Unui corifeu al informaticii

            A turbat

        Și s-a smintit,

        Că nu-i citat

        Și nici citit. 

(20 octombrie 2026)

30 + 30 + 30 + 10

Cine are nebunia de a se apuca să scrie o carte, va trăi calvarul abordărilor mioritice, în care editorul este fără bani, tipograful vrea bani, librarul nu are răbdare și toată povara cade pe umerii nefericitului de autor. 

Să zicem că un nene are o idee și se apucă el să scrie o carte. Merge cu cartea dactilografiată la un editor, iar editorul este un alt nene care are relații în tipografie și la librării, dar nu are bani. Autorul este cel care avansează banii. Se fac calculele și rezultă că toată afacerea face Ț lei, înțelegând prin aceasta că:

0,3 * Ț lei revin editorului, bani pe care acesta îi încasează de la început, 

0,3 * Ț lei revin tipografului, bani pe care acesta îi încasează de la început, 

0,3 * Ț lei revin librarului, bani pe care acesta îi încasează pe parcurs de cum se vinde cartea, 

0,1 * Ț lei revin autorului, bani ce se încasează pe măsură ce se vinde cartea.

Din tot ceea ce am scri eu aici rezultă clar că autorul este boul care trage și tot în el dai, vorba proverbului, căci toți își trag partea leului, el rămânând cu munca de creație și mai ales cu riscul de a nu-și recupera investiția, căci el ca autor rămâne doar cu gloria, vorba poetului Tudor ARGHEZI care nu lăsa drept moștenire decât un nume adunat pe-o carte.

În lumea civilizată, lucrurile stau cu totul altfel. Editorul are bani și el când tratează cu autorul de fapt face o investiție și riscurile sunt ale lui, dar și câștigurile sunt ale lui, iar autorul nu va fi un pauper în buzunarele căruia fluieră vântul, așa cum este pe Dâmbovița.



(29 septembrie 2023)

Dorințe nefaste

Mulți au dorințe nefaste.
O dorință nefastă este aceea de a avea cărți publicate, fără să aibă capacitatea de a scrie o carte.
O dorință nefastă este aceea de a avea articole publicate în reviste ISI, fără să aibă capacitatea de a scrie un articol și într-o revistă de mahala, cu atât mai puțin într-o revistă ISI.
O dorință nefastă este aceea de a avea titluri academice, fără să aibă capacitatea de a scrie o teza de PhD.
O dorință nefastă este aceea de a avea fi profesor universitar, fără a avea nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înseamnă a preda în fața unor studenți exigenți.
O dorință nefastă este aceea de a absolvi facultăți de la mari universități, deși calitățile intelectuale și cunoștințele de limbă engleză reprezintă bariere insurmontabile.
Numai așa se explică îmbâcsirea CV-urilor cu cu lucruri neadevărate, dar greu de verificat în vremurile când nu exista Internet, dar scoase la iveală ca falsuri într-o secundă acum când în online se găsesc tot felul de informații complete și mai ales, corecte, adică validate oficial.
Așa sunt demascați politicieni mincinoși care se împăunează cu titluri și cu realizări pe care doar în mintea lor le au, căci realitatea îi contrazice, mai ales că sunt foarte mulți cei care scormonesc lumea pentru a găsi marile adevăruri, despre fiecare aspect enunțat într-un CV de câte un nene agramat.

(05 decembrie 2021)

Fabrica de cărți

Acum câteva zeci de ani în urmă am cunoscut un individ care se lăuda că a scris atâtea cărți câte puse una peste alta dau un morman mai înalt decât el. Eu știind cum a scris tipul cărțile, adică plagiind, dar plagiatul nu ajunsese ca infracțiune pe Dâmbovița, nu aveam niciun respect față de el. 
Sunt persoane care sunt fabrici de cărți. Adică scriu și scriu și scriu. Dacă un om scrie o carte pe an este OK. Dacă scrie două cărți pe an, este OK. Cine scrie 5 cărți pe an, deja îmi ridică semne de întrebare. Era o lege care reducea pedeapsa pârnăiașilor care publicau lucrări științifice. Așa au apărut dret autori de cărți științifice unii dintre troglodiții națiunii care:
- au avut bani să-i plătească pe adevărații autori,
- au convins pe unii savanți corupți să spună că ceea ce fac ei este știință,
- au primit aprecieri asupra maculaturii mâzgălite,
- au publicat acele c-c-turi în câteva exemplare,
- au lus mizeriile la secret să nu le citească nimeni,
- au primit acele reduceri.
După ce ai ieșit din pușcărie, respectivii au dus aceeași viață de oameni de nimic, fără știință, fără publicații. Între timp legea s-a schimbat și o dată cu ea a scăzut și numărul fabricilor de cărți de pușcărie.
Există și situații în care un conducător de doctorat devine fabrică de cărți când  își pune sclavii la treabă, aceștia produc și respectivul publică volume științifice fără să aibă habar ce este scris în ele, obținând în acest fel titlul de fabrică de cărți. Adevărații autori nu scot o vorbuliță căci de respectivul conducător stă șansa lor de a susține teza de doctorat, căci conducătorul are pâinea și cuțitul.
Am văzut și situații în care persoane influente primesc cadou titlul de coautor pentru a se ușura accesul în edituri pentru debutanți. În acest fel, coautorul, om puternic, devine fabrică de cărți cu care se mândrește peste tot, deși nu a scris un rând, dar a făcut oficiul de deschizător de uși. 
Dacă aș vorbi de o fabrică de cărți științifice autentice și de mare valoare, această fabrică poartă numele de Nicolae IORGA, iar producția sa numără peste 1.000 de volume scrise în 49 de ani dacă fac ipoteza că el a scris prima carte la 20 de ani și a trăit până la vârsta de 69 de ani când a fost asasinat de legionari.

(03 decembrie 2021)

Învățăm cum se scrie o carte

Învățăm cum se scrie o carte, este o temă foarte dificilă, mai ales că acum în mediul digital oricine are această posibilitate de a scrie o carte. Niciodată nu trebuie să scriem o carte despre ceea ce nu știm la perfecție. Sunt autori care scriu doar să se afle în treabă, crezând că cineva este obligat să citească ceea ce scriu ei. În opinia mea, o carte se scrie numai și numai dacă cel ce vrea să facă așa ceva:

• s-a documentat temeinic citind vreo 20 de cărți, vreo 50 de articole, vreo 100 de comunicări în volumele unor conferințe, toate strict referitoare la domeniul ce dorește să fie abordat în carte;
• a lucrat vreo 3-5 ani în domeniu pe chestiuni de execuție, nu de management, ca să știe exact care sunt problemele din acel domeniu și mai ales cum se soluționează zi de zi acele probleme, concret și la obiect;
• a scris și publicat 5-10 articole în reviste de specialitate în sau  foarte înrudite cu domeniul;
• a participat la vreo 15020 de conferințe cu lucrări din domeniul în care vrea să scrie cartea și ceea ce a spus acolo a fost bine primit de auditoriu.

Altfel, cartea va fi doar o carte, ori autorul își dorește o carte:

- citită;

- interesantă;

- utilă;

- sistematică;

- referită.

Fără a proceda așa, ceea ce este scris și tipărit sau pus în mediul virtual, se constituie în maculatură, balast și nimic altceva. Este adevărat că din 10.000 de cărți publicate, doar 10 rămân în conștiința cititorului ca fiind valoroase. Cine vrea să facă una din cele 10 cărți, trebuie să trudească cu adevărat, fără a se baza pe zicerea: cărțile din cărți se face. Sunt prea sătul de pseudo-doctorii care ne-au invadat și pentru a fi cât mai sus, trebuie trudă, nădușală și exigență. Cărțile nu se scriu la kil, știința nu se face la hectar și calitatea nu se face mimând. Trebuie muncă, voință, exigență, onestitate și conștiința că pentru a face ceva măreț, trebuie dusă o luptă imensă a autorului cu el însuși. Numai astfel de învingători determină marile schimbări în istoria nației lor sau  a omenirii.

(02 mai 2017)