Reclamele mint cu strănicie

În goana după profituri cu orice preț, comercianții procedează la împăștierea de minciuni prin intermediul reclamelor. Acum cu inteligența artificială și cu digitalizarea care a prăbușit prețurile tipăriturilor, din moment ce comunicarea este mult mai eficienă în online, reclamele mincinoase acaparează atenția clienților într-un ritm accelerat, de neimaginat acum câțiva ani. Clientul trebuie să facă ochii mari și să gândească de 1000 de ori înainte de a comanda un produs a cărui reclamă l-a impresionoat până la fascinație. Sunt produse miraculoase de slăbit. Sun produse miraculoase de reparat vopseaua deteriorată a autovehiclelor.Sent alifii care curăță piele sau o întineresc. Fimulețele de pe rețelele de socializare sunt așa de bine făcute, încât conving și a da clik pentru a comanda devine nu o opțiune, ci o dorință subită.

Comerțul electronic este sursa implementării a tot felul de înșelătorii, căci comenzile sunt precedate de clipuri mincinoase pentru prezentarea de produse și imediat există posibilitatea de a comanda, căci interfețele aplicațiilor sunt intuitive, iar mijloacele de a face comenzi sunt extrem de lejere. Textele dau garanții, care sunt respectat. Ceea ce nu este în regulă, se referă la produsele comandate, produse care nici pe departe nu fac ceea ce spun reclamele că fac, pentru că reclamele sunt filmele și din montaj, produsul este prezentat ca avâd proprietăți care în realitate nu există.

Ochii mari!

Atenție la buzunar sau la portofel!


(06 iulie 2026) 

Minciunile ce decurg din votul secret

Cum eu nu mai cred nici umbra mea, evident, nu cred pe nimeni care apare la televizor și spune pe cine a votat acum patru ani, acum opt ani, acum doisprezece ani și tot așa. Nu cred nici pe cei care spun că li s-au promis bani dacă votează într-un anume fel. Votul este secret. Un nene, dacă vorbește cu un alt nene și-i promite 500 de lei să voteze într-un anume fel, nenea căruia i s-a promis, ia buletinul de vot, intră în urna de votare, pune ștampila unde vrea el, căci votul este secret. Iese de la vot și merge la nenea care a făcut promisiunea și fără nicio dovadă materială, spune că a votat cum i s-a cerut, primește 500 de lei și după aceea fiecare merge în treaba lui. Cine crede o astfel de povestioară este naiv. În consecință, ori nu se întâmplă așa ceva, ori adevărul este altundeva și nici nu vreau să mă gândesc la un buletin de vot pre-ștampilat și introdus în urnă, cu returnarea unui vot virgin pentru a primi 500 de eli. Altfel, oricine are dreptul să fabuleze după cum îl duce capul și noi, îl credem sau nu-l credem. Și votul electronic din parlament, tot secret este. Cel puțin așa ar fi trebuit să fie construit acel software care-l implementează. Dacă există posibilitatea de a pune în corespondență și face publică lista parlamentarilor și cum au votat, evident se încalcă constituția și aplicația trebuie declarată invalidă, iar nu cei care au făcut-o trebuie pedepsiți, ci cei care au definit specificațiile de programare.

(04 octombrie 2024)

Eu și non-valorile

Am văzut acum câțiva ani un nene care-l făcea de pe poziția de slugă prezidențială, zero pe profesorul Andrei MARGA, care îndrăznise să discute despre un conferențiar întârziat. Atunci mi-a venit în minte ideea de a separa oamenii în valori și non-valori.
Niciodată nu voi spune cuiva că este o non-valoare, dar chiar dacă mă conving eu că în raport cu criteriile mele un ins este o non-valoare, cu siguranță voi lua toate măsurile să mă protejez, ca să nu am de-a face cu respectivul ins și nimic mai mult.

Acum mulți ani, un nene se lăuda că vrea să facă un material împreună cu mine și are chiar un plan detaliat. Am fost de acord și am stabilit o zi și o oră când să vină să discutăm în detaliu. În ziua și cu cinci minute înainte de ora fixată, acel nene a venit la mine și mi-a zis că nu are cum să vină să discutăm că are un curs. Era la mijlocul semestrului și când a stabilit ziua și ora, știa desigur de acel curs. A stabilit o altă zi și o altă oră. În ziua și la ora stabilită, acel nene a venit și mi-a spus că a uitat materialul. I-am reamintit că el și-a dorit o colaborare cu mine, dar așa cum stau lucrurile această colaborare nu va mai avea loc, pentru că el va trebui să-și găsească alt tâmpit pe care să-l ducă cu zăhărelul.

Acum și mai mulți ani, m-am gândit că o colaborare cu un tânăr coleg nu ar fi un lucru rău nici pentru mine și nici pentru el. Am scris eu cam 90% din material. Pe vremea aceea era foarte greu de a avea acces la o imprimantă laser și revista unde trimiteam materialul impunea ca paginile articolului să fie tipărite pe o hârtie de calitate și cu imprimantă laser. Aveam totul aranjat, dar înainte de a tipări articolul, l-am rugat pe mai tânărul meu coleg să recitească articolul și să mai facă niște mici modificări la secvențele de cod sursă, ceea ce ar fi redus dimensiunea ca număr de pagini. A spus că a făcut ceea ce am discutat. Când am primit articolul tipărit cu imprimanta laser, am văzut că tânărul meu coleg nu a făcut nicio modificare. M-a deranjat și de atunci nu am mai colaborat niciodată pur și simplu.

O persoană nu este o non-valoare neapărat dacă foaia sa matricolă are medii sub 7(șapte).

O persoană nu este o non-valoare dacă nu se îmbracă pe gustul meu.

O persoană nu este o non-valoare dacă nu vorbește pe placul meu.

O persoană este o non-valoare dacă nu știe meseria pentru care l-am arvunit.

O persoană este o non-valoare dacă dacă una promite și alta face în realitate.

O persoană este o non-valoare dacă îi arăți cum trebuie să facă ceva corect și el face tot cum îl taie capul.

O persoană este o non-valoare dacă își lasă baltă lucrul pentru a-și hrăni un viciu.

O persoană este o non-valoare dacă manifestă o mare discrepanță între vorbe și fapte.

O persoană este o non-valoare dacă se dedă la furt intelectual.

O persoană este o non-valoare dacă încurcă lucrurile și nimeni nu le mai descâlcește.

O persoană este o non-valoare dacă nu-și recunoaște valorile și le aruncă în spinarea altora.

Singura soluție pentru fiecare dintre noi de a avea o viață frumoasă este aceea de a identifica acele persoane care se manifestă ca non-valori în zona noastră de interes și de a evita colaborarea cu ele.



(17 mai 2023)

Greșeli de management în Casa mireasa

Prima greșeală este mărimea premiului. Să-ți legi viața aiurea pentru 40.000 de euro cu statul în casă doar 4 luni este o eroare impardonabilă de management. pentru 1.000.000 de euro mai treacă-meargă.

A doua greșeală este datorată lipsei de criterii de selecție. La un premiu atractiv, foarte atractiv, ar trebui să existe criterii de selecție care să facă grupuri de persoane care să genereze cupluri, ceea ce nu se întâmplă.

A treia greșeală se datorează lipsei echipei de specialiști care operează selecția. Nefiind criterii, nefiind standarde de prezentare a participanților, nefiind specialiști de evaluare și selecție, apar situațiile pe care le vedem, cu diferențe flagrante de calitate între băieții și fetele din sezonul al V-lea.

A patra greleală are la bază caracterul prăfuit al emisiunii, cu moderatoare plictisitoare ca vocabular și dinamism și cu desfășurare nefirească a lucrurilor, din moment ce tineri apar în competiție fără mame. Ar fi criteriu de selecție ca băieții să vină cu mamele lor. Dar la un premiu simbolic, se întâmplă ceea ce vedem.

(01 aprilie 2022)

Reclamele înseamnă minciuni

Se știe că numai pentru produsele fără valoare se fac reclame, care prin minciună le fac să fie vandabile. marfa de calitate se vinde singură. La ora actuală, multe reclame se fac. pentru medicamente și suplimente. Ar trebui ca:
- medicii să fie instruiți cu ceea ce este nou în zona medicamentelor,
- televiziunile să fie extrem de reținute în a promova automedicația.
Vedem pe ecranele Tv un text dens și o voce care spune să citim cu atenție prospectul. O chestie mai idioată nici că există. Numai că este preluată în toate reclamele despre medicamente. Ar trebui ca societatea de profesioniști care avizează medicamentele să elaboreze texte obligatorii care să fie citite, ca publicul să nu fie înșelat prin prezentările medicamentelor sau suplimentelor.
A fi sat fără câini în zona aceasta extrem de sensibilă este lucrul cel mai dramatic. Am văzut o reclamă la niște perle reduse cu 80%. În realitate era totul minciună, căci era vorba despre mărgele de sticlă date cu sidef, nicidecum nu era vorba despre perle adevărate.

(01 aprilie 2022)

JURMA nu folosește modele de prognoză serioase

Toată lumea știe că niciun model de prognoză nu oferă rezultate precum 800.000 sau 15 sau 25.000, căci modelele de prognoză elaborate oferă valori numerice cu virgulă, iar rotunjirile nu duc nici la 15 nici la 25.000 și cu atât mai puțin la 800.000 sau la 20.000.

Întotdeauna când privim serii de date și vedem anumite regularități, ori că prea multe numere se termină cu cifra 5 ori că au ceva comun, trebuie să ne punem problema că respectivele serii de date sunt scoase din burtă sau sunt construite artificial de cineva grăbit, neglijent și interesat în a ajunge musai la o anumită concluzie.

Dacă Octavian JURMA ar fi folosit modele de prognoză corecte, ar spune care sunt acestea, care sunt ipotezele de lucru și și-ar exprima rezervele necesare asupra rezultatelor, căci în fiecare prognoză este posibil să se precizeze care este riscul de eroare. El nu face aceste precizări pentru a nu scădea din spectaculozitatea șirurilor de date pe care le enumeră, iar valorice care îngrozesc poporul sunt cele mai importante pentru televiziunile avide după rating pe știri negative.

(05 ianuarie 2022)

Bărbații încornorați

Dacă spun că toți bărbații au cornițele lor, unii dintre ei mă vor arăta cu degetul, spunând că nu am dreptate. Nu doresc să contrazic pe nimeni. Mai întâi, trebuie să definim ce înseamnă un bărbat încornorat. Voi scrie un banc. Un tip mergea cu autobuzul. Lângă el se apropie un alt tip și-i zice:
- Încornoratule!
Omul nu zice nimic. A doua zi, în autobuz, se apropie de el același tip și-i zice:
- Încornoratule!
Omul când ajunge acasă îi povestește soției ce i s-a întâmplat în cele două zile în autobuz. Soția tace și nu zice nimic. În ziua următoare, în autobuz, se apropie de om același tim și-i șoptește la ureche:
- Pârâciosule!
Cam așa stau lucrurile cu bărbatul încornorat și anume trebuie să existe:
- nevasta care mijlocește,
- soțul care devine încornorat,
- amantul care pune coarnele,
- contextul circuitului în natură.
Viața este atât de complicată încât fiecare bărbat este mai bine să trăiască ignorant decât să creadă că știe totul, dar în realitate să nu cunoască nimic despre ceea ce se află în jurul său, căci tocmai atunci când zice că a sărit pârleazul, se împiedică și cade în nas, iar ridicarea de jos este anevoioasă. Când eram puști am fost la teatru și am văzut piesa Bărbierul din Sevilla de Pierre BEAUMARCHAIS și acolo era o replică:
- Pe o femeie dacă vrei s-o faci hoață, închide-o în casă!
M-a marcat pentru totdeauna această replică, motiv pentru care am considerat că soția este un om liber care-și gestionează singură resursa timp și care are independența de a face lucruri, fără să fie legată cu un lanț pentru a se mișca doar în interiorul unui cerc. Întrebările inutile nu duc la nimic, iar cei ce doresc să-și aplice torturi succesive, nu trebuie decât să despice firul în patru și să asculte fie minciuni, fie doar ceea ce se consideră că le face plăcere, fără ca vorbele să aibă legătură cu realitatea.

(12 decembrie 2021)

Reclamele sunt doar minciuni

Nicio reclamă nu se adresează  corect clienților. Ele se referă la produse:
- nevandabile,
- apropiate de termenele limită de valabilitate,
- stocuri fără mișcare.
Toate calculele sunt făcute pentru a aduce profituri grase comercianților. Nimic nu este adresat clientului, ca acesta să iasă în câștig. Doar când comerciantul este în faliment va proceda la reduceri dramatice, doar să și câștige ceva, fără a pierde totul. Sunt situații în care se fac reduceri de 90%. Sunt produse care nu se vând niciodată la prețul lor, nici reduse cu 50%. De regulă prețurile acelor produse se multiplică de câteva ori, ca apoi să se reducă cu 90%, care de fapt este o reducere nesemnificativă.
Am văzut niște cârpe într-un outlet. Aveau preț de 50 euro. Nu le cumpăra nimeni.  La un moment dat, după un timp îndelungat le-am văzut reduse cu 90% dar prețul redus era 30 euro. Înseamnă că vânzătorul hoț îl majorase îngrozitor, încât 10 din prețul umflat era 30 euro. Vânzătorul nu câștiga 50 ci 30 de euro.

Comercianții au pierdut simțul realității, folosind cuvintele la prețul doar de, numai la prețul de în mod exagerat, de parcă o reducere de 10% i-ar îndreptății să mintă în așa hal.

(26 august 2021)

Falsificarea raportărilor statistice în comunism

Comunismul era în teorie:

- puternic,

- invingător,

- creator,

- adevărat,

- fericit,

- îndestulat.

În realitate, peste tot era:

- sărăcie,

- frică,

- nefericire,

- suferință,

- frig,

- foame,

- inechități,

- aplauze,

- minciună,

- propagandă.

Comunismul s-a bazat 100% pe o realitate falsificată, folosind date statistice, măiestrit trucate, încât nici cei mai iscusiți analiști care știau cele mai ascunse corelații, nu le dădeau de capăt. Era ca un ritual să se falsfice datele primare, căci din datele primare falsificate se construiau indicatorii agregați mincinoși. Voi da un exemplu: undeva, prin deceniul al VIII-lea al secolului trecut, au fost alegeri li Nicolae CEAUȘESCU figura pe liste în circumscripția 23 August, unde am votat și eu. Cu mâna mea l-am tăiat, dar a doua zi a apărut cu unanimitate și niciun vot împotrivă sau anulat. Deci, era o minciună, o manipulare. Peste ani, un prieten care fusese la numărătoarea voturilor spunea că nu a văzut în viața lui măscări scrise ca pe buletinele de vot de acolo și de atunci.

Oamenii falsificau datele inițiale, iar la nivelurile superioare, falsificările creșteau în intensitate, căci toți se temeau să nu-și piardă pozițiile. Un director care în loc de peste 100% producție ar fi realizat 99% din producție era:

- considerat că nu îndeplinește politica partidului,

- dat ca exemplu negativ pentru toată lumea,

- chemat să dea explicații în fața comitetului pcr,

- înlăturat la a doua abaterea fără vreo explicație.

Chiar dacă o întreprindere realiza pe bune 105% plan, deci o depășire, dacă în județ toți ceilalți raportau real sau falsificând peste 110% îndeplinrea planului, cel cu 105% tot făcea obiectul unei critici severe, dar construcțive, ziceau organele de partid.

A minți folosind statistica este un adevăr de când lumea, iar regimul burghezo-moșieresc folosea minciuna ca pe o armă redutabilă, garnizind-o cu date statistice scoase din bură. Comuniștii nu au făcut decât să preia și să amplifice procesele de falsificare a raportărilor, ca societatea pe care ei ziceau că o clădesc să se bazeze pe oameni însuflețiți de propriile lor realizări, chiar dacă minciunile se vedeau cu ochiul liber și toți recunoșteau pe la colțuri că nimic nu este atât de roz cum arată propaganda.

(31 martie 2020)

România comunistă și Paștele

Sărbătoarea de Paști este cea mai mare. Așa am perceput-o. De Paști:

- se roșesc ouă,

- se face cozonac,

- se merge la biserică,

- lumea se înnoiește,

- se ciocnesc ouă roșii,

- ne împărtășim,

- se mănâncă drob.

Nu mi-a zis nimeni în mod explicit niciodată că nu am voie să merg la biserică la Denii, să vin cu ouă roșii la școală în ghiozdan, să ciocnesc ouă cu ceilalți copii din mahala, că nu am voie să postesc, că îmi este interzis să mă împărtășesc, nici când eram pionier, nici când eram utc-ist și nici când eram membru de martid. Auzeam eu așa, pe la colțuri că nu este voie, dar nimeni nu m-a prelucrat vreodată pe acest subiect, drept care:

- m-am cununat cu popă,

- mi-am botezat copiii,

- am botezat copii,

- am cununat tineri,

- am făcut toate la biserică.

Este adevărat că am auzit că unele licee impuneau elevilor să vină în noaptea de Înviere la cenacluri, la serbări sau la alte manifestări cultural-artistice, dar niciodată eu sau copiii mei nu am frecventat așa ceva, căci nimeni nu mi-a spus explicit că suntem obligați să ne confiormăm.

Se zicea că membrii ai partidului comunist nu trebuie să meargă la biserică, nu trebuie să roșească ouă, nu trebuie să se închine. Una se zicea și alta se făcea, căci oriunde mergeam vedeam cozonaci, ouă roșii și se spunea bogdaproste când cineva primea ceva de pomană. 

Circulau tot felul de legende cum că niște tineri au fost dați afară din universitate că s-a aflat că au făcut nuntă cu popă, că alții au fost dați afară din armată că și-au botezat copiii. Concret, eu nu am cunoscut astfel de cazuri, deși am trăit printre universitari cununați cu popă și printre ofițeri cu copii botezați în biserică, nu acasă chipurile să nu se afle la serviciu.

Deși partidul și statul comunist se zbuciumau să creeze omul nou, acesta întârzâia să se nască și nici nu s-a născut până a venit Revoluția din Decembrie 1989, drept care imediat au fost aruncate la gunoi doctrina comunistă și atitudinea reticentă față de biserică.

(28 aprilie 2018)

România comunistă și exporturile

Până înainte de 1989 țara noastră avea și industrie și agricultură, dar și producție în tot felul de domenii, iar exporturile noastre se găseau pe toate meridianele. România exporta:

- calculatoarele FELIX C256 în China și Polonia,

- mașini d eterne ARO 244D, 243D și ARO 10 în Africa,

- utilaje de foraj petrolier  la mare adâncime,

- cămăși BRAICONF,

- stofe făcute la DOROBANȚUL,

- mobilă de Tg. Mureș,

- costume de haine făcute la APACA,

- porțelanuri de la IRIS Cluj,

- covoare de la Cisnădie,

- ghete făcute la Pionierul și Dâmbăvița,

- instalații de irigații în țări Africane,

- tractoare în Orient,

- combinate chimice în Africa și Orient,

- produse chimice înalt prelucrate,

- cereale și mâncare la greu,

- pantofi GUBAN în Vest,

- produse pe bază de Gerovital, peste tot în lume.

Era dorința subită a lui Nicolae CEAUȘESCU de a lichida datoria externă ca apoi țara noastră să devină un fel de creditor internațional cum e FMI, chestie care n-a convenit nimănui și care a accelerat sfârșitul epocii de aur și a susținătorului ei moral. În România comunistă  exporturile erau baza pentru a accelera achitarea datoriei externe. Că după ce anunțul că nu mai avem datorie externă a fost făcut, viața românilor a rămas aceeași, ternă, cu lipsuri și plină de promisiuni neonorate.

După 1989 și mai ales după ce Petre ROMAN a lansat teza cu grămada de fiare, a luat startul cu frenezie demnă de o cauză mai bună, acel proces distructiv de privatizare și totul s-a evaporat, rămânând doar peisaje ale ruinelor dezolante, care arată ca după un război atomic.

(28 aprilie 2018)

România comunistă și importurile

Din dorința megalomană de a produce de toate, țara noastră dezvolta relații economice cu țările slab dezvoltate unde exporta din produsele sale industriale, unele fiind depășite tehnologic, iar în țările industrializate exporta produse alimentare, textile și materii prime brute. Din țările lumii a treia importa citrice, banane, produse de artizanat, Din țările industrializate importam linii de producție depășite tehnologic, multe dintre ele zăceau în zăpadă căci pentru cei 33% din venitul național destinați acumulării nu exista forță de muncă să susțină ritmul de construcție și de instalare în noi uzine și combinate, așa cum dorea conducerea de partid și de stat. Întârzâierile erau și atunci ca și acum foarte mari.

Nu se importau produse industriale și electronice destinate consumului populației. Deci nu erau în magazine:

- magnetofoane AKAI,

- mașini Mercedes,

- mogilă italiană,

- cosmetice franțuzești,

- frigidere Bosch,

- genți Vouiton,

- șoale Armani,

- geamantane Tumi,

- stilouri Pelikan,

- bijuteri Cellini,

- ceasuri Rolex.

Era un magazin la coada lui Mihai Viteazul unde mai veneau cosmetice din Vest de mărci adevărate, ojă, parfumuri, creme de ras, dar după 1980 au fost stopate importurile. Au apărut produsele chinezești: porțelanuri, îmbrăcăminte, ciocolate, prezervative, iar produsele rusești s-au diminuat ca pondere. Din Vietnamul comunist veneau creveți sub formă de pastile care se prăjeau. Mai veneau și pui congelați de prin Argentina și pulpe de pui zice-se de pe la NATO, vechi de 30 de ani.
În România comunistă  importurile reflectau politica partidului de a avea schimburi orientate către obiectivul dezvoltării industriei, deci se importau utilaje, linii de producție complexe în defavoarea bunurilor de consum. Când se exagerează se crează mari dezechilibre. În timp ce produsele electronice de stinate populației erau de top, cele destinate liniilor de producție erau uzate moral, ceea ce condamna din start industria noastră la consumuri energetice mari, la randamente scăzute și la cheltuieli de producție exagerate.

(28 aprilie 2018)

România comunistă și omul nou

Visul comuniștilor a fost de a crea omul nou, caracterizat prin:

- abandonarea credinței în Dumnezeu,

- iubire necondiționată dată partidului,

- lupta pentru idealurile comuniste,

- acceptarea fără rezerve a egalitarismului,

- muncă de calitate și cu abnegație pentru patrie,

- cunoașterea politicii partidului,

- cinstirea eroilor clasei muncitoare,

- devotament pentru realizările comuniste,

- purtarea acelorași veșminte,

- criticarea capitalismului cu racilele sale,

- ridicarea în slăvi a realizărilor partidului,

- luarea de poziție împotriva elementelor retrograde,

- aplaudarea cuvânărilor conducătorului,

- recitarea de versuri adresate partidului,

- cunoașeterea de cântece revoluționare,

- respectarea disciplinei de partid și de muncă,

- îndeplinirea criteriilor de etică și echitate socialistă,

- combativitate necondiționată împotriva elementelor retrograde,

- atitudine intransigentă față de cei care nu muncesc,

- atitudine de ateu față de crăciu și Paști,

- comunicarea în scris a tuturor acțiunilor dușmănoase,

- detestarea luxului și opulenței capitaliste, retrograde.

Până în 22 Decembrie 1989 din cele 21 de milioane de locuitori ai țării, fără să exagerez, 20 de milioane se declarau că sunt oameni de tip nou, cu conștiință revoluționară, care s-ar arunca în foc pentru partid și pentru conducătorul său. Tot comuniștii recunoșteau că relațiile de producție sunt cu mult mai dinamice decât relațiile sociale și conștiința oamenilor. Deși se vorbea de conștiință revoluționară, comuniștii recunoșteau că:

- sunt unele rămâneri în urmă,

- trebuie lucrat și mai mult,

- tentațiile sunt foarte mari,

- între teorie și practică există difernțe.

Ideologii comuniști visau omul nou ca pe un roboțel care de la sine ar face exact numai ceea ce i se spune, s-ar îmbrăca cum vrea partidul, ar vorbi cum vrea partidul, ar gând cum vrea partidul, s-ar căsători cu cine vrea partidul, ar face copii câți vrea partidul, adică ar fi un fel de animal de muncă la casa partidului, unde singurul care gândea pentru toată lumea era el, conducătorul partidului. Filmele chinezețti și cele vietnameze arătau astfel de oameni noi, revoluționari autentice, care nouă, celor care mai ascultam Europa liberă și Vocea Americii ni se păreau de un schematism simplist, vulgar, imaginar, absurd, penibil, predictibil și plictisitor. Era la mintea cocoșului că utopia nu va vi atinsă niciodată căci oamenii sunt foarte diversi și gogoașa umflată artificial cu omul nou cu conștiință revoluțiobară se va fâsâi instantaneu cât ai pocni din degete. Lucrul s-a întâmplat, căci față de 21 decembrie 1989 și 22, adică a doua zi, n-a mai existat picior de om nou pe plaiurile noastre mioritice.

(27 aprilie 2018)

România comunistă și foamea

După cutremurul din 4 martie 1977 lucrurile au luat-o razna la noi. Treptat-treptat s-au instalat sărăcia, lipsurile de toate felurile. După vizita aceea din China unde fusese revoluția culturală, Nicolae CEAUȘESCU a lansat niște teze la Mangalia care schimbau totul în teorie socialismului științific. Așa a debutat foamea, prin:

- lipsa cărnii în galantare,

- raționalizarea zahărului și uleiului,

- exportul masiv de alimente,

- scăderea puterii de cumpărare,

- apariția puiuților de tip frații PETRĂUȘ,

- statul la coadă cu zilele,

- vânzarea numai a pâinii vechi,

- construirea de fabrici de mâncare,

- prefigurarea circurilor foamei.

Într-o țară unde agricultura atinsese niște recorduri extraordinare era de neimaginat că populația îndură lipsuri greu de descris.

Au apărut și bancuri. Se zice că unul intră într-o brutărie și întreabă:

- Pâine aveți?

Vânzătoarea îi răspunde:

- Da. Avem pâine de azi, de ieri și de alaltăieri. De care vreți?

- Vreau dpuă pâini de azi.

- Veniți poimâine. Ăi răspunse vânzătoarea.

Lumea se așeza la coadă la orice. Nici nu se știa ce alimente vor veni și doar dacă se vedea că vine o mașină în spatele magazinului, imediat se făcea coadă. Oamenii își puneau și copilașii să stea cu orele la coadă. 

Nu se găsea unt.

Nu se găsea carne.

Nu se găsea  brânză.

Nu se găsea ulei,

Nu se găsea salam.

Nu se găsea nimic.

Banane nu erau.

Portocale nu erau.

Mere nu erau.

Lămâi nu erau.

Cartofii aveau mult pământ.

Ceapa era stricată.

Roșiile erau obosite.

Castraveții erau mănați.

Se formase un sistem de pile și de relații, iar cei descurcăteți aveau cam de toate. Ceilalți sufereau ți îndurau în tăcere, resemnați. Era o mare contradicție între ceea ce spunea conducătorul și realitatea de zi cu zi. Deja după un timp se crease o economie paralelă, cu o producție de carne și de legume care nu avea nicio legătură cu ceea ce era în scriptele statului. Se creșteau porci. Se fura în draci din CAP-uri, din GAS-uri și din fabricile unde se prelucrau alimentele. Oamenii se văita că nu au de niciunele, dar frigiderele le erau pline. Pe mine Revoluția din 1989 m-a prins cu un porc tăiat abia băgat în frigider, porc crescut în Adunații Copăceni la un amic. Și ca mine erau mulți. Frigul și foamea au fost cele două cauze ale căderii lui CEAUȘESCU, el fiind asociat cu toate relele din țară.

(27 aprilie 2018)

România comunistă și întunericul

În România comunistă  întunericul se concretiza ărin economii drastice la iluminatul stradal, iluminatul în clădirile publice, dar și în casele oamenilor. Economia de curent dusă la extrem se vedea prin numărul becurilor de mică putere sare luminau camerele, prin străzile marilor orașe care zăceau în besnă și prin întunericul care punea stăpânire pe sate, căci acolo chiar nicio lumină nu mai era aprinsă noaptea. Doar luna ce mai lumina ulițele satelor.

Cel mai rău era când se întrerupea lumina. Nu mai mergea frigiderul, nu mai mergea televizorul, nu mai mergea nici reșoul care mai încălzea încăperile. Nu era un program la care se întrerupea lumina. Când îi era lumea mai dragă omului, taman atunci rămânea în beznă. Soluțiile erau:

- aprinderea de lumânări,

- utilizarea lămpii cu gaz,

- punerea lanternelor în funcțiune,

- folosirea unui bec și a unei baterii de mașină.

Ajunsesem în asemenea hal încât chiar nu mă mai deranjea că s-a tăiat curentul. Mă necăjeam doar prin faptul că acele căderi de curent deteriorau fie televizorul, fie frigiderul. La unele blocuri cu 10 etaje lucrurile deveneau dramatice căci lifturile nu funcționau și scările era întunecate, neavând nicio fereastră, datorită faptului că de jur-împrejur erau apartamente. Scările deveneau adevărate capcane. Cu timpul am învățat totul foarte bine și mecanic urcam scările fără a mai face erori de a păși în gol ca și cum ar fi trepte sau a merge în plan orizontal, deși treptele nu se terminaseră.

Cel mai rău era atunci când prin tăierea curentului se întrerupea lucru la calculatoare. Acestea aveau deja probleme. Se mai punea  problema fluctuațiilor de tensiune, iar din economii nu se cumpărau stabilizatoare care costau 30.000 lei și se produceau defectări ce necesitau înlocuiri de piese de sute de mii de lei. Era chestie de planificare defectuoasă.

Deși părintele punerii în practică a comunismului și aici mă refer la V.I. LENIN a zis că socialism=electrificare, defecțiuni clare în procesul de dezvoltare a industriei energetice care nu a crescut într-un ritm mai mare decât cel al consumului energetic al industriei în plin avânt a dus la echilibrări pe seama reducerii drastice a curentului de la populație. Și tăierea curentului era tot o formă de a arăta că cetățeanul nu contează în ochii conducătorilor politici, deși societatea socialistă clama peste tot că pune în centrul politicilor sale omul muncii de la oraș și de la sat.
Și acum la mine în mahala se întrerupe curentul, dar totul se datorează instalațiilor vechi, căci noi avem obiceiul de a repara și nu de a înlocui atunci când perioada de funcționare optimă a expirat.

(27 aprilie 2017)

România comunistă și frigul

Dacă unor străini li se povestește de cât frig am tras noi românii înainte de 1989, aceștia nu au puterea de a înțelege că în secolul al XX-lea așa ceva era posibil. Cu puțin efort, dacă mai se caută se va vedea că și în anul7523 de la facerea lumii, în România, țară membră UE, sunt localități unde oamenii stau în frig în apartamentele de la bloc, tot ca înainte de 1989. Cauzele sunt multiple, dar tot chestii de politici economice sunt și acum ca și atunci.

Înainte de 1989, în România comunistă frigul punea stăpânire pe:

- apartamente,

- sălile de clasă,

- cinematografe,

- sălile de teatru,

- birouri,

- întreprinderi,

- magazine,

- saloanele spitalelor,

- adică peste tot.

Ideia de microcentrală, de încălzire cu calorifere electrice sau cu flacăra aragazului devenise imposibil de pus în practică datorită penuriei de gaze, întreruperii curentului și costurilor mari. Existau ca soluții de avarie în apartamentele de la bloc:

- utilizarea de sobe pe motorină,

- construirea de sobe cu lemne,

- dublarea pereților interiori cu BCA,

- utilizarea de haine foarte groase,

- utilizarea sacilor de dormit termoizolanți.

Lipsa căldurii a dus la îmbolnăvirea a numeroși copii, la apariția mucegaiului pe pereți și la întreruperea activităților culturale, căci actul artistic devenea impropriu la temperaturi sub zero grade, când ieșeau aburii din gurile soliștilor sau instrumentiții cântau cu mănuși.

Fac eforturi mari să nu dârdâi de frig numai la gândul că atunci când intram în cazp sau în sala de curs, mă pătrundea frigul, deși eram cu mult mai tânăr și mult mai rezistent. Îmi aduc aminte că aveam cursuri la sălile 601 și 602 din clădirea veche a ASE. Aceste săli aveau geamuri cu tâmplărie metalică pe trei laturi. Era un frig îngrozitor. Cu scurgerea orelor, îmi dădeam seama că-mi pierd vocea, iar la ultimele ore deja făceam eforturi foarte mari să mai fiu auzit.

Cauza frugului era datorită unei gândiri primitive din punct de vedere economic, pentru că și alte țări erau comuniste, iar apartamentele clasei muncitoare de acolo nu erau opulente, dar nici mizere și adevărate ghețării triste, neprimitoare și neîncăpătoare.
România comunistă și frigul au făcut casă bună pentru că planificarea definea obiective exagerat de mari, a căror realizare avea la bază sacrificii imense pe care populația trebuia să le facă an de an, pentru a ajunge nicăieri.

(27 aprilie 2018)

Comuniștii și statistica

Multă lume zice că nu există științe politice. Ar fi corect să se vorbească despre științe puse în slujba politicii. În opinia mea există medicină politică, psihiatria a fost un instrument în mâna politicului, iar statistica este prin excelență o știință cu care toate regimurile demonstrează tot ce le trece prin minte și cu cifre te mint în față fără a clipi.

Când era lipsă de mâncare în alimentare, pentru a nu face nicio comparație niciodată, statistica din comunismul nostru original, ceaușist, mioritic și roz, amesteca numerele și mai ales prin distrugerea omogenității seriilor de timp, era imposibil să se facă comparații decente. Dacî într-o zi de băgau pui în alimentara, se spunea în ziarul goarnă de partid Scânteia, Adevărul de azi, că s-au aprovizionat alimentarele din toată șara cu 50 de tone de pui. Dacă se băgau foarte puțoni pui, se spunea a doua zi că alimentarele din București au foat aprovizionate du 4.000 de pachete de carne de pui. Era distruză aici și unitatea de măsură, lucrându-se cu tone și apoi cu pachete, dar și unitatea teritorială de raportare. Cu un pic de imaginație oamenii ar fi făcut calculul că un pachet de frați Petrăuș are cum 500 drame, adică 0,5kg, deci 4.000 de pachete ar însemna 2.000 kg, adică 2 tone de carne în București. Dacă s-ar fi făcut și o medie a județelor ponderate cu populația s-ar fi văzut că cele două tone erau insuficiente. Numai că doar dușmanii declarați ai comunismului în îndârjirea lor ar fi făcut astfel de calcule încât să arate că se minte cu nerușinare și lucrurile stăteau rău de tot.

Unii ziceau că sub Kremlin exista un institut de falsificare a datelor statistice, căci cei ce se ocupă cu statistica oficială trebuie să publice date despre evoluția economiei. Cred că la noi și acum există mari ezitări metafizeice chiar pe statistica populației, căci listele de alegători în opinia mea ar trebui actualizate pe baze realiste. dacă acest lucru s-ar fi făcut în anul 2012, cu certitudine prezidentul și-a ri luat bye, bye ci elan și în mișcări legănate de tangou.

Năravurile comuniste s-au menținut și acum, iar statistica a rămas ca și în vremurile odiosului un instrument de a deforma realitatea, iar ca să fie totul și mai frumos, se lucrează când cu banii vechi, când cu cei noi, când în lei, când în euro. Mulți au aplicație să vorbească în loc de 1.500 lei, de 15.000.000 lei fără a specifica lei vechi pentru a impresiona. În loc să se spună 2.000.000 de euro se zice 10.000.000 de lei dar și mai spectaculos se zice 10.000.000.000 lei, fără a se spune că este vorba de lei vechi, dar efectul contează, căci nu mai înțelege omul nimic.

Plăcerea unora era să se remarce prin creșteri, dar indicând de câte ori a crescut nu știu ce. Dacă aveam producție de 100 kg de aur în 1939, fără a se spune că acel an a fost cel mai bun an al capitaliștilor, iar în 1960 se producea 1.000 kg, sera mai plăcut să se spună sec: în 1960 producția de aur a fost de 10 ori mai mare decât în anul cel mai bun al economiei capitaliste. Chestia era extrem de crocantă cu producția de aluminiu care era de 20.000 de ori mai mare decât în nu știu ce an. La întrecerea dintre socialism și capitalism statistica era de bază pentru a falsifica ritmul în care URSS depășea și umilea USA. De exemplu, în cărțile de economie politică se făceau comparații între producțiile de bumbac ale celor două țări în mod divilizat din punct de vedere statistic, dar la tractoare, statistica o lua pe arătură. Dacă să zicem, în USA erau 1.000.000 de tractoare în anul X se în anul X+1 se produceau 300.000 de tractoare, evident producția a crescit cu 30%. Dacă în URSS în același ani X existau 1.000 de tractoare și îbn anul X+1 se produceau 2.500 de tractoare, producția a crescut cu 250%. Un text de forma: în America a crescut producția de tractoare doar cu 30%, în timp ce în patria lui Lenin, țara sovietelor producșția de tractoare a crescut cu 250%, datorită muncii eliberate de exploatare, bla, bla, bla. Nu se sufla o vorbă de indicatorul producție în valoare absolută, deși statistica îl recomandă pentru a acompania obligatoriu indicii în valoare relativă. Lucrurile nu s-au schimbat nici azi, căci a te face și mai frumos și mai deștept cu minciuni bazate pe cifre este un lucru foarte mult agreat de toate forțele politice care doar când sunt la putere iubesc statistica falsă.

(15 septembrie 2017)

Comuniștii și gramatica

Ca și acum când parlamentarii dar când și însuși ministrul educației fac greșeli gramaticale, comuniștii, oameni simplii, fără pretenții, dar cu putere, făceau greșeli cu nemiluita.

De nenumărate ori am văzut cum la nunți era un mic afiș sub brad cu Bine a-ți venit! în loc de Bine ați venit! Nu este deloc de mirare că se continua ceea ce se știa din timpul regimului burghezo-moșieresc chestis cu e în loc de sunt.  Nu de puține ori auzeai peste tot ca exact așa cum se aude azi e multe, este veniți sau tot felul de dezacorduri dintre subiect și predicat. Chiar și lume spălată mai de sus din partid, de la niveluri superioare vorbea cu dezacorduri supărătoare. De scris acolo cu acei buclucași i sau acele cratime, deja era un marasm greu de parcurs de către mulți dintre propagandiștii partidului, exact cum se întâmplă cu mulți dintre aleșii noștri, care huzuresc pe bani grei.

Cel puțin în anii de început ai comunismului, era scuzabil că agitatorii și ceilalți activiști erau cam fără cultură căci veneau direct de la coada vacii. Azi nu mai este deloc scuzabilă necunoașterea gramaticii din moment ce mulți au liceu, facultăți și masterate. Că eu n-am dat doi bani nici pe facultățile și nici pe masteratele sau doctoratele făcute după accederea pe funcții importante, este o altă poveste, dar totul se ul deschide gura și spune prostii din punct de vedere gramatical.

Dacă cineva ar fi luat înainte de 1989 o sută de indivizi pe stradă și le-ar fi spus să indice unde este cratima în cea mai frecventă înjurătură mioritică, sunt sigur că 95 dintre ei ar fin înjurat cu aplicație, dar 93 ar fi făcut greșeli în cascadă, căci pozițiile celor patru cratime nu sunt deloc ușor de identificat și mai ales de poziționat, deși cu verbul a băga nimeni nu are nicio problemă, iar despre mamă lucrurile sunt clare, nenumărați poeți câncând-o smeriți, iar obiectul activ din patru litere este rostit ostentativ de toți cei ce vor să-și dea un pic de importanță cum că ar fi bărbați la o adică.

Acum sunt sigură că dintr-o sută puși să scrie exact aceeași zicere care nu s-a modificat deși există de 20 de ani internet, toți o sută n-o vor transcrie corect, căci școala a fost distyrusă de dictator și încă nu și-a revenit nici din șocuri, nici din somnolență și nici din inerția democrației originale și latente.

(15 septembrie 2017)

Comuniștii și numele politic

În comunism, oamenii trebuiau să se prezinte și primul lucru pe care îl spuneau era numele de familie. Mulți dintre eroii agreați de comuniști se numeau Petre Petre, Gheorghe Gheorghe, Dumitru Dumitru, Ion Ion dar și Ion Gheorghe, Marin Dumitru, Elena Marin, Gheorghița Marin, Ștefan Gheorghiu, Ștefan Pripșa, adică exact ceea ce părea a fi adânc, măreț și convintător românesc.

În manualele de istorie, eroii comuniști erau Ilie Pintile, Vasile Roaită, 

Multe dintre numele de familie terminate în escu au fost tratate de comuniști pornind de la eroii lui Ion Luca Caragiale și cei ce purtau numele de Popescu sau Protopopescu erau luați peste picior. Îmi aduc aminte că atunci când a fost montată piesa Mitică Popescu avându-l în rolul titular pe actorul Mitică Popescu era o chestie destul de ciudată.

Aveam un prieten care mi-a zis că nu am nume politic. Am conștientizat că așa este mai ales în perioada când s-au produs incendii pe la unele combinate și se credea că este mâna spionajului sovietic. La o adunare de partid, chiar a fost un coleg care m-a apostrofat așa mai în glumă pe acest subiect. Ceea ce este foarte clar vizează faptul că anni în șir cei din prim planul politicii comuniste românești au fost numai și numai oameni cu nume politic. În vârful piramidei s-au aflat Gheorghe Gheorghiu și Nicolae Ceaușescu. Prim-miniștrii au fost Ion Gheorghe Maurer, Manea Mănescu, Ilie Verdeț și Constantin Dăscălescu. Rectorii ASE în era comunistă au fost Ștefan Arsene, Mihail Hașeganu, Marin Lupu, Gheorghe Dolgu,  Ilie Văduva și  Alexandru Puiu.

Se știa cu exactitate că populația țării are o structură etnică obligatoriu reflectată și în piramidele organizaționale care se constituiau peste tot în țară. În acest sens, 8% dintre directori de orice  sau prorectori trebuiau să fie de naționalitate maghiară, pentru a păstra ponderea de 8% a maghiarilor din popuțația țării, după cum menționau recensămintele. Și în emisiunile folclorice de o oră se prezentau 3 dansuri maghiare și un dans german și nu mai mult de atât. Știu că era o solistă Eva Kiss și Ricky Dandel care și ei cântau tot procentual la radio și la tv. Peste tot numele plitic era cu mare trecere căci scriitori ca Petru Dumitriu, Marin Preda, Dumitru Popescu și Mihai Beniuc aveau nume politice. Cei cu nume de Antonescu cu siguranță nu aveau nume politic, lucrurile fiind agravate și dacă prenumele era Ion, iar cei cu numele de Codreanu erau priviți nu prea îngăduitor, fiind imposibil a se numi Corneliu, Cornel sau ceva pe acolo,  totul fiind interpretabil, părinții devenind pușcăriabili.

(14 septembrie 2017)

Comuniștii și proletariatul

Comuniștii erau unii, proletariatul erau alții. Se întâmpla ca unii dintre proletari să fie și comuniști. Comuniștii se deosebeau de ceilalți proletari căci aveau:

- carnet de partid;

- drept de a participa la ședințe;

- poziție specială în întreprindere;

- calitatea de tovarăș autentic;

- un cuvând în ședințe;

- posibilitatea de a fi consultați;

- priorități la case și gratuități;

- luări de atitudine în societate.

Deși se spunea că toți comuniștii sunt cei mai buni, să nu se creadă în totalitate acest lucru, pentru că deși funcționau criterii de selecție foarte riguroase, așa cum degetele de la o mână nu sunt identice, tot așa exista o mare diversitate între membrii de partid. Unii erau buni de gură, alții erau iute de mână, unii erau buni la locul lor de muncă. Partidul și-ar fi dorit ca toți proletarii să fie și membrii de partid, ceea ce nu s-a întâmplat. Intelectualii în oportunismul lor formau cozi interminabile la a intra în partid pentru a se bucura de binefacerile societății ca poziții de management sau locuri de muncă, întrucât erau întreprinderi și structuri unde nu era permis accsul decât numai al posesorilor de carnet roșu de membru al pcr. Muncitorii, sictiriți de lipsurile și nedreptățile pe care le trăiau, ezitau și evitau să intre în partid, deși partidul se zice cî în decembrie 1989 ar fi avut cam 4 milioane de membrii, din care se declarau activiști veritabili sub 500 de mii, ceilalți fiind doar purtători de carnet, căci numai așa se înțelege de ce acest uriaș cu picioare de lut s-a dezintegrat într-o noapte. Știu tipi care în ședințe de partid de dinainte de 1989 erau în stare să-și devoreze părinții pentru cauza partidului, dar în ianuarie 1990 pozau în cei mai fervenți anticomuniști, anticeaușiști și anti-orice dacă li se indica un oarece. Comuniștii se considerau o elită căci erau revoluționari în gândire, deși unii erau revoluționari de profesie ca vânători de avantaje materiale, în raport cu ceilalți membrii ai societății care stăteau pe margine și primeau firimiturile. Ceea ce trebuia să formeze o simbioză era de fapt o amestecătură formată din comuniști care profitau și celilalți care așteptau să se ducă de râpă totul, deși tăceau.

(14 septembrie 2017)