Limba rusă în școala românească

Pe vremea când eram eu elev, în școală se învățau ca limbi străine limba rusă și limba franceză. Ceva mai târziu au fost introduse în școală limba engleză și limba germană, dar opțiunile elevilor erau limitate rău de tot. Eu am învățat limba rusă și limba franceză din clasa a V-a până în clasa a XI-a, fără să ridic pretenția că aș fi vorbit cât de cât fluent vreo limbă străină. Știu doar că am învățat poezii în limba rusă, care mi-au folosit, căci la vizita mea în Polonia, am stat la granița Ucrainei cu Polonia câteva zile, căci era vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Cracovia și nu era granița deschisă. Ca să primesc apă, am recitat din poezioarele învățate în copilărie și am avut succes.

Один марьяк 

Д ругой танкист 

А  третий инженер 

Четвертый доктор окулист 

А пятый землемер.
Am recitat și o strofă din poezia lui Mihai BENIUC intitulată Patria:
Ce-i patria? E Dunărea albastră,
E Bărăganul, Munții Apuseni,
E lupta de milenii, lupta noastră,
Români și neromâni, dar pământeni,
care în limba rusă suna cam așa:

Аткисна это синева Дуная 

И Вэрэган цвести далин 

Бариба тысеселесная  святая 

Райдонос здесь  румын и нерумын.

O altă poezioară: 

Один марьяк 

Д ругой танкист 

А  третий инженер 

Четвертый доктор окулист 

А пятый землемер

Am concluzionat că limba rusă din școală a fost și ea bună la ceva, dacă n-am murit de sete două zile recitând versuri în limba rusă, învățare cu peste 20 de ani în urmă.

După mulți ani de învățat o limbă străină, ar fi fost normal să știu să fac o conversație, dar manualele erau atât de deficitare că nu mă atrăgeau deloc și aveam o oarecare reținere. Și profesorii erau de vină, căci parcă erau prăfuiți, parcă nu aveau viață și nu ieșeau din monotonia manualului, manual făcut să te depărteze de a învăța să vorbești. În plus, era și o atmosferă apăsătoare în acei ani când peste tot se vedeau portretele lui LENIN, ale lui STALIN și se strigau prea mult lozinci despre ei și când era necesar și când nu era necesar, dar politrucii din spațiul mioritic doreau să iasă în evidență cu ceva.

(06 aprilie 2025)

Cuvinte care se termină cu literele FOI

Cine dorește să scrie versuri ale căror rime musai trebuie să fie în FOI, va avea surpriza neplăcută limba română are prea puține cuvinte care se termină în literele F, O și I. 
foi
marțafoi
răsfoi
trifoi

Pentru a nu-și provoca suferințe, textierul trebuie să-și mute interesul spre alte rime și-și va face viața cu mult mai ușoară, căci nimic pe lumea aceasta nu merită să genereze suferințe, chiar nici pe altarul artei.

(31 decembrie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Natalia C.

Eu am avut întotdeauna plăcerea de a mă juca cu copiii, dar nu oricum, ci într-un mod aparte. Încep cu lucruri simple, după aceea le complic și văd cum răspunde copilul. Nu am un obiectiv anume și nici nu depășesc limite. Niciodată nu mi-am propus să fac evaluări sau ierarhizări, ci pur și simplu să dezvolt niște jocuri care să placă. Așa am început și cu  Natalia. Au fost niște desene, apoi am continuat cu desenele și am așteptat completări din partea ei, pentru a vedea dacă face o analiză, dacă tratează desenele în mod comparativ și dacă are capacitatea să identifice o regulă. Natalia avea cinci anișori când am desenat acele case și am căutat să dezvolt o regulă, iar ea să continue ceea ce eu am început. Am văzut cum a luat creionul cu degețelele ei mititele și a trasat completările, exact așa cum ele trebuiau făcute. După aceea s-a uitat la mine. M-am minunat că nu a greșit nimic și am felicitat-o cum am știut eu mai bine.

Eu știam că această fetiță compune cântece, declamă versuri și născocește povești dintre cele mai noi, neauzite pe nicăieri, dar acum, îmi dovedea că știe să lege lucrurile și realizează construcții coerente.

(18 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Ana BLANDIANA

Ana BLANDIANA este poetă româncă de 80 de ani.
Ana BLANDIANA a publicat versuri interesante înainte de 1989.
Ana BLANDIANA a publicat îm 1988 un volum de poezii în renumita colecție BPT, în câteva zeci de mii de exemplare, cu prefață de Eugen SIMION. 

Nu mi-a plăcut că numele lui Ana BLANDIANA a apărut în lista membrilor consiliului FSN, chiar dacă ea și-a dat demisia în 29 ianuarie 1990. La mine funcționează proverbul machedonesc conform căruia dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Nu trebuia să stea în CNFSN o mie de ani. Un minut dacă te-ai lipit de cine era acolo, spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești.

În vremurile comuniste i-am citit versurile, dar mi s-a părut că a exagerat ca prezență în Convenția Democratică după 1996, când aceasta a venit la putere.

Nu mă apuc acum să analizez poezia lui Ana BLANDIANA, că am altceva de făcut. Totuși, pentru faptul că mi-a marcat tinerețea cu versurile ei mizerabile în care a făcut să rimeze cuvântul zid cu cuvântul partid, spun răspicat că Ana BLANDIANA m-a dezamăgit și așa voi rămâne cât voi trăi. Era în poemul acela regretul că nu fusese primită în utc din cauză că nu avea vârsta: zid - partid. Poate să stea și în limbă Ana BLANDIANA, pentru mine tot o poetă exponentă a comunismului este, zid - partid și punct.

(23 iulie 2022)

Fabrica de poezii

Am înțeles că pe vremea comunismului tentația de a scrie poezii pe bandă rulantă dedicate:
- partidului,
- conducătorului,
- muierii lui,
- socialismului,
- omului nou,
aducea bani și în vremurile de cruntă sărăcie accesul la magazinele bine garnisite ale partidului era un privilegiu care nu trebuia ratat. Erau poeți ai obsedantului deceniu care scriau poezii, dar nu orice poezii, ci cu mesaj, dar proaste rău de tot. Au fost și poeți de talent și aici îl numesc pe Nicolae LABIȘ care într-o perioadă extrem de scurtă, căci a murit tânăr, la numai 21 de ani, a lăsat o operă remarcabilă. Pe el îl consider fabrică de poezii. Tot fabrică de poezii îl consider și pe Adrian PĂUNESCU, poet care a scris mult, chiar foarte mult, a scri cantitate, dar și calitate, căci era un poet de mare talent și cu productivitate remarcabilă. Poemele lui stau la baza multor cântece extraordinare. Și poetul Mircea DINESCU este fabrică, dar mai ales fabrică de metafore incluse în poezii. Pe el l-aș vedea laureat de NOBRL în literatură, ca primul român care obține acest premiu care se oferă celor recomandați de stat și netras înapoi de confrați, asemeni acțiunilor din cazanul cu zmoală din iad unde unii se trag în jos de ceilalți.



(03 decembrie 2021)

Gheorghe MATEI poetul

Am cunoscut mai mulți bărbați cu numele Gheorghe MATEI. Unul mi-a fost coleg în școala generală, altul mi-a fost coleg în liceu, altul a fost student în Informatică Economică, a lucrat în ICI și a făcut un doctorat superb, iar un altul mă tot agasa prin conferințe pe la Cluj înainte de '89. Despre Gheorghe MATEI din liceu vreau să scriu, căci el era poetul clasei, adică poetul care a și publicat în ziarul local Secerea și ciocanul din Pitești. Eu îi ziceam Miti, nu de la de la Mitică ci de la MATEI, pentru că așa a vrut el. El era din Golești și făcea naveta la Pitești să ajungă la Liceul Alexandru ODOBESCU unde învățam noi. L-am cunoscut pentru preocupările sale literare, căci citea foarte mult, așa cum și mie îmi plăcea. El citea poezie românească, iar mie îmi plăceau TOLSTOI, DOSTOIEVSKI, GALSWORTHY, CELLINI, REBREANU și BALZAC. De la el am învățat să cumpăr cărți, căci până atunci citeam numai cărți din biblioteca sorei mele.

Am început să discutăm despre poeții noștri clasici, dar și despre cei contemporani. Mie îmi plăcea COȘBUC, dar Miti m-a făcut să-mi lacă PARASCHIVESCU, STĂNESCU, BARBU și IVĂNESCU. Cu el am mers prima dată la cenaclul literar din Pitești unde se țineau niște ședințe extrem de interesante, căci și aici exista o intelectualitate fină, cultivată, chiar dacă era o perioadă grea a comunismului întinecat și plin de dogme. Am mers împreună la redacția ziarului Secera și ciocanul căci Miti dorea să publice niște poezii. Acolo l-am cunpscut pe redactorul care se ocupa de literatură, un tip care-și dădea o importanță ieșită din comun, dar se vedea de la o poștă că era acolo pus politic și mai mult mima decâr să facă treabă. Chiar m-a deranjat că făcea paradă de cultura lui făcând asocieri abracadabrante. I-am servit o lecție. O dată, enervat la culme de modul cum ne tarta, am preluat o poezie de un vers a lui Salvatore QUASIMODO, cel care luase premiul NOBEL pentru literatură în 1959,  din traducerea lui ARGHEZI și am zis că este o încercare de a scrie și eu ceva. El a citi, s-a încruntat și m-a făcut praf, așa cum știa el să facă venind cu argumente dintre cele mai abstracte și cu comparații cu alte poezii ale unor clasici. L-am lăsat să trăncăne, după care i-am zis că poezia nu este a mea, i-am zis a cui este și cine este traducătorul. M-am ridicat, am plecat, dar pe acolo nu am mai dat niciodată. Poeziile lui Gheorghe MATEI au apărut în mai multe rânduri în ziarul nostru local. Eu am citi multe dintre producțiile lui, chiar și dintre cele nepublicate. În 1967 m-am apucat eu să fac pe criticul literar, drept care am scris câteva pagini de spre poetul Gheorghe MATEI și despre poemele lui. Am plimbat acel dosar cu mine ani de-a rândul. La un moment dat am crezut că l-am pierdut. Ieri 25 august 2017 am dat de el și de aceea m-am gândit să scriu despre poetul Gheorghe MATEI. Voi scana acest dosar și îl voi pune pe Internet. Să văd în ce formă, căci sunt sigur că nu are uzură morală prea mare ceea ce am scris eu acolo, nefiind poluat de dogmele marxism-leninismului care erau înfloritoare în acele timpuri și care afectau și literatura.

După ce am terminat liceul în anul 1965 drumurile noastre s-audespărțit. El a rămas în Pitești, iar eu mi-am urmat drumul meu. Prin anul 1988 i-am făcut o vizită La Golești lui Miti. Era același om, liniștit, cu orizont foarte larg, mulțumit de evoluția lui. După aceea nu am mai ținut legătura, dar anii frumoși din timpul liceului nu se uită niciodată. Când au fost întâlnirile de 10 dar și de 40 de ani fie nu am ajuns eu, fie n-a ajuns el și nu ne-am văzut. Știu doar că diriginta noastră când ne-a întrebat ce vrem să devenim Miti a zis: muncitor-intelectual. Noi toți ne-am krat și el a venit cu niște explocații deosebit de interesante de domeniul SF, care azi sunt o realitate, căci muncitorul de azi, în fașa roboților trebuie să fie un veritabil intelectual. În zilele următoare voi publica aici unele dintre poemele scrise de poetul Gheorghe MATEI, pe atunci elev de liceu, să se vadă că acesta era un poet de talent, care tot timpul a avut ceva de spus cu metafore bine construite. De prin 1964 până acum filele de ziar, dar și filele scrise de mine s-au îngăbenit și au devenit fragile căci timpul nu iartă nimic.

(26 august 2017)