Showing posts with label Asociația 21 Decembrie. Show all posts
Showing posts with label Asociația 21 Decembrie. Show all posts

Thursday, July 28, 2022

Ion ILIESCU nu mai este revoluționar?

Toată lumea este în vacanță.
Elevii sunt în vacanță.
Părinții sunt în vacanță.
Judecătorii sunt în vacanță.
De aceea dosarul cu retragerea titlului de revoluționar al lui Ion ILIESCU se va judeca în septembrie. În Decembrie 1989 și în lunile în care au urmat, rolul lui Ion ILIESCU în derularea evenimentelor a fost unul covârșitor. În acele zile s-au întâmplat foarte multe și oamenii de atunci, asemeni celor de azi, doresc să afle adevărul. 
Lumea vrea să știe cum a murit Vasile MILEA.
Lumea vrea să știe adevărul despre teroriști.
Lumea vrea să știe cum s-a ajuns la peste 1.000 de morți.
Lumea vrea să știe totul despre 13 - 15 iunie 1990.
Lumea vrea să știe totul.
Oamenii vor adevărul și numai adevărul, nimic altceva.
Ceea ce știm cu certitudine sunt numai frânturi de adevăr care s-au produs la lumina zilei.
Știm ziua, ora și minutul când elicopterul cu soții CEAUȘESCU a decolat de pe clădirea cc al pcr.
Știm că în Duminica Orbului din 1990 au avut loc alegerile prezidențiale și mai știm cu exactitate că Ion ILIESCU a câștigat alegerile cu 85,07%.
Ion ILIESCU și echipa lui au înființat certificatele de revoluționar și au definit condițiile ce trebuie îndeplinite de oamenii pentru a primi acele certificate. Ion ILIESCU și cei care au colaborat cu el au definit care sunt drepturile posesorilor de certificat de revoluționar.
În timp, referitor la c ei care au fost la Baricada de la Inter, a apărut și o vorbă: din cât de puțini am fost, vai cât de mulți am rămas, ceea ce arată că mecanismele de obținere a certificatului de revoluționar trebuiau perfecționate, pentru a pune bariere care să stopeze infiltrarea impostorilor printre revoluționarii adevărați. Au trecut aproape 33 de ani de la Revoluție și după 33 de ani a apărut propunerea de a i se anula în instanță, certificatul de revoluționar al lui Ion ILIESCU. Acum Ion ILIESCU este un om ajuns la venerabila vârstă de 92 de ani, care s-a retras din politică de ani buni. Apar foarte multe probleme în legătură cu activitatea sa, dar marile adevăruri sunt aici lângă noi și unele dintre ele nu ne plac, pentru că în tot timpul cât l-am văzut pe Ion ILIESCU la televizor, el nu a fost singur, ci înconjurat de foarte multă lume, fiecare dintre cei prezenți acolo aveau opiniile lor, gândurile lor, interesele lor. Este important de descurcat ițele acelor vremuri, însă am temeri că adevărurile vor fi foarte neplăcute pentru noi.


(29 iulie 2022)