Showing posts with label turnător. Show all posts
Showing posts with label turnător. Show all posts

Monday, June 3, 2024

Nicușor DAN nu a fost ciripitor la securitate

Acum în campania electorală s-a reîncălzit o ciorbă de burtă, cum că Nicușor DAN care era olimpic internațional și circula prin țări occidentale la concursuri de matematică, sub forma unei întrebări, dacă acesta a fost turnător la securitate sau colaborator al securității. Titlurile de articole, dar și conținutul sunt astfel ticluite încât cititorul e amețit în fel și chip și i se sădește în suflet îndoiala cum că.

Un jurnalist profesionist, după ce a investigat și a concluzionat că Nicușor DAN nu a fost colaborator al securității, din titlul articolului trebuie să spună răspicat adevărul. Numai că nu se întâmplă așa și bietul cititor e amețit cu tot felul de detalii de tot rahatul, ca în final să nu se mai înțeleagă nimic.

Nicușor DAN e născut în 20 decembrie 1969, deci la momentul Revoluției din Decembrie 1989, Nicușor DAN avea 20 de ani, iar când participa la olimpiade pe colo și pe colo, el era minor, deci ar cam trebui să dăm dovadă de creier atunci când ne apucăm să analizăm viața unui puști și să nu mai mânjim pe nimeni cu c-c-t, doar din dorința de a demonstra că doi adunat cu doi, nu mai dă deloc patru, mai ales în campaniile electorale.

În opinia mea, problema definirii raporturilor lui Nicușor DAN cu securitatea este foarte clară. Nicușor DAN nu a fost turnător. Nicușor DAN nu a fost colaborator al securității. Să nu uităm niciodată de a însemnat securitatea în vremurile bolșevice. Să nu uităm că nu plouă pe toate drumurile cu elevi olimpici și să nu uităm niciodată că securitatea nu a fost bântuită de genii, iar aruncatul cu zoaie este sport național, mai ales atunci când avem în fața noastră oameni de excepție, pe care avem tendința de a-i aduce printre noi, ștergându-le meritele dintr-un condei și etichetându-i.


(04 iunie 2024)

Friday, September 23, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Sorin ANTOHI

Sorin ANTOHI este acum un bărbat de 65 de ani, născut în zodia Leu.
Sorin ANTOHI este absolvent al Facultății de Filologie de la Universitatea Al. I. CUZA.
Sorin ANTOHI nu are doctorat.
Sorin ANTOHI a semnat actul de colaborare cu securitatea în 1976, adică la vârsta de 19 ani.
Sorin ANTOHI a făcut parte din echipa de redactare a raportului de condamnare a comunismului.
Sorin ANTOHI m-a dezamăgit că știindu-se colaborator al securității a intrat în tot felul de structuri doar-doar și-o spăla păcatele, structuri precum Grupul de Dialog Social, echipa TISMĂNEANU de condamnare a comunismului și multe altele.
Sorin ANTOHI m-a dezamăgit că a susținut că are doctorat, deși nu avea.
Sorin ANTOHI m-a dezamăgit pentru calitatea îndoielnică a caracterului său, din moment ce se știa cu musca pe căciulă, proceda ca în vremurile de demult, când încerca marea cu degetul, crezând că lumea nu va afla niciodată cine este și ce hram poartă, așa cum făcea securitatea care nu-și deconspira gealații.
La Sorin ANTOHI merge proverbul cu cine se aseamănă se adună, căci comisia prezidențială de condamnare a comunismului a fost făcută la inițiativa altui turnător, cu numele de PETROV.



(24 septembrie 2022)

Saturday, September 17, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Andrei MARGA

Andrei MARGA este un bărbat de 76 de ani.
Andrei MARGA este absolvent al Facultății de Filosofie și Sociologie de la Universitatea BABEȘ-BOLYAI din Cluj, promoția 1971.
Andrei MARGA a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea BABEȘ-BOLYAI în 1976.
Andrei MARGA a fost ministrul învățământului în perioada 1997 - 2000.
Andrei MARGA a fost ministru de externe în anul 2012.
Andrei MARGA m-a dezamăgit pentru că a contribuit la deteriorarea învățământului cu acel program aiuritor 3 + 2 + 3 care chipurile flexibilizează formarea, dar care de fapt contribuie la decalificarea tinerilor care în loc să știe ceva și bine, se fac că știu ceva, dar de fapt nu știu mai nimic.
Andrei MARGA m-a dezamăgit că a fost turnător la securitate, căci nici nu i se dădea drumul să plece pe colo și pe colo dacă refuza să fie colaborator al acesteia.
Andrei MARGA m-a dezamăgit că ține lecții de moralitate unora, fără ca el însuși să fie un om de onoare, din moment ce reperele sale au fost volatile, nu are niciun drept să facă pe lupul moralist și să dea direcții exact acolo unde nu are căderea. Eu prefer un neica-nimeni care nu a colaborat cu securitatea, decât unul cu ștaif, care a colaborat cu securitatea și există o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens.
Andrei MARGA m-a dezamăgit că nu a ieșit public ca un alt filosof care s-a jăluit lui CEAUȘESCU, să spună ce și cum cu securitatea, căci o greșeală recunoscută, este pe jumătate iertată.
Andrei MARGA m-a dezamăgit că s-a crezut veșnic în Universitate pe poziție de conducere, iar giumbușlucurile pe care le-a făcut pentru a mai rămâne acolo mulți ani după împlinirea vârstei de 65 de ani erau exagerate ca să nu spun grotești, ceea ce enerva pe colegii lui din UBB.

(17 septembrie 2022)

Thursday, March 24, 2022

Traian BĂSESCU, un turnător gen pereche de șosete

Nu mi-am imaginat să ajung să văd cum cel care se folosea de aomeni ca de șosete, după care le arunca la coșul cu rufe murdare, este el însuși tratat ca o pereche de șosete, care în zilele următoare vor fi aruncate la ghena de gunoi a istoriei.
Ieri 23 martie 2022 Curtea Supremă a României a decis că Traian BĂSESCU a făcut poliție politică. Cum CCR a arătat că nicio lege nu acționează în trecut, Traian BĂSESCU nu va dispărea din cărțile de istorie care vrând-nevrând, vor specifica anii 2004 - 2014 când el a fost președinte, dar imediat se va specifica faptul simplu și cotidian că a fost turnător la securitate sub numele de PETROV și a făcut poliție politică. Au trebuit să treacă prea mulți ani ca justiția să facă lumină. Trebuia ca acest personaj sinistru să-și joace tot rolul în sceneta scrisă de Marele Maestru, să fie folosit exact ca orice pereche de șosete până când ajung să pută îngrozitor și să fie aruncate la ghena de gunoi.
Ar fi fost interesant dacă decizia Curții Supreme ar fi acționat retroactiv și toate actele semnate de acest Traian BĂSESCU ar fi fost declarate nule.
Eu am zis că în 1990 ar fi trebuit făcută marea resetare, adică să fie deconspirați toți cei care au fost turnători și au făcut poliție politică. Ar fi fost 2 0 3 ani de zbucium, dar lucrurile s-ar fi liniștit și azi nu ne-am mai găsi în situația penibilă să dezgropăm toți morții și să trăim cu regrete inutile că ne-au condus niște otrepe.


(24 martie 2022)

Friday, March 12, 2021

Meseria de cibernetician

 Așa cum există meseria de contabil, meseria de manager, meseria de mercelolog, meseria de comerciant, meseria de statistician, meseria de informatician, ar trebui să existe și meseria de cibernetician. Nouă ne plac lucrurile complicate, goale de conținut, dar care să dea bine. Numai așa se explică lipsa unor meserii, deși domeniile în care specialiștii lucrează au luat-o cu mult înaintea societății anchilozate în idei fixe, dar păguboase.
Pentru care lucrează la moară există meseria de morar.
Pentru cel care lucrează cu un strung există meseria de strungar.
Pentru cel care lucrează la furnal există meseria de furnalist.
Pentru cel care sudează există meseria de sudor.
Pentru cel care prelucrează materiale lemnoase există meseria de tâmplar.
Pentru cel care prelucrează materiale lemnoase în construcții există meseria de dulgher.
Pentru cel ce zidește pereți există meseria de zidar.
Pentru cel ce pune faianță există meseria de faianțar.
În cazul meseriilor mai noi au existat scremeri și din creierele încinse au ieșit meserii acceptate azi de parcă ar fi existat de cânt lumea.
Există meseria de electronist.
Există meseria de jurnalist.
Sunt și situații în care meseriile au fost reinterpretate, așa cum s-a întâmplat cu cea de turnător, trecându-se spre cei care ciripeau la securitate. Nici meseria de filator nu a rămas neimplicată, din moment cei care se preocupă de a-i urmări discret pe alții tot filatori se cheamă.
Se fac roboți de ani buni, dar pentru constructorii de roboți nimeni nu a găsit un termen format dintr-un singur cuvânt care să desemneze exact că respectivii se ocupă de roboți.
De ani buni există calculatoare, dar cuvântul calculatorist are sens peiorativ. Se folosește prescurtarea itist de la IT, însă este destul de vag și e legată la noi cu ideea că respectivii sunt scutiți de impozit pe salariu. Există meserii precum programator, administrator de baze de date, operator calculator, analist de sistem informatic, designer de aplicații web, dar pentru cei ce testează software meseria de tester duce cu gândul la acele floacoane gratis din magazinele de parfumerie unde clienții au posibilitatea să încerce produse.
Am scris toate acestea pentru a spune că e timpul ca un grup de oameni cu creier să stea și să definească meseria de cibernetician. Să se gândească la poezia lui Nichita STĂNESCU în care descria cum Dumnezeu a făcut lumea și a găsit că-l creeze pe SHAKESPEARE.







(12 martie 2021)