Veneam către București cu trenul de la Craiova. Fusesem la o întâlnire pe care am avut-o cu echipa care lucra la un proiect TEMPUS coordonat de prietenul meu, profesorul Oleg CERNIAN. Eram singur într-un compartiment al unui vagon de lasa a I-a. La o stație de pe traseu, au intrat în compartiment mai mulți lăutari cu instrumentele ambalate în cutii voluminoase. Era cu ei și o tânără doamnă. Un timp a fost liniște. Unul dintre instrumentiști m-a abordat cu o serie de întrebări banale. I-am răspuns. Am aflat că mergeau la o nuntă, undeva într-o comuncă de pe lângă București. Era vinerea seara și spuneau că trebuie să fie acolo sâmbăta să muncească și numai luni plecau spre Slatina, cred. Cu ei era o doamnă care vorbea dincând în când. Vocea îmi părea cunoscută. Cu ani în urmă, pe un aeroport din germania un domn m-a întrebat ceva. Era unul din trupa FEONIX și din greșeală l-am confundat cu un alt membru al trupei, ceea ce l-a deranjeat tare mult. De atunci, ca măsură de precauție nu mai am eu inițiative în a mă adresa cuiva, crezând că știu cu cine stau de vorbă. Am discutat cu lăutarii multe, dar când au văzut că știu destul de multe despre muzica lăutărească, despre cântăreți și despre tarafuri, deja toți ne-a înfierbântat. I-am spus unuia că am ascultat la nunta sorei mele pe un lăutar din Scornicești cum nu cred că voi mai asculta vreodată. L-am ambiționat, pentru că a scos vioara din cutie și a zis Doina Oltului, șa de frumos, încât am rămas cu gura căscată. El mi-a zis că doamna din compartiment este Ileana CIUCULETE. Eu ascultam la televizor, la radio dar și de pe discuri multă muzică populară. Știam destul de multe versuri din cântece vechi, din cântece noi și am zis câteva titluri. La unul dintre titluri, doamna a interpretat câteva versuri. Vocea ei subțire, clară și profundă era și în acel compartiment la fel de specială, inconfundabilă și de neuitat. Era într-adevăr Ileana CIUCULETE. Discuția a continuat pe culesul de folclor, pe făcutul de cântece și despre viața grea a muzicanților de la noi care trebuie să muncească din greu pentru o bucată de pâine. Timpul a trecut. Am ajuns la București. Ne-am luat larevedere și fiecare dintre noi a urat celorlalți sănătate și bani mulți.
(16 martie 2017)
