Showing posts with label Cernobîl. Show all posts
Showing posts with label Cernobîl. Show all posts

Friday, November 10, 2023

Când omenirea se va îngrozi, va fi prea târziu

Așa cum stau lucrurile în ziua de azi, când amenințările vin din toate părțile și sunt extrem de clare, nu m-ar mira dacă s-ar produce cel mai îngrozitor eveniment și anume ar exploda o bombă nucleară, dar nu o bombă nucleară lansată, ci una greșit manevrată de către niște militari nepregătiți pentru manipularea acelui obiect îngrozitor, exact așa cum s-a întâmplat cu instalația de GPL de la Crevedia, când neatenția cuiva a generat acea catastrofă inimaginabilă.
Nici explozia de la Cernobîl nu a fost ceva voit. A fost un accident de muncă, accident care se întâmplă la zidari, la tâmplari, la agricultori, la strungari, dar care prin proporțiile lui a fost un dezastru ecologic și umanitar, ale cărui consecințe nici azi după 47 de ani se resimt cu mare intensitate. 
Acum este ca la bețivi. În crâșmă lumea bea, se încing spiritele, atenția scade, concentrarea scade și ea și din nimic iese scânteia în crâșmă și de aici s-a dus pe apa sâmbetei întreaga atmosferă plăcută a celor veniți să dea pe gât o dușcă sau și pe a doua. Atmosfera în lume este tensionată. Se aude zăngănit de arme și au loc repoziționări. Tocmai în acest proces în care se fac repoziționări, într-un moment de neatenție, o nerespectare a unui pas dintr-o procedură datorită lipsei de concentrare a unui om, o manevră greșită duce la catastrofa nucleară și consecințele sunt cu mult mai dure decât au fost la Hiroșima și Nagasaki. În plus, acum sunt foarte mulți și foarte neomogeni cei care stau în preajma arsenalelor nucleare din țările care dețin focoase nucleare. Nici nu este nevoie de o decizie a celui cu butonul de la servieta nucleară. Nici nu este nevoie ca racheta purtătoare să-și ia zborul spre o țintă anume. Eroarea umană care are în momentul de față o probabilitate de producere ce depășește 0,8 este la o jumătate de pas să se producă și omenirea va fi îngrozită, dar cum nimeni nu învață nimic din trecut, cei îngroziți vor ridica din umeri și a doua zi vor merge mai departe, concluzionând că se putea și mai rău sau mult mai rău.


(10 noiembrie 2023)

Wednesday, June 8, 2022

Probabilitatea nenorocită

Dacă două evenimente A și B sunt independente, probabilitatea de a se produce simultan, adică:
P(A și B) = P(A) * P(B) 
iar probabilitatea de a se produce în momente diferite este:
P(A sau B) = P(A) + P(B).
În cazul focoaselor nucleare, prin eveniment voi înțelege manipularea neglijentă a acestora, cu efecte catastrofale asupra unor zone întinse și a unor colectivități foarte mari, iar exemplele cu Cernobîl și Fukushima sunt elocvente, nu mai este nevoie și de altele.
În momentul de față sunt 8 țări gazdă pentru focoase nucleare, Rusia, USA, Anglia, Franța, China, India, Pakistan, Korea de Nord, iar numărul declarat de focoase este uriaș. Deci, pentru evenimentele A1, A2, A3, A4, A5, A6, A7, A8, care nu neapărat se produc separat, adică în mod neglijent sunt manipulate acele focoase nucleare generează accidente la întâmplare. niciodată simultan, dar independent unele de celelalte,
În opinia mea, probabilitatea de a se produce o catastrofă nucleară este:
P(A1 sau A2 sau A3 sau  A4, sau A5 sau  A6 sau  A7 sau  A8) =  P(A1) + P(A2) + P(A3) + P(A4) + P(A5) + P(A6) + P(A7) + P(A8)  
În ipoteza că manipularea eronată are să zicem probabilitatea P(A) =  0,001 este clar că pentru cele 8 țări deținătoare de focoase, probabilitatea totală de accident nuclear este cu mult mai mare ca
P(A1 sau A2 sau A3 sau  A4, sau A5 sau  A6 sau  A7 sau  A8) =  0,008
Ceea ce înseamnă că numărul accidentelor nucleare militare nedeclarate este imens. 
Nici nu vreau să mă gândesc la probabilitatea de a interpreta un semnal venit de aiurea ca atac nuclear, cu consecințe ireparabile pentru omenire, din cauza ripostei, de asemenea fundamentată eronat, generatoare a unei cascade de reacții, cu finalul previzibil pentru existența vieții pe plneta pământ.
În opinia mea sunt hazardate afirmațiile privind duratele necesare pentru a face să dispară țara X sau țara Y de pe fața pământului, căci exact același lucru se întâmplă și cu cel care pornește jucăria. 
În opinia mea, jocul vorbelor necontrolate, belicoase, ca să fiu mai riguros trebuie încheiat, căci niciodată nu se știe de unde sare iepurele și vorba proverbului, carul mic, răstoarnă carul mare, iar în zona despre care vorbesc aici, al dracului de tare se aplică acest proverb, căci necunoscute sunt căile Domnului.

(08 iunie 2022)