Showing posts with label TESLA. Show all posts
Showing posts with label TESLA. Show all posts

Friday, March 7, 2025

A sosit momentul mașinilor electrice?

Întotdeauna ne place să vorbim despre vechi și despre nou și mai ales, să spunem că vechiul este de domeniul trecutului, iar noul este de domeniul viitorului, că ceea ce este vechi nu mai este bun și trebuie înlocuit cu ceva nou, care este superior. 
În cazul revoluției industriale, echipamentele puse în mișcare prin forța aburului au fost înlocuite cu echipamente care au consumat combustibili fosili. La rândul lor aceste echipamente au fost înlocuite cu unele bazate pe motoare electrice, net superioare ca performanțe.
Și în cazul automobilelor s-a crezut că a sosit momentul înlocuirii motoarelor pe benzină și pe motorină pentru că:
- poluează,
- combustibilii fosili sunt pe cale de dispariție,
cu automobile electrice nepoluante, iar energia electrică  are surse regenerabile infinite. Calculele sunt însă nu atât de optimiste, dacă socotim acumulatorii existenți la ora actuală. oamenii s-au mulțumit cu prea puțin din moment ce au acceptat reîncărcarea după 500 - 600 Km când un plin de benzină sau de motorină permite parcurgerea a 700 - 900 Km. Este adevărat că automobilele electrice prezintă nenumărate avantaje, dar după mine, trecerea la producția de masă trebuia să se producă dacă și numai dacă după încărcarea acumulatorului, automobilul parcurgea o distanță de cel puțin 750 Km indiferent de natura traseului. trecerea prematură la producția de serie a slăbit presiunea pe cercetările din domeniul acumulatorilor și în loc să zicem ca în 2030 să apară acumulatorii care să permită parcursul a 800 Km, acești acumulatori vor apare după 2040, ceea ce arată că proverbul graba strică treaba e operațional.


(07 martie 2025)

Wednesday, January 22, 2025

Trilionarii lui Donald TRUMP

Pe 20 ianuarie 2025, în Rotonda Capitoliului, în spatele Melaniei TRUMP și a băieților lui Donald TRUMP se aflau Elon MUSK, Jeff BEZOS, Mark ZUCKERBERG, Tim COOK, Sam ALTMAN, Sundar PICHAI, unii dintre cei mai bogați oameni ai planetei, averile lor însumate depășind trilionul de dolari. 
Când spui Elon MUSK, spui TESLA și când spui TESLA vorbești despre simbolul mașinilor electrice.
Când spui Jeff BEZOS, spui AMAZON și când spui AMAZON spui simbolul comerțului electronic.
Când spui Mark ZUCKERBERG, spui FACEBOOK și cu FACEBOOK spui  rețelele de socializare.
Când spui Tim COOK, spui APPLE și când spui APPLE spui simbolul telefoanelor mobile de top.
Când spui Sam ALTMAN, spui OpenAI și când spui OpenAI spui Inteligența Artificială adevărată.
Când spui Sundar PICHAI, spui GOOGLE și cu asta spui totul despre tehnologia informației.
Noi românii avem niște proverbe:
- spune-mi cu cine te însoțești, ca să spun cine ești,
- ban la ban trage și păduche la păduche.
Pe 20 ianuarie 2025 am văzut demonstrația de forță a unui președinte care are alături pe trilionarii lumii pentru că statul are nevoie de ei și nun invers cum se întâmplă în spațiul mioritic.

(22 ianuarie 2025)

Thursday, December 21, 2023

Dezlegarea misterului energiei verzi

Lumea Occidentală și Lumea Nouă a pornit într-o frenezie să abordeze energia verde, nu neapărat că o mânca pe ea în c-r de poluare sau de încălzirea globală, ci pentru că generalizarea energiei verzi la cote de performanță de excepție ar pune pe marii producători de petrol pe butuci. De aceea, au fost puse carele înaintea boilor, adică a fost dezvoltată industria mașinilor electrice înainte ca bateriile să permită independență mai mare decât un rezervor de combustibil fosil, benzină sau motorină. S-a crezut că dezvoltându-se industria de automobile, că extinzând tot felul de facilități pentru cei ce folosesc mașinile electrice și panourile solare, se vor găsi soluții prin care bateriile vor permite autonomie cel puțin egală cu un rezervor de benzină sau de motorină. Eu știam că acum autonomia autoturismului electric este undeva la 600 Km, în timp ce la mașina mea pe motorină un plin mă duce 800 Km și nu am mari probleme cu realimentarea cu motorină care durează în medie 15 minute.
Optimismul meu a început să se deterioreze din moment ce autonomia autoturismelor electrice cam bate pasul pe loc. Cred că punere economiilor bazate pe exploatarea de  resurse fosile mai are de așteptat, că mașinile electrice nu reprezintă soluția de înlocuire, ci este doar o palidă soluție de avarie.


(21 decembrie 2023)

Friday, September 29, 2023

Cine otrăvește aerul din București?

Niște prezentatoare Tv matinale vorbeau despre aerul otrăvit din București și enumerau ca poluatori esențiali mijloacele de transport care funcționează cu combustibili fosili, adică mașinile pe motorină și pe benzină. Analiza mi s-a părut:
- incompletă,
- superficială,
- subiectivă,
- falsă,
- primitivă,
- empirică,
- aberantă.
este adevărat că vehiculele poluează. este adevărat că în București parcul auto este învechit. Este adevărat că preocupările pentru modernizarea parcului auto sunt ineficiente, iar lentoarea cu care se mișcă administrația orașului în a înlocui poluatorii cu mijloace de transport în comun electrice, este proverbială, dacă nu ridicole, interesată, păguboasă sau dirijată.
Dacă s-ar dori să se cunoască cu exactitate cum stă treaba cu poluarea aerului în București, ar trebui să fie analizată compoziția aerului oră de oră zi și noapte perioade lungi de timp și se va vedea că mijloacele de transport cu combustibili fosili au o pondere neînsemnată în poluare, ci poluarea este dată de cu totul alte surse, mai ales cele care ard deșeuri noaptea, căci deșeurile vin în țară din tot feluri de locuri, iar unii câștigă sume importante importând gunoaie care sunt arse noaptea pe lângă capitală. Lumea închide ochii și așa cum avem corupție fără corupți, avem poluare fără poluatori, iar poluatorul de serviciu este transportul pe benzină sau pe motorină, că dă bine la imagine. Nu se caută unde trebuie, căci interesele sunt imense și a zgândări mușuroiul este ultimul lucru de care să se preocupe cei care ocrotesc pe cei ce fac afaceri cu gunoaiele aduse din străinătate, pe post de materiale reciclabile, dar care sunt arse aici.

(29 septembrie 2023)

Sunday, October 2, 2022

Criza energetică e delanșată de altcineva

Cine crede că criza energetică este o criză reală, obiectivă, să meargă la culcare. De anul trecut omenirea nu a crescut vertiginos consumul de curent electric și consumul de gaze încât să se afle azi în impas atât de profund încât să se intre în criza de energie electrică și în criza de gaze. Nici războiul din Ucraina nu este cauza declanșării crizei energetice.
Trebuie să observăm că la începutul crizei energetice au apărut și ceva probleme la pompele stațiilor de benzină și de motorină, dar problemele s-au rezolvat destul de repede. Aici există explicația. Numărul de mijloace de transport pe bază de combustibili fosili nu a crescut într-o așa manieră încât să apară o disproporție colosală între cerere și ofertă. Ceva-ceva este și aici, dar raportul cerere-ofertă a fost cel care a reglementat rapid situația. Se vede cu ochiul liber că și cei din zona petrolului, pe tot lanțul, au căutat să profite de criza energetică și au făcut și ei câte ceva, adică au crescut prețul benzinei și motorinei.
Trebuie mers mult mai în profunzime. În opinia mea, criza curentului electric și a gazului trebuie căutată în industria mijloacelor de transport cu combustibili fosili. Omenirea nu este pregătită ca prin anu 2050 să peste 80% mijloace de transport bazate pe baterii electrice sau pe hidrogen lichefiat. Dacă s-ar întâmpla ca numărul vehiculelor pe motorină și pe benzină să se reducă cu 80%, să ne imaginăm că:
- extracția de petrol va scădea dramatic,
- industria care prelucrează petrolul pentru a obține motorină și benzină s-a reduce cu 70% sau 80%,
- fabricile producătoare de mijloace de transport pe benzină și motorină trebuie să se restructureze,
- dispar 80% dintre stațiile de alimentare cu benzină și motorină,
- dispar 80% din elementele care asigură transportul combustibililor din rafinării spre pompe,
- se reduce numărul posturilor de peste tot unde este vorba de benzină și motorină cu 80%.
Toate acestea sunt elemente suficiente care să declanșeze o reacție de rezistență a tot ceea ce este industrie auto bazată pe benzină și motorină, dar și a ramurilor conexe. este inerția în fața a tot ceea ce există nou, care schimbă radical viața oamenilor și produce un salt calitativ violent și aici mă refer la mașinile pe curent electric, mașini care vin cu consumuri mici, cu cheltuieli insignifiante de întreținere, cu o altă infrastructură și cu alte randamente, iar despre lipsa poluării nici nu mai trebuie să vorbesc.
În concluzie, în opinia mea, criza curentului electric este declanșată de industria mijloacelor de transport pe combustibili fosili și de producătorii de petrol, care și-au dat mâna că-și văd amenințată supremația în ceea ce privește profiturile și chiar existența. Explicația este una singură: automobilul electric cu avântul pe care l-a luat, a provocat mari îngrijorări chiar dacă ponderea sa este încă sub 15%, deși marii producători de mijloace de transport clasice caută să se adapteze, nu trebuie uitați cei care extrag pewtrol, îl prelucrează și îl aduc la stațiile de benzină și nici cei din rețelele de alimentație și transport nu trebuie uitați. Toți aceștia sunt sursa crizei curentului electric, mijloc sigur de autoprotecție pentru ei.



(03 octombrie 2022)

Friday, June 10, 2022

Geniile născute în zodia RAC

 Zodia RAC. 22 iunie  - 21 iulie


Hermann Minkowski  este născut la data de  22 iunie 1864

Alan Mathison Turing   este născut la data de 23 Iunie 1912

Antoni Placid Gaudí i Cornet  este născut la data de  25 iunie 1852

George Orwel   este născut la data de 25 Iunie 1903

Richmond Harold Shreve  este născut la data de Iunie 25, 1877

Pierre Michaux  este născut la data de Iunie 25, 1813

Nikola Tesla  este născut la data de  28 iunie 1856

Henri Léon Lebesgue   este născut la data de  28 iunie 1875

Peter Paul Rubens  este născut la data de  28 iunie 1577

Gottfried Wilhelm von Leibniz  este născut la data de 1 Iulie 1646

Franz Kafka  este născut la data de 3 Iulie 1883

Marc Chagall  este născut la data de  7 iulie 1887

Vladimir Vladimirovich Maiakovsky  este născut la data de 7 Iulie] 1893

Joseph Marie Charles Jacquard  este născut la data de 7 Iulie 1752

Camille Pissarro  este născut la data de  10 iulie 1830

Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust  este născut la data de 10 Iulie 1871

Aleksandr Mikhaylovich Prokhorov,  este născut la data de 11 Iulie, 1916

Theodore Harold Maiman,  este născut la data de 11 Iulie, 1927

Traian Lalescu  este născut la data de  12 iulie 1882

Richard Buckminster Fuller  este născut la data de  12 iulie 1895

Amedeo Modigliani  este născut la data de  12 iulie 1884

Gustav Klimt  este născut la data de  14 iulie 1862

Rembrandt Harmenszoon van Rijn  este născut la data de 15 Iulie 1606

Gordon Gould  este născut la data de Iulie 17, 1920

Edgar Germain Hilaire Degas  este născut la data de  19 iulie 1834

Francesco Petrarca  este născut la data de 20 Iulie 1304

Ernest Miller Hemingway  este născut la data de Iulie 21, 1899


(10 iunie 2022)

Tuesday, October 26, 2021

Planeta și hoțiile

 Aud de la un timp cuvântul planetă. A început să-i doară-n c-r pe unii de planetă. Pe la hoteluri se justifică neînlocuirea prosoapelor prin grija față de planetă, cică detergenții ar face și ar drege. Aș fi crezut dacă se reflecta acest lucru în costuri la client. Cum costurile au rămas aceleași, prețurile la client nu s-au modificat, chestia cu grija de planetă este doar un pretext pentru o nouă hoție.

Există o reclamă la un magazin care face apel la grija față de planetă, dar după câteva fraze vine cu o serie de propuneri care arată cum ei vor să-și vândă gunoaiele pe bani buni.

Acum e în mare vogă mașinile electrice. Este adevărat că au avantaje, dar având autonomie mică, neexistând stații de reîncărcare și faptul că electricitatea nu este verde, ce dai pe mere, pierzi la pere, cum înțelept zice poporul nostru. Deocamdată nu a apărut problema acumulatorilor care trebuie înlocuiți. Omenirea nu are soluție la anvelopele vechi, în chestia cu reciclarea și deja sunt munți de anvelope uzate și omenirea nu are habar după 100 de ani de automobil performant ce să facă cu ele. Să vedem pe unde va scoate omenirea cămașa când se va trezi cu munți de acumulatori, care sunt mai nocivi decât inocentele anvelope paradite.

În concluzie, a invoca planeta fără o strategie clară, neorientată pe profit, ci chiar pe bunăstarea omenirii, unde businessul este undeva planul al V-lea, este o eroare, exact așa cum lupta împotriva emisiilor de carbon este o himeră după care omenirea aleargă bezmetică, fără a avea niciun efect.

În clipa de față doar trotinetele electrice sunt abordarea realistă!


(26 octombrie 2021)

Friday, November 22, 2019

Ratangii de la TESLA


Am asistat la lansarea de către TESLA ,  a un ceva foarte modern la sub 40.000 USD. După ce s-a venit cu lumini, cu fum și a apărut arătarea , s-a început prezentarea virtuților legate de:
- rezistența la loviri cu corpora dure, să zicem un baros, a caroseriei,
- rezistența geamurilor cu o mostră de geam din metal transparent,
- capacitatea de a transporta persoane, viteza și autonomia.
După ce am rămas cu gura căscată la testul cu bila aruncată de la diferite înălțimi pe sticla din metal transparent, a venit un nene și a aruncat cu bilă în geamurile mașinii , care geamuri s-au făcut praf sub privirile derutate ale prezentatorului dar și ale mele, să zicem. Se întâmplă și la case mari , când nu se fac teste la coate componentele și se merge la sigur, deși procedurale arată că mimic nu merge și așa ca pe Dâmbovița . Impresia lasată a fost neplăcută , caci creedeam după ce am vizirat fabrica TESLA că totul este perfect acolo, că acolo se lucrează ca la carte și nimic nasol nu are cum să se întâmple , căci totul este sub control, mergând pas cu pas după proceduri, fiecare pas fiind bifat ca executat cu succes.

(22 noiembrie 2019)