Filatelia românească în comunism (IV)

Listele de prețuri merită să fie studiate. Ele apar în magazinele de specialitate și conțin:
- numărul seriei de timbre,
- anul apariției timbrelor,
- o mică descriere a fiecărui timbru,
- valoarea nominală,
- tirajul, 
- valoarea actuală a timbrului neobliterat,
- valoarea actuală a timbrului obliterat.

Eu am cumpărat câte un catalog filatelic al mărcilor postale românești, ori de câte ori am am trecut pe la un magazin de specialitate și am găsit astfel de catalog. Având mai multe cataloage, am reușit să fac niște analize comparate să văd cum evoluează prețurile în funcție de tematică, de tip de timbru și de tiraj. Am observat că ritmul de creștere al prețurilor este mai mare pentru colițe și pentru timbrele care conțin erori, Acum mulți ani, chiar aveam niște modele cu coeficienți estimați pentru a prognoza prețurile. Dacă nu am mai insistat, a fost consecința faptului că nu aveam eu timbre atât de multe și de valoroase încât să merite efortul de a aprofunda problema. Prețurile la timbrele cu tiraj  foarte mare cresc cu mult mai lent decât în cazul colițelor nedantelate, tipărite în tiraj mic. Prețul de catalog este una, iar prețul de piață e alta și prețul la care se face tranzacția e cu totul altceva. Am văzut multe situații în care prețul de vânzare efectiv a fost absolut diferit de prețul de listă și de prețul pieții. Nu e nebun cine cere, e nebun cel care plătește prețul pe timbru și cum filateliștii colecționari nu sunt nebuni, ei vor plăti de regulă sub prețul de catalog și sub prețul pieții, căci cel care vinde timbre este un colecționar aflat într-o situație specială și el e obligat de viață să vândă. Numai colecționarii care au timp de stat și de așteptat clienți au șansa ca la negociere să obțină un preț decent, dar în niciun caz un preț care reflectă o dinamică economică, ci o evaluare subiectivă a cumpărătorului în principal și un rezultat al negocierii dure cu posesorul de timbre.

Studiile mi-au dovedit că filatelia este o investiție bună și educativă în același timp, dar caracterul perisabil al timbrelor limitează foarte mult elanul oricărui colecționar în general și al meu în special.


(13 iunie 2022)

Psihologia prețului

Comercianții mioritici, despre care eu am o părere execrabilă, sunt niște specimene cu comportament oribil, care și-ar vinde și rahatul de sub ei, cadă ar găsi cui. Ei caută să facă profit cu orice preț, fără să se gândească la consecințe, fără să se gândeacă la sănătatea clienților sau la banii acestora. Numai așa se explică de ce de sărbători ei cresc prețurile la ouă, la carnea de porc, la carnea de miel și la tot ce ține de ingredientele indispensabile petrecerilor de sărbători. Brazii au prețuri teribile înainte de Crăciun, deși unii dintre ei sunt jalnici. Comercianții crează lipsuri în piață pentru a crește prețurile artificial.

La ei, prețurile sunt:

- incredibile;

- nerealiste;

- freduse cu 50%;

- terminate obligatoriu în 99;

- reduse de la 499 la 399;

- de cel puțin 2 ori mai mare ca în Vest;

- necorelate cu calitatea mărfurilor;

- reduse cu până la 80%.

Ei nu au niciodată un produs care să aibă prețul inițial 100 lei și să fie la vânzare după reducere la 20 lei. Spun că acel produs s-a vândut deja, deși el n-a existat.În spațiul carpato-danubiano-pontic, prețul se calculează astfel:

- la producător, prețul de producție pur este 100 lei;

- producătorul direct vinde la 150 lei;

- vânzătorul are primul preț afișat 499 lei;

- prețul excepțional afișat doar pentru 3 zile la un stoc limitat este de 299 lei.

De la 100 lei la 299 lei fără a face ceva produsului în afară de transport și expunere, prețul pare:

- astronomic;

- nesimțit;

- groaznic;

- penibil;

- oglinda lăcomiei.

Fiind o coordonare tacită între comercianții care sunt cu toții de acceași teapă, prețurile nu au nicio legătură nici cu cererea și nici cu oferta. Ele reprezintă dictatura celor care vând obrazic și față de producători la condiții de plată și la nivel de clienți prim maximă obrăznicie.

Cred că fulminanta creștere economică are la bază și rostogolirea de mărfuri de la un intermediar la altul, raportată ca volum de producție crescut, deși este vorba de unul și același produs. E ceva absolut nesănătos din punct de vedere al prosperității reale a populației.

(01 iunie 2017)

Despre prețuri și cât de arbitrare sunt ele

Văd că este la modă să se vorbească despre tranzacții făcute acum 10 ani, acum 15 ani, acum 20 de ani. este ca și cum analizăm actul de la 23 august 1944 de cum am fi făcut noi, vai de viața noastră! De regulă vorbesc despre aceste probleme persoane care n-au făcut nimic în viața lor, adică să facă măcar un closet, să cheltuiască 1.000 de lei prin decizii proprii și să demonstreze că au și făcut lucruri bune.

Prețul contabil este o convenție bizară și convențională pentru că nu reflectă nimic. Cel mult așa cum este metrul o convenție, prețul contabil este utilizat pentru a face niște comparații chinuite pentru că:

• are la bază un dat, ceva dintr-o factură, ca valoare de start, cu toate ciudățeniile posibile și imposibile din ea:
• nu cuantifică, deci nu reflectă în niciun fel uzura morală a mijlocului fix, iar ce s-a întâmplat cu PC 386 hârbuit  care era dublu la valoarea  de inventar decât un 486 nou:
• diminuările în progresie aritmetică sunt de o vulgaritate fără margini în zona valorii rămase neamortizată cum orice metodă s-ar adopta tot fără corespondent real rămâne;
• mentenanța este reflectată atât de aproximativ, încât jalea și plânsul mă apucă și aj jelui mai ceva ca Maria Tănase cu bocetul ei celebru  din filmul Ciulinii Bărăganului.

Pretul evaluat este o baladă de adiormit copilașii de țâță, căci are și el atât de multe elemente subiective încât este tot prost, dar ceva mai putin jalnic decât prețul contabil că are capacitatea de a îmbrobodi prin miciunile sale parfumate pe cât mai mulți creduli. La evaluare sunt luați în considerare nenumărați factori de influență cărora li se asociază coeficienți stabiliți aiuritor, dar acceptați de toți fără a clipi. Se folosesc trei metode de evaluare, fiecare cu reguli specifice și rezultă trei prețuri, iar in final se face o medie aritmetică. este cel mai aberant mod de a calcula o medie aritmetică, adunând mere cu pere și cu gutui. Statisticienii mai au bunul simț că transformă vacile și caprele în echivalent porci, folosind niște coeficienți calculați ochiometric.

Prețul de vânzare este cel cu care se face tranzacția, prin care cineva care vrea să vândă ceva cere și cineva oferă și obține ceea ce dorește să achiziționeze. Cine crede că prețul cu care se face tranzacția are vreo legătură cu prețul contabil sau cu prețul de la evaluare, face o greșeală impardonabilă. Sunt situașii în care prețul cu care se face vânzarea este de 1.000 de ori mai mare decât prețul rezultat din evaluare. Dar tot atât de bine sunt situații în care tranzacția are loc la un preț dezarmant de mic. Cineva avea un teren ultracentral și cerea 4.000$mp. A obținut 8.000$mp. Un vecin văzând succesul și-a scos și el terenul la vânzare, cerând din start 8.000$mp. Nu a obținut decât 1.500$mp pentru faptul simplu și cotidian că terenul său nu avea acces firect în stradă și pentru a avea totuși acces trebuia să-l obțină de la primărie pe o fâșie de teren cât să treacă o mașină.

Se vorbește mult și fără rost despre așa-zisele perle de pe coroană, aici referindu-se lumea la niște chestii abstracte, chipurile aducătoare de profituri. Totuși agonia unor agenții și a unor companii de stat în niciun caz nu se datorează nici că ar fi perle, nici că au hăl management performant, ci din contră.

Mitul pierderilor din privatizări trebuie destrămat și trebuie listate la bursa din Tokyo sau din Londra toate perlele coroanei și abia atunci se va vedea ce carate sau ce necarate reprezintă acele entități.

Cât despre prețuri, dacă nu se va accepta că acestea sunt numai și numai convenții îmbibate de subiectivism estrem, discuțiile devin interminabile și în timp ce lumea discută, paqcientul sucombă, adică se năruie afaceri, se prăbușesc clădiri, se deteriorează produse finite dar și materii prime.

Într-o lume dinamică, fluidizarea conceptelor trebuie să permită atitudini degajate, corecte și mai ales sănătoase care să ducă spre dezvoltare. Imobilismul, stagnarea sunt atributele unei gândiri simpliste, deterministe, mecaniciste, specifică ipotezelor ce definesc contextul ideal precum mișcarea fără frecare, jpcuri de sumă nulă sau invariabilitatea structurilor unui sistem economic viu.

(11 mai 2016)