Planificăm individual, dar detestăm planificarea colectivă

 Fiecare dintre noi credem despre noi că suntem persoane chibzuite și de aceea, avem înnăscut talentul de a ne planifica:
- timpul,
- banii,
- activitățile,
- programul,
- pământul,
- suprafețele,
- întrebuințările,
în așa fel încât tot ce este legat de persoana noastră și uneori și de alte persoane, nu este lăsat la voia întâmplării, astfel încât să ne trezim cu surprize, mai ales neplăcute. Când planificăm, facem estimări și ne considerăm niște maeștri atunci când diferențele dintre ceea ce am planificat sunt foarte mici sau ceea ce rezultă din diferențe ne bucură nespus de mult și tratăm rezultatul ca fiind în avantajul nostru.

În viața de toate zilele, planificarea de aduce numai avantaje și viața noastră este o planificare perpetuă. 

Planificăm banii din salariu.

Planificăm concediul.

Planificăm activitățile din ziua următoare.

Planificăm vizitele pe care le facem la prieteni.

Planificăm când să mergem în club.

Planificăm cu ce să ne îmbrăcăm.

Când planificăm ceva în legătură cu persoana noastră, acceptăm ca între ceea ce am planificat să existe diferențe în raport cu ceea ce se întâmplă în realitate, căci mergem după proverbul că socoteala de acasă nu se potrivește cu socoteala din târg. În planificările pe care le facem nu ne deranjează diferențele. Nu ne urcăm cu picioarele pe pereți pentru că drumul de la serviciu până acasă nu a durat azi 30 de minute cât ne-am planificat, ci 45 de minute și nici că același drum a durat ieri 20 de minute.

Comunismul a denaturat și compromis semnificația planificării pentru că:

- a extins planificarea pentru toate domeniile vieții sociale, fără excepție,

- a fetișizat planificarea, devenind scop în sine,

- a transformat diferențele dintre nivelurile planificate și cele reale în catastrofe.

În acest context, societatea democratică de după 22 Decembrie 1989 a detestat conceptul de planificare. Nu se mai planifică numărul de studenți din facultăți. Nu se mai planifică numărul de magazine alimentare. Nu se mai planifică numărul de spitale. Nu se mai planifică producția de cereale. Nu se mai planifică șeptelul. Fiecare face ce vrea căci suntem o societate liberă și pe banul lui, fiecare face ce vrea. Lipsa planificării înseamnă risipă de resurse, căci a avea nenumărate facultăți care pregătesc în specializarea Y și foarte mulți absolvenți ai lor lucrează în alte domenii ca muncitori necalificați, este o risipă de resurse. Exemplele sunt numeroase, iar magazinele care-și trag obloanele la nici un an de la deschidere, confirmă efectul nociv al absenței planificării la nivel macroeconomic. Planificarea nu este un act decizional, ci un act de orientare și nimic mai mult.


(19 decembrie 2024)

Pe plaja de la Mamaia în vremurile de demult

În vremurile de demult, exista o gândire unitară în abordarea unei probleme și nu făcea oricine ceea ce-l tăia capul, ca în vremurile de azi, când nu există o strategie, nu există un concept și fiecare face ce-i bubuie mintea.

Cuiva i-a venit ideea de a construi hoteluri în Mamaia și așa au apărut primele hoteluri grandioase pentru vremurile acelea, mă refer la perioada 1960 - 1975. 

rau spații generoase între hoteluri.

Era verdeață multă în stațiune.

Sunt sigur că planificarea comunistă nu a fost bună. Numai că planificarea făcută cu măsură duce la lucruri pozitive, căci se face totul cu măsură și nu apar situații disperate, care au scăpat de sub orice control.

Îmi aduc aminte de o poveste: nenea Ghorghe dorește să facă o troiță. Se apucă el de treabă și într-o zi, trece pe lângă șantier lelea Floarea și zice:

- Ce faci Gheorghe, aici?

- O troiță, lele Floare!

- Măi Gheorghe, păi așa se face o troiță?

Și se apucă lelea Floarea să-i dea niște sfaturi, pe care nenea Gheorghe le urmează întocmai. Într-o altă zi, nenea Petre trece și el pe lângă șantier și zice:

- La ce lucrezi, măi, Gheorghe?

- Fac o troiță, măi Petrică!

- Gheorghe, troița se face altfel, măi!

Și se apucă și Petre să-i dea sfaturi, pe care nenea Gheorghe le urmează întocmai. Când troița e gata, Gheorghe îi cheamă pe săteni să vadă troița. Se uitară oamenii la construcție și s-au arătat absolut nemulțumiți de ceea ce făcuse Gheorghe.

- Oameni buni, zise Gheorghe. Ceea ce vedeți este ceea ce ați vrut voi să fac, pentru că am ținut seama de vorbele voastre. Haideți cu mine în câmp să vedeți troița făcută așa cum am gândit-o eu!

Merseră oamenii în câmp și acolo era o minunăție de troiță și o fântână cu apă rece. Oamenii s-au minunat și au ajuns la concluzia că dacă vrea cineva să facă o treabă ca lumea, este bine s-o facă, iar dacă vin unii cu idei, să corecteze ceea ce e de corectat, dar nu mai mult decât e necesar, pentru a nu distruge planul inițial. Exact pe dos s-a întâmplat cu construcțiile haotice din Mamaia, care au distrus conceptul de stațiune și au transformat Perla litoralului românesc, în dormitorul banal al litoralului românesc.

(29 noiembrie 2022)

Despre o lege a construcțiilor

Acum se văd consecințele unei legi incomplete a construcțiilor pentru că:

- fiecare face ce vrea;

- se construiește haotic;

- nu există o disciplină, un stil;

- se încalcă legea cu etajele,

- se fură din teren;

- clădirile sunt înghesuite;

- sancțiunile sunt mângăieri.

În mod normal, nerespectarea oricărei cerințe exprese din lege trebuie să aibă drept consecință demolarea deîndată a construcției. Punct.

Cine are bani să construiască, trebuie să aibă bani de a respecta legea. Dacă în lege, în mod expres se impune construirea de garaj subteran cu număar de locrui de parcare egal cu numărul de apartamente, se va dezvolta o concepție decentă de soluționare a problemei parcării, problemă care va gâtui orașele și le va face imposibil de locuit și mai ales de circulat pe străzile lor.

Totul trebuie să fie soluționat:

- urgent;

- clar;

- categoric;

- elegant;

- eficient;

- dur.

Orice altă abordare va face ca orașele să arate mizerabil, amalgamate, străzile să fie  inutilizabile și cei cu bani să râdă în nas unui stat impotent, greoi și molîu.
Despre o lege a construcțiilor trebuie să se vorbească și nu numai. Trebuie să se scrie o astfel de lege cu un text imperativ, fără a lăsa la voia întâmplării nimic.

(10 septembrie 2017)

Haosul din arhitectură

În matematică există teoria haosului și am observat că nu prea există exemple edificatoare. Mă gândesc să sugerez să vină matematicienii pe la noi, să viziteze orașe, sate și locuri pitorești pentru a vedea manifestările haotice din construcții și sunt sigur că vor găsi exact ceea ce caută. Haosul din arhitectură are la bază lipsa unei strategii, corupția și mai ales mediocritatea care domnește și acolo ca în orice alt domeniu. Mai mult, aș sugera ca tot ei să fundamenteze din punct de vedere teoretic urâtul, ugly theory, iar ca pornire să vină să vadă ceea ce s-a construit la noi, căci din 100 de clădiri, cam 120 sunt hidoase de sus până jos, deși poartă semnături ale unor proiectanți care au primit bani grei pentru râtul dus la extrem. Ave, Cesar!

(01 septembrie 2017)