Notițele cursului de Programare a calculatorelor din 1969

În anul al IV-lea de studenție de la Secția de Mecanizare și Automatizare a Calculului Economic, actuala secție de Informatică Economică, de la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, actuala Facultate de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică,  profesorul Dragoș VAIDA de la Universitatea București a ținut cursuri, pe care colegul meu de serie Doru PASCU de la grupa 243 le-a păstrat și mi-a oferit ocazia să le prezint pe acest blog, în mai multe articole, pentru a se vedea cum se făcea carte în acele vremuri și mai ales, cât de mult trebuia să muncească studenții, pentru a deveni specialiști adevărați.

În cele două ore de curs, profesorul Dragoș VAIDA, care era și autor de articole, dar și de cărți, om de vastă cultură, prezenta tot ceea ce era necesar ca studenții, la finalul celor 28 de cursuri să scrie programe de complexitate medie spre mare, cu analiza calității, făcută după regulile și standardele de atunci.

PS: a se vedea capacitatea lui Doru PASCU de a sintetiza și de a scrie citeț notițele, el fiind renumit în seria noastră de studenți pentru calitatea celor scrise în timpul orelor de curs.

(23 mai 2026)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Teodor LORENTZ

Teodor LORENTZ a fost colegul meu de grupă în studenție, căci noi am fost la Secția de mecanizare și Automatizare a Calculului Economic, de la facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. El învăța bine din moment ce media lui generală i-a permis să aleagă un post bun și aici mă refer la CEPECA, acolo unde exista și un calculator IBM 360 care la vremea aceea însemna foarte mult și acolo veneau persoane foarte importante din economie pentru a învăța tehnici și metode moderne de conducere, căci, chiar dacă se vorbea despre comunism cum se vorbea, exista o preocupare ca directorii și șefii de compartimente să fie la zi cu ceea ce se știa în zona lor de activitate. Și Teodor LORENTZ era din provincie și deci stătea la cămin. Pe mine m-a impresionat că era un coleg liniștit, avea locul lui. El învăța foarte bine și știa exact ceea ce vrea de la el ca profesionist. Nu se zbuciuma să iasă în evidență, așa cum făceau unii colegi, fie cu glumițe spuse în pauze sau pe la seminarii. Uneori erau unii care se trezeau vorbind la cursuri, dar profesorii noștri aveau foarte mult tact și știau să-i pună la punct și le pierea cheful așa-zișilor măscărici de serviciu. 

Mie mi-a plăcut la Teodor LORENTZ cum vorbea, Avea o vorbă aproape șoptită, calmă, care inspira liniște, atât de necesară în tumultul vieții noastre studențești zbuciumate cu fuga de la o sală de curs la alta de seminar de luni și până sâmbătă, fără întrerupere.

Când am devenit asistent, cineva din ASE a avut ideea să ne trimită la CEPECA pe noi, cei începători în ale activității didactice, căci nu era obligatoriu atestatul de absolvire a cursului de pedagogie cum este acum. Am mers la un curs de vreo trei zile cu autobuzul ASE și acolo am avut surpriza să-l revăd pe fostul meu coleg de grupă Teodor LORENTZ. Am vizitat cu el atelierele de la CEPECA și m-am minunat că holul nu era ca la noi cu pereți, ci avea ferestre să vezi ce fac lucrătorii din birouri. Zicea el că așa e în America. Nu l-am contrazis. Am văzut că unii puseseră hârtii în geamurile imense și aduseseră birourile la structura mioritică în care dacă vroiai să dormi, dormeai și nimeni nu te deranja. Când am mai stat de vorbă cu alți foști colegi, am întrebat de Teodor LORENTZ, dar niciunul nu mi-a zis nimic. Tare aș vrea să-l mai revăd pe fostul meu coleg din studenție Teodor LORENTZ!



(19 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Eugen BUMB

Eugen BUMB mi-a fost coleg de studenție la Secția de Mecanizarea și Automatizarea Calcului Economic de la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. El era clujean și după terminarea facultății a plecat la el la Cluj. Când am mers în vara anului 1972 la o practică în producție la Cluj, l-am întâlnit pe fostul meu coleg de facultate Eugen BUMB, căruia noi îi ziceam Lucică.

El era căminist și învăța foarte bine. În grupa lui era un reper. Cine avea nevoie de un curs, mergea la Lucică și găsea cursul. El nu lipsea nici de la cursuri și nici de la seminarii.

Ardelean fiind, Lucică avea o serie de ziceri care au rămas proverbiale. Avea un simț al umorului cu totul special și era foarte spontan, dar când trebuia să fie rezervat, era rezervat.

La întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultății Lucică nu a fost. 

Acum sunt prieten cu Lucică pe Facebook și urmăresc postările lui interesante. Din când în când mai ne scriem, dar pe mine Lucică m-a impresionat ca student, căci stând în cămin, vedem fiecare ce face, cât muncește, la ce proiecte lucrează, ce cărți citește. Lucică era studentul  cu care se discuta că era informat și cunoștea multe, căci venea dintr-o altă lume, căci Clujul este parcă într-o altă țară.



(19 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Elena MĂNESCU

Elena MĂNESCU a fost colega mea de facultate, dar ea era șefa de la cealaltă grupă, căci seria noastră de studenți, era formată din două grupe. Lui Elena MĂNESCU i se zicea Lenuș. Multă lume a crezult că este fiica lui Manea MĂNESCU, deși dacă era întrebată ea spunea că nu este fiica lui Manea MĂNESCU, ci este doar o coincidență de nume. Lenuș era o studentă foarte bună, era iubită de colegii ei, pentru că știa cum să gestioneze condica de prezență, fără să-și supere colegii.

Comparativ cu alte colege, Lenuș era o studentă elegantă, deși bucureștenii se purtau mai deosebit față de noi cei din provincie, ea nu făcea diferența. În anii de facultate cât am fost colegi, nu am schimbat prea multe texte cu Lenuș, pentru că noi veneam din lumi diferite, aveam concepții de viață diferite și vedeam lumea în culori cu totul diferite. Eu o apreciam pentru că știa să vorbească cu profesorii, căutând de fiecare dată să-și apere colegii, care erau mai timizi și care nu îndrăzneau să ridice ochii în fața profesorilor.

De la terminarea facultății nu am mai știut nimic de Lenuș, dar la întâlnirea de 10 ani când ne-am revăzut, era neschimbată. În studenție știam că a plecat căsătorită și am întrebat-o ce mai afce soțul ei, iar ea mi-a răspuns că a rupt răul de la rădăcină. Mi-a rămas în minte expresia și ori de câte ori mergeam la ICI și mă gândeam la o întâlnire cu Lenuș îmi venea în minte propoziția cu răul rupt de la rădăcină. Nu am mai întâlnit-o decât de vreo două ori pe la ICI, dar era foarte ocupată. Am schimbat câteva cuvinte. Lenuș era neschimbată, exact ca în vremea studenției noastre, luminoasă, veselă, dinamică și elegantă, exact așa cum am știut-o de la început și exact cum m-a impresionat, căci avea stofă de șefă de care asculta gloata.

(17 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Nicolae SURUGIU

Pe Nicolae SURUGIU, absolvent al primei promoții de la Secția de Mecanizare și Automatizare a Calculului Economic din facultatea de calcul Economic și Cibernetică Economică, l-am cunoscut în cele patru luni de armată pe care le-am făcut la o unitate militară din Focșani.

Dacă un pictor bun de icoane ar fi dorit să picteze figura unui sfânt, colegul meu de armată Nicolae SURUGIU era cel mai potrivit pentru un astfel de chip. 
Voi povesti aici două întâmplări din armată, în care Nicolae SURUGIU a fost eroul principal.

Prima povestire: eram pe platoul de la unitatea militară în primele zile și ofițerii se străduiau să ne învețe cum să ne purtăm ca elevi ai Școlii Militare cu Termen Redus. La un moment dat un maior ne zice:

- Tovarăși ele=vi, când veniți în fața unui superior va trebui să vă recomandați. Luați chipiul în mână și în poziție de drepți ziceți: tovară, gradul, sunt elevul, cum te numești dumneata, m-am prezentat la raport. Ia să vedem, dacă ați înțeles. 

Atunci maiorul se îndreaptă cu privirea spre elevi și probabil văzând figura de sfânt a lui Nicolae SURUGIU, îl alege pe acesta. Îl pune să se prezinte. Elevul Nicolae SURUGIU începe:

- Tovarășe, gradul, sunt elevul, cum te numești dumneata, m-am prezentat la raport.

Noi râdeam. Maiorul era furios.

- Nu, măi, tovarășe elev! Tovarășe gradul, adică maior, colonel, sunt elevul, cum te numești dumneata, POPESCU, IONESCU, m-am prezentat la raport. Ia, să vedem, tovarășe elev!

Elevul Nicolae SURUGIU zice:

- Tovarășe gradul, adică maior, colonel, sunt elevul, cum te numești dumneata, POPESCU, IONESCU, m-am prezentat la raport.

Maiorul era roșu de furie.

- Treci în rând, tovarășe elev!

Maiorul a continuat să ne instruiască, folosind pe altcineva, dar de această dată cu succes.

A doua povestire: eram în sala de curs, unde un colonel se străduia să ne lumineze cum stă treaba în armată față de viața din civilie. A venit rândul să învățăm cum se ia solda de către ofițeri. Colonelul a zis:

- Tovarăși elevi, la armată solda se ia de către ofițeri o dată pe lună, pe data de 15 ale lunii, nu ca în civilie de două ori, avans și chenzină. Ați înțeles?

Am văzut că elevul Nicolae SURUGIU a ridicat mâna. Colonelului îi plăcea să vadă că auditoriul este interesat de ceea ce spunea el.

- Ia, să vedem, tovarășe elev!

- Tovarășe colonel, sunt elevul Nicolae SURUGIU, permiteți să raportez!

- Desigur, tovarășe elev!

- Dacă ziua de 15 a lunii, cade într-o zi de sărbătoare, ca de exemplu întâi sau doi mai, cum se procedează?

Noi eram pe jos de râs. Colonelul ia regulamentul, îl răsfoiește și ne spune:

- Să vedem ce scrie la regulament...

Se apucă și citește, citește și iar citește. Șansa lui a fost că a sunat soneria de sfârșit de oră și a plecat, iar noi încă nu ne opriserăm din râs.

De la terminarea armatei nu l-am mai văzut pe Nicolae SURUGIU, dar dacă l-aș vedea, cu siguranță l-aș recunoaște după figura lui de sfânt și mi-aș aduce aminte de vremurile bune pe care le-am petrecut împreună la Focșani, căci deși unora armata li se părea ceva dificil, noi am găsit resurse de a o face frumoasă, interesantă și distractivă, ca să treacă timpul mult mai repede și mai ușor.


(10 februarie 2023) 

1000 de oameni care m-au impresionat: Valentin NEAGU

Valentin NEAGU mi-a fost coleg de grupă și de bancă în studenție. Era un student deosebit. Știa programarea calculatoarelor la un nivel de invidiat. Avea niște caiete de notițe foarte îngrijite și era de o modestie rar întâlnită. Noi discutam în pauze diverse despre școală. Deși am stat în aceeași bancă ani și ani, noi nu știam despre familiile noastre mai nimic, nu știam dacă are frați, sau el nu știa dacă eu am frați. Despre vizite nici vorbă. Noi nu mergeam așa cum se face azi la cluburi sau la o bere. Aveam doar discuții despre cursurile noastre și despre seminarii, despre proiecte. El era bucureștean, eu eram căminist, căci eram din provincie. Dacă ceilalți colegi bucureșteni m-au izolat, așa cum făceau de fapt cu toți căminiștii, Valentin NEAGU nu era așa. El se purta cu mine civilizat, mă striga pe numele mic și niciodată nu m-a apostrofat așa cum făceau unii dintre bucureșteni, care-mi găsiseră și o poreclă. Pentru ei eram bade, căci bade se zice unui om de la țară, cu cușmă pe cap, îmbrăcat cu ițari. Nu mă deranja, dar nici mare plăcere nu-mi făcea.
Am înțeles că Valentin NEAGU a lucrat la o unitate militară prin Berceni, sector 4. După 1975 l-am întâlnit și chiar mi-a făcut o vizită. Avea el un motiv de nu ne-am mai văzut, motiv pe care eu îl știu, dar pe care nu-l voi aminti aici, căci se leagă de un nume. Eu cred în pedeapsa cerească și dacă scriu acel nume, se va crede că o fac pentru că cred și că aș  vrea să fac o demonstrație. După 1989 am încercat să dau de urma lui Valentin NEAGU dar nu am reușit. Și acum am în minte figura lui luminoasă și zâmbetul acela cu subînțelesuri, mai aes atunci când era vorba de câte un coleg pe care-l lua valul și se manifesta bizar în situații care reclamau altfel de comportament.

(08 februarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Constantin CURSARU

Constantin CURSARU mi-a fost coleg de grupă în anii studenției mele. El era un pic mai mare decât mine. Lucrase în producție și avea experiență de viață. Am fost și colegi de cameră în anul al V-lea și trebuie să spun că am învățat foarte multe de la Constantin CURSARU. În priml rând am admirat puteresa sa de muncă și de la el am învățat că nimic nu se face dacă nu muncești din greu, dacă ești serios și mai ales, dacă ești exigent cu tine însuți. El era un om foarte temeinic. Dacă el își propunea să meargă la bibliotecă și să învețe cinci ore, el mergea la bibliotecă și învăța cinci ore. Nu lăsa nimic la voia întâmplării Constantin CURSARU. Pentru mine, Constantin CURSARU a fost un model de a vorbi cu oamenii, de a se prezenta, de a fi calm, de a se comporta. L-am studiat îndelung și am reușit să deslușesc motoarele echilibrului su, să văd cum se motiva mereu nu numai în sesiune, ci mai ales în timpul semestrelor.

Uneori, la examene, eu intram însală și Constantin CURSARU răspundea la examene. Avea un mod sistematic de aș-și organiza răspunsurile și mi-am dorit ca și eu să am capacitatea lui de a face același lucru, deși după ce trăgeam biletul, stresul era imens, căci era presiunea timpului, dorința de a scrie cât mai multe și dorința de a spune și mai multe într-un timp foarte scurt. Dacă apăreau întrebări din partea profesorului, răspunsurile trebuiau date pe loc. Constantin CURSARU având o pregătire temeinică dădea răspunsuri foarte bune și vedeam cum profesorii apreciau acest lucru. Și eu îmi doream să-i calc pe urme la câteva minute distanță. De cele mai multe ori îmi reușea realizarea acestui deziderat.

După terminarea facultății l-am mai întâlnit pe Constantin CURSARU de două ori. venise pe la facultate căci avea o fiică studentă. Am discutat puțin, căci eu eram în pauza dintre două cursuri situate în clădiri diferite și ne-am promis unul altuia că ne vom mai vedea. Au fost doar promisiuni căî vârtejul vieții ne-a dus pe fiecare în alte direcții, dar anii studenției în care l-am cunoscut pe Constantin CURSARU au fost unii dintre cei mai buni ani ai carierei mele de informatician.

(14 ianuarie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion PANTELICĂ

Am fost coleg de studenție cu Ion PANTELICĂ, dar și de cameră pe când eram student în anul al V-lea, la căminul C2 din Complexul Agronomie. El era un pic mai mare decât mine și lucrase contabilitate înainte de a veni student la secția de Mecanizare și Automatizare a calculului Economic din facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică.
Eu l-am respectat pe Ion PANTELICĂ sau vărul PANTELICĂ cum ne vorbeam noi cei din cameră între noi pentru că era un student foarte serios. Avea vorba măsurată și învăța bine. Fiind un om mai matur decât noi ceilalți, vedea lumea cu alți ochi și ori de câte ori avea o problemă o cântărea altfel decât noi care credeam că tot ce zboară se și mănâncă.
Mie îmi plăcea cum rezolva el problemele la seminariile de contabilitate. Explica logic acele formule contabile și avea în spatele lor explicații economice frumoase și concise, ceea ce nu făceau mulți dintre colegii care lucraseră contabilitate înainte de a fi studenți la Mecanizare.
De la vărul PANTELICĂ am aflat o mică. Zicea că atunci când s-a angajat el, dacă primea o problemă de rezolvat, o rezolva și rezultatul îl dădea șefului. Pe biroul său nu se aflau hârtii. A venit un coleg mai în vârstă și l-a atenționat că el trebuie să aibă pe birou multe hârtii, căci altfel se va crede că el nu muncește. Am urmărit și eu de-a lungul anilor această constatare și am văzut că așa stau lucrurile. În vremea când eram șef de catedră, dacă primeam o lucrare, o făceam, o dădeam la destinatar. De multe ori s-a întâmplat să primesc telefon să dau lucrarea că nu am depus-o. Când am spus că am depus-o, nu eram crezut. Numai că eu aveau un exemplar pe care era data și semnătura destinatarului. oricum trebuia s-o dau încă o dată, căci destinatarul deși recunoștea își  semnătura, rătăcise lucrarea mea. Noroc că aveam exemplar de rezervă. De fiecare dată mă gândeam la povestioara pe care mi-a spus-o Ion PANTELICĂ.
De la terminarea facultății nu l-am mai întâlnit pe vărul PANTELICĂ și tare mi-aș fi dorit-o, dar nu s-a realizat acest deziderat al meu. Ion PANTELICĂ este omul pentru care am avut un respect deosebit căci el m-a inspirat în luarea unor decizii pe care eu nu le-aș fi luat dacă nu l-aș fia avut ca model pe el, care îmi spunea niște lucruri la care eu nu mă gândisem. Pe el viața îl învățase multe înaintea mea.

(13 ianuarie 2023) 

Jurnal de front 1941 - 1945 de Aurel PASCU

Bunul meu prieten Doru PASCU mi-a oferit un număr din revista Călugărenii lui Mihai VITEAZUL, în care la paginile 26 - 37 este publicată prima parte a Jurnalului de front al învățătorului sublocotenent în rezervă Aurel PASCU, jurnal care începe cu data de 7 octombrie 1941 și se încheie la 15 mai 1942, urmând ca restul să apară într-un număr viitor al revistei. Este un jurnal scris la cald, de sublocotenentul Aurel PASCU, acolo în tranșee, pe ger, pe ninsoare, sub gloanțe, cum se zice. Stilul este simplu, clar, fără zorzoane, al unui om obișnuit cu asprimea vieții și cu atmosfera de război.

Autorul folosește verbele la timpul prezent și are o mare varietate de forme de a exprima o realitate dură, cu oameni care luptă pentru a supraviețui, departe de țara lor. Numele de persoane și de localități sunt însoțite de descreri care spun foarte mult în puține cuvinte, căci pe front nu era timp de literatură sofisticată. Autorul acelor rânduri este foarte riguros. Precizează distanțe parcurse, durate, timpul și mai ales face descrieri complete ale evenimentelor.

Să dau un exemplu:

30 aprilie 1942 - Mergem toată noaptea, iar către ora 4 dimineața, ajungem într-un sat ocupat în forță de germani. Cam pe aici Regimentul 10 artilerie a fost mitraliat de niște avioane. Noi, până acum suntem scutiți de aceste neplăceri, cu toate că unii dintre noi ar dori-o.

Am propus lui Doru PASCU, cel în a cărui posesie se află acest jurnal să scaneze caietele și să le publice în facsimil, căci m-a asigurat că acest lucru se potrivește cel mai bine, tăticul său, autorul Jurnalului, învățător fiind avea un scris foarte ordonat.

Publicarea acestui Jurnal reprezintă un pas deosebit de important de redare a unor pagini de istorie, exact așa cum au fost scrise ele, pe câmpul de luptă, de cei care au luptat cu arma în mână. Istoria poporul o face și iată că tot el o și scrie.

(30 mai 2018)