Showing posts with label tunsoare. Show all posts
Showing posts with label tunsoare. Show all posts

Friday, May 12, 2023

Eu și frizerii

Dacă aș avea un păr așa cum au bărbații interesanți, mi-aș lăsa plete sau mi-aș face frizuri care să scoată în evidență exact ceea ce podoaba mea capilară ar fi în stare s-o facă. Este adevărat că nu am chelie, dar părul pe care îl am pe cap este astfel făcut încât nu am cum să-l fac să stea nici cârlionțat, nici așezat și nici cu plete care să mă scoată în evidență ca fiind un tip de-a dreptul interesant.
De aceea, întotdeauna am preferat tunsorile foarte scurte, nu din zgârcenie de a nu ajunge prea des la frizer, ci din simplul motiv că o tunsoare foarte scurtă îmi permite o igienă mai bună, adică am posibilitatea să mă spăl pe cap zilnic și uscarea părului nu este deloc o problemă.
Când eram copil venea la noi acasă un frizer și ne tundea pe noi cei trei băieți, dar îl tundea și pe tata.
Frizerul avea prosoape albe pentru fiecare dintre noi.
Frizerul avea sculele dezinfectate.
Frizerul ne dădea cu pudră pe la ceafă după ce ne tundea foarte scurt cu o mașina.
Frizerul dădea cu spirt după ce folosea briciul pentru a-mi aranja perciunii.
În ziua de azi, chiar la frizerii cu ștaif, am observat că prosopul este refolosit, că există mare neglijență în a fi dezinfectate foarfecele, briciul și pieptenele.
Chiar mi s-a întâmplat ca la o frizerie din Piața Romană, unde m-am tuns și m-am bărbierit să mă pricopsesc cu o boală urâtă de piele pe față, pe care am reușit s-o vindec cu mare dificultate. De atunci mă tunde soția și nu am mai avut probleme.


(13 mai 2023)

Tuesday, April 4, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ilie MILITARU

Când eram în școala generală, în clasă aveam doi elevi cu numele de MILITARU. Pe unul dintre ei în chema Ilie MILITARU.  Nu știam multe despre Ilie MILITARU. Venise la noi în clasă când eram într-a V-a. El era un elev silitor și îmi aduc aminte că un profesor i-a reproșat că nu era tuns. Ilie i-a spus că nu a avut banii necesari să meargă la frizer. tata avea mașină de tuns zero și eu mă executa,m în ale tunsului de fiecare dată când se impunea, pentru a nu primi observații. De mic eram afurisit și nu suportam ca oricine să-mi facă mie observații.
I-am zis tatei dacă vrea să-l tundă pe Ilie și a fost de acord. I-am zis lui Ilie și într-o duminică dimineața, Ilie a venit la noi, tata l-a tuns zero, așa cum mă tunsese pe mine, înaintea lui, de văzuse și Ilie că ceea ce-i făcea lui, îmi făcea și mie. 
Tata dezinfecta mașina de tuns cu gaz de fiecare dată, căci nu dorea să de cuiva vreo boală de piele, așa cum după zeci de ani, un frizer mi-a dat mie la un tuns la frizeria din Piața Romană, câ nu a dezinfectat nici mașina, nici briciul nici foarfeca, nici nimic.
Peste ani l-am întâlnit pe Ilie MILITARU și primul lucru despre care a vorbit a fost despre ziua în care tata l-a tuns. Am fost impresionat de faptul că nu trei ani de stat în clasă zi de zi au contat, ci zece minute cât a durat un tuns la chelie aplicat de un matur la doi puști, care nu au comentat.


(04 aprilie 2023)