Decoruri de carton și păpuși gonflabile

Ne-am obișnuit cu orice. Suntem obișnuiți să vedem niguri anoste. Suntem obișnuiți să auzim bazaconii. Suntem obișnuiți să fim treziți din somn de tot felul de moace fără carismă. Suntem obișnuiți să admirăm nimicuri pe post de capodopere. Suntem obișnuiți să mâncle Europei de Vest. Suntem obișnuiți să credem minciunile unora și altora care ne dau asigurări, peste asigurări. Suntem obișnuiți să strecem cu vederea mătăm cu capul plecat, doar-doar să nu vină vreo sabie sa ni-l reteze. Suntem obișnuiți să să tremurăm de frica unor zvonuri sau umbre imateriale, numai pentru că se aud niște tunete de undeva. Suntem obișnuiți să rumegăm tot felul de idei care nu ne aparțin, numai și numai de dragul de a arăta că avem capacitatea să ascultăm și alte păreri. Suntem obișnuiți să ne luăm după un conducător, aplaudândul din instinct, fără a ne întreba dacă și merită onorurile acordate. Suntem obișnuiți să mergem pe la câte o Înaltă Poartă cerând să ni se rezolve problemele pe care noi înșine ar trebui să le rezolvăm. Suntem obișnuiți să credem măgăriile pe care unii ne spun că au fost poruncite, fără ca poruncitorul să aibă habar că ar fi făcut așa ceva. Suntem obișnuiți să ne privim în oglindă și să ne credem că suntem exact ceea ce nu suntem, pentru că minciuna frumoasă ni se pare cu mult mai acceptabilă decât un adevăr oarecare, dar un pic cam șchiop și bâlbâit. Suntem obișnuiți să să privim decoruri de carton cu mult sclipici, care ne orbește și care ne crează impresia unei împărății la care nici nu visam, dar care acum este la picioarele noastre. Suntem obișnuiți să credem că păpușile gonflabile din vitrină nu au numai utilitatea banală pentru care au fost create, ci datorită unei supraestimări ușor condamnabile, le atribuim și calități dar și capacitatea de a trece la acțiuni în folosul obștesc, precum săpatul de șanțuri. Suntem obișnuiți să vedem mereu în Parlament pe aceleași personaje, uneori pitorești, alteori scârboase, care dau din clanță doar-doar vor ocupa niște minute bune din timpul aleșilor neamului, pentru a nu fi acuzați ca iau banul gros de-a moaca, fără să vânture și ei măcar un oarece text.Suntem obișnuiți să cu multe, dar nu ne-am obișnuit să fim exacți, să scriem propoziții și nu fraze. Suntem obișnuiți să punem verbul a putea oriunde, pentru a arăta câtă lașitate zace în subconțtientul nostru, cel care ne conduce ca pe o mârțoagă buboasă și hămesită prin labirintul timpului. Suntem obișnuiți să să facem orice, mai puțin de a sfărâma munții în verticalitatea noastră. Suntem obișnuiți să nu fim cu privirea tăioasă, așa cum ne-ar sta bine dacă tot timpul pentru noi doi și cu doi ar face patru indiferent dacă plouă, dacă ninge sau dacă în fruntea statului stă un viteaz, un molâu sau unul ferm, cu vorbă și cu pas apăsat. Suntem obișnuiți să vedem și cuburi de gheață care plutesc de fericire într-o licoare care horincă nu se cheamă și să glumim cu subînțelesuri pentru cunoscători numai.

(14 decembrie 2016)