Cine poluează învățământul preuniversitar?

Învățământul preuniversitar este oglinda societății și nimic altceva. 
Nivelul de incompetență din societate este aproximativ egal cu nivelul de incompetență din învățământul preuniversitar.  
Nivelul de corupție din societate este aproximativ egal cu nivelul de corupție din învățământul preuniversitar. 
Nivelul de violență din societate este aproximativ egal cu nivelul de violență din învățământul preuniversitar. 
Nivelul de bullying din societate este aproximativ egal cu nivelul de bullying din învățământul preuniversitar. 

Învățământul preuniversitar s-a transformat dintr-un instrument de educare și de formare a caracterelor, într-o biată oglindă a societății și nu orice fel de oglindă, ci una care deformează caractere și-i transformă pe tineri în inși oarecare, fără obiective îndrăznețe, fără idealuri mărețe, inși care caută să se descurce la minima rezistență, resemnați pentru ceea ce sunt, fără a avea un plan de carieră adevărată.

Învățământul preuniversitar este poluat de părinții elevilor, părinți care se derobează de tot ce înseamnă educația copiilor lor, lăsând în seama școlii tot ce ține de educație, crezând că dacă asigură condiții materiale pentru odraslele lor este suficient și că misiunea lor de părinți s-a încheiat după acest capitol.

Învățământul preuniversitar este poluat de subfinanțarea școlii, căci fără bani, adică fără investiții, școala rămâne doar un teren al sărăciei, cu mobilier vechi, cu construcții care stau să se prăbușească, cu profesori prost îmbrăcați, cu elevi hămesiți, cu materiale didactice improvizate și cu cerințe exagerate din partea tuturora.

Învățământul preuniversitar este poluat de mediul politic, care a transformat școala în agent electoral, căci prezența decidenților de rang înalt se simte la deschiderea anului școlar și în zilele de alegeri, când secțiile de votare se organizează în școli, iar ei, dragii de ei, vin cu televiziunile buluc să fie filmați când introduc buletinele în urne, ca mai apoi să spună oarece banalități.

Învățământul preuniversitar este poluat de lipsa criteriilor de selecție a corpului profesoral, căci din moment ce 30% dintre cadrele didactice sunt cu caracter de suplinitori, fluctuațiile se resimt la clasă în pregătirea elevilor, căci un cadru didactic care la examenul de titularizare a obținut note de 3 sau 4, în niciun caz nu are un nivel de pregătire profesională care să-l califice să apară în fața elevilor.

Învățământul preuniversitar este poluat de poziția ingrată pe care o are acest învățământ, care nu produce nici șuruburi, nici șaibe, nici rulmenți, care să se vadă sub forma unor grămezi de piese la sfârșitul fiecărei zile pentru a fi apreciată munca profesorilor sub aspect cantitativ, ci are rolul de a forma caractere, iar efectele se văd indirect peste zeci și zeci de ani și de aceea rolul acestui învățământ este trecut pe planul secund, deplasând atenția spre așa-zisele domenii prioritare ale economiei, agricultura, industria, infrastructura, pierzându-se din vedere că peste tot se lucrează cu oameni, cu caractere, iar atunci când oamenii au carențe, totul se duce de râpă. Unde educație nu e, nimic nu e.


(07 octombrie 2024)

A început școala

Așa cum era și de așteptat, ca pe vremea regelui, ca pe vremea dictaturii comuniste, ca în vremurile democrației noastre originale, prima zi de școală a fost marcată de vizita șefului statului la o unitate de învățământ unde a glăsuit în principal despre școală, îndemându-i pe elevi să învețe și pe profesori să-i învețe pe elevi, dar făcând și promisiuni.

A fost un prilej ca primarii, deputații și senatorii, dar și miniștrii și premierul să iasă la rampă, fiecare după puterile lui, cu discursuri mai mult sau mai puțin interesante. Școala începe pe 15 septembrie, dar cum acea zi cade vinerea, evident s-a produs o decalare, ca școala să înceapă de lunea, căci și Dumnezeu a început facerea lumii tot cu prima zi din săptămână, zi care este lunea.

Ar fi interesant dacă școala s-ar schimba un pic la față, adică profesorii să fie mai buni, violența să fie mai redusă, accentul pe memorare să fie mai redus și dorința elevilor pentru a învăța să crească. Am îndoieli pentru că spiritul nostru nu este orientat spre muncă adevărată, spre calitate, ci spre dorința de a fenta, de a arăta cât de șmecheri suntem și cât de fraieri sunt alții, dar realitatea ne izbește peste ochi, din moment ce nu avem realizări concrete și ni se întâmplă lucruri nasoale care ne arată că nu suntem nici frumoși, nici deștepți, nici șmecheri, ci suntem undeva la coadă, neluați în serios de nimeni și nici de istorie.

(11 septembrie 2023)

De ce s-a prăbușit învățământul românesc?

Învățământul românesc nu s-a prăbușit că a vrut să se prăbușească și nici că a venit cineva din exterior să-l prăbușească. Sistemul de învățământ românesc s-a prăbușit că societatea românească l-a dorit prăbușit, asemeni unui cadavru asupra căruia hienele s-au năpustit să-l devoreze.

Dorința obținerii de diplome fără acoperire, doar de dragul de a avea diploma care asigură o încadrare pe un post cu studii superioare, care nu are nicio legătură cu ceea ce ar fi trebuit să fie pregătirea teoretică și practică, a fost unul dintre factorii cheie care au contribuit la apariția fabricilor de diplome, concurente serioase ale entităților care acordau diplome în mod corect. Setea oamenilor de a obține cartoanele care le creau șansa apariției în public și obținerea de poziții care nu aveau nicio legătură cu meseria care ar fi trebuit să fie învățată, a consituit factor catalizator al prăbușirii învățământului.

Lipsa de scrupule a oamenilor de a se împopoțona cu titluri academice a făcut ca învățământul să fie sufocat de tot felul de indivizi care-și doreau titluri academice nemuncite, dar care au găsit în învățământ terenul dezvoltării unor astfel de abordări, căci nici cei din mediul academic nu erau niște sfinți, care să se sacrifice pe altarul corectitudinii și al onoarei, din moment ce acolo s-a creat contextul admiterilor unor personaje care din start se dovedeau că nu au nimic cu cerințele obținerii unui titlu academic. Tot acolo s-a dezvoltat climatul clocirii tezelor de doctorat plagiate, căci caracterul lax al criteriilor dar mai ales al consecințelor aproape de laudă a descoperirii de teze plagiate au multiplicat extinderea fenomenului decăderii doctoratului și cu el a învățământului superior, căzut deja în ridicolul absolut.

Unii au vorbit despre forțele obscure din exterior care au dorit prăbușirea învățământului. Clar, această ipoteză trebuie respinsă cu putere și determinare, căci învățământul a fost prăbușit pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, din interiuor, prin eliminarea minumului de exigență care a existat la admiterea profesorilor în învățământ. Este impardonabil să ai o ministreasă la educație, care se mai laudă că este și profesoară de limba română, care să spună pepsiglas în loc de plexiglas. penetrarea în învățământ a persoanelor extrem de slabe pregătite profesional, a determinat ca la clasă orele să aibă un conținut sub-mediocru, iar elevii au speculat această situație și lipsa de respect față de profesori are explicația nu în răutatea elevilor, ci în slaba pregătire a profesorilor care prin modul în care s-au prezentat la clase nu impuneau respect și nici nu meritau respect. La teatru, dacă un solist falsează, i se aruncă cu roșii sau cu ouă clocite. Elevii erau îndreptățiți să aibă o serie de ieșiri care erau ceva mai colorate, din moment ce profesorii care trebuiau să-i învețe, exersau manifestări care nu aveau nicio legătură cu educația.

Toată lumea invocă salariile din învățământ și lipsa investițiilor. este o altă problemă ce trebuie dezbătută separat, că nu este izvorul prăbușirii învățământului.


(03 septembrie 2023)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Georgel FILIP

 Georgel FILIP a fost cadru didactic la Școala Postliceală Sanitară de Stat din Slatina și a fost condamnat la 7 ani închisoare cu executare pentru că a luat mită de la elevi pentru a elibera mai multor elevi certificate de asistent medical de laborator şi asistent medical generalist.
 Georgel FILIP m-a dezamăgit că el a contribuit în acest fel la distrugerea sistemului educațional românesc, pentru că a lovit la temelia acestuia, unitatea școlară din localitate, acolo unde se desfășoară efectiv procesul de instruire.

Toată lumea vorbește de distrugerea învățământului românesc, dar el nu se distruge din senin.

Îl distrug profesorii incompetenți.

Îl distrug progesorii corupți.

Îl distrug profesorii care în studenția lor au luat note foarte mici.

Îl distrug părinții care vor note mari copiilor lor, fără ca notele să reflecte eforturile elevilor.

Îl distrug legile care crează un climat ce nu încurajează performanța adevărată.

Dacă mai vine colac peste pupăză și indivizii care sugerează mită, o cultivă și o acceptă, tacâmul este complet și picătura care duce spre dezastru a venit, a umplut paharul și acolo s-a ajuns. la un sistem educațional mizerabil.

(02 noiembrie 2022)

De ce România eșuată și nu România educată?

Postul PRO TV are o emisiune intitulată România eșuată, în care sunt prezentate neregulile din școli, minusurile din sistemul educațional. Așa cum stă bine oricărui canal tv de știri gata:
- să critice,
- s- îngrozească,
- să înfricoșeze,
- să manipuleze,
acest post a și găsit o titulatură pe măsură, care să ne ducă cu gândul la proiectul prezidențial, pe care o prezintă dimineața în sintagma România eșuată.
Nu am spus că totul merge pe roate în sistemul educațional mioritic. Cum nici la PRO TV lucrurile nu merg deloc pe roate, sistemul educațional este cum suntem noi toți câte puțin din toate, adică:
- needucați,
- inculți,
- mediocri,
- delăsători,
- leneși,
- neasumați.
Întotdeauna mi-au plăcut cei care construiesc și nu i-am apreciat niciodată pe cei ce critică. Nici nu a demarat proiectul România educată că iată, a și apărut o replică. Este specifică românește cu 100 de chibiți care stau pe margine și comentează, fără a pune umărul la construcție. Cred că nefericiții de la PRO Tv ar face bine să:
- cheme specialiști în educație,
- să solicite soluții,
- să gândească pozitiv,
- să pună umărul la procesul educațional.
Este dificil să credem că vor face așa ceva din moment ce televiziunile în general și PRO TV în special, sunt specializate în aspecte negative care fac rating și în abordări bazate pe emoții de suprafață, care impresionează, dar care nu contribuie la formarea tinerilor, ci la ură, dezbinare și individualism. Televiziunile nu formează, nu construiesc, ci distrug, inclusiv atunci când se autointitulează obiective, independente și echilibrate. Tocmai acestea mint, înșală și distrug. 

(15 octombrie 2022)

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Mihai GOLU

Mihai GOLU este un bărbat de 88 de ani.
Mihai GOLU avea 57 de ani când a fost numit ministru al Educației, funcție pe care a ocupat-o timp de 400 de zile.
Mihai GOLU  a fost ministru al culturii în intervalul 9 noiembrie 1992 - 28 august 1993.
Mihai GOLU este absolvent al Facultății de Psihologie de la Universitatea Lomonosov din Moscova, promoția 1958.
Mihai GOLU este doctor în psihologie din anul 1968.
Mihai GOLU este profesor universitar din 1990, la Universitatea București.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că în perioada în care el a fost ministru al Educației nu am văzut și eu să se fi mișcat ceva în acest sistem și aici mă refer la ceva pozitiv.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că nu a făcut nimic pentru a stopa decăderea sistemului de învățământ, deși el știa ce înseamnă învățământ de calitate căci a prins ceva din învățământul românesc până la reforma din 1948, moment la care el avea 14 ani și făcuse unele clase în vechiul sistem.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că în vremea în care a fost ministru la Educație, partidul său avea o pondere covârșitoare și existau premisele de a implementa orice reformă, dacă el ar fi avut o strategie de a face reformă în educație. Greu nu era, căci doar trebuia să se uite prin orgăzile celor cu mare tradiție și performanță și doar trebuia să translateze unele dintre schemele practicate acolo și era suficient.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că nu s-a folosit de iureșul Revoluției din Decembrie, căci în 1991 spiritul revoluționar era încă treaz în societatea românească în general și la tineri în special și dacă venea cu idei preluate din școlile cu tradiție din occident, sunt sigur că ar fi găsit sprijin și implementarea nu ar fi fost o problemă.
Mihai GOLU m-a dezamăgit că nu a accentuat problema calității în învățământ și a lăsat să continue chestiile cu memorarea de rezumate și cu reproducerea de către elevi a celor memorate și recitate și de profesorii de la clasă. El nu trebuia să facă ceva spectaculos, mai ales că facultatea o făcuse într-un sistem unde nu se memora nimic, ci totul era învățat logic și fundamentat pe reguli bine stabilite.

(08 octombrie 2022)

Profesorii suplinitori

Cei care se ocupă de învățământ rezolvă probleme curente și nu există o strategie de dezvoltare pe termen lung a învățământului, lucru dovedit prin:

- nealocarea celor 6% din PIB educației,

- legea învățământului care cârpește,

- transformarea educației în business,

- lipsa criteriilor de performanță,

- mocirleala în mediocritatea grămezilor,

- excluderea conceptului de elită intelectuală,

- lucru în campanii cu hei-rup.

Se vorbește de faptul că există 30% cadre didactice suplinitoare și se pune în spinarea suplinitorilor toate carențele sistemului educațional, ceea ce este total fals. Se pleacă de la ideea preconcepută că suplinitorii sunt cei care nu au promovat examenele de titularizare, fără să se spună un cuvânt că salariile din învățământ nu sunt atractive, că nivelul de instabilitate din structurile educaționale generează o fluctuație de cadre didactice care se soluționează doar prin existența suplinitorilor, neexistând nicio obligație în cazul restrângerii de activitate.

În opinia mea, problema suplinitorilor, în ideea reducerii ponderii acestora undeva la  10% sau la 15% trebuie abordată pe termen lung, cu includerea lor în programe de pregătire și abia după aceea să se emită pretenții legate de examene de titularizare de către stat. profesorii suplinitori nu sunt niște obiecte cu care să facă fiecare decident ce vrea, ci sunt oameni de a căror calificare statul trebuie să se ocupe căci este interesul său de a avea un sistem educațional performant. Despre critici oricine are ceva de spus și eu sunt sătul de criticii care nu au niciun drept să critice, mai ales dacă nu știu cu ce se mănâncă munca de la actedră și suferințele pe care le traversează profesorii suplinitori de la un an școlar la altul. 

(16 martie 2021)

Abramburica se întoarce

Nu i-am zis eu Abramburica. Cei din Ministerul Educației în complicitate cu cei din sistem i-au zis Abramburica. Ecaterina ANDRONESCU se crede născută pentru fotoliul de ministru de la educație. Așa o fi. Unii zic lucruri despre faptul că Ecaterina ANDRONESCU ar fi contribuit la diminuarea învățământului profesional. Alții spun că Ecaterina ANDRONESCU nu prea are curaj să ia taurul de coarne. Mulți spun de toate, dar trebuie remarcat că:
- Ecaterina ANDRONESCU a avut nenumărate mandate de ministru;
- Ecaterina ANDRONESCU este profesor doctor, deci este credibilă;
- Ecaterina ANDRONESCU a fost decan, rector, deci știe să conducă și un minister;
- Ecaterina ANDRONESCU își dorește cu ardoare funcții;
- Ecaterina ANDRONESCU are o oarece vârstă;
- Ecaterina ANDRONESCU a fost garantată de Marean VANGHELE;
- Ecaterina ANDRONESCU a scris o depeșă și s-a potolit;
- Ecaterina ANDRONESCU este o persoană decorativă și echilibrată;
- Ecaterina ANDRONESCU nu bate câmpii și știe să fie om de echipă;
- Ecaterina ANDRONESCU nu aleargă după ciolan, a demisionat din europarlamentar.
Toate acestea mă fac să cred că la Ministerul Educației va fi exact atmosfera anchilozată pe care o știu dintotdeauna și în mușuroiul corupției subțile vor roi tot felul de firimituriști obișnuiți să se târască prin mocirla sărăciei bugetului care n-a fost, nu este și nu va fi niciodată 6% din PIB.
O compătimesc pe biata prof.dr.ing. Ecaterina ANDRONESCU.


(20 noiembrie 2018)

Corectarea unei realități crunte și crude

Sistemul educațional de azi se confruntă cu o criză majoră de cadre didactice, știut fiind faptul că undeva 30% dintre cei care predau la clasă sunt suplinitori, iar cifrele care arată că respectivii nu au calificarea necesară sunt de-a dreptul alarmante.

În acest context, se impun corecții, așa cum prin anii'60 au fost înființate institutele pedagogice de trei ani în mai toate reședințele de județ, pentru a produce profesori pentru clasele 5-7, reușindu-se astfel să se rezolve problema cadrelor didactice. Mulți dintre absolvenții acestor institute pedagogice și-au continuat studiile, reușind să termine cursurile universitare la ff. 

Acum, în criza aceasta profundă, ministrul educației încearcă să rezolve problema redirecționând locuri de la buget către alte universități, mai puțin prestigioase, zice-se, tocmai ca acolo să fie pregătiți profesori care chiar dacă nu sunt elite, oricum fac cu mult mai bine decât fac acum niște suplinitori care atunci când merg la examene, nu se ridică deasupra lui patru.

Universitățile mari, de renume, trebuie să atragă finanțări pe proiecte și în acest fel își rezolvă marile probleme, aducând fonduri și elimină dependența față de stat prin valoarea lor, fără a mai sta cu mâna întinsă la minister, care și așa doar le aruncă sare-n ochi, subfinanțându-le. 

La valoarea lor, universități mari precum Universitatea București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Al. I. Cuza, Universitatea de Vest și Universitatea Transilvania și nu numai, ar trebui să dea cu flit ministerului declarându-se independente financiar și nu numai. Lista e cu mult mai lungă. Nu am inclus politehnicile, construcțiile, artele și sportul. Abia atunci ministerul ar face politicile sale oarecare și ar fi obligat să se așeze la masa tratativelor ca partener și nu ca ordonator de credite cum o face acum. Este o problemă de curaj, de inițiativă și de mentalitate.

(19 aprilie 2018)

Sistemul educațional românesc și educația

Deși ministerul de resort se numește Ministerul Educației Naționale, de parcă ar exista și un Minister al Educației Comunale, un Minister al Educației  Sătești, un Minister al Educației Orășenești, un Minister al Educației de Cătun sau un Minister al Educației Continentale sau un Minister al Educației Interplanetare, cert este un lucru:

- ministerul se ocupă de orice;

- ministerul face de toate;

- ministerul a abandonat calitatea;

- ministerul urmărește cantitatea;

- ministerul nu se ocupă de educație.

 Ca să fiu contrazis, accept să mi să spună unde se vorbește clar, explicit, direct și sistematic despre:

- corectitudine,

- cinste,

- onoare,

- curaj,

- dreptate,

- voință,

- muncă;

- exemplu,

- dăruire,

- bunătate,

- toleranță,

- transparență,

- familie,

- respect,

- abnegație,

- gândire,

- creativitate,

- hărnicie,

- egalitate,

- ajutor,

- simțire,

- iubire,

- valoare.

Atât timp cât manualele școlare sunt bizare, neechilibrate, neconcordante, îngrămădite, înghesuite, amalgamate, nestructurate, înșiruite și deficitare, este clar că bietul elev nu este educat, nu este format, nu este instruit. El este doar un robot la cheremul unor inși numiți învățători sau profesori, mulți dintre ei cu calificări discutabile, toți urmărind doar stocarea temporară de cunoștințe, pentru a se realiza un mod mecanic de a verifica gradul în care s-a derulat procesul de stocare. Atât timp cât numai 20% dintre outputurile sistemului educațional mioritic sunt la un nivel adecvat de pregătire, în ideia că au capacitatea de a răspunde decent la 1.000 de întrebări simple, sistemul nu-și îndeplinește menirea.  Dacă are cineva curajul să mă contrazică, să mergem împreună în 1.000 de școli alese aleator și în fiecare școală să punem 100 de elevi să citească după o carte acolo unde aceasta se deschide la întâmplare și să verificăm tot acolo din 20 de profesori câți nu au avut restanțe în studenție și câți sunt titularizați cu medii peste 7. Aștept să fiu provocat.

(12 decembrie 2017)

Sistemul educațional și grevele

Acum cu noua lege a salarizării, văd că se încearcă agitarea apelor în învățământul preuniversitar. Tot fiind vorba de examen de bacalaureat, profesorii amenință cu greva, de cred ei că o grevă ar produce mare pagubă în societate. O grevă în învățământ nu e totuna cu o grevă în transporturi feroviare sau în producția de energie electrică sau o grevă la metrou. S-a văzut că în vremea lui Adrian NĂSTASE s-a dat concediu și toată țara era în vacanță și mergea bine-merci economia și fără guvernanți. Tot așa va merge economia și dacă profesorii intră în grecă pe o perioadă oricât de lungă. Nu moare nimeni, că fără carte se trăiește și încă bine, dar fără pâine, cu siguranță că se moare de foame.

S-a ajuns aici din cauza profesorilor, pentru că:

- sunt prea mulți suplinitori și guvernanții îi joacă pe degete cum vor ei;

- profesorii au fost cei care i-au promovat pe politicienii submediocrii;

- docatorate și alte titluri academice au fost acordate fără discernământ;

- au fost făcute temenele fără motiv la toți puternicii zilei, când nu meritau;

- n-au fost uniți niciodată în a aborda frontal problemele de calitate;

- au dat dovadă de acea indulgență generatoare de monstruozități;

- s-au raliat în a întreține și încuraja contra-performanța găsind argumente;

- n-au dat dovadă de verticalitate și unitate care să-i facă o fprță invincibilă.

Știu despre ce vorbesc, pentru că am fost președinte de bac și n-aș vrea să mă apuc să dau din mine mizeriile pe care le-am văzut. Cei care au puterea în vârful pixului știu că n-au pe cine respecta și de aceea se poartă mizerabil cu toți dascălii, indiferent ce titluri poartă aceștia. Mă întreb, așa pentru mine, câți dintre profesorii cu drept de conducere de doctorate nu fac în pantaloni de fericire când un senator sau un ministru îi caută și le solicită un loc la doctorat. Mă întreb, așa pentru mine, câți dintre profesorii universitari nu aleargă cu gura căscată să ia la licență un student al cărui tătic este ministru, general, deputat sau altceva, dar mai VIP, cu ceva cojones,  mai cojones decât cojones, doar-doar vor zice colegii săi că are el oarece miere și oarece păutere și uși deschise. Nu am avut niciodată explicație pentru elevul de clasa a XII-a cu note de 3 pe primele două trimestre la Limba Română, ca înainte de a intra în bac să obțină media 9 metru a avea media generală 5, iar la examen s-a dovedit că respectivul este bâtă sau tufă de Veneția, căci nici a scrie nu știa. Vreți liceul? Îl am.

dar să revin la greve. Sindicatele sunt prea fărâmițate și prea slabe ca guvernanții să tremure în fața lor. Chiar dacă sunt peste 400.000 de cadre didactice, să fim siguri că mai mult de 2/3 din ele au pe nașul în suflet și în orice moment ar abandona bătălia din motive strict obiective, învelite în ambalaje sofisticate, medicale sau de altă natură, oricum nu de ordin financiar. Va trebui să treacă multă apă pe Dunăre până când guvernanții să se teamă de liderii de sindicat din învățământ, mai ales că aceștia nu prea au ținută de sindicaliști datorită perenității lor și mai ales a capacității reduse de ,mobilizare. Aș dori și eu să mi se amitească ziua și mileniul în care 300.000 de mii de profesori au mărșăluit din Piata Universității spre Piața Victoriei, ca în vremurile în care clasa muncitoare făcea același lucru la Piața Romană scandând: moarte intelectualilor. Nu-mi amintesc ca sistemul educațional să aibă acel corp de profesori unit, care să fie o forță de nezdruncinat. De aceea guvernanții le râd în nas profesorilor. Să vedem când studenții lipsiți de calități nu promovează și devin măturători. Să venem cînd absolvenți mediocri nu mai termină zeci de masterate. Să vedem când tot felul de fufuline nu trec de bac chiar dacă sunt copile de barosani sau amante tot de barosani. Abia atunci voi zice că sistemul educațional este pe drumul cel bun și politicienii oarecare nu-și vor mai permite să spună că acest sistem scoate tâmpiți, chiar dacă o fac în fața unora pentru care n-am niciun pic de respect, datorită poveștii poveștilor în cinci limbi.

Legea salarizării s-a votat și dascălii au mai primit și ei niște firimituri. Politicienii le spun că nu merită mai mult și înclin să cred că altcineva are pâinea și cuțitul, deși fizica nu este materie esențială în admiterile la facultățile cele mai solicitate din țărișoara noastră scumpă și dragă.

(08 iunie 2017)

Sistemul educațional de azi: învăț pentru a uita

Am observat că foarte mulți absolvenți de liceu:

• nu știu să recite versuri dar vorbesc elevat despre poezia respectivă;
• se blochează în fața exercițiilor care ies din șabloane;
• spun că au învățat cândva, dar au uitat acel subiect;
• reproduc cu vorbele altora abordări care nu sunt ale lor;
• spun uneori lucruri care nu se potrivesc contextului.

Toate acestea se datorează faptului că elevilor li se predă un text.

Elevii memorează textul.

Elevii reproduc textul.

Elevii sunt evaluați în raport cu măsura concordanței dintre textul spus și cel predat.

Chiar profesorii își bazează expozeurile lor pe texte memorate.

În acest context, asemeni actorilor care memorează texte, se dezvoltă caăacitatea de a memora a elevului și capacitatea de a reproduce. Elevii nici nu gac legături între elementele memorate și nici nu se obosesc să treacă la un alt mod de a înțelege lucrurile, pentru că nimeni nu le explică faptul că multe lucruri sunt simple, se construiesc din aproape în aproape folosind deducții logice, fără a mai memora decât puține lucruri. Întrebând dintr-o curiozitate dacică să zic așa, despre teorema fundamentală a trigonometriei, vreo 40 de studenți foarte buni de informatică, mă gândesc la persoane cu medii de peste 9,00 în liceu am avut surpriza că:

• 20 nu auziseră de ea;
• 15 auziseră dar nu și-o mai reaminteau;
• 5 au auzit au zis ceva dar deloc exact ca la carte.

Sunt sigur că ei au știut-o la vremea respectivă foarte bine, asemeni unui actor care joacă rolul titular, dar evident după un timp, nemaijucând rolul, actorul îl uită. Așa și studentul, fost acum 3-4 ani trigonometrician, clar că fără a mai exersa, a uitat și teorema fundamentală a trigonometriei. Dacă profesorul lui la clasă îi desena un triunghi dreptunghic, dacă profesorului îi scria relația ce decurge din teorema lui Pitagorra și dacă împărțea acea relație la simbolul impotenuzei, rezulta chestia cu sin pătrat și cos pătrat care adunate dau 1. Adică buclucașa teoremă a  trigonometriei.
Era un banc cu unul care dorea să angajeze un contabil. Vine un candidat și-l întreabă cât fac 2 + 2? Respectivul zice repede 4. Nu este angajat. Vine al doilea și tot așa. Al treilea, scoate o foaie de hârtie și un pix, scrie 2 + 2 =, se gândește și zice: fac 4. Acesta este cel angajat.

Când învățământul românesc se va debarasa de această modalitate de a învăța, care nu este de a învășa, ci de a memora, când elevul va fi învățat să realizeze construcții logice, să deducă, să demonstreze, adică mai pe românește să gândească, atunci vom vorbi de schimbări radicale. Până atunci nici 2 și cu 2 nu mai fac 4. Pardon.

(30 august 2016)

De ce e învățământul așa cum este? (004)

Al optulea argument din care s-a ajuns într-un asemenea impas se datorează manulatelor. Sistemul de elaborare și de promovare a manualelor este bazat 100% pe corupție pură. Acesta este și motivul din care lumea speriată nu mai lansează licitații și de aceea nici manuale nu se mai tipăresc.manualele înseamnă acces la banul public. Nu e vorba de economie de piață când este vorba de banul public. Eu am avut posibilitatea să citesc o ofertă de manual de baze ale informaticii pentru clasa a VIII-a elaborat de niște inginere chimiste pentru o editură din București și am remarcat următoarele:

• manualul se adresa studenților nu elevilor de clasa a VIII-a;
• conținea chestii despre coduri detectoare și corectoare de erori;
• nu se ținea seama de capacitatea unor copii de a înțelege ceva;
• era o discrepanță fulminantă între obiectiv și realizare;
• totul era pus cu lopata și nu selega nimic cu nimic;
• respecta cerințele curriculare dar altfel decât pentru elevi.

Acum este o mare junglă în zona manualelor. Cei ce fac manuale parcurg un ciclu care la fiecare pas este pândit de elementele nemaipomenite ale corupției, pentru că totuși dacă în ciclul elementar manualele ar fi gratuite și la clasa a V-a să zicem că sunt 150 de elevi și un manual costă 3euro și autorului îi revine 1 euro net, adică acesta va câștiga după ce dă orice parandărăt 50.ooo de euro, este clar că ceea ce primește net este munca unui autor pe10 ani. Acum că există atâtea pericole cu licitațiile pe manuale, hoția s-a mutat pe tot felul de caiete, broșurele, culegeri și tot așa. Părinții sunt sfătuiți ca pentru binele copiilor lor să achiziționeze acele materiale și să-i pună pe copii să lucreze pe ele. Am achiziționat și eu un set de asemenea materiale, iar prețurile pentru clasa a I-a au sărit de 400 lei. Chestiunea este și mai gravă dacă urmărim cu atenție cam care este structura ghizdanului unui elev. Are cineva curaqjul că cântărească un astfel de ghizdan? Se va vedea că efectele cărării în cârcă a unei asemenea poveri are efecte devastatoare asupra elevului.

Un alt element nenorocit al manualelor este conținutul acestora, dar înainte de orice trebuie să se răspundă la următoarele întrebări:

• de ce 80% din absolvenții de opt clase nu știu sp scrie corect?
• de ce 85% din elevii de opt clase nu fac corect acordul dintre subiect și predicat?
• de ce 70% dintre elevi nu știu tabla înmulțirii?
• de ce 60% dintre elevi nu știu cine a fost Eminescu?
• de ce 85% dintre elevi nu au citit nicio carte din programă cap-coadă;
• de ce 96% din elevi recită rezumate?
• de ce 95% dintre elevi nu știu să recite 5 poezii?

În opinia mea, prea multe dintre manuale sunt:

• stufoase;
• desciptiviste;
• neadecvate vârstei;
• complicate;
• nepractice;
• fără obiectiv;
• compilatii;
• necreative;
• jalnice;
• incoerente;
• slabe;
• copy-paste;
• voluminoase.

Nu se pleacă de la ideia că elevii sunt diferiți, au interes diferit, au resurse diferite și școala trebuie să facă pe fiecare elev să se simtă important, util și foarte bun. Am vazut prea mulți dascăli care dau verdicte și barează ascensiunea unor copii, pe nedrept, nefiind tocmai ei cei indicați să facă ierarhizări din lipsă de obiectivitate, mulți dintre ei fiind afectați de virusul corupției.
Nu mai pun și alte ăntrebări, că dacă mă apuc să povestesc niște întâmplări de la BAC-urile de pe unde am fost toată lumea va plânge în hohote, pentru că bieții elevi nu au nicio vină.

Ori ce spunea prezidentul, directorului de la Humanitas, că produce învățământul românesc?

(01 augusr 2016)

De ce e învățământul așa cum este? (003)

Al șaptelea element care a adus învățământul în stadiul deplorabil în care se găsește acum este corupția generalizată, care a cuprins totul, încât nu mai există niciun element din sistem neafectat de această maladie oribilă, groaznică, dezastruasă, nocivă, ucigătoare și de nerezolvat fără o restructurare din temelii. Iau ca exemplu vameșii din Giurgiu, care deveniseră etalon al opulenței prin cartierul numit al vameșilor, căci acolo erau cele mai luxoase vile din Giurgiu. Am trecut și eu de mai multe ori prin acea vamă înainte de 2007 și știu pe pilea mea ce era acolo, căci se vedea după burțile și aroganța funcționarilor vamali ce și cum. Acum este liniște și pace pentru că le-a dispărut obiectul muncii, acel factor de presiune, care consta în a cotrobăi prin bagaje și a umili pe indivizi, chiar dacă nu aveau nimic de declarat și în mod normal trebuia să curgă fluent lucrurile. Acum este cu totul altceva. Vin din sistem, am copiii elevi, am fost președinte de BAC, am fost în comisii de admitere, deci să nu vină nimeni să-mi spună mie că negrul este alb, când am văzut atâtea mizerii la viața mea încât să-mi explice mie cum un elev de a XII-a obține în ultimul trimestru media 9 la limba română, pentru a avea medie generală la limba română media 5 (cinci). Să cred că elevul s-a luminat și că profesorul și-a menținut intransigența îmi este imposibil. La nevoie voi da numele liceului și anul când s-a produs comicăria. Nu am o explicație decentă, cât de cât la situația în care am cerut să se tragă la sorți sălile unde să meargă profesorii la asistența de la probele scrise, situație în care a fost aproape o revoltă și s-a lăsat cu leșinuri. N-aș vrea să scriu aici despre situația în care fiul directorului adjunct și profesor de fizică a fost dat afară din BAC pentru că l-am prins cu caretea de română copiind. Erau de față doi supraveghetori, profesori, vai steaua lor. Și exemplele nu se termină aici pentru că ăia erau tâmpiții, cei mai rafinați aveau alte tehnologii, cu mult mai eficiente, ca de exemplu închiderea subiectelor în case de bani și pierderea cheilor, chei care s-au găsit când am adus aparat de sudură și am anunțat foarte sus. În anul acela se greșise subiectul la mate, soluția cu loc geometric fiind trasă de păr, într-un spectacol transmis la tv cu circul de rigoare.

Dar să revin la sisteul educațional cu câteva întrebări pe care mi le pun mie însumi:

• cum ajunge un părinte la o școală, alta decât aia unde este arondat cu copilașul lui din clasa a întâia?
• cum ajunge puștiulică dintr-a-ntâia la învățătorul cel mai bun de la școala?
• cum ia elevul premiul întâi dacă părintele își dorește neapărat acest lucru și pe scenă dintr-o clasă cu 25 de copii 19 urcă pentru a lua coronița?
• cum se explică media de 9,80 la clasă și media pe lucrările scrise de la examenul corectat altundeva de 6,50?
• cum termină un elev clasa a VIII cu diplomă, fără să știe tabla înmulțirii?
• cum termină un elev liceul știind doar să scrie cu litere de tipar?
• cum o elevă la examenul de matematică, profil real nu știe semnul integralei?
• cum un conducător de doctorat avea Ț doctoranzi toți cu același titlu de teză?
• cum se explică presiunile puse pe profesor când prinde un student copiind?
• cum se explică faptul că învățători maltratează elevi și nu li se întîmplă nimic?
• cum se explică funcționarea fără autorizație a unor facultăți?
• are cineva curaj să verifice cate diplome de absolvire ale facultăților sunt autentice?

Sunt atât de puțini cei care nu sunt loviți de maladia corupției încât par stingheri și răzbat foarte greu în viață. Ei sunt dascălii adevărați dar sunt minoritari. Atât timp cât elementul valoric nu va fi pe primul plan, nimic nu se va întâmpla în sistemul educațional. O nemțoaică a vorbit odată la tv și a zis că marea transformare se va produce aici când șomajul va fi de peste 20%, pentru că numai atunci:

• oamenii se vor pune pe treabă;
• oamenii vor fi ierarhizati valoric;
• oamenii se vor lupta să fie și mai buni.

Nu știu dacă este așa, dar trebuie ca sistemul educațional să fie restartat, dar nu din interior, că niciun pușcăriaș nu-și dă singur pedeapsa. Nu trebuie să se procedeze ca la restructurările unde asemeni vrăbiilor de la Universitate, când trecea troleibuzul zburau, dar fiecare își găsea o creangă unde să se așeze. Cine va avea curajul să facă o reformă adevărată, consistentă și profundă, va trebui asemeni chirurgului, să ia bisturiul și să elimine tot ce este malign în sistem, fără milă. Mă cam îndoiesc eu de o asemenea performanță pentru că de la noi pornește: lasă, că merge și așa.

Și acum zic: deocamdată, atât. Doar, deocamdată.

(30 iulie 2016)

De ce e învățământul așa cum este? (002)

În al cincilea rând, legea învățământului este atât de bizară, încât mă și mir că sistemul educațional mai și funcționează. În opinia mea, legea învățământului trebuie să fie un text:

• scurt;
• clar;
• precis;
• logic;
• gradual;
• acoperitor;
• ortogonal;
• simplu;
• neinterpretabil;
• coerent;
• nearbitrar;
• de execuție;
• neopțional;
• neredundant;
• structurat;
• liniar.

Cine citește legea să se regăsească exact în articole și să știe clar ce are de făcut. Îmi aduc aminte că am mers la oficiul juridic cu un text pentru că nu înțelegeam nimic dintr-un  articol din legea învățământului din acea vreame și am plecat mai tâmpit decât am intrat, pentru că un jurist dar și doi avocați nu au dat o soluție. Așade prost era construit acel articol. Concluzia mea a fost că  mediocrii care au făcut legea, nu aveau cum să facă decât un text după chipul și asemănarea lor, adică un text mediocru.

Legea trebuie să spună clar care este structura ciclului de instruire, grădiniță, gimnaziu, liceu universitate, masterat, doctorat. dar tot legea trebuie să spună că există școli profesionale, cursuri de calificare și tot ce mai este legat de educație. Se va vorbi despre durate, despre diplome și tot ce mai e necesar. Mie mi-a plăcut prima formă a legii de constituire a SRL-urilor că enumera numai domeniile unde nu aveai voie să-ți faci SRL. Legea era scurtă, clarăși la obiect. Că ea se aplica într-un mod vulgar, este o altă poveste, că până la Dumnezeu te mănâncă sfinții este marele adevăr simțit pe propria-mi piele.

În al șaselea rând trebuie clarificate niște raporturi dintre învățământ și piața forței de muncă. la ora actuală nu are nimeni curajul să ia taurul de coarne și să analizeze eficiența sistemului educațional, adică să vadă cât din ce se învață în școală folosește la ceva. Sunt prea mulți absolvenți care au terminat o anumită specializare și lucrează în cu totul alt domeniu. Legea aia care scutea de impozit pe absolvenții de facultăți de informatică era bună dacă nu era diluată la propunerea unui parlamentar ciudat pe care prin 2013 nu mi l-am dorit într-un prezidiu și cum a venit, tot așa a și plecat. Dacă ar avea cineva curajul să faca matricea specializărilor cerute de piață și a celor oferite de facultăți și la intersecția linie-coloană ar fi înscriși absolvenții din ultimii 10 ani ar avea revelații din care s-ar vedea că există specializări supradimensionate, cu cerere pe piață foarte mică.

Deocandată, atât. Urmează și alte elemente de analiză în zilele care vin.

(30 iulie 2016)

Motivare pentru performanța adevărată

Există un Colegiu în Washington, DC, USA unde elevii poartă uniforme. Până aici nimic nou, deși la noi se duce o luptă pe viață și pe moarte în legătură cu uniformele, mai mult contra decât pentru. La acel colegiu există și o clauză importantă legată de performanță.
Elevii poartă uniforme din care bluza de culoare neagră este obligatorie, atăt la băieți cât și la fete. dacă un elev obține numai calificative de foarte bine, are dreptul de a purta cămașă albă. În acest fel se face diferența dintre elevii foarte buni și elevii ceilalți. Dreptul de a purta cămașa albă se menține atât timp cât elevul are numai calificative de foarte bine. Imediat ce un elev care purta cămașa albă ia un calificativ de bine sau chiar mai slab, pierde dreptul de a purta cămașa albă și trece și el în rândul celorlalți elevi cu uniforma care are în dotare camașă neagră.
dacă în școlile dâmbovițene ar fi o astfel de ideie, cu siguranță că pe lângăelevii cu calificativ foarte bine pe bune ar purta cămașă albă:
- fiul vreunui potentat al zilei;
- fiul unor părinți care plătesc oricât;
- copilul unui barosan de care depind mulți;
- un fiu care nu știe să scrie dar are elicopter;
- fiul unui ataă cu cinci doctorate luate în ultimul trimestru;
- fiul unui savant care a scris în pușcărie zece cărți științifice  în ultma săptămână.
In țara noastră se plătea cândva doctoratul. Era 15% din salariu și venea ca un adaos, recunoaștere a unei activități undeva de 5 sau 6 ani de trudă. Acum că toată lumea face doctorat în ceva, s-a bagatelizat până la vulgarizare și au dispărut cei 15%. Există un talent teribil aici în spațiul nostru cel mioritic de a discredita adevăratele valori, până a atinge cotele cele mai jalnice.
Să ne reamintim numai cum a fost primită marea campioana Diana Mocanu la liceul unde mămica ei era femeie de serviciu. Să rememorăm cum se plimbă pe sticlă de la o televiziune la alta o persoană cam corpolentă, lipsită de voce și care acceptă să fie în cele mai jalnice posturi de identificatoare de alimente nepreparate.
Ce bine ar fi dacă unul dintre meniștri de la educațiune ar impune și acolo criterii de ierarhizare care să vizeze și alte categorii de performeri decât olimpicii internaționali, dealtfel numărabili pe deștele de la două mânuțe de bebei.

(28 fenruarie 2016)