Cât de mare este profitul pentru un sendviș?

Un sendviș banal costă 24 de lei. Am căutat să văd care sunt cheltuielile pentru a-l produce și au rezultat următoarele costuri de producție:
- chifla - 1,50 Lei
- brânza ALMETE - 1,00 Lei
- cașcaval feliat - 2,60 Lei
- Cedar feliat - 3,25 Lei
- manopera - 3,00 Lei
- TVA - 2,00 Lei
Prețul de producție este de 11,35 la care adaug TVA și rezultă 13,35 ceea ce rezultă că 10,66 lei include pe lângă taxe și impozite la stat, un profit de peste 8,00 Lei, adică un profit de peste 65% ceea ce mi se pare un pic cam prea mult pentru un biet sendviș.

(05 octombrie 2024)

ChatAI, convinge-mă!

 Eu sunt ca la frizer. Întâi mă tunzi și după aceea îți bag bacșișul în buzunar. ChatAI dă posibilitatea câtorva teste, după care solicită să fac abonament cu 19,99 lei pe săptămână și undeva la 299 lei pe an. Ca să fac un astfel de abonament, eu trebuie să mă conving că merită. Nu m-am convins. Îmi mai trebuiau câteva teste, dar ChatAI nu mi-a permis să le fac, deci nu m-am abonat, căci nu m-a convins. Autorii lui, ar fi trebuit să știe acest lucru și să nu procedeze ca atunci când vând castraveți și te îmbie cu prețul acela enervant care se termină în 99 de bani. Chat AI este altceva și politica trebuia să fie alta. Deci, ChatAI nu ține seama de limitele din România privind volumul redus de conținut digital valoros existent. Trebuia să ia în calcul și acest aspect și costul să nu fie așa de mare, mai ales că numărul celor care l-ar folosi trebuie să crească, deci prețul trebuie să-i stimuleze pe oameni, nu să-i blocheze. Mai aștept.

(26 iunie 2023)

Eu și verightele

Când m-am căsătorit am preferat modelul de verighetă plată, dar foarte lată, cum văzusem la niște actori de cinema pe coperta unei reviste CINEM din anii aceea. Fiind foarte lată, când mă spălam pe mâini cu săpun rămânea săpun pe sub verighetă, chiar dacă mă clăteam foarte bine pe mâini cu apă. Chiar aveam rană sub verighetă. Am hotărât să nu o mai porta. Au fost mulți ani când nu am mai purtat verighetă. Nu aveam curajul să mă gândesc să cumpăr o verighetă căci mă gândeam că este foarte scumpă. Când am strâns suficienți bani, am mers la magazinul Unirea și am ales două verighete din aur alb. Am avut surpriza ză mi se ceară un preț cam de 20 de ori mai mic decât cel la care eu mă gândisem. Am plătit verighetele și ni le-am pus în degete, eu și soția mea.

După un timp, mi-a dat seama că am niște zgârieturi pe față. Mi s-a părut suspect și la o analiză mai atentă am văzut că verighetele aveau niște margini care-mi provocau sistematic acele răni.

Le-am scos din degete și eu și soția și am mers la magazinul CELLINI din mall Vitan. Acolo am găsit verighete din aur alb, ceva mai scumpe decât cele luate de la magazinul din Unirea, dar care nu mai produceau zgârieturi pe obraji. Le am și acum. Am adăugat la ea și o verighetă de aur galben când am făcut 50 de ani de la căsătorie și nepoata mi-a pus în deget acea verighetă de aur galben, iar soției i-a pus nepotul în deget verigheta de aur galben.

Acum merg prin diferite magazine și văd marea diversitate a verighetelor pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele și mă minunez, căci pe vremea tinereții mele nu era așa. Era mare sărăcie și presupunea să mergi la cooperativa de bijuterii cu aurul tău, ceea ce era foarte greu de procurat, prin mica publicitate.


(12 mai 2023) 

Eficiența la români

Eficiența este o trăsătură esențială pentru oricare dintre noi. Dacă mă gândesc la jocurile piramidale, apare cel mai pregnant dorința omului de a fi eficient. Nu este nimic mai frumos decât să bagi un leu și în trei săptămâni să câștigi din leul investit, opt lei. Nu mă apuc acum să vorbesc nici despre lăcomie și nici despre prostie. Știu că oriunde în lume, prin muncă cinstită, dintr-un leu investit, se câștigă net niciodată mai mult de 25 de bani, iar cine vorbește despre sume mai mari și nu vorbește de speculații, minte.

Nu am scris aici nimic despre  câștigurile la loterie, despre câștigurile la cazinouri sau la bursă cu pont servit, căci nu știu prea multe despre ele că nu am exersat astfel de modalități de a câștiga, cum nici la jocurile piramidale nu am practică deloc.

Eficiența la cetățean ca mine este dată de situația în care am alocat o sumă pentru un produs sau un serviciu și am obținut ceea ce mi-am propus, încadrându-mă în sumă, ba mai mult, mi-au mai rămas ceva bănuți. Situația devine și mai favorabilă dacă produsul obținut are caracteristici superioare celor dorite de mine inițial sau serviciul care mi-a  fost prestat are o calitate superioară celei la care m-am gândit și am o garanție net superioară celei la care eu m-am gândit.

Cred că și comercianții au criteriile lor de eficiență, deși eu îi consider cam prea lacomi și nerealiști. Producătorii au precis criterii de eficiență, iar cei care se înglodează în datorii datorită modului defectuos în care-și gestionează afacerea, precis nu gândesc în parametri de eficiență.

În mintea mea, într-o afacere trebuie să câștige toată lumea, adică eficiență să am și eu de pe poziția de client, să aibă eficiență și producătorul, dar și comerciantul să aibă eficiență. Zilele trecute am văzut la un magazin un pulover care costa 1.000 de lei în timp ce la un alt magazin pe Internet era 500 lei sau chiar 400 lei, deși vorbim de același brand, aceeași culoare, același material, aceeași mărime. Precis undeva, cineva greșește și caută să păcălească, ceea ce în era digitalizării este impardonabil.


(07 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe NOȘCA

Gheorghe NOȘCA mi-a fost doctorand și a finalizat strălucitor stagiul doctoral în anul 2004 când a susținut teza de 225 pagini intitulată Metode si tehnici de optimizare a costului calitatii produselor program, în fața unei comisii formată din specialiști de mare clasă din mediul academic și din cercetare.

Gheorghe NOȘCA este absolvent de două facultăți. Eu l-am cunoscut când urna cursurile Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, cea de-a doua dintre facultăți.

După terminarea stagiului doctoral, am ținut legătura și am continuat colaborarea noastră.

Am scris împreună cu Gheorghe NOȘCA o serie de articole.

Am scris cărți cu Gheorghe NOȘCA.

Voi da câteva exemple aici.

Ion IVAN,Gheorghe NOSCA, Sergiu CAPISIZU, Marius POPA - Managementul calitatii aplicatiilor informatice, Editura ASE, Bucureşti, 2007, 500 pg, ISBN 10 973-594-843-5, ISBN-13 978-973-594-843-6

Ion IVAN, Gheorghe NOSCA, Marius POPA - Managementul calitații aplicațiilor informatice. Editura ASE, Bucureşti, 2006.

Ion IVAN, Gheorghe NOSCA, Sergiu CAPISIZU - Auditul sistemelor informatice , Editura ASE, Bucureşti, 2005, ISBN 973-594-638-6, 155 pg.

Ion IVAN, Cristian CIUREA, Bogdan VINTILA, Gheorghe NOSCA - Particularities of Verification Processes for Distributed Informatics Applications , Informatica Economica, vol. 17, nr. 1, 2013, pg. 128 - 141, ISSN 1453-1305

IonIVAN, Gheorghe NOȘCA, Marius POPA - Building Aspects of Knowledge-based Research Network Oriented to SME's, ECONOMY INFORMATICS, vol. 5, no. 1-4, 2005, pp. 9 - 14, ISSN 1582 - 7941

Ion IVAN, Cristian CIUREA, Alin ZAMFIROIU, Gheorghe NOȘCA - Characteristics of d-National Wealth in the Knowledge-based Economy ECONOMY INFORMATICS, vol. 13, no. 1-4, 2013, pp.51 -63, ISSN 1582-7941.

Acum că și eu sunt pensionar și Gheorghe NOȘCA, mai exact Gigi NOȘCA este pensionar, ne vedem de câteva ori pe ani la o cafea și la discuții, căci Gigi este un om care citește mult și aprofundează ceea ce citește. Este prezent pe Facebook, unde are puncte de vedere foarte tari despre actualitatea zilelor noastre și are aprecieri foarte colorate legate de calitatea clasei noastre politice.

(24 ianuarie 2023)

Automatul hoț dintr-o parcare

Există un mall mișto în București și acolo este o parcare și mai mișto. Automatele care validează și încasează banii pe parcare:
- nu dau rest,
- iau preț de oră, nu de fracțiuni.
Mall-ul are convenție că două ore de parcare sunt gratis și se plătește 3 lei pe oră dacă stai mai mult decât cele două ore. În mod normal dacă stai cu mașina în parcare 2:50 de minute, să plătești cei 3 lei. Dacă însă depășești cu un minut cele două ore, mi se pare incorect să plătești 3 lei ceea ce s-a depășit de la cele două ore. Ar fi normal să se plătească ceva, dar nu prețul de o oră pentru doar un minut. Consider că automatul este eronat proiectat, că nu dă rest, că proprietarii s-au lăcomit și au cumpărat ceva ieftin și nesatisfăcător pentru clienți. Automatul e hoț, pentru că proprietarul lui este hoț

(20 ianuarie 2023)

FILATELIA: portalul care ne lipsește

M-a întristat faptul că am găsit la niște străini ceea ce trebuia să găsesc făcut de români, adică un catalog online al mărcilor poștale românești din care să văd pentru fiecare timbru:
- imaginea timbrului,
- valoarea inițială, 
- tirajul,
- tehnica de realizare,
- designerul,
- anul punerii în circulație,
- o descriere,
- particularități,
- hârtia,
- forma,
- dimensiunile.
Mă gândeam ca timbrele să aibă și niște chei de regăsire, astfel încât să fie ușor de regrupat după teme, denumiri, nume proprii, an de emitere sau alte caracteristici.

(11 decembrie 2022) 

S-a întrebat cineva de ce nu e folosit transportul in comun?

 Unii de miră că nu este folosit transportul public. Lumea evită sistemul public de transport că nu este predictibil, adică:
- autobuzele, troleibuzele și tramvaiele vin la întâmplare,
- există riscul de a nu te urca în mijlocul de transport din cauza aglomerației,
- condițiile de transport sunt mizerabile,
- costul de transport este ridicat,
- plata călătoriei se face într-un mod foarte complicat,
- traseele nu sunt corelate cu locurile de muncă.
Inconvenientele acestea fac să fie evitat transportul în comun. Dacă:
- în stații ar exista un orar al sosirii mijloacelor de transport,
- s-ar respecta cu strictețe acel orar de către șoferi,
- ar fi condiții civilizate de călătorie,
- durata călătoriei ar fi foarte scurtă,
- costul unei călătorii ar fi mai mic comparativ cu cel al folosirii autoturismului,
- ar exista suficiente mijloace de transport,
- momentele de începere a serviciului ar fi decalate corect,
- călătoriile ar fi plătite în moduri foarte simple,
ca în alte țări, cu siguranță oamenii ar prefera folosirea transportului public în detrimentul mijloacelor de transport personale. Până nu se vor realiza aceste transformări radicale, să nu ne gândim că oamenii vor lăsa autoturismul în garaj. Nimeni nu riscă să depindă de un autobuz sau un tramvai sau un troleibuz care vine aleator și care nici nu se știe dacă ajunge cu o aproximație grosieră la destinație. Omul își face calcule, își ia marja de siguranță și dacă folosește autoturismul propriu, va ajunge la momentul optim la destinație. Cu mijloacele de transport în comun asemenea calcule nu se fac și totul este la voia întâmplării în raport cu momentele impuse din programul fiecăruia dintre noi.


(15 octombrie 2022)

Nici BRUNCH-urile nu mai sunt ce erau odată...

Până în 2020, înainte de a veni pandemia, un brunch însemna:
- un preț fix,
- un preț acceptabil,
- mâncare diversă,
- mâncare pe săturate,
- satisfacerea tuturor gusturilor,
- îndestularea lacomilor,
- mulțumirea gusturilor,
- eficiență pentru restaurante,
- flux mare de clienți.

Și în România s-a încercat implementarea brunch-urilor, dar nu s-a reușit din cauza prețurilor. Dacă în USA un brunch era la 25 de dolari, la noi, era 40 de dolari. Să pui brunch pe 01 ianuarie ca să oferi resturile de la Revelion, oricât de mare ștaif are restaurantul, chestia nu este strategie, ci prostie. Am văzut la un restaurant de 5 stele unde am făcut Revelionul cum la micul dejun au refolosit chiar produse luate din farfuriile de la masa festivă, căci se vedeau că fuseseră gustate. Mi s-a făcut o scârbă teribilă încât din micul meu dejun care a avut costuri, m-am ales cu cafeaua și cu fructele proaspete, căci nici cafeaua și nici fructele proaspete nu fuseseră în meniul din noaptea dintre ani

A venit pandemia.

Nu mai este voie să se auto-servească poporul, drept care nici brunch-ul de azi nu mai este brunch-il de altădată. Acum:

- este o listă de produse, cu mult mai restrânsă,

- faci comanda,

- nu mai este nimic la discreție,

- ți se aduce păpica,

- o mănânci,

- plătești,

- pleci.

Nu mai este nimic cu mers să iei de câte ori vrei, cât vrei. Este o remodelare a conceptului, dar se pare că este acceptată, din moment ce lumea vine și la un astfel de brunch ceva mai auster, mai servire a la carte, cum s-ar zice. Nu știu dacă se va mai reveni la obiceiurile de acum trei ani, dar la noi nici nu contează că în Ro, brunch nu a prins pe motiv că managerii de restaurante sunt prea lacomi.

(11 aprilie 2022)
 

O nedumerire legitimă

Văd că sunt bășicați așa-zișii jurnaliști că ora de consultanță este de 1.000 de euro sau de 2.000 de euro. Pe ei nu-i deranjează în niciun fel că o cântăreață de la Tv la o nuntă, pentru 3 ore încasează 4.000 de euro. Nu sunt deranjați că o cântăreață în vogă de muzică pop nu se deplasează niciunde fără 10.000 de euro pentru un eveniment. Ei acceptă ca la un botez, un manelist să câștige lejer 7.000 de euro, dar consideră inacceptabil ca un consultant să încaseze 1.000 de euro sau 2.000 de euro pe zi.
Îi anunț pe nefericiții și nedocumentații jurnaliști că în anul 2.000 un partener de proiect din Spania, pe probleme de consultanță în calitate software câștiga zilnic 5.000 de euro, iar în 1998 un consultant pe management de proiect din Austria, autor al unei celebre cărți traduse și pe Dâmbovița, câștiga pe zi tot 5.000 de dolari, adică la vremea aceea un 4.000 de euro de azi.
Consultanță dau numai oamenii de top în meserie.
Medicii cei mai buni dau consultanță.
Cântăreții de operă cei mai buni organizează master class.
Inginerii cei mai bine cotați dau consultanță.
Arhitecții cei mai renumiți dau consultanță.
La un anumit nivel de performanță, plata este pe măsură.
Am aflat că o pițipoancă a dat zeci de mii de euro pentru câteva ședințe, unor vrăjitoare să-i aducă iubitul înapoi. O ședință acolo nu cred că dura mai mult de două ore, iar 10.000 de euro pe oră deja mi se pare cam mult, chiar dacă era invocat necuratul, deși relația specială a vrăjitoarei cu acela era de neprețuit. Vreau să spun că ar trebui să nu ne mire costul consultanței, ci ceea ce se obține prin consultanță. Dacă Noi avem 20 de indivizi care fac oferte de proiecte de 500.000 euro nerambursabili și nu este câștigat niciun proiect și dacă vine un consultant plătit cu 400.000 euro pentru 4 zile de activitate, după care cei 200 de indivizi depun oferte de proiecte și obțin finanțări de 500.000 euro, crede cineva că a fost prea scumpă ziua de consultanță de 100.000 de euro?

Așa cum la noi totul devine o caricatură, să nu ne mirăm că și activitatea de consultanță va căpăta nuanțe mioritice și orice neica-nimeni, fără vreo justificare își va zice consultant, deși nu are nicio calificare, deși consultanța presupune numai oameni înalt calificați și cu experiență mare în spate.

(17 februarie 2022)

Meteahnă bolșevică

În comunism toată lumea se făcea că făcea câte ceva, dar nu făcea nimeni prea mare lucru. Din moment în moment trebuiau să se facă unele artificii pentru a se menține economia la linia de plutire. Atunci:

- se foloseau înlocuitori ieftini fără valoare, dar prețul stătea pe loc;

- produsele își schimbau denumirea și le creștea prețul;

- se înjumătățea produsul cantitativ și prețul rămânea pe loc.

Acum în democrație se face același lucru, dar în numele economiei de piață și prețul nu mai are nicio semnificație în sensul de a reflecta într-un fel valoarea mărfii.

Așa se explică spirala creșterii nesimțite a prețurilor. Lăcomia comercianților este aceea care va aduce foarte mari deservicii pe termen lung economiei. Și totul are la bază:

- lipsa de onoare a comercianților;

- lipsa de respect față de clienți;

- lipsa de imaginație a intermediarilor;

- lipsa de realism a fiscaliștilor.

Se știe clar că fără onoare nu există acțiuni rezonavile, nu există corelația dintre preț și calitatea produselor, nu există muncă și deci totul ia aspect caricatural, de fațadă și se umflă vremelnic ducând implacabil spre prăbușirea economiei.
Meteahna bolșevică se vede cu ochiul liber de cum se acționează fără vreo logică într-o economie de piață mimată, unde capitalul este de stat și se transferă vremelnic spre indivizi pentru a reveni la statul matcă.

(07 decembrie 2017)

Creșterea salariilor, a pensiilor și inflația

Viața ne-a arătat că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Când s-a votat legea dării în plată băncile au înăsprin condițiile de acordare a creditelor, crezând în micimea managerilor lor că populația va accesa și acele credite în condiții oneroase. N-a fost să fie, iar băncile au cedat, căci ele doar din dobânzile de la credite există ca rațiune de viață.

Acum se bate monedă pe faptul că creșterea salariilor și a pensiilor va avea ca efect creșterea de prețuri și deci inflația va fi galopantă. Realitatea este un pic alta. Inflația va fi galopandă dacă:

- în piață există numai și numai N produse;

- toate produsele au raportul cerere mult mai mare decât oferta;

- apariția banilor va face ca creșterea cererii să fie și mai mare;

- echilibrarea cererii cu oferta se va face prin preț;

- chestia cu butelia de 300 lei care se vindea la negru cu 5.000 nu mai merge în economia liberă.

Cele N produse se regăsesc acum în economia liberă prin:

- alimente;

- combustibili;

- rechizite școlare;

- bilete de tren;

- abonamente de metrou;

- prețul la utilități.

Statul are pârghii suficiente de a jongla cu prețurile acolo pentru că el este cel ce pune taze, accize, oferă facilități, are lupta anti-trust și în niciun caz nu se lasă dominat de micile excentricități ale unor agenți economici feroce, lacomi, bizari și inconțtienți. S-a văzut că traba cu profitul și impozitul pe profit a zgâlâit anumite componente ale sistemului bancar și consecințele sunt ușor imprezibile.

Dacă sunt M produse în piață și M este cu mult mai mare ca N, iar diferenta D = M- N o reprezintă produsele pentru care cererea este mult mai mică decât oferta din lipsă de bani, dacă cresc salariile și pensiile, oamenii se vor îndrepta spre cele D produse și nu va crește nicio inflație, căci producătorii lor nu urmăresc altceva decât să-și vândă marfa. Apar accidental niște creșteri de prețuri când cererea se echilibrează cu oferta dar sunt doar zbuciumuri de moment.

Concluzie: banii sunt o convenție, statul chiar dacă crește salariile de 10 ori și pensiile de 20 de ori, în niciun caz nu se manifestă vreo inflație, pentru că populația știe ce să facă cu banii și nu-i aruncă fără rost pe lucruri inutile, când economia este liberă și unele mărfuri sunt perisabile, iar producția are caracter continuu, constant și în zona profitului nu sunt preferate sincopele.

(06 octombrie 2017)

Managementul continuu

În mintea mea, o afacere trebuie condusă. Managerul este omul care are inițiativa, începe afacerea și o duce tot timpul în spinare. Cel ce conduce o afacere nu are nicio clipă de odihnă. Am observat că la noi, un patron este patron numai când vrea el, nu în fiecare clipă și lasă să-i deruleze alții afaceriea, fără a ști în orice clipă ce se întâmplă, cum merg lucrurile, care este calitatea activităților și serviciilor prestate.

Am văzut cum managerii iau în brațe muncitori leneși care nu-și fac treaba și care aduc noncalitate acolo unde lucrează. Celebrul Dorel este un salariat:

- neinstruit;

- nesupravegheat;

- lăsat să facă ce vrea;

- plătit prost;

- care nu știe ce-i riscul.

Dacă mergem în magazine vedem cum salariații butonează indolenți la mobil sau pur și simplu, vorbind la mobil te servesc în scârbă. Prin hoteluri vedem camere cu mici defecțiuni la cabinele de duș, cu prosoape sau lenjerie reutilizate. Și în service auto muncitorii lucrează în dorul lelii așteptând să șerpelească câte ceva de la șașina dată spre reparat sau dau rasol.

Managementul continuu presupune ca  patronul să fie tot timpul în priză, să urmărească tot timpul ca clientul lui să plece mulțumit, ca salariatul său să muncească bine și să nu creadă nicio secundă ci șeful lui nu-l vede dacă trișează.

Managementul continuu presupune ca tot timpul patronul să aibă idei, soluții și să urmărească totul ce este legat de dinamica afacerii lui legale. Orice abordare, cu patroni preocupați să joace table, să-și plimbe câinii sau care nu sunt interesați de calitatea serviciilor și produselor, nu fac altceva decât să-și pună afacerea pe butuci. Observăm restaurante în zone cu vad care dau faliment pentru că raportul calitate-preț este deplorabil. omul vine o singură dată acolo și dacă se duce vorba că totul este de cacao, eticheta este deja pusă ireversibil.

În românia este criză de subproducție și oricine începe o afacere, se ține de ea și-și mulțumește clienții nu are voie să moară de foame. dacă vrea însă din nimic să scoată profit de 1.000 de ori într-un an decât a investit, să-și ia adio de la afacere. Litoralul nostru este exemplul grăitor.

(11 septembrie 2017)

10%? Eu zic 50!

Prin mediile de sus ale pușcăriabililor de lux se vorbea de un parandărăt la nivelul 1de 10%. Nivelul nu are cum să fie adevărat pentru că:

- la nivelul al II-lea parandărătul era să zicem tot de 10%;

- la nivelul al III-lea parandărătul era să zicem tot de 10%;

- la nivelul al IV-lea parandărătul era să zicem tot de 10%;

- la nivelul al V-lea de execuție, parandărătul era să zicem tot de 10%.

Adică toate parandărăturile erau de 50%, ceea ce ne duce cu gândul că nu avea cum să mai fie vorba de încadrarea în cheltuieli a unui proiect fără a se reduce sub limita suportabilității a consumurilor de materiale ceea ce conducea la la proiecte de:

- întârzâieri;

- abandonări;;

- slabă calitate;

- neimplicare;

- compromitere.

Aceasta este și explicația lipsei interesului în a absorbi banii europeni, căci s-a văzut că de acolo nu există nicio portiță de a crea parandărăt. De la banul provenit de la buget, întrucât de acolo se înfruptă și cel mic, dar și cel mare, prețurile se umflă, se fac rectificări de devize și este un adevărat dezmăț financiar, ceea ce explică prețurile demențial de mari de la lucrări și care pornesc anapoda chiar din startul licitațiilor. Și legea licitațiilor este făcută să se umfle prețurile, căci nu are prețul de la licitații nicio legătură cu preșurile vehiculate în puața reală.

Ce frumos era cântecul lui Florin CHILIAN cu parandărătul în care versurile:

Zece scinduri, o terasa, costa toate 

Toate costa cit o casa!

(29 august 2017)

Cumpărăm apartament în București - startul (01)

Cine cumpără un apartament, trebuie săți răspundă la niște întrebări legate de:

• zona unde este amplasat apartamentul, adică în cartierele dormitor ale Capitalei, în zonă rezidențială sau în centrul orașului;
• numărul de camere ale apartamentului, care se socotesc cu totul, adică atunci când se zice apartament cu Ț camere, înseamnă sufragerie, dormitoare și birou la un  loc, nu ca în America, unde la numărul de camere se socotesc numai dormitoarele;
• suprafața totală a apartamentului, care de regulă este standard, mai ales dacă este vorba de apartamente construite înainte de 1989; există tendința vânzătorilor de a bate câmpii mai ales în ceea ce privește mărimea camerelor și a bucătăriei; atunci nu se construiau în niciun caz apartamente cu bucătării mai mari de 12mp și nici sufragerii mai mari de 25mp și cu atât mai puțin, dormitoare de peste 18mp; nici acum dezvoltatorii lacomi de bani nu se dau în vânt să facă risipă de suprafețe, lucru care se vede clar la distanțele dintre construcții, care sunt penibil de înghesuite și dizgrațioase ca dimensiuni ale ferestrelor;
• etajul la care se află apartamentul, pentru că uzura lifturilor va determina pe noul proprietar să practice involuntar alpinismul, căci alpinism se cheamă urcatul până la etajul al VII-lea când nu merge liftul o lună de zile, să zicem;
• finisajele sau așa-zisele îmbunătățiri existente de la construirea blocului sau de la o zugrăvire, ușor suspectă a apartamentului în vederea vânzării; trebuie pornit de la ideia că vânzătorul precis vrea să ascundă ceva bizar prin strădania lui de a amenaja apartamentul înainte de vânzare, mai ales, că fiecare vrea doar să dea o față și să-l facă mai comercial, nu să bage bani adevărați în materiale scumpe, de calitate; cât despre execuția lucrărilor, nu mai spun nimic, din moment ce toți ageamii fac pe meseriașii și ei nu știu să țină în mână un șpaclu, iar privirile le sunt ațintite pe buzunarul clientului;
• legăturile cu mijloacele de transport mai ales dacă noul proprietar are serviciu cu niște restricții legate de ora de sosire și nu dispune de mașină propriesau chiar are mașină, dar tot același lucru este în momentele de trafic maxim când se fac ore bune pe km parcurs, în condiții de gâtuire a traficului;
• orientarea apartamentului față de punctele cardinale, cel mai bine este ca acesta să fie poziționat pe răsărit sau dacă are mai multe camere, pe răsărit și sud sau răsărit și vest sau sud și vest; în niciun caz nu trebuie preferat apartamentul cu peste 50% din ferestre orientate pe nord; unde nu intră soarele pe fereastră, intră doctorul pe ușă; Tot aici intră și poziționarea față de ghena de gunoi, căci unde gunoi este, muște sunt, adică mirosuri și gândaci sunt;
• vecinii care trebuie să fie de acel nivel ce asigură curățenia, care sunt buni gospodari; unde scara este mizerabilă, înseamnă că vecinii sunt de proastă condiție și apar probleme cu plata întreținerii, deci cu apa caldă, cu căldura și tot așa; se va vedea dacă pe scară sunt flori, dacă este măturat, dacă pereții nu sunt scorojiți și cu graffiti;
• regimul termic al apartamentului, dat de anvelopare, dar și de lucrări de montare a unei microcentrale sau a altor instalații care asigura un confort sporit, precum instalațiile de aer condiționat;
• instalația electrică, numărul de noi prize instalate dacă s-au schimbat cablurile;
• modificările efectuate în apartament, care merg de la pusul unor arcade din materiale ușoare, demolarea pereților simpli, până la demolarea unor pereți de rezistență; dacă în cazul lucrărilor care nu afectează structura de rezistență, mai treacă-meargă, la lucrările care au dus la demolarea de pereți de rezistență, trebuie musai să existe autorizații cu definire clară a lucrărilor ce se aprobă a fi executate; de regulă una scrie în autorizație și cu totul altceva s-a efectuat pe teren, căci este exclusă îndepărtarea pereților de rezistență dintre camere.

Mai sunt și alte aspecte de care trebuie să se țină seama, dar trebuie totul luat pe rând, cu grijă, pentru a nu exagera cu detaliile. N-am scris nimic despre:

• negociere;
• plată;
• mutare;
• îmbunătățiri;
• acte;
• condiționări;
• telefon;
• preluări;
• sarcini.

Sunt multe de care trebuie să se țină seamă, mai ales că vânzătorii sunt de regulă persoane extrem de dificile, care cred că apartamentul lor este cel mai cel și că merită cu prisosință prețul cerut, deși de regulă nu are nicio legătură de cum stau lucrurile în piață.

(03 iunie 2017)

Psihologia prețului

Comercianții mioritici, despre care eu am o părere execrabilă, sunt niște specimene cu comportament oribil, care și-ar vinde și rahatul de sub ei, cadă ar găsi cui. Ei caută să facă profit cu orice preț, fără să se gândească la consecințe, fără să se gândeacă la sănătatea clienților sau la banii acestora. Numai așa se explică de ce de sărbători ei cresc prețurile la ouă, la carnea de porc, la carnea de miel și la tot ce ține de ingredientele indispensabile petrecerilor de sărbători. Brazii au prețuri teribile înainte de Crăciun, deși unii dintre ei sunt jalnici. Comercianții crează lipsuri în piață pentru a crește prețurile artificial.

La ei, prețurile sunt:

- incredibile;

- nerealiste;

- freduse cu 50%;

- terminate obligatoriu în 99;

- reduse de la 499 la 399;

- de cel puțin 2 ori mai mare ca în Vest;

- necorelate cu calitatea mărfurilor;

- reduse cu până la 80%.

Ei nu au niciodată un produs care să aibă prețul inițial 100 lei și să fie la vânzare după reducere la 20 lei. Spun că acel produs s-a vândut deja, deși el n-a existat.În spațiul carpato-danubiano-pontic, prețul se calculează astfel:

- la producător, prețul de producție pur este 100 lei;

- producătorul direct vinde la 150 lei;

- vânzătorul are primul preț afișat 499 lei;

- prețul excepțional afișat doar pentru 3 zile la un stoc limitat este de 299 lei.

De la 100 lei la 299 lei fără a face ceva produsului în afară de transport și expunere, prețul pare:

- astronomic;

- nesimțit;

- groaznic;

- penibil;

- oglinda lăcomiei.

Fiind o coordonare tacită între comercianții care sunt cu toții de acceași teapă, prețurile nu au nicio legătură nici cu cererea și nici cu oferta. Ele reprezintă dictatura celor care vând obrazic și față de producători la condiții de plată și la nivel de clienți prim maximă obrăznicie.

Cred că fulminanta creștere economică are la bază și rostogolirea de mărfuri de la un intermediar la altul, raportată ca volum de producție crescut, deși este vorba de unul și același produs. E ceva absolut nesănătos din punct de vedere al prosperității reale a populației.

(01 iunie 2017)

Despre prețuri și cât de arbitrare sunt ele

Văd că este la modă să se vorbească despre tranzacții făcute acum 10 ani, acum 15 ani, acum 20 de ani. este ca și cum analizăm actul de la 23 august 1944 de cum am fi făcut noi, vai de viața noastră! De regulă vorbesc despre aceste probleme persoane care n-au făcut nimic în viața lor, adică să facă măcar un closet, să cheltuiască 1.000 de lei prin decizii proprii și să demonstreze că au și făcut lucruri bune.

Prețul contabil este o convenție bizară și convențională pentru că nu reflectă nimic. Cel mult așa cum este metrul o convenție, prețul contabil este utilizat pentru a face niște comparații chinuite pentru că:

• are la bază un dat, ceva dintr-o factură, ca valoare de start, cu toate ciudățeniile posibile și imposibile din ea:
• nu cuantifică, deci nu reflectă în niciun fel uzura morală a mijlocului fix, iar ce s-a întâmplat cu PC 386 hârbuit  care era dublu la valoarea  de inventar decât un 486 nou:
• diminuările în progresie aritmetică sunt de o vulgaritate fără margini în zona valorii rămase neamortizată cum orice metodă s-ar adopta tot fără corespondent real rămâne;
• mentenanța este reflectată atât de aproximativ, încât jalea și plânsul mă apucă și aj jelui mai ceva ca Maria Tănase cu bocetul ei celebru  din filmul Ciulinii Bărăganului.

Pretul evaluat este o baladă de adiormit copilașii de țâță, căci are și el atât de multe elemente subiective încât este tot prost, dar ceva mai putin jalnic decât prețul contabil că are capacitatea de a îmbrobodi prin miciunile sale parfumate pe cât mai mulți creduli. La evaluare sunt luați în considerare nenumărați factori de influență cărora li se asociază coeficienți stabiliți aiuritor, dar acceptați de toți fără a clipi. Se folosesc trei metode de evaluare, fiecare cu reguli specifice și rezultă trei prețuri, iar in final se face o medie aritmetică. este cel mai aberant mod de a calcula o medie aritmetică, adunând mere cu pere și cu gutui. Statisticienii mai au bunul simț că transformă vacile și caprele în echivalent porci, folosind niște coeficienți calculați ochiometric.

Prețul de vânzare este cel cu care se face tranzacția, prin care cineva care vrea să vândă ceva cere și cineva oferă și obține ceea ce dorește să achiziționeze. Cine crede că prețul cu care se face tranzacția are vreo legătură cu prețul contabil sau cu prețul de la evaluare, face o greșeală impardonabilă. Sunt situașii în care prețul cu care se face vânzarea este de 1.000 de ori mai mare decât prețul rezultat din evaluare. Dar tot atât de bine sunt situații în care tranzacția are loc la un preț dezarmant de mic. Cineva avea un teren ultracentral și cerea 4.000$mp. A obținut 8.000$mp. Un vecin văzând succesul și-a scos și el terenul la vânzare, cerând din start 8.000$mp. Nu a obținut decât 1.500$mp pentru faptul simplu și cotidian că terenul său nu avea acces firect în stradă și pentru a avea totuși acces trebuia să-l obțină de la primărie pe o fâșie de teren cât să treacă o mașină.

Se vorbește mult și fără rost despre așa-zisele perle de pe coroană, aici referindu-se lumea la niște chestii abstracte, chipurile aducătoare de profituri. Totuși agonia unor agenții și a unor companii de stat în niciun caz nu se datorează nici că ar fi perle, nici că au hăl management performant, ci din contră.

Mitul pierderilor din privatizări trebuie destrămat și trebuie listate la bursa din Tokyo sau din Londra toate perlele coroanei și abia atunci se va vedea ce carate sau ce necarate reprezintă acele entități.

Cât despre prețuri, dacă nu se va accepta că acestea sunt numai și numai convenții îmbibate de subiectivism estrem, discuțiile devin interminabile și în timp ce lumea discută, paqcientul sucombă, adică se năruie afaceri, se prăbușesc clădiri, se deteriorează produse finite dar și materii prime.

Într-o lume dinamică, fluidizarea conceptelor trebuie să permită atitudini degajate, corecte și mai ales sănătoase care să ducă spre dezvoltare. Imobilismul, stagnarea sunt atributele unei gândiri simpliste, deterministe, mecaniciste, specifică ipotezelor ce definesc contextul ideal precum mișcarea fără frecare, jpcuri de sumă nulă sau invariabilitatea structurilor unui sistem economic viu.

(11 mai 2016)