43 deși 33

43 nu este numai un număr prim, ci este numărul de propuneri de candidați pe listele partidelor care participă la alegerile din 9 iunie 2024 pentru Parlamentul European. la Biroul Electoral Central se află listele cu cei 43 de candidați ai fiecărui partid.
Regulile sunt clare. dacă un partid obține 5% primește 2 locuri de europarlamentar. Dacă o alianță primește 8% din voturi, primește 3 locuri de europarlamentar. Un in dependent dacă obține mai mult de 3,2% din voturi, primește un loc.

România are dreptul la 33 de locuri în Parlamentul European. Nu am să înțeleg niciodată de ce trebuie listele să conțină 43 de candidați, deci mai mult cu 10 decât numărul maxim de locuri la care are dreptul țara noastră. Tot pe această linie se mai înscrie și ideea partidelor care în sondaje nu dețin peste 60% din intenția de vot, de a avea același număr prim, 43 de candidați.

Nu mă miră absolut nimic, din moment ce în spațiul mioritic sunt votați și candidații pentru care se organizează privegi sau merg la vot și persoanele decedate în urmă cu dou sau cinci saqu chiar zece ani.

O abordare mai realistă ne-ar scoate din marasmul situațiilor imposibile, dar mai e mult până departe, căci atât timp cât în constituție nu apare cuvântul onoare, ca element ce trebuie să ne caracterizeze, nu ai ce să ceri celor fără de onoare sau cu onoarea pierdută undeva în spațiu.


(08 iunie 2024)

Mirajul comunismului și împachetarea ignoranților

Prin 1997 am avut ocazia să stau de vorbă cu câțiva tineri care defilau într-o capitală din UE având pe piept la reverul sacoului cocardă cu Marx-Engels-Lenin-Stalin. Mi-au vorbit în termeni extrem de duri cât de rea era societatea în care trăiau ei, societate în care:
- magazinele gemeau de tot felul de produse,
- străzile erau aglomerate de mașini,
- oamenii aveau posibilitatea de a demonstra liber,

- democrația se manifesta transparent, nu formal,
- existau mai multe partide,
- la alegeri existau candidat de la mai multe partide,
- artiști de toate felurile cântau pe stadioane,
- nu exista cenzură și nici deținuți politici.
Tinerii aveau o imagine idilică despre comunism, unde oamenii sunt cu toții egali, unde comuniștii luptă pentru a apăra drepturile clasei muncitoare. Eu le-am explicat că țara de unde veneam eu era țara care înainte de 1989 avea magazine cu galantarele goare, iarna făceam frigul, ni se întrerupea curentul electric, dar eram egali, mergeam la defilările de 1 Mai și de 23 August, avem un partid puternic și cei care erau comuniști se mândreau cu această calitate și ziceau ei că luptă să creeze omul nou. Marx, Engels și Lenin au creat teorii frumoase, dar de la teorie la practică drumul a fost lung și s-au întâmplat lucruri care au transformat pe Făt-Frumos într-un monstru, iar lumea care nu a trăit în comunism nu a înțeles nimic din moment ce nu și-a pus problema debarasării de comunism în 1989 a unor țări precum Ungaria, Bulgaria, Polonia, România, Cehoslovacia, căci de bine nu face nimeni revoluții. Nu mi-am răcit gura să le explic acelor tineri nimic, dar le-am spus că dacă din 1.000 de oameni comuniști cu vechi ștate, care plecau în țările capitaliste, se mai întorceau 950, înseamnă că în țările lor de origine ceva nu era în regulă și dacă din 1000 de cetățeni din țările capitaliste care veneau în țările comuniste, toți se întorceau acasă, acest lucru dovedește că în țările lor de origine era un pic mai bine, nu mult, dar picul acela făcea diferența.

(19 decembrie 2023)

Studenții, politica și partidele

Studenții au reprezentat elementul de avangardă al societății prin trăsăturile pe care ei le au. Sunt o masă omogenă ca vârstă. Au un nivel de inteligență cu mult peste medie. Prin apartenența la categoriea socio-profesională a studenților au un grad de independență cu mult mai matre decât copiii care depind de părinți și decât adulții care au familie, multe responsabilități care îi fac să fie cu mult mai prudenți. Studenții sunt cei care importă cele mai noi tendințe din societate, căci tinerețea lor le permite să asimileze ceea ce înțeleg cu mult mai repede decât orice altă categorie de oameni din societate. Tinerii au venit cu ideile revoluționare de la 1848. Corneliu Zelea CODREANU era un tânăr care avea idei absolut diferite de cele ale politicienilor maturi ai vremii. În anul 1989 în decembrie s-a spus că Revoluția Română este Revoluția tinerilor și dovadă stă faptul că dintre cei 1.116 martiri ai Revoluției, foarte mulți erau tineri.
Studenții prin solicitările lor sunt de stânga.
Studenții vor burse de la stat.

Studenții vor cămine gratis sau cu chirii foarte mici.

Studenții vor gratuități pe mijloacele de transport.

Studenții învățământ gratuit.

Studenții vor masă la cantină fie gratis, fie la prețuri mici.

Studenții în teorie se orientează către platformele partidelor de dreapta, care proclamă niște drepturi și libertăți extrem de tentante, iar liderii acestor partide sunt oameni cu carismă, mai ales prin faptul că în România alegerile au dat câștig de cauză partidelor de stânga sau de centru stânga, datorită numărului mare de votanți proveniți din oamenii care au trăit în comunism și dintre care unii mai trăiesc elemente de nostalgie față de locuri de muncă, de case primite de la stat, uitând marile lipsuri pe care ei le-au îndurat.

Studenții se orientează spre partidele de dreapta, care au idei novatoare și care într-un ambalaj atrăgător introduc elemente progresiste, tentante, față de care studenții în special și tinerii în general, sunt extrem de receptivi. Să nu uităm că liderul studenților a avut un rol foarte important în fenomenul Piața Universității și apariția sa în cămașa aceea albă în fruntea demonstranților a lăsat o impresie excepțională. Să nu uităm că minerii i-au maltratat pe studenți în primul rând în iunie 1990 și raidul minerilor în clădirea Universității București, arată că pângărirea unui monument de cultură și de cult, nu cunoaște limite în condițiile manipulării eficiente, iar la Universitate nu erau nici strungari, nici tractoriști, ci studenți. Când studenții se mobilizează, ei sunt purtătorii de mesaje ale unor partide de dreapta, reușesc să impună președinți, să încline balanța în favoarea acelor partide care drept mulțumire față de studenți le taie multe dintre gratuitățile pe care guvernele de stânga li le-au acordat, ceea ce mă duce cu gândul la zicerea că facerea de bine este f-tere de mamă, se aplică fără drept de apel de cei urcați pe val de către studenți.


(15 octombrie 2023)  

Erorile din sondajele de opinie comandate

Există o teorie matematică a sondajelor în care ipotezele de lucru sunt extrem de importante. Se știe că un sondaj, oricare ar fi el necesită:
- o structură de chestionar,
- personal care face înregistrările,
- respondenți selectați aleator,
- specialiști care fac prelucrări,
- specialiști care interpretează rezultatele,

- pe cineva care plătește efectuarea sondajului,

- un beneficiar al sondajului.

Se știe despre sondaje că unele au oferit rezultate care s-au verificat în practică, dar au existat și sondaje care au dat erori de-a dreptul grosolane, ceea ce a dezamăgit pe toată lumea, dar în opinia mea, nu trebuia să dezamăgească pe nimeni, pentru că nicio prognoză nu este perfectă, pentru că simplifică realitatea, din moment ce folosește eșantionul despre care se zice că ar fi reprezentativ, fără să se demonstreze că așa stau lucrurile. Dacă beneficiarul sondajului este și cel care plătește efectuarea sondajului, lucrurile se schimbă radical, căci operează ideea că omului, adică beneficiarului, i se oferă exact ceea ce dorește să audă. De aceea, ipotezele de lucru sunt proiectate pe acest calapod, ca după tot felul de prelucrări, să se obțină ceea ce vrea investitorul, lucru posibil din start dacă respondenții nu prea mai sunt aleși chiar așa de aleatoriu precum ne-am imagina.

Sondajele clasice se bazează pe o serie de formule pentru stabilirea dimensiunii eșantionului, în funcție de marja de eroare. Cu cât dorim ca marja de eroare să fie mai mică, cu atât eșantionul trebuie să fie mai mare și costurile de culegere a datelor cresc, costul sondajului devenind costisitor.

Acum există Big Data Science, care împreună cu Artificial Inteligence, extrage din rețelele de socializare informații referitoare la milioane de persoane, le prelucrează și folosind vocabulare, imagini, stabilește profile de utilizatori, după care, folosind date de la alegerile anterioare, se obțin informații despre comportamentul real al deținătorilor de conturi și nu mai este nevoie să se facă nici eșantionare și nici completare de formulare, ci se trece direct la efectuarea de calcule, rezultând cu mare exactitate ceea ce un sondaj clasic ar fi dat cu marja de eroare destul de mare, să zicem 3%. Aceste sondaje nu convin, căci ele dau o imagine reală. Dacă cineva ar fi dispus să lucreze, cu siguranță ar fi utile, dar nimeni nu este dispus să muncească pentru a-și ameliora imaginea, căci necesită efort și timp, dar mai ales o strategie.

Erorile din sondajele comandate sunt erori programate de echipa care realizează sondajul, prin alegerea eșantionului. Metoda nu se schimbă, căci teoria sondajelor este una singură și nu există mod de eluf=dare a pașilor de parcurs impuși de aceasta.

Eșantionul este cel care dă totul. Cei care proiectează sondajul știu acest lucru. Una este să stai la gura metroului la ora 5 dimineața cu formularul de sondaj să ceri răspunsuri, căci la acea oră o anumită categorie de oameni răspund și cu totul altele vor fi răspunsurile dacă se discută cu persoane aflate într-un club de fițe, undeva între orele 23,00 - 02,00. Cei care proiectează un sondaj, au deja informații asupra modului în care se constituie eșantionul, chiar dacă ei spun că este aleatoriu, căci dacă iei din 10 în 10 femeile care fac piața în intervalul 8,00 - 10,00 se știe ce răspunsuri se primesc și cu totul altele vor fi răspunsurile tot în piață dacă răspunsurile sunt luate între orele 17,00 - 19,00. Erorile din sondajele de opinie comandate nu sunt erori de metodă, ci erori de eșantion și cei care realizează sondajele sunt conștienți de acest aspect, îl stăpânesc și îl controlează eficient, căci fac ceea ce orice negustor face, își laudă marfa, o lustruiește, după care o ambalează frumos, pentru a arăta cât mai bine.


(23 iulie 2023)

Masa critică

Am văzut la o înmormântare un fiu care-și jelea tatăl mort și se dădea cu capul de marginea sicriului spunându-și toate păsurile și regretând amarnic tot ce făcuse. Și făcuse acel fiu, care era un bărbat de vreo treizeci de ani, cât un munte, care nu muncise la viața lui nicio oră. Defunctului îi plesnise inima tocmai când s-a dus să-și vadă fiul încătușat pentru o încăierare într-un club, fiu care era beat clei și bătut, dar și el bătuse la rându-i. Degeaba regreta malacul, căci mortul de la groapă nu se mai întoarce.

Pe listele de alegători au fost înscriși 18.881.604 persoane. Dacă în 11 decembrie 2016 se prezentau la vot în jur de  17.500.000 și cel puțin 17.000.000 de buletine erau anulate, cu siguranță că avea loc acea restartare de cate vorbește prezidentul IOHANNIS, căci reformarea clasei politice din interior este numai o iluzie, gustul ciolanului și atracția spre câștiguri pentru muncă de noncalitate sunt la niveluri nemaiîntâlnite ca să se producă vreo restartare în partide.

Acum mai există șansa unei restartări, dar aceasta presupune atingerea unei mase critice, cu peste 17.000.000 de cetățeni onești, pașinici și tăcuți în stradă, fără ca politicieni să încerce să confiște puritatea mesajelor lor. Clasa politică se va autodizolva de la sine, se va trece la crearea de noi lideri, de obținerea de noi mesaje și numai în acest fel se va produce restartarea de jos în sus, căci nimeni niciodată nu va mai îndrăzni să facă altceva în afara cinstei, onoarei și mândriei de a aparține acestui popor măreț care este poporul român, unicul popor român, biruitor în istorie prin vitejia și atitudinea lui curajoasă, rațională și orientată spre progresul real al nostru al tuturor.

(03 februarie 2017)

Unificarea dreptei românești

Am ezitat un timp dacă să intitulez acest articol Unificarea dreptei românești sau Reunificarea dreptein Românești, pentru ca în anul 2017 fiind, normal ar trebui sa fi fost atât de multe framântari pe scena politica de la noi, încât mariajele și divorțurile pe partea dreptei sa determine nu o unificare, ci o reunificare. și totuși, dreapta româneasca n-a fost niciodata unita, cu o singura excepție daca ma gândesc la Alianța DA și la Convenția Democratica. Acolo nu a fost chiar o unificare a dreptei, ci așezarea partidelor de dreapta sub o palarie unica, din dorința expresa de a guverna. Pentru a vorbi despre dreapta, trebuie facuta mai întâi o analiza a ceea ce înseamna dreapta și numai dupa aceea trebuie vazut de ce nu exista unitate în rândul partidelor de dreapta. Numai în final este posibila identificarea modalităților prin care sa se realizeze unirea dreptei sub un singur stindard. Va fi foarte greu, numai ca statul într-o opoziție paguboasa îi va determina pe lideri sa faca repoziționari semnificative care într-un final, ca sa nu zic, într-un târziu sa-i aduca la putere, chiar daca exista niște costuri imense în plan ideologic și mai ales în planul orgoliilor nemasurate, combinate de frustrari dintre cele mai ciudate, diverse și artificiale. Pe partea stânga a eșicherului politic este de departe cel mai important Partidul Social Democrat - PSD, urmat de o serie de partidulețe despre care mai nimeni nu știe nimic, deși au fost înființate când erau impuse de legea partidelor niște restricții extrem de dure. Nu-mi propun sa scriu despre ele, caci nu despre unificarea stângii îmi propun sa scriu acum. Pe partea dreapta a eșicherului politic sunt urmatoarele enitați:

- Partidul Național Liberal - PNL;

- Uniunea Salvați România - USR;

- Partidul Mișcarea populara - PMP;

- ALDE;

-  Partidul M10 al Monicăi Macovei;

Între partidele de dreapta, ca și între partidele de stânga nu exista acele deosebiri care sa determine un caracter ireconciliabil între ele. Toate partidele, indiferent de orientare, în programele lor conțin orientari, direcții, obiective care vizeaza:

- prosperitatea poporului;

- creșterea de pensii și salarii;

- creșterea economica;

- creșterea bunastarii poporului;

- reducerea de taxe și impozite;

- realizarea unui sistem de sanatate performant;

- dezvoltarea sistemului educațional;

- efectuarea de reforme sociale;

- dezvoltarea clasei de mijloc;

- lupta pentru independența, suveranitatea și integritatea statului;

- asigurarea securitații naționale;

- respectarea Constituției.

Apar unele deosebiri, dar spuse cu mare grija în așa fel încât electoratul sa nu fugă de doctrinele acelor partide, pentru că venirea la putere se face doar prin:

- lovitura de stat;

- demonstrații masive de strada;

- vot democratic.

Cum ultima varianta este aceea care da legitimitate oricarui partid, programele, statutul și întreaga activitate de partid trebuie sa genereze astfel de abordari încât votanții sa se regaseasca în idealurile definite de partide. Orice alta abordare este eronata și va duce la situații care nu se arata a fi cele mai favorabile pentru partidele care nu vad realitatea și nu se identifica masiv cu cerințele celor de la care așteapta votul. La ora actuala, o radiografie a dreptei românești arata lipsa:

- unei parsonalitați care sa joace rolul de lider așa cum a fost marele Corneliu COPOSU între 1990 și 1995;

- dorinței de unitate, convingerea fiecarui partid fiind ca lupta politica solitara este soluția;

- contactelor dintre șefii de partide în vederea armonizarii luarii de poziție în probleme cruciale;

- capacitații de evaluare a cerinței perioadei istorice traversate, pentru a dezvolta pași spre unitate;

- comunicarii directe între lideri la diferite niveluri pentru a identifica elementele de apropiere;

- accentuarea excesiva a diferențelor doctrinare, deși ponderea acestora este nesemnificativa;

- ideii de reluare la nesfârșit a unor episoade neplacute dintr-un trecut îndepartat;

- talentului de a identifica elementele care unesc partidele de dreapta și nu accentuarea punctelor care le despart;

- analizelor obiective, cautând tot timpul vinovați de serviciu;

- actiunilor de tip constructiv care sa dea posibilitatea ascensiunii spre putere;

- alternativelor la acceptarea  decapitarii ca singura modalitate de asigurare a ascensiunii;

- stabilirii de responsabilitați și de asumare a eșecurilor pe persoana fizica.

Pornind de la realitațile indibitabile cu exemplificari ce nu mai au nevoie de explicații și aici ma refer la ceea ce a pățit dreapta la alegerile din iunie 2016 în Capitala și, respectiv, ce a pățit PNL și PMP la alegerile din 11 decembrie 2016, consider ca de acum din ianuarie trebuie pornit la acțiuni ce sa vizeze realizarea unificarii dreptei, concretizate prin:

- acceptarea unui dialog între partide în ceea ce privește activitatea parlamentara și cea din consiliile locale;

- evitarea atacurilor de orice fel ale unora de pe dreapta, la adresa altora, tot de pe dreapta;

- eliminarea confrunatrilor de orice fel pe teme ale trecutului apropiat în a cauta vinovații;

- efectuarea de propuneri legislative concrete care sa fie în concordanța cu cerințele populației;

- dezvoltarea colaborarilor la baza și treptat-treptat către vârful partidelor;

- stabilirea punctelor care unesc partidele de dreapta și construirea de strategii bazate pe ele;

- începerea unei construcții care sa fie percepută de electorat ca vocea pozitivă a dreptei;

- reducerea argumentației de tip Gica-contra, înlocuind-o prin propuneri constructive de nerefuzat;

- limpezirea urgenta a apelor din fiecare partid, încât sa se finalizeze reproșurile și reorganizarile.

Acum în anul 2017 este prematur ca o persoana sa devina liderul unificator al dreptei, pentru ca:

- nu exista o astfel de personalitate;

- nu este definit profilul liderului;

- ideia unui lider providențial este nerealista;

- etapele viitoare cer o alta tipologie de lider, anume, un lider al succeselor concrete;

- discursurile au prin nivelul de inadecvare samânța dezbinării, nu a unificarii;

- nivelul de convergența dintre partidele dreptei este foarte redus;

- lipsește calul alb pe care să vină călare acest lider;

- stafurile partidelor nu sunt pregatite în a accepta pe altcineva din afara lor ca lider;

- condițiile nu sunt coapte, dar în anul 2018 aceste condiții vor fi răscoapte, adică procesul de unificare va fi deja răscoapte;

- fiecare partid se crede cel mai important, fie ca este foarte mare ca pondere, fie ca fara el nu este posibila alcatuirea unei majoritați;

- înca se crede ca prin reșapare o persoana care și-a dovedit limitele, se transformă în lider, lucru imposibil.

Unificarea dreptei trebuie sa parcurga urmatoarele etape:

- efectuarea clarificarilor în interiorul fiecarui partid

- identificarea punctelor comune

- stabilirea ca unic obiectiv câștigarea puterii

- dezvoltarea de activitați politice comune

- conturarea unui grup de potențiali lideri

- definirea unei strategii a dreptei unificate

- alegerea liderului de necontestat

- efectuarea formalitaților legale

- derularea pașilor pe baza strategiei

- participarea la alegeri ca o dreapta unitară

- fixarea în conștiința cetațenilor a faptului ca dreapta este unitară, are o singura voce.

Orice alta abordare va face ca partidele dreptei sa fie asemenea unor instrumentiști formidabili, reuniți pe scaunele unei orchestre, dar care fără dirijor, cânta perfect fiecare în legea lui, dar publicul îi percepe ca pe un bâzâit strident, asemeni fiecarui început de concert în care instrumentuștii își acordeaza instrumentele pentru câteva secunde însa.

Daca mai apare și un dirijor nepriceput, oricât de buni sunt membrii orchestrei, ceea ce va rezulta prin parcurgerea partiturii de către orchestră, va fi un dezastru total, iar concertul nu se reia, cum nu se reiau alegerile, pentru ca un partid sau altul de pe dreapta echișerului politic s-a visat Fat-Frumos, deși banalul din el era atât de dominant încât rezultatul îl face sa nu-și revina din șoc.

Ce nu mai este dezastruos?

Sistemul de sănătate este dezasgtruos.

Sistemul educațional este dezasgtruos.

Sistemul administrației este dezasgtruos.

Sistemul de transport în comun este dezasgtruos.

Sistemul de asigurări este dezasgtruos.

Televiziunea națională funcționează dezastruos.

Sistemul de protecție a mediului este dezasgtruos.

Parlamentul funcționează dezastuos.

Calitatea alimentelor din marketuri este dezastuoasă.

Calitatea apei potabile este dezastruoasă.

Ce se întâmplă cu pădurile este un dezastru.

Vânzarea pământurilor la străini este un dezastru.

Calitatea vieții în penitenciare este un dezastru.

Necheltuirea banilor europeni este un dezastru.

Nivelul la care a ajuns corupția este un dezastru. 

Nivelul nerecuperării prejudițiilor este dezastruos.

Se observă că spre orice ne îndreptăm atenția nu există un oarece oricât de mic să nu fie generator al unui dezastru sau să nu fie chiar el un dezastru în sine. Este foarte greu de găsit ceva care să nu fie bântuit de dezastre, unde un corp de control sau o componentă a justiției să nu găsească grave nereguli și să genereze tragerea obloanelor.

Lenin, a scris prin 1902 lucrarea Ce-i de făcut?  Tot el a mai scris o carte Un pas înainte, doi paşi înapoi prin 1904. Să fie așa de actual Volodia pentru noi, după cum avansăm?

(07 decembrie 2016)

Organizatorii de mitinguri

Organizatorii de mitinguri sunt asemeni ceasornicarilor. Trebuie să facă lucruri perfecte. Există un management al mitingurilor. Ei:

- stabilesc programul;

- definesc poziționarea grupurilor;

- construies planul mitingului;

- fac un desfășurător;

- pun schemele cu  personajele de  pe podium;

- construiesc un desfășurător;

- dau dimensiune discursurilor;

- stablesc ordinea vorbitorilor;

- planifică scandările;

- definește materialele de propagandă;

- aduce și stochează materialele;

- face schițele de afluire și de defluire;

- construiesc grupurile de supraveghere a ordinii;

- fac repetiții cu militanții;

- aduc și oameni care mobilizează pe militanți;

- primesc personalitățile;

- lasă să se deruleze mitingul;

- urmăresc derularea după plan;

- primesc bani și plătesc;

- asigură dinamica mitingului;

- mobilizează și însuflețesc.

Este esențial să fie angajat un foarte bun organizator de mitinguri. Dacă acesta este bun e una, dacă este foarte bun, este altceva, iar dacă este genial se vede de la un kilometru. Mitingul organizat de un genial este perfect, are noutăți, nu se uită niciodată și aduce beneficii politicianului pentru care se organizează. Un miting foarte bine organizar este fără cusur. Nu se strică instalația de sonorizare, luminile sunt exact cum trebuie, nu apar pauze jenante, nu se aud zgomote de fond, microfoanele sunt închise cînd trebuie să nu se audă bazaconii care distrug cariere.
La un miting televizat se văd numai cadrele care trebuie văzute și nu se dă voie să se înregistreze chestiuni de culise care devin can-canuri pentru televiziuni de scandal.

Cu cât dimensiunea mitingului este mai mare, cu atât rolul managerului general al evenimentuli este mai mare și neglijarea unui astfel de personaj este calea sigură de a distruge obiectivul inițial. Să ne imaginăm dispunerea scenei în așa fel încât nu se vede nimic, Fără a exista ecrane gigantice, deja mesajele se pierd. Mitingul trebuie să aibă un ritm. El trebuie să fie crescendo și apoteoza trebuie atinsă către final când personajul cheie ia cuvântul. Acesta trebuie să aibă o retorică electrizantă. Organizatorul de miting este cel care îi aduce un maestru de ceremonii care să-l instruiască să aibă vocea potrivită, dicția, tonalitatea perfectă, iar gesturile să fie astfel încât să sublinieze ceea ce se spune. Hitler avea prezențe perfecte la mitinguri. Avea vocea în concordanță cu gesturile. El electriza masele. Acum după 80 de ani, mulți oratori încă mai repetă în oglindă în secret gestica și urletele dictatorului, crezând că masele vor rămâne cu gurile căscate la ei.

Am văzut  mitinguri organizate de diverși meseriași și am identificat erori, discontinuități, dar și mitinguri bine construite. Am sesizat că la unele mitinguri s-au produs surprize care nu au fost bine gestionate. Să nu uităm bâlbâiala unui candidat la președinție în 2009. Să nu uităm nici episodul de la mitingul în care un mare poet era amenințat cu datul afară dintr-un oraș. 

Am văzut mitinguri în care spațiul alocat era prea mare și participanții prea rari.

Deci, în concluzie, organizarea de mitinguri este și un proiect cu management special, dar și o artă.

(29 noiembrie 2016)

Comunicatorii partidelor

Cu ceva timp în urmă am analizat activitatea comunicatorilor proveniți de la partide și mă refeream la cei ce apar la televizoare și caută să abordeze probleme, să dea răspunsuri, să se afleîn treabă sau să se audă vorbind. Voi face un rezumat:

• PSD are comunicatori cam liniari, uneori zgomotoși care punctează, dar ceva mai liniar, fără a ieși în evidență în mod deosebit; cel care este vocea este însuși șeful de partid, iar ceilalți îl urmează sprinteni sau monotoni, fără inițiative supărătoare;
• PNL prin comunicatorii lor care nu omit nicio clipă să spună că partidul lor, adică PNL, în antiteză cu PSD face și drege; numai că în toate cazurile acești comunicatori niciodată nu răspund la întrebări, ci tot timpul sunt pe lângă, ceea ce crează o imagine rea;
• USR are cei mai buni comunicatori pentru că ei au inventarul marilor întrebări și ale întrebărilor cel mai frecvent puse și toti dau aceleași răspunsuri foarte precise și în cuvinte foarte puține, fiind foarte clari;
• PMP are un singur comunicator în persoana președintelui său, care însă nu iese din linia discursului bine rostit, însă fără conținut; este interesant că mesajul se dorește clar dar este totuși foarte vag, deși cel ce comunică crede că-și atinge ținta.

Ceilalți actori ai vieții politice și aici mă refer la alte formațiuni politice, senzația este de mod incoerent de abordare, ceea ce le face să fie de neluat în seamă, tot ceea ce spun dispersându-se și așa într-un spațiu apos, incolor, inodor și ambiguu, să nu zic irelevant.

(23 octombrie 2016)

Comunicatorii de partid

Orice partid are:

• o doctrină;
• un program;
• membri:
• activitate;
• teze;
• un statut.

Partidul este ceva viu. Pentru a fi un oartid puternic, partidul trebuie:

• să atragă membri;
• să aibă priză printre alegători;
• să fie acceptat de alegători;
• să fie credibil;
• să fie atractiv.

Particul comunică cu masele prin:

• cei care îl conduc;
• voluntari;
• alți membri ai săi;
• simpatizanți;
• comunicatori profesioniști;
• lideri de opinie.

Toți cei care merg printre cetățeni formează masa de comunicatori care trebuie:

• să fie omogenă;
• să cunoască linia partidului;
• să nu emită poziții altele decât ale partidului;
• să răspundă clar întrebărilor;
• să se identifice ca ținută și limbaj cu cei cărora le vorbesc;
• să aibă verb;
• să aibă vocabularul  auditoriului.

Acum că timpul este foarte scurt pentru USR, comunicatorii trebuie:

• să fie instruiși cu mare grijă;
• să transmită mesaje scurte, clare și la obiect;
• să folosescă un limbaj pe înțelesul celor cărora li se adresează;
• să raspundă exact la întrebări fără să bată câmpii;
• să fie foarte concreți;
• prin modul în care discută să arate că știu problemele concrete ale oamenilor;
• prin ținută să nu epateze;
• să fie punctuali, simpli, respectuoși și modești.

Marile companii care vând tehnologii, servicii sau produse formează personal care se prezintă asemeni unor evangheliști,care știu să prezinte concepte, metode, eficiența activității, știu să calculeze, știu să fie convingători. Toți se comportă la fel și nu distorsionează mesajul pe care marea companie vrea să-l transmită celor care devin distribuitori sau utilizatori. Așa a procedat Microsoft, așa a procedat Avon, așa a procedat și Zepter, toate asigurând succesul în atingerea obiectivului. În contextul actual, pentru a crește gradul de penetrare a mesajelor într-un timp așa de scurt, USR trebuie să pornească în teritoriu cu o mulțime de comunicatori-evangheliști foarte bine pregătiți. De asemenea având în vedere puterea rețelelor de socializare, un corp de comunicatori-evangheliști care postează mesaje dar care răspund la chestiunile ridicate, vor permite obținerea  acelui nivel de comunicare unitar în arii foarte răspândite, cu maximum de eficiență.  Când se face discuție de la om la om, numai o abordare naturală, simplă, cu un mesaj simplu, care este adaptat la nivelul interlocutorului va crea acea interacțiune ce va face dintr-un nehotărât un votant USR sau dintr-un om care s-a considerat înșelat în așteptări de ceea ce i s-a oferit până acum, un votant USR. 

Programul altfel, doctrina altfel, statutul altfel, dar mai ales comunicarea care trebuie obligatoriu să fie altfel, va face din USR forța politică mult așteptată. Comunicatorii USR trebuie să corespundă cerințelor grupului țintă căruia se adresează USR. De aceea modul de prezentare, de la haine, salut, ton, gesturi și vorbele spuse, trebuie să corespundă așteptărilor. Ei trebuie să fie altfel, să fie percepuți altfel prin siguranță, cinste, caracter deschis, exemple de oameni care știu meserie la locul lor de muncă. Numai niște comunicatori altfel au darul de a arăta că USR este cu totul altceva decât partidele vechi, prăfuite, lunecoase și mai ales mocirloase și inerte care și-au înșelat ireversibil electoratul.

Se vede acum cu ochiul liber modul nefericit în care niște comunicatori neinstruiți, care apar la posturi Tv cu puncte de vedere personale, trag partidele în jos. Comunicatorii USR trebuie să prezinte numai și numai pozițiile partidului, interpretările fiind în spiritul programului, statutului și a altor teze, în niciun caz puncte de vedere libere, personale sau nefondate prin arbitrariul lor. Strângând în jurul său persoane inteligente și instruite, Nicușor Dan are premise foarte bune de a derula procese de comunicare care să zguduie serios din temeli partidele vechi, cu un mod altfel de a face politica orientată spre cetățean în mod real și onest. Fără comunicare vie niciun partid nu penetrează în mase, penru că toate clișeele sunt plictisitoare până la disperarea supremă, concretizată la urne prin schimbarea opțiunii de vot.

(07 iulie 2016)

Balamaua și atât

Era un cântec al lui H. Mălineanu, cântat de mara ianolii în copilăria mea, în care era vorba de o orchestră ăn care vioara s-a răsculat și a zis că va face solo. Tot așa au procedat și alte instrumente, până s-a ales praful de orchestră. rezultă un lucru foarte simplu: fiecare instrument are rolul său. În niciun caz un contrabas nu va susține un concert solo de 3 ore cun nici o vioară, chiar dacă Stradivarius este, nu va rezista fără fluierături mai mult de două ore.

În politică s-au inventat partidele balama. Rxistă niște formațiuni puternice. Pentru a fi create majorități de conjunctură, sunt rupte felii importante din acele partide mari și puternice. Se apelează nu la oportuniști, ci la actori, introduși în spectacol pentru a asculta de comenzi.

Partidele balama au fost, sunt și vor fi cât va fi și politica, pentru că așa cum este definit partidul, el e făcut să ia puterea. Că o ia sau nu  o ia, este o altă poveste. Cu un 10 -15% niciodată nu va exista speranța de a se așeza vreodată în capul mesei la împărțirea halealei. Dar ca partid balama, orice partiduleț care trece pragul electoral vine la masa bogatului și dacă nu e așezat la loc de cinste, măcar niște firimituri prinde și el.

Este important cum se croiește un astfel de partid, încât să joace în spectacol rolul ce i se cuvine. Dacă personajul care cară tava este de mare potențial, își închipui că autorul l-a făcut să fie junele prim, lucrurile nu-i vor fi favorabile. În piesă sluga este slugă și niciodată nu are cum să devină nobilul galant, veșnic tânăr și îndrăgostot.

O analiză mai atentă trebuie acordato formațiunilor politice mai mici care au jucat un rol deosebit în istoria postdecembristă dâmbovițeană.

Partidul România Mare, partid de autor a jucat un rol împortant dar asemenei unei feștile, când s-a terminat gazul, a trecut în uitare.

Partidul Alianța pentru România - APR a avut o viață scurtă, iar traiectoria liderului ei Teodor Meleșcanu arată exact ce rol a avut acest partid.

Partidul Democrat Liberal al lui Theodor Stolojan a avut o doctrină exprimată  cu claritate mai ales în plan economic. tentativele de a redeveni premier ale șefului acestui partid mimate drăguț dar neconvingător, ca și retregerea din cursa prezidențială au arătat cu claritate care a fost rolul liderului în acea piesă cu durată determinată de 10 ani.

Partidul Unității Națiunii Române - PUNR a pornit din start cu un obiectiv greu de creat libertate de manivră, interesul național nefiind panaceul universal de pliere pe orice comandă politică de la un moment dat. Aceasta a fos și situația ăn acre acest partid nu a avut cum să se plieze pe un nou context decăt cu eforturi supranaturale.

Partidul poporului dan Diaconescu, a reușit prin populismul său aproape convingător îndreptat spre lumea deosebit de săracă să acapareze o mare parte din electorat. Faptul că fondatorul acestui partid nu a înțeles care îi este rolul absolut episodic și nu a trecut în planul specific celui care cară tava și tace în piesele lui William Shakespeare, l-a dus după gratii.

Uniunea Democrată a maghiarilor din România nu intră în acestă analiză, întrucât este cu totul și cu totul altceva pentru viața politică de la noi. Aduce echilibru și culoare.
Partidele balama au viată scurtă asemeni rolurilor de servitori, pași, armurieri, menajere, ușieri, vidanjori din piesele unor dramaturgi mai mari sau mai mici.

Rezultă cu claritate că marele scriitor care elaborează piesele ce se joacă pe scene importante, crează personaje care nu trebuie să-și iasă din rol,  să rostească replicile scrise de el  și mai ales să facă pașii pe scenă pe care regizorul i-a specificat.

 În caz contrar, textul se taie, vorba regizorului: ce se taie nu se fluieră.

Chestiunea resetării

1. Termeni draguti

Nu stiu cum se face, dar din cand in cand apar cuvinte care exprima ceva mai mult sau mai putin interesant, insa plac atat de mult, incat sunt pe buzele tuturor, in orice moment si in orice ocazie, chiar daca folosirea lor este neadecvata, pana la indecenta. Un astfel de cuvand este resetarea, desi foarte multa lume nu stie nici ce inseamna, nici cum se face si mai ales nici ce efecte are. Nu trebuie sa mire pe nimeni nimic, din moment ce romanul stie tot si se pricepe la toare, deci si la resetare. In anul de gratie 2015 resetarea nu semai aplica domeniului informaticii unde a reseta este ceva uzual, ci se aplica asiduu clasei politice, vai steaua ei!
Este important sa se lamureasca termenii si de aceea trebuie vazut ce spun dictionarele.
DEX-ul zice ca a reseta inseamna a reinstala unul sau mai multe programe într-un calculator si provine din englezescul to reset. Din moment ce in DEX nu exista substantivul resetare, probabil, inventivi cum suntem noi si mai precis, prin capacitatea noastra de a face fix orice cu mecanismele limbii noastre, resetarea ar fi procesul prin care se reseteaza ceva. La adresa http://beta.merriam-webster.com/dictionary/reset pentru cuvantul buclucas exista urmatoarele doua abordari:
- to set again or anew (reset type) (reset a diamond) (reset a circuit breaker)
- to change the reading of often to zero (reset an odometer)
si sunt date si exemplele:
The machine reset the bowling pins.
His broken leg had to be reset.
Reset the timer to 10 minutes.
The fire alarm was reset.
Rezulta cu mare claritate ca aplicand un concept dintr-o zona in alta zona se impun si corectiile de rigoare. A reseta clasa politica inseamna un proces lung si foarte dificil, pentru ca este greu de conceput ca personaje care s-au gasit zeci de ani in fruntea bucatelor, de buna voie si nesilite de nimeni vor lasa locurile libere ca altii sa se infrupte din bunatatile. Din punctul meu de vedere am mari temeri ca aparitia altor persoane, data fiind natura umana, nu vor baga degetele in borcanele cu miere si nu le vor linge, ca mai apoi sa bage mainile pana la coate si de ce nu, sa cada chiar cu intregul lor corp acolo. Lacomia este totusi o trasatura umana, desi am vazut si caini lacomi si pasari lacome si forme de relief care din lacomie se napustesc peste vecinele lor, devorandu-le.

2. Proces lung si costisitor

Este foarte placut sa se foloseasca termenul de resetare, dar pentru altii, nu pentru cei care il utilizeaza desi ei sunt membri ai vechii clase politice. Partea interesanta a lucrurilor este data de faptul ca despre fiecare membru al clasei politice exista insemnari destul de complete care permit directionarea spre beciul domnesc la o adica. referirea se face mai ales in cazul in care persoane vizate refuza sa iasa din decor si se incapataneaza sa ramana in prim plan. Exemplele sunt nenumarate si sunt date pe sticla cu o frecventa atat de mare incat lumea se intreaba daca mai este spatiu si pentru urmatorii. Procesul de resetare este lung, costisitor si dureros. El se realizeaza cel mai eficient din interior, ca optiune personala. Introducerea de criterii de selectie pentru a-i califica pe viitorii candidati la primarii sau la deputatie sunt suficient de interesante. Numai ca au aparut si abordari ironice, care evidentiaza ca in CV pretendentul la un fotoliu pufos sa scrie ca are puscaria terminata si ca nu este nici cu suspendare si nici eliberat conditionat. Adica este curat ca lacrima, caci fata de societate, a platit gresala facuta. Daca s-a ajuns intr-un asemenea hal, clar ca chestiunea resetarii trebuie regandita din temelii.
Vor urma alegerile, vor urma alti pasi marunti dar siguri prin care se doreste aparitia de noi figuri. Trebuie sa fie figuri tinere, trebuie sa fie profesionisti in domeniile lor. Ceea ce s-a vazut in ultimul timp da o serie de sperante, insa ciurul trebuie sa fie cu mult mai des, pentru a nu permite intrarea superficialilor, incompetentilor, lunecosilor, slugilor, intrigantilor, prostilor in sala unde se gasesc bunatatile, oasele de ros si cascavalul. Votul este nu un petec de hartie, ci o arma. Daca populatia va intelege ca este o arma, cu siguranta ca resetarea se va produce. Daca nu, nu. Si vor fi in continuare doctori-doctori-doctori in oarece stiinte cu trei teze sustinute intr-un an, vor fi absolventi de nenumarate mastere obscure dupa ce s-au chinuit sa faca liceul si au sustinut BAC-ul la 40 de ani si tot felul de aberatii. N-am suflat o vorba de tezele plagiate, pentru a nu supara pe cei peste 95% dintre posesorii de titluri luate ca moft sau din dorinta de a fi in randul lumii, caci banda rulanta este una din marile cuceriri ale fluxurilor productiei de masa. Nu eu am fost acela care a zis ca doctoratul trebuie sa devina componenta a invatamantului de masa. Pe tutori nu eu i-am inventat, bre! Asa ca a reseta inseamna a sterge cu buretele un trecut odios, in care km de autostrada a costat infect de mult, in care studiile de fezabilitate au dus catre nicaieri si unde ingineriile financiare a facut ca o mita de 24.000 de euro sa fie privita cu dispret, din moment ce in curtea unei biserici se dadea mita 600.000 de euro. A reseta inseamna a schimba nivelul abordarii tuturor aspecdtelor incat sa nu se mai dea carnete de sofer unor analfabeti, sa fie pedepsiti hotii si hotilor de lux sa li se aplice corectiile care sa faca sa nu mai prolifereze acesta categorie, chiar daca ANRP a fost vaca de muls, bine gandita si mai ales bine orientata. Ne place sau nu, resetarea este singura cale de a stopa afundarea societatii in dezolare si intuneric, pentru ca un CNA cu penali este exemplul cel mai sinistru in care se vede ce nu trebuie facut.

16 decembrie 2015 ora 1030