Iată, unde duce necunoașterea managementului politic!

Nu credeam că acum în secolul al XXI-lea, la nivelurile superioare, unde știința credeam eu, este la ea acasă, se adeverește că folosirea metodelor empirice, pun oamenii în situații de-a dreptul stânjenitoare. Eu am discutat cu diferiți tineri care au lucrat după ureche și s-au pus singuri în situații delicate, dacă uitându-se în oglindă s-au văzut Brad PITT, dacă ei erau bărbați sau dacă s-au văzut în oglindă Angelina JOLIE, dacă respectivele persoane erau femei. În cazul în care oglinda i-a indus în eroare, poziționările greșite erau scuzabile, dar dacă îmsă oglinda îl arăta exact pe Gigel, pe Ionel, pe Alex sau pe oricare dintre tinerii cu care discuram, respectiv, pe Lenuța, pe Gicuța, pe Ionela sau pe oricare dintre tinerele cu care discutam, lucrurile nu mai erau în regulă, ci intervenea necunoașterea managementului politic.
Cine crede că a obține o anumită funcție, oricare ar fi ea, este nevoie doar să pocnești din dește, este o mare eroare. 
Trebuie o mare pregătire, pentru:
- a defini contextul,
- a ieși în evidență,
- a obține acceptarea,
- a studia profilul cerut,
- a încadra profilul propriu.
Orice poziție se obține prin muncă direcționată conștient și prin orientarea tuturor activităților în vederea atingerii obiectivului bine definit, dar, nedeclarat ostentativ, pentru a cei din jur să compare profilul poziției, cu profilul tău și în final să conchidă că ești omul providențial. Numai că această concluzie nu vine din neant, ci, managementul politic, are etapele bine definite, prin care pornind de la ceva nedefinit, se ajunge la o concluzie, unanim acceptată.
Eu aș da exemplu ceea ce face marea noastră campioană olimpică Elisabeta LIPĂ cu pregătirea tinerilor. Obiectivul este medalia olimpică la proba X. Ea alege Ț tineri. Îi antrenează. Îi selectează. Are criterii clare. Ea știe cât durează un ciclu de pregătire. După filtre consecutive, Elisabeta LIPĂ stabilește cine este sportivul Y care intră în competiție. Nimic nu este întâmplător. Totul este matematică, pentru că marea campioană aplică teoriile de management politic și atât.
Nu spun mai multe, dar mă gândesc la situațiile neplăcute în care este pus acum prezidentul căruia i se încheie mandatul și pentru care s-au vehiculat diferite poziții deosebit de importante în plan internațional, dar ignorarea managementului politic de acum 4 sau 5 ani până acum, au dus la rezultatele care se văd.

Toată lumea știe explicația pentru faptul că noi nu avem niciun laureat al premiului NOBEL, care a muncit în România și care trăiește în România. Aceeași explicație este și pentru problema în discuție.

(18 iunie 2024)

Depășirea momentului de a trăi în trecut

Cei ce trăiesc în trecut nu au nicio șansă de a evolua nici în prezent și cu atât mai mult, nici în viitor. Sunt cunoscute disputele care au existat între diferite popoare pe probleme legate de teritorii învecinate, care în diferite perioade ale istoriei treceau de partea unui stat, ca peste ceva timp, să fie alipite celuilalt stat și mișcarea aceasta a continuat secole de-a rândul.

În opinia mea, singura cale de a depăși această situație tensionată este creșterea bunăstării populațiilor din statele învecinate, astfel încât apartenența la una dintre entități să treacă undeva pe planul al II-lea, singura preocupare a cetățenilor fiind aceea de a-și crește standardul de viață, astfel încât s-și satisfacă cele mai sofisticate nevoi, pe care și le planifică.

Ideea de libertate este una deosebit de importantă pentru fiecare cetățean. Atât timp cât cetățean dispune de toate libertățile de care are nevoie, el nu va mai fi interesat de aspecte teritoriale, de apartenențe la anumite entități, dacă el are libertatea de mișcare și de expresie la cel mai înalt nivel, iar nivelul său de dezvoltare economică este în concordanță cu resursele sale fizice și intelectuale, în spațiul unde trăiește, indiferent de istoricul acelui spațiu.

Sunt cunoscute două state mari din vestul Europei care s-au hârâit secole de-a rândul în legătură cu teritorii pe care și le revendicau când unul când celălalt, desigur prin războaie care nu le-au adus bunăstare niciuneia dintre părți. După Al II-lea Război Mondial, cele două state s-au așezat la masa negocierilor și ca în basmele cu happy end, ele au ajuns la acea formă de coexistență care face să fie prospere, să aibă relații de vecinătate excelente, ceea ce înseamnă că au depășit momentele de trăire în trecut.

Este timpul ca acel exemplu să fie extins și spre alte țări care trăiesc încă în trecut, deși granițele lor nu mai sunt ceea ce au fost acum 100 de ani. Ideea nemulțumirii actuale pentru ceea ce s-a pierdut acum 100 de ani dar și ideea mulțumirii pentru ceea ce s-a câștigat acum 100 de ani, sădesc în inimile concetățenilor acelor state sentimente de frustrare, respectiv, de bucurie, care din când în când sunt alimentate de discursuri sforăitoare sau de tăceri semnificative. Toate au la bază carențe ale bună stării cetățenilor, căci ineficiența economică este înlocuită cu mare ușurință de discursuri care să suplinească bunăstarea și să alimenteze o serie de sentimente care nu au nicio legătură cu realitățile din ziua de azi, când granițele cunt cele care sunt și nimic și nimeni nu are cum să le schimbe în afara stării de pace.

(21 septembrie 2022)