Showing posts with label Roberta Anastase. Show all posts
Showing posts with label Roberta Anastase. Show all posts

Saturday, June 18, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Roberta ANASTASE

În peisajul politicii mioritice,  Roberta ANASTASE reprezintă una dintre paginile nasoale, căci aceasta prin modul în care s-a manifestat ca președintă a camerei deputaților în perioada 19 December 2008 – 3 July 2012, a dovedit că se poate și mai rău. 
Roberta ANASTASE m-a dezamăgit când a procedat la o numărătoare a voturilor, numărătoare televizată, ea crezând despre mine că sunt și chior și tâmpit.
Roberto, nu am fost chior.
Roberto, nu am fost tâmpit. 
Tiu nu ai avut toți boii acasă, din moment ce nu ai știut cum să manipulezi inteligent votul, ca să nu știe nici vântul și nici pământul că numărătoarea ta este de tot c-c-tul.
M-a dezamăgit scena.
A mai făcut ea și alte porcării, dar asemeni Elenei UDREA care a zis că mă trag eu din Traian BĂSESCU, eu care am avut un tată de caracter și meseriaș desăvârșit, nu unul ca Traian BĂSESCU alias PETROV și fără caracter și turnător. Dar el a pus-o pe Roberta ANASTASE în fața bucatelor alese. Viața este cum este ți acum Roberta ANASTASE este undeva la 46 de ani, deci să-i dau o dispensă că era tânără și fără minte la cei 32 de ani ai ei. Dar o femeie la 32 de ani știe cu ce se mănâncă și aia și aia și nu a ajuns ea în politică pentru că era o sclipire în științele comunicării și strategiilor de dezvoltare a partidelor.


(18 iunie 2022)

Sunday, June 5, 2022

Politicieni români născuți în zodia BERBEC

Tudorel TOADER 25 martie 1960
Roberta ANASTASE 27 martie 1976
Adrian SEVERIN 28 martie 1954
Nicolae RĂDESCU 30 martie 1874
Octavian GOGA 1 aprilie 1881
Florin CÎȚU 1 aprilie 1972
Raluca TURCAN 2 aprilie 1976
Victor BABIUC 3 aprilie 1938
Eugen CRISTESCU 3 aprilie 1985
Ecaterina ANDRONESCU 7 aprilie 1948
Sorin CÎMPEANU 18 aprilie 1968


(05 iunie 2022) 

Politicienii născuți în zodia BERBEC (21 martie - 20 aprilie)

Politicienii născuți în zodia BERBEC sunt oameni care pentru a spune ceva o iau pe ocolite și te oboesc, pentru ca în final să spună că nu au nimic de spus. Unii dintre ei au un trecut tulbure, inclusiv au făcut pușcărie, chiar dacă nu pentru crime, sabotaj sau genocid, dar cu legea de la un anumit moment dat, au fost certați.

Ei sunt la extreme. Ori sunt foarte temeinici, ori sunt foarte superficiali. Cei superficiali nu știu să-și ascundă acest defect și sunt trădați fie de aspect, fie de vorbă, fie de cum reacționează, crezând că toți cei din jur sunt naivi și văd înșelăciunea lor de copii de grădiniță, care ascund acadeaua sub perină și după ce au făcut isprava răd ghiduși.Cei superficiali, vor să pară interesanți, dar toate vorbele lor, pe care le doresc studiate se lovesc ca nuca-n perete și ies niște perle de toată frumusețea.

Cei profunzi, formează o castă, care se distinge de toți ceilalți politicieni, pe care BERBECII nu-i tratează de sus, dar trasează o barieră clară, numai prin faptul că vin cu niște cărți de vizită privind profesionalismul lor, care-i lasă pe toți cu gura căscată. Ei sunt oameni corecți, prea corecți pentru zilele noastre, ceea ce-i face apreciați de colectivitățile unde-și desfășoară activitatea și ocupă funcții importante urmare a voturilor colegilor lor.

Există și o categorie de politicieni BERBECI, formată din persoane cu o poleială de cultură, care știu să dea din coate pentru a se remarca și pentru a ocupa funcții importante, ceea ce le reușește în toate cazurile, deși pe la spate sunt bârfiți de cei invidioși. Ei pierd busola și cad în păcat cu ușurință, pentru că ei cred că toată lumea e ca ei, adică, toți iau și nimeni nu-i vede, chiar dacă unii doar se prefac că nu văd. De aceea, această categorie de politicieni din zodia BERBEC, dacă au neșansa să calce pe bec, o pățesc rău de tot, căci ei atrag dușmanii ca un magnet, dușmani care nu uită și nici nu iartă. 

Politicienii BERBECI sunt de alte două feluri. Unii sunt schimbători ca vremea, iar alții sunt constanți. Fiecare BERBEC este inclus rapid într-o anumită categorie, căci schimbările le fac nu numai în probleme complicate, ci și în cazul problemelor simple. Un BRERBEC va spune că nu dorește un pahar cu apă, ca în secunda a doua, să-ți ia paharul din față, deși dacă dorea apă, când s-a făcut comanda, cel mai simplu lucru, era să comande și el apă. Cei care sunt constanți în ceea ce fac, dacă au avut o abordare greșită, recunosc greșeala, acceptă soluția bună dată de altcineva și merg mai departe, fără a face tapaj despre ceea ce s-a întâmplat, pentru a se pune într-o lumină defavorabilă. Dacă alții încearcă să le reamintească de greșeală, ei au cuvintele la ei să le închidă gura și să meargă mai departe cu demnitate.



(05 iunie 2022) 

Sunday, September 9, 2018

365 împotriva României: Mircea TOADER un avocat PDL-ist goarna mănușă a unui PNL reformat

Mie nu mi-a plăcut niciodată de Mircea TOADER, pentru că el mi-a dat dovadă de superficialitate și lălăială în tot ceea ce a făcut. El este un avocat care niciodată nu a răspuns la întrebările care i s-au făcut.
El era acela care ridica degetul în sus sau îl cobora și toți votau așa cum dorea el, ceilalți comportându-se ca o turmă. De câte ori apărea la televizor a creat impresia că nu știe despre ce vorbește și că face numai și numai lucruri mecanic, fără să înțeleagă detaliile. Mircea TOADER acum nu mai este ceea ce a fost pe vremea lui Traian BĂSESCU, el fiind mesagerul unor idei nefirești, care acum nu mai sunt de actualitate. Nu am făcut identificarea aiurelilor pe care Mircea TOADER le-a propagat ani în șir. El este demonetizat și nimeni nu-l mai crede, căci nu are cum să-l laude pe IOHANNIS când l-a tămâiat 10 ani fără întrerupere pe BĂSESCU. Acum, Mircea TOADER nu mai este comunicator, căci Ludovic ORBAN nu-l consideră valabil. Vechii PDL-iști cred că se simt marginalizați, iar Mircea TOADER nu face excepție. Este trist pentru el să se simtă marginalizat, deși el era oaspete frecvent prin televiziuni. Deși nu mai are funcții, el are încă informații și dacă le dă pe goarnă, încă ar mai atrage rating ridicat. Eu îl consider că are un vocabular destul de bogat pentru a nuanța corect fenomenele care se manifestă fie în partid, fie în societate.

(09 septembrie 2018)

Thursday, July 26, 2018

365 împotriva României: Roberta ANASTASE și numerele pseudoaleatoare

Pe Internet a circulat secvența cu Roberta ANASTASE care era la un concurs de manechine și spunea ea în engleză că este din România. Nici nu mă interesează ce a făcut sărăcuța la acel concurs, dar m-a interesat cu ea ca președintă a Camerei Deputaților.
PDL-ul a promovat ca femei, pe următoarele:
- Roberta ANASTASE,
- Elena UDREA,
- Raluca TURCAN,
- Adreea PAUL VASS,
- Anca BOAGIU,
- Alina BICA.
Roberta ANASTASE este de departe acel personaj care și-a arătat suficiența prin vorbirile repetate cu oarece prilejuri. Vorbea rar, apăsat și cub subânțelesuri, de o superioritate suspectă, sacadată și incredibilă. Ar fi trecut neobservată Roberta ANASTASE dacă Radu TUDOR n-ar fi făcut numărătoarea aceea cu voturile de la legea pensiilor. Eu am nepoți mititei și ei stiu să numere de la 1 până la 200 și nu i-am văzut sărind peste numere, ceea ce înseamnă că ei, mititeii știu să numere, în timp ce Roberta ANASTASE femeie serioasă și cu funcție nu știe, având probabil scuze pe bază de modeling perpetuu, agresiv, docil și ineficient. Mă gândeam la generatoarele de numere pseudoaleatoare. se ia un număr cu 4 cifre diferite de zero. Se ridică la pătrat. Se elimină două cifre din dreapta și două din stânga. rezultă un număr pseudoaleator generat. Tot așa o fi obținut sărăcuța de Roberta ANASTASE numărul celor prezenți.

(26 iulie 2018)

Friday, November 4, 2016

Masochismul politic

Discutam cu niște prieteni și i-am întrebat ceva despre votul dat prin 2004, vot pe care îl regretau amarnic. Îmi vorbeau despre faptul că ei au acordat o a doua șansă. În viața de toate zilele cine face o chestie, o va repeta, căci nu întâmplător s-a zis că lupul își schimbă părul, dar năravul, ba.
Când vezi că un om:
  • nu are spiritul de constructor,
  • este pus pe gâlceavă,
  • neagă evidențele,
  • are un anume anturaj,
  • este machiavelic,
  • vrea să placă cu toto dinadinsul,
  • pozează în de-al nostru,
să-i mai dai o a doua șansă este nu numai bizar, cimiroase a masochism mioritic dus la extrem. Înseamnă că unora le place să fie demolați, mințiti, umiliți, violentați, scuipați, tratați drept tâmpiți, furați, șutuiți. Fiecare cu plăcerea lui. Eu nu am astfel de plăceri. Știu precis că unul dacă și-a bătutu muierea prima dată, o va bate și a doua oară și a suta oară. ori înseamnă că ei îi place, ori că nu știe pe ce lume este, ori se lasă dusă de nas de unul care promite orice să fie iertat, se tine de civânt  până la a doua bătaie. Chiar zilele trecute a fost un caz cu o femeie omorâtă prin înjunghiere de soțul ei, care mai încercase tot așa ceva cu o altă ocazie, dar femeia și-a retras plângerea. nu am cum să cred că o astfel de moarte șia dorit, dar a dat dovadă de slăbiciune prima dată.
În politică a fost una care a făcut din 80 un 160 sau cam așa ceva și sistemul corupt a pupat-o sau a mangâiat-o pe creștet. La o a doua șansă pe care o va da electoratul, ea va face altfel? Sunt convins că nu, iar cei ce-i vor da votul să nu zică mai târziu că nu au știut ce fac. Se mizează mult pe scurtimea memoriei colective, lucru neadevărat. Oamenii nu uită lucrurile rele, dar din masochism politic le mai vor încă o dată și încă o dată. Cu zâmbetul pe buze, scrâșnesc dinții de durere  și merg mai departe, deși știau că într-un alt mod le-ar fi fost de 100 de ori mai confortabil. Nu ai cum să răpești plăcerea individului de a se lăsa biciuit. Masochismul politic a fost, este și va fi ca să nu zic va dăinui, deși așa este mai cotect.


(04 noiembrie 2016)