Showing posts with label oyce DiDONATO. Show all posts
Showing posts with label oyce DiDONATO. Show all posts

Tuesday, August 15, 2023

Recitalul Ruxandrei DONOSE de la Ateneul Român

Absolut din întâmplare, azi 15 august 2023, după amiază, am butonat telecomanda și am ajuns la TVR Cultural unde era Ruxandra DONOSE pe scările Ateneului Român interpretând lieduri și arii din opere, acompaniată la pian de Sergiu  TUHUȚIU. Mi-a revenit atunci în minte pagina aceea din Financial Times care avea fotografia marii mezzo-soprane Ruxandra DONOSE, care triumfa în acele vremuri pe marile scene lirice ale lumii.
Am ascultat lieduri și arii din opere cântate magistral de Ruxandra DONOSE, iar faptul că spectacolul a durat până cerul s-a întunecat, arată că artista dispune de resurse excepționale, căci vocea ei a rămas aceeași pe toată durata concertului. Mie îmi place Canzonetta Spagnola de ROSSINI, pe care am ascultat-o în multe interpretări celebre. Azi am alăturat la acele intepretări, cântarea lui Ruxandra DONOSE care stă la egal cu voci precum Joyce DiDONATO, Marilyn HORNE, Cecilia BARTOLI, Teresa BERGANZA, Stella GREGORIAN, Marco Maria FILIBERTI, dar și alții.
Recitalul lui Ruxandra DONOSE a inclus și cântecul Oameni al compozitorului Marius ȚEICU cu versurile lui Ovidiu DUMITRU, de asemenea, într-o interpretare magistrală, care mi-a arătat că după Aurelian ANDREESCU există o cântăreață care a dat culoare și strălucire acestui cântec.
Pe o scară de la 1 la 10, recitalul lui Ruxandra DONOSE este de nota 10 (zece) și când dau această notă nu o fac de formă, ci am luat în calcul foarte mulți factori, inclusiv pianistul.
Am fost dezamăgit că un oraș de 2.000.000 locuitori nu a fost în stare să ocupe 1.000 de locuri exact acolo unde arta adevărată se manifesta ca la carte.



(15 august 2023)