Se dă acum o luptă pe viață și pe moarte în legătură cu stadionul din Alexandria, cel care costă 12.000.000 de euro. Toată lumea discută că ar fi mai bine să se construiască sau să se realizeze:
- un spital;
- niște școli;
- locuințe;
- canalizare;
- străzi asfaltate;
- programe de medicamente.
Câte capete, atâtea idei. În final nu se va face nimic, pentru că această atitudine aiurea a dus ca acum în anul de grație 7525 de la facerea lumii să nu avem inaugurat:
- niciun kilometru de autostradă;
- niciun spital regional;
- nicio fabrică de stat;
- nicio magistrală de metrou;
- nicio linie rapidă de tren.
Dacă gândirea ar fi fost orientată pozitiv, adică să se construiască stadion în Alexandria, dar imediat sau simultan să înceapă construirea unui spital, a unor școli, a unui bazin de înot, a unui azil de bătrâni sau a unor locuințe sociale, cu siguranță lucrurile ar sta cu totul altfel. Dar pe ideia să moară și capra vecinului, cu siguranță că vom rămâne la stadiul de bordurizări, marcări pe asfalt și pavoazări sau pomi de Crăciun metalici, reutilizabili, reciclabili și hidoși. Stadionul din Alexandria trebuia privit doar ca exercițiu în vederea unor investiții de amploare, căci a porni acolo o lucrare complexă, cu siguranță ar depăși un ciclu electoral și s-ar întrerupe, ca toate lucrările neterminate din Ro. Sunt sigur că acolo în câmpie, lumea va rămâne săracă, fără vreo construcție notabilă, fără stadion, fără. Eu zic să se facă acel stadion ca premisă că se vor face și alte chestii, dar trebuie ănceput cu ceva, cu orice, dar să se înceapă, pur și simplu. M-am săturat de locurile unde nu se întâmplă nimic și despre care toți își dau cu părerea pe la colțuri sau prin closete când vorbesc la telefonul mobil cu voce tare. Apropo, Sevil Shhaideh, de ce n-ai venit, deși ai promis, la aniversarea a 50 de ani de existență a facultății pe care și tălică o terminași, bre?
(17 iunie 2017)
