Bullyingul la români

Îmi aduc aminte de replica din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca CARAGIALE :
Cațavencu: Ei bine! Ce zice soțietatea noastră? Ce zicem noi?... Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem și noi faliții noștri?... Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi (îngrașă vorbele.)... Numai noi să n-avem faliții noștri!... Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!...

În legea 221 din 18 noiembrie 2019 pentru bullying este definit conceptul astfel:

Acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale.

Bullyingul  există peste tot, căci prin natura sa omul este:

- răutăcios,

- invidios,

- vorbăreț,

- certăreț,

- bârfitor,

- violent,

- agresiv.

Societatea încearcă să reglementeze prin legi, prin norme, prin educație, raporturile dintre indivizi, astfel încât aceștia să conviețuiască în armonie, să fie toleranți, să vorbească și să se comporte civilizat, acceptând tacit diferențele dintre ei, în așa fel încât excesele verbale sau fizice să dispară complet.

Am dat citatul din piesa dramaturgului CARAGIALE nu pentru a arăta că musai și noi trebuie să introducem în vocabular bullyingul ca un moft, ci pentru a marca necesitatea conștientizării că societatea nu are cum să meargă înainte și să progreseze atunci când indivizii se cramponează de caracteristici neesențiale și derulează acțiuni care au rolul de a risipi resurse în loc de a canaliza acele resurse spre direcții care să ducă la dezvoltare, la echilibru și la armonie.

Acum în era digitalizării, oamenii trebuie să vadă dincolo de lucrurile evidente, să-și îndrepte atenția spre obiective care să le asigure bunăstarea, progresul și evoluția în direcțiile stabilite cu rigurozitate. Este adevărat că omul primește informația din lumea înconjurătoare prin cele cinci simțuri, dar existența computerului face ca structura informației să fie cu totul alta și modul de prelucrare să se schimbe radical, scara valorilor și toate celelalte ierarhizări legate de caracteristici precum frumos,  inteligent, puternic, priceput, cel mai bun, cel mai performant, să se schimbe dramatic, omul devenind cu totul altceva din moment ce dispune de un telefon mobil inteligent. Nici noi românii nu facem excepție și tehnologia ne duce, vrând-nevrând într-o anumită direcție, iar rețelele de socializare aduc acele schimbări în care chiar și bullyingul este implicat, ceea ce înseamnă că societatea trebuie să se adapteze rapid și să-și educe cetățenii să facă față noilor provocări pe care conținutul digital le generează.

(11 septembrie 2025)

Criza modelelor din educație

Pe vremea mea, existau modele adevărate în educație, în persoana unor învățători sau profesori. Eu am cu ce mă lăuda, căci dacă în școala generală sau în liceu modelele mele nu au fost din rândul profesorilor, în facultate am avut modele o serie de profesori și mi-am dorit să fac o serie de transformări la mine, pentru a mă apropia de acele modele din punct de vedere al comportamentului, al pregătirii profesionale, al culturii, al modului de a mă îmbrăca și chiar și al gesturilor. Pe vremea mea modelele erau luate din:
- lecturi ale unor romane,
- familie,
- rândul persoanelor publice,
- presă,
- rândul sportivilor.
Acum lucrurile stau cu totul altfel și modelele provin din ceea ce se vede la televizor, din cercul de prieteni și cunoscuți, din filme, de la cluburile de dans, de la sălile de fitness, din anturajele permanente sau de ocazie. 

Întotdeauna am considerat că există modele bune, de urmat și modele negative, de evitat, numai că modelele negative ies mult în evidență și influențează în mod hotărâtor evoluția tinerilor care stau în preajma lor. Acum există drogurile. Acum există tutunul. Acum există alcoolul. Foarte mulți tineri caută să se transforme în modele, prin modul în care își etalează apartenența la diferite categorii de consumatori sau de utilizatori de produse, prin care ei cred că se diferențiază și devin mai interesanți, mai puternici și mai atractivi în colectivități mai mult sau mai puțin extinse. Școala are acum mult mai puține mijloace în a impune modele, căci slujitorii școlii nu dispun de resurse pentru a veni în colectivitățile de elevi cu acele elemente care să definească un climat propice modelării de caractere și aici mă refer la mașini de lux, îmbrăcăminte scumpă, dar și elemente auxiliare care să impună o persoană ca model din prima apariție. Școala traversează o criză majoră a modelelor, pentru că resursele existente în școală sunt limitate de sistemul încremenit în dogme, sistem care are o inerție nepermis de mare. O școală care are repulsie față de FACEBOOK, INSTAGRAM, TIK TOK, YOUTUBE este clar că nu va impune modele proprii și nici nu va influența prin ignoranța sa pe niciun elev care are mii sau zeci de mii de urmăritori sau și mai și, dacă realizează câștiguri substanțiale din postările din online, surclasându-și dascălii ireversibil.

Singura șansă a școlii de a genera modele proprii esteaceea de a se reforma, în sensul de a accepta că Inteligența Artificială este prietenul educației, telefonul mobil este instrumentul esențial prin care se face educație, iar digitalizarea este esența educației. În momentul în care profesorul va fi profesor și în FACEBOOK, INSTAGRAM, TIK TOK, YOUTUBE și va fi deasupra elevilor în a stăpâni tehnologia, iar telefonul său mobil este de ultimă generație, iar el îi va folosi eficient facilitățile, atunci profesorul va fi model. Când profesorul nu are cont de e-mail, nu are cum să devină model. Iar când profesorul habar nu are de TIK TOK, de INSTAGRAM, deja lupta de a deveni model este pierdută.

(20 august 2025)

Inteligența artificială și analfabetismul

Societatea românească în special și societatea omenească în general ignoră faptul că acum tehnologia informației este dominantă și doresc aceste societăți ca oamenii să trăiască exact ca acum 70 de ani, la bec și cu creionul pentru:
- a citi,
- a scrie de mână,
- a face socoteli,
- a nu folosi calculatorul,
- a nu folosi telefonul smart.
Acum în anul dre grație 2025 nu mai trebuie obligatoriu:
- să scriem caligrafic,
- să citim romane de la bibliotecă,
- să facem calcule cu mintea.
Acum avem calculatorul și:
- citim ce ne interesează de pe Internet,
- scriem texte folosind tastatura virtuală,
- facem calcule folosind calculatorul de pe telefon.
Este o cu totul altă optică. Lumea s-a schimbat. Are alte valori. Este acum a cere cuiva să facă calcule cu hârtia, creionul și cu capul, exact cum cerem cuiva să scoată un cui bătut într-o scândură cu mâinile goale, în condițiile în care există clește. Acum există calculator, există telefon mobil, există inteligență artificială și toate aceste scule trebuie folosite, iar a fi ancorați în cerințele școlii de acum 50 sau 70 de ani este o mare eroare. Chestia cu miturile din MIORIȚA cu Legensda Meșterului MANOLE,poveste Vitoriei LIPAN trebuie adaptate la secolul al XXI-lea în care există calculator, telefon mogil și inteligență artificială. Elevul secolului al XXI-lea arată cu totul altfel și școala este depășită, iar profesorii, vai de ei, sunt în urmă rău de tot din moment ce tot tabla înmulțirii o cer elevilor, tot anii de domnie ali cutărui domnitor îi cer la istorie și tot descrierile stupide cu rezumate de memorat le cer la literatură TIk TOK înseamnă altceva și elevii i-au depășit pe profesorii lor, căci lumile lor s-au despărțit demult.

Unii vorbesc despre analfabetismul funcțional fără să-și dea seama că elevii știu mai multe decât ei, dar era elevilor este o eră nouă, în timp ce dascălii sunt rămași în urmă rău de tot. Elevii au nevoie de cu totul alte informații. Așa-zisa cultură generală înseamnă cu totul altceva pentru noile generații, iar HOMER, SOFOCLE sau HEIDEGGER sunt citiți de aceștia într-o cu totul altă cheie și dascălii lor trebuie să se alinieze noilor cerințe, căci școala e făcut pentru elevi, nu pentru profesori, cum greșit cre profesorii care-și apără nirmele și disciplinele lor învechite moral.

(06 februarie 2025)

Despre ce conținut original trebuie să învețe elevii?

Înainte de a a-i învăța pe elevi despre miturile din balada MIORIȚA, despre semnificația gesturilor Vitoriei LIPAN, elevii trebuie să învețe pe băncile școlii cum se crează conținutul original privind:
- o scrisoare către părinți,
- o scrisoare către un prieten,
- o scrisoare către iubită,
- o cerere către o instituție a statului,
- un memoriu către un șef,
- o plângere penală,
- un denunț și un aut-denunț,
- o turnătorie,
- o pagină de jurnal personal.
În toate cazurile, profesorii vor acorda mare atenție calității textului, urmărind ca textul să fie clar, concis și la obiect. Dacă elevul a învățat ceva din toate acestea, înseamnă că nu a stat degeaba  și și-a ros coatele pe băncile școlii. În librării, pe lângă manuale școlare, culegeri de probleme, ar trebui să se găsească tot felul de ghiduri de întocmire a scrisorilor, a cererilor, a memoriilor și tot așa.

(20 octombrie 2024)

Cine poluează învățământul preuniversitar?

Învățământul preuniversitar este oglinda societății și nimic altceva. 
Nivelul de incompetență din societate este aproximativ egal cu nivelul de incompetență din învățământul preuniversitar.  
Nivelul de corupție din societate este aproximativ egal cu nivelul de corupție din învățământul preuniversitar. 
Nivelul de violență din societate este aproximativ egal cu nivelul de violență din învățământul preuniversitar. 
Nivelul de bullying din societate este aproximativ egal cu nivelul de bullying din învățământul preuniversitar. 

Învățământul preuniversitar s-a transformat dintr-un instrument de educare și de formare a caracterelor, într-o biată oglindă a societății și nu orice fel de oglindă, ci una care deformează caractere și-i transformă pe tineri în inși oarecare, fără obiective îndrăznețe, fără idealuri mărețe, inși care caută să se descurce la minima rezistență, resemnați pentru ceea ce sunt, fără a avea un plan de carieră adevărată.

Învățământul preuniversitar este poluat de părinții elevilor, părinți care se derobează de tot ce înseamnă educația copiilor lor, lăsând în seama școlii tot ce ține de educație, crezând că dacă asigură condiții materiale pentru odraslele lor este suficient și că misiunea lor de părinți s-a încheiat după acest capitol.

Învățământul preuniversitar este poluat de subfinanțarea școlii, căci fără bani, adică fără investiții, școala rămâne doar un teren al sărăciei, cu mobilier vechi, cu construcții care stau să se prăbușească, cu profesori prost îmbrăcați, cu elevi hămesiți, cu materiale didactice improvizate și cu cerințe exagerate din partea tuturora.

Învățământul preuniversitar este poluat de mediul politic, care a transformat școala în agent electoral, căci prezența decidenților de rang înalt se simte la deschiderea anului școlar și în zilele de alegeri, când secțiile de votare se organizează în școli, iar ei, dragii de ei, vin cu televiziunile buluc să fie filmați când introduc buletinele în urne, ca mai apoi să spună oarece banalități.

Învățământul preuniversitar este poluat de lipsa criteriilor de selecție a corpului profesoral, căci din moment ce 30% dintre cadrele didactice sunt cu caracter de suplinitori, fluctuațiile se resimt la clasă în pregătirea elevilor, căci un cadru didactic care la examenul de titularizare a obținut note de 3 sau 4, în niciun caz nu are un nivel de pregătire profesională care să-l califice să apară în fața elevilor.

Învățământul preuniversitar este poluat de poziția ingrată pe care o are acest învățământ, care nu produce nici șuruburi, nici șaibe, nici rulmenți, care să se vadă sub forma unor grămezi de piese la sfârșitul fiecărei zile pentru a fi apreciată munca profesorilor sub aspect cantitativ, ci are rolul de a forma caractere, iar efectele se văd indirect peste zeci și zeci de ani și de aceea rolul acestui învățământ este trecut pe planul secund, deplasând atenția spre așa-zisele domenii prioritare ale economiei, agricultura, industria, infrastructura, pierzându-se din vedere că peste tot se lucrează cu oameni, cu caractere, iar atunci când oamenii au carențe, totul se duce de râpă. Unde educație nu e, nimic nu e.


(07 octombrie 2024)

Rolul uniformei în școli

Nu vreau să intru în polemici cu cei care discută despre uniforma elevilor fie că o susțin, fie că sunt împotriva ei. Totul depinde de obiectivul urmărit atât de școală, de către familie, cât și de către elevi. Dacă este vorba de o școală de elită, unde numai vârfurile elevilor au acces, pentru a-i diferenția pe acești elevi de restul elevilor, uniforma este o cale de urmat. Uniforma nu e necesară acolo unde școala este una oarecare, căci este privită ca modalitate de a-i omogeniza nejustificat pe elevi, în condițiile în care școala oarecare are o mulțime de elevi neomogeni din toate punctele de vedere.

Discuțiile despre uniformă sunt interminabile pentru că uniforma nu definește nimic atunci când este cerută de o școală oarecare, cu elevi oarecare și fără obiective speciale. Dacă însă, este vorba de o școală deosebită, cu elevi deosebiți, cu obiective remarcabile, cu profesori de excepție, evident, uniforma este cea care face diferența dintre elevii deosebiți și ceilalți elevi din oraș. Numai că uniforma trebuie definită dinainte de a se face înscrierile la concursul de admitere, unde elevii și părinții acceptă condițiile impuse de școală și nu școala se modelează după mofturile elevilor și părinților. Numai că școala trebuie să ofere condiții speciale, profesori speciali și mai ales, să demonstreze prin rezultatele pe care le-au obținut absolvenții ei în admiterile de la facultăți, că într-adevăr se justifică pretențiile pe care ea le impune. Una este să declari că în liceul oarecare unde uniforma nu a existat, nu ai niciun elev care a obținut notă de trecere la bac și cu totul altfel stau lucrurile dacă liceul declară că din 300 de absolvenți care au purtat uniforma liceului deosebit, toți au promovat examenul de bacalaureat și 150 dintre ei sunt studenți la medicină la Carol DAVILA, 50 sunt studenți la drept, 50 sunt studenți ma mate-info la Universitate și 50 sunt studenți la calculatoare la Politehnică.



(27 septembrie 2024)

Prostia de la catedră

Am fost de toate. Am fost elev, am fost student, am fost profesor, deci dacă vorbesc despre prostia de la catedră, știu despre ce vorbesc.

În opinia mea, învățătorul prost este acela care:

- bate copiii,

- părtinește,

- nu are criterii morale de evaluare,

- acceptă favoruri,

- urlă la copii,

- le vorbește urât copiilor,

- dă note pe nedrept,

- nu are empatie,

- este împrăștiat,

- se coboară la mintea copiilor,

- nu are dragoste de meserie.

În opinia mea, profesorul elevilor este prost, dacă și numai dacă:

- a fost în studenție un student mediocru,

- habar nu are de materia pe care o predă,

- predă texte memorate, fără să înțeleagă ce spune,

- vine la clasă ca la o corvoadă,

- spune bancuri deșucheate elevilor,

- face ochi dulci elevelor, dacă el e un bărbat,

- stochează răutăți și plătește polițe,

- nu-și tratează în același fel elevii,

- nu are cultură și e troglodit,

- face pe profesorul că nu e bun de nimic.

În opinia mea, profesorul studenților este prost dacă:

- este prost pur și simplu,

- miroase a prost,

- vorbește ca un prost,

- se comportă ca un prost,

- nu are nicio treabă cu meseria lui,

- face pe deșteptul, dar e prost de bubuie,

- nu are valoare, dar se crede valoros,

- este bântuit de suficiență,

- crede că tot. ce zboară se mănâncă,

- îi fuge ochii după prospăturile din sala de curs.

Faptul că dascălii au salarii de mizerie, a determinat ca învățământul să fie ocolit de cei mai buni absolvenți de facultate, care în niciun caz nu doresc să fie jerpeliți, neapreciați, flămânzi, bătaia de joc a politicienilor sub-mediocri, bătăuși și cu ciocate. Să vorbești despre pereții de pepsiglas, nu este semn al unei inteligențe debordante, cum nici să spui că ai făcut cursuri la Universitatea Standford nu arată inteligență ieșită din comun, iar calități de cadru didactic, în niciun caz.



(01 iunie 2024) 

Videochat pentru educație

Industria videochat-ului din scumpa noastră țărișoară, contribuie la PIB cu 6% adică exact cât scrie în Legea educației din 2011 că trebuie alocat pentru învățământ și cât nu s-a alocat niciodată. Dacă această industrie a videochat-ului unde lucrează peste 400.000 de fecioare sau cam așa ceva este atât de productivă, de prosperă, de eficientă și de cuprinzătoare, este clar că banii nun au miros și guvernanții n-ar trebui decât printr-o semnătură să-i direcționeze spre învățământ. banii din industria plăcerii s-ar duce grațios și silențios spre educație, căci și cele 400.000 de salariate nu vor rămâne veșnic tinere și trebuie înlocuite cu ființe grațioase, cunoscătoare de limbi străine, bune la conversație și educate, căci nu este exclus ca niște clienți să le solicite și consultații prinvind integrala RIEMANN, teorema lui FERMAT sau ecuația lui DIRAC și de ce nu, expozeuri legate de teoria relativității generalizate. Banul nu vine singur, din nimic, ci trebuie dat exact pentru ceea ce se cere pe piață, căci clientul lor la videochat este stăpânul lor, chiar dacă uneori clientul joacă și rolul de sclav, iar persoana din fața unui webcam este stăpâna.




(12 septembrie 2023)

Singuri ne definim profilul și suntem ceea ce vrem să fim

Sunt multe discuții în legătură cu ceea ce vrem să fim fiecare dintre noi. Ideea de bază, că suntem ceea ce suntem, pentru că în societate apărem ca o succesiune de alegeri pe care le facem.

Ne definim prin hainele pe care le îmbrăcăm.

Ne definim prin modul în care ne aranjăm părul.

Ne definim prin  încălțările pe care le purtăm.

Ne definim prin  servieta, borseta, rucsacul sau geanta pe care o purtă.

Ne definim prin ceasul de la mână.

Ne definim prin gesturile pe care le facem în public.

Ne definim prin  modul în care pășim pe steadă.

Ne definim prin felul în care deschidem o ușă.

Ne definim prin modul în care ne adresăm persoanelor.

Ne definim prin vocabularul pe care-l utilizăm.

Ne definim prin școlile pe care le-am absolvit.

Ne definim prin profesia pe care o exercită.

Ne definim prin cărțile pe care le citim.

Ne definim prin timpul petrecut pe telefonul mobil.

Ne definim prin conținutul digital pe care-l creăm pe rețelele de socializare.

Ne definim prin volumul negațiilor pe care le spunem zilnic, dar și prin numărul de afirmații.

Ne definim prin implicarea în soluționarea de probleme.

Ne definim prin  atitudinea constructivă de care dăm dovadă.

Ne definim prin soluțiile concrete pe care le oferim și care sunt  acceptate de profesioniști.

Ne definim prin respectul pe care-l primim de la cei din jur datorită comportamentului nostru.

Ne definim prin atmosfera pe care o construim în echipa în care lucrăm.

Rezultă cu claritate că singuri ne construim imaginea cu care apărem în public și stă în puterea noastră să arătăm și să ne manifestăm într-un anume fel, iar ceea ce spun alții despre noi este strict rezultatul a modului în care noi apărem și ne manifestăm față de cei din jur. Viața noastră este strict formată din alegerile și din acceptările noastre, căci există o infinitate de opțiuni la tot pasul, iar noi alegem sau acceptăm o opțiune, care vine să completeze profilul nostru sau să valideze anumite trăsături ale lui.



(11 august 20230

#REZIST: violența adolescenților

Pe posturile de televiziune văd tot felul de așa-ziși specialiști în educație, în psihologie, în sociologie sau în orice alt domeniu, care vin, își dau cu părerea, spun tot felul de chestii citite și memorate din cărți, dar din care nu rezultă că ar avea vreun pic de experiență și ceea ce este și mai important din punctul meu de vedere, fără a arăta că au obținut și rezultate concrete în practicarea profesiei.

Toți explică violența adolescenților în fel și chip, fără a scoate o vorbă că sistemul educațional și familia au eșuat în derularea procesului de formare a adolescenților. Să nu uităm nicio clipă modul ridicol în care a reacționat societatea pe durata pandemiei, societate care a fost luată prin surprindere în anul 2020 la începutul pandemiei și a trebui să se treacă de la învățământul în clasă la învățământul online.

Cine a avut curiozitatea să citească legea învățământului mioritic, a văzut că acolo erau scrise clar lucrurile ce trebuiau făcute în direcția dezvoltării proceselor de e-Learning în școli, numai că toate costă și pentru cenușăreasa numită Educație niciodată nu s-au găsit bani pentru a derula proiecte naționale de informatizare și pentru crearea acelei baze naționale cu lecții pentru toate clasele învățământului preuniversitar.

Nu aș fi scris acest articol dacă nu ar fi apărut acel caz de violență extremă de la Craiova în care a fost implicat un puști de 17 ani provenind dintr-o familie de nivel ușor peste medie, exact așa cum s-a întâmplat cu puștiul din Serbia, devenit cel mai tânăr criminal în serie din istoria umanității.

Am scris despre colectivitatea #REZIST care solicită resetarea unor domenii din societate, din care educația este unul dintre ele. Dacă se va continua cu o școală pe care elevul o urăște pentru că nu satisface nevoile ei, îndepărtarea adolescenților de școală datorită enormelor frustrări care apar la aceștia, surprizele vor fi și mai mari în comparație cu ceea ce vedem acum. Societatea sau mai corect adulții uită că elevii au la dispoziție tablete, telefoane inteligente și acces la cele mai variate resurse de informare și de formare subtilă și eficientă de pe Internet.

Îmi aduc aminte de un banc: se zice că Elena CEAUȘESCU a trecut prin Piața Amzei și a văzut multă lume la coadă la unul dintre magazinele care vindeau produse alimentare. A întrebat de ce stă lumea la coadă și cineva din suita ei i-a zis că lumea așteaptă o paradă de modă care va avea loc peste câteva ore. Ca să nu mai stea lumea în picioare, s-au adus bănci acolo, în fața magazinului alimentar. Bancul îmi arată ce înseamnă să nu se lucreze la cauză, ci la efect. Și în cazul violenței adolescenților, problema este mult mai încurcată decât am crede. dacă pornim studiul ei cu idei preconcepute și căutăm vinovați, nu facem altceva decât să batem pasul pe loc. Școala și familia au rămas mult în urma fenomenelor care se întâmplă cu adolescenții care accesează rețelele de socializare parcă specializate pentru ei. Ar trebui studiate acele rețele de socializare, pentru a-i cunoaște mai bine pe adolescenți și abia după aceea trebuie văzute schimbările pe care trebuie să le opereze școala și familia, pentru a se adapta cerințelor actuale ale adolescenților, care nu se mai regăsesc în structurile anchilozate ale școlii bazate pe memorare și în mediul familial anacronic datorită accentuării neconcordanței dintre relațiile dintre adolescenți și părinții lor, pe fondul lipsurilor înregistrate de adolescenți, care au anumite aspirații, pe care familia și școala nu au capacitatea de a le permite atingerea lor, nu din lipsa de resurse, ci din lipsa capacității de adaptare atât a școlii cât și a familiei.

Puneți adolescenții să târască zilnic trolere de 15 Kg cu tot felul de troace spre școală și de la școală, cereți-le teme de vacanță, puneți-i pe adolescenți să rezolve zilnic câte 30 - 40 de exerciții la matematică, ascultați-i cum recită rezumate și lecții memorate fără să înțeleagă o iotă din ceea ce vorbesc și veți avea tabloul complet al adolescenților dintre care se vor desprinde câțiva care vor face cele mai teribile grozăvii din panoplia actelor de violență. Acest mod bizar de a concepe o falsă societate a performanței, este izvorul sigur al violenței adolescenților care au devenit de nestăpânit în Franța și nu numai.

(06 iulie 2023)

#REZIST: problema educației sexuale timpurii

Înainte de orice, vreau să spun că:
- există probleme prost definite,
- există probleme prost puse,
- există probleme prost prezentate,
- există probleme prost înțelese,
- există probleme prost propagate,
- există probleme prost gestionate.
Una dintre aceste probleme care se încadrează aici este și problema educației sexuale timpurii, căci valurile create de ea la toate nivelurile arată clar că ceva este în neregulă. Problema educației sexuale timpurii este o mare problemă pe care omenirea a tratat-o exact cum nora ascunde gunoiul sub preș de ochii soacrei, pentru că problema educației sexuale există, problema educației sexualei are implicații și consecințe, dar mergând pe ideea că nimeni n-a murit din necunoașterea educației sexuale, se merge mai departe ca până acum. Este meritul progresiștilor și celor de la #REZIST care și-au dat seama că Internetul a revoluționat societatea și nu se mai merge după ureche ca până acum, din moment ce pe Internet se găsește orice despre orice.

Greșeala celor de la #REZIST în problema educației sexuale timpurii este că au abordat problema abrupt, fără să pregătească societatea. Ei au venit direct la parlament să se introducă problema educației sexuale timpurii în școală ca disciplină obligatorie. În opinia mea, trebuia o pregătire de 2 sau 3 ani folosind:

- personalități proeminente ale lumii medicale,

- explicații pe canalele mass-media,

- convingerea adulților asupra temei,

- implicarea societății în dezbatere,

- efectele unui context de abordare activă.

Îmi aduc aminte de un banc: o mamă își cheamă fiica și-i zice:

- Draga mea, acum că ai împlinit 18 ani, să discutăm despre dragoste.

Iar fiica, se uită la mamă și o întreabă:

- Și ce vrei să afli, mamă?

Așa și cu problema educației sexuale timpurii. Dacă un tată vrea să stea de vorbă cu fiul său de 13 ani despre problemele sexuale, este deja foarte târziu, căci fiul său a aflat de la copiii mai mari din fața blocului ceea ce tatălui nici prin cap nu-i trece asupra detaliilor legate de procesul tehnologic de facere a copiilor și încă multe altele în zona detaliilor legate de plăceri mai ales. Multe le știu din experiența proprie, căci am primit de la un copil de șase ani fără un pic, toate detaliile legate de modul cum se fac copiii, de la începutul începuturilor, până la tăierea cordonului ombilical, drept care mi-am dat seama cât de rămas în urmă eram.

Consider că problema educației sexuale timpurii este o problemă, o mare problemă și societatea nu este pregătită s-o abordeze frontal, iar #REZIST nu a făcut altceva decât să pună gaz pe foc și apoi să pună și paie uscate, ca vâlvătaia să se ridice spre cer. Nici nu este timp de așteptare, căci problema educației sexuale timpurii a venit peste noi și se rostogolește măturând tot ce-i apare în cale, din moment ce conținutul digital pe subiectul sexualității de toate tipurile nu se restricționează automat.

Nu avem profesori pregătiți pentru a preda disciplinele legate de problema educației sexuale timpurii.

Părinții sunt foarte reticenți la a accepta că odraslele lor vor învăța despre educația sexuală în școală.

Dacă problema educației sexuale timpurii se va preda de către profesori care n-au înțeles-o dar au memorat textele și doar le recită, eșecul demersului va fi la cotele cele mai înalte, exact cum se întâmplă cu multe alte discipline care au dus la 40% analfabeți funcționali la noi în țară.

(27 iunie 2023)

Ce înseamnă să înveți carte?

Eu voi spune ce înseamnă să înveți carte despre modul în care eu am învățat carte, căci nu știu cum învață lumea acum carte, dar acum peste 50 de ani altfel se învăța carte.
Pe vremea mea:
- nu erau cărți așa multe,
- cărțile nu erau așa de groase,
- textele nu erau așa de mărunte,
- lecțiile nu erau așa de lungi,
- noțiunile nu erau așa de numeroase, 

- nu erau examene naționale,

- nu se cântărea nota la gramaj ca brânza,

- nu-mi amintesc de contestații,

- elevii nu se meditau,

- nu se memorau rezumate.

Pe vremea mea ghiozdanul conținea foarte puține lucruri și nu mă istoveam cărându-l asemeni bietului SISIF, fără rost.

Să dau un exemplu de învățat carte. Profesoara mea de matematică, Lucreția TROCAN a venit în clasă cu un cub mare de lemn. Ne-a zis că e cub, că are muchiile egale, că unghiurile sunt de 90 de grade. Că are suprafețe 6 pătrate. S-a apucat și a dezmembrat cubul. Ne-a arătat cum este cu diagonalele, cum se calculează. Ne-a arătat care sunt axele. Apoi a trecut la secțiuni, pentru că acel cub se dezmembra. A descompus cubul ca și cum era secționat cu diferite plane. Pe concret, am învățat cum e cu cubul. Ne-a scris pe tablă și câteva formule. Nu trebuia memorat nimic, pentru că totul decurgea natural.

La limba română aveam poeți și poezii. Poeziile le memoram și le recitam. Nu trebuia să discutăm noi ce a vrut să spună poetul, căci nimeni nu l-a întrebat pe bietul om, așa cum fabulează făcătorii contra cost, de rezumate, din industria stupidă a meditațiilor fără rost, care nu duc la nimic bun din moment ce avem 40% din populație analfabetă funcțional.

Pe vremea mea, elevii erau învățați să gândească. Eu și acuma știu teorema lui Pitagora, știu formule de trigonometrie și multe altele, dar nu-mi amintesc să fi memorat altceva decât poezii, în timp ce acum profesorii memorează și recită lecții, elevii memorează și recită la rândul lor și școala este un concurs de recitatori, care mai de care mai ciudați și mai nefolositori.


(24 iunie 2023)

De ce s-a prăbușit școala românească după 1989?

Școala românească înainte de 1989 însemna:
- sistem centralizat comunist,
- număr de ore fix pe săptămână,
- profesori înrolați politic,
- organizație de pionieri,
- disciplină comunistă,
- sistem de notare comunist,
- obligativitatea frecvenței,
- obligații cât cuprinde,
- drepturi la limită,

- reguli stricte la angajarea în muncă,
- conducerea de către partid.

După 22 Decembrie 1989 o dată cu venirea democrației în România și școala a suferit o serie de  transformări, din care enumer aici:

- apariția grevelor la profesori și la elevi,

- dezvoltarea învățământului privat,

- apariția pieței muncii,

- schimbarea criteriilor la angajare,

- au apărut drepturile elevilor,

- a dispărut organizația de pionieri,

- profesorii au și ei drepturile lor,

- s-au dezvoltat manualele alternative,

- cererea și oferta și-a făcut loc peste tot,

- s-au diversificat tipurile de licee,

- admiterea se face centralizat,

- examenul de bac se face centralizat,

- au apărut analfabeții funcționali,

- a crescut la cote alarmante abandonul școlar,

- se câștigă mulți bani din munci care nu presupun studii,

- numărul orelor pe săptămână a scăzut,

- oamenii au drept să facă și servici și școală.

Toate modificările au interpretări originale, mioritice, ceea ce au dus la scăderea calității actului educațional, căci oamenii au alte obiective, decât cele de a învăța, de a obține note mari, căci există munci de unde se câștigă foarte bine fără a avea specializări înalte. Faptul că în educație provizoratul prin suplinitori depășește 30% din personalul didactic, arată că preocuparea pentru calitate are cote minime acum. Scandalurile care se țin lanț în zona doctoratelor, arată că școala românească nu este în stare să-și gestioneze calitatea actului educațional.  Inexistența criteriilor de ierarhizare valorică reală a școlilor și a profesorilor au dus în derizoriu actul educațional.

(17 iunie 2023)

Răzbunarea este arma prostului

Nu am zis-o eu, ci este un proverb vechi, foarte vechi, groaznic de vechi. Ceea ce li se întâmplă acum dascălilor miroase urât rău de tot a răzbunare, fie că ei, profesorii le-au dat prea ușor diplome decidenților din ziua de azi, fie că ei profesorii știu câte parale fac ei, decidenții și singura șansă de a se elibera a decidenților este de a-i ignora pe cei care i-au evaluat cândva.

Oricum o dai, oricum o întorci, decidenții sunt niște persoane cu mentalități bolșevice, care dacă nu văd un șurub produs de strungar, dacă nu văd un știulete săpat de agricultor, cred că toți ceilalți sunt trântori, iar profesorii care lucrează între 6 și 18 ore pe săptămână, în mintea lor lipsă căci așa au ajuns decidenți, chiar nu-și merită banii. Un popor needucat este un popor lipsit de viitor și cu 40% analfabeți, drumul spre comuna primitivă nu mai este o idee, ci o realitate zguduitoare.

Acum mulți ani, am discutat cu un doctorand arab și acesta îmi spunea că la ei în sat, elevii și părinții când îl întâlnesc pe învățător îi sărută picioarele. Mă duce gândul la lipsa de respect a elevilor și părinților față de învățători și față de profesori, lipsă de respect cultivată de clasa politică, dornică de tensiuni pe principiul divide et impera.

(29 mai 2023) 

Clasele elementare de pe vremea mea

Întotdeauna m-a deranjat să mi se spună că pe vremea mea copiii erau mai răi decât cei de dinaintea mea, că lucrurile din copilăria mea erau total diferite de lucrurile copiilor de dinainte de mine. Nu credeam că voi ajunge ca eu să spun că pe vremea mea copiii erau altfel decât copiii din ziua de azi, dar sunt nevoit să recunosc marele adevăr, tristul adevăr și anume, copiii din ziua de azi sunt total diferiți decât copiii de pe vremea copilăriei mele. Să mă justific.

Copiii din ziua de azi au telefoane mobile, pe când copiii de pe vremea mea nu aveau.

Copiii din ziua de azi petrec multe ore în fața televizorului, în timp ce eu mă jucam în aer liber.

Copiii din ziua de azi merg la școală cu trolerele, în timp ce eu aveam un ghiozdan foarte ușor.

Copiii din ziua de azi au cărți groase, caiete speciale, în timp ce pe vremea mea erau doar câteva cărți.

Copiii din ziua de azi memorează mecanic pentru a uita, copiii de pe vremea mea învățau logic și rețin.

Părinții copiilor din ziua de azi plătesc bani la fondul clasei, iar pe vremea mea nu exista așa ceva.

Copiii din ziua de azi nu au uniforme obligatorii, în timp ce toți copiii de pe vremea mea aveau uniforme.

Copiii din ziua de azi sun o masă oarecare de copii, în timp ce copiii de pe vremea mea erau diferențiați în pionieri, cei care învățau și ne-pionieri, cei care aveau rezultate slabe la învățătură.

Pentru copiii de pe vremea mea școala și învățătorul erau simboluri puternice, iar acum nu mai sunt.

Este normal să existe mari diferențe între clasele elementare de pe vremea mea și cele din ziua de azi, dar mă așteptam ca aceste diferențe să fie în bine, ceea ce nu se întâmplă, din moment ce școala a rămas cu mult în urma societății și ceea ce se întâmplă în școală este sursă de frustrări, stres și anxietate pentru elevi, care se luptă să evolueze, nu să se educe, să se descurce, nu să se împlinească.


(29 aprilie 2023)

Întrebări fără răspuns pentru sistemul de învățământ

Are cineva curajul să reintroducă admiterile adevărate în universități?
Are cineva curajul și forța să facă învățământul privat din România să fie deasupra învățământului de stat, așa cum este în Statele Unite?
Are cineva curajul să curețe învățământul preuniversitar de suplinitorii fără studii?
Are cineva curajul să destructureze dinastiile din mediul academic?
Are cineva curajul să impună piramida autentică a funcțiilor în universități?
Are cineva curajul să impună un sistem de salarizare bazat pe nivelul valoric autentic în școli?
Are cineva curajul să construiască matricea legăturilor dintre facultăți și joburi?
Are cineva curajul să facă școala să fie orientată spre viitorul elevilor?
Are cineva curajul să vadă câte diplome false circulă în spațiul mioritic?

Are cineva curajul să analizeze câți dintre absolvenți folosesc la job peste 60% din cât au învățat?

(23 aprilie 2023)

Educația sexuală la sugari

Uniunea Europeană care le-a rezolvat chiar pe toate face o serie de recomandări sau ia o serie de decizii care vor să modernizeze societățile țărilor care intră în componența sa. Birocrații de la Bruxelles, plictisiți de traiul lor îmbelșugat și cu burțile pline de delicatesuri, au venit cu ideea revoulționării educației sexuale. Este vorba de a se face educație sexuală la vârste fragede, cât mai fragede, exagerat de fragede.

Dacă problema educației sexuale în liceu nu ridică nicio problemă pentru nimeni, apar o serie de aspecte atunci când se coboară lecțiile de educație sexuală la clasele mai mici. Dacă justificarea ar fi accesul la Internet al copiilor de la 10 ani în sus, mai treacă-meargă. Numai că explicațiile sunt ceva mai deplasate și se merge către direcții greu de digerat la maturii care nu acceptă în societate minoritățile LGBD. 

Societatea umană a evoluat foarte mult, dar nu atât de mult încât discuțiile să avanseze spre abordări experimentale în care a spune unui copil că el este cine vrea el să fie, el provenind dintr-o familie conservatoare sau ultraconservatoare, deja apar elemente de rezistență care fac din demersul educației sexuale în primii ani de școală ai copilului o acțiune inacceptabilă. Dacă educația sexuală la copii este luată gradual este una, iar dacă este luată foarte abrupt, este alta, adică o exagerare sortită eșecului în practică.

Am mers mai departe cu generalizarea. Dacă UE s-a gândit la educația sexuală în grădinițe, de ce nu s-ar merge mai departe la educația sexuală la sugari, căci și sugarii au drepturile lor și mai ales, acum există limbajul de comunicare complexă și completă cu aceștia, iar chestia cu părinte 1 și părinte 2 le dă dreptul celor care se ocupă de sugari să comunice amplu, direct și eficient cu sugarii, spre fericirea unor populații îmbătrânite ireversibil din țările foarte dezvoltate și spre disperarea bieților părinți de bebeluși care se confruntă cu totul alte probleme zi de zi...

Casa arde și baba se piaptănă.

(17 noiembrie 2022) 

De ce România eșuată și nu România educată?

Postul PRO TV are o emisiune intitulată România eșuată, în care sunt prezentate neregulile din școli, minusurile din sistemul educațional. Așa cum stă bine oricărui canal tv de știri gata:
- să critice,
- s- îngrozească,
- să înfricoșeze,
- să manipuleze,
acest post a și găsit o titulatură pe măsură, care să ne ducă cu gândul la proiectul prezidențial, pe care o prezintă dimineața în sintagma România eșuată.
Nu am spus că totul merge pe roate în sistemul educațional mioritic. Cum nici la PRO TV lucrurile nu merg deloc pe roate, sistemul educațional este cum suntem noi toți câte puțin din toate, adică:
- needucați,
- inculți,
- mediocri,
- delăsători,
- leneși,
- neasumați.
Întotdeauna mi-au plăcut cei care construiesc și nu i-am apreciat niciodată pe cei ce critică. Nici nu a demarat proiectul România educată că iată, a și apărut o replică. Este specifică românește cu 100 de chibiți care stau pe margine și comentează, fără a pune umărul la construcție. Cred că nefericiții de la PRO Tv ar face bine să:
- cheme specialiști în educație,
- să solicite soluții,
- să gândească pozitiv,
- să pună umărul la procesul educațional.
Este dificil să credem că vor face așa ceva din moment ce televiziunile în general și PRO TV în special, sunt specializate în aspecte negative care fac rating și în abordări bazate pe emoții de suprafață, care impresionează, dar care nu contribuie la formarea tinerilor, ci la ură, dezbinare și individualism. Televiziunile nu formează, nu construiesc, ci distrug, inclusiv atunci când se autointitulează obiective, independente și echilibrate. Tocmai acestea mint, înșală și distrug. 

(15 octombrie 2022)

Comuniștii și biserica ortodoxă

Rolul comuniștilor în societatea românească a fost nefast.
Comuniștii au dărâmat biserici. 
Comuniștii au mutat biserici.
Comuniștii au închis biserici.
Comuniștii au folosit preoții în realizarea întovărășirilor de pământuri.
Comuniștii au pus pe preoți să meargă din casă-n casă să-i convingă pe oameni să se înscrie în C.A.P.
Comuniștii au trimis la canal pe preoții care simpatizaseră cu mișcarea legionară.
Comuniștii au primit în partidul lor pe mulți preoți.
Comuniștii au creat condițiile de racolare a unor preoți în a deveni colaboratori ai securității.
Comuniștii au scos religia din școală.
Comuniștii au vrut să opună știința religiei, pentru ca știința să combată dogmele bisericești.
Comuniștii au vrut să îndepărteze poporul de biserică.
Comuniștii au dorit să creeze omul nou, cu conștiință revoluționară, opusă religiei.
Comuniștii au sancționat pe acei membri ai partidului care încălcau regulile ateismului.
Faptul că regimul comunist a eșuat lamentabil în îndepărtarea oamenilor de religie s-a văzut în faptul că:
- mulți comuniști înainte de a muri se spovedeau și se împărtășau la preot,
- tinerii se cununau cu preot fie în biserică, fie acasă în cadru restrâns,
- noile familii întemeiate își botezau copiii,
- de paște 99,99% din familii roșeau ouă și sărbătoreau Învierea Domnului,
- la Crăciun lumea sărbătorea cum se cuvine Nașterea Domnului,
- în fiecare casă exista cel puțin o icoană la care oamenii se închinau,
- bătrânii mergeau la biserică pentru slujba de duminică,
- morții erau îngropați cu preot, chiar dacă fuseseră comuniști înfocați,
- omul nou a fost doar o himeră, imposibil de construit într-o societate măcinată de contradicții.
S-a văzut clar că în comunism biserica ortodoxă a avut restricții inimaginabile, unele datorate comunismului ca atare, dar multe generate de excesul de zel al unor conducători comuniști care nu au înțeles niciodată că pentru a impune o serie de noi reguli în societate nu se folosește biciul și nici bomboana, ci metode cu mult mai rafinate, de care comuniștii români mai ales habar nu aveau, căci manipularea nu era specialitatea lor de top. Ei făceau totul din topor.
S-a văzut că tot ceea ce s-au străduit comuniștii să facă în intervalul 30 decembrie 1947 - 22 decembrie 1989 s-a dus pe apa sâmbetei în doar câteva ore, căci credința poporului nu a murit, iar flacăra ortodoxiei a rămas vie în spațiul românesc, mai luminoasă ca oricând. Comunismul a fost doar un segment de timp nefericit în lunga noastră istorie, în care unii au încercat imposibilul și s-au izbit de credința de nezdruncinat în Dumnezeu a unui popor, pentru care comunismul nu a însemnat nimic.

Eu sunt botezat.

Eu sunt cununat cu preot în 1970 la cea mai mare biserică, cu preoți și cu cor.

Eu mi-am botezat copiii la preot.

Eu am cununat la biserică fini în 1987.

Eu am botezat copii în 1988 și 1987, dar și după 1989.

Eu am primit  tot timpul în casă pe popa cu Botezul.

Nu spun că am făcut disidență că aș minți, dar am tratat lucrurile așa cum m-a dus pe mine capul, nimic altcumva, căci eu aveam viața mea și alții aveau viețile lor, iar noi nu ne intersectam câtuși de puțin. Nici nu mă băteam cu cărămida în piept ostentativ să arăt cine sunt eu și câte parale fac, pentru că în credință nu am găsit firesc să fac zgomot, ci să fac totul în tăcere cu smerenie, iar dacă m-am rugat, m-am rugat în sufletul meu, fără a face ceva spre a arăta lumii de ce sunt eu în stare, ci m-am pierdut firesc prin mulțime, un anonim care trece prin viață neobservat, dar care este mulțumit de ceea ce face.

(05 octombrie 2022)

Inaugurăm orice

Se inaugurează un stadion. Vin oficialitățile orașului.
Se inaugurează o autostradă. Vin oficialitățile statului.
Se inaugurează o școală. Vin oficialitățile locale.
Se inaugurează un closet. Vine primarul cu slugile lui.
Se inaugurează o casă funerară. Vine primarul, vine poporul.
Se inaugurează o bordură. Vine primarul și vine și constructorul.
Se inaugurează un oficiu de informare turistică pentru a informa despre nimic. Vin toți.
La orice inaugurare există un ritual bine pus la punct.
Obiectivul de inaugurat are pusă în față o panglică, triculoră de regulă.
Vin oficialitățile.
Vine cineva cu o pernă pe care se află o foarfecă.
Maestrul de ceremonii oferă foarfeca oficialității cu rangul cel mai mare.
Oficialitatea ia foarfeca i este ajutată să taie panglica.
Bucata de panglică tăiată devine trofeu în mâna oficialității.
Sunt și situații când apar mai multe foarfeci și mai multe oficialități taie simultan panglica.
Fiecare oficialitate are trofeul ei.
Sunt situații când un obiectiv este inaugurat de mai multe ori și de mai multe opri se taie panglică pentru același lucru și nu se supără nimeni.
Sunt situații în care obiectivul inaugurat, după numai câteva zile se dărâmă sau se autodistruge sau pur și simplu se năruie, căci a fost prost construit.

Noi trebuie să fim înțelegători cu oamenii de nimic, pentru că ei nefiind în stare de realizări mărețe, se aciuiesc la tot felul de activități mărunte, de imagine, la grămadă, pentru a încăpea în poze nesemnificative pentru mulți, unice pentru micimea lor, căci la ei nu contează nivelul de satisfacție a colectivităților care i-a trimis să ocupe pozițiile în care se găsesc, ci propria satisfacție.

(12 august 2022)