Normarea muncii intelectuale

În disprețul avut de clasa muncitoare față de intelectuali, dar tot prin intelectuali vânduți clasei muncitoare s-a realizat o normare oneroasă a activităților intelectuale, care este valabilă și în ziua de azi. O teză de examen scris se normează cu 20 de minute. Ascultatul unui student se normează cu 30 minute la oral. O lucrare de licență este normată cu 10 ore. Cititul unei teze de doctorat ca membru al unei comisii de susținere publică se normează cu 10 ore. Iar aberațiile ți disprețul nu se opersc aici. Cine vrea să scrie un curs pe care îl predă, se acordă 15 pagini pe cursul de 2 ore. Cum un semestru are 14 cursuri, cartea nu va avea mai mult de 14 X 15 pagini la care se adaugă bibliografie și ceva anexe, fără a fi mai mare de 250 pagini format X5, font de 11.

Îmi amintesc de existența unei Școli de literatuură care fabrica talente, adică poeți și prozatori devotați partidului comunist, care să scrie poezii și nuvele realist socialiste. Jucăria a funcționat și și-a atins cât de cât obiectivul, dar ceea ce s-a scris atunci nici hârtie igienică nu s-ar folosi, pentru că și posterioarele în procesele de ștergere s-ar revolta de noncalitatea celor scrise în atingerea cu pielea sensibilă și exigentă a celor care utilizează iPhone 7+ sau tablete sofisticate.

În acest context, munca intelectuală trebuie privită altfel. Una este să ai programatori care scriu programe în același limbaj pentru a rezolva probleme cu același nivel de complexitate și alta este ca programatorii să scrie programe care să rezolve o problemă despre care nimeni n-a mai auzit vreodată. Unde este muncă repetitivă până într-un punct apar și elemente de normare, dar nu 100% ca la producerea de șuruburi la strung.

În știință, dar și în artă există elemente de normare, dar exagerările nu sunt bune niciodată. Un regizor care a montat La traviata pe vreo 5 scene și este invitat să facă acest lucru și pe o a VI-a scenă, va avea elemente de normare excelente pentru că:

- are experiența anterioară;

- știe cu ce cântăreți colaborează;

- dispunr de un graf GANTT;

- urmărește activități fără prea multe reveniri;

- lucrează cu profesioniști.

Marele baritmon Nicolae Herlea spunea că venea de la aeroport, urca pe scenă, făcea câteva elemente de repetiție să se acomodeze cu scena, cu decorurile, cu orchestra și cu unii dintre parteneri și spectacolul curgea fără probleme.

În primării normarea ar trebui să fie fără dubii și ar trebui să ordoneze munca unor funcționari nesimțiți, aroganți, leneși, piloși și slab pregătiți profesional. Sunt domenii unde lipsa normării naște situații dintre cele mai grele și aici mă refer la procurori care au și câte 100 de dosare în lucru. Eu dacă ar terbui să scriu 10 articole și le-aș avea în lucru, ar fi gata într-o sută de ani, pentru că eu nu sunt ăn stare să lucrez în paralel la mai multe chestii. Așa că dacă trebuie să scriu 10 articole, îl fac pe primul. Trec apoi la următorul și tot așa. Uneori dacă îmi vine vreo ideie despre un articol ep care ar trebui să-l scriu dar nu i-a venit rândul, pentru a nu o uita o notez sumar pe o hârtie, dar doar atâtt. Nu lucrez în paralel la două sau mai mjulte articole. Nu sunt în stare. De aceea nu sunt eu acela care să analizeze cum se normează acolo munca per dosar în acele condiții pe care eu nu numai că nu le înțeleg, nici nu sunt în stare să mi le imaginez, dar să le mai și aprofundez.

Totuși, un pic de frespect, adică mult mai mult respect merită munca intelectuală, căci muncă grea este. Eu am prezentat muca în chirurgie ca fiind project managementul perfect, de unde s-au inspirat și IPMI și IPMA. Totul a fost până când doctorul Ciomu i-a tăiat jucăria unuia din cauză că n-a făcut project management și a crezut el că va face marea cu sarea și mi-a luat mie șansa de a mai vorbi fr resurse precis stabilite, de activități cu succesiune precisă, de riscuri și de managementul acestora, adică de chirurgie ca project management perfect.

Nu am speranțe ca în acestă viață să se nască niște intelectuali care să facă o normare corectă, fără să zică în sinea lor: lasă, fir-ar ai dracului, că-i învăț eu minte. Dar când ajung să trăiască după normele făcute chiar de ei, nu le vine să creadă așa cum mămicii chestiei cu suspiciunile rezonabile, nu i-a venit să creadă ca exact ceea ce a argumentat ca fiind necesar, perfect și frumos, o va duce pe ea spre pierzanie în pas de Paso Doble, cu zorzoane pe mânuțele-i delicate, dar agresive cu camerele jurnaliștilor iscoditori.
Normarea muncii intelectuale este cel mai delicat lucru, care duce spectaculos spre noncalitate. Dacă în cercetarea aplicativă există oarece normare, în cercetarea fundamentală așa ceva este deja o erezie. Când s-a pus problema programului de 8 ore la Institutul de matematică, un savant a zis: cine are nevoie de fundul meu, vin să stau cu el 8 ore. Cine are nevoie de capul meu, să-mi dea libertatea să vin când este nevoie.

(24 decembrie 2016)