FILATELIA: Cataloage filatelice internaționale

Filateliștii profesioniști au utilizat întotdeauna cataloagele filatelice internaționale, dintre care cele mai cunoscute erau ZUMSTEIN și YVERT. Când mergeam la cercurile filatelice, căci unui era pe Dorobanți la parterul de la blocul din vecinătatea ambasadei Turciei sau în clădirile de lângă Palatul Telefoanelor, unde este acum un hotelul NOVOTEL, erau filateliști care dacă doreai să cumperi timbre din alte țări, ofereau spre consultare cataloage la zi și acolo se găseau informații suficiente legate de prețurile curente ale mărcilor poștale grupate e țări.

În anul 1979, când am crezut că voi da o mare prioritate filateliei, am cumpărat și eu catalogul ZUMSTEIN pe 1979 și când am văzut cum stau lucrurile, m-am lămurit și am conchis că filatelia la nivel profesional mă depășește, căci o abordare la acest nivel este posibilă dacă ești la a II-a sau la a III-a generație de filateliști, în niciun caz saltul de la amator la profesionist nu este posibil dintr-o dată, decât cu costuri foarte mari, care în acele vremuri, ca și acum, mă depășeau.

Am avut marea surpriză să văd că la mărcile poștale din România lipsesc painile de la 289 la 296, care corespund mărcilor poștale emise în anii 1940, 1941, 1942, 1943, 1944, 1945, 1946. Un prieten mi-a dat un album al mărcilor poștale emise pe o perioadă ce includea și perioada în care la guvernare au fost legionarii și m-am lămurit de ce comuniștii au cenzurat acea perioadă.

În condițiile în care există Internet, toate informațiile despre timbre de oriunde se găsesc fără dificultate și este doar o problemă de dorința de informare a colecționarului de timbre. Acum nimeni nu mai are posibilitatea de a invoca nu știu ce condiții vitrege, căci totul este la discreție și doar capacitatea noastră este aceea care limitează calitatea deciziei pe care o luăm în ceea ce privește alcătuirea unei colecții de timbre, funcție strict de banii și de timpul de care dispunem, dar și de obiectivele noastre pe termen lung.

(20 decembrie 2022)

Mișcarea Legionară la români

Acum nu se mai știe mare lucru despre Mișcarea Legionară din România pentru că rolul acesteia a fost nefast în perioada sa de apogeu. Se știe că membri ai Mișcării au asasinat pe marele savant Nicolae IORGA, pe primul ministru Armand CĂLINESCU,  pe profesorul Virgil MADGEARU, iar la Jilava, pe Mihail MORUZOV, Victor IAMANDI, Gheorghe ARGEȘANU,  și încă mulți alții. Legionarii erau zgomotoși, tineri și idealul lor era să facă o țară care să strălucească la fel de tare ca soarele de pe cer.

Se zice că istoria se repetă și eu cred acest lucru, căci Mișcarea Legionară, iar apariția Statului Legionar Român pentru perioada 14 septembrie 1940 și 14 februarie 1941 aducea în peisajul politic acel nivel de teroare primitivă pe care politica o cunoscuse în perioade anterioare și pe care o va cunoaște fără doar și poate, din moment ce extremismul european devine din ce în ce mai puternic, chiar dacă veșmintele sale par a fi suficient de bine croite pentru a masca acele trăsături care l-au definit ca nivel de violență.

Legionarii de atunci nu erau niște bătrâni ramoliți, nu erau niște molâi, nu erau niște tipi instruiți, dar aveau verb, putere de convingere, nepricepere și dorința de a acapara puterea în numele unui ideal foarte bine definit. Cei care exersează cam aceleași direcții sunt de același calicbru.

(13 octombrie 2021)

Apetența pentru falsificarea istoriei naționale

Există voci care urlă din toți rărunchii că se scoate istoria din școală. Acele voci nu spun o vorbă că ceea ce se predă în școli nu prea este istorie, ci este este ceva presărat cu deformări și omisiuni impardonabile. Pe vremea mea am învățat că PCR a fost cel vcare a făcut istorie și că între 1964 - 1947 țara a fost condusă de capul ei, căci regi nu au fost. Ceva mai târziu elevii au învățat în școală că istoria a fost făurită de soții CEAUȘESCU. Acum, aflăm că printre eroii de istorie se află ESCA, dealtfel persoană respectabilă, dar păstrând proporțiile locul ei nu știu dacă este potrivit alături de Ștefan, Mircea și Mihai. Noi avem o plăcere să fabulăm și să omitem pentru a face plăcere tuturor cărora ar intenționa să aibă în pix semnătura bunăstării fiecăruia dintre cei ce scriu istorie. Unii o fac fără nicio motivare. Până și în filatelie s-a făcut ceea ce nu trebuia să se facă.

Când am cumpărat prin 1980 cele două volume ale catalogului ZUMSTEIN de filatelie pentru anul 1979, am avut ocazia să văd că lipsesc paginile 289 la 296 din volumul dedicat filateliei din țările din estul Europei și taman de la țărișoara noastră. Adică perioada 1941 -1946 exact seriile cu numerele de la 744 la1142. Era perioada în care au guvernat legionarii și Ion ANTONESCU. Eu aveam un catalog al mărcilor poștale românești scos undeva prin 1946 mi se pare și acolo erau exact mărcile poștale despre care poporul nu trebuia să știe nimic. Era și acesta un mod de a face istorie prin omisiune. În opinia mea, este important ca istoricii români să pună puna pe muncă adevărată și să scoată o carte de istorie care să arate istoria românilor exact așa cum a fost ea, fără a se mai da ei rotunzi și să o falsifice doar pentru a fi pe placul unor forțe politice vremelnice. Mai mult, fără a folosi calificative ieftine și deformări, ci sec, la rece, acești istorici trebuie să fie riguroși, documentați și obiectivi. Numai după aceea ei ar trebui să se vaite că istoria este scoasă din programele de școală. O carte de istorie înțesată cu exagerări și cu minciuni nu are ce căuta pe băncile elevilor de gimnaziu și nici de liceu. Elevii trebuie să învețe istoria noastră necosmetizată, exact așa cum au fost evenimentele, fără idealizări ieftine și fără exagerări sau omisiuni care să permită interpretări dintre cele mai sălbatice. E o schimbare de atitudine și de conștiință, lucruri foarte greu de realizat, căci fiecare dintre noi se gândește la burta lui nesătulă și la poftele care numai prin minciună se satisfac rapid, sigur și fără efort. Cel mai ușor este să se introducă minciuni și să se facă omisiuni, pentru a fi pe plac celor care sunt cu banul în buzunar și cei flămânzi știu toate cusururile celor cu bani.

Pringtre timbrele care lipseau din respectivul catalog datorită tăierii paginilor sunt  și următoarele:

(25 octombrie 2018)

Comuniștii și legionarii

Pe toată durata regimului comunist legionarii au fost cei arătați cu degetul, niciodată reabilitați și tot timpul pândiți ei și copiii lor pentru a primi pedepse dintre cele mai aspre. Nenumărați legionari au făcut ani grei de pușcărie după 1950 numai și numai că au fost legionari, chiar dacă au fost niște legionari mărunți, neimportanți pentru mișcare, dar pur și simplu au îmbrăcat cămașa verde și s-au afișat cu ea în timul regimului lor când mergeau sau se întorceau de la adunările lor sforăitoare.

Când s-a pus problema creșterii exponențiale a numărului membrilor de partid la comuniști, a fost ideia politicii porților deschise, prilej cu care mulți dintre legionari au schimbat macazul, devenind comuniști sadea. 

Păstorel Teodoreanu a scris chiar și un catren. Iată-l:

        Căpitane,

        Nu fi trist!

        Garda merge înainte

        Prin partidul comunist!

Veselia nu a durat mult, căci mulți inși au intrat la comuniști, drept care s-au produs excluderile din partid și s-a început cu foștii legionari, foștii patroni. Preoții care intraseră și ei la comuniști s-au retras în liniște când momentul retragerii lor s-a considerat a fi necesar.

Am cunoscut nișter foști legionari. Unii s-au dilit la cap de groaza că a doua zi va veni duba să-i ridice să-i ducă ori la stuf, ori la canal. Alții au făcut ani grei de pușcărie și s-au reîntors la casele lor îmbătrâniți și tăcuți, cu privirile stinse și lăsându-și meseriile lor de avocați sau profesori pentru a fi săpători de șanțuri sau de lucrători necalificați la fabrica de încălțăminte sau la fabrica de tanin.

N-am aflat mai nimic despre ceea ce au făcut legionarii, nici despre rebeliunea de la sfîrșitul lui ianuarie 1941, dar părinții mei spuneau în cuvinte puține că a fost rău de tot, după care se așternea o tăcere prelungită și apăsătoare. Aveam o carte și ai mei acoperiseră cu tuș stema legionarilor, deci nu am cum să o descriu, dar fratele meu mai mare zicea că avea colegi legionari de liceu care veneau cu pistoale și cuțite la școală și se afișeau ostentativ, căutând să-și racoleze prozeliți. După Revoluție am văzut hârtii A4 lipite pe la Piața Romană în care se făcea apel la reînvierea mișcării legionare.

În timpul comunismului au apărut cărți din care rezulta cum legionarii uciseseră pe Nicolae Iorga și pe alți intelectuali de vază, dar și pe premierul Armand Călinescu în 29 septembrie 1939. Tot pe vremea comuniștilor au apărut texte în care legionarii erau ridiculizați prin titluri precum Capete de lemn sau scrisori în care Moța vorbea de iubita lui care a rămas grea cu Sfântul Duh. Subiectul nu m-a pasionat căci profesorii mei de istorie din clasele a X-a și a XI-a m-au depărtat de frumusețea istoriei, pentru că mă puneau să tocesc, ceea ce nu mi-a plăcut niciodată. Mulți prieteni ai mei iubitori de istorie vorbeau cu detalii despre pogromurile legionare și despre crimele făcute de ei. Am văzut niște poze cu morți înșirați la morga din București, dar și niște trenuri ale morții. Intransigența comuniștilor față de legionari venea din timpuri îndepărtate, din experiențele lor teribile trăite în vremurile când aceștia erau puternici, dar și după ce au avut puterea în mâini.

(10 septembrie 2017)