Iancu GUDA bate câmpii

Ieri a apărut la Antena 3 CNN un nene pe nume Iancu GUDA care a început să ne explice cât de cunoscător este el în ale finanțelor. El este un bărbat de 40 de ani. Care se laudă cu experiență în domeniul financiar ca director al unui organism financiar privat și în cel academic pe poziția de lector la Institutul Bancar Român și în Academia de studii Economice, dar și vicepreședinte al AAFBR - Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România. El este absolvent ASE, facultatea FABBV în intervalul 2004 - 2008, iar în intervalul 2008 - 2010 a urmat masterul DOFIN din ASE. În intervalul 2015 - 2017, Iancu GUDA a urmat un EMBA la The University of Sheffield.
Printre studiile realizate de Departamentul AEEF in perioada 01.01.2016 - 10.03.2017  se află AEEF #4773 Studiu Retail Farma ASE-COFACE  realizat de Ion ANGHEL, Adrian Anica POPA, Iancu GUDA.
Iancu GUDA a publicat ca unic autor cărțile:
- Banii în mișcare : Prosperitatea în 10 pași, Editura ASE, București, 2021, 360 pag, 
  ISBN: 978-606-34-0380-4
- De ce eșuează companiile? : 10 greșeli și 100 de soluții, Editura Publica, București, 2018, 470 pag,        
  ISBN: 978-606-722-312-5.
La o carte de vizită atât de bogată nu-mi imaginam ca ieri să-l aud pe Iancu GUDA spunând niște lucruri de un primitivism jenant, în care încerca într-un mod nefericit să manipuleze, el știind clar că situația dramatică în care se află economie noastră în acest moment are rădăcini cu mult mai adânci decât seara de 4 mai 2025, căci la deficitul de peste 9% nu s-a ajuns bătând din palme. În plus, Iancu GUDA știe de pe poziția de analist financiar că evoluția cursului valutar dar și a bursei are nenumărate cauze, iar într-o economie fragilă cum este cea românească, elementele dramatice se generează și din vorbe, dar și din acțiuni cu caracter evident manipulator, din partea unor speculatori extrem de interesați. El trebuia să vină să explice în câteva vorbe, dar mai ales să ofere soluții prin care să se iasă din c-c-tul din acest moment. Faptul că Iancu GUDA nu a fost consultant la vedere al unor organisme importante din statul român, arată că el nu este o voce care să conteze, ci mai degrabă este un pion în manipularea de după 4 mai 2025, care are ca obiectiv îngrozirea populației, așa cum televiziunilor le place s-o facă, cum anunță incendii de vegetație, cataclisme naturale, când doar fulguiește și violuri în masă când adevărul este cu totul altul.

(08 mai 2025)

Profesorii mei din liceu.

Eu am fost elev de liceu în intervalul 1961 - 1965, pe vremea lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ, perioadă considerată a fi cea mai dificilă în istoria comunismului românesc pentru că abia în anul 1964 a fost dat decretul  nr. 310 din 16 iunie, care a dus la eliberarea celor 3467 de deținuți politici. Eu am avut profesori de liceu care fuseseră profesori de mare ținută intelectuală în regimul de dinainte de 23 august 1944 și care au trebuit să se adapteze vremurilor noi, scrâșnind din dinți, pentru a spune enormitățile pe care literatura și istoria comunistă le propaga spre a educa masele și a construi omul nou.

Și în liceu am avut profesori de înaltă ținută, absolvenți străluciți ai universităților noastre, care erau adevărate exemple, dintre care enumer aici:

Mircea ADAMEȘTEANU

Ion ANGHEL

Ion BĂCANU

Eugen BOIA

Aurelia DÎRNĂ

Livia DULEA

Dumitru IONESCU

Eugenia MINASIAN

Adrian OPREA

Ana SĂRĂCĂCEANU

Mai erau și alți profesori, dar nu le mai rețin prenumele spre rușinea mea proprietate personală și de aceea nu i-am trecut aici.

(14 decembrie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion ANGHEL

Eu îi spuneam simplu: Ionel. Era un verișor primar al meu, mai mare decât mine cu vreo șase ani. M-a impresionat Ionel pentru tenacitatea și dăruirea lui de a fi cel mai bun pe meseria lui. Viața l-a încercat din greu, căci a fost lovit de o boală degenerativă care se manifesta prin scăderea posibilității de a-și folosi picioarele. la început s-a deplasat mai greu. Apoi a folosit bastonul. Apoi a mers sprijinit. După aceea nu s-a mai deplasat decât în cărucior. Eu nu am reușit să înțeleg despre ce era vorba. În mahala se vorbea de un blestem care s-a năpustit asupra lui, căci cineva de la ei a greșit cumva și cineva s-a dus la o vrăjitoare și aceasta a lansat acel blestem, care a căzut pe un nevinovat, căci așa se zice în popor. Era o explicație ușor de dat și fără a o judeca prea profund, o accepta lumea cât ai clipi, căci era mai ușor să se găsească o astfel de explicație, din moment ce medicina era neputincioasă. 

Ionel m-a impresionat căci în fiecare dimineață când plecam la liceu, îl prindeam din urmă, el plecând mult mai devreme spre autobuz, dar din cauză că mergea mai greu, îl depășeam. Prin clasa a XI-a a mea, l-am văzut pe Ionel mergând cu bastonul. Când am venit de la facultate în vacanță prin anul al III-lea, Ionel stătea pe bancă la poartă. Am trecut strada la el și am discutat, ba de una, ba de alta. Nu am discutat despre boala lui, căci nu-mi stătea în caracter. Cred că dacă el ar fi vorbit, l-aș fi ascultat, dar doar atât. 

Își petrecea timpul citind. El era însurat și avea doi băieți cuminți, de care ocupa cu mare atenție. Pe nevasta lui o vedeam cum trebăluia și se înțelegeau din priviri. Nu i-am văzut niciodată nici văitându-se, nici certându-se. Ionel ținea bine cârma corabiei și devenise foarte calm, deși pe unii suferința îi face mult mai încordați și le schimbă temperamentul făcându-i mai certăreți. La el nu era așa. L-am admirat pe Ionel pentru că era un om demn, care ținea la meseria lui, deși era pensionat, dar avea legături cu colegii lui, care treceau pe la el destul de des.

După ce le-a demolat casa, au fost mutați într-un bloc din zona străzii Negru Vodă din Pitești și pentru că socrii mei stăteau tot pe acolo, l-am reîntâlnit pe Ionel stând pe bancă la soare. Am discutat cu el. Nu-i mergea deloc bine, dar ca om era neschimbat și avea planuri mari de viitor. După Revoluție, tumultul evenimentelor a făcut să am un alt ritm de lucru și nu l-am mai văzut pe Ionel. La un moment dat mi-a zis soacra mea că a plecat dintre noi, la fel de discret și de demn cum a fost toată viața lui.


(18 martie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Maria ANGHEL

Maria ANGHEL era soția fratelui mamei, deci ca rudă, ea era mătușa mea. Avea casa peste drum de casa noastră. Eu știu că îi spuneam simplu, moșica, pentru că ea mă moșise atât pe mine, cât și pe ceilalți frați apropiați de vârstă cu mine. Din copilăria mea îmi amintesc cum de fiecare dată când iarna răceam, mama o chema pe moșica să ne tragă cu gaz, înainte de a ne face o baie fierbinte. Urlam ca din gură de șarpe, iar moșic ne zicea vorbe de duh invocând tot felul de irozi ai mamei. 

Aveam mare admirație față de moșica pentru că atunci când făceam năzdrăvenii și mama mergea la fratele său în curte să ia o nuia de frasin să ne altoiască, moșica începea să stea de vorbă cu mama și tot discutau până mama și uita de ce s-a dus în curtea cumnatei sale. Pentru noi era o bucurie să știm că trece strada și merge să ia o nuia de frasin, căci cu siguranță nu se mai aplica nicio corecție.

Moșica împărțea colaci și vase de lut cu ciorchine de cireșe,  atunci când erau Moșii de primăvară și noi abia așteptam să vină de la biserică, să ne aducă și nouă pomană. Eram impresionat, pentru că moșica noastră știa să facă un orez cu lapte și cu scorțișoară presărată pe deasupra, cum nu am mai mâncat niciodată de atunci. Și grișul cu lapte pus în castroane de lut cu sirop de zahăr ars era excepțional. Dar vremurile de demult s-au dus, a trecut și copilăria mea și cu ea acele bucurii pe care nu le-am mai întâlnit niciodată. După ce am plecat la București și după ce ne-au fost demolate casele de s-au construit blocuri, am văzut-o din ce în ce mai rar pe moșica. Era mutată la un bloc, tristă, consumându-se că-și pierduse libertatea de a avea curtea ei, vaca ei, fântâna ei, grădina ei și casa cu pridvor de unde vedea lumea.


(25 februarie 2025)

A XI-a G

Așa eram noi identificați în ultima clasă de liceu, ca fiind dintr-a XI-a G. Mă laud că am făcut parte dintr-o clasă foarte bună a liceului Alexandru ODOBESCU din Pitești, liceu care se numea în acele vremuri după modelul sovietic Școala Medie Alexandru ODOBESCU. În acele vremuri, se făceau 7 ani de școală elementară, 4 ani de liceu și 5 ani de facultate. Nu exista mastere, iar la doctorat mergeau extrem de puțini, nefiind învățământ de masă ca în zilele noastre.

Îmi face deosebită plăcere să privesc fotografia cu colegii mei de clasă și cu foștii profesori, căci în acele vremuri era un fotograf, ZAHARIA, celebru în Pitești, unde se făceau acele tablouri care stăteau câteva săptămâni la Librăria EMINESCU de pe Strada Mare și lumea care trecea se uita și era de fapt un certificat de absolvire cu adevărat a liceului.

Colegii mei dintr-a XI-a G au fost:

Nicolae BESCIU

Lucia BUZATU

Octavian CIOBANU

Georgeta COMĂNDESCU

Mariana CRĂCĂNEL

Rodica DIMONU

Mihai DRĂGUȚESCU

Ion DUMINICĂ

Elena DUMITRESCU

Filip GEORGESCU

Elena GHIMIȘ

Lidia GHIȚĂ

Petre GRIGORESCU

Cornelia IOANA

Ion IVAN

Ecaterina MARINESCU

Gheorghe MATEI

Magda MITROI

Gheorghe NEGULESCU

Iulian NIȚULESCU

Elena OLTEANU

Ionel OLTEANU

Mariana PĂTRU

Victor PENCEA

Mariana PETRESCU

Persida PETRESCU

Marian POPESCU

Sergiu POPILIAN

Valentin PREDESCU

Viorica STĂNESCU

Maria USCATU

Gheorghe VIȘINESCU

Felicia VOICU

Rodica VOICU

În cei patru ani de liceu am avut profesori deosebiți, pe care i-am regăsit în tabloul clasei mele de liceu și ale căror nume le scriu cu recunoștință. profesorii mei din liceu au fost:

Ion BĂCANU - profesor de geografie și diriginte

Eugen BOIA - profesor de fizică

Ion ANGHEL - profesor de matematică

Livia DULEA - profesor de economie

L. BUICULESCU - profesor de chimie

Ana SĂRĂCĂCEANU - profesor de limba română

S. IONESCU - profesor de istorie

Aurelia DÎRNA - profesor de limba rusă

Doina COCEA - profesor de limba franceză

Rodica ȚARĂLUNGĂ - profesor de astronomie

Dumitru IONESCU - profesor de muzică

Cornel GHEȚIE - profesor de sport

L. POTOLEA - bibliotecară

Ion DINU - directorul liceului

L. ILIESCU - director adjunct

Au mai fost câțiva profesori, dar nu știu care au fost rațiunile din care ei nu au fost incluși în tabloul clasei noastre, ceea ce mă duce la gândul că a contat mult care au fost profesorii din ultimul an de școală, deși cu profesorul Adrian OPREA am făcut fizică doi ani, iar cu profesoara de matematică Eugenia MINASIAN lucraserăm trei ani. La întâlnirea din 1975, la zece ani de la terminarea liceului ne-am întâlnit cu mulți dintre colegi și profesori și nu mică mi-a fost surpriza să văd că din 34 de elevi, 27 aveau studii superioare, ceea ce la vremea aceea era mare lucru, căci numărul de locuri în universități era cu mult mai mic decât în zilele noastre și presiunea pe admitere era mare.

Anul acesta se împlinesc 55 de ani de la terminarea liceului de către elevii clasei a XI-a G și mi-ar face mare plăcere să avem o întâlnire, căci revederea de 50 de ani s-a ratat.

(23 februarie 2020)