CSIE'50 - Discursul lui Claudiu HERȚELIU

Mi-a parvenit printr-o întâmplare fericită discursul profesorului Claudiu HERȚELIU la ședința aniversară a semicentenarului Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, discurs care mi-a creat impresia a ceva viu, colorat și de substanță. Mi-a plăcut și de aceea i-am cerut acordul ca să-l includ aici. Iată-l:

1. ”Ferește-te de profesorul care n-a avut curs pe ziua de azi” este o zicere a unui prieten, profesor la Universitateadin București, în care cred. În fapt, eu aveam un curs de la ora 15 pe care a trebuit să-l anulez pentru a participa la acest eveniment. Astfel, pentru a nu intra în decor printr-un mesaj liber, voi da citire ideilor pe care mi le-am pregătit.
2. Volumul este rodul unui efort intens al echipei menționată la pagina 2. Amintesc acum doar pe domnii profesori: Ion Smeureanu, regretatul Ion Gh. Roșca, Radu Șerban, Ion Ivan, Ion Purcaru și Alexandru Isaic-Maniu.
3. Cu ocazia volumului aniversar ASE100 echipa de lucru a facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică a realizat un material mult mai amplu decât cota care ne-a fost alocată. Astfel, cea mai mare parte a acestuia a rămas nepublicată. Echipa de lucru a actualizat, adaptat, ajustat, completat și îmbunătățit manuscrisul pentru a ajunge la ceea ce avem acum in față.
4. Consider că un lucru de remarcat al acestui volum este actul de naștere (vizibil la paginile 11-13) al facultății obținut de la Secretariatul General al Guvernului. În prealabil s-au înregistrat eșecuri la: arhivele Ministerului Educației Naționale (din str. General Berthelot și de la Cernica). Ca o paranteză, în perioada mea de 8 ani în care am lucrat la acest minister am avut de sortat vreme de 2 luni documente din arhiva ministerului (din str. General Berthelot) și pot să afirm cu certitudine că este extrem de dificil să găsești un anume document în acel spațiu, în mare parte, impropriu. Tot fără succes au fost și căutările în arhiva ASE și în Arhivele Naționale. Reamintesc aici pe colegii care au contribuit la aceste căutări: Tudorel Andrei, Dorin Dobrincu, Nicolae Istudor, Ion Ivan, Pavel Năstase și Claudiu Turcitu.
5. Cu siguranța lucrarea de față este una perfectibilă, capitolele ar fi putut fi ceva mai omogene din punct de vedere al dimensiunii. Există goluri de informație dar avem speranța că la CSIE100 se va face o prezentare mai completă.
6. În ciuda eforturilor susținute desfășurate de echipa de elaborare a acestui volum, la o lectură ulterioară intrării în tipar am constatat că erori s-au mai strecurat. Sper că totuși am reușit eliminarea erorilor majore. Anecdotic, prezint aici doar două asemenea spețe. Prima se referă la prezentul volum aniversar. Pe când procesam la o oră extrem de târzie, în preziua transmiterii către tipografie a materialului, erorile pe care colegii din echipa de lucru mi le semnalaseră am constatat în tabelul de la pagina 197 în care era prezentat conținutul unui material de statistică vechi mai bine de 150 de ani termenul de “tabele de moralitate”. Fără să studiez prea mult contextul, am presupus că aceasta este o eroare destul de mare (și extrem de amuzantă în același timp) așa că am transformat în ceea ce credeam eu că este corect: “tabele de mortalitate”. A doua zi de dimineață am împărtășit, voios, descoperirea mea și altor persoane care citiseră și răscitiseră materialul. Mi s-a atras atenția că, de fapt, nu era nici o greșeală și că tabelele erau de moralitate și se refereau la ceea ce numim noi acum statistică judiciară care urmărește rate de infracționalitate. A doua speță am descoperit-o acum câteva zile. Lecturam un volum pe care-l amânasem ceva vreme și am descoperit că o literă (diferența dintre moralitate sau mortalitate) sau un mic cuvânt pot să producă efecte iremediabile. Acum aproape400 de ani (în 1631) la vreo 200 de ani după descoperirea tiparului, s- a luat decizia publicării unei Biblii în limba engleză. Acea versiune tipărită însă a avut parte de o etichetă deloc măgulitoare: Biblia păcătoasă. În fapt, în timpul procesului de tipărire s-a produs o foarte mică eroare (de două litere!). Din nefericire aceste două litere lipsă erau de la capitolul din Exodul (Ieșirea) unde erau prezentate cele zece porunci. Eroarea a făcut ca porunca a șaptea să fie, în locul celei bine- cunoscute nouă, ”Să preacurvești”. Două litere lipsă, însă ce eroare! Sper, pentru binele nostru, că nu am produs așa greșeli.
7. În încheiere, trebuie să trecem la lucruri serioase și să mulțumim unor companii care au ajutat financiar evenimentul de astăzi în general sau publicarea volumului aniversar în mod special.

Crystal System (domnul Costin Avram)

High-Tech Systems&Software (doamna Cristina Iordan)

Systematic (domnul Tue Baadsgaard Lassen)

Cyber Knowledge Club (domnul Răzvan Bologa)

Omnilogic (domnul Gabriel Marin)

Marshal Garden Hotel (domnul Ion Antonescu)

Mercator Romania (domnul prof. Constantin Anghelache)

Ana Co (doamna Cristiana Copos)

Consider că oratorul profesorul Claudiu HERȚELIU, a reușit de pe poziția de co-coordonator alături de profesorul Ion SMEUREANU să sintetizeze foarte sugestiv epopeea realizării volumului și este antrenat să facă față tuturor criticilor mai mult sau mai puțin îndreptățite, mai ales a celor venite din partea unor chibiți care au stat pe margine, nu s-au implicat, dar care acum se uită chiorâși din varii motive, căci nici o capodoperă în ochii lor nu are sâmburele perfecțiunii și cu atât mai mult un volum care din start se știe că este la prima ediție și că vpr urma altele ce-l vor completa, îmbunătății, rotiunjindu-l să fie mai mult un cub decât o sferă.

(06 mai 2017)

CSIE'50 - Volumul omagial

Ieri 04 mai 2017, cu ocazia omagierii a 50 de ani de la înființarea actualei Facultăți de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, a fost lansat volumul omagial, o carte reprezentativă pentru trecutul și pentru prezentul acestei facultății, dătător de speranțe într-un viitor construit pe un fundament solid, de către înaintași, dar și de către truditorii de azi, profesori, cercetători dar în egală măsură și de către generațiile de studenți.

Volumul este realizat în condiții grafice de excepție, cu fotografii color și bazat pe o documentare completă, contribuțiile fiind oferite de un numeros corp de autori, cadre didactice, cercetători, istorici și studenți.
Cartea are 268 pagini și a fost realizată la Editura ASE în anul 2017, având  un larg colectiv de autori, grupați pe capitole. Coordonarea a fost asigurată de prof.dr. Claudiu HERȚELIU și prof. dr. Ion SMEUREANU. Este de apreciat modul în care cadrele didactice s-au implicat în elaborarea capitolelor și în colectarea de imagini sugestive, care să creeze o imagine cât mai clară și cât mai completă asupra evoluției facultății în cei 50 de ani de existență. Structura cărții include următoarele capitole:
Cuvânt înainte
1. Istoria celor 50 de ani
2. Activitatea studenţilor
3. Centrul de calcul economic și cibernetică economică
4. Pregătirea în domeniul Ciberneticii economice
5. Pregătirea în domeniul Informaticii economice
6. Departamentul de Matematici aplicate
7. Pregătirea în domeniul Statisticii şi Econometriei
Bibliografie
Este un lucru deosebit de important că volumul include o copie după Hotărîrea Consiliului de Miniștri ai Republicii Socialiste România din 20 septembrie 1967, care poartă numărul 2365 și care este actul de naștere al Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, cu cele trei secții pe care le știm și în ziua de azi, la articolul 1, litera b. Este un lucru îmbucurător că autorii au adus omagiul lor ctitorului acestei facultăți, profesorul Manea MĂNESCU, cel căruia i se datorează existența Catedrei de Cibernetică Economică, predarea pentru prima dată a cursului de Cibernetică Economică în România, tipărirea unui tratat de Cibernetică economică al cărui autor a fost, precum și fondarea revistei Studii și Cercetări de Calcul Economic și Cibernetică Economică, a cărei variantă în limba engleză Economic Computation and Cybernetics Studies and Research, este acum ISI indexată, ajunsă acum la al 51- a an de la apariție.

(05 mai 2017)

CSIE'50 - Actul de naștere

Deși mă consider un fel de arheologie în zona informaticii economice, deși am fost contemporan cu momentul înființării Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, aveam capacitatea de a certifica anum în care s-a produs evenimentul, știam că la începutul anului al IV-lea am fost studentul acestei facultăți deși până atunci aparținusem alteia, nu știa documentul, adică nu văzusem actul de înființare, adică nu văzusem certificatul de naștere.

Iată, că distinsul profesor Claudiu HERȚELIU făcând săpături adânci și unde trebuie a găsit la SGG documentul. Este vorba de HOTĂRÎREA DE GUVERN nr. 2365 din 20 septembrie 1967 care statuează înființarea Facultății de Calcule Economic și Cibernetică Economică, articolul 1 , litera A, punctul b, cu cele trei secții și anume: statistică economică, mecanizarea și automatizarea calculului economic și cibernetică economică. La articolul 3 se arată că numai secțiile de  mecanizarea și automatizarea calculului economic și cibernetică economică au durata de 5 ani. Hotărîrea este semnată ăde primul ministru Ion Gheorghe MAURER. Expunerea de motive este semnată de Acad. Ștefan BĂLAN, ministrul învățământului. Istoria recentă se scrie folosind preponderent documente, fotografii și mai puțin impresii, texte libere și memorii.

În sfârșit există piesa de bază acum la ceas aniversar!

(27 aprilie 2017)

CSIE'50 - Constantin DANCIU,decanul special

Așgreși fundamental acum când se împlinesc 50 de ani de Cibernetică Economică, dacă n-aș scrie despre începutul începuturilor, începuturi care se leagă indisolubil de numele profesorului Constantin DANCIU.

Mugurele informaticii economice, Secția de Mecanizare și Automatizare  a Calculului Economic s-a format pe tulpina Facultății de Economie Politică din cadrul ISEP V.I. Lenin, căci așa a stat scris pe clădirea din Piața Romană nr. 6 sector 1 București ani și ani. În iarna anului 1965 pornea la drum prima grupă de studenți selectați după notele de la proba de matematică de la admiterea din vara-toamna anului universitar 1964-1965, studenți care fuseseră de acord să urmeze cursurile unei noi specializări, cea de Mecanizare, după ce o serie de profesori le-a explicat ce și cum în detaliu. Următorii boboci de atunci au și absolvit ca prima promoție de Mecanizare și Automatizare  a Calculului Economic a facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică:

Apostol Constantin-Gelu

Bajenaru Filofteia

Borocan Petre

Brodeala Alexandru

Bruss Alexandra

Caramalis Cristina

Cofman Liliana

Dan-Frunzescu Gertrude Denise

Glodeanu Mariana

Grigore Elena

Hirtu Constantin

Lepadatu Octavian

Manea Nicolae

Mihai Jana

Mucheci Petra

Nica Petre

Nicolae Ion

Oprisan Maria Mimi Doina

Panduru Marius

Pelaghe Margareta

Radulescu Emil

Rosca Valer

Stacescu Vasilica

Surugiu Nicolae

Tsaganea H. Costel Doru.

Dacă este analizat contextul, este ușor de înțeles de ce această tânără secție s-a format în facultatea de Economie Politică. Așa cum l-am cunoscut mai târziu pe profesorul Constantin DANCIU, prin vastitatea cunoștințelor sale, prin modernismul abordărilor și mai ales prin formația sa ca economist, era singurul apt să înțeleagă adevăratul mers al istoriei, într-o lume bântuită de nălucile unui dogmatism dus până la obscenitate, unde elefantul cel mai mare era elefantul sovietic, unde chiar se credea că puiul de găină s- făcut prin Urali doar din albuș, așa cum ziarul cu bulină roșie al lui Ion Cristoiu 50 de ani mai târziu susținea aberația că o găină a născut pui vii și cum un dicționar tradus din limba rusă avea un articol cum că cibernetica este o știință reacționară.

profesorul Constantin DANCIU era un om așezat, cu vorbă caldă și preda planificarea. Era și decan al Facultății de Economie Politică, cu un cabinet undeva în clădirea din Romană de sub sala 1 de cectură a Bibiotecii ASE, la parter, cu un hol groaznic de întunecos. Pe vremurile acelea, deschiderile de an universwitar erau un pic mai spectaculoase, dar fără preoți și tămâie, fără discursuri în limbă de lemn, pentru că erau mulți studenți ceva mai copți care proveneau din clasa muncitoare și la ei nu ținea cu gargara. decanul Constantin DANCIU avea alocuțiuni scurte și-i lăsa pe alții să se dezlănțuie. Când s-a format facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică și până în 1978 îl întâlneam foarte rar pe profesor. După unirea Ciberneticii cu Planificarea și constituirea facultății de Planificare și Cibernetică Economică, despre care am scris mult mai multe, am avut ocazia să-l întâlnesc pe profesorul Constantin DANCIU, care nu se sfia să-și exprime nemulțumirea despre modul îngust în care se înțelegea știința planificării și riscurile de a vedea planul național ca o construcție anchilozată, ceea ce m-a determinat de fapt să-mi pun și eu mii de întrebări, dar mai ales să-mi dau răspunsuri, mai ales legate de caracterul aleator al variabilelor cu care se definesc un plan anual sau un plan cincinal. Lumea a făcut și face confuzii între variabilele aleatoare și datul cu zarul. În opinia mea, producția unei fabrici este o variabilă aleatoare, dar nu în sensul de a da cu zarul. Una este să dai cu zarul și alta este să definești un interval și nivelul producției să fie o variabilă aleatoare ale cărei valori se încadrează 100% în acel interval. Adică ne propunem să facem zilnic 100 de tractoare. Producem cel puțin 80 de tractoare și niciodată mai puține, respectiv, producece, cel mult 120 și niciodată mai multe că n-avem ce face cu ele. Faptul că azi producem 105, mâine producem 99, poimâine producem 107, eu zic că producția zilnică este o variabilă aleatoare și dacă avem pasiuni bolnăvicioase, calculăm și o medie și să zicem că iese că luna aceasta am făcut 102,7 tractoare. De fapt n-am făcut niciunul că fabrica de la Brașov s-a ales pde ea, dar vorba vine, că am făcut.

Profesorul Constantin DANCIU a fost și președinte al Asociației Filateliștilor din România și eu filatelist fiind, am discutat de multe ori și chiar m-a ajutat să cumpăr niște timbre mai rare. După pensionare, l-am întâlnit pe profesorul Constantin DANCIU, primul meu decan, prin Piața Amzei. Era neschimbat. Am discutat de fiecare dată și de fiecare dată ne-am despărțit cu speranța unei alte revederi.

(30 martie 2017)

CSIE'50 - Istoria informaticii românești

Sunt multe cărți de istorie a informaticii. Există în numeroase oașe din lume muzee ale tehnicii de calcul. Și la noi există câte ceva, dar mult mai mult la nivel de intenții. Eu am văzut disprețul cu care sunt privite etapele mai vechi ale informaticii, indiferența față de mari personalități acare au activat în informatică. Este mult mai ușor de a se complimenta contemporanii între ei pentru tot felul de mărunțișuri, decât să fie apreciate marile personalități ale trecutului. 

Am văzut numeroase lucruri care mă fac să cred că încă va mai trece timp până când se vor pune lucrurile în matca lor firească.

În primul rând, este vorba de titlul pe care ar trebui să-l aibă o astfel de lucrare. Opțiunile sunt Istoria informaticii românești, Istoria informaticii din România, Personalități ale informaticii românești, Învățământul de informatică românesc, Informatica româneasc, trecut, prezent și viitor sau Istoria producției de calculatoare românești. Am ieșit dintr-o sală unde discuția se împotmolise la titlul care era în două variante: Istoria informaticii din Româina, respectiv, Istoria informaticii românești. Au trecut de atunci cam 15 ani și progrese vizibile sau nevizibile nu s-au făcut.

În al doilea rând, cu trecerea timpului se risipesc până la distrugere acele mărturii atât de necesare reconstituirii perioadelor esențiale care privesc dinamica unui fenomen. În zona tehnicii de calcul, uzura morală este extrem de accelerată. Înlocuirea de echipamente nu s-a făcut decât în foarte rare cazuri cu conservarea undeva a echipamentelor scoase din funcțiune. de cele mai multe ori calculatoarele din generațiile vechi au fost scoase din uz, au fost date ca materiale reciclabile, în aplauze furtunoase, iar acum prezentarea lor ca material arheologic este imposibilă.

În al treilea rând, chiar conservarea unor detalii privind înaintașii care au activat în domeniul informaticii, lasă foarte mult de dorit. dacă la Universitatea București amfiteatrele poartă numele unor mari savanți, iar catedrele au pe pereți tablouri cu portretele unor mari profesori, nu același lucru s-a întâmplat acolo unde au lucrat informaticieni de vază. S-a părut normal ca marile personalități din informatica unui trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat să vină, să plece și apoi să cadă în uitare. O astfel de abordare este păguboasă, căci o istorie eliminată de subiectivism și de pasiuni sterile, se construiește pe documente și pe materiale palpabile. Singura condiție este ca și documentele și echipamentele dar și mărturiile să existe, pur și simplu.

În al patrulea rând, este necesar ca orice istorie a informaticii românești să fie realizată de un grup de lucru, în mai multe etape, cu condiția ca din start să se accpete caracterul iterativ al definitivării acestui demers. Consider esențiale demersurile făcute descentralizat de diferite persoane care au lucrat în informatică sau care au avut pasiune pentru acest domeniu, contribuind cu articole, memorii, interviuri, donații, documente originale, manuscrise, echipamente, fotografii sau filme la strângerea de mărturii mai mult sau mai puțin sistematizate, ca materie primă pentru cei ce vor scrie lucrări monumentale.

În al cincilea rând, prezintă importanță capitală utilizarea de modele de astfel istorii în alte țări, pentru a vedea structuri ale acestor tipuri de lucrări, nivelul de detaliere și în egală măsură dimensiune și structura grupului țintă. Fără a lua în considerare modele deja existente se crează premisa de a lua totul de la zero cu tot ce presupune un nou început, care ar corespunde redescoperirea la București a apei calde. Pornind de la ceva existent se va produce o perfecționare și se va reuși prin comparație să se vadă similitudini, dar și diferențele specifice, fără a exista suprapuneri și utilizarea de șabloane, mai ales că mult timp unele aspecte s-au derulat independent, căci Internetul a apărut foarte târziu în raport cu zorii informaticii.

Acum că se împlinesc 50 de ani de cibernetică economică, trebuie înlăturată confuzia conform căreia cibernetica înghite informatica, pentru că o astfel de abordare este sortită eșecului prin tot ce s-a întâmplat cu adevărat în cele două zone ale științei contemporane. Unii se plâng că nu există fonduri pentru a trece la realizarea unui demers complet. Nimeni nu va ieși în stradă cu un sac de bani pentru a-l pune în mijlocul carosabilului ca oricine să vină să se înfrupte după cum îl taie capul. Local, fiecare are șansa de a pune o cărămidă la un edificiu, iar dacă devine convingător, cu siguranță, vfor parae și banii, pentru că elaborarea unei cărți de Istorie a informaticii românești de 500 de pagini, deja este o investiție importantă. Se atribuie realizarea unei autostrăzi de 200km unei companii care a realizat deja o autostradă de 100km. Așa și cu o lucrare științifică de amploare. Cine o realizează va fi răsplătit. E ca la frizer. Mai întâi mă tunzi după aceea te plătesc și-ți bag bacșișul în buzunar. Înainte, nu o fac niciodata, să fie clar!

(29 martie 2017)

CSIE'50 - generația tânără - Anamaria ALDEA

Am scris despre foștii mei profesori, am scris despre unii dintre colegii mei de generație, am scris despre unii dintre absolvenții primei promiții de la Secția de Cibernetică Economică, din facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Azi mi-am făcut un pic de curaj și vreau să scriu despre generația tânără de profesori. Nu este deloc ușor pentru că generația tânără:

- este diferită de generația mea;

- are alte preocupări;

- a făcut altfel de școală;

- vede altfel lumea;

- dispune de alte fundamente;

- și-a definit alte obiective.

Ca să fiu sincer, voi scrie despre mai tânăra mea colegă Anamaria ALDEA, care a venit în Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE, de la fosta Catedră de Cibernetică Economică, înghițită de Catedra de Informatică Economică grație aberațiilor conținute în legea învățământului, căreia eu îi zic legea lui Boc.

Eu o știam pe Anamaria ALDEA încă de pe vremea când era asistentă, căci ne intersectam pe culoare și discutam rapid despre viețile noastre de salahori, prost plătite și despre greutățile de zi cu zi, când profesorul universitar ar trebui să aibă un cu totul alt statut decât cel de milog. Cine discută cu Anamaria ALDEA va fi impresionat de vocea sa caldă, de calmul cu care abordează orice problemă. Eram la sala 2314 și-mi beam cafeaua, iar la pauză discutam cu un coleg care terminase o activitate didactică despre un chilipir pe care l-am întâlnit la un magazinaș din Bonn de unde cu 3 euro am cumărat un CD cu Montserrat Caballé, Samuel Ramey, José Carreras, înregistrare din 1977. Atunci a intrat în discuție Anamaria care s-a arătat interesată să asculte acea înregistrare. Eu știam despre pasiunea ei pentru operă, mai discutasem de complexul meu de a nu fi fost niciodată la un spectacol la Teatro alla Scala din Milano, lucru pe care și ea și-l dorea. Discuțiile noastre au continuat mult pe teme spectacolelor de la Opera națională București și ea m-a convins să revin la sala ONB pe care o părăsisem după ce văzusem:
- un balet în care ele aveau ciorapii cârpiți și murdari;
- o Tosca neprinsă când s-a aruncat de pe metereze;
- o Traviata cu un tenor leșinat și cu balerine prea grase.
Am văzut un spectacol cu Faust de Faust de Charles cu Ștefan POP și cu o soprană din Republica Moldova. Știam ariile, Le Veau D'or  și Air des bijoux din operă,  le așteptam dar uneori mi-a fost greu să le identific, probabil că le știam sub niște interpretări absolut remarcabile de pe CD-uri. Era ca și cum mersesem la pomul lăudat cu sacul și mă întorsesem cu el gol. Nici tenorul nu prea strălucise, căci atunci când cineva își suprasolicită vocea o mai și dă în bară. Basul din acel spectacol comparat cu Ghiaurov, deja era o glumiță.
A urmat un spectacol tot la ONB cu Elena MOȘUC în rolul principal din Traviata de VERDI în ianuarie 2014, care a fost un adevărat eveniment artistic. Am văzut clasa acestei mari soprane și tot așa se vedea diferența între ea și tenorul danez Sune Hjerrild, care nu prea se auzea. restul cântăreților a fost doar să slujească divei, care a dat dovadă de o vigoare neimaiîntîlnită, ceea ce a făcut diferența. Trebuie să spun că știu mari interpretări ale rolului, CALLAS, CABALLE, GHEORGHIU, SUTHERLAND și prin comparație, MOȘUC stă lângă acestea la egal, fără niciun fel de problemă.
În martie 2016 tot bunăvoinței de care a data Anamaria, am văzut spectacolul cu La bohème  de Giacomo Puccini, iarîn rolul lui Mimi rea soptana Elena MOȘUC. Știam opera și am urmărit-o pe ea. A fost perfectă. Ceea ce era foarte nasol, se referă la sală care fusese modificată cu dispunerea scaunelor într-o pantă prea abruptă și renovarea de către niște nepricepuți tembeli de constructori a distrus acustica, ei crezând în prostia lor că a renova o sală de spectacol este același lucru cu a construi o hală de pește sau o hazna. Cele trei spectacole speciale, mă îndreptățesc să sper că și în viitor după ce Anamaria ALDEA va trece de perioada ei dificilă din viață, mă va sprijini în a merge să văd și pe alți mari cântăreți români de operă, care duc faima țării în lume.
Voi puncta și acel ianuarie 2016 când la sala Radio am văzut-o  pe Ruxandra DONOSE, superba mezzosoprană cântând în rolul Leonorei din La favorita în compania unor voci speciale, sub bageta unui dirijor special. Vocea Ruxandrei DONOSE era cu totul deosebită și arta ei m-a făcut să nu clipesc tot spectacolul.
Trebuie să conchid că Anamaria ALDEA este un om cu foarte mult bun gust și este foarte exigentă. Am discutat cu ea și despre preocupările pe care le are în activitățile cu studenții care o apreciază foarte mult. Cine vrea să afle mai mult despre constănțeanca Anamaria ALDEA în plan profesional, discipline predate, teza de doctorat, articole și cărți publicat sau pe la ce conferințe a prezentat lucrări, intră pe internet, caută CV-ul ei și vede în clar totul. Cine vrea să intre si mai multe în detalii să meargă la biblioteca ASE unde sunt lucrările ei publicate sau să cpnsulte paginile web ale revistelor și va fi foarte plăcut surprins, căci Anamaria ALDEA când face ceva o face cu seriozitate și când publică ceva, o face numai după ce s-a asigurat că acel lucru este perfect.
Bravo, Anamaria ALDEA!

(27 martie 2017)

CSIE'50 - academicianul Vladimir TREBICI

În vremurile de demult, dosarul de cadre era esențial. Peste tot există dosare de cadre, numai că în comunism erau așa de prost folosite că multele erori făcute prin interpretarea lor au sfărâmat destine sau au propulsat nulități în prim planuri, cam așa cum se întâmplă și în zilele noastre.

Conferențiarul universitar Vladimir TREBICI, un om de mare cultură, preda disciplina numită demografie. Era un om deosebit de distins, cu vorbă clară și așezată, de o verticalitate rar întâlnită. Am avut în câteva rânduri posibilitatea să stau de vorbă cu el și de la mare distanță se vedea că este cu mult mai mult decât conferențiarul universitar de la demografie, om care depășea prin tot ce trebuie pe mulți dintre cei ce ocupau poziția de profesor universitar.

Știam că Vladimir TREBICI mergea iarna în Herăstrău împreună cu profesorul TUFESCU, făceau o copcî în gheață, intrau și se scăldau la minus nenumărate grade Celsius spre admirația trecătorilor care îi aplaudau. Neluțu T. mi-a povestit că ăpoposind undeva în Bucovina într-un sat, l-a întâlnit pe un domn care dimineață de dimineață, fie vară, fie iarnă, intra într-un butoi cu apă rece, rece de tot și făcea înviorarea. Era fratele lui Vladimir TREBICI.

Cu mult înainte de Revoluție, la o masă festivă dată de catedra noastră, aparent fără un motiv, stropită cu băuturi alese și îmbogățită cu friptane și tot feluri de delicatese, am aflat motivul: conferențiarul universitar Vladimir TREBICI se pensiona, deși era om în putere și în acele vremuri continuitatea nu era o problemă ca în vremurile mârșave de azi, generate de legea lu'boc din 2011. Știam că Vladimir TREBICI se plimba prin cele mai înalte sfere și într-o formă voalată a rezultat că prinsese un culoar ca pensia să-i fie favorabilă. Nu-mi venea să cred că omul înalt, drept, plin de viață, cu vocea aceea calmă, dar pătrunzătoare, cu zâmbetul acela plin de înțelesuri se retrage în plină glorie, asemeni unui Hamlet de geniu, care la 27 de ani se retrage, deși gloria sa este abia la început, iar triumful îl însoțește pas cu pas. Cel care publicase cartea monumentală Demografia în 1979 la Editura Științifică și Enciclopedică, își lua la revedere, așa deodată, sec și brusc, iar noi cei din jurul lui rămâneam nedumeriți. Recensământul populației din 1977 a avut la bază ideile sale. A fost și o mare manifestare pe teme de demografie sub înal patronaj, coordonată de Emil BODNĂRAȘ parcă, precedată de sesiuni cu adevărat științifice în diverse instituții de învîțământ și cercetare în care au fost dezbătute probleme, mai ales în forme destul de directe s-a vorbit și de limite și erori în politicile demografice ale acelor vremuri, punându-se sub semnul întrebării chiar și decretul 770 din 1966 referitor la interzicerea avorturilor, atitudine îndrăzneață pentru anii respectivi.

După Revoluție, am urmărit intensa activitate desfășurată de Vladimir TREBICI și am aflat cu plăcere de la prietenii lui, rămași în Catedra de Cibernetică Economică vestea că a devenit membru titular al Academiei Române.

L-am mai întâlnit de căâteva ori pe marele Vladimir TREBICI, dar nu în ASE. că nu mai dădea pe acolo, ci cu alte prilejuri ușor private, niște doctorate, dar după susținerile publice. Era același om cu zâmbet fin, cu vorba așezată și arăta o înțelepciune aparte. Nu se schimbase deloc și-și purta anii cu demnitatea omului care a trăit și a luptat pentru crezul său, pentru care timpurile nu au avut puterea să-l clintească vreun pic.

Vladimir TREBICI este unul dintre puținii oameni pentru care am avut admirație totală. Cu un anumit prilej, pe când doream să public o carte și-a zis un adevăr crud despre dijmuiala redactorilor șefi din edituri, care era triplă față de zeciuiala pigmeilor cu parandărătul de la contractele de azi. Eram prea tânăr atunci să aud de la un om trecut prin viață un adevăr așa de crud. Tocmai pentru curajul de a mi-l  spune mie, să înțeleg mersul vieții și să-mi recalibrez toate eforturile, l-am prețuit pe marele om de știință Vladimir TREBICI.

(24 martie 2017)

CSIE'50 - diplomele pentru cercetare

Activitatea de cercetare științifică desfășurată de colegii mei din CSIE a fost răsplătită învcepând cu 1999 prin diplome acordate în ședințe festive ale Senatului Academiei de Studii Economice. Am văzut că aceste diplome, ca forme de recunoaștere a valorii activității de cercetare desfășurată de tineri și nu numai, au avut un rol foarte important în elaborarea CV-urilor. Chiar dacă nu am mai fost la vârsta marilor emoții pe teme de recunoaștere a muncii mele, am fost foarte emoționat să primesc din mâna rectorului ASE diplome care mi se acordau, căci am avut activitate de cercetare științifică, sub forma unei reminiscențe din vremurile în care lucram cot la cot cu cercetătorii din Centrul de Calcul, înainte de 1989, primind pentru tot ceea ce făceam și bănuți frumoși, cu mult mai mulți decât pe orele în sistemul plata cu ora.

S-au acordat mai multe tipuri de diplome, ținând seama de experiența în activitatea de cercetare științifică, din care amintesc:

• Diploma de laudă pentru debut în activitatea de cercetare științifică economică.
• Diploma de excelență Virgil MADGEARU pentru activitatea profesional-științifică desfășurată în Academia de Studii Economice.
• Diploma  Nicolae GEORGESCU ROEGEN pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică economică.
• Diploma Opera Omnia pentru întreaga activitate de cercetare științifică economică.

Este foarte important să se facă diferența între cei ce realizează activități de cercetare științifică și cei care derulează alte activități. oamenii nu sunt toți la fel. De aceea, diferențierile sunt absolut necesare, fără a fi vorba de discriminări, ci de opțiuni selectate de fiecare pentru a-și folosi resursele. Mă mândresc cu faptul că toți cei cu care am colaborat, au obținut astfel de diplome, ceea ce a marcat cu certitudine valoarea lor și mai ales, capacitatea de a derula cicluri complete de cercetare științifică, ceea ce le-a fost de un real ajutor când au lucrat în stagiile doctorale. Este cunoscut faptul că finalizarea etapelor de contract a presupus elaborarea de studii, de efectuare de experimente, de măsutători și de predare către comisii de recepție a materialelor. Acele studii au fost pași importanți în a scrie cu claritate ceea ce s-a obținut, fundamentare și comparații cu ceea ce este în literatură, aspecte care în elaborarea unei teze de doctorat sunt esențiale, iar existența exercițiului favorizează eliminarea riscurilor de a prelungi durata de scriere a tezei cu termene nepermise de lege. 

Unele dintre diplome le-am scanat și le-am pus la mine pe site, mai puțin diploma de laudă, căci eram prea bătrân pentru a mi se mai înmâna așa ceva.

(23 martie 2017)

CSIE'50 - muzeul virtual al ciberneticii economice

M-am gândit, m-am tot răzgândit dacă să scriu sau să nu scriu despre necesitatea existenței unui muzeu virtual al ciberneticii economice - MVCE.

Este adevărat că neavând niciun respect față de trecutul nostru, chestia cu realizarea unui muzeu virtual al ciberneticii economice pare fie o erezie, fie o glumă proastă, fie o aiureală cap-coadă, din moment ce tumultul prezentului ne acaparează ca să nu spun ne invadează cu brutralitate, fără a mai ne lăsa să respirăm.

În mintea mea, atâta câtă mai am, eu văd realizarea acestui muzeu MVCE pe etape, prin adăugare, fără a fi cu o structură rigidă, exact după modelul femeii de la Coloanele din Piața Romană care croșeta rozete. dacă făcea o rozetă și o vindea, ok. dacă nu o vindea, din vreă șase rozete făcea un mileu. dacă-l vindea, ok. dacă nu-l vindea tot lucra pănă făcea o față de masă. De când nu mai este sediul de bancă unde fusese florăria, că clădirea are bulină roșie, nici femeia cu croșeta nu mai vine, dar exemplul ei, este de urmat.

Ca să se miște lucrurile cât de cât, mă gândesc să se ia așa mărunțel, pe etape. 

Etapa 1: crearea unei prime pagini cu un text din care să rezulte despre ce este vorba. Se va spune că este un sistem deschis, care va evolua pas cu pas,. Se va spune că nimic nu este bătut în cuie și că toți care vor, au posibilitatea să contribuie la realizarea MVCE. Va apare și un buton care să arace că ceva-ceva se va găsi acolo și că vor urma și altele, încet-încet.

Etapa 2: butonul va avea cuvântul profesori. Când se face click pe el se intră pe trei secțiuni, ce corespund celor patru catedre afiliate facultății, adică profesori de la cibernetică, profesori de la statistică, profesori de la informatică și profesori de la matematică. Cine face click pe unul dintre butoane, va găsi acolo numele profesorilor puse în ordine alfabetică. Făcând clik la fiecare, se va găsi poza respectivului și ceva din CV-ul acestuia. dacă are cineva chef să pună acolo mult mai multe o va face, dar să se păstreze proporțiile, să nu ne găsim în situația în care inși cu contribuții minore să aibă nenumărate texte insignifiante și profesori de mare anvergură să aibă un text jalnic cum că prezentarea lor este under construction.

Aș mai vedea și alte etape în care să se prezinte:

- planurile de învățământ;

- listele cu studenții pe grupe din fiecare promoție;

- poze cu laboratoarele;

- prezentări ale conferințelor;

- coperți cu cursuri publicate;

- format electronic ale manualelor;

- scanări ale unor manuscrise de la profesori;

- filmulețe cu tot felul de aspecte;

- poze cu tehnica de calcul;

- poze de la sesiuni științifice de odinioară.

Idei sunt multe, numaică că una este să aibă omul idei și alta este ca oamenii să contribuie la transpunerea propriilor idei în viată. Este foarte greu să se facă un asemenea pas, dar nu este imposibil, dacă prin accesarea de fonduri se alocă forță de muncă, se trece la derularea etapelor și mai ales, la scormonirea arhivelor pentru a reconstitui trecutul, care este atât de necesar cunoașterii adevărului și de a se ști exact de unde se pornește, pentru a porni spre viitor cu încredere.

Tare aș vrea ca acum când se împlinesc 50 de ani de la înființarea facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică adevărurile să fie puse în matca lor, fără patimă, ci rațional și să văd și eu niște amfiteatre care poartă numele unor înaintași iluștri și toată lumea să știe ce rol a jucat fiecare în dezvoltarea acestei facultăți. Aici ironiile nu-și au rostul și de aceea nu fac eu acestă propunere, căci din autosuficiență trecutul este dacă nu negat, ocolot cu siguranță. E trist, chiar foarte trist. Dacă aș avea talent, aș scrie și eu un fel de Epigonii și aș enumera: Mănescu, Racoveanu, Nicolau, Vasilescu, Vaida, Tovissi, C și H Ionescu, iar în dreptul fiecăruia aș zice măcar o vorbuliță. Cum n-am nici har și nici nimic, tac și privesc în jur descumpănit, pur și simplu.

(22 martie 2017)

CSIE'50 - de la masterat la doctorat

De când mă știu, admiterea la doctorat era o chestie dificilă pentru că:

- presupunea o temă;

- erau criterii de medie;

- conducătorii de doctorat erau puțini;

- cine avea doctorat primea 15% la salariu;

- titlul de doctor însemna ceva;

- promovările erau condiționate de doctorat.

Acum, de când este democrație și când modelele tinerilor au încetat a mai fi valori autentice, ci asistente tv, ființe care poartă genți de mii de euro, tipi care își fac baie în lire sterline, alte specimene cu lanțuri groase de aur pe cefe și mai groase, indivizi cu spoială de cultură, dame bine îmbrăcate și actori care nu știu cine a scris Hora Unirii, evident interesul pentru doctorat a scăzut dramatic.

Acum este de bon ton să spui că n-ai nici bac-ul, dar știi să faci orice, dacă este nevoie. Acum se practică meserii pentru care este nevoie de cel mult 5 minute nu pentru a le deprinde, ci pentru a deveni mare specialist. Fără niciun efort se găsesc sute de leșinați care să ofere diplome false la prețuri de nimic, diplome care se descoperă a fi false numai gând proprietarul lor chiar se închipuie că acel carton ordinar îi furnizează drepturi cu mult peste cele oferite de lege.

Având un curs la anul al II-lea al unui master științific modern, am făcut un sondaj printre cursanți, solicitând fără a mi se specifica numele celui care-mi dă răspunsurile, pentru a nu obține răspunsuri trucate.

Din 44 de studenți la master, 12 studenți și-au manifestat interesul pentru studiile doctorale, iar restul de 32 de studenți au scris că nu doresc să urmeze un stagiu doctoral motivând:

- lipsa de timp;

- preocuparea spre aprofundarea meseriei la locul de muncă;

- inexistența unei motivări concrete;

- efortul foarte mare comparativ cu avantajele folosite;

- nivelul de creativitate impus pentru elaborarea tezei de doctorat;

- limitările impuse de companii în ceea ce privește supracalificarea;

- banalizarea generată de abundența plagiatelor.

Cei care își doresc să continue un stagiu după ce susțin lucrarea de disertație au motivări foarte aplecate, știind exact ce-și propun să realizeze, cât de departe doresc să avanseze în domeniul în care vor face cercetare științifică.  Ideia dominantă este aceea de a aprofunda, de a dezvolta orizontul de cunoaștere, dorința de a obține soluții originale, ideia de a fi diferit de ceilalți și de a depăși propriile limite. Aici, în mai multe cazuri studenții au scris despre necesitatea de a avea modele autentice, alături de care să muncească și stagiul doctoral le dă posibilitatea să lucreze sub coordonarea unor personalități științifice autentice, alături de care să se formeze ca profesioniști adevărați. Alți tineri masteranzi își doresc să devină profesori universitari sau să devină cercetători științifici în laboratoare din universități și consideră că ucenicia din stagiile doctorale le permite atingerea obiectivelor pe care și le-au fixat.

Cu aceeași atenție am citi și mesajele transmise de studenții care au scris că nu doresc să urmeze un stagiu doctoral. Concluzia mea este că mulți dintre aceștia dau dovadă de un gram de scepticism în primul rând din cauza faptului că la cursurile și la seminariile din cei doi ani, colegii mei ar fi trebuit să discute cu acești tineri și săă le explice că orice problemă este sursă de creativitate. Dacă li se înlăturau temerile față de ceea ce înseamnă elaborarea unei teze de doctorat, sunt sigur că raportul ar fi fost invers. Ler-am spus de nenumărate ori: dacă din 100 de oameni 90 merg cu bicicleta, cu siguranță, eu voi fi al 91-lea. Dacă dintr-un milion de oameni, unul singur traversează două masive muntoase pe sârmă, cu certitudine, eu nici măcar nu mă voi gândi să încerc să fac așa ceva, darmite să  o și fac. Uneori am fost convingător, alteori, nu. Cu siguranță știu că pe vremea mea, niciodată:

- nu am avut mai mulți candidați decât locurile la colocviu;

- candidații care au concurat pe locurile scoase de mine, nu-mi erau necunoscuți;

- cineva care s-a zbuciumat să parcurgă stagiul nu a întâmpinat din partea mea dificultăți;

- un doctorand nu a susținut teza dacă ceva oricât de mic nu era pus la punct la perfecție.

Ce vremuri! Oricum, ceea ce știu, este că un stagiu doctoral și un titlu de doctor este asemeni bastonului de mareșal în ranița unui tânăr care dorește să facă orice dorește, care dacă are un vis, oricât de îndrăzneț ar fi, are tot ce trebuie să-l transforme în realitate. 

(21 martie 2017)

CSIE'50 - profesoara Anca ANDREI

Cine vrea să vorbească despre Cibernetică Economică, nu are cum să facă o treabă bună, dacă nu va vorbi despre profesoara Anca ANDREI. Eu o știu de Anca ANDREI din vremea când eram student în anul al IV-lea de facultate, din vremea când mergeam la biblioteca Centrului de Calcul de la etajul al VII-lea, una dintre cele mai garnisite biblioteci de computer science din Ro. Tocmai se îmbogățise cu multe cărți de la Prentice Hall Publishing company. Era acolo o doamnă, Bella MIHNEA, o bibliotecară adevărată, care știa să facă numai ceea ce trebuia în planul conexiunilor pentru a atrage schimburi de reviste și de cărți dintre cele mai valoroase, știute fiind restricțiile de plăți valutare din vremea comunismului.

Studenta de atunci Anca ANDREI, era o prezență obișnuită în laboratoarele Centrului de Calcul, lucrând cu fostul meu profesor de programarea calculatoarelor Ștefan MUSTĂȚEA. Mergea mult timp și la bibliotecă pentru a se documenta din cărțile venite la schimb din America. A și scris materiale despre lansarea, programarea și urmărirea producției, căci și pe atunci existau ERP-uri, nu așa ca acum, dar tot produse ERP erau, dar făcute de IBM și care se reuneau sub numele de BOMP. Și eu am lucrat ceva în limbajul COBOL din ceva de calcul de necesar, drept care m-am folosit de ceea ce a scris Anca ANDREI cu Ștefan MUSTĂȚEA, lucrare despre care am scris tot pe aici pe blog ceva mai demult.

Anii au trecut și am reîntîlnit-o pe Anca ANDREI în Catedra de Cibernetică Economică, în subcolectivul de cibernetică economică, venită prin concurs pe poziția de asistent universitar. Dacă îmi aduc bine aminte, tot în acel an a susținut concurs de asistent universitar și Magdalena STANCIU, cu care am lucrat în subcolectivul de informatică economică, ea având seminarii de baze de date.

Viitoarea profesoară universitară Anca ANDREI a activat în tinerețe în ansamblul de dansuri populare al UTC, cu care a văzut lumea. Îmi aduc aminte cu claritate de vorbele ei speciale pe care mi le-a zis ori de câte ori ne întâlneam despre Sofia VICOVEANCA și Irina LOGHIN, marile soliste care însoțeau ansamblul ori de câte ori participau la festivaluri de folclor de peste mări și țări. Mare lucru, să auzi așa vorbe de la cineva care făcea parte dintr-un ansamblu, eu știind că unii coriști de la operă vorbesc cu foarte multă detașare și superioritate despre mari soliști, pe care ei cred că-i întrec din toate punctele de vedere, numai că soarta le-a fost potrivnică.

Anca ANDREI venea în Centrul de Calcul la sala 2320 unde și eu aveam biroul, pentru că acolo lucra distinsa doamnă Janette CUCU cu care ea era prietenă. N-am să uit niciodată acel Ajun de An Nou când Ancuța a venit cu câteva felii de cozonac învelite în ciocolată, făcut de mămica ei, după o rețetă specială. De câte ori o întâlnesc pe Ancuța, căci așa îi zic eu profesoarei Anca ANDREI, îi reamintesc de acel cozonoac și uneori primesc promisiunea că va veni cu așa ceva. Aștept.

Cu mulți ani în urmă, Anca ANDREI povestea că avea un chiriaș profesor la liceul de muzică, un om rău, deși artist, care o tortura la ore absurde cu muzica la un pian, unde tipul exersa nemilos. Nu a ieșit la un capăt cu el, alegând să plece de acolo.

Ea provenea dintr-o familie care avea un apartament la miua Bercenilor și nepoții ei au învățat carte la Școala generală 194 unde lucra ca profesoară de fizică soția mea. M-a uluit atenția ce o acorda Anca ANDREI nepoților ei, în legătură cu școala și am reținut că munca ei și devotamentul ei au continuat și după terminarea gimnaziului și continuă și în ziua de azi.

Cine vrea să afle despre acriera didactică a profesoarei Anca ANDREI n-ar altceva de făcut decât a intra pe portalul ASE la școala doctorală sau să vadă un CV al acesteia. Acolo va găsi tot, adică lucrări publicate, modul în care a evoluat profesional, doctoratele pe care le coordonează și câte și mai câte, inclusiv domeniile ei de interes.

Aici vreau să mai scriu de faptul că am fost de nenumărate ori în baze de practică agricolă înainte de 1989 și seara, în orele de răgaz, Anca ANDREI, eu, studenți și studente participam la alergări fie dinspre Zimnicea spre  Smârdioasa. Forma fizică de la dansuri își spunea cuvântul, ceea ce o făcea imbatabilă pe trasee destul de lungi. Și când am fost la IAS Nazarcea ma păstrat obiceiul de a alerga pe digul care înconjura imensitatea de unitate agricolă socialistă, de care s-a ales praful în condițiile democrației autentice, dominată de înhățat subvenții aiurea de la APIA. Ce vremuri!

Acum că se fac 50 de ani de Cibernetică Economică, aceste aduceri aminte rămân permanent în memorie datorită frumuseții lor și mai ales oamenilor special cu care am avut fericitul prilej să discut sau să colaborez, ceea ce mă face să cred că soarele a răsărit și a rămas acolo în admirație pentru 100.

(21 martie 2017)

CSIE'50 - materialele pentru admiteri

În vremurile când erau examene de admitere, după 1989, s-a cuibărit un anumit mod de abordare pentru acest eveniment. Au început să apară materiale speciale dedicate pregătirii celor care doresc să susțină examen de admitere în ASE. Cum disciplinele la care se susțineau examene de admitere  erau matematica, economia politică și geografia, evident, cărțile aveau diferite titluri și erau dedicate acestor trei materii de concurs. Îmi amintesc că am avut un absolvent de Informatică Economică orientat pe publicarea de cărți într-o editură a sa. În semn că mă cunoștea, mi-a oferit și mie o carte publicată de editura lui. Erau teste pentru admitere. Ceea ce mi s-a părut important se referea strict la colectivul de autori. Nu vreau să fac comentarii de niciun fel, dar pe vremea comuniștilor bântuiți de oarece principii, o astfel de carte cu astfel de autori n-ar fi apărut în vecii-vecilor, datorită exact din motivele din care s-a înființat târziu ANI. Despre tiraje, despre preț, despre profitul editorului nu vreau să scot o vorbă. Cred că autorii au făcut voluntariat din moment ce apariția lor pe copertă le aducea notorietate, reflectată în altă parte, după principiul unde dai și unde crapă. Dacă nu au fost date la topit exemplarele unor astfel de culegeri de teste, ar fi interesat de văzut cine au fost autorii și care era rolul lor în derularea examenelor de admitere sau în pregătirea candidaților. Dacă cineva ar face o teză de doctorat pe un asemenea subiect și chiar ar studia cu instrumente moderne ale dreptului comunitar, cu siguranță ar ajunge la concluzii absolut originale și nimeni și niciodată n-ar îndrăzni să îl acuze de plagiat pe autor sau pe autoare, pentru că în mod natural, ar ajunge la concluzii fabuloase.

Când a apărut Internetul și s-a implementat un portal al ASE, pentru pregătirea admiterii a fost alocată o secțiune, inclusiv cu o formă de blog, cu elemente de grup de lucru, cu propuneri de subiecte, cu analiză de soluții. Cert este că era creat contextul favorabil asigurării unui nivel de pregătire foarte ridicat, bazat atât pe rețete, cât și pe elemente de creativitate dintre cele mai spectaculoase. 

De-a lungul anilor am văzut nenumărate chestii și analizând subiectele de concurs, numai cei care munciseră cu adevărat aveau posibilitatea să ia cel mult nota opt, dar numai cei creativi, care știau un anume ceva special și aveau un mod de gândire bazat pe inspirație și metaforă aveau acel deva pentru cele două puncte până a obține nota zece.

Participând în comisia de contestații, într-un an, mi-am dat seama că numai cei cu har divin avuseseră șansa de a obține note maxime, întrucât în acel an, subiectul de la geografie era în manual ceva la nivel de sub 10 rânduri (ceva despre limanurile maritime și limanurile fluviatile), iar la matematică problema de diferențiere era una dintre cele vreo 16 probleme din manuale, propuse și rezolvate, care se bazau pe niște artificii la care sunt sigur că Pitagora sau Galois ar fi avut mari îndoieli și poticneli. În zilele noastre, când recitatul manualelor nu mai este o problemă, sunt sigur că acele subiecte ar fi considerate banale, căci n-ar fi borba decât de a pune acul de la patefon pe spirele corespuncătoare celor două texte care trebuie doar identificate și reproduse.

Mai sunt și alte aspecte interesante, dar cred că descoperirile arheologice viitoare vor permite ca ipotezele să fie fundamentate pe materiale ce vor fi descoperite ca dovezi de netăgăduit.

(17 martie 2017)

CSIE'50 -cercetare pe bază de contracte și proiecte

Dintotdeauna în Facultatea de Cibernetică Economică s-a făcut cercetare științifică autentică, fără a se mima nimic. Dacă fac o analiză a cercetării științifice, împart cei 50 de ani de existență ai facultății de Cibernetică Economică în două etape și anume:

• perioada de până la Revoluția din Decembrie 1989, adică perioada cuprinsă între 1965 și 1989, în care cercetarea științifică s-a desfășurat în Centrul de Calcul al ASE, care era de fapt Centrul de Calcul al Catedrei de Cibernetică Economică, unde lucrau peste 100 de cercetători, analiști, programatori și unde participam la activități de cercetare și noi cadrele didactice din Catedra de Cibernetică Economică; mă laud, că am avut birou între 1970-1989 la sala 2320 de azi; acolo se desfășura activitate de cercetare pe bază de contracte între ASE și mari combinate și întreprinderi industriale, căci România în acele vremuri avea platforme industriale, realiza produse de mare complexitate care necesitau optimizări sau alte tipuri de soluții care numai prin cercetare primeau soluții și numai utilizând calculatorul electronic;
• perioada 1990 și până în prezent, când activitatea de cercetare științifică s-a desfășurat pe bază de proiecte cu care se participa în competiții la nivel național pentru a obține finanțare; a fost o perioadă în care valoarea proiectelor de cercetare științifică realizate de Catedra de Informatică Economică, din care cu mândrie mă laud că am făcut parte, avea peste 80% din valoarea proiectelor de cercetare finanțate din fonduri naționale și internaționale care erau în ASE la un moment dat.

Am considerat tot timpul că la curs sau la seminarii, profesorul trebuie să vorbească și din cărți, dar trebuie ca totul să fie dublat și de spuse care provin din activitatea proprie legată de tema abordată. Vorbitul numai din cărți nu este deloc benefic. Înainte de Revoluție, foarte mulți dintre cercetătorii din centrul de Calcul erau titulari de curs, iar mai tinerii lor colegi veneau și conduceau seminarii. Problematica expusă și studiile de caz proveneau din producție. Cine vorbește de scurtarea duratei de acomodare a absolvenților cu locurile de muncă atunci când au terminat facultatea, terbuie să ia în calcul necesitatea ca profesorii să lucreze și în laboratoare unde să aibă contact contact nemijlocit cu producția. Numai așa, cursurile și seminariile vor îmbina teoria cea mai nouă cu experiența și cu cerințele practice.
Reaminesc contractele de cercetare cu ICEPROBAV, DANUBIANA, Combinatul de Oțeluri Speciale TÂRGOVIȘTE, CIPA Rm. VÎLCEA, Combinatul Siderurgic de la GALAȚI, Institutul de Îmbunătățiri Funciare și multe, multe altele. Ce vremuri! Ce viață!
Triada cercetare-învățământ-producție nu este o poveste. Acum fie nu se văd copacii din cauza pădurii, fie când au fost aruncate lăturile din copăiță a fost aruncat și pruncul. Numai așa se explică slaba finanțare acordată cercetării științifice în învățământul superior.

(15 martie 2017)

CSIE'50 - absolvenți deveniți universitari

Rar mi s-a dat să întâlnesc situații în care absolvenți ai unei facultăți penetrează pe poziții didactice în alte facultăți ale aceleiași universități, așa cum se întâmplă cu absolvenții Facultății de Cibernetică, Informatică și Statistică Economică, pe care îi regăsin cam pe la toate departamentele din Academia de Studii Economice, unde sunt recunoscuți ca fiind cadre didactice de nădejde.

Subiectul acesta l-am abordat ceva mai demult și l-am concretizat în tabelul Absolventi ai Facultatii de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, profesori in departamente din ASE si din alte Universitati din tara noastra, care încă mai trebuie completat pentru a reda cu precizie dimensiunea fenomenului.

Am avut nenumărate prilejuri să întâlnesc pe foarte mulți dintre mai tinerii colegi, universitari prestigioși, care mi-au fost studenți când eram și eu mai tânăr, ceea ce m-a bucurat foarte mult, știind că erau extraordinari ca studenți și la învățătură dar și în activitatea de cercetare științifică studențească. De multe ori am regretat că în vremurile în care nu erau opriți în învățământul universitar tineri deosebiți prin repartiție guvernamentală, aceștia au plecat în producție sau în cercetare unde au strălucit, dar pentru învățământul superior au fost pierderi efective, iremediabile.

(15 martie 2017)

CSIE'50 - din nou la drum în 1990

Nu știu dacă sunt foarte mulți care au a se lăuda cu faptul că au fost nu martori, ci actori în piesa numită reclădirea facultății de cibernetică, așa cum am tot dreptul să mă numesc și eu, chiar dacă nu am jucat într-un rol de primă mărime. Să zicem că am fost printre cei care duc tava pe scenă. Mă laud că am avut și câteva replici către un profesor care dorea să impună o disciplină despre care niciodată nu am avut o părere prea bună, fiind compleșită acea disciplină de descriptivism dus până la obscenitate. Și am mai avut o replică pentru un fost decan care uitase că avusese loc o revoluție și se credea că tot mai este în timpurile cu ceaușeii, când profesorii își puneau cenușă-n cap că nu au familii numeroase. Îmi aduc aminte că la o astfel de dezbatere am zis că eu am numai doi copii pentru că și așa patru suflete nu încăpem în jurul unei mese din bucătărie, dar să fi fost șase. Nici unul și nici celălalt nu au apărut în planurile de învățământ de la secția de informatică economică, deși eu duceam tava, dar simultan scrisam și la acel plan de învățământ, cu tava într-o mână și cu pixul hotărâtor în alta.

Anul 1990 a fost anul reînnodării unei istorii. Îmi aduc aminte cum vorii Rodica MIHALCA, Florin PILAT au reușit să obțină semnătura lui Petre ROMAN, pe atunci premierul țării, pentru a se înființa Facultatea de Cibernetică, Informatică și Statistică Economică. Așa s-a reparat eroarea făcută în 1978 când a fost distrusă Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, prin alipirea de cibernetică a planificării. În copilărie, am auzit de un termen și anume anus împotriva naturii. Ani în șir m-am întrebat ce este acel lucru și nu aveam o reprezentare, deși din definiție oricine își dă seama ce înseanmă. Atunci când s-a produs nefericitul eveniment declanșeat de ITȘ la o plenară, am avut reprezentarea misterului nedescifrat ani în șir: planificarea era exact acel artificiu de supraviețuire.

Pentru a face lucruri temeinice, îmi aduc perfect aminte cât de mult s-a produs documentarea pentru ca Secția de Informatică Economică să fie de un nivel cu totul remarcabil și anume:

- s-a mers la biblioteca americană;

- au fost luate programe de la marile universități ale lumii;

- s-au stabilit niște reguli de a asigurare a compatibilității;

- nu s-a pornit de la profesori către studenți;

- supremația pieței muncii a fost cuvântul de ordine;

- deschiderea totală spre nou și spre performanță.

Așa au apărut planuri de învățământ pe cinci ani în specializarea Informatică economică, planuri devenite model pentru toți cei care-și doreau să meargă cam pe același drum. 

Dacă există o persoană care a avut viziune și un management desăvârșit, aceasta a fost profesorul Geo VASILESCU, cel care decan fiind pentru a doua oară, a strâns lângă el toate energiile descătușate ale Revoluției și așa cum a făcut-o în anii'70, a reclădit, construcția fiind cea care se vede și azi, facultatea CSIE. Îmi aduc aminte perfect cum la toate discuțiile legate de planurile de învățământ ale informaticii economice, noi, care eram destul de tineri în acele vremuri, primeam încurajări și de fiecare dată ni se adresa cu diminutivele numelor, Ionică, Florinel, Georgică sau Rocicuța. Era un spirit și o efervescență pe care mi-am dorit-o mereu, dar pe care am regăsit-o ceva mai rar și cu intensitate mai redusă de-a lungul anilor. Se știe că numai revoluțiile declanșează forțe nebănuite și dezvoltă situații excepționale, cu eroi excepționali. Așa a fost când a fost reînnodat firul istoriei pentru Facultatea de Cibernetică din ASE.

(10 martie 2017)

CSIE'50 - portret de profesor: Crișan ALBU

Oricine dă o căutare pe Google cu cuvinte cheie curriculum Vitae,  CRIȘAN Albu, profesor ASE va găsi toate datele despre profesorul Crișan ALBU de la Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică. Aici am să scriu numai unele aspecte pe care eu le consider interesante, mai puțin cunoscute, căci îl știu pe Crișan ALBU de când eu eram student în anul al III-lea de facultate și el era doar un boboc. Eram amândoi căminiști în Complexul Agronomie și ne salutam doar pentru că eram de la aceeași facultate, și ne mai întâlneam în acel spațiu unde studenții care doreau să mai citească după stingere mergeau pentru câteva ore în plus, pentru că pe vremea mea studiu era studiu și lumea învăța pe durata întregului semestru. Nu eram așa de speciali ca studenții din ziua de azi care învață câteva zile într-o sesiune scurtată îngrozitor de mult.

Venise la cinema Patria filmul Coliba unchiului Tom pe ecran panoramic. Doream să merg dar îmi mai trebuia o legitimație să iau două bilete studențești de doi lei fiecare, căci așa ara în acele timpuri. Cel care mi-a oferit legitimația lui a fost Crișan ALBU, lucru pentru care i-am mulțumit și l-am ținut minte. Timpul a trecut și când am ajuns în Centrul de Calcul al catedrei de Cibernetică, l-am reîntâlnit în departamentul unde mai lucrau Dumitru VIȘAN, Marcel STOICA, Mihai PĂUN și el, Crișan ALBU, atât PĂUN cât și ALBU fiind proaspeți absolvenți de la prima promoție de la Secția de Cibernetică Economică din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică - 1972. Urcam destul de des la etajul al V-lea unde era laboratorul lui Crișan ALBU, căci făceam filatelie și domnul Dumitru VIȘAN, un inginer cu totul special, mă încuraja să completez colecția. Dacă am azi colița cu Nadia COMĂNECI de la Montreal, lui nea VIȘAN i-o datorez. Dicutam cu Crișan ALBU, mai ne spuneam bancuri. Știam că joacă tenis cu alții din Centrul de Calcul și-l admiram, dar eu nu aveam o astfel de pasiune.

El a venit asistent în catedră și decanul care era și președinte al comisiei de concurs m-a solicitat să analizez partea de programare și să dau notă. Crișan ALBUscrisese un program frumos, cu o soluție clară și eu știam că mulți s-ar fi încurcat acolo. I-am spus președintelui de comisie și a acordat nota pe care am propus-o, acesta având încredere în mine, pentru că nu dădusem în bară niciodată.

A venit Revoluția și Crișan ALBU asemeni nouă tuturor am început să evoluăm, urcând cu tenacitate pe treptele carierei didactice. El a făcut un doctorat splendid, a devenit profesor universitar. A fost mult timp lider de sindicat, dar un lider dedicat muncii sindicale și a lucrat numai și numai în slujba membrilor de sindicat.

Într-o perioadă a condus proiectul de cercetare CALIST și a făcut-o cu talent, eficiență și pricepere, căci totul a decurs fără cusur, deși sumele vehiculate pe proiecte erau imense, iar interesele celor ce concurau pentru a obține finanțare erau inimaginabil de intense, știindu-se nivelul de imaginație a multora dintre directorii institutelor de cercetare și aviditatea după bani siguri de la stat a acestora.

Când s-a produs absorbția, am avut un dialog cu profesorul Crișan ALBU și l-am asigurat de toată susținerea mea că noi cei de la informatică știm cum să ne purtăm cu adevărații noștri prieteni.

Acum că promoția lor face 50 de ani de la admitere, adică sunt cei 50 de ani de la înființarea Facultății care peste tot este recunoscută sub numele de Cibernetică, privesc în urmă cu nostalgie și analizez un prezent  care are baze solide care garantează viitorul sigur cu largă deschidere a domeniului în care profesorul Crișan ALBU a lucrat cu dăruire și a pus umărul ca lucrurile să meargă foarte bine și calitatea absolvenților ciberneticieni să fie recunoscută peste tot în lume.

Într-un cuvânt, profesorul Crișan ALBU este un mare caracter, drept, temeinic, preocupat să fie la zi cu literatura, care a parcurs nenumărate cicluri de cercetare științifică autentică și care tot timpul și-a exprimat cu claritate opiniile și soluțiile la care a ajuns, dând dovadă de un nivel special de exigență.

Să ne trăiești, dragă profesore, Crișan ALBU!

(09 martie 2017)

CSIE'50 - analiza numerică

Pe când eraum eu student, adică acum 1000 de ani, am făcut începând cu anul al II-lea o disciplină numită analiză numerică sau metode numerice, exact ceea ce trebuie pentru a face aplicații matematice pe calculator, doar cu adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Am ânvățat acolo cum:

- se extrage un radicat;

- se calculează derivata într-un punct a unei funcții;

- se rezolvă un sistem de ecuații liniare;

- se calculează o integrală;

- cum se rezolvă o ecuație diferențială;

- calculul unei funcții trigonometrice într-un punct;

- cum se află un punct de optim.

Și multe, multe alte lucruri divin de interesante am învățat acolo. Este de neconceput în ziua de azi să se soluționeze o problemă de orice natură ar fi ea, fără a trece prin analiză numerică. Au fost scrise tratate, au fost elaborate biblioteci de subprograme, au fost dezvoltate aplicații de maximă complexitate, toate folosind metode numerice.

Acum că se împlinesc 50 de ani de cibernetică economică, doresc să aduc omagiul meu celor de la care am învățat metode numerice și aici îi numesc pe marii profesori Nicolae RACOVEANU, Dragoș VAIDA, Ioan DUMITRESCU, Gheorghe MARINESCU: Dacă am învățat ceva eficiență în a scrie programe, nu am cum să trec cu vederea cartea cu texte sursă FORTRAN de la IBM, SSP în care toate subrutinele erau perfect autodocumentate, algoritmii numerici explicați, iar simplitatea textelor sursă era exemplară. Cu timpul, disciplina de metode numerice s-a metomorfozat și a devenit un pic altceva din varii motive, dar indiferent de ce și cum, diferențele la dreapta și diferențele la stânga ale funcțiilor, n-am să le uit niciodată. La această disciplină m-am convins de perfecțiunea înclusă în aproximarea însi, ca mod de a obține rezultate vecine cu perfecțiunea, dar la nivel de imperfecțiune acceptată cu seninătatea ciobanului din balada Miorița.

(08 martie 2017)

CSIE'50 - șefii catedrei de Cibernetică Economică

Acum că se fac în acest an 2017 cei 50 de ani ai facultății de Cibernetică, Informatică și Statistică Economică, trebuie spus cu claritate că a existat și o catedră de Cibernetică Ecpnomică, de care nu s-a atins nici Nicolae CEAUȘESCU, nici Ion ILIESCU, nici Emil CONSTANTINESCU, dar s-au atins indirect, prin oameni de bună credință, slugile lui Traian BĂSESCU. Așa că, în primăvara lui 2011, Catedra de Cibernetică Econolică, a fost absorbită de catedra de Informatică Economică, devenind astfel Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică-DICE. Pentru prima dată, la denumirea unei facultăți, nu corespunde o catedră care să preia din acea denumire, mai ales că într-o enumerare este obligatorie virgula, iar și-ul din denumirea departamentului întărește forțarea cu care s-a produs acea înghițire a unui pește mare de un alt pește ceva mai mare, dar nu îngrozitor de mare. Deplând acel moment nefericit și nu-mi reproșez nico clipă că nu am mers să discut despre găsirea unei soluții în care cred și acum.

Aici nu este vorba că mortul de la groapă nu se mai întoarce. Era bine ca ciberneticienii, în acești 5 ani de la înghițire să facă ei un anume ceva ca să elimine exact acel criteriu care a stat la derularea acelui proces dezastruos de dispariție. Nu numai că nu s-a făcut prea mare lucru, ci unele aspecte s-au adâncit, pentru că managementul din DICE este favorabil tinerilor, tocmai cei care sunt majoritari și care în niciun caz nu doresc revenirea la metehne dictatoriale păstrate din vremurile de demult când șef era un profesor pe ușa căruia sclavii i-au scris măscări, de bun ce era...

Voi scrie în continuare câteva cuvinte despre șefii care au condus Catedra de Cibernetică Economică de la înființare de dinainte de 1967 și până la dispariția din 2011.

Primul șef de cateră a fost Manea NĂNESCU, mai mult cu numele și cu coordonarea din umbră, căci datorită funcțiilor importante în stat nu avea el timp să se ocupe la nivel de detaliu și de management de catedră, dar principii și linii directoare dădea acesta la greu și nimeni nu-i ieșea din cuvânt mai mult de frică, decât din convingere. Dar tot în numele lui se făceau abuzuri, căci fiecare ce visa noaptea venea și zicea că așa s-a găndint tovarășul academician, mai ales dacă acestea erau zise de oamenii ce asigurau legătura între el și mase. Pe acel interval, Catedra de Cibernetică Economică a cunoscut cea mai mare înflorire.

Următorul șef de catedră a fost unul Mircea BULGARU sau Mircea BULGARIU, despre care nu scriu dimic, pentru că, deși a stat în fruntea catedrei ani buni, dar a stat și ca director al Centrului de Calcul al ASE.

După acesta a devenit șef de catedră profesorul Virgil SORA, care a fost ani buni decan al Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică. El preda disciplina numită Demografie și-și trăsese partea leului ca fond de timp, căci natalitatea ca problemă de partid și de stat  îi dădea apă la moară. N-am să uit momentele penibile când într-o sală din clădirea veche, ne-am strâns noi niște bărbați oarecare să ne punem cenușă în cap, unii de ce nu au copii și alții de ce nu au patru su mai mulți decât atât. Am văzut atunci ce înseamnă politrucul ordinar și cum caută să iasă basma curată. Sștiu numai că în anul 1990 pe mandatul său, datorită marilor discrepanțe de gândire și de evoluție, noi cei de la subcolectivul de informatică economică, ne-am desprins și am format Catedra de Informatică Economică și am evoluat cu o dinamică spectaculoasă de i-am lăsat pe mulți cu gura căscată, căci șeful nostru de catedră, lectorul Ion Gh. ROȘCA știa ce vrea și noi eram în consonanță cu el.

Șeful de catedră Geo VASILESCU, marele profesor și decan al Facultății de Cibernetică, deși a căutat să evite, inevitabilul s-a produs și subcolectivul de cibernetică economică s-a desprins și el, construind Catedra de Cibernetică Economică, cea nouă, plecând deci cu brandul, lăsând subcolectivul de statistică într-o situație delicată.

Cel care și-a luat misiunea de a refonda catedra de Cibernetică Economică din temelii, a fost profesorul Emil SCARLAT, despre care știam că a terminat strălucitor facultatea de 5 ani, chiar Secția de Cibernetică Economică, mă refer la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică de pe vremuri, când învățământul superior însemna ceva.

Au urmat la cârma Catedrei de Cibernetică Economică profesorii  Eugen Țigănescu și Marin DUMITRU, dar despre ei vreau am scris și în continuarevreau să scriu articole diferite, cu mult mai multe detalii.

Ca membru al catedrei de Cibernetică Economică, amintirile mele nu au fost dintre cele frumoase pentru că:

- am asistat la abuzuri;

- nu s-au făcut promovări pe merit;

- au fost atitudini discreționare;

- pozițiile subiective erau prea frecvente;

- șefii nu înțelegeau rostul informaticii;

- caracterizările pentru calificative mi le-am făcut singur;

- era prea multă tristețe;

- se cam pilărea.

Mă limitez la a spune că per global, nu mi s-au pus tălpi în a mă dezvolta, în a publica, dar o anumită ostilitate am înregistrat, căci mulți confundau roul lor de conducători cu cel de vătafi pe o moșie. La ceas aniversar se cuvine să fim veseli. Ca să fie apoteotică acea veselie am scris acest articol mai nuanțat, căci vorba proverbului, cine râde la urmă, râde cu folos, Voi mai scrie despre vechea Catedră de Cibernetică Economică. Merită din plin.
Șefii catedrei de Cibernetică Economică reprezintă miezul problemei ce revine la creșterea și descreșterea ciberneticii economice de la noi, pentru că fanionul cât flutură lupta se duce. Când drapelul este la pământ moralul oștirii se prăbușește. Cine vrea să plângă, să plângă. Cine vrea să reclădească trebuia s-o facă imediat după 2011. Nu spun că acum este târziu. Numai că momentul aoptim a fost ratat. Unii spun că acum, când ASE este pe cai mari, a venit momentul reclădirii Departamentului de Cibernetică Economică. La vremuri mari, trebuie oameni mari. Napoleon oricum ar fi fost inventat, zice teoria modernă a făuririi istoriei. Unde este Napoleonul ciberneticii economice, că nu-l văd pe cal alb sau măcar cu un rucsac unde să încapă bastonul de mareșal?

(26 ianuarie 2017)

CSIE'50 - peretele ignorat

Clădirea Facultății de Cibernetică Economică are la parter un hol mare. Chiar în față este un mozaic pe perete. Spre dreapta sunt intrările la decanat și secretariate. În stânga este o intrare care duc e spre laboratoarele 2001A și 2001D. Tot acolo este un perete, care în vremurile de demult avea placat lemn ca să joace rol de avizier. În timpul cât am fost eu șef de catedră, tot trecând pe acolo mi-a venit ideia să folosesc cumva acel perete. Am stat de vorbă cu niște colegi să punem acolo sigla Catedrei de Informatică Economoică, niște afișe de la Conferința Internațională de Informatică Economică și niște fotografii din laboratoare. 

S-a trecut la fapte și totul arăta foarte OK cum se zice acum în argou. Numai că peretele astfel pavoazat a iscat o furtună de nedescris. Șefii a două catedre, pe care nu-i numesc de jenă, au tunat și au fulgerat. Cum stă bine românului, dacă nu eu, de c e el sau dacă nu noi, de ce el și s-a produs ceea ce era de așteptat, adică m-am enervat, ar rugat pe colegi să înțeleagă situația jenantă și să ne retragem prezența de pe acel perete. Am golit acele plăci de lemn lăcuite și așa au rămas mulți ani, până s-a zugrăvit holul Ciberneticii. A venit apoi KADO și a pus materiale din Republica Korea. Aceasta a fost istoria bizară a peretelui din stânga al holului CSIE. N-aș fi scris despre el dacă în  mintea mea n-ar defila umbrele celor care au făcut furtună într-un pahar cu apă, știut fiind faptul că este loc pentru toată lumea pe această planetă zbuciumată de prea multe micimi.

(24 noiembrie 2016)

CSIE'50 - Elaborarea statelor de functiuni

Elaborarea ștatelor de funcțiuni a fost, este și va fi cel mai important instrument în mâna șefului de catedră. Cân spun aceste lucruri, știu despre ce vorbesc, pentru că am fost și eu cândva șef de catedră. Eu n-am vrut să fac altora ceea ce șefii mei de catedră au făcut aiurea și eu nu am apreciat câtuși de puțin. Adică, m-au torturat cu făcutul normelor, pentru că în tradiția despotismului mai puțin luminat, pentru a-și crea avantaje, reușeau performanța de a nemulțumi pe toată lumea.

Unul dintre șefii mei de catedră:

- alegea doi trepăduși dintre slugile lui credincioase pe care le lua când făcea stetele de uncțiuni;

- intuia prin turnătorii lui de serviciu cam ce dorește fiecare dintre supușii lui;

- trecea la întocmirea stetului pornind de la cei puternici pe care nu dores să-i supere;

- fără să întrebe pe cineva punea după pohta lui în norme cu furca ce se nimerea;

- pentru sclavii lui făcea posturi de promovare, așteptând să-i pice oarece;

- totul era secret și numai către începutul anului universitar aflam și noi ce discipline aveam;

- ca să dea senzația dorinței de promovare pe posturi mari făcea posturi de profesori;

- statul în forma finală era o varză stupidă, deși erau ore ca toată lumea să fie mulțumită.

Am câteva episoade de tot râsul, în care s-a văzut puterea imensă a șefului de catedră. Chiar dacă erau ore de programare, când să promovez eu pe lector, acela a făcut o normp în care apăreau sisteme de calcul, special ca să-mi rup eu gâtul. El nu știa că aveam prieteni în ATM și îm IPB care m-au ajuntat cu materiale, căci pe local descriptivismul acela vurlgar mă enerva teribil. N-am să uit niciodată mizeria servită de șeful de catedră și de sluga lui care credea că va promova pe profesor, fără șă știe că de la cabinteul doi, așa ceva n-avea cum să vină în vecii vecilor, amin!

Și după Revoluție metehnele s-au menținut, pentru că unele dintre slugi au devenit stăpâni. Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. Când am fost eu șef de catedră, am avut o structură democratică prin șefii de discipline care știau ce și cum la disciplinele lor. Aveam ajutorul a doi tineri de excepție care construiau statul de finctiuni cu fiecare membru al catedrei în parte. Rezulta cu maximă claritate că fiecare coleg avea norma care îi convenea. Era acel sistem uman, nestresant, în care resursele erau distribuite după dorințe, dar și cu luarea în considerare a strategiei de dezvoltare a catedrei.

Nu același lucru s-a întâmplat la alte catedre, unde statul de funcțiuni a rămas în continuare instrumentul de tortură pentru subalterni și mijloc prin care șeful de catedră își exercită autoritatea, căci el se cred că este cel care taie și spânzură. N-am să uit cum pe un aeroport, un full-professor de la Cibernetică era absolut stresat că nu-și cunoștea norma, statul fiind marele secret al unui grup  de comando din jurul șefului de catedră.

Chiar după desăvârșirea procesului de absorbție, componenta de cibernetică a rămas pe vechiul sistem, iar tinerii nu credeau că există și o altă abordare în zona elaborării statulii de funcțiuni. 

În opinia mea, statul de funcțiuni este instrumentul prin care se reunesc forțele dintr-o catedră, datorită rolului său activ de a permite realizarea de construcții care au la bază o strategie acceptată de toți. Erorile făcute de-a lungul anilor își pun amprenta pe prezent, dar și pe viitor. Existența unor profesori care consideră că cibernetica economică a început cu ei și cum ei sunt veșnici și cibernetica lor economică va dăinui peste milenii, determină reculuri semnificative printre ceilalți membri ai colectivulului care văd că sunt alte modalități care asigură dezvoltarea. Mai mult, când eșecul s-a produs, este greu să mai creadă cineva că metoda care l-a determinat și l-a desăvârșit este o metodă bună, care trebuie dezvoltată sau generalizată.

Nu vreau să se considere că am uitat aroganța cu care distinsul meu coleg, pe care când eram șef de catedră l-am rugat să mergă la ciberneticieni să discute care sunt disciplinele de informatică pe care ei le văd introduse în planurile de învățământ și modul bizar în care acesta a fost tratat de corifeii ciberneticii. În timp, aceștia, au obținut exact ceea ce și-au dorit pentru că au funționat ca sistem închis, în timp ce informatica economică a găsit modalitățile concrete de a ține pasul cu tehnologiile noi și de a-și adapta discursul ca studenții de la REI și MARKETING să beneficieze de serviciile pofesorilor din colectivul lui Traian SURCEL.

Să revin la caracterul discreționar de a clădi state de funcțiuni prin:

- crearea senzației că cei neagreați nu au ore pentru a lise face norme;

- construirea posturilor de concurs pe ochi foarte frumoși;

- ținerea pe loc a unora merituoși și promovarea după criteriul vechimii;

- tratarea de sus a celor cu rezultate concrete în vederea descurajerii lor;

- fundamentarea deciziilor nepotrivite, exclusiv pe zvonuri și pe turnătorii;

- întreținerea unei atmosfere din care să rezulte că prin statul de funcțiuni se produc sancționări.

Am avut marele noroc că după Revoluție am scăpat de împilarea prin statul de funcșiuni și șefii de catedră Ion Gh. ROȘCA și Ion SMEUREANU au adus suflul nou în care raportul  șef de catedră membru al catedrei era de ti coleg-coleg și nu știu să fi fost vreo situație tensionată în Catedrta de Informatică Economică. Mulți din exterior comparu pe șeful de catedră de la Informatică Economică cu o cloșcădornică să facă totul pentru a-și strânge puișorii lângă ea. În niciun caz o astfel de abordare nu a generat frustrări și acțiuni centrifuge. Mi-aș fi dorit să nu mai aud că tânăra generație a moștenit racilele acelor șefi de catedră care se comportau ca niște mici satrapi. Ceea ce mi-a ajuns mie la urechi nu prea este îmbucurător, căci oriunde ar fi, puterea are darul de a corupe, iar una dintre modalitățile de a-și exercita puterea șeful de catedră este statul de funcțiuni. Trist și drum direct spre fundături întunecate.

(19 noiembrie 2016)