Showing posts with label Emmanuel Macron. Show all posts
Showing posts with label Emmanuel Macron. Show all posts

Sunday, July 5, 2026

Cu cine pleacă președintele Nicușor DAN la Ankara?

În zilele de 7 și 8 iulie se desfășoară la Ankara al XXXVI-lea Summit NATO, la care vor participa:
Mark RUTTE - Secretar General NATO
Edi RAMA - Primul Ministru al Albaniei
Bart De WEVER - Primul Ministru al Belgiei
Rumen RADEV - Primul Ministru al Bulgariei
Mark CARNEY - Primul Ministru al Canadei
Zoran MILANOVIĆ - Președinteleal Croației
Petr PAVEL - Președintele Cehiei
Mette FREDERIKSEN - Primul Ministru al Danemarcei
Kristen MICHAL - Primul Ministru al Estoniei
Alexander STUBB - Președintele Finlandei
Emmanuel MACRON - Președintele Franței
Friedrich MERZ - Cancelarul al Germaniei
Kyriakos MITSOTAKIS - Primul Ministru al Greciei
Péter MAGYAR - Primul Ministru al Ungariei
Kristrún FROSTADÓTTIR - Primul Ministru al Islandei
Giorgia MELONI - Primul Ministru al Italiei
Edgars RINKĒVIČS - Primul Ministru al Letoniei
Gitanas NAUSEDA - Președintele Lituaniei
Luc FRIEDEN - Primul Ministru al Luxemburgului
Luc FRIEDEN - Președintele Muntenegrului
 Rob JETTEN - Primul Ministru al Olandei
Gordana SILJANOVSKA-DAVKOVA - Președinta Macedoniei de Nord
Jonas Gahr STØRE - Primul Ministru al  Norvegiei
Karol NAWROCKI - Președintele Poloniei
Luis MONTENEGRO - Primul Ministru al Portugaliei
Nicușor DAN - Președintele României
Peter PELLEGRINI - Președintele Slovaciei
Janez JANŠA - Primul Ministru al Sloveniei
Pedro SÁNCHEZ - Primul Ministru Spaniei
Recep Tayyip ERDOĞAN - Președinte al Turciei
Keir STARMER - Primul Ministru al Marii Britanii
Donald TRUMP - Președintele Statelor Unite ale Americii
Este o reuniune deosebit de importantă, căci acum condițiile politice internaționale sunt speciale și între aliații NATO există multe probleme pe agendă, probleme care-și caută rezolvarea în contextul conflictelor internaționale în desfășurare, în diferite părți ale lumii. Este deosebit de important că reprezentantul României participă la luarea de decizii istorice ale țărilor membre NATO. Din delegația care-l însoțește pe președinte la Ankara fac parte miniștrii unui guvern demis, alături de consilierii prezidențiali în exercițiu, ceea ce face ca întâlnirile tehnice la nivel de miniștri să aibă caracter limitat, căci una este dă discuți cu un ministru adevărat și cu totul altfel este să discuți cu un demis.







(05 iulie 2026)

Wednesday, August 20, 2025

La Înalta Poartă (III)

Există nenumărate întâlniri la nivel înalt și se știe că acestea:
- sunt pregătite în cele mai mici detașii,
- se știu rezultatele,
- ceea ce se face la întâlniri sunt doar elemente ce trebuie să fie văzute,
- marile adevăruri și efectele se văd în timp pe parcursul a 10 - 30 de ani.
De aceea, nu înțeleg întrebările bizare pe care le pun așa-zișii jurnaliști de pe Dâmbovița, referitor la ce s-a discutat, la ce s-a semnat și la efectele imediate, de parcă cei mai mari oameni ai planetei altceva nu au de făcut. La întâlniri, ei își strâng mâinile, spun lucruri plăcute, dar marile decizii au fost luate anterior întâlnirii și ceea ce se va întâmpla în viitor, s-a hotărât deja cu mult înainte. Întâlnirea este doar momentul plăcut al satisfacției că ei s-au înțeles pe toate problemele.
Este adevărat că la Înalta Poartă există ierarhii bine stabilite și nu face nimeni ceeaq cxe-i bubuie prin cap. Poza de grup arată exact cum stau lucrurile și în loc profillerii să se apuce să delireze despre limbajul corporal al marilor actori, decodând ei aiureli de îngheață apele, mai bine ar analiza poza de grup, poză care spune extrem de mult, căci acolo se văd adevăratele raporturi dintre cei care au bătut la Înalta Poartă, chit că unii dintre ei se cred ceea ce în realitate nu sunt, din moment ce TRUMP și PUTIN au jucat cărțile, iar firimiturile care au căzut de la festinul din Alaska au fost culese și servite celor ce s-au auto-invitat.


(20 august 2025)

Monday, August 18, 2025

La Înalta Poartă (II)

 Azi 18 august 2025, la Casa Albă, președintele Donald TRUMP îi primește pe:

Ursula von der LEYEN - Președinta Comisiei Europene
Emmanuel MACRON - Președintele Franței.
Giorgia MELONI - premierul Italiei
Friedrich MERZ - Cancelarul Germaniei
Mark RUTTE - Secretarul General NATO
Keir STARMER - Premierul Marii Britanii
Alexander STUBB - președintele Finlandei
Volodimir ZELENSKI - Președintele Ucrainei.
Biroul Oval de la Casa Albă este un spațiu de dimensiuni limitate și organizatorii vor avea unele probleme în a face utilizarea eficientă a acestuia, în condițiile în care de cele mai multe ori acolo fotografia de protocol avea în centru numai două personaje. Liderii europeni vor să se asigure că nu se va repeta scena din 28 februarie 2025 din Salonul Oval și mai ales că înțeleg complet și corect care sunt consecințele reale ale întâlnirii dintre Vladimir PUTIN și Donald TRUMP din 15 august 2025 din Alaska.
Nu știu de ce, dar mi-am adus aminte de romanul PRINCEPELE al scriitorului Eugen BARBU. Știam că în istorie unele scene se repetă, dar nu credeam că acum în secolul al XXI-lea o să mai vorbim de o Înaltă Poartă și mai ales de această scară la care se petrec evenimentele, datorită unor grave erori strategice făcute acum mai mult de 4 ani în urmă, când au fost nesocotite deciziile de la Malta.
Ieri 18 august 2025 în transmisiune directă de la Washington, s-a văzut cum una după alta au sosit limuzinele care i-au adus pe înalții reprezentanți ai Europei, dar dintre toți, doar pe Volodimir ZELENSKI l-a întâmpinat Donald TRUMP, care de această dată i-a admirat costumul musafirului său.
La București, același amatorism penibil în a comenta, deși este la mintea cocoșului că nimeni la un astfel de nivel nu pleacă cu lecțiile neînvățate. Mai mult, totul este atât de bine pregătit la nivel de detalii, încât crează senzația că este vorba de un profesor care le spune copiilor subiectul tezei și aceștia scriu teza de acasă, profesorul fiind sigur că și în acest caz, notele vor urma curba lui GAUSS. Am văzut suficiența așa-zișilor jurnalism și amatorismul unor generali pe care Ion CRISTOIU bine i-a catalogat cândva, ceva cu făcut ceva zgomotos în cizme.


(19 august 2025 ora 08:25)

   

Sunday, August 17, 2025

La Înalta Poartă (I)

Azi 18 august 2025, la Casa Albă, președintele Donald TRUMP îi primește pe:
Ursula von der LEYEN - Președinta Comisiei Europene
Friedrich MERZ - Cancelarul Germaniei
Mark RUTTE - Secretarul General NATO
Keir STARMER - Premierul Marii Britanii
Volodimir ZELENSKI - Președintele Ucrainei.
Lipsește Emmanuel MACRON Președintele Franței.
Biroul Oval de la Casa Albă este un spațiu de dimensiuni limitate și organizatorii vor avea unele probleme în a face utilizarea eficientă a acestuia, în condițiile în care de cele mai multe ori acolo fotografia de protocol avea în centru numai două personaje. Liderii europeni vor să se asigure că nu se va repeta scena din 28 februarie 2025 din Salonul Oval și mai ales că înțeleg complet și corect care sunt consecințele reale ale întâlnirii dintre Vladimir PUTIN și Donald TRUMP din 15 august 2025 din Alaska.
Nu știu de ce, dar mi-am adus aminte de romanul PRINCEPELE al scriitorului Eugen BARBU. Știam că în istorie unele scene se repetă, dar nu credeam că acum în secolul al XXI-lea o să mai vorbim de o Înaltă Poartă și mai ales de această scară la care se petrec evenimentele, datorită unor grave erori strategice făcute acum mai mult de 4 ani în urmă, când au fost nesocotite deciziile de la Malta.


(18 august 2025 ora 06:45)


Monday, May 19, 2025

Ziua 0002 a lui Nicușor DAN ca președinte ales al României

Am pus cele patru cifre nu pentru că m-am gândit la rezultatul înmulțirii lui  5  cu 365, la înmulțirea lui 10 cu 365, căci Nicușor DAN va avea două mandate, el fiind Nicușor DAN - Salvatorul, căci azi țara noastră nu este pe buza prăpastiei, ci este chiar în prăpastie, dacă ne gândim la atitudinea BNR din campania electorală, știut fiind faptul că BNR tace, tace și face doar când e cazul, nu intră-n ciorbă ca musca-n lapte.
Pentru Nicușor DAN, ziua a II-a este ziua în care a primit telegrame de felicitare din străinătate de la:
Maia SANDU - președinta Republicii MOLDOVA, 
Mark RUTTE - secretarul general NATO,
 Emmanuel MACRON - președintele Franței
Volodimir ZELENSKI - președintele Ucrainei
António COSTA - președintele Consiliului Europei,
Friedrich MERTZ - Cancelarul Germaniei,
Donald TUSK - premierul Poloniei,
Ursula von der LEYEN - președinta Comisiei Europene,
Kassym-Jomart TOKAYEV - președintele Kazahstanului, 
Roberta METSOLA - președinta Parlamentului European.
Pe măsură ce voi avea noi elemente, voi completa lista celor care l-au felicitat pe președintele ales în 18 mai 2025, Nicușor DAN.
S-a stabilit și un calendar legat de evenimentele privind instalarea lui Nicușor DAN la Cotroceni.
Joi 22 mai 2025 ca avea loc validarea turului al II-lea al alegerilor prezidențiale de către CCR.
Luni 26 mai 2026 va avea loc depunerea jurământului în fața parlamentului.
De a dopua zi începe mandatul de președinte al României pentru Nicușor DAN, în sensul că va începe să ia măsurile fără precedent, pe care nimeni nu le-a luat de am ajuns unde am ajuns, adică în fundul prăpastiei și de aceea îl numesc  Nicușor DAN - Salvatorul, căci doar el are forța morală de a ne scoate din hău și de a impune luarea deciziilor dureroare, oricât ar fi ele, pentru a implementa reformele amânate.

(20 mai 2025)

Friday, February 28, 2025

Europa este alături de Ucraina

Ursula von der LEYEN: Ucraina este în război. Deci, concentrarea voastră și sprijinul nostru este să depășiți acest război atroce și oribil. Dar vrem să privim mai departe. Și, odată cu reconstrucția, vrem să vedem ce trebuie făcut în continuare. 
Donald TUSK: Dragă Zelensky, dragi prieteni ucraineni, nu sunteţi singuri.
Pedro SÁNCHEZ: Ucraina, Spania este cu tine.
Ulf KRISTERSSON: Modul în care se va termina războiul împotriva Ucrainei va afecta și va modela securitatea întregii Europe pentru generațiile viitoare. Slava Ucraina!
Emmanuel MACRON: Există un agresor, care este Rusia, și un popor atacat, care este Ucraina.
Conducătorii statelor europene și-au manifestat solidaritatea cu poporul ucrainean după întâlnirea tensionată de la Casa albă dintre președintele ZELENSKI și președintele TRUMP.










(28 februarie 2025) 




Monday, February 24, 2025

Înălțimile actorilor păcii

Acum mulți ani am citit o carte în care pe multe pagini erau descriși oamenii scunzi, cu calitățile, dar mai ales cu defectele lor. Mi s-a părut interesantă acea abordare, drept care m-am apucat să studiez comportamentul oamenilor scunzi și am observat că tot ceea ce citisem în acel roman, era adevărat. După aceea am trecut la studierea oamenilor înalți și am identificat o serie de trăsături comune ale acestora, trăsături care-i diferențiază categoric de bărbații scunzi.
Volodimir ZELENSKI are înălțimea de 170 cm
Donald TRUMP are înălțimea de 190 cm
Vladimir PUTIN are înălțimea de 170 cm
Emmanuel MACRON  are înălțime de 178 cm
Xi JINPING are înălțimea de 178 cm
Viktor ORBAN are înălțimea de 174 cm
Justin TRUDEAU are înălțimea de 188 cm
FELIPE al VI-lea are înălțimea de 197 cm
CHARLES al III-lea are înălțimea de 178 cm
Nu am găsit înălțimile tuturor actorilor păcii privind războiul dintre Rusia și Ucraina, căci dacă le găseam aș fi avut informații să fac niște predicții suficient de bine conturate despre cum vor decurge lucrurile în viitorul apropiat. Totuși, cu datele de care dispun și pe care le-am pus aici, concluzia pe care o trag este aceea că întregul proce va fi echilibrat, nu vor apare fluctuații și nici sincope, deși există doi bărbați nu foarte înalți.

(24 februarie 2025)

Sunday, July 7, 2024

Franța, încotro?

Acum lumea stă cu gura căscată să vadă ce se întâmplă la al II-lea tur de scrutin al alegerilor din Franța, ca și cum ar fi o mare noutate rezultatele, pe care mersul în timp al acestei țări, le anunța cu mult înainte. Este foarte clar că toți cei care se cred pe cai mari și ignoră matematica managementului politic și fac totul după cum îi taie capul, vor avea parte de surprizele de genul celor de la europarlamentare, care au generat schimbări semnificative în zona de extremă dreaptă, tendință ignorată de cei care au deținut puterea.
Democrația are și ea avantajele ei, atât timp cât colectivitățile se identifică cu obiectivele pe care le au liderii lor, lideri aleși democratic. În momentul în care liderii aleși democratic se depărtează de programele care au stat la baza votului acordat de cetățeni, lucrurile se schimbă și oamenii se reorientează spre acele forțe politice care le crează speranțe și care răspund așteptărilor lor, mai ales atunci când cetățenii se simt dezamăgiți, trădați, ignorați, neascultați și mai ales sărăcesc.
Istoria conține nenumărate lecții severe, nu prea îndepărate ca timp, dar oamenii luați cu mărunțișurile cotidiene le trec cu vederea și când apare momentul votului, prin deciziile luate după îndelungă chibzuință, consideră că dacă oferă posibilitatea ca și alții să ia frâiele puterii, vor înregistra elemente de progres. Așa stau lucrurile acum. Fiind în opoziție multe iterații, extrema dreaptă din Franța, prin criticile aduse celor care au puterea, a aplicat picătura chinezească și încet-încet, dar cu forță, a pus umărul la demolarea credibilității celor de la putere. Mesajele extremei drepte au fost adaptate, s-a produs o apropiere a acestor mesaje de cetățeni și s-a ajuns la un nivel de credibilitate suficient de mare încât să producă un cutremur în societate.
Îmi aduc aminte că în copilăria mea, auzeam vecine care se lamentau că o tânără nevastă a fugit de la bărbat și femeile mai bătrâne se întrebau care era cauza, dar tot ele își răspundeau că tânăra nevastă a plecat de bine de la soțul ei. Și acum, lucrurile stau cam la fel, din moment ce prin vot cetățenii vor altceva care le este necunoscut prin fapte, dar frumos prin vorbe și totul mă duce la acel de bine, pe care și-l răspundeau bătrânele vecine, acel de bine, descris prin vorbe, în condițiile în care realitatea e tulburătoare.
Cum va fi ziua de 14 Iulie?
Cum se vor deschide Jocurile Olimpice pe 26 iulie 2024?


(07 iulie 2024)

Thursday, May 30, 2024

Emmanuel MACRON vs Napoleon BONAPARTE

Napoleon BONAPARTE a avut o incursiune cu trupele lui  în Rusia în 1812 și iarna rusească a făcut ca războiul să fie pentru el o catastrofă și militară și umanitară. Napoleon BONAPARTE avea înălțimea 158 cm. Bătălia de la Borodino este descrisă în cărțile de istorie, iar Lev TOLSTOI a scris romanul Război și pace, publicat între 1865 - 1869.
Emmanuel MACRON vorbește de câteva săptămâni, acum în anul de grație 2024, despre trimiterea de trupe în Ucraina, care să lupte pentru apărarea Ucrainei, alături de soldații ucrainieni împotriva armatei ruse de cotropire. Emmanuel MACRON are înălțimea 178 cm.
În lume s-au schimbat multe față de anul 1812, dar schimbarea climatică globală nu a suferit acele modificări fundamentale care să facă din iernile rusești, anotimpuri blânde. Armele moderne de acum suplinesc cu succes miile de soldați, iar Ucraina dacă este sprijinită cu tehnică, va rezista cu armata ei.
Măreția culturii franceze este una, iar arta războiului este altceva și exemplele din istorie ar trebui să-i reamintească lui Emmanuel MACRON că prudența este foarte importantă și conflictul din Ucraina nu are elemente comune cu războiul civil din Spania, unde comuniștii voluntari din multe țări au încercat să-și facă simțită prezența, limitele fiind dramatice. Tăticul lui Petre ROMAN a luptat ca voluntar acolo.




(31 mai 2024)

Saturday, July 1, 2023

#REZIST: lupta noului cu vechiul

Vedem ce se întâmplă acum în Franța. Ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat tot în Franța în anii '60. Ca și acum și atunci tinerii au fost cei care au sesizat că țara se îndreaptă într-o direcție greșită și au ieșit în stradă. Foarte mulți dintre tinerii de atunci erau studenți. Acum în Franța tinerii care protestează sunt mult mai mulți sub 18 ani, ceea ce înseamnă că tânăra generație își dă seama că viitorul ei este pus în pericol de cei care le conduc țara. Apelurile lui Emmanuel MACRON, bărbat la doar 46 de ani, care ar fi trebuit să înțeleagă cu mult mai bine profilul tinerei generații și să creeze condiții de dezvoltare pentru aceasta, comparativ cu un bărbat de 65 de ani, arată că lucrurile stau cu totul altul, că se confundă efectele cu cauzele, ceea ce nu are menirea de a duce către soluționarea corectă și pe termen lung a problemelor.
Societatea de azi este cu totul altfel decât ceea ce era societatea de acum 30 de ani.
Informatizarea s-a dezvoltat foarte mult.
Internetul a zdrobit toate barierele.
Rețelele de socializare a modificat profilul fiecărei persoane în parte.
Telefonul mobil a devenit mai important decât creionul în viața tinerilor.
Scurgerea timpului a căpătat o cu totul altă semnificație.
Generația tânără vrea cu totul altceva de la societate, iar societatea a rămas anchilozată în trecut.
Atât timp cât generația tânără a sesizat că societatea se străduiește să țină pasul cu cerințele ei, nu a fost deranjată și a apreciat efortul depus pentru implementarea de programe educaționale în care să apară e-Learning, în care tinerii să folosească activ computerul pentru învățare. Când însă societatea a încetinit ritmul, datorită fie autosuficienței, fie datorită fricii de a nu pierde posturi de muncă, lucrurile au luat o direcție greșită și a început să se adâncească prăpastia între idealurile tinerei generații și mersul blazat al societății după reguli vechi, ineficiente și care au la bază fapte de corupție.
#REZIST este oglinda luptei dintre vechi și nou. Concepțiile vechi legate de modul în care este privită munca, menținerea până la absurd a ideii de opt ore în program rigid, de reguli de disciplină, care nu au nicio legătură cu rigorile muncii, ci doar cu ambițiile zonei manageriale. Groaza generației mature de Inteligența Artificială - IA, pe care ea nu o vede ca element esențial de progres, face ca tinerii care deja simt că Inteligența Artificială - IA, este soluție pentru multe probleme în societate, să se distanțeze de abordările vechi și lupta dintre nou și vechi să fie deja pe față, cu forme dintre cele mai concrete, iar strada este barometrul cu sensibilitate maximă, cu care se măsoară divergențele rezultate din abordările diferite ale problemelor de către cei ce dețin puterea. oricum noul va învinge și zvâcnirile vechiului în această luptă, arată că nu dorește să lase din mâini privilegii și avantaje, cu una, cu două.




(1 iulie 2023)

Friday, February 10, 2023

Povestea lui Ion cu oile satului

Ion a fost angajat de săteni să aibă grijă de oile lor. Lui Ion i-a venit ideea să-i sperie pe săteni și s-a urcat într-un pom și a început să strige că au venit lupii să mănânce oile. Sătenii au sărit care cu furci, care cu topoare. Când au sosit la fața locului au văzut că nu era niciun lup și oile pășteau liniștite.

După câteva zile, Ion repetă povestea. Se urcă în pom. Strigă că vin lupii. Sătenii iar au ieșit fiecare cu furcă sau cu topor sau cu coasă. Când au ajuns la locul unde oile pășteau, nu era niciun lup.

Zilele au trecut. La un moment dat, au venit lupii la oi. Ion s-a urcat în pom și a strigat cât îl țineau plămânii că lupii au venit la oi. Niciun sătean nu a mai apărut, căci prea fuseseră păcăliți de Ion.

Nu departe de noi este un nene care se lansează în ziceri abrupte, crezând că ceea ce zice el sunt adevăruri absolute. Numai că sunt deja câteva ziceri care s-au dovedit a fi neadevărate. M-am gândit la povestea cu Ion, cu oile și cu venirea lupilor. Deși povestea este spusă ca oamenii să tragă învățăminte, se pare că nenea despre care scriu ori nu cunoaște povestea, ori crede că sătenii vor veni cu furci, topoare, cu coase, ori de câte ori el va avea ziceri oarecare, altele de fiecare dată pentru a lăsa impresia că știe el ce știe. Chestiunea care apare este legată de faptul că sunt alții mult mai isteți decât acest nene și dacă nu i-o spun verde-n față, prin ceea ce fac concret, sancționează direct ieșirile în decor ale nefericitului.



(10 februarie 2023)

Thursday, June 30, 2022

Gesturi de copii fără minte

faptul că Vladimir PUTIN a apărut pe cal la Bustul gol, faptul că Boris JOHNSON a apărut în șort la plajă, faptul că Justin TRUDEAU a apărut și el la bustul gol să i se vadă tatuajul pe braț și faptul că Emmanuel MACRON și-a arătat mărarul care-i populează pieptul, arată că unii bărbați, chiar dacă au trecut de 40 de ani, unii mai de mult timp, alții nu chiar așa de mult timp, nu s-au copt deloc la cap și se comportă ca niște copii fără prea multă minte, lăsând loc și la alte lucruri care ar fi posibil să aibă loc în viitor.
Copiii în jocurile lor de copii care nu au ce face, trag o linie pe pământ, se așează în dreptul liniei și scuipă. Cel care scuipă cel mai departe este învingătorul. Alți copii merg mai departe și trag linia, se așează și urinează, iar cel al cărui jet este cel mai îndepărtat este eroul. 
Când eram în armată, mi s-a povestit că tot așa se trăgea linie și tinerii soldați stresați de statul în cazarmă, trăgeai linia, se așezau în dreptul ei, se masturbau și cel care reușea să-și împrăștie sămânța la distanța cea mai mare, era considerat învingător. 
Am cunoscut pe un tip care a făcut pușcărie. Povestea omul că atunci când a intrat în cameră, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și arate scula pentru a-i fi măsurată. Lungimea era cea care instala pe cel ce avea să devină șeful de necontestat al camerei.
Arătatul pectoralilor, al pătrățelelor este preludiul pentru a merge mai departe, căci stripperi tot așa procedează în spectacolele lor, lăsând spre final dezvelirea părților intime. Nu mă mir dacă în întrecerea dintre puternicii lumii vor apare competiții din acestea de copii sau de tineri fără minte, care fac orice pentru a atrage atenția asupra lor. Chestiunea de care trebuie să țină ei seama este aceea că dacă serviciile secrete nu le furnizează date corecte și în timp real pentru a alege probelele care îi avantajează, vor avea surpriza ca un necunoscut să vină și să se instaleze în top, lăsându-i pe puternicii lumii cu buza umflată.


( 30 iunie 2022)

Tuesday, October 12, 2021

Guvernul CIOLOȘ

Cine crede că:
- dacian CIOLOȘ s-a autopropus premier de florile mărului, se înșeală,
- cine crede că președintele l-a propus de amorul artei, se înșeală,
- cine crede că parlamentarii votează de capul lor, se înșeală,
- numai cine crede în alinierea astrelor din ziua votului, are dreptate.
Unii speculează că Adrian NĂSTASE a fost primit de președintele USA și a pierdut alegerile, extrapolând eronat că întâlnirea lui Dacian CIOLOȘ cu Emmanuel Jean-Michel Frédéric MACRON va duce spre același deznodământ. Binecuvântarea de la Paris are altă greutate, căci momentul și efectele s-au văzut.

(13 octombrie 2021)

Saturday, April 7, 2018

Partidul lui Dacian CIOLOȘ

Dacian CIOLOȘ își face partid. Partidul lui Dacian CIOLOȘ se va numi Mișcarea România Împreună - MRÎ. Dacă analizăm denumirile partidelor vom vedea că pronunția acronimelor lor este relativ ușoară pentru că a zice PeSeDe este cu mult mai ușor decât a zic PîSîDî. A zice PeNeLe este cu mult mai ușor decât a zic PîNîLî. A zice PeMePe este cu mult mai ușor decât a zic PîMîPî. Nu este aleasă la întâmplare acestă denumire, căci trebuie zis Mișcarea România Împreună și nu MRÎ sau MeReÎ, căci nu dă bine nicio prescurtare.
Unii vorbesc despre Mișcarea România Împreună a lui Dacian CIOLOȘ făcând similitudini cu partidul La République En Marche! al lui Emmanuel MACRON, ceea ce mi se pare nerealist pentru faptul că în Franța stânga era firavă, iar partidele de dreapta erau obosite. La noi stânga este foarte puternică, iar partidele de dreapta deși sunt fărâmițate, au făcut dovada coagulării unei puternice alianțe la o adică, o dată la cinci ani.
În opinia mea, există mari diferente între potențialul lui Emmanuel MACRON și cel al lui Dacian CIOLOȘ, chiar dacă strategii lor au dispus, respectiv, dispun de laboratoare foarte bine dotate material, financiar și intelectual. Dacă obiectivele lui Dacian CIOLOȘ sunt legate de alegerile de la Parlamentul European sau de alegerile prezidențiale, încă este timp de formare a bazinului său electoral. Cine studiază grupurile țintă pornind de la profile exact ca în cazul Cambridge Analytica va avea o bază realistă de a construi toate tipurile de mesaje, pentru că electoratul captiv la noi nu depășește 30 din cetățenii cu drept de vot. Restul de 70% sunt cetățeni care vor vota după programe, după rezultate, după cum vor mesajele ca text, ca imagine și dialog de la om la om.
Este bine că Dacian CIOLOȘ a stat deoparte de vâltoarea politică din țară care are accente dintre cele mai speciale în momentul de față. El va fructifica împreună cu partidul său toate rezultatele și va reuși să penetreze în electorat cu ceea ce partidul Mișcarea România Împreună are de oferit. După cum am văzut textul de la Platoforma România 100, Dacian CIOLOȘ are texte simple, clare și scurte, ceea ce în peisajul alambicat al politicii românești reprezintă o mare noutate. onsider că Dacian CIOLOȘ va aduce acel plus de valoare în lunile care urmează și va face un scor bun la alegerile europarlamentare din 2019, mai ales că are de unde alege personalități pe poziții de candidați.




(07 aprilie 2018) 

Wednesday, April 26, 2017

Marine Le Pen

Acum Marine Le Pen este în cursa prezidențială în al doilea tur de scrutin din Franța. Unii analiști fac greșeala de o compara pe acesta cu Donald Trump. Este adevărat faptul că amândoi au candidat la președinție, atât și nimic mai mult. Trump nu fusese în politică președinte de partid, în timp ce Le Pen este. Mai mult, USA nu e Franța și nici invers, ca populație, ca sistem de alegeri și din multe alte puncte de vedere pe care nu le mai enumăr aici.
Analiștii ar trebui să ia în calcul alți parametri, gândindu-ne la BREXIT mai curând decât la îndepărtata și prospera Americă a lui Trump.
Europa este acum frământată teribil de mult și are atâtea probleme încât comportamentul alegătorilor francezi nu are nimic din tradiționalismul de odinioară. Spre deosebire de Anglia, Franța a avut câștiguri importante ca membră a UE, pentru că a reușit în acest fel să pună mâna pe niște resurse pe care niciun război colonial al său nu i-a permis în câteva sute de ani. Din acest punct de vedere Franța nu are generate nemulțumiri așa cum Anglia a avut pe motive de migranți și cheltuieli care nu i s-au întors nicicum, așa cum se întâmplă cu Franța și cu Germania unde exporturile lor de subproduse astupă piețele noilor lor colonii din est. Deci Merine Le Pen este un candidat oarecare, un pic extremistă, dar nu suficient, un pic împăciuitoristă, dar nu suficient. Are un discurs plat, necolorat cum îl avea Hitler pentru a electriza masele și a le transforma în turme care s-o urmeze. Este un candidat oarecare, exact cum oarecare este Emmanuel Macron, cel cu care este în competiție. Francezii nici n-au dintre cine și cine să aleagă, pentru ambii competitori sunt anoști, plați, liniari, incolori, fără relief, doar niște umbre destrămate ale lui Napoleon Bonaparte. Marine Le Pen  va câștiga doar din motiv că votanții nu sunt prea misogini. Va avea un scor strâns. Între cei doi, alegătorul se găsește în situația de a alege între un dulap rablagit și o canapea hărtănită.


(26 aprilie 2017)