Showing posts with label Alexandru ARȘINEL. Show all posts
Showing posts with label Alexandru ARȘINEL. Show all posts

Friday, September 30, 2022

Un obicei necreștinesc la unii români fără bune maniere

Noi avem o vorbă: de morți, numai de bine.
Observ că sunt unii români care au obiceiuri necreștinești și nu lasă sufletul mortului să-și găsească locul în cele patruzeci de zile.
Am văzut un filosof care atunci când Adrian PĂUNESCU era condus pe ultimul drum și se transmiteau imagini pe OTV în direct, tot în direct pe TVR 2 respectivul îl împroșca cu noroi pe cel care urma să intre în pământ peste doar câteva ore. 
Am văzut pe TVR un actoraș de la TNB care la câteva minute de la moartea lui Silviu BRUCAN s-a apucat să-l vorbească de rău pe respectivul. Nu am spus niciodată că Silviu BRUCAN nu merita să fie criticat, dar actorașul trebuia să aștepte și el cele 40 de zile și apoi avea posibilitatea de a umple ecranele cu tot felul de ziceri, care mai de care mai urât mirositoare.
Acum, un tip de nimic, gazetăraș obscur, la doar două zile de la trecerea în neființă a lui Alexandru ARȘINEL, nu a avut răbdare și s-a dedat la exprimări absolut necreștinești, căci sufletul bietului actor care a fost ARȘINEL își caută locul unde să stea pe vecie, iar gazetărașul, care s-a dovedit a fi un caracter mic de-a lungul timpului, n-a avut răbdare de parcă i-au intrat zilele-n sac.
Sunt trist că trăiesc în țara unde oameni despre care aveam pretenția că au o brumă de educație creștinească, se comportă ca niște primitivi de doi bani, uitând că deasupra noastră există un Dumnezeu care ne privește pe fiecare și se miră că există oameni cu așa puțină minte.
Iartă-i Doamne, pe eretici!


(30 septembrie 2022)

Thursday, September 8, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Mihai LUCAN

Mihai LUCAN este un bărbat de 74 de ani.
Mihai LUCAN este absolvent al Institutului de Medicină și Farmacie din București, promoția 1972.
Mihai LUCAN este doctor în medicină din 1986.
Mihai LUCAN este conferențiar universitar din 1990.
Mihai LUCAN este profesor universitar din 2004.
Mihai LUCAN are realizări de excepție în transplantul de rinichi.
Mihai LUCAN m-a dezamăgit că nu a știut cum să-și aleagă colaboratorii, unii dintre ei fiind adevărate rebuturi sociale, care au vânat tot felul de chestii din activitatea lui Mihai LUCAN și au ajuns să-l târască în procese interminabile, cu efecte catastrofale asupra pacienților lui.
Mihai LUCAN m-a dezamăgit că la valoarea lui nu a avut asistență juridică valoroasă care să-l tragă de mânecă și să nu greșească de niciun fel, astfel încât vânătorii de hibe să nu aibă ce-i reproșa.
Mihai LUCAN m-a dezamăgit că nu și-a definit o strategie de urmat și s-a pus în situația de a amesteca oile cu vacile, ca niște nefericiți care n-au realizat niciodată nimic la viața lor să-l arate cu degetul pe el, profesorul Mihai LUCAN care a salvat nenumărate vieți cu talentul și priceperea lui. 
Mihai LUCAN m-a dezamăgit că nu și-a gestionat cariera în așa fel încât la o vârstă respectabilă să nu se găsească chiar temporar după  gratii, la cât bine a făcut acest om, merita oricum altceva decât să fie umilit, mai ales că un milion de euro nu reprezintă mare brânză ca prejudiciu, din moment ce eu aștept pe hoțul care va fura un miliard de euro pentru a-mi exprima respectul față de un astfel de maestru.


(08 septembrie 2022)

Sunday, July 10, 2022

Dacă mă scremeam, aș fi avut certificat de revoluționar

Se zice că revoluțiile scot la iveală asemeni puhoaielor de apă, numai gunoaie. Viața îmi arată că așa stau lucrurile. După 23 August 1944 au ieșit în față tot felul de indivizi, care și-au zis comuniști, deși în realitate nu erau adevărații comuniști, dar de pe poziția de ilegaliști beneficiau de mari avantaje.
Aveau pensii speciale.
Aveau acces la magazinele cc.
Erau onorați prin ședințe.
Se ținea seama de vorba lor.
Mergeau la odihnă în case ale partidului.
Plăteau totul la prețuri simbolice.
A venit ziua de 22 Decembrie 1989.  A fost baricada de la Intercontinental.
Au fost mitingurile din București.
Au fost represiunile de la Timișoara.
Eu am avut un comportament normal atunci, cum același comportament l-au avut 99,99% din cetățenii acestei țări. 
Revoluția a avut martiri. 
Revoluția a avut eroi.
Victoria Revoluției a fost asigurată de martirii și de eroii ei.
Au fost și luptători ai Revoluției.
În mintea mea de atunci, dar și de acum, câtă mi-a mai rămas, luptătorii în Revoluție au contribuit la victoria acesteia din convingere și nu pentru a primi beneficii.
Trebuie să spun că mai mulți prieteni, răniți în Revoluție, cu acte în regulă mi-au zis că și eu merit să primesc carnet de revoluționar și mi-au înșirat motive reale pentru care ei ar depune mărturie, dacă eu aș dori să obțin această calitate. Eu am meseria mea. Eu am respect față de mine. Am avut carnet de lector evidențiat, am primit recunoaștere în meseria mea. Am fost oripilat când îl auzeam pe Nicolae CEAUȘESCU vorbind despre revoluționarul de profesie. De fiecare dată când spunea ceva despre acest concept, mă gândeam la prostituatele de pe Centura Bucureștiului.
dacă mă zbuciumam aș fi avut și eu certificat de revoluționar, dar m-aș fi anulat ca programator de calculator și eu asta am vrut de la viață, să fiu informatician.
PS: am aflat că au fost anulate certificatele de revoluționar ale lui Alexandru ARȘINEL și Cornel DINU.

(10 iulie 2022)


(10 iulie 2022)

Thursday, February 10, 2022

ARȘINEL și-a dat jos masca

Nu știu de ce, dar Alexandru ARȘINEL, se supradimensionează. Omul nu este ca vinul, cu cât e mai vechi, deci omul mai bătrân, este mai bun. Fals. Vinul foarte vechi devine oțet și oamenii bătrâni dau în mintea copiilor.
Alexandru ARȘINEL este acum un bătrânel de 82 de ani, care crede că are dreptul de a rămâne în teatru, până moare. Dacă ar fi la trupa lui, desigur, ca patron, are acest drept, căci își asumă și riscurile și succesele. Dar la stat e cu totul altceva. La stat, la vremea pensionării, omul își ia bocceluța și pleacă, indiferent de cât de mpreț, sublim, genial a fost, pleacă și punct.
Alexandru ARȘINEL vrea să fie altfel. Mie nu mi-a plăcut niciodată acest Alexandru ARȘINEL. Cânta binișor, dar nu atât de bine cât să fie cântăreț. Juca, dar nu atât de bine cât să fie în roluri pe scenele de teatru. Pe partenera sa, Stela POPESCU am văzut-o jucând la Teatrul de Comedie. Am văzut-o și la Tv în piese de teatru. Pe Alexandru ARȘINEL nu l-am văzut jucând teatru deloc. Are câteva scenete, dar roluri cap-coadă, nu are acest Alexandru ARȘINEL. 
Am înțeles că a făcut afirmații stânjenitoare la adresa faptului că poporul nu-i recunoaște meritele. 
Am admirat pe actorul George CALBOREANU pe care l-am văzut jucând pe scenă la Național.
Am admirat pe actorul Ștefan CIUBOTĂRAȘU pe care l-am văzut jucând pe scenă la Bulandra.
Am admirat pe actorul Radu BELIGAN pe care l-am văzut jucând pe scenă la Național.
Am admirat pe actorul Ștefan IORDACHE pe care l-am văzut jucând pe scenă la NOTTARA.
Am admirat pe actrița Olga TUDORACHE  pe care am văzut-o jucând pe scenă la Teatrul Mic.
Pe Alexandru ARȘINEL l-am văzut la o șușe de la Teatrul de Vară de la Mamaia și nu m-a dat pe spate, căci avea un cuplet cu ceva politic, care nu prea era gustat de publicul din sală care în cea mai mare parte era de stânga, iar criticile din text erau destul de trase de păr. Nu cred că plecarea lui Alexandru ARȘINEL din teatru va însemna un gol pentru revista românească, pentru că el nu este un simbol, ci un licrător de talent, dar nu de geniu al teatrului de revistă. Păcat că ieșirea și-o face atât de penibil. Am mai cunoscut eu un gunoi proaspăt ieșit la pensie din ASE, pe care l-am invitat să vină să bem o cafea și tipul mi-a replicat că nu urcă la etajul trei, fiindcă nu-l merităm. A mai fost un Terchea Berchea care a zis că s-a săturat de România. Mă așteptam să plece pe meleaguri străine, dar este tot aici și-și miroase pârțurile cu cei de care se săturase. Aștept să văd ce face și nemulțumitul de AA.





(10 februarie 2022)

Wednesday, February 2, 2022

Cazul Alexandru ARȘINEL face valuri în presa dâmbovițeană

Presa dâmbovițeană, specialistă în manipulare, a prezentat ceea ce s-a întâmplat actorului de 82 de ani Alexandru ARȘINEL.  Concret, artistului i s-a refuzat o poziție de consilier artistic la Teatrul TĂNASE, eș având dreptul să lucreze ca artist în spectacole în continuare.
La noi, a rămas o vorbă, că artistul moare pe scenă, adică, nu se pensionează. Este vorbă rămasă de dinainte de război, când existau trupe de teatru particulare, unde artiștii jucau toată viața, exact cum este și acum, dacă actorul este la un teatru privat.
Comunismul a adus reguli noi pentru artiști.
Artistul este om al muncii.
Artistul are salariu de la stat.
Artistul are un program de lucru foarte clar stabilit.
Artistul are concediu.
Artistul este promovat cu examen.
Artistul plătește contribuții pentru pensie, din salariu.
Și în comunism ca și acum, artiștii jucau în filme, aveau spectacole de estradă, cântau la nunți și botezuri. Toți banii câștigați cu ocazia unor evenimanete erau nefiscalizați și cât timp erau în vervă, artiștii trăiau bine, dar când a venit vremea pensionării, fără a plăti contribuții, pensiile lor au rămas la niveluri foarte scăzute.
În cazul lui Alexandru ARȘINEL nu este vorba de o pensie mică. Ceea ce i s-a întâmplat artistului Alexandru ARȘINEL este interpretat ca un mare act de nedreptate. În republica România pensionarea se face la 65 de ani la bărbați și abia din anul 2020 cine vrea are dreptul să prelungească până la 70 de ani. Alexandru ARȘINEL este un om de 82 de ani. Se face paralela cu profesori celebri de la medicină, cărora li s-au oferit cabinete mult timp după pensionare și toată lumea îi privește ca pe niște monștrii sacrii ai medicinii, iar când aceștia trec pe culoare, medicii și pacienții se lipesc de pereți în semn de respect. Paralela nu este potrivită.
Eu aveam un prieten medic, șef de clinică, un excelent internist care avea un carnet cu persoane importante care după pensionare nu-și găseau locul și aveau grave probleme de sănătate, iar la distanță de sub un an de la momentul pensionării, părăseau această lume cu durerea în suflet, căci statutul de pensionar nu li se potrivea. 
Marele actor Alexandru ARȘINEL are posibilitatea să-și facă o trupă privată al cărei director să se autointituleze, să monteze spectacole și să bată țara. Sunt sigur că el reprezintă o atracție enormă și ar aduce trupa de la TĂNASE în sapă de lemn, pentru că în concurență acerbă, el are câștig de cauză prin talentul său uriaș. În acest fel el are posibilitatea să le arate celor care l-au nedreptățit cât de mult au pierdut și nu va mai avea restricții că la 82 de ani trebuie să se retragă. Va sta cât vrea acolo la trupa lui.
După 80 de ani de teatru, un artist are ce face, Mai joacă dacă este solicitat. Se apucă să scrie memoriile. face lecturi, merge la studiouri pentru a înregistra muzică și cuplete, recită poezii ale marilor clasici.
Eu am ieșit la pensie la 65 de ani și nu mi-am dorit o clipă să continui activitatea. Când am intrat în clasa a I-a mi-am pierdut libertatea. La 65 de ani mi-am recâștigat-o. Iubesc prea mult să fiu un om liber, pentru a mă duce să fiu sclav la cheremul cuiva. Am ce face, chiar și în meseria mea. Și fac de pe poziția de om liber, care nu are nevoie să fie sclav înconjurat de alți sclavi. 





(03 februarie 2022)

Monday, December 27, 2021

Vasile MURARU practică un comic de un anume fel

Vasile MURARU este actor de comedie. L-am văzut la televizor. El era prea tânăr în vremea când eu mergeam să văd spectacole la Teatrul TĂNASE, unde juca și chiar marele Grigore VASILIU BIRLIC în piesa BIRLIC, cu o actriță tânără pe nume Nancy, parcă. El a jucat mult cu Nae LĂZĂRESCU, cel pe care-l știam de la brigada artistică a ASE, când eram eu student în anul întâi. 

Umorul practicat de Vasile MURARU și de Nae LĂZĂRESCU nu este pe gustul meu și scheciurile lor le-am urmărit ca piese dintr-un puzzle, să nu pierd alte copmponente ale programelor de duminică, de Revelion sau de varietăți.

Să nu se creadă că sunt un tip care nu ascultă manele, care nu ascultă bancuri porcoase sau glume tari. Le ascult. Numai că Vasile MURARU și Nae LĂZĂRESCU nu erau pe gustul meu.

Vasile MURARU a apărut în scheciuri precum: De vorbă cu LENIN, Viața de influencer în România, Nebunii, Ce-o să fie, ce-o să fie, Cu găina la doctor, Șatra, Doi vulpoi, Prima groapă, Lordul Graham, Răposata, bocitorul și preotul, Aspirina și piramidonul, Violatorul de la ora cinci, Călugării, escrocii și spovedania, Cât dai mielul?, Întâlnire romantică cu soacra, dar și multe altele. Internetul este plin de scheciuri cu Vasile MURARU.

Vasile MURARU a jucat alături de Dem RĂDULESCU, Valentina FĂTU, Marian HUDAC, Alexandru ARȘINEL.

Vasile MURARU a jucat și în multe filme ale unor regizori precum Mircea VEROIU, Haralambie BOROȘ, Gheorghe VITANIDIS, Virgil CALOTESCU, Nicolae CORJOS, Constantin PĂUN, Răzvan ANDREI și mulți alții.




(27 decembrie 2021) 

Thursday, December 23, 2021

Alexandru ARȘINEL, un slujitor credincios al comediei

Pe artistul Alexandru ARȘINEL l-am văzut acum foarte mulți ani când am mers la un spectacol la Teatrul TĂNASE din Calea Victoriei. Drept vorbind, nu m-a dat pe spate acel spectacol. Eu citisem despre cum erau spectacolele pe Brodway și chestiile de la TĂNASE erau vechi, prăfuite. Deși Alexandru ARȘINEL era o vedetă, se pierdea în acel talmeș-balmeș pestriț și inegal. Când am fost cu copii la teatrul de vară de la Mamaia am văzut pe ARȘINEL și pe POPEASCA într-un cuplet, dar chiar nu mi-au plăcut căci glumele lor erau răsuflate și mai deocheate, căci la televizor nu îndrăzneau să le zică. L-am văzut pe Alexandru ARȘINEL la televizor după ce Stela POPESCU nu a mai a apărut cu BĂNICĂ ăl bătrân. 
Alexandru ARȘINEL are o voce fantastică. Trebuia să cânte în principal. Are un album de romanțe care include romanțele: Mândra mea de altă dată, În fânul de curând cosit, În rariștea de lângă vii, Dorurile mele, Am iubit doi ochi albaștri, Îți mai aduci aminte doamnă, Te aștept pe același drum, Dacă-n douăzeci de toamne, Frumoasa mea cu ochii verzi, Scrie-mi mamă despre satul, De ce m-ați dus de lângă voi, La fereastra cu zorele, Călugărul din vechiul schit, Ai și venit la mine toamnă, La fereastra casei mele, Cruce albă de mesteacăn. Alexandru ARȘINEL a cântat mult și am văzut că vocea sa caldă bărbătească se potrivea cu multe hituri românești precum Să-mi cânți cobzar, Cel mai frumos tangou din lume, O strângere de mână, dar și internaționale cărora el le făcea față cu brio, așa cum a cântat My Way al lui SINATRA. Numai că la noi nu se practică astfel de abordări și banul se face din scheciuri spuse în spectacole sau în șușe.
Am înțeles că a fost director la TĂNASE. S-a vorbit de operația lui de rinichi se pare. Presa bate câmpii și umblă după senzațional. Știu că în anii aceștia de pandemie Teatrul TĂNASER a procedat greșit cu modul în care a oferit câte ceva din arhiva lor de cuplete și spectacole înregistrate. Doreau să creeze senzația tâmpită că sunt live oferind acces doar între ore fixe exact cu orele de derulare a unui spectacol. Ridicol. Atât i-a dus bibilica. La MET spectacolele erau pe 24 de ore și zide zi. Era MET nu un teatru leșinat, de pomanagii care stau cu mâna întinsă la bugetul primăriei, așa cum stau teatre din București, lipsite de performană.
Am înțeles că Alexandru ARȘINEL a jucat în filme. Nu l-am văzut, deci nu comentez.
Cu Alexandru ARȘINEL mi-au plăcut cupletele salutări de la TĂNASE, Billy BOY, Ce faci astă seară, tu?, Cine e Didina?, Julia, Cât ai dat mielul?, dar și multe altele, Revelioanele cu Alexandru ARȘINEL și Stela POPESCU erau așteptate cu mare interes.


(23 decembrie 2021)