Showing posts with label Vlad Pihureac. Show all posts
Showing posts with label Vlad Pihureac. Show all posts

Saturday, October 28, 2023

Palmaresul culturistului

Internetul este plin cu informații despre culturismul românesc și despre culturiștii români, numai că informațiile sunt disparate și este aproape imposibil de a contura portretul cultuiștilor valoroși din țara noastră. Este deosebit ca ei înșiși să-și aducă contribuția la realizarea acestui deziderat și numai ei au materia primă pentru a face acest lucru. Din punctul meu de vedere, un sportiv va începe cu definirea palmaresului său, folosind diplomele pe care le-a obținut în competiții. De acolo el trebuie să extragă:
- anul în care a avut loc competiția,
- orașul și țara unde a fost competiția,
- numele complet al competiției,
- categoria de concurs la care a participat,
- locul ocupat.
Dacă diplomele sunt puse în ordinea crescătoare a anilor în care s-au derulat competițiile, sportivul va obține dinamica evoluției sale și cei care studiază aportul respectivului la dezvoltarea culturismului, va vedea care au fost progresele în timp.

(28 octombrie 2023)

Monday, May 30, 2022

Posterele culturiștilor ca business

Am observat că pe Internet circulă fotografii ale culturiștilor români care poartă semnăturile fotografilor și nu ale sportivilor. Este business-ul fotografilor. Din discuțiile pe care le-am avut cu unii sportivi, rezultă că la competiții apar fotografi să le zicem acreditați sau oficiali care efectuează fotografii în exclusivitate. E ca la Sfatul popular sau la Biserică, unde NU fac fotografii decât NUMAI niște indivizi care au patalama de la stăpânire, cum că DOAR ei au dreptul de a face așa ceva. Este un monopol dat abuziv de niște hoți, altor hoți, care plătesc bir pentru că-și practică fraudulos meseria, bazându-se pe o exclusivitate.

Dacă chiar ar fi un business cinsitit, ar trebui să intervină elementul concurențial, adică, apar acolo mai mulți fotografi și cel mai bun, adică fotograful care face fotografii de calitate, care oferă și prețul cel mai bun, acela ar trebui să fie ales de către client. Cererea și oferta ar trebui să-și facă simțită prezența. Ar fi important să existe mai multe criterii și dacă se prezintă 100 de pretendenți la a face fotografii la primărie sau la biserică și 30 dintre ei îndeplinesc criteriile, să li se dea 30 de autorizații și respectivii să vină și să lucreze, fiecare după cum este solicitat. Monopolul distruge concurența și performanța.

Dar să revin la fotografiile cu culturiștii. Cel mai rezonabil ar fi ca sportivii care cred că merită, să facă fotografii, să le multiplice și să le semneze, să le înrămeze și să le vândă celor care doresc să aibă acasă pe perete o fotografie cu idolul lor. Este important să existe o cultură a posterelor, a autografelor autentice și mai ales, o cultură a idolilor, cultură care se crează și se consolidează în timp. Pe malurile Dâmboviței lipsește o astfel de cultură dim varii motive, unul dintre ele este acela că românul s-a născut învățat. El nu are nevoie nici de idoli, nici de literatura de specialitate, căci știe el mai bine ce are de făcut, nu trebuie să vine niciun neica-nimeni să-l învețe, chiar dacă acel neica-nimeni este un mare campion.


(30 mai 2022)

Saturday, October 26, 2019

Condeiul lui Vlad PIHUREAC, campionul de la culturism

Am urmărit sistematic de câțiva ani activitatea culturistului Vlad PIHUREAC de pe contul celei mai cunoscute rețele de socializare, adică FACEBOOK. El postează fotografii, texte proprii, dar face și comentarii la ceea ce postează alții.
Culturistul Vlad PIHUREAC este absolvent al unei facultăți de artă, deci știe ce înseamnă talentul de a face ceva deosebit.
Textele scrise de el sunt:
- bine structurate,
- muncite,
- concise,
- corecte,
- inteligente,
- clare,
- închegate,
- directe,
- stilizate,
- aplicate.
Acolo sunt expuse:
- puncte de vedere,
- concluzii proprii,
- istorisiri,
- trăirii,
- sfaturi,
- răspunsuri punctuale,
- solicitări.
Cine citește acele texte își va da seama că autorul lor este un om dintr-o bucată, cu o mare experiență în domeniul în care a atins culmile de performană, care a dovedit prin tot ceea ce a făcut că știe să înceapă un lucru și muncește din greu pentru a-l termina și nu oricum, ci foarte bine, căci lui Vlad PIHUREAC îi plac numai lucrurile făcute așa cum trebuie. 
Ceea ce postează Vlad PIHUREAC este rodul unei munci derulate cu atenție. El propune texte numai după ce a verificat totul, căci fraza lui este studiată, iar cuvintele sunt alese cu grijă. Sunt situații în care el privește cu ironie pe cei ce cred că fac lucruri extraordinare, deși mimează meseriile. Uneori textele sale, foarte scurte sunt reflecții la probleme extraordinare de viață, iar răspunsurile primite arată că mulți dintre prietenii săi îl urmăresc cu interes.
Am remarcat în aceste texte că autorul lor zăbovește asupra lor pentru a le da acea formă necesară definirii complete a autorului lor. Dacă uneori, pe contul acestei rețele de socializare găsesc texte care conțin o serie de erori, fie de exprimare, fie de construcție a frazei, în textele lui Vlad PIHUREAC nu am întâlnit astfel de chestii, ceea ce arată că autorul lor urmărește ca definirea sa prin texte să fie una de înalt nivel calitativ, iar cititorul să înțeleagă exact ceea c e autorul textului și-a propus să exprime. Uneori tonalitatea lui Vlad PIHUREAC evidențiază o anume amărăciune a celui care așteaptă ceva mai mult de la semenii lui, el rămâne calm, optimist și privește cu înțelepciune și realism ceea ce se întâmplă în jurul lui, chiar dacă este suflet de artist.



(26 octombrie 2019)

Sunday, August 20, 2017

Vlad PIHUREAC, culturistul etalon

A scrie despre Vlad PIHUREAC nu este foarte dificil din mai multe motive, unul pe care am să-l invoc aici este acela că el însuși s-a prezentat pe un blog, iar alt motiv este acela că mass-media a fost generoasă cu el, relatând pe larg aspecte legate de rezultatele sale în competițiile de culturism la care a participat.
Este născut în zodia racului. Cel născut în zodia racului este caracterizat prin voință ieșită din comun, cu înclinații spre activități care consumă foarte multă energie, disciplinat, cu obiective precise și care știe să lupte cu înverșunare pentru a urca sus pe treptele măiestriei în domeniul pe care și l-a ales. El se angrenează în munci pe termen lung și-și dovedește lui însușii mai întâi și numai după aceea celor din jur că alegerea făcută este cea corectă. Îi place să se verifice că a muncit bine și face comparații periodice legate de rezultatele muncii lui. Îi plac lucrurile foarte concrete, măsurabile și știe să structureze ordinea de desfășurare a activităților încât rezultatele să fie cele pe care și le-a stabilit. În aceeași zodie sunt născuți și Frank ZANE și Sergio OLIVA, doi dintre deținătorii titlului de Mr. Olympia.
Datele biometrice ale lui Vlad PIHUREAC sunt:
Înălțime:168 cm 
Greutate în comcursuri: 70 sau 75 kg 
Greutate în afara comcursurilor: 82 sau  86 kg 
Circumferință  torace: 120 cm
Circumferință braț: 43 cm 
Circumferință  torace: 120 cm 
Circumferință coapsă:  61 cm
Circumferință gambă:40 cm.
Aici trebuie arătat că Dexter JACKSON, cel care a câștigat concursul de Mr. Olympia în anul 2008 are exact aceeași înălțime pe care o are Vlad PIHUREAC, ceea ce arată că marea  performanță în culturism are la bază cu totul alți parametri. Tot în prezentarea sa de pe forumul Top Culturism din 11-12-2004 sunt date participări la competiții precum:
2001, Campiontul național de culturism, faza zonală locul 1
2001, Campiontul național de culturism juniori locul 3
2003, Campiontul național de culturism, faza zonală locul 1
2003, Campiontul național de culturism juniori locul 3
2004, Campiontul național de culturism, faza zonală locul 1
2004, Campiontul național de culturism juniori locul 2
2006, Campiontul național de culturism, faza zonală, categoria open locul 1
2006, Campiontul național de culturism seniori , categoria 75 kg locul 1
2007, Campiontul național de culturism bodybuilding classic seniori , categoria 170 cm, locul 1
2007, Campiontul național de culturism bodybuilding classic seniori , categoria open, locul 1
2008, Campiontul național de culturism, faza zonală campion absolut
2008, Campionatele Europene de Body Building Classic, locul3
La antrenamente utilizează o mare varietate de greutăți adaptate la exercițiile pe care le execută, precum:
genoflexiuni: 250 kg 
îndreptări: 200 kg
împins culcat: 160 kg 
împins vertical: 110 kg
împins triceps: 135 kg 
flexii biceps: 80 kg.
Culturistul Vlad PIHUREAC este absolvent al Liceului de Arte din Suceava și al Universității de arte
George ENESCU din Iași, Facultatea de arte plastice decorative și design, ceea ce se vede și pe contul său de pe facebook, , ce mi-a amintit de cu un tablou de mari dimensiuni făcut de el, cu un titlu sugestiv ce mi-a amintit de un  titlu la fel de sugestiv al unui tablou al lui Salvador DALLI de la pagina 20 din albumul intitulat Salvador DALLI, Master of modern art, realizat de Julian BEECROFT și publicat la Flame Tree Publishing din Anglia, în anul 2016, tipărit în China bineînțeles. Despre culturistul Vlad PIHUREAC sunt multe de scris pentru că activitatea sa este foarte bogată. A fost antrenat de marele culturist, tot ieșan de-al său, Petru CIORBĂ și lucrază ca antrenor personal la o sală de forță din capitala Moldovei. Sunt sigur că Vlad are multe de spus în sportul în care s-a remarcat, iar arta sa îi va permite să dezvolte noi abordări pentru că din pictura pe care a pus-o și am văzut-o și eu, mi-am dat seama că el are ceva al lui și resursele sunt cu mult mai mari decât ne-am închipui la un moment dat.
N-am scris nimic despre pasiunea sa pentru mașinile și cursele off road, care după mine este un lucru deosebit de nobil, bărbătesc și măreț, care presupune curaj, talent și putere.
Uneori presa îl sâcâie cu mici răutăți, dar este știut că numai personalitățile proieminente sunt cele care atrag atenția, prin ceea ce fac, prin ceea ce au și prin ceea ce sunt. Important este că sportivul își vede de drumul său și rezultatele s-au văzut, căci pe treptele cele mai înalte ale podiumurilor de concurs nu se ajunge decât prin muncă științific dozată, prin abnegație și dorința de a fi învingător. 
Am scris titlul de culturist etalon pentru Vlad PIHUREAC pentru că în concursuri el a etalat de fiecare dată un abdomen perfect, coapse perfecte și acel echilibru al întregului, care au impus arbitrilor acordarea de calificative maxime. Cu siguranță, orice culturist care își dorește podiumul în concursuri, va trebui să se compare cu Vlad PIHUREAC și când diferențele vor fi insesizabile, atunci șansa de reușită va avea cote maxime de realizare, etalonul vorbind de la sine.



(20 august 2017)

Tuesday, January 17, 2017

Dumitu NEAG, personalitate a culturismului românesc

Despre Dumitru NEAG trebuie scris totul, pentru că el reprezintă o pagină importanță în istoria culturismului din țara noastră. Este născut la 13 ianuarie 1958, un bărbat în toată puterea cuvântului care vine cu aceiași plăcere la sală să se antreneze ca în tinerețe. prin tot ceea ce a făcut și face pentru culturism, Dumitru NEAG este factorul catalizator care imprimă acel nivel de calitate muncii cu sportivii care duce spre cele mai înalte trepte ale podiumurilor de concurs pe toți care se antrenează cu caeeași pasiune și cu dăruire ca maestrul lor. Culturistul Dumitru NEAG a practicat 7 ani boxul. A susținut 30 meciuri din care a câștigat 27 și are 3 partide pierdute. Lucrările de specialitate îl menționează printre sportivii de elită ai boxului clujean.
Culturistul de performanță Dumitru NEAG, s-a impus într-o perioadă deosebit de dificilă pentru acest sport, prin muncă asiduă, prin dăruire totală și prin dorința de a fi cel mai bun dintre cei mai buni. În acele vremuriliteratura și posibilitățile de documentare erau foarte limitate, iar sălile de sport aveau cu mult mai puține aparate decât au azi. Culturismul se practica în cadrul Federației de haltere și culturiștii făceau parte din cluburi sportive unde erau organizate locuri de antrenament pentru ei.
Palmaresul său include participări la competiții importante de culturism precum:
1984, Campionatul Național de Culturism, locul 3
1998, Campionatul Balcanic de Culturism, locul 2.
1998, Campionatul Național de Culturism, locul 3.
2001, Campionatul Național de Culturism, locul 4
2008, Campionatul Național de Culturism, locul 3
2006, Campionatul Național de Culturism, locul 6
Datele biometrice ale lui Dumitru NEAG la vârsta de 57 de ani sunt:
Înălțime: 178cm
Greutate: 110kg
Circumferință braț:  52cm
Circumferință torace: 138cm
Circumferință talie: 90cm
Circumferință coapsa: 75cm
Circumferință gambă: 46cm.
Este un lucru cu totul excepțional că sportivul acesta are o activitate de mare intensitate și se dovedește a fi un exemplu pentru generații întregi de culturiști, evidențiind faptul că sportul acesta nu este neapărat un sport pentru cei cuprinși între 18 - 40 de ani, dar totul devine posibil când desfășurarea antrenamentelor își urmează cursul normal și firesc, așa cum a fost dintotdeauna pentru acest sportiv deosebit prin tot ceea ce face.
Antrenorul Dumitru NEAG, cel care a adus în scenă la concursuri nenumărați culturiști și are meritul de a fi format 18 campioni naționali și aici îi numesc pe:
Eugen Demeni  a obținut titlul în 1983
Liviu Adam  a obținut titlul în 1983
Septimiu  Litzcai
Vasile Perșa
Sebastian Văsuț a obținut titlul în 1996, 2015
Dan Lazăr
Leontin Zah Zah Leontin capion national al categoriei 80 kg  la CN 2004
Angelo Alexa
Ionuț Iancu ,open 2011
Marius Cobanu
Daniel Traista
Sebastian Moldovan
Vlad Pihureac  a obținut titlul în 2006.
Încă de pe vremea tinereții, Dumitru NEAG a avut preocupări pentru a se perfecționa, ceea ce l-a determinat să urmeze școala de antrenori de culturism și fitness din București pe care a absolvit-o în 1987.
Dumitu NEAG antrenează din anul 1982.
Făuritorul de școală de culturism la Cluj-Napoca,  Dumitru NEAG, prin tact, prin perseverență și prin arta de a aduna în jurul său sportivi și antrenori a reușit să coaguleze în cei peste 40 de ani de activitate o echipă puternică, să definească un stil de antrenament și un mod special de pregătire a conmpetițiilor. Numai așa se explică succesul culturiștilor din Cluj-Napoca în marile concursuri de fitness&cilturism la nivel național și nu numai. Pe forumurile de dialog din zona culturismului, foarte mulți sportivi dar și oameni de sport discută cu respect despre activitatea pe care o desfășoară Dumitru NEAG, despre relațiile inter-umane pe care el le promovează. Atmosfera de seriozitate, de disciplină și rigurozitatea cu care Dumitru NEAG definește obiectivele și urmărește realizarea lor, sunt elemente asupra cărora insistă în aprecieri toți cei cu care Dumitru NEAG a relaționat.
Organizatorul de competiții Dumitru NEAG s-a remarcat printr-un management de evenimente de înaltă calitate. Organizarea unei competiții de culturism nu este un lucru foarte simplu deoarece trebuie parcurși în mod obligatoriu niște pași precum:
- stabilirea calendarului și a locației;
- asigurarea condițiilor de pregătire a culturiștilor;
- comunicarea permanentă cu federația;
- comunicarea cu administrația locală;
- efectuarea de anunțuri;
- schimbarea de mesaje cu sportivii;
- constituirea echipelor de arbitraj;
- asigurarea condițiilor tehnice;
- contactarea de sponsori;
- asigurarea diplomelor și trofeelor;
- transmiterea din timp a regulamentelor;
- oferirea de date privind posibilitățile de cazare;
- comunicarea în mediul virtual.
Am siguranța că Dumitru NEAG deține arta de a organiza competiții, pentru că este foarte important să fie puse cap la cap resurse și termene încât totul să fie perfect. Există tradiții în derularea campionatelor sau a altor competiții la nivel național sau zonal și standardele nu trebuie să coboare sub un anumit nivel. Sunt competiții care au deja fixate datele de start și duratele și în raport cu aceste puncte fixate trebuie stabilite momentele ce definesc organizarea unui eveniment din lumea culturismului.
Până acum, Dumitru NEAG a organizat:
- 29 de ediții ale Concursului Mr. Napoca,
- 5 ediții de Campionate zonale la culturism,
- Campionatul Național de Seniori la Culturism ediția 1995,
- Campionate Județene de Culturism,
- Cupa României de Culturism.
La edițiile concursului Mister Napoca, elevii antrenați de Dumitru NEAG au ocupat locul întâi.
Culturism înseamnă cu mult mai mult decât zilele în care au loc Campionatul Național, Concursul Tiger Clasic, Cupa Sebastiano sau oricare altă competiție în acre apar pe scenă sportivi cu înalt nivel de performanță și care fac adevărate demonsytrații de virtuozitate. Culturism înseamnă:
- nenumărate săli unde lucrează sute, chiar mii de tineri care bat la porțile consacrării;
- manageri, instructori și organizatori de competiții;
- ore de antrenamente, efort depus, energii cheltuite și multă voință din partea sportivilor;
- idealuri și obiective pe care le urmează sportivii cu credința că vor ajunge cândva pe podiumuri;
- oameni de bine care au capacitatea financiară de a sprijini culturismul.
Dumitru NEAG este unul dintre oamenii orchestră, care se implică, reușind să concentreze mai multe resurse și astfel să organizeze competiții pe plan local. Exemplific cu organizarea Campionatului Județean de Culturism din 2015 în comuna Baciu, lucru dificil mai ales pentru faptul că trebuie create condiții materiale pentru a duce la bun sfârșit o astfel de acțiune complexă. Acum luptă să organizeze un campionat de culturism pentru sportivii cu nevoi speciale, pentru că există mulți tineri din această categorie care practică cu succes culturismul. Dumitru NEAG mi-a vorbit de tânărul Cristian CALOTĂ, culturist deja recunoscut pentru valoarea sa în Cluj. Consider că promovarea competiției de tipul Și tu poți fi campion reprezintă acel moment care are darul de a influența destine, de a îndrepta tineri spre acest sport cu totul deosebit, anume spre culturism.
Managerul de sală de culturism Dumitru NEAG, în mod concret se ocupă de sala DUMI FITNESS, supranumită fabrică de mușchi pentru nenumărați sportivi de înală performanță, sportivi care au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor în competițiile de culturism. La mulți dintre primii clasați în mari competiții de culturism scrie între paranteze DUMI FITNESS Cluj-Napoca, arătând clubul de la care provine sportivul. La Campionatl Național din 2014, sportivii CIUCA RADU ALEXANDRU și DRAGHICI EMILIAN au provenit de la DUMI FITNESS. La Slobozia în 2916 a devenit camion Sebastian MOLDOVAN provenind de la clubul DUMI FITNESS. La Campionatul național de la Iași din 2015 următorii sportivi BACOV ADRIAN, BRATEANU BIANCA,  IANCU GABRIEL, DAMIAN SERGIU, IVASCA RAUL,au provenit de la clubul DUMI FITNESS unde manager este Dumitru NEAG, acea personalitate specială a culturismului din România. Lista acesta cuprinde numai o mică parte din realizările acestui manager de sală cu totul deosebit. Pentru a produce campioni este nevoie de condiții speciale care vizează:
- programele de antrenamente;
- condițiile de desfășurare a antrenamentelor;
- selecția sportivilor;
- asigurarea condițiilor materiale;
- planificarea ciclurilor de antrenamente;
- constituirea echipelor de asistare complexă a sportivilor;
- realizarea unui nivel de disciplină cu totul special.
La Clubul Sportiv DUMI FITNESS din orașul Cluj-Napoca sunt îndeplinite aceste condiții și toată lumea recunoaște meritele lui Dumitru NEAGU, numit pe drept cuvânt de toți cei care-i cunosc cu adevărat eforturile pe care le depune părintele culturismului clujean. pentru a face toate acestea el s-a certificat urmând calificări în management și în marketing. Pentru el, activitatea este continuă și zbuciumul este permanent, pentru că sportul acesta nu înseamnă numai o sală, echipamente, instructori și sportivi. Înseamnă și finanțarea de manifestări, dar și finanțarea unor participări la mari competiții. El primește un real sprijin din partea primarului municipiului Cluj, Emil BOC, cel care încurajează atât sportul cât și muzica, astfel încât acest oraș din Transilvania a devenit un pol de cultură și de sport nu numai pentru țara noastră.
Arbitrul de culturism Dumitru NEAG a făcut parte din numeroase jurii de concursuri, remarcându-se prin evaluări de calitate foarte bună pentru că el știe ce înseamnă să fii pe o scenă de concurs, să te pregătești pentru o competiție și mai ales el știe ce înseamnă emoțiile concurenților, că el însuși a fost cândva concurent și este acum antrenorul a numeroși tineri ce se pregătesc să concureze. De exemplu, el a fost în echipa de arbitri de la campionatul Național de Culturism de la Bistrița din anul 2013.

Omul de sport Dumitru NEAG a fost și este un  factor decisiv în dezvoltarea culturismului clujean prin exemplul său, prin atragerea tinerilor spre a practica la sală culturismul la standarde ridicate, ținând seama de ceea ce tehnica modernă a adus în acest sport, ridicându-l la rang de știință. Numai un om total dăruit unui sport depune astfel de eforturi pentru a fi mereu la zi cu tot ceea ce se petrece în jurul său și pentru a acționa astfel încât rezultatele să fie la nivelul așteptărilor. Ca om de sport Dumitru NEAG s-a remarcat prin talentul, prin arta și prin tactul cu care știe să-i atragă pe tinerii care vor să facă performanță, dar și prin arta de a se implica spre a-i duce spre glorie pe aceștia. Toate sunt dovedite cu fapte concrete, cu săli pline de culturiști, cu titluri de campioni și mai ales cu sportivi care știu că datorează foarte mult lui Dumitru NEAG. În 1996 Dumitru NEAG a primit diploma de onoare pentru dezvoltarea culturismului în România.
După 40 de ani de activitate rodnică în domeniul culturismului, lui Dumitru NEAG i-a fost înmânată pe 2 decembrie 2016 în cadrul Galei culturismului și fitnesului românesc, de către Gabriel TORCEAN președinte al Federației Române de Culturism și Fitness o plachetă, în semn stimă și recunoaștere pentru susținerea activității sportive, prin implicare directă și mai ales eficientă. Numele său se află în Enciclopedia personalităților din România, apărută la Hubners Who is Who. În acestă enciclopedie sunt prezentate personalități importante din țara noastră ale căror cariere sunt de succes.  Omul der sport Dumitru NEAG are multe de spus și am certitudinea că în anul 2017 va veni cu nenumărate surprize, mai ales că în Cluj culturismul este la mare cinste datorită dezvoltării unei puternice școli, unde chiar el a pus cărămizile unei temelii foarte trainice.

(15 decembrie 2016)