Showing posts with label FMI. Show all posts
Showing posts with label FMI. Show all posts

Wednesday, October 4, 2023

Ce mai vrea și FMI de la noi, bre?

Funcționari de la FMI au venit la București, s-au dus la ministerul de finanțe, au mers și pe la parlament, au trecut și pe la guvern și probabil își vor lua tălpășița cât de curând, plecând de unde au venit. Să fie foarte clar pentru toată lumea, că știința economică modernă are o serie de modele verificate și para-verificate și nu mai este nimic nou sub soare. Pentru fiecare economie, se dau diferite valori măsurate local și modelele spun totul, dacă economia merge bine, dacă economia nu merge bine și culmea, modelele spun și unde este buba, dar nu se opresc aici, modelele vin și cu soluțiile de redresare. Nimeni nu trebuie să creadă că funcționarii de la FMI sunt zmeii-zmeilor. Ei sunt niște bieți muritori, ca mine și ca tine, care dispun de niște modele, de niște software și aici vin doar să culeagă ceva date, după care modelele și produsele software  îi ghidonează și oferă soluții, iar ei doar vin și propun acele soluții decidenților din spațiul mioritic. Noi facem ce credem, dar dacă nu facem bine, venim cu mâna întinsă de milog la a cerși bani de la FMI și FMI ne dă, dar ne condiționează, strângându-ne cu ușa, cum se zice.
Modelele nu sunt secrete. Produsele software de implementare și de asistență, nu sunt nici ele secrerte. Numai că noi suntem mult prea deștepți, mult prea șmecheri, mult prea fentoși ca să acceptăm să vină altcineva să ne învețe, să ne asiste și să ne dea soluții, dacă preventiv am folosi acele modele și acel software pentru a ne fundamenta deciziile. Lucrând în deșteptăciunea noastră, facem ce facem și ajungem în găleată, exact cum s-a ajuns aici după cheltuielile nesăbuite și după împrumuturile aberante din ultimii patru ani și lucrând exact cum ne-a bubuit capul, fără să ținem seama de nimic și de nimeni, acum alergăm ca muștele fără cap, crezând că problemele grave se rezolvă zâmbind, furând și țopăind de fericire, având în față niște saci cu bani virtuali, puși în drum de unii pe care îi considerăm nu binefăcătorii planetei, ci fraierii noștri. Numai că cine are banii, are și puterea și cine are puterea, bate cu pumnul în masă, iar milogii trebuie să stea cu privirea în pământ și să se târască în genunchi și pe coate, mai ceva ca la moaștele atât de dragi nouă.
Acum în anul de grație 2023, ar fi trebuit să ne uităm în gura lui Mugur ISĂRESCU pentru că el are acolo pe un tip, cibernetician la bază care știe acele modele și care din când în când mai glăsuiește el ceva, dar nimeni din clădirea din Piața Victoriei nu-l ia în seamă căci toți care au fost instalați acolo, doar când au pus mâinile pe clanțele acelei clădiri s-au luminat instantaneu, devenind măreți, sublimi, sclipitori, geniali și exact ceea ce trebuie pentru a nu primi niciun sfat de la nimeni. Ceea ce știu acum este faptul că este groasă rău, că hăul unde ne-am rostogolit nu mai are se pare și un mai nasol, drept care trebuie acționat căci orologiul a bătut de ceasul al XII-lea din noaptea catastrofei economice.


(05 octombrie 2023)

Monday, June 26, 2023

#REZIST: teoria conspirației

Datorită faptului că nu a apărut niciun manifest care să explice clar ce înseamnă  #REZIST, lumea se lansează în tot felul de afirmații.
Se afirmă că mișcarea #REZIST vine din ONG-uri.
Se afirmă că ONG-urile au finanțări obscure.
Se afirmă că mulți indivizi care se revendică din mișcarea #REZIST sunt mercenari.
Se afirmă că între OCULTĂ și mișcarea #REZIST este un cordon ombilical.
Se afirmă că Teoria Conspirației este clădită de progresiști, de reziști și de ocultiști.
Dacă stăm să judecăm la rece, nici despre Teoria Conspirației nu există un document oficial al celor care ar fi inițiat-o ca să fim siguri că nu este o creație a unor grupuri de interese sau chiar o fabulație. Eu am următoarea teorie: în viață se întâmplă nenumărate evenimente E1, E2, E3, E4, ..., En, unde n este un număr foarte mare, de ordinul sutelor de miliarde sau chiar și mai mare, iar evenimentele sunt independente unele de celelalte. Noi avem înclinația de a construi perechi, triplete sau n-tuple de evenimente și de a le lega între ele zicând că unele le-au determinat pe celelalte. Cel mai recent exemplu, este teoria conform căreia cutremurul din Turcia are legătură cu cutremurul din Gorj. În popor chiar au fost create astfel de legături numite superstiții. Dacă pisica neagră îți taie calea, îți merge rău, dacă îți iese cu gol, îți merge rău, dacă spargi o oglindă nu te mai măriți și tot așa.
În aceeași line se înscriu coincidențele, pe care mulți le leagă unele de celelalte și le constituie în teoria conspirației. Să luăm toată perioada pandemiei în care s-a pus în corespondență afirmația unei babe senile legată de numărul pensionarilor care copleșește bugetele și apariția COVID 19 a fost pusă imediat ca soluție a diminuării numărul de bătrâni, căci aceștia erau sensibili la manifestările virusului. Faptul că un nene din zona IT a zis că finanțează cercetarea unui vaccin pentru lupta cu COVID 19, imediat s-a făcut legătura cu cipurile și a apărut verbul a microcipa. Aceste perechi de evenimente absolut independente, puse una lângă alta, au format șirul de perechi numit Teoria Conspirației și pentru că teorie fără autori nu se există, cum se zice la mine în mahala, au fost rostite numele unor miliardari, căci numai ei, cu forța lor financiară au capacitatea de a genera conspirații, de a le întreține și mai ales de a conduce lumea.
Eu zic să definim o temă. După aceea să luăm o succesiune de evenimente pe un interval de timp suficient de reprezentativ. Apoi să punem în corespondență evenimente la întâmplare, două câte două și tot la întâmplare să construim un șir de perechi. Vom avea surpriza că din noianul de întâmplări, tot din întâmplare, vedem că rezultă o construcție coerentă, care prin grozăviile pe care le generează în mentalul nostru, nu este altceva decât o teorie a conspirației. Așa și la Revoluție, așa și în pandemie, așa și cu #REZIST și vor mai urma și altele căci mintea odihnită naște și idei bune dar și monștri.




(27 iunie 2023)

Friday, December 30, 2022

A extrapola, a estima, a prognoza... (I)

Mă apucă plânsul când văd că unii fac confuzii teribile când folosesc termenii. A extrapola înseamnă:
- a stabili cel puțin o ipoteză,
- a avea o serie de câțiva termeni,
- a face calcule privind următorii termeni.
Mai concret, dacă am o serie cu producțiile de grâu pe cinci ani și dacă stabilesc ipoteza că ritmul de creștere a producției în viitor este același cu creșterea din ultimul an, stabilesc care este această creștere și o aplic succesiv, obținând extrapolarea. Fiecare are posibilitatea de a stabili o ipoteză. Unii mai pesimiști, vor spune că în viitor ritmul de creștere este cea mai mică variație. Alții mai optimiști vor zice că în viitor, creșterea va fi cu cel mai mare nivel.

anul                   Producția de grâu (mii tone)
____________________________
2011                    300
2012                    450
2013                    460
2014                    600
2015                    625

În ipoteza creșterii din ultimii doi ani R = 625 - 600 =25. Extrapolarea pentru anii 2016, 2017 și 2018 va fi:

anul                   Producția de grâu (mii tone)
____________________________
2011                    300
2012                    450
2013                    460
2014                    600
2015                    625
2016                    625+25=650
2017                    625+25+25=675
2018                    625+25+25+25= 700
Cea mai mică creștere s-a înregistrat în anul 2013 față de 2012, R = 460 - 450 = 10.

În ipoteza creșterii minime, extrapolarea pentru anii 2016, 2017 și 2018 va fi:

anul                   Producția de grâu (mii tone)
____________________________
2011                    300
2012                    450
2013                    460
2014                    600
2015                    625
2016                    625+10=635
2017                    625+10+10=655
2018                    625+10+10+10= 655
Cea mai mare creștere s-a înregistrat în anul 2012 față de 2011, R = 450 - 300 = 150.

În ipoteza creșterii maxime, extrapolarea pentru anii 2016, 2017 și 2018 va fi:

anul                   Producția de grâu (mii tone)
____________________________
2011                    300
2012                    450
2013                    460
2014                    600
2015                    625
2016                    625+150=775
2017                    625+150+150=925
2018                    625+150+150+150= 1075
Fiecare dintre noi va lua o ipoteză în funcție cam de ceea ce ar vrea să obțină și face extrapolarea cum îl taie capul. Unele extrapolări sunt bune dacă ipoteza a fost aleasă bine, altele sunt de-a dreptul aberante și nu le validează viața. Să nu uităm că un nene a zis că populația crește în progresie geometrică și producția alimentelor crește în progresie aritmetică, iar acum în 2022 alte gunoaie au dezgropat aberația și au făcut afirmații cutremurătoare, deși nimic nu justifica ipoteza inițială.
(30 decembrie 2022)