice dialog. Omul fără dantură bună, va ține mâna la gură când vorbește, arătând și o notă de falsitate. Omul cu bani și cu dantură neîngrijită și pe care și-o mai și expune, arată cât de mult îi disprețuiește pe cei din jur.

(03 februarie 2017)