Cum era practica agricolă a studenților în comunism?

În fiecare toamnă, preponderent în luna septembrie, studenții mergeau pentru 3 sau chiar și 6 săptămâni la practica agricolă în IAS-uri, care consta în a efectua munci precum:
- culesul porumbului,

- depănușatul porumbului,
- cules de fructe,
- cules de sfeclă,
- culesul viilor,
- culesul de legume, 

- sortare de cartofi.

Se organizau grupe de studenți care erau conduse de un cadru didactic. La practica agricolă trebuia să participe toți studenții și rar se întâmpla ca unii studenți să fie scutiți, la fel și pentru cadrele didactice mai tinere și aici mă refer la asistenții universitari și la lectori.

Se pleca din București ncu trenul. Din gări, studenții însoțiți de cadre didactice plecau spre IAS-uri cu autobuze sau alte mijloace de transport local adaptate pentru transportul de persoane. Bazele de practică aveau dormitoare, sală de mese, bucătărie pentru prepararea mâncării, grupuri sanitare. Se asigurau condiții civilizate de viață, pentru a nu apare probleme dificile de sănătate. La câte practici agricole am participat, condițiile de viață asigurate studenților au fost bune.

Se stabilea o normă pentru fiecare student și trebuie să spun că norma era rezonabilă, chiar mobilizatoare, nefiind cazuri în care un student conștiincios să nu o îndeplinească.

Trezirea studenților se făcea în jur de 6:00 dar nu mai târziu de 6:30. Se servea masa și la 8:00 studenții începeau munca la câmp până la ora 12:00 când se servea masa de prânz. La ora 13:30 se continua munca, până pe la 17:30 sau 18:00 când venea mijlocul de transport și-i ducea pe studenți la bază. Aceștia se pregăt eau pentru cină, care î
ncepea undeva la ora 19:00. După cină era un program de voie, care se încheia la ora 22:00 când studenții mergeau în dormitoare să se odihnească.

Sâmbăta era program scurt, care se încheia la ora 14:00, iar duminica nu se lucra decât în situații excepționale.

După terminarea practicii agricole, în ultima zi, erau IAS-uri care recompensau cu sume simbolice pe studenți, undeva sumele erau de la câteva zeci de lei, până la cel mult 300 de lei, în condițiile în care un asistent universitar debutant primea 1480 lei pe lună.

Unele IAS-uri organizau către finalulm perioadei, într-o duminică o excursie cu un autocar pentru a vizita obioective turistice din județ sau organizau o masă festivă cu un berbec la proțap, cu must și cu muzică.

Unii dintre studenți, dar și unii dintre tinerii asistenți păstrează amintiri frumoase din bazele de practică agricolă, mai ales atunci când cadrul didactic știa să genereze o atmosferă specifică, destinsă și de înțelegere între el și studenți, care pentru câteva săptămâni trebuiau să mucească altceva decât să studieze.


( 08 octombrie 2025)

Corupția din mediul academic

Ca orice domeniu al vieții economico-sociale românești și mediul academic este măcinat de o corupție aflată în toate formele ei de manifestare, de la corupția mică, trecând prin corupția de nivel mediu și ajungând la marea corupție, întrucât lipsa onoarei este patra de temelie a manifestărilor care antrenează la tot pasul corupția, fără a ocoli nici pe conducători, nici pe profesori, nici pe studenți.

În mediul academic funcționează sistemul pilelor. Este vorba fie de pilele pentru promovarea examenelor, fie de pilele pentru angajarea pe posturi didactice a celor mai puțin merituoși, fie de pilele pentru crearea de posturi didactice și derularea concursurilor pentru ocuparea de posturi în departamente, dar și a altor tipuri de pile care vizează accederea nemeritată la titlurile academice.

Deși există în mediul academic o serie de modalități care dau aspectul corectitudinii derulării proceselor, oamenii sunt cei care desfășoară activitățile și ei sunt cei care deturnează sensul celor mai nobile principii, ducând totul în direcția deciziilor bazate pe subiectivismul dus la extrem. 

Existența unor texte sofisticate în carta universității, în regulamente și în legile care supervizează mediul academic, lasă loc la interpretări și la efectuarea de modificări, în funcție de obiectivele și interesele urmărite la un moment dat, cu efecte directe asupra promovării mediocrității la tot pasul.

Corupția din mediul academic a determinat scoaterea examenului de admitere, definirea unui mod păgubos de constituire a notei de promovare a examenelor și scăderea nivelului exigenței în promovarea cadrelor didactice și în acordarea titlurilor academice, căci ideea de sancțiune este profund diluată.

(30 iunie 2024)

Un banc prost

Se zice că asistenul Y merge la profesorul X și-i zice:
- Domnule profesor, am scris un articol...
Profesorul ia foile, le citește și zice:
- Dragă, este intereant. Îl publicăm într-o revistă.
A se reține că profesorul nu scrisese un rând din acel articol.
Profesorul merge la decan și-i zice:
- Colega, eu și asistentul meu am scris un articol. Unde ai  dori să-l publicăm.
Decanum merge la rector.
- Domnule rector, eu, profesorul X și asistentul Y am scris un articol. Dorim să-l publicăm.
Rectorul ia foile cu articolul. Le citește.
- Colega, este foarte interesant. Merită să-l publicăm. Nu ți se pare că sunt cam mulți autori?
- Cam da!
 Zise decanul.
- Atunci, ștergeți-l pe asistent!  Rămânem numai noi trei autori.
- Desigur, domnule rector.
Morala 1: la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang din 2018 s-au deplasat 28 de sportivi și 27 de oficiali.
Morala 2: unde dai și unde crapă.

Comuniștii și promovarea în universități

În universitățile comuniste problema promiovărilor era o adevărată problemă. Comuniștii doreau să realizeze ă piramidă în care la vârf să fie să zicem 5 profesori universitari, mai jos să fie 10 conferențiari universitari. La nivelul al treilea să fie 20 de lectori unversitari și în fine, pe ultimul nivel să fie 40 de asistenți universitari. Aceste cifre sunt orientative, în realitate fiind vărba și de valori ceva mai mici la vârful piramidei sau ceva mai mari, dar la baza piramidei. Neșansa generațiilor care au intrat în universitate după 1970 este legată de faptul că partidul după epurările din anii '50 a făcut conferențiari și  profesori universitari pe toți tinerii veniți de la Moscova.

Aceștia au făcut ca piramida să fie răsturnată, adică erau foarte mulți profesori în vârful ei, care nu mai era vârf, iar numărul de lectori și asistenți era ridicol de mic. După un calcul făcut de mine cam prin 2010 s-ar fi normalizat forma acelei piramide, ceea ce însemna ca abia după anul 2010 să se scoată posturi la concurs de  conferențiari și profesori. Universitarii așteptau cu sufletul la gură fiecare congres al partidului, că doar-doar se va da drumul la concursurile pentru posturile mari. În 1989 nu s-a dat drumul, în 1984 nu s-a dat drumul, în 1979 nici atât și chiar când se credea că lucrurile merg pe un făgaș bun, iluziile au fost deșarte. În ASE o singură persoană a fost parașutată direct conferențiar în Catedra de Socialism Științific și atunci a fost vorba de nora lui Nicolae CEAUȘESCU, noră care bineînțeles după 1989 n-a pregetat să zică și ea de cât de oprimată a fost de dictatură și cât a suferit sărăcuța de ea, când toată lumea pleznea de invidie că obținuse totul.

În vremurile bune, adică atunci când se cam saturaseră promovările pe conferențiar sau pe profesor și se mai scoteau la concurs așa, din an în Paști câte un post, numărul pretendenților era exagerat de mare, fiecare considerându-se îndreptățit să-l ocupe. Atunci începea sarabanda memeoriilor către partid, la toate nivelurile, prin care autorii anonimi sau semnați prin substituire de persoane arătau cât de rău este un anume X și cât de bun este un alt anume Y, dar se semnau cu un grup de oameni binevoitori, un grup de luptători pentru valorile socialismului sau cine mai știe cum. În final, lucrurile se terminau prost, căci comisiile ca să-i mulțumească pe toți, blocau postul și așa lumea era fericită, extaziată și pregătită să sufere în continuare, că chestia cu capra funcționa de minune.

Promovările în universități pe vremea comuniștilor aveau și unele aspecte pozitive, dar asupra lor trebuie să insist ceva mai mult:

- criteriile calitative care au dominat perioada 1965 -1975, căci nu avea cum să intre ca asistent sau pe o altă poziție didactică o persoană dacă nu avea medie peste 9,00 și dacă nu îndeplinea o serie de condiții, dintre care pregătirea profesională reală și nivelul de moralitate erau pe primul plan; mai era și chestiilede a fi membru de partid și de a avea un nivel moral-politic deosebit de ridicat; nici nu încăpea vorba de a aduce soțul nevasta, tatăl copiii în învățămând pentru a forma adevărate clanuri cu puteri discreționare în catedre; am întâlnit și eu familii cu mult mai restrânse de colegi universitari, numai că ei au format familii după ce deveniseră universitari și nu prin tragere de mânecă;

- condiționarea de a se începe concursul pentru un post dacă și numai dacă pe post s-au înscris cel puțin doi candidați sensibil egali ca valoare; era extrem de dificil mai ales în catedrele mici de a găsi colegi care să se concureze între ei; îmi amintesc perfect că atunci când am candidat pe un post de lector universitar au fost trei candidați pe acel post și culmea, a câștigat concurentul cu pilelele cele mai mari, căci și atunci erau pile și nu neapărat venite pe linie de partid, ci pe linie de neamuri sus-puse pe funcții și în locuri de unde aveau posibilitatea de a influența concursuri;

- avizele adunării generale de partid pentru a participa la un concurs erau obligatorii pentru că partidul trebuia să știe exact și acest lucru, vorba poetului George Lesnea, 

Partidul e-n toate

E-n cele ce sunt

Și-n cele ce mâine vor râde la soare

E-n pruncul din leagăn

Și-n omul cărunt,

E-n viața ce veșnic nu moare.

probabil nu era o mare plăcere să știe toată lumea despre participarea la concurs, dar mai ales pentru situația când candidatul pierdea era neplăcut, în timp ce atunci când câștiga, tovarășii lui de luptă îl felicitau sau sufereau de invidie;

- imposibilitatea de a candida în același timp pe mai multe posturi fie în universitate, fie în mai multe universități dădeau un plus de seriozitate vieții academice, căci nu cred că este rezonabil ca azi un dandidat să se prezinte la un concurs pentru postul de ușier și tot azi să se prezinte la un concurs de măcelar, căci sunt lucruri total diferite; azi s-au înțeles prost și ideia de competiție și ideia de discriminare; mi se pare total neserios ca un om cu aorece pregătire să candideze la nenumărate competiții că doar-doar o prinde un anumit post; am văzut așa ceva și mi-a părut rău de un tânăr care ar fi fost valoros dacă nu se dispersa pe nenumărate domenii unde era la suptafață, fără să se canalizeze pe câteva și să le aprofundeze; știu că prin anii '80 un nene matematician pe care îl știam destul de bine și care lucra în Centrul de calcul al ASE și-a depus dosarul în două locuri și taman când s-a cerut avizul de la comitetul municipal de partid sau de la centrul universitar de partid București s-a văzut că el a făcut acestă ghidușie și a ieșit un mare tărăboi, pierzând dreptul de a mai candida; și-a văzut visul îndeplinit abia după 1989.
Comuniștii se ocupau de promovarea în universități încât obiectivele lor trebuiau atinse cu precizie, căci tânărul specialist care studia pe bănicile facultăților, trebuia musai să devină parte din societatea socialistă multilateral dezvoltată, adică acel om nou de care partidul comunist avea mare nevoie să ducă societatea în zbor undeva, nimeni neștiind unde.

Dacă Ceaușescu prin politica lui a blocat promovările pe conferențiari și profesori, Emil Boc, premierul-umbră al lui Traian Băsescu a blocat parcă după anul 2010 orice intrare în învățământul superior pe motive de bani, drept care s-a înregistrat o perioadă în care în catedre lipsește o generație. Nu vreau să scriu nimic despre promovările de azi din mediul academic pentru că ar fi prea multe de spus și nu este locul aici și sunt sigur că nu numai eu aș deveni trist.

(08 septembrie 2017)