Showing posts with label Corierre della Sera. Show all posts
Showing posts with label Corierre della Sera. Show all posts

Monday, November 14, 2022

Torino 16 - 20 iulie 2006

În intervalul 16 - 20 iulie 2006 am efectuat o deplasare la Torino pentru a face o vizită la CINECA, acolo unde este dezvoltată o aplicație care permite studiul utilizării de către absolvenți a cunoștințelor acumulate în facultate. Cândva am imaginat o matrice cu facultățile, pe linii și cu tipologiile de locuri de muncă, pe coloane, iar la intersecția linie-coloană să se găsească un procent care să arate ponderea cunoștințelor furnizate de o facultate pe care le utilizează absolvenții acesteia. 
Cu acel prilej a fost organizată o întâlnire între rectorul universității din Torino și delegația noastră, mie revenindu-mi rolul de coordonator, căci în acea perioadă mă ocupam de o direcție de specialitate din MEC. Evenimentul a fost redat în cotidianul Corriere della Sera


Am multe de comentat despre modul în care se organizează deplasările în interes de serviciu pe plaiurile noastre cele mioritice, dar în cazul de față, cei care nu erau din ASE, se vedea de la o poștă că sunt români care au prins o deplasare turistică, pentru că ei nu aveau nicio legătură cu informatica. Nu vreau să dau nume, dar mă refer la persoane din primăria sector doi.


(14 noiembrie 2022)