Coșmarul numit Petronela

Fuga după rating naște monștrii. Cei de la Kanal D, în goana de a-și umple timpul au făcut niște chestii lăbărțate și lălăite, chiar plicticoase în marea lor majoritate. Introducerea Petronelei în emisiunea Bravo, ai stil, este o mostră a acestui mod defectuos de a face rating facil, limitat, brutal și ciudat. Petronela, concurenta, este exact ceea ce au fost nenumărate ființe aduse în emisiuni pentru a face rating prin ceea ce ele sunt. Testând publicul și nu gusturile lui, televiziunile identifică zonele ridicolului absolut, ale josului desăvârșit și ale minusurilor abrupte, pentru a le exploata la maximum cu persoane ce se potrivesc mănușă unor cerințe facile, directe și ieftine. Nu este nevoie de persoane și nici de personalități, ci de forme de viață care să se manifeste în naturalul lor, în abisul lor și în carențele lor nenumărate, liniare, amplificate, lejere și mai ales insistente. Petronela este exemplarul specific al acestei tipologii prin:

- voce;

- înfățișare;

- comportament;

- gestică;

- texte;

- minusuri;

- expresii;

- râs;

- mers;

- încredere;

- filosofie;

- poziționare;

- nepricepere.

Eroarea în emisiunea de bază a fost că publicului i-a revenit un rol major, exact în etapele de concurs când rolul acesta trebuia să fie cu totul altul. Perpetuarea prezenței Petronelei în competiție se transformase din element de culoare în coșmar pur și simplu. Numai o strategie bine pusă la punct, dar însoțită de riscuri au permis finalul acela în care Petronela a părăsit competiția. Tot ce s-a înttâmplat și continuă să se întâmple la Bravo, ai stil - panorama, vine să îngroașe tușele ce o definesc pe Petronela nu ca personaj, ci mai ales ca simplă caricatură. Numai că această caricatură, spre deosebire de alte forme de viață, face rating, are fani și deși poluează, este atractivă pentru acea masă de telespectatori care se regăsesc în Petronela prin tot ceea ce are ea și au și ei. Mai așteptăm.

(12 mai 2017)

Non-candidatul: Vă rog, nu mă votați!

Există persoane care prin tot ceea ce fac nu atrag electorat, ci îi resping pe cei care formează grupul țintă al alegătorilor, pentru că:

• tot timpul spun aceleași lucruri despre anumite aspecte;
• folosesc o limbă de lemn;
• arată cât de răi sunt ceilalți;
• nu arată ce vor face ei;
• justifică aiurea tot felul de ipoteze;
• falsifică realitatea;
• spun niciodată, lucru nepermis în politichie;
• aruncă petarde;
• deși au pierdut, pozează în învingători;
• transformă situații absolut jenante în aspecte mărunte;
• ignoră realitatea;
• nu iau în seamă ce zic oamenii;
• afișează dramatism ieftin;
• se bazează pe non-realități.

Non-candidatul unei formațiuni politice, oricare ar fi aceasta se prezintă în fața alegătorilor îmbrăcat neadecvat, cu haine de vara în timpul iernii și invers. Când vorbește, gesticulează și aruncă cu generozitate stropi de scuipat. I se umflă venele de la gât care stau să plesnească de încordare. Dacă ar avea vreo posibilitate, ar face play-back. Sunt persoane, nu personaje, care cred despre ei numai lucruri frumoase, ceea ce le îndreptățesc să fie:

- falși;

- aroganți;

- indiferenți;

- zeflemiști;

- nepunctuali;

- jignitori;

- nesimțiți.

Este o mare eroare să fie trimis un non-candidat în fața unui electorat care are definit cu exactitate profilul de primar, știut fiind faptul ca cel care va fi ales:

-  nu trebuie să mai aibă defectele predecesorilor lui;

- trebuie să aibă cam toate calitățile predecesorilor;

- trebuie să fie mult mai eficient și absolut cinstit.

A trimite în cușca cu lei un non-candidat este o mare eroare. Este o eroare a vorbi de rău pe ceilalți competitori când non-candidatul este non-canditat, punct. Sunt situații în care cel bine poziționat face evaluarea la cât pierde dacă își lipește și o nouă etichetă. Cel bârfit, etichetat ca fiind în toate felurile, cel discriminat, în niciun caz nu va sta la masă cu perdanții. Una era o discuție în februarie și alta este un troc la disperare pe 15 aprilie. Afirmația hazardată a unui personaj de panoplie nu face decaăt să reteze orice elan de a face calcule politice. Au trecut vremurile în care clasicii Rațiu și Câmpeanu stăteau la o aceeași masă cu Iliescu și discutau civilizat, pentru că se știa de dinainte ca va exista un 80%, față de acum când un procent va face diferența. Nimic nu este umilitor, nici recunoașterea că cineva a făcut rău ca să nu facă bine.

       Căci bine le mai zicea poetul:

       Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, 

       Rosteşte lin în clipe cadenţate:

      Nu-nvie morţii - e-n zadar, copile! 

Într-o societate așa de dinamică și de complicată, apare cu totul nefiresc să fie aruncați în luptă inegală inși care nu vor câștiga în vecii-vecilor. Amin.

(11 aprilie 2016)