Showing posts with label Ateneul Român. Show all posts
Showing posts with label Ateneul Român. Show all posts

Friday, September 1, 2023

Gloata de pe scena Ateneului Român

În după amiaza de azi 01 septembrie, pe TVR Cultural era ceva la Ateneul Român, ceva care cu mare greutate aș numi să fi fost concert. Era o gloatăă de instrumentiști pe scenă. O tanti cânta la vioară și un nene mai intervenea și el la violoncel și era așa de pătruns, încât nu am înțeles de ce a ajuns în acea stare, căci muzică nu era acolo și mai mult zgomote căci sala era neadecvată din cauză că scena era foarte, foarte neîncăpătoare, iar multitudinea de instrumentiști erau acolo claie peste grămadă. Lipsa de inspirație a organizatorilor a găcut să facă un transport agabaritic de instrumente și să se ajungă la acea stare de haos de nedescris.

Oricum, organizatorii nu și-au propus acte artistice, ci experimente, eșuate. Este foarte trist că lipsa unei idei directoare a dus spre o astfel de abordare, care mi-a adus aminte de spectacolele de la Cântarea României sau de la spectacolele acelea de duminica dedicate lui CEAUȘESCU, în care apăreau coruri de mii de persoane și soliști înghesuiți care să-și arate iubirea față de conducător, ajunsă la cote apocaliptice. Credeam că oamenii s-au debarasat de aceste proaste obiceiuri, dar văd că lucrurile au ciclicitatea lor și asta nu face decât s-mi arate că în fibra noastră stă prostul gust și însclinația spre manele și spre șușe, dacă și festivalul ENESCU a fost transformat într-o caricatură jalnică.



(01 septembrie 2023)

Thursday, August 31, 2023

Șușa cu 100 de violencele de la Ateneul Român

Azj 31 august 2023, pe TVR Cultural, un nene vorbea despre cum s-a făcut fii-su violoncelist și cât de mândru a fost el că acesta a concertat pe scena Ateneului. Tot azi, îănc efcât să văd ce mai e pe la televizor, am revenit pe TVR Cultural pe la 7:30 și am nimerit într-un concert unde erau închesuiți pe scena mititică a Ateneului Român vreo 100 de violonceliști, care interpretau ei acolo în stilul lor oarece bucăți muzicale. Era ca la bâlci, deși sonorizarea din sala Ateneului este excepțională, dar cele 100 de instrumente, orice s-ar zic e, depășesc cu mult capacitatea de a fi dispuse ca lumea acolo și orice ureche își dă seama că ceva nu este în regulă.
Nu vreau să zic nimic altceva decât că mi-am adus aminte despre un film american despre regelevalsului vienez, unde era o orchestră cu mii și mii de instrumentiști și  zeci de dirijori, căci numai americani sunt în stare de așa ceva. Apoi, la deschiderea unei olimpiade tot în America, s-a făcut o demonstrație de zeci și zeci de piane. Deci ideea megalomană de a înghesui pe scena Ateneului 100 de violoniști nu este nici nouă, nici originală. Am recunoscut o bucată din Carmina Burana, bucată în care acum mulți, foarte mulți ani, un candidat la președinția României a intrat să glăsuiască la Sala Polivalentă că-și lansa candidatura la apă, cum zicem noi filosofii latini, cu oareșce succes.


(31 august 2023)