Învățăm cum se scrie o carte

Învățăm cum se scrie o carte, este o temă foarte dificilă, mai ales că acum în mediul digital oricine are această posibilitate de a scrie o carte. Niciodată nu trebuie să scriem o carte despre ceea ce nu știm la perfecție. Sunt autori care scriu doar să se afle în treabă, crezând că cineva este obligat să citească ceea ce scriu ei. În opinia mea, o carte se scrie numai și numai dacă cel ce vrea să facă așa ceva:

• s-a documentat temeinic citind vreo 20 de cărți, vreo 50 de articole, vreo 100 de comunicări în volumele unor conferințe, toate strict referitoare la domeniul ce dorește să fie abordat în carte;
• a lucrat vreo 3-5 ani în domeniu pe chestiuni de execuție, nu de management, ca să știe exact care sunt problemele din acel domeniu și mai ales cum se soluționează zi de zi acele probleme, concret și la obiect;
• a scris și publicat 5-10 articole în reviste de specialitate în sau  foarte înrudite cu domeniul;
• a participat la vreo 15020 de conferințe cu lucrări din domeniul în care vrea să scrie cartea și ceea ce a spus acolo a fost bine primit de auditoriu.

Altfel, cartea va fi doar o carte, ori autorul își dorește o carte:

- citită;

- interesantă;

- utilă;

- sistematică;

- referită.

Fără a proceda așa, ceea ce este scris și tipărit sau pus în mediul virtual, se constituie în maculatură, balast și nimic altceva. Este adevărat că din 10.000 de cărți publicate, doar 10 rămân în conștiința cititorului ca fiind valoroase. Cine vrea să facă una din cele 10 cărți, trebuie să trudească cu adevărat, fără a se baza pe zicerea: cărțile din cărți se face. Sunt prea sătul de pseudo-doctorii care ne-au invadat și pentru a fi cât mai sus, trebuie trudă, nădușală și exigență. Cărțile nu se scriu la kil, știința nu se face la hectar și calitatea nu se face mimând. Trebuie muncă, voință, exigență, onestitate și conștiința că pentru a face ceva măreț, trebuie dusă o luptă imensă a autorului cu el însuși. Numai astfel de învingători determină marile schimbări în istoria nației lor sau  a omenirii.

(02 mai 2017)

PhD, diseminarea rezultatelor

Diseminarea rezultatelor apare în două locuri și anume:

• în al treilea raport dein programul doctoral;
• capitol distinct la finalul tezei de doctorat.

Această parte se construiește preptat-treptat și doctorandul va discuta despre:

• articolele pe care le-a scris;
• comunicările pe care le-a făcut la conferințe;
• prototipurile realizate pentru producție;
• capitole de carte dacă e cazul;
• prezentări în fața studenților.

Dacă lasă pe ultima sută de metri cu siguranță că va uita fie articole, fie conferințe, fie alte elemente care să sprijine demesrul său legat de diseminare. De aceea este important ca pe măsură ce doctorandul scrie ceva, publică ceva, implementează ceva, să scrie folosind un șablon toate detaliile cât timp le are proaspete în minte. dacă nu face așa se va trezi că trebuie să scrie un capitol și pierde din vedere detalii dintre care unele sunt esențiale. Omul scrie tot felul de materiale, dar dacă el nu are grijă să vadă și dacă respectivele sunt citate, se trezește că spune tot felul de chestii dar când vine vorba de a judeca complet lucrurile, lipsesc elementele esențiale, adică citările. Dacă nu lucrează cu șabloane în care să fie date lucrurile într-o anumită ordine, tratarea apare ca fiind neomogenă și este creată senzația în teză călucrurile sunt puse fie cu furca, fie că se face copy-paste. Dacă totul este luat în serios și nu se consideră că acest capitol se scrie singur, pregătirea solidă folosind acele șabloane va duce la crearea contextului ca articolul să se scrie singur, pentru că pentru toate materialele se urmărește un același punctaj, iar notițele și însemnările făcute la cald vor fi extrem de utile căci ele trebuie numai cizelate. Nu trebuie tratat cu superficialitate aspectul de diseminare,, pentru că el este similar ambalării unei prăjituri deosebite-soluțiile originale- într-un ziar murdar, căzut în noroi.

(04 iulie 2016)