Teatrul de stat

În copilăria mea am auzit pentru prima dată de Teatrul de Stat Al. DAVILA din Pitești, de Teatrul de Stat din Ploiești, Teatrul de Stat din Oradea și mai târziu am văzut că în teatrul de stat:
- se montau piese ale autorilor realismului socialist,
- actorii mergeau să instruiască brigăzi artistice de agitație,
- exista preocuparea pentru ridicarea nivelului de cultură a maselor populare.

Îmi amintesc că într-o duminică o actriță cunoscută a zis ceva, ușor ironic, despre deplasările la căminele culturale pentru a-i lumina pe țăranii cooperatori și din întâmplare cineva din familia CEAUȘESCU privea la televizor, drept care a oprit emisiunea și critica a fost legată de faptul că teatrul are această menire, iar statul plătește pe actori să fie agenți culturali, nu oameni ai artei pentru artă.

În vremurile comuniste, viața actorilor din teatrele de stat nu era deloc stresantă, căci indiferent de cât jucau, actorii primeau salariile conform poziției lor în statul de funcțiuni.

Îmi amintesc de un dialog al lui Ludovic SPIESS, marele tenor, atunci și director al Operei Naționale București cu o soprană care nu cântase de 10 ani, dar care era extrem de vocală. În teatrele de stat numărul de premiere pe un an este destul de redus. Nu am auzit ca un teatru de stat să aibă 10 premiere într-un an. Nu am auzit ca actorii unui teatru de stat să aibă 10 -15 reprezentații pe săptămână. Nu am auzit ca actorii unui teatru de stat să fie în turnee de 2 sau 3 luni prin sate și prin orășele de provincie. Nu am auzit ca actorii din teatre de stat să mai vină în școli, în corporații, în universități și să facă muncă de pionierat cu tinerii care vor să fie artiști amatori.

Teatrele de stat stau la mila primăriilor. Unele teatre își zic și naționale, pentru a beneficia de fonduri ceva mai mari. Se vorbește despre piese care se joacă cu casa închisă. Este adevărat, dar nu este un fenomen generalizat în teatrele de stat. Scriu aceste lucruri pentru faptul că salariile actorilor sunt prea mici în raport cu misiunea lor. dar ar trebui să se lucreze pe proiecte și diferențierea să se facă și după succesul echipei care lucrează la proiect, iar durata colaborării actorilor cu teatrul de stat să se facă la nivel de proiect și nu așa cum este acum, când actorul angajat iese la pensie din teatru, iar pensia lui este mică rău de tot. O schimbare de management în teatrele de stat se impune, căci una este un spectacol al lui Dan PURIC, actor total și cu totul altfel se pune problema unui spectacol cu opera OEDIP a lui George ENESCU în regia lui Andrei ȘERBAN, cu mulți figuranți.




(31 ianuarie 2025)

Analiza literară pe text

Rezumatele, chinul elevilor sunt chestii pe care niște juriști adevărați le-ar desiința într-o secundă, iar consecințele prin aplicarea corectă a legilor ar duce pe făptași la agi grei de pușcărie.
Este inadmisibil să spui tu ca autor de rezumate că autorul X a vrut să spună, când tu doar ai citi ce a scris respectivul, fără să fi stat de vorbă cu el măcar o secundă. Este impardonabil să faci presupuneri după cum te taie pe tine capul ca autor de rezumate și să construiești judecăți de valoare, doar că ți se pare ție ceva într-un anume fel. 
În concluzie, consider că rezumatele trebuie să conțină obligatoriu în ele formulări precum:
- așa cum mi se pare mie,
- după opinia mea,
- cred că autorul a vrut să spună,
- o interpretare a mea pentru metaforă este,
- criticul literar X a concluzionat că.
Niciu rezumat nu mai trebuie să fie literă de lege din moment ce e construit numai prin presupuneri și ipoteze, iar textul unui autor este interpretat pur și simplu, iar autorii de rezumate îl cred că este analizat. Analiza presupune cu totul altceva, mai exact documente și mărturii ale autorului care a oferit textul editurii și imediat s-a apucat să scrie ceea ce a vrut el să zică, pentru a exclude interpretări arbitrare și tot felul de deduceri care mai de care mai imposibile și mai ilogice.

(06 iunie 2024)

De ce nu mai citește lumea proză?

Nu mai citește lumea proză căci:
- televizorul ne-a acaparat cu filmele lui,
- telefonul mobil ne ocupă foarte mult timp,
- lipsesc marile romane netranspuse cinematografic,
- cărțile nu mai au tiraje mari și prețurile le fac inaccesibile,
- lipsește emulația spre citit din partea societății,
- la școală elevii dugeră rezumate, nu operele.

Societatea nu a avut capacitatea de a se adapta la schimbările profunde generate de Internet, de telefoanele mobile și de produsele multimedia, mai ales de marea varietate de jocuri, toate fiind mari consumatoare de timp. Cititul este o opțiune a fiecăruia dintre noi. Dacă un telefon mobil îl ținem în mână, vorbi, facem un joc și mai facem și altceva între timp, adică mergem pe stradă sau stăm rezemați de un gard, este imposibil să citim o carte în acele locuri unde folosim telefonul mobil, căci nimeni nu citește dintr-o caret mergând pe stradă sau stând pe closet sau așezat pe niște scări din metrou pentru câteva minute.

Lumea nu mai citește proză pentru că a citi 300 sau 400 de pagini necesită 8 zile dacă stăm să citim zilnic 2 - 4 ore cu pauze mici, în timp, ce o carte ecranizată necesită 90 de minute și mai mult, dacă este vorba de Youtube, fragmentarea în funcție de timp și loc nu mai este nicio problemă, iar utilizarea căștilor face ca deranjul celor din jur să fie minim.

Este adevărat că atunci când citim o carte, avem ritmul nostru, punem în joc imaginația noastră, eroii sunt exact cum ni-i dorim noi. Nu ne deranjează deloc intervenția scenaristului și a regizorului în narațiune, pentru că noi suntem extrem de grăbiți, luăm lucrurile care ne sunt servite și nu ne facem deloc probleme legate de micile detalii de care s-au debarasat cei care au prelucrat proza inițială și au transformat-o în film. Numai oamenii de modă veche pentru care cartea tipărită reprezintă elementul de bază, mai citesc. Restul persoanelor citesc strict numai materialele de care au nevoie pentru examene, fie sub forma unor cărți de teste, unor cărți gen culegeri de probleme, fie cursuri universitare. Este adevărat că editurile abonate la a publica manuale școlare supraviețuiesc prin aceste demersuri sau cele care publică scriitor după programe finanțate de la buget. Există foarte rare cazurile în care editurile mai publică prozatori în ideea de a obține profituri, ca pe vremuri. Se publică foarte mult proză în regie proprie, iar tirajele sunt aproape simbolice, ceea ce nu duce la a impune autori și de a gestiona notorietățile unor prozatori.


(18 septembrie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Camil BALTAZAR

Țin în mână cartea Conemporan cu ei, scrisă de Camil BALTAZAR și publicată în anul 1962 la Editura pentru Literatură, carte de 180 pagini, care costa 5,70 lei, cu un tiraj de 16.195 exemplare, carte pe care

autorul ei mi-a oferit un autograf, când a fost o întâlnire a sa cu membri Cenaclului literar de la Palatul de cultură din Pitești, în data de 27 martie 1964.
Seara aceea a fost memorabilă pentru mine. Era prima dată când vedeam un scriitor care publicase o carte și care cunoscuse pe Tudor ARGHEZI, Vasile DEMETRIUS, Magda ISANOS, Hortensia PAPADAD BENGESCU, Camil PETRESCU, Liviu REBREANU, Mihail SADOVEANU, Mihail SEBASTIAN.

În seara aceea, Camil BALTAZAR a vorbit liber, spunând mici istorioare petrecute cu marii scriitori în preajma cărora el s-a aflat. A răspuns și la întrebări. Era ca o tolbă cu amintiri și avea un stil superb de a relata întâmplări și de a concentra povestioarele, căci mulți dintre noi cei de acolo, doream să aflăm cât mai multe despre scriitorii în preajma cărora el s-a aflat. 

La momentul în care niște membri mai copți ai cenaclului au rostit niște nume și aici mă refer la poeți care erau interziți în acele vremuri, Camil BALTAZAR a ocolit subiectul de fiecare dată și noi, cei mai tineri, am înțeles că el nu se lăsa antrenat în discuții care ar fi avut interpretări nefericite și care i-ar fi adus represalii, căci în vremurile bolșevice, un denunț nu era deloc un lucru greu de făcut, exact cum nici în ziua de azi nu este. Seara s-a încheiat apoteotic, scriitorul Camil BALTAZAR a spus un banc, în care se vorbea despre Zaharia STANCU care fuma țigări KENT și Tudor ARGHEZI, care i-a spus romancierului: Una vorbim și alta fumăm! Se știa că în epocă Zaharia STANCU era apărător al realismului socialist în artă.


(22  martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ana SĂRĂCĂCEANU

În liceu am avut norocul, marele noroc mai corect spus, ca la Literatura română, perioada mariloc clasici să fie profesoară Ana SĂRĂCĂCEANU. Era o femeie trecută de 60 de ani și avea un cult pentru Mihail EMINESCU și pentru Liviu REBREANU. Când vorbea despre EMINESCU și despre REBREANU, Ana SĂRĂCĂCEANU devenea un alt om. Mie mi-au plăcut și poezia lui Mihail EMINESCU și romanele lui Liviu REBREANU, deci anii de liceu în care la Literatura română a fost profesoară la noi la clasă Ana SĂRĂCĂCEANU au fost pentru mine cei mai fericiți.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea un vocabular elevat.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea o dicție perfectă.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea calmul și înțelepciunea cerute de prezentarea operelor marilor clasici.

Ana SĂRĂCĂCEANU trăia poemele recitate și fragmentele de proză prezentate.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea căldura cerută de cele prezentate.

Mie mi-a plăcut cum gesticula profesoara mea de Literatură, căci unii sunt artificiali, neconvingători când vorbesc despre marii clasici, în dorința de a da impresia că stăpânesc operele cu pricina. La profesoara mea nu era așa. Ea mergea prin clasă și vorbea privindu-ne pe fiecare, convinsă fiind că o ascultăm cu atenție și-i sorbim fiecare cuvânt pe care îl rostea.

S-a întâmplat să fiu scos o dată la tablă când se discuta despre romanul Răscoala al lui Liviu REBREANU. Eu citisem romanul cu mare atenție și chiar îl recitsem integrat, urmărind nu acțiunea, ci stilul, capacitatea lui REBREANU de a derula acțiunea și de a creiona personajele, nu cum fac mulți curioși care sunt interesați de scena lui Petre PETRE cu Nadina. La un moment dat m-a întrebat profesoara Ana SĂRĂCĂCEANU ce mi s-a părut mie cel mai interesant din roman. Să fiu cinstit, am avut impresia că întrebarea a fost mai mult în ideea de ceea ce  nu am înțeles. Eram un pic nedumerit de femeia aceea bătrână care își chema puișorii în timp ce se trăgea cu puștile. Doamna profesoară a fost impresionată că reținusem acest detaliu din roman și dăduse o interpretare cam alta decât mă gândisem eu. datorită profesoarei mele Ana SĂRĂCĂCEANU am văzut opera lui Liviu REBREANU cu alți ochi și am reușit să stabilesc faptul că din opera acestuia doar pentru romanul Pădurea spânzuraților s-a găsit un regizor care să facă un film mare și aici mă refer la Liviu CIULEI. Romanele Ion și Răscoala, romane foarte mari, au avut transpuneri cinematografice sub-mediocre și după ce le-am văzut o singură dată nu le-aș mai revedea cât voi trăi. Mai mult, mi s-a înrădăcinat ideea că nici nu vor avea transpuneri cinematografice valoroase vreodată, chiar dacă peste ani altcineva se va încumeta să facă filme după ele.

Despre arta profesoarei mele Ana SĂRĂCĂCEANU de a vorbi despre poemul Luceafărul al lui Mihail EMINESCU nu sunt în stare să scriu, pentru că orice aș scrie, nu s-ar ridica la înălțimea vorbelor și interpretărilor pe care ea ni le oferea nouă elevilor, însoțite de exemplificări recitate excepțional.



(16 ianuarie 2023)

Ana BLANDIANA: Povestiri fantastice

Știam că Ana BLANDIANA scrie și proză, dar nu am avut interes să citesc scrierile sale, căci de când am văzut că are rime de tipul zid - partid, m-am lămurit cum stau lucrurile, iar după 1989 am văzut că s-a văitat că regimul comunist a marginalizat-o, iar eu aveam volumul de versuri publicat în BPT în zeci de mii de exemplare cu un cuvânt înainte scris de Eugen SIMION parcă...

Mie îmi plac prozatorii care dacă le-ai citit o carte, când deschizi o altă carte identifici fără prea multă dificultate că este vorba de Liviu REBREANU, Marin PREDA, Zaharia STANCU, pentru că fiecare are stilul său. În cazul lui Ana BLANDIANA un asemenea stil este greu de definit. Fraza ei este lungă, aspră, iar conținutul nu are elemente spectaculoase, care să-l facă pe cititor, adică pe mine să zăbovească pe o pagină pentru a descifra lucruri mai dificile de pătruns.

Cartea Povestiri fantastice am primit-o cadou de la cineva cu gusturi rafinate, credeam eu și de aceea m-am pus pe citit. prima dezamăgire pe care am resimțit-o a fost aceea că multe dintre texte erau vechi, chiar foarte vechi, de prin 1977 sau din 1982, dar erau și câteva din secolul al XXI-lea. M-am chinuit să citesc cele 372 de pagini dar în capul meu este o învălmășeală de chestii. Probabil Ana BLANDIANA așa ceva și-a dorit să rămână în capul cititorilor ei. Cartea a apărut în anul 2016 la Editura HUMANITAS a lui Gabriel LIICEANU, acolo unde publică și scriitorul meu preferat Radu PARASCHIVESCU. Nu m-am încumetat să scriu despre carte până acum pentru că mai așteptam ceva. dacă am văzut că nu a mai apărut ceva la DIVERTA, la mine-n mahala, am zis că e timpul să scriu câteva rânduri. Totuși Ana BLANDIANA este poetă și nu orice poetă, ci una bună, de rezonanță. Ca prozatoare, nu.

(13 noiembrie 2022)

Cine este omul valoros?

Asemeni teoriei mulțimilor, se definește omul valoros prin exemple.
Nadia COMĂNRCI este o sportivă valoroasă pentru că la Olimpiada de la Montreal a obținut note de 10 la probelele de la paralele și de la bârnă.
Liviu REBREANU este un scriitor valoros pentru că romanele lui ION, Răscoala și Pădurea spânzuraților sunt citite cu același interes de generații și generații de oameni.
Henri COANDĂ este un inventator român valoros pentru că el a realizat primul avion cu reacție din lume și a descoperit Efectul COANDĂ.
George CĂLINESCU este un istoric și critic literar valoros pentru că a scris Istoria literaturii române de la origini și până în prezent și lucrarea Viața lui Mihail EMINESCU.

Anghel SALIGNI este un inginer valoros pentru că el a realizat podul peste Dunăre de la Cernavodă și silozurile de cereale de la Constanța.
Valoarea unui om se stabilește prin comparație. 
Mai mulți oameni sunt puși să facă ceva, se definește un criteriu și acei oameni sunt puși să execute acel ceva. Întotdeauna va exista un om care se poziționează pe primul lor, un altul care va ocupa al doilea lor și va exista și ocupantul ultimului loc.
Valoarea se obține în timp prin aprecieri ale unor colectivități mari.
Valoarea se stabilește în competiții prin evaluări făcute de oameni așa cum se procedează la patinajul artistic, la gimnastică sportivă, la evaluările lucrărilor în examene, sau de către aparate sau  așa cum se stabilește la atletism sau la înot sau la examenele cu grile.
Adevăratele valori vizează domenii unde efortul de autodepășire este real, unde participanții sunt ei înșiși concurenți bine pregătiți, iar cei ce fac evaluările sunt oameni de onoare, care repsectă criteriile și asigură transparența întregului proces.
Valorile false sunt cele în care este vorba doar de poleială, de lipsă de efort, de dorința de a ieși în față prin minciună, prin omisiune sau prin înșirarea de calități, titluri, lucrări inexistente sau realizate prin mijloace ilicite. Valorile false sunt rezultatul unor răsturnări ale ierarhiilor, astfel încât sunt prezentate pe poziții de eroi învingători, persoane altele decât ocupanții primelor 3 -6 poziții din clasament, ci care se află pe pozițiile 7 - 30.

(18 august 2022)

Note pentru ecranizările românești

Am citit cărțile și am mers să văd filmele. Nu sunt unul dintre cei acre-și formează o idee fixă când citește un romani și musai, filmul trebuie să urmeze acea idee fixă. Eu accept orice propune regizorul, cu condiția să fie ceva măreț, care să nu trădeze spiritul cărții și în final să fie un film bun, iar eu să fiu mulțumit că am văzut ceva care a meritat banii și timpul cât am stat înțepenit în scaunul sălii de cinema. Dar să le luăm pe rând pe acele filme pe care le-am văzut și să dau nota pe care eu cred că o merită, fără a justifica nota mea, deși la fiecare aș avea ce scrie, mai ales critic, dar nu o voi face.
Blestemul pământului, blestemul iubirii, film după romanul ION al lui Liviu REBREANU, realizat în anul 1980 primește nota 4(patru).

Amintiri din copilărie, după povestirile lui Ion CREANGĂ, film realizat în anul 1982, ia nota 4(patru).

Ultima noapte de dragoste, din 1980, ecranizare a romanului Ultima noapte de dragoste. Întaia noapte de război de Camil PETRESCU primește nota 5(cinci).

Felix și Otilia, film din 1972, ecranizare după romanul Enigma Otiliei de George CĂLINESCU, primește nota 4(patru).

Frații JDERI, film  din 1974, după romanul cu același nume al lui Mihail SADOVEANU, primește nota 3(trei).

Cel mai iubit dintre pământeni, din anul 1993, este ecranizarea romanului lui Marin PREDA, primește nota 7(șapte), salvarea vine de la actorul Ștefan IORDACHE.
Moromeții, film din 1988 este ecranizare a romanului Moromeții scris de Marin PREDA și primește nota 2(doi).

Titanic vals, din 1965, după piesa cu același nume a lui Tudor MUȘATESCU primește nota 3(trei).

Pădurea spânzuraților, film realizat în 1965, după romanul Pădurea spânzuraților al lui Liviu REBREANU, primește nota 9(nouă).

Mitrea COCOR, film din 1952 după romanul Mitrea COCOR al lui Mihail SADOVEANU, primește nota 2(doi).

Moara cu Noroc din 1955 după nuvela La Moara cu Noroc a lui Ioan SLAVICI, primește nota 6(șase).

Pasărea furtunii realizat în 1957, după romanul lui Petru DUMITRIU primește nota 7(șapte).

Străinul, film realizat în anul 1963 după romanul Străinul al lui Titus POPOVICI, primește nota 7(șapte).

Neamul Șoimăreștilor, film din 1965 după romanul lui Mihail SADOVEANU, primește nota 3(trei).

Baltagul, film din 1969 după romanul Baltagul al lui Mihail SADOVEANU primește nota 2(doi).

Frații Jderi, film din 1974 după romanul Frații Jderi al lui Mihail SADOVEANU, primește nota 3(trei).

Întoarcerea lui Vodă LĂPUȘNEANUL din 1980 după nuvela lui Costache NEGRUZZI, Alexandru LĂPUȘNEANUL primește nota 2(doi)

Mitică POPESCU din 1984, după piesa Mitică POPESCU a lui Camil PETRESCU, primește nota 4(patru).

Ciulinii Bărăganului din 1958, după romanul Ciulinii Bărăganului, al lui Panait ISTRATI primește nota 3(trei), salvarea vine de la Maria TĂNASE.

Răscoala din 1966,  după romanul Răscoala al lui Liviu REBREANU, primește nota 3(trei).

Steaua fără nume, film din 1966 după piesa lui Mihail SEBASTIAN intitulată Steaua fără nume, primește nota 3(trei), fără să scad un punct căci a fost sedus Cristea AVRAM și a fugit în Franța.

Vânătoarea de vulpi, film realizat în anul 1980 este ecranizare a romanului Niște țărani de Dinu SĂRARU și primește nota 5(cinci)

Tănase SCATIU, film realizat în anul 1976 după romanul Viața la țară al lui Duiliu ZAMFIRESCU primește nota 3(trei).

Reconstituirea film din anul 1970, realizat după povestirea Reconstituirea lui Horia PĂTRAȘCU, primește nota 7(șapte), actorii fac toți banii.

Se vede de la o poștă că filmele realizate cu banii de la buget sunt foarte slabe, căci sunt numerabile pe degetele de la ambele mâini filmele care au fost pe profit, exceptând filmele unde clasa muncitoare a fost obligată să le vizioneze în turmă, prin acțiuni sindicale.

Probabil or fi fost și ecranizări de note mai mari decât cele date de mine, dar aș face un mare păcat să notez filme pe care nu le-am văzut. Pe unele le-am văzut acum 30 sau  40 sau 50 de ani și nu le-am revăzut încă  pentru că am și altele de făcut decât să mă enervez. Pe unele dintre ele am reușit să le revăd, dar nu integral, nu pentriu că nu meritau, dar scenele îmi erau vii în memorie după atâția ani și am considerat că nu trebuie să le șterg, că nu am niciun motiv.




(05 iunie 2022)

Filmul Pădurea spânzuraților

Romanul lui Liviu REBREANU, Pădurea spânzuraților a fost ecranizat și regizorul Liviu CIULEI a făcut dintr-o capodoperă, tot o capodoperă. Am văzut un mare regizor, un mare film și niște mari actori. Cine vrea să afle mai multe intră pe internet și-și satisface curiozitatea. cel mai bine este să vadă și filmul.

Era acolo o secvență în care era montată o spânzurătoare pentru cei care dezertau. Personajul principal mergea pe câmp și pentru o secundă figura lui a apărut încadrată în lațul care atârna în noapte parcă. Azi am văzut ceva nu foarte diferit cu un personaj din politica mare.

Întrebare: Vasile Blaga va demnisiona din Senat așa cum i-a îndemnat pe toți inamicii lui politici s-o facă fără ezitare?

(28 septembrie 2016)